ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5284/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5284/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 101 din 14 martie

2012 Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ

și fiscal a respins, ca nefondate, excepțiile invocate de pârâtul Guvernul

României, constând în: netimbrarea acțiunii reclamantelor; a inadmisibilității

acțiunii pentru nerespectarea de către reclamante a prevederilor art. 7 din

Legea nr. 554/2004; a lipsei calității procesuale active a reclamantelor și a

lipsei interesului acestora în promovarea acțiunii; a respinge, ca nefondată,

acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantele: R.G., G.C.,

G.V., C.A.D. și Ț.A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României -

Secretariatul General, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Casa

Județeană de Pensii Suceava și Consiliul Național pentru Combaterea

Discriminării București.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța a reținut că asupra excepțiilor invocate de pârâtul

Guvernul României, instanța s-a pronunțat prin Sentința nr. 280 din 8 decembrie

2010 - prin care a fost soluționată cererea reclamantelor privind suspendarea

executării actului administrativ contestat, în condițiile art. 15 prin

raportare la art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Pe fondul cauzei s-a

constatat că problematica transformării pensiilor speciale în pensii în

sistemul public, a făcut obiect de analiză a Curții Constituționale a României

cu ocazia soluționării excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor

Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, a Curții de la Strasbourg

precum și a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu ocazia soluționării

recursului în interesul legii.

Astfel, în Decizia

nr. 871 din 25 iunie 2010 publicată în M. Of. nr. 433/28.06.2010, Curtea

Constituțională a României pronunțându-se asupra obiecției de

neconstituționalitate a dispozițiilor Legii privind stabilirea unor măsuri în

domeniul pensiilor, procedează printre altele și la analiza criticilor de

neconstituționalitate a prevederilor art. 1 - 5 și art. 12 din această lege,

critici care se referă la încălcarea principiului neretroactivității legii

civile, consacrat de art. 15 (2) din Constituție și respectiv, dacă aceste

prevederi de lege afectează drepturi câștigate, stabilite potrivit legislației

anterioare.

Relevantă în acest

sens este și Decizia nr. 458 din 2 decembrie 2003, în care s-a statuat că

"o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de

drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a

efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru

că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea

legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei

în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare."

Făcând trimitere la

Decizia Curții Constituționale a României menționată mai sus, și la

considerentele deja reținute cu privire la natura specială a pensiei de

serviciu, a celor două componente - contributivă și necontributivă - ale sale,

instanța de contencios constituțional statuează că, chiar dacă partea

necontributivă a pensiei de serviciu poate fi încadrată în noțiunea de

"bun" potrivit interpretării pe care Convenția Europeană a

Drepturilor Omului a dat-o art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție,

ea reprezintă un drept câștigat numai cu privire la prestațiile de asigurări

sociale până la data intrării în vigoare a noii legi, iar suprimarea acestuia

pentru viitor nu are semnificația exproprierii.

Împotriva hotărârii

instanței de fond reclamantele R.G., G.C., G.V., C.A.D. și Ț.A. au declarat

recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea

recursului se arată că instanța de fond, în mod greșit, a reținut că H.G. nr.

737/2010 nu este o normă retroactivă, în condițiile în care afectează drepturi

patrimoniale stabilite anterior intrării sale în vigoare.

Or, orice normă

juridică care se aplică retroactiv contravine dispozițiilor art. 15 din

Constituție, care interzice retroactivitatea normelor juridice.

De asemenea,

raportarea la sistemul contribuțiilor este una complet eronată. Nici pensia de

asigurări sociale nu se achită din contribuțiile pe care o persoană le-a

achitat de-a lungul vieții către bugetul de asigurări sociale, iar instanța

constituțională admite acest fapt. În aceste condiții, orice raportare la lipsa

unor contribuții pentru pensiile speciale este doar o încercare de mascare a

presiunilor de ordin politic care au condus la o astfel de decizie, complet

opusă întregii jurisprudențe a Curții Constituționale de până la acel moment. Cu

atât mai bizară este Decizia nr. 873/2010 a Curții Constituționale cu cât, tot

în Decizia nr. 874 din aceeași dată, magistrații instanței constituționale

renunță la distincția dintre pensia contributivă și cea necontributivă, citând

în acest sens și o soluție a Curții europene a drepturilor omului.

Astfel dificultățile

economice întâmpinate în raport de plata pensiilor au ajuns să fie suportate de

doar câteva categorii sociale, a căror selecție este lipsită de orice fundament

obiectiv și rezonabil. Guvernul avea la îndemână numeroase alte variante de a

rezolva această problemă, precum impozitarea tuturor pensiilor, însă a ales să

afecteze doar câteva categorii de pensionari de o manieră extrem de radicală. O

astfel de situație, în care un grup de persoane suportă o reducere a pensiei,

în timp ce imensa parte a pensionarilor, indiferent de cuantumul pensiilor

acestora, nu suportă absolut niciun fel de reducere, este o situație

incompatibilă cu prevederile Convenției europene, așa cum a decis de altfel și

Curtea în afacerea Buchen c. Cehia din 2002. Operând o reducere masivă a

pensiei unor categorii de persoane determinate, statul român a supus aceste

persoane la o discriminare prin raport la celelalte categorii de pensionari,

discriminare realizată pe criterii pur subiective.

În speța dedusă

judecății, însă, în măsura în care H.G. nr. 737/2010 încalcă principiul

ierarhiei normelor juridice și contravine principiului constituțional al

separației și echilibrului puterilor în stat, prevăzut de art. 3 alin. (4) din

Constituția României și de art. 4 din Legea nr. 24/2000 privind normele de

tehnică legislativă, încălcarea principiului legalității actului administrativ,

cât privește pensia aflată deja în plată, nu se mai impune analizarea

încălcării acestui protocol.

Recurenții mai susțin

că instanța de fond nu se pronunță nici asupra faptului că H.G. nr. 737/2010

încalcă principiul ierarhiei normelor juridice și contravine principiului

constituțional al separației și echilibrului puterilor în stat, prevăzut de

art. 3 alin. (4) din Constituția României și de art. 4 din Legea nr. 24/2000

privind normele de tehnică legislativă, încalcă principiul legalității actului

administrativ.

Prin urmare, întregul

proces de recalculare a pensiilor este supus normelor cuprinse în Legea nr.

119/2010, care face trimitere la dispozițiile Legii nr. 19/2000 privind

sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, deci și

normelor și principiilor stabilite de această din urmă lege, în măsura în care

se trimite la aceasta.

Astfel, potrivit art.

7 alin. (1) din Legea nr. 119/2010 procedura de stabilire, plată, suspendare,

recalculare, încetare și contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei

legi este cea prevăzută de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, potrivit

disp. art. 180 alin. (7) din Legea nr. 19/2000, în situația în care cuantumul

pensiilor, stabilit conform alin. (6), este mai mic decât cel stabilit în baza

legislației anterioare, se păstrează în plată cuantumul avantajos.

Examinând cauza și

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele de

recurs invocate, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv

cu cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că

recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la

această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare

arătate.

Potrivit prevederilor

art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în

domeniul pensiilor, "în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a

prezentei legi, se elaborează metodologia de recalculare a pensiilor prevăzute

la art. 1, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului".

În temeiul acestor

prevederi legale, precum și al dispozițiilor art. 108 din Constituția României,

Guvernul României a adoptat Hotărârea nr. 737/2010 privind metodologia de

recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) -

h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.

Așa cum o arată și

titlul actului administrativ normativ contestat, prin conținutul acestuia se

reglementează "metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de

serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind

stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor", constituind normele

procedurale efective de punere în executare a dispozițiilor legale în temeiul

cărora a fost emis actul administrativ în discuție.

H.G. nr. 737/2010 nu

conține, așadar, principii sau norme de drept substanțial referitoare la

pensii, acestea fiind reglementate de Legile nr. 19/2000 și nr. 119/2010,

dispozițiile acestui din urmă act normativ constituind și temeiul legal al

emiterii actului administrativ contestat.

Aceasta rezultă din

însuși conținutul actului administrativ contestat, raportat la prevederile art.

3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010, care definesc în mod explicit rolul și

sfera de reglementare a actului emis în temeiul și aplicarea acestei legi,

respectiv acela de a se constitui într-o sumă de procedee tehnice, practice, pe

baza cărora să se realizeze operațiunea de transformare a pensiilor de serviciu

în pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000; H.G. nr. 737/2010 îndeplinește, deci,

o simplă funcție metodologică (tehnică) iar nu un rol creator sau modificator

de drepturi, de natura celor invocate reclamanți, care prin criticile aduse

vizează, în realitate, Legea nr. 119/2010, criticile neputând fi, însă,

transpuse în procedura de control a legalității actului administrativ

contestat.

Rolul H.G. nr.

737/2010, precum și sfera de aplicare a acesteia, se rezumă la stabilirea

instrumentelor de ordin procedural, practic, care să permită aplicarea

dispozițiilor actului legislativ cu forță juridică superioară, care este Legea

nr. 119/2010, pentru a cărei executare a fost emis actul administrativ

contestat și ale cărei dispoziții nu le încalcă.

Or, prin Decizia nr.

871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională a statuat că dispozițiile Legii

privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt constituționale,

instanța constituțională analizând legea respectivă inclusiv din perspectiva

prevederilor și principiilor constituționale și comunitare invocate în cauza de

față, după cum urmează: art. 1 alin. (5) referitor la respectarea Constituției,

a supremației sale și a legilor, art. 15 alin. (2) referitor la

neretroactivitatea legii civile, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în

drepturi a cetățenilor, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 47

referitor la nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 privind restrângerea

exercițiului unor drepturi sau libertăți și art. 135 alin. (2) lit. f) privind

obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea

calității vieții, precum și prevederile art. 20 din Constituție prin raportare

la următoarele acte internaționale: Primul Protocol adițional la Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, și anume

art. 1 referitor la proprietate; Declarația Universală a Drepturilor Omului, și

anume art. 17 cu privire la dreptul de proprietate, art. 23 pct. 3 cu privire

la dreptul la o retribuire echitabilă și la protecție socială și art. 25 pct. 1

privind dreptul la un nivel de trai decent; Carta drepturilor fundamentale a

Uniunii Europene, și anume art. 1 privind demnitatea umană, art. 17 alin. (1)

privind dreptul de proprietate, art. 25 privind drepturile persoanelor în

vârstă, art. 34 alin. (1) privind securitatea socială și asistența socială și

art. 52 alin. (1) privind întinderea și interpretarea drepturilor și

principiilor.

Însuși art. 1 lit. c)

din Legea nr. 119/2010 impune recalcularea și conferă criteriul algoritmului de

calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, dispozițiile hotărârii atacate nedepășind

cadrul juridic impus de actul normativ în a cărui executare a fost emisă.

Analizând încălcarea

art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Înalta

Curte constată că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului

când, din considerente obiective, măsura dispusă printr-o nouă reglementare

determină numai reducerea cuantumului valoric al dreptului de asigurări

sociale, o asemenea ipoteză nu reprezintă încălcarea art. 1 din Protocolul 1 la

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cu atât mai mult cu cât noul nivel

este determinat în funcție de sistemul contributivității, iar, în aceste

condiții, reducerea cuantumului unei pensii speciale până la nivelul determinat

de aplicarea principiului contributivității, nu reprezintă nici o măsură

nejustificată, nici o măsură care să depășească criteriile cerute de jurisprudența

Curții Europene a Drepturilor Omului, recunoscute și în art. 53 din Constituția

României.

Examinând aspectele

invocate de către recurenții-reclamanți nu poate fi reținută nelegalitatea

actului administrativ cu caracter normativ a cărui anulare face obiectul

prezentei cauze.

Practic,

recurenții-reclamanți critică reducerea cuantumului pensiilor de serviciu de

care beneficiau anterior intrării în vigoare a H.G. nr. 737/2010, în urma

recalculării, în condițiile în care criteriile avute în vedere pentru

recalculare prin metodologia prevăzută de H.G. nr. 737/2010, sunt cele

stabilite prin Legea nr. 119/2010.

Într-adevăr, H.G. nr.

737/2010, publicată în M. Of. al României nr. 528/29.07.2010, a fost adoptată

în temeiul art. 108 din Constituție și al art. 3 alin. (3) din Legea nr.

119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, din examinarea

înscrisurilor dosarului neputând fi identificate elemente de nelegalitate în

operațiunea elaborării și adoptării sale.

De asemenea,

verificând concordanța actului administrativ cu Legea nr. 119/2010, în baza și

în aplicarea căreia a fost emis, prin prisma motivelor invocate de

recurenții-reclamanți, Înalta Curte constată că H.G. nr. 737/2010 îndeplinește

numai o funcție tehnică, rezumându-se la a stabili instrumentele procedurale

care să permită aplicarea actului normativ cu forță juridică superioară, în

acord cu dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție și art. 4 alin. (3) din

Legea nr. 24/2000 privind nomele de tehnică legislativă.

În realitate, prevederile

legale criticate au fost preluate în cuprinsul actului administrativ din chiar

Legea nr. 119/2010, respectiv art. 3 alin. (1): "Pensiile prevăzute la

art. 1, stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite

sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual

și a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de

Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare" și art. 7

alin. (1) "Procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare,

încetare și contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea

prevăzută de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările

ulterioare".

Așa fiind, Înalta

Curte constată că nu există argumente valide care să conducă la concluzia că

H.G. nr. 737/2010 ar fi depășit cadrul normativ fixat prin Legea nr. 119/2010,

iar, pe de altă parte, acest act normativ cu forță juridică superioară a făcut

deja obiectul controlului de constituționalitate sub aspectele criticate de către

recurenții-reclamanți.

Prin urmare, instanța

de control judiciar constată că susținerile și criticile recurenților sunt

neîntemeiate, și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre

temeinică și legală.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanții R.G., G.C., G.V., C.A.D. și Ț.A. împotriva Sentinței

nr. 101 din 14 martie 2012 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 17 mai 2013.

Procesat de GGC - CL