ÎCCJ, decizie (scj.ro #82854)

Contract de credit. Asigurare de viață încheiată de bancă pentru riscul de deces al coplătitorului. Decesul împrumutatului. Consecințe din perspectiva executării contractului Cuprins pe materii: Drept comercial. Contracte Index alfabetic: acțiune în răspundere contractuală - contract de credit - asigurare de viață - decesul împrumutatului - coplătitor - succesorul asiguratului Legea nr. 136/1995, art. 1 pct. 1 C. civ., art. 969, art. 970, art. 977, art. 1073, art. 1083, art. 1132 Legea nr. 193/2000, art. 1 alin. (2) Beneficiul asigurării este pentru contractantul de asigurare, în calitate de plătitor de prime, un drept legal, iar nu o obligație contractuală, drept de care poate uza sau nu.

Beneficiul asigurării nu poate fi o obligație contractuală a cărei neexecutare să o poată pretinde succesorul asiguratului întrucât acesteia nu-i corespunde nicio contraprestație din partea asiguratului, situație în care ar avea loc o permutare a calității de beneficiar în persoana asiguratului. Astfel, în situația în care, din perspectiva opțiunilor de executare a contractului de credit, riscul imposibilității acoperirii creditului restant nu s-a produs prin intervenirea decesului asiguratului, obligația de restituire a creditului fiind una alternativă, la alegerea creditorului, ea subzistă pentru coplătitor - în cazul decesului împrumutatului - în baza raportului obligațional în care are calitatea de delegat conform art. 1132 C. civ., adăugat la raportul obligațional al împrumutatului.

Un atare risc s-ar fi produs dacă ar fi intervenit și decesul coplătitorului asigurat, nu numai al împrumutatului, când banca, în lipsa altei opțiuni, ar fi fost în situația de a acoperi creditul restant cu indemnizația de asigurare de care ar fi beneficiat în calitate de contractant beneficiar în convenția de asigurare în care asigurat a fost acesta. Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3277 din 15 octombrie 2013 Notă : În decizie au fost avute în vedere dispozițiile din vechiul Cod civil Prin sentința nr. 148 din 31 ianuarie 2012, Tribunalul Iași, Secția a II-a civilă, a admis acțiunea formulată de reclamanții V.E.N. în nume propriu și ca reprezentant legal pentru minorii V.E.V. și V.D.Ș. în contradictoriu cu pârâta B.C.R.

SA, pe care, în consecință, a obligat-o la plata sumei de 61.808,11 euro reprezentând despăgubiri datorate pentru nerespectarea obligațiilor contractuale derivând din contractul de credit bancar pentru persoane fizice din 6 martie 2008, prealabil respingând excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtă. Instanța de fond a reținut că reclamanta are calitatea de coplătitor în contractul de credit încheiat cu banca pârâtă, împrumutat fiind V.F.C., soțul acesteia, în prezent decedat. Una din cele 5 condiții pentru acordarea creditului a constat în obligația băncii de a încheia o asigurare de viață pentru riscul de deces al împrumutatului/coplătitorului, beneficiar fiind banca pârâtă.

Pârâta a încheiat asigurarea pentru riscul de deces al coplătitorului, nu și al împrumutatului și cum a intervenit decesul împrumutatului, ratele scadente nu au fost acoperite de o eventuală despăgubire de asigurare, creanța fiind cedată de pârâtă societății SC S.C. SRL care a demarat executarea reclamantei. S-a apreciat că prin echivocul ei clauza nr. 15 pct. 5 din contractul de credit încalcă prevederile art. 4 din Legea nr. 193/2000 fiind o clauză abuzivă, deoarece, deși alegerea modalității de recuperare a debitului era la latitudinea băncii, opțiunea acesteia este exclusă prin încheierea unei asigurări de viață care nu este în măsură a produce efecte în nicio împrejurare. Curtea de Apel Iași – Secția Civilă prin decizia nr. 173 din 12 octombrie 2012 a admis apelul declarat de Banca Comercială Română S.A., a schimbat în parte sentința și, pe fond, a respins acțiunea, păstrând dispoziția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei.

Prin aceeași decizie s-a respins excepția lipsei calității de reprezentant al apelantei B.C.R. SA. Criticile apelantei cu privire la greșita interpretare a clauzei 15 ultimul paragraf s-au apreciat ca întemeiate în contextul în care s-a constatat că reclamanta coplătitor a avut cunoștință de conținutul asigurării, că polița de asigurare s-a încheiat pentru reclamanta-coplătitor, poliță pe care aceasta a semnat-o, ulterior creditul fiind utilizat; că, dacă la acel moment ar fi dorit să fie asigurat și riscul de deces al titularului, acesta ar fi putut încheia un contract de asigurare pe cheltuiala proprie, nemulțumirea reclamantei coplătitor intervenind numai după decesul titularului creditului.

Instanța de apel a reținut că asigurarea la care se referea art. 15 ultimul paragraf acoperă riscul ca urmare a intervenirii decesului împrumutatului/coplătitorului, banca fiind aceea care încheie în calitate de contractant o asigurare de viață fie pentru împrumutat sau pentru coplătitor, ea asumându-și prin contractul de credit o obligație alternativă. Că aplicarea regulilor de interpretare reglementate de art. 977-981 C. civ. conduc la concluzia că semnul „/” înseamnă fără echivoc „sau”, că, deci, obligația este una alternativă, fapt demonstrat și de conduita adoptată de reclamantă care în calitate de asigurat de viață a semnat certificatul de asigurare încheiat la 10 martie 2008 pe care nu l-a contestat și, ulterior încheierii lui, titularul creditului nu a solicitat încheierea și pentru el a unei asigurări.

A mai reținut instanța de apel că nici pe cale principală și nici pe cale incidentală nu s-a solicitat constatarea ca fiind abuzivă clauza contractului de credit aflată în litigiu. Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs reclamanții V.E.N., în nume personal și ca reprezentant legal al minorilor V.E.V. și V.D.Ș. în temeiul prevederilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Recurenții-reclamanți au criticat interpretarea greșită a clauzei art. 15 paragraf ultim din contractul de credit bancar încheiat la 6 martie 2008, respectiv a semnificației semnului „/” în sens de alternanță, printr-o greșită aplicare a dispozițiilor art. 977-978 din Codul civil. Obligația asumată de bancă nu poate fi interpretată ca având un caracter alternativ întrucât o clauză susceptibilă de două înțelesuri se interpretează în sensul în care ar putea avea un efect, nu în sensul în care nu ar produce niciunul.

Intenția părților a fost în sensul ca suma plătită de societatea de asigurare să fie utilizată pentru plata soldului rămas din creditul contractat. Încheierea asigurării pe numele fidejusorului nu ar avea efect în cazul producerii decesului său pentru că obligația de achitare a creditului subzistă pentru titularul creditului rămas în viață, fidejusorul (garant personal) asumându-și o obligație de plată subsidiară afectată de condiția suspensivă a neplății de către debitorul principal, conform art. 1017 C. civ. Efectul scontat nu ar fi atins și prin faptul că restituirea creditului se realizează prin plăți eșalonate, împrumutul neputând fi declarat scadent în mod unilateral de bancă.

Conform art. 978 C. civ., interpretarea corectă a dispozițiilor art. 15 paragraf ultim este în sensul că banca are obligația de a încheia asigurarea de viață atât pentru persoana împrumutatului, cât și pentru cea a coplătitorului, în această interpretare clauza fiind producătoare de efecte juridice și conformă cu scopul urmărit de părți la reglementarea ei, iar potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 193/2000, în caz de dubiu asupra interpretării, clauza contractuală va fi interpretată în favoarea consumatorului. Argumentul instanței de apel cu privire la conduita ulterioară a împrumutatului este greșit deoarece în termenii contractului de credit banca era de drept în întârziere cu privire la obligația de a încheia o asigurare pe viață pe numele titularului împrumutului, conform art. 43 C. com., nesolicitarea de către debitorul principal a încheierii unei asigurări în privința sa fiind fără relevanță pentru obligația asumată de bancă.

Intimata B.C.R. SA a depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Referitor la prima critică, intimata a arătat că interpretarea instanței de apel a semnului grafic „/” este corectă, obligația de a încheia asigurarea fiind alternativă sau pentru împrumutat, sau pentru coplătitor, și într-un caz, și în altul, potrivit normelor interne despăgubirea servind la acoperirea creditului. Recurenta-reclamantă nu are calitatea de fidejusor ci, conform contractului de credit, este coplătitor, obligația de rambursare a creditului revenind în mod egal împrumutatului și coplătitorului. Referitor la cea de a doua critică privind conduita cocontractanților persoane fizice după semnarea contractului de credit, intimata a arătat că recurenta coplătitoare nu a uzat de posibilitatea conferită de pct. 7 din certificatul de asigurare de a-l denunța în 20 zile, acceptând încheierea asigurării pe numele său.

Banca a avut obligația de a încheia o singură asigurare iar aceasta a optat pentru persoana coplătitorului, în asigurarea de viață, banca având calitatea de beneficiar și de contractant, calitate în care plătește polițele de asigurare. A mai arătat intimata că acțiunea reclamanților este o acțiune în daune contractuale, iar aceștia nu au dovedit niciuna din condițiile atragerii răspunderii contractuale. Recursul nu este fondat. Potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ., în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății. În cauza de față, recurentele-reclamante au învestit instanța de fond cu o acțiune în despăgubiri contractuale pentru nerespectarea de către pârâtă a clauzei contractuale privind încheierea asigurării de viață pe numele titularului contractului de credit, autorul lor, decedat, sens în care prin precizarea de acțiune formulată în temeiul art. 132 alin. (2) C. proc.

civ. suma solicitată de 61.808,11 Euro a fost defalcată corespunzător cotelor succesorale. Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 969, art. 970 alin. (2), art. 1073 și art. 1083 C. civ. și a fost redactată de un profesionist al dreptului, de un avocat, recurenții-reclamanții beneficiind de asistență juridică în toate fazele procesuale în condițiile art. 67 alin. (1) C. proc. civ. Critica de nelegalitate a recurenților privește greșita aplicare a normelor legale privind interpretarea contractului, ale dispozițiilor art. 977-978 C. civ., cu trimitere la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 193/2000 de către instanța de apel cât și la neaplicarea art. 43 C. com. cu consecința respingerii acțiunii astfel promovată, încadrabilă în dispoziția art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., temeiul art. 304 pct. 8 C. proc. civ. prin trimiterea la aplicarea normelor care reglementează interpretarea convențiilor asupra clauzei 15 paragraf ultim din contractul de credit, de asemenea invocat de recurenți, fiind absorbit de acesta. Clauza în litigiu este inclusă în contractul de credit bancar pentru persoane fizice încheiat la data de 6 martie 2008 între B.C.R. SA, pe de o parte, și V.F.C.. „împrumutat”, V.E.N., „coplătitor”, V.C., „garant ipotecar” și V.M., „garant ipotecar”, pe de altă parte. Toate aceste părți au semnat contractul de credit, întocmit în 5 exemplare originale, cu valoare juridică egală, câte un exemplar pentru fiecare semnatar, sub declarația că „ prin semnarea prezentului contract, declar că am citit, înțeles și mi-au fost explicate clauzele acestuia, pe care mi le însușesc în întregime”.

Drept urmare, reclamanta „coplătitor”, semnatară a contractului de credit bancar, a procedat la punerea în executare a clauzei în speță prin semnarea convenției de asigurare din 10.03.2008. Faptul că interpretarea concretizată în considerentele deciziei atacate cu recurs a clauzei art. 15 ultim paragraf din contractul de credit este interpretarea corectă, în sensul realizării condiției de către asigurat și beneficiar, banca pârâtă, aceea de a încheia o asigurare de viață, ca una din cele cinci condiții necesare pentru intrarea în vigoare efectivă a contractului de credit este demonstrat de operaționalizarea creditului.

Conform art. 15 din contractul de credit, „Prezentul contract intră în vigoare la data semnării sale de către părțile implicate ”, și, se continuă; „ Obligația băncii de a pune la dispoziție creditul și dreptul împrumutatului de a efectua trageri din credit intră în vigoare după îndeplinirea următoarelor condiții:”…, dintre care, ultima, constă în: „încheierea poliței de asigurare de viață în care banca figurează ca beneficiar ; B.C.R. încheie în calitate de contractant o asigurare de viață pentru împrumutat/coplătitor , care semnează certificatul de asigurare în calitate de Asigurat . Asigurarea acoperă riscul produs ca urmare a intervenirii decesului împrumutatului/coplătitorului în cadrul perioadei asigurate.

În asigurarea de viață Banca are calitatea de beneficiar și, în calitate de contractant, plătește primele de asigurare”. Se constată, în primul rând, că această clauză nu face parte din corpul clauzelor care reglementează obligațiile specifice ale părților într-un contract de împrumut, obligația băncii de acordare a creditului și a împrumutatului/coplătitorului de restituire a creditului cu dobânda convenită, susceptibile ca, prin neexecutare, să atragă răspunderea contractuală prin echivalent, conform art. 1073 C. civ.

Clauza 15 partea introductivă are ca obiect de reglementare faza preliminară executării, a intrării în vigoare a contractului: la data semnării, marcare necesară pentru demararea îndeplinirii condițiilor intrării în vigoare a obligației băncii de a pune la dispoziție creditul, corelativ dreptului împrumutatului de a efectua trageri din credit, după „ îndeplinirea următoarelor condiții ”, printre care și ultima, mai sus citată, „încheierea poliței de asigurare în care banca figurează ca beneficiar”.

Conform art. 15 pct. 1 din contractul de credit, care conține un pact comisoriu expres de ultim grad, îndeplinirea celor cinci condiții rezolutorii, iar nu suspensive, cum greșit susțin recurenții, menționate în partea introductivă a articolului pentru operaționalizarea creditului, inclusiv a celei din litigiu, era sarcina împrumutatului: „ În situația în care împrumutatul nu îndeplinește condițiile de tragere în 60 zile calendaristice de la semnarea contractului de credit, prezentul contract se consideră desființat de drept, fără îndeplinirea nici unei formalități și proceduri prealabile”. Că această ultimă condiție de intrare efectivă în vigoare a obligațiilor contractuale a fost îndeplinită o demonstrează chiar derularea contractului de credit, prin executarea de către bancă a obligației de a pune la dispoziția împrumutatului creditul obiect al contractului, corelativă dreptului împrumutatului de a efectua trageri din credit.

Demararea executării contractului de credit o susțin reclamanții prin acțiune când afirmă că la data de 6 martie 2008 s-a încheiat contractul de credit, iar la data de 8 decembrie 2009 a intervenit decesul împrumutatului, dată după care „ ratele împrumutului nu au mai fost achitate ”. Reclamanta, parte în contractul de credit în calitate de „coplătitor”, este în accepțiune juridică celălalt debitor care se obligă la restituirea creditului, a cărui bonitate a contat în acordarea lui, este, în mecanismul delegației imperfecte reglementată de art. 1132 C. civ. configurat în speță, delegatul care adăugă un nou raport de obligație celui preexistent, banca - creditor delegatar - având alegerea în executare.

El nu este un fidejusor în sensul art. 1652 C. civ., cum greșit susțin recurenții, cu obligație subsidiară de restituire. În speță, debitoarea-delegat a apreciat ca îndeplinită condiția din ultimul paragraf al art. 15 din contractul de credit pentru intrarea în vigoare a obligației băncii – creditor delegatar, de a pune la dispoziție creditul și a dreptului împrumutatului de a efectua trageri din credit la momentul la care a semnat polița de asigurare, în data de 10 martie 2008, la 3 zile de la semnarea contractului de credit, așa încât, după demararea executării obligației de a pune la dispoziție creditul și a dreptului de a efectua trageri din acesta, orice opoziție care privește efectivitatea punerii în executare, în care s-ar încadra și acțiunea reclamanților, este neavenită.

Punerea la dispoziție a creditului de către bancă și exercitarea dreptului împrumutatului de a efectua trageri, este o consecință a îndeplinirii de către împrumutat a tuturor condițiilor prevăzute de art. 15 partea introductivă sub sancțiunea pactului rezolutoriu expres reglementat de art. 15 pct. 1 din contract, realitate pe care reclamanta „coplătitoare”, delegat, nu o contestă. Separat de aceste considerente care completează motivarea deciziei atacate, interpretarea pe care această decizie a dat-o semnului grafic „/”, barei oblice care în textul clauzei separă împrumutat/coplătitor, este corectă. Bara oblică folosită în text are funcție disjunctivă și substituie particula „sau” or, „ori”, așa încât întotdeauna folosirea ei implică o alternativă.

Sub acest aspect, al semnificației grafice, nu există controversă științifică, iar eventuala apelare la reguli de interpretare care să distingă asupra intenției reale a părților conform art. 977 și urm C. civ. cu trimitere la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 193/2000, este superfluă. Că bara oblică în cuprinsul clauzei a fost folosită cu semnificația ei proprie, de alternativă, o demonstrează, dincolo de demararea executării contractului de credit, și analiza gramaticală pe text: se folosește singularul atât pentru „asigurare” și „certificatul de asigurare”, cât și pentru cel care semnează certificatul de asigurare, „asiguratul”, opțiunea pentru împrumutat sau pentru coplătitor aparținând băncii care s-a obligat să plătească primele de asigurare: „B.C.R.

încheie în calitate de contractant o asigurare de viață pentru împrumutat / coplătitor, care semnează certificatul de asigurare în calitate de Asigurat ” . Contractul de asigurare a fost încheiat de bancă în calitate de contractant de asigurare, calitate în care a plătit și primele de asigurare. Conform art. 1 pct. 1 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și neasigurările în România, „ contractant al asigurării” semnifică „persoana care încheie contractul de asigurare pentru asigurarea unui risc privind o altă persoană și se obligă față de asigurător să plătească prima de asigurare”. Conform art. 6.1.

liniuța a 2-a din Condițiile generale de creditare la acest contract de credit, care fac parte integrantă din contractul de credit, de asemenea semnate de toate părțile implicate în contractul de credit, inclusiv de reclamanta coplătitor, împrumutatul s-a obligat și el, ca în calitate de contractant al asigurării, „să încheie contractul de asigurare/polița de asigurare de viață, pe toată perioada de creditare, la o instituție de asigurări agreată de bancă ”. Numai dacă această obligație ar fi fost îndeplinită și dacă, prin excepție, nu banca creditoare, ci reclamanții ar fi avut calitatea de beneficiari în confuziune și cu calitatea lor de succesori, ei ar fi putut acoperi, pentru neplata creditului restant ca urmare a decesului autorului împrumutat,- riscul asigurat, ratele restante cu indemnizația de asigurare.

Recurenta-reclamantă a semnat asigurarea pe care banca a încheiat-o în calitate de contractant la 3 zile după semnarea contractului de credit, astfel devenind operant creditul acordat, fără a uza de dreptul de opoziție conferit de art. 7 din convenția de asigurare, în termenul reglementat de aceasta, așa încât orice reclamație după data la care banca pârâtă a pus la dispoziția împrumutatului creditul și după ce acesta a uzat de dreptul de a efectua trageri din credit, este, cum s-a arătat mai sus, neavenită și fără obiect întrucât toate condițiile rezolutorii convenite în partea introductivă a art. 15 din contract, inclusiv condiția în speță, au fost îndeplinite conform art. 1019 C. civ.

Interesul în promovarea acțiunii de față, declarat de recurenții-reclamanți, acela că prin încheierea asigurării și pentru împrumutatul decedat n-ar mai fi plătit ratele de credit la care sunt obligați în calitate de succesori universali nu se susține întrucât în această calitate își invocă propria culpă, încheierea asigurării pentru asigurat sau coplătitor fiind în sarcina autorului lor, a cărui poziție juridică au preluat-o, și nu există întrucât această condiție a fost îndeplinită. Oricum, interesul ar fi fost corespunzător, eventual, unei acțiuni de a face, nu unei acțiuni în pretenții, în despăgubiri contractuale. Din acest motiv nu este incident nici art. 43 C. com.

pe care recurenții îl invocă, întrucât neîncheierea unei asigurări de către bancă în calitate de contractant beneficiar și de către împrumutat în calitate de asigurat dă naștere la obligații de a face, ea nereprezentând o datorie comercială lichidă și plătibilă în bani care să producă dobândă de drept din ziua când devin exigibile, conform textului evocat. Acțiunea succesorilor în plata sumei reprezentând contravaloarea ratelor scadente plătibile către noul creditor căruia banca pârâtă i-a cesionat creanța din credit nu se susține și pentru faptul că, în aceeași calitate de succesori universali au dobândit și drepturile din împrumutul încasat de autorul lor, și, împrumutatul, a cărui poziție procesuală o au, nu poate cumula și creditul și ratele restante din credit, nu poate avea, reductio ad absurdum , în baza aceluiași contract de credit, atât calitatea de împrumutat cât și pe aceea de împrumutător.

Pe de altă parte, beneficiar al asigurării, indiferent de partea contractantă din contractul de credit asigurată: împrumutat sau coplătitor, este banca, nu reclamanții, iar aceasta, conform clauzei 15 ultim paragraf din contractul de credit, suscitată, acoperă riscul produs ca urmare a intervenirii decesului asiguratului, conform art. 8 pct. 2 din contractul de asigurare, indemnizația de asigurare reprezintă soldul neachitat, înregistrat la data scadentă imediat următoare producerii evenimentului asigurat. Rațiunea încheierii asigurării o constituie, în termenii contractului de creditare care o condiționează și care a făcut-o posibilă, imposibilitatea acoperirii creditului restant, iar aprecierea acestei stări și a opțiunii între posibilele alternative de acoperire a creditului restant aparține creditorului din contractul de credit, beneficiar și al asigurării.

Beneficiul asigurării, din chiar titulatură, este pentru contractantul de asigurare în calitate de plătitor de prime, un drept legal, iar nu o obligație contractuală, drept de care poate uza sau nu. Beneficiul asigurării nu poate fi o obligație contractuală a cărei neexecutare să o poată pretinde succesorul asiguratului și pentru simplul motiv că acesteia nu-i corespunde nicio contraprestație din partea asiguratului, situație în care ar avea loc o permutare a calității de beneficiar în persoana asiguratului.

În situația de față, din perspectiva opțiunilor de executare, riscul imposibilității acoperirii creditului restant nu s-a produs prin intervenirea decesului asiguratului, deoarece obligația de restituire a creditului este una alternativă, la alegerea creditorului, și ea subzistă pentru reclamanta debitoare, „coplătitor” în baza raportului obligațional în care are calitatea de delegat conform art. 1132 C. civ., adăugat la raportul obligațional al împrumutatului, alegerea aparținând creditorului delegatar. Un atare risc s-ar fi produs dacă ar fi intervenit și decesul coplătitorului asigurat, nu numai al împrumutatului, când banca, în lipsa altei opțiuni, ar fi fost în situația de a acoperi creditul restant cu indemnizația de asigurare de care ar fi beneficiat în calitate de contractant beneficiar în convenția de asigurare în care asigurat a fost acesta.

Contractul de credit încheiat la 06.03.2008 este un contract încheiat în condițiile legii, recurenții-reclamanți neinvocând încălcarea vreunei dispoziții legale imperative în încheierea lui sub sancțiunea nulității. Nu au invocat nulitatea clauzei în speță nici din perspectiva Legii nr. 193/2000 a cărei evocare au făcut-o doar sub aspectul incidenței metodei de interpretare conținută de art. 1 alin. (2), nu sub aspectul incidenței dispozițiilor art. 4 relative la caracterul abuziv. Conform art. 969 C. civ., convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, iar conform art. 970 alin. (1) C. civ., convențiile trebuie executate cu bună-credință.

Reclamanții-recurenți, succesori universali ai împrumutatului, au nesocotit aceste dispoziții legale prin chiar promovarea unei acțiuni în obligarea băncii care a acordat creditul la plata de despăgubiri către ei corespunzătoare ratelor restante din credit și care reprezintă o creanță a băncii față de debitorii reclamanți. O atare situație, în care se solicită ca împrumutătorul să suporte el contravaloarea acestor rate, fapt care configurează o imposibilitate juridică în limitele de reglementare ale unui contract de împrumut, mai sus semnalată, reprezintă în expresie juridică o încălcare a bunei-credințe în executarea contractului de credit de către reclamanții succesori.

La aceasta concură și faptul că prin preluarea poziției juridice a împrumutătorului în contractul de credit, reclamanții succesori și-ar invoca propria culpă în a pretinde neexecutarea unei condiții convenită în sarcina autorului lor, condiție care a fost însă îndeplinită, conform considerentelor mai sus expuse. Înalta Curte , constatând că instanța de apel a făcut o corectă interpretare a clauzei art. 15 ultimul paragraf din contractul de credit cu respectarea regulilor de interpretare reglementate de art. 977 și urm. C. civ., că prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 193/2000 nu sunt incidente în cauza de față, că deci motivele de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. sunt fără susținere și finalitate practică, a respins, în consecință, recursul declarat de reclamanți ca nefundat, cu observarea prevederilor art. 274 C. proc. civ.