ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5284/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 101 din 14 martie 2012 Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondate, excepțiile invocate de pârâtul Guvernul României, constând în: netimbrarea acțiunii reclamantelor; a inadmisibilității acțiunii pentru nerespectarea de către reclamante a prevederilor art. 7 din Legea nr. 554/2004; a lipsei calității procesuale active a reclamantelor și a lipsei interesului acestora în promovarea acțiunii; a respinge, ca nefondată, acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantele: R.G., G.C., G.V., C.A.D. și Ț.A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României - Secretariatul General, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Casa Județeană de Pensii Suceava și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării București.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că asupra excepțiilor invocate de pârâtul Guvernul României, instanța s-a pronunțat prin Sentința nr. 280 din 8 decembrie 2010 - prin care a fost soluționată cererea reclamantelor privind suspendarea executării actului administrativ contestat, în condițiile art. 15 prin raportare la art. 14 din Legea nr. 554/2004. Pe fondul cauzei s-a constatat că problematica transformării pensiilor speciale în pensii în sistemul public, a făcut obiect de analiză a Curții Constituționale a României cu ocazia soluționării excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, a Curții de la Strasbourg precum și a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu ocazia soluționării recursului în interesul legii.

Astfel, în Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010 publicată în M. Of. nr. 433/28.06.2010, Curtea Constituțională a României pronunțându-se asupra obiecției de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, procedează printre altele și la analiza criticilor de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 - 5 și art. 12 din această lege, critici care se referă la încălcarea principiului neretroactivității legii civile, consacrat de art. 15 (2) din Constituție și respectiv, dacă aceste prevederi de lege afectează drepturi câștigate, stabilite potrivit legislației anterioare.

Relevantă în acest sens este și Decizia nr. 458 din 2 decembrie 2003, în care s-a statuat că "o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare." Făcând trimitere la Decizia Curții Constituționale a României menționată mai sus, și la considerentele deja reținute cu privire la natura specială a pensiei de serviciu, a celor două componente - contributivă și necontributivă - ale sale, instanța de contencios constituțional statuează că, chiar dacă partea necontributivă a pensiei de serviciu poate fi încadrată în noțiunea de "bun" potrivit interpretării pe care Convenția Europeană a Drepturilor Omului a dat-o art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, ea reprezintă un drept câștigat numai cu privire la prestațiile de asigurări sociale până la data intrării în vigoare a noii legi, iar suprimarea acestuia pentru viitor nu are semnificația exproprierii.

Împotriva hotărârii instanței de fond reclamantele R.G., G.C., G.V., C.A.D. și Ț.A. au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că instanța de fond, în mod greșit, a reținut că H.G. nr. 737/2010 nu este o normă retroactivă, în condițiile în care afectează drepturi patrimoniale stabilite anterior intrării sale în vigoare. Or, orice normă juridică care se aplică retroactiv contravine dispozițiilor art. 15 din Constituție, care interzice retroactivitatea normelor juridice. De asemenea, raportarea la sistemul contribuțiilor este una complet eronată. Nici pensia de asigurări sociale nu se achită din contribuțiile pe care o persoană le-a achitat de-a lungul vieții către bugetul de asigurări sociale, iar instanța constituțională admite acest fapt.

În aceste condiții, orice raportare la lipsa unor contribuții pentru pensiile speciale este doar o încercare de mascare a presiunilor de ordin politic care au condus la o astfel de decizie, complet opusă întregii jurisprudențe a Curții Constituționale de până la acel moment. Cu atât mai bizară este Decizia nr. 873/2010 a Curții Constituționale cu cât, tot în Decizia nr. 874 din aceeași dată, magistrații instanței constituționale renunță la distincția dintre pensia contributivă și cea necontributivă, citând în acest sens și o soluție a Curții europene a drepturilor omului. Astfel dificultățile economice întâmpinate în raport de plata pensiilor au ajuns să fie suportate de doar câteva categorii sociale, a căror selecție este lipsită de orice fundament obiectiv și rezonabil.

Guvernul avea la îndemână numeroase alte variante de a rezolva această problemă, precum impozitarea tuturor pensiilor, însă a ales să afecteze doar câteva categorii de pensionari de o manieră extrem de radicală. O astfel de situație, în care un grup de persoane suportă o reducere a pensiei, în timp ce imensa parte a pensionarilor, indiferent de cuantumul pensiilor acestora, nu suportă absolut niciun fel de reducere, este o situație incompatibilă cu prevederile Convenției europene, așa cum a decis de altfel și Curtea în afacerea Buchen c. Cehia din 2002. Operând o reducere masivă a pensiei unor categorii de persoane determinate, statul român a supus aceste persoane la o discriminare prin raport la celelalte categorii de pensionari, discriminare realizată pe criterii pur subiective.

În speța dedusă judecății, însă, în măsura în care H.G. nr. 737/2010 încalcă principiul ierarhiei normelor juridice și contravine principiului constituțional al separației și echilibrului puterilor în stat, prevăzut de art. 3 alin. (4) din Constituția României și de art. 4 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, încălcarea principiului legalității actului administrativ, cât privește pensia aflată deja în plată, nu se mai impune analizarea încălcării acestui protocol. Recurenții mai susțin că instanța de fond nu se pronunță nici asupra faptului că H.G. nr. 737/2010 încalcă principiul ierarhiei normelor juridice și contravine principiului constituțional al separației și echilibrului puterilor în stat, prevăzut de art. 3 alin. (4) din Constituția României și de art. 4 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, încalcă principiul legalității actului administrativ.

Prin urmare, întregul proces de recalculare a pensiilor este supus normelor cuprinse în Legea nr. 119/2010, care face trimitere la dispozițiile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, deci și normelor și principiilor stabilite de această din urmă lege, în măsura în care se trimite la aceasta. Astfel, potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 119/2010 procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare și contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevăzută de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare. De asemenea, potrivit disp. art. 180 alin. (7) din Legea nr. 19/2000, în situația în care cuantumul pensiilor, stabilit conform alin. (6), este mai mic decât cel stabilit în baza legislației anterioare, se păstrează în plată cuantumul avantajos.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele de recurs invocate, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit prevederilor art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, "în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, se elaborează metodologia de recalculare a pensiilor prevăzute la art. 1, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului". În temeiul acestor prevederi legale, precum și al dispozițiilor art. 108 din Constituția României, Guvernul României a adoptat Hotărârea nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.

Așa cum o arată și titlul actului administrativ normativ contestat, prin conținutul acestuia se reglementează "metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor", constituind normele procedurale efective de punere în executare a dispozițiilor legale în temeiul cărora a fost emis actul administrativ în discuție. H.G. nr. 737/2010 nu conține, așadar, principii sau norme de drept substanțial referitoare la pensii, acestea fiind reglementate de Legile nr. 19/2000 și nr. 119/2010, dispozițiile acestui din urmă act normativ constituind și temeiul legal al emiterii actului administrativ contestat.

Aceasta rezultă din însuși conținutul actului administrativ contestat, raportat la prevederile art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010, care definesc în mod explicit rolul și sfera de reglementare a actului emis în temeiul și aplicarea acestei legi, respectiv acela de a se constitui într-o sumă de procedee tehnice, practice, pe baza cărora să se realizeze operațiunea de transformare a pensiilor de serviciu în pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000; H.G. nr. 737/2010 îndeplinește, deci, o simplă funcție metodologică (tehnică) iar nu un rol creator sau modificator de drepturi, de natura celor invocate reclamanți, care prin criticile aduse vizează, în realitate, Legea nr. 119/2010, criticile neputând fi, însă, transpuse în procedura de control a legalității actului administrativ contestat.

Rolul H.G. nr. 737/2010, precum și sfera de aplicare a acesteia, se rezumă la stabilirea instrumentelor de ordin procedural, practic, care să permită aplicarea dispozițiilor actului legislativ cu forță juridică superioară, care este Legea nr. 119/2010, pentru a cărei executare a fost emis actul administrativ contestat și ale cărei dispoziții nu le încalcă.

Or, prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională a statuat că dispozițiile Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt constituționale, instanța constituțională analizând legea respectivă inclusiv din perspectiva prevederilor și principiilor constituționale și comunitare invocate în cauza de față, după cum urmează: art. 1 alin. (5) referitor la respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor, art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii civile, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetățenilor, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 47 referitor la nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți și art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții, precum și prevederile art. 20 din Constituție prin raportare la următoarele acte internaționale: Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, și anume art. 1 referitor la proprietate; Declarația Universală a Drepturilor Omului, și anume art. 17 cu privire la dreptul de proprietate, art. 23 pct. 3 cu privire la dreptul la o retribuire echitabilă și la protecție socială și art. 25 pct. 1 privind dreptul la un nivel de trai decent;

Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, și anume art. 1 privind demnitatea umană, art. 17 alin. (1) privind dreptul de proprietate, art. 25 privind drepturile persoanelor în vârstă, art. 34 alin. (1) privind securitatea socială și asistența socială și art. 52 alin. (1) privind întinderea și interpretarea drepturilor și principiilor. Însuși art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010 impune recalcularea și conferă criteriul algoritmului de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, dispozițiile hotărârii atacate nedepășind cadrul juridic impus de actul normativ în a cărui executare a fost emisă.

Analizând încălcarea art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte constată că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului când, din considerente obiective, măsura dispusă printr-o nouă reglementare determină numai reducerea cuantumului valoric al dreptului de asigurări sociale, o asemenea ipoteză nu reprezintă încălcarea art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cu atât mai mult cu cât noul nivel este determinat în funcție de sistemul contributivității, iar, în aceste condiții, reducerea cuantumului unei pensii speciale până la nivelul determinat de aplicarea principiului contributivității, nu reprezintă nici o măsură nejustificată, nici o măsură care să depășească criteriile cerute de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, recunoscute și în art. 53 din Constituția României.

Examinând aspectele invocate de către recurenții-reclamanți nu poate fi reținută nelegalitatea actului administrativ cu caracter normativ a cărui anulare face obiectul prezentei cauze. Practic, recurenții-reclamanți critică reducerea cuantumului pensiilor de serviciu de care beneficiau anterior intrării în vigoare a H.G. nr. 737/2010, în urma recalculării, în condițiile în care criteriile avute în vedere pentru recalculare prin metodologia prevăzută de H.G. nr. 737/2010, sunt cele stabilite prin Legea nr. 119/2010. Într-adevăr, H.G. nr. 737/2010, publicată în M. Of. al României nr. 528/29.07.2010, a fost adoptată în temeiul art. 108 din Constituție și al art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, din examinarea înscrisurilor dosarului neputând fi identificate elemente de nelegalitate în operațiunea elaborării și adoptării sale.

De asemenea, verificând concordanța actului administrativ cu Legea nr. 119/2010, în baza și în aplicarea căreia a fost emis, prin prisma motivelor invocate de recurenții-reclamanți, Înalta Curte constată că H.G. nr. 737/2010 îndeplinește numai o funcție tehnică, rezumându-se la a stabili instrumentele procedurale care să permită aplicarea actului normativ cu forță juridică superioară, în acord cu dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind nomele de tehnică legislativă.

În realitate, prevederile legale criticate au fost preluate în cuprinsul actului administrativ din chiar Legea nr. 119/2010, respectiv art. 3 alin. (1): "Pensiile prevăzute la art. 1, stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare" și art. 7 alin. (1) "Procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare și contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevăzută de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare". Așa fiind, Înalta Curte constată că nu există argumente valide care să conducă la concluzia că H.G.

nr. 737/2010 ar fi depășit cadrul normativ fixat prin Legea nr. 119/2010, iar, pe de altă parte, acest act normativ cu forță juridică superioară a făcut deja obiectul controlului de constituționalitate sub aspectele criticate de către recurenții-reclamanți. Prin urmare, instanța de control judiciar constată că susținerile și criticile recurenților sunt neîntemeiate, și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanții R.G., G.C., G.V., C.A.D. și Ț.A. împotriva Sentinței nr. 101 din 14 martie 2012 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17 mai 2013. Procesat de GGC - CL