ÎCCJ, decizie (scj.ro #82854)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #82854) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Contract

de credit. Asigurare de viață încheiată de bancă pentru

riscul de deces al coplătitorului. Decesul împrumutatului. Consecințe

din perspectiva executării contractului

Cuprins pe materii:

Drept comercial. Contracte

Index alfabetic:

acțiune în răspundere contractuală

-

contract de credit

-

asigurare de viață

-

decesul împrumutatului

-

coplătitor

-

succesorul asiguratului

Legea

nr. 136/1995, art. 1 pct. 1

C. civ.,

art. 969, art. 970, art. 977, art. 1073, art. 1083, art. 1132

Legea

nr. 193/2000, art. 1 alin. (2)

Beneficiul asigurării este pentru contractantul de

asigurare, în calitate de plătitor de prime, un drept legal, iar nu o

obligație contractuală, drept de care poate uza sau nu. Beneficiul

asigurării nu poate fi o obligație contractuală a cărei

neexecutare să o poată pretinde succesorul asiguratului întrucât

acesteia nu-i corespunde nicio contraprestație din partea asiguratului,

situație în care ar avea loc o permutare a calității de

beneficiar în persoana asiguratului.

Astfel, în situația în care, din perspectiva

opțiunilor de executare a contractului de credit, riscul

imposibilității acoperirii creditului restant nu s-a produs prin

intervenirea decesului asiguratului, obligația de restituire a creditului

fiind una alternativă, la alegerea creditorului, ea subzistă pentru

coplătitor - în cazul decesului împrumutatului - în baza raportului

obligațional în care are calitatea de delegat conform art. 1132 C. civ.,

adăugat la raportul obligațional al împrumutatului.

Un atare risc s-ar fi produs dacă ar fi intervenit și

decesul coplătitorului asigurat, nu numai al împrumutatului, când banca,

în lipsa altei opțiuni, ar fi fost în situația de a acoperi creditul restant

cu indemnizația de asigurare de care ar fi beneficiat în calitate de

contractant beneficiar în convenția de asigurare în care asigurat a fost

acesta.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3277 din 15

octombrie 2013

Notă

: În decizie au fost avute în

vedere dispozițiile din vechiul Cod civil

Prin sentința nr. 148 din 31 ianuarie 2012, Tribunalul Iași,

Secția a II-a civilă,

a admis acțiunea

formulată

de reclamanții V.E.N. în nume propriu și ca reprezentant legal pentru

minorii V.E.V. și V.D.Ș. în contradictoriu cu pârâta B.C.R. SA, pe

care, în consecință, a obligat-o la plata sumei de 61.808,11 euro

reprezentând despăgubiri datorate pentru nerespectarea obligațiilor

contractuale derivând din contractul de credit bancar pentru persoane fizice

din 6 martie 2008, prealabil respingând excepția lipsei

calității procesuale pasive invocată de pârâtă.

Instanța

de fond a reținut că reclamanta are calitatea de coplătitor în

contractul de credit încheiat cu banca pârâtă, împrumutat fiind V.F.C., soțul

acesteia, în prezent decedat.

Una din

cele 5 condiții pentru acordarea creditului a constat în obligația

băncii de a încheia o asigurare de viață pentru riscul de deces

al împrumutatului/coplătitorului, beneficiar fiind banca pârâtă.

Pârâta

a încheiat asigurarea pentru riscul de deces al coplătitorului, nu și

al împrumutatului și cum a intervenit decesul împrumutatului, ratele

scadente nu au fost acoperite de o eventuală despăgubire de

asigurare, creanța fiind cedată de pârâtă societății

SC S.C. SRL care a demarat executarea reclamantei.

S-a

apreciat că prin echivocul ei clauza nr. 15 pct. 5 din contractul de

credit încalcă prevederile art. 4 din Legea nr. 193/2000 fiind o

clauză abuzivă, deoarece, deși alegerea modalității de

recuperare a debitului era la latitudinea băncii, opțiunea acesteia

este exclusă prin încheierea unei asigurări de viață care

nu este în măsură a produce efecte în nicio împrejurare.

Curtea

de Apel Iași – Secția Civilă prin decizia nr. 173 din 12

octombrie 2012 a admis apelul declarat de Banca Comercială Română

S.A.,

a schimbat în parte sentința și,

pe fond, a respins acțiunea, păstrând dispoziția de respingere a

excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei.

Prin aceeași decizie s-a respins excepția lipsei calității

de reprezentant al apelantei B.C.R. SA.

Criticile

apelantei cu privire la greșita interpretare a clauzei 15 ultimul paragraf

s-au apreciat ca întemeiate în contextul în care s-a constatat că

reclamanta coplătitor a avut cunoștință de conținutul

asigurării, că polița de asigurare s-a încheiat pentru

reclamanta-coplătitor, poliță pe care aceasta a semnat-o,

ulterior creditul fiind utilizat; că, dacă la acel moment ar fi dorit

să fie asigurat și riscul de deces al titularului, acesta ar fi putut

încheia un contract de asigurare pe cheltuiala proprie, nemulțumirea

reclamantei coplătitor intervenind numai după decesul titularului

creditului.

Instanța

de apel a reținut că asigurarea la care se referea art. 15 ultimul

paragraf acoperă riscul ca urmare a intervenirii decesului

împrumutatului/coplătitorului, banca fiind aceea care încheie în calitate

de contractant o asigurare de viață fie pentru împrumutat sau pentru

coplătitor, ea asumându-și  prin contractul de credit o obligație

alternativă.

Că

aplicarea regulilor de interpretare reglementate de art. 977-981 C. civ. conduc

la concluzia că semnul „/” înseamnă fără echivoc „sau”,

că, deci, obligația este una alternativă, fapt demonstrat

și de conduita adoptată de reclamantă care în calitate de

asigurat de viață a semnat certificatul de asigurare încheiat la 10

martie 2008 pe care nu l-a contestat și, ulterior încheierii lui,

titularul creditului nu a solicitat încheierea și pentru el a unei

asigurări.

A mai

reținut instanța de apel că nici pe cale principală și

nici pe cale incidentală nu s-a solicitat constatarea ca fiind

abuzivă clauza contractului de credit aflată în litigiu.

Împotriva

deciziei instanței de apel au declarat recurs reclamanții V.E.N., în

nume personal și ca reprezentant legal al minorilor V.E.V. și

V.D.Ș. în temeiul prevederilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Recurenții-reclamanți

au criticat interpretarea greșită a clauzei art. 15 paragraf ultim

din contractul de credit bancar încheiat la 6 martie 2008, respectiv a

semnificației semnului „/” în sens de alternanță, printr-o

greșită aplicare a dispozițiilor art. 977-978 din Codul civil.

Obligația

asumată de bancă nu poate fi interpretată ca având un caracter

alternativ întrucât o clauză susceptibilă de două

înțelesuri se interpretează în sensul în care ar putea avea un efect,

nu în sensul în care nu ar produce niciunul. Intenția părților a

fost în sensul ca suma plătită de societatea de asigurare să fie

utilizată pentru plata soldului rămas din creditul contractat.

Încheierea

asigurării pe numele fidejusorului nu ar avea efect în cazul producerii

decesului său pentru că obligația de achitare a creditului

subzistă pentru titularul creditului rămas în viață,

fidejusorul (garant personal) asumându-și o obligație de plată

subsidiară afectată de condiția suspensivă a

neplății de către debitorul principal, conform art. 1017 C. civ.

Efectul

scontat nu ar fi atins și prin faptul că restituirea creditului se

realizează prin plăți eșalonate, împrumutul neputând fi

declarat scadent în mod unilateral de bancă.

Conform

art. 978 C. civ., interpretarea corectă a dispozițiilor art. 15

paragraf ultim este în sensul că banca are obligația de a încheia

asigurarea de viață atât pentru persoana împrumutatului, cât și

pentru cea a coplătitorului, în această interpretare clauza fiind

producătoare de efecte juridice și conformă cu scopul

urmărit de părți la reglementarea ei, iar potrivit art. 1 alin.

(2) din Legea nr. 193/2000, în caz de dubiu asupra interpretării, clauza

contractuală va fi interpretată în favoarea consumatorului.

Argumentul

instanței de apel cu privire la conduita ulterioară a împrumutatului

este greșit deoarece în termenii contractului de credit banca era de drept

în întârziere cu privire la obligația de a încheia o asigurare pe

viață pe numele titularului împrumutului, conform art. 43 C. com.,

nesolicitarea de către debitorul principal a încheierii unei

asigurări în privința sa fiind fără relevanță

pentru obligația asumată de bancă.

Intimata

B.C.R. SA a depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea

recursului ca nefondat.

Referitor

la prima critică, intimata a arătat că interpretarea

instanței de apel a semnului grafic „/” este corectă, obligația

de a încheia asigurarea fiind alternativă sau pentru împrumutat, sau

pentru coplătitor, și într-un caz, și în altul, potrivit

normelor interne despăgubirea servind la acoperirea creditului.

Recurenta-reclamantă nu are calitatea de fidejusor ci, conform

contractului de credit, este coplătitor, obligația de rambursare a

creditului revenind în mod egal împrumutatului și coplătitorului.

Referitor

la cea de a doua critică privind conduita cocontractanților persoane

fizice după semnarea contractului de credit, intimata a arătat

că recurenta coplătitoare nu a uzat de posibilitatea conferită

de pct. 7 din certificatul de asigurare de a-l denunța în 20 zile,

acceptând încheierea asigurării pe numele său.

Banca a

avut obligația de a încheia o singură asigurare iar aceasta a optat

pentru persoana coplătitorului, în asigurarea de viață, banca

având calitatea de beneficiar și de contractant, calitate în care

plătește polițele de asigurare.

A mai

arătat intimata că acțiunea reclamanților este o

acțiune în daune contractuale, iar aceștia nu au dovedit niciuna din

condițiile atragerii răspunderii contractuale.

Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ., în toate cazurile,

judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse

judecății.

În cauza de față, recurentele-reclamante au învestit

instanța de fond cu o acțiune în despăgubiri contractuale pentru

nerespectarea de către pârâtă a clauzei contractuale privind

încheierea asigurării de viață pe numele titularului

contractului de credit, autorul lor, decedat, sens în care prin precizarea de

acțiune formulată în temeiul art. 132 alin. (2) C. proc. civ. suma

solicitată de 61.808,11 Euro a fost defalcată corespunzător

cotelor succesorale. Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile

art. 969, art. 970 alin. (2), art. 1073 și art. 1083 C. civ. și a

fost redactată de un profesionist al dreptului, de un avocat,

recurenții-reclamanții beneficiind de asistență

juridică în toate fazele procesuale în condițiile art. 67 alin. (1)

C. proc. civ.

Critica de nelegalitate a recurenților privește

greșita aplicare a normelor legale privind interpretarea contractului, ale

dispozițiilor art. 977-978 C. civ., cu trimitere la art. 1 alin. (2) din

Legea nr. 193/2000 de către instanța de apel cât și la

neaplicarea art. 43 C. com. cu consecința respingerii acțiunii astfel

promovată, încadrabilă în dispoziția art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., temeiul art. 304 pct. 8 C. proc. civ. prin trimiterea la aplicarea

normelor care reglementează interpretarea convențiilor asupra clauzei

15 paragraf ultim din contractul de credit, de asemenea invocat de recurenți,

fiind absorbit de acesta.

Clauza în litigiu este inclusă în contractul de credit

bancar pentru persoane fizice încheiat la data de 6 martie 2008 între B.C.R.

SA, pe de o parte, și V.F.C.. „împrumutat”, V.E.N., „coplătitor”,

V.C., „garant ipotecar” și V.M., „garant ipotecar”, pe de altă parte.

Toate aceste părți au semnat contractul de credit, întocmit în 5

exemplare originale, cu valoare juridică egală, câte un exemplar

pentru fiecare semnatar, sub declarația că „

prin semnarea

prezentului contract, declar că am citit, înțeles și mi-au fost

explicate clauzele acestuia, pe care mi le însușesc în întregime”.

Drept urmare, reclamanta

„coplătitor”,

semnatară a contractului de credit bancar, a procedat la punerea în

executare a clauzei în speță prin semnarea convenției de asigurare

din 10.03.2008.

Faptul că interpretarea concretizată în considerentele

deciziei atacate cu recurs a clauzei art. 15 ultim paragraf din contractul de

credit este interpretarea corectă, în sensul realizării

condiției de către asigurat și beneficiar, banca pârâtă,

aceea de a încheia o asigurare de viață, ca una din cele cinci

condiții necesare pentru intrarea în vigoare efectivă a contractului

de credit este demonstrat de operaționalizarea creditului.

Conform art. 15 din contractul de credit,

„Prezentul contract

intră în vigoare la data semnării sale de către

părțile implicate

”, și, se continuă;

„

Obligația

băncii de a pune la dispoziție creditul și dreptul

împrumutatului de a efectua trageri din credit

intră în vigoare

după

îndeplinirea următoarelor

condiții:”…,

dintre care,

ultima, constă în:

„încheierea poliței de asigurare de

viață în care banca figurează ca beneficiar

;

B.C.R.

încheie în calitate de contractant o asigurare de viață

pentru împrumutat/coplătitor

, care semnează certificatul de

asigurare în calitate de

Asigurat

. Asigurarea acoperă

riscul

produs ca urmare a intervenirii decesului împrumutatului/coplătitorului

în cadrul perioadei asigurate. În asigurarea de viață Banca are

calitatea de beneficiar și, în calitate de contractant, plătește

primele de asigurare”.

Se constată, în primul rând, că această

clauză nu face parte din corpul clauzelor care reglementează

obligațiile specifice ale părților într-un contract de împrumut,

obligația băncii de acordare a creditului și a

împrumutatului/coplătitorului de restituire a creditului cu dobânda

convenită, susceptibile ca, prin neexecutare, să atragă

răspunderea contractuală prin echivalent, conform art. 1073 C. civ.

Clauza 15 partea introductivă are ca obiect de reglementare faza

preliminară executării, a intrării în vigoare a contractului: la

data semnării, marcare necesară pentru demararea îndeplinirii

condițiilor intrării în vigoare a obligației băncii de a

pune la dispoziție creditul, corelativ dreptului împrumutatului de a

efectua trageri din credit, după „

îndeplinirea următoarelor

condiții

”, printre care și ultima, mai sus citată,

„încheierea

poliței de asigurare în care banca figurează ca beneficiar”.

Conform art. 15 pct. 1 din contractul de credit, care

conține un pact comisoriu expres de ultim grad, îndeplinirea celor cinci

condiții rezolutorii, iar nu suspensive, cum greșit susțin

recurenții, menționate în partea introductivă a articolului

pentru operaționalizarea creditului, inclusiv a celei din litigiu, era

sarcina împrumutatului:

„ În situația în care

împrumutatul nu

îndeplinește condițiile de tragere în 60 zile calendaristice de la

semnarea contractului de credit, prezentul contract se consideră

desființat de drept, fără îndeplinirea nici unei

formalități și proceduri prealabile”.

Că această ultimă condiție de intrare

efectivă în vigoare a obligațiilor contractuale a fost

îndeplinită o demonstrează chiar derularea contractului de credit,

prin executarea de către bancă a obligației de a pune la

dispoziția împrumutatului creditul obiect al contractului, corelativă

dreptului împrumutatului de a efectua trageri din credit. Demararea

executării contractului de credit o susțin reclamanții prin

acțiune când afirmă că la data de 6 martie 2008 s-a încheiat

contractul de credit, iar la data de 8 decembrie 2009 a intervenit decesul

împrumutatului, dată după care „

ratele împrumutului nu au mai

fost achitate

”.

Reclamanta, parte în contractul de credit în calitate de

„coplătitor”, este în accepțiune juridică celălalt debitor

care se obligă la restituirea creditului, a cărui bonitate a contat

în acordarea lui, este, în mecanismul delegației imperfecte

reglementată de art. 1132 C. civ. configurat în speță, delegatul

care adăugă un nou raport de obligație celui preexistent, banca

- creditor delegatar - având alegerea în executare. El nu este un fidejusor în

sensul art. 1652 C. civ., cum greșit susțin recurenții, cu

obligație subsidiară de restituire.

În speță, debitoarea-delegat a apreciat ca

îndeplinită condiția din ultimul paragraf al art. 15 din contractul de

credit pentru intrarea în vigoare a obligației băncii – creditor

delegatar, de a pune la dispoziție creditul

și a dreptului

împrumutatului de a efectua trageri

din credit la momentul la care a semnat

polița de asigurare, în data de 10 martie 2008, la 3 zile de la semnarea

contractului de credit, așa încât, după demararea executării

obligației de a pune la dispoziție creditul și a dreptului de a

efectua trageri din acesta, orice opoziție care privește efectivitatea

punerii în executare, în care s-ar încadra și acțiunea

reclamanților, este neavenită. Punerea la dispoziție a

creditului de către bancă și exercitarea dreptului

împrumutatului de a efectua trageri, este o consecință a îndeplinirii

de către împrumutat a tuturor condițiilor prevăzute de art. 15

partea introductivă sub sancțiunea pactului rezolutoriu expres

reglementat de art. 15 pct. 1 din contract, realitate pe care reclamanta

„coplătitoare”, delegat, nu o contestă.

Separat de aceste considerente care completează motivarea

deciziei atacate, interpretarea pe care această decizie a dat-o semnului

grafic „/”, barei oblice care în textul clauzei separă

împrumutat/coplătitor, este corectă. Bara oblică folosită

în text are funcție disjunctivă și substituie particula „sau”

or, „ori”, așa încât întotdeauna folosirea ei implică o

alternativă.

Sub acest aspect, al semnificației grafice, nu există

controversă științifică, iar eventuala apelare la reguli de

interpretare care să distingă asupra intenției reale a

părților conform art. 977 și urm C. civ. cu trimitere la art. 1

alin. (2) din Legea nr. 193/2000, este superfluă. Că bara oblică

în cuprinsul clauzei a fost folosită cu semnificația ei proprie, de

alternativă, o demonstrează, dincolo de demararea executării

contractului de credit, și analiza gramaticală pe text: se

folosește singularul atât pentru „asigurare” și „certificatul de

asigurare”, cât și pentru cel care semnează certificatul de

asigurare, „asiguratul”, opțiunea pentru împrumutat sau pentru

coplătitor aparținând băncii care s-a obligat să

plătească primele de asigurare:

„B.C.R. încheie în calitate de

contractant

o asigurare

de viață pentru împrumutat

/

coplătitor,

care semnează certificatul de asigurare în calitate de Asigurat

”

.

Contractul de asigurare a fost încheiat de bancă în

calitate de contractant de asigurare, calitate în care a plătit și

primele de asigurare.

Conform art. 1 pct. 1 din Legea nr. 136/1995 privind

asigurările și neasigurările în România, „

contractant al

asigurării”

semnifică

„persoana care încheie contractul de

asigurare pentru asigurarea unui risc privind o altă persoană și

se obligă față de asigurător să plătească

prima de asigurare”.

Conform art. 6.1. liniuța a 2-a din Condițiile

generale de creditare la acest contract de credit, care fac parte

integrantă din contractul de credit,  de asemenea semnate de toate

părțile implicate în contractul de credit, inclusiv de reclamanta

coplătitor, împrumutatul s-a obligat și el, ca în calitate de

contractant al asigurării,

„să încheie contractul de

asigurare/polița de asigurare de viață, pe toată perioada

de creditare, la o instituție de asigurări agreată de bancă

”.

Numai dacă această obligație ar fi fost îndeplinită și

dacă, prin excepție, nu banca creditoare, ci reclamanții ar fi

avut calitatea de beneficiari în confuziune și cu calitatea lor de

succesori, ei ar fi putut acoperi, pentru neplata creditului restant ca urmare

a decesului autorului împrumutat,- riscul asigurat, ratele restante cu

indemnizația de asigurare.

Recurenta-reclamantă a semnat asigurarea pe care banca a

încheiat-o în calitate de contractant la 3 zile după semnarea contractului

de credit, astfel devenind operant creditul acordat, fără a uza de

dreptul de opoziție conferit de art. 7 din convenția de asigurare, în

termenul reglementat de aceasta, așa încât orice reclamație după

data la care banca pârâtă a pus la dispoziția împrumutatului creditul

și după ce acesta a uzat de dreptul de a efectua trageri din credit,

este, cum s-a arătat mai sus, neavenită și fără obiect

întrucât toate condițiile rezolutorii convenite în partea

introductivă a art. 15 din contract, inclusiv condiția în

speță, au fost îndeplinite conform art. 1019 C. civ.

Interesul în promovarea acțiunii de față,

declarat de recurenții-reclamanți, acela că prin încheierea

asigurării și pentru împrumutatul decedat n-ar mai fi plătit

ratele de credit la care sunt obligați în calitate de succesori universali

nu se susține întrucât în această calitate își invocă

propria culpă, încheierea asigurării pentru asigurat sau

coplătitor fiind în sarcina autorului lor, a cărui poziție

juridică au preluat-o, și nu există întrucât această

condiție a fost îndeplinită.

Oricum, interesul ar fi fost corespunzător, eventual, unei

acțiuni de a face, nu unei acțiuni în pretenții, în

despăgubiri contractuale. Din acest motiv nu este incident nici art. 43 C.

com. pe care recurenții îl invocă, întrucât neîncheierea unei

asigurări de către bancă în calitate de contractant beneficiar

și de către împrumutat în calitate de asigurat dă naștere

la obligații de a face, ea nereprezentând o datorie comercială

lichidă și plătibilă în bani care să producă

dobândă de drept din ziua când devin exigibile, conform textului evocat.

Acțiunea succesorilor în plata sumei reprezentând

contravaloarea ratelor scadente plătibile către noul creditor

căruia banca pârâtă i-a cesionat creanța din credit nu se

susține și pentru faptul că, în aceeași calitate de

succesori universali au dobândit și drepturile din împrumutul încasat de

autorul lor, și, împrumutatul, a cărui poziție procesuală o

au, nu poate cumula și creditul și ratele restante din credit, nu

poate avea,

reductio ad absurdum

, în baza aceluiași contract de

credit, atât calitatea  de împrumutat cât și pe aceea de

împrumutător.

Pe de altă parte, beneficiar al asigurării,

indiferent de partea contractantă din contractul de credit asigurată:

împrumutat sau coplătitor, este banca, nu reclamanții, iar aceasta,

conform clauzei 15 ultim paragraf din contractul de credit, suscitată,

acoperă riscul produs

ca urmare a intervenirii decesului asiguratului,

conform art. 8 pct. 2 din contractul de asigurare, indemnizația de

asigurare reprezintă soldul neachitat, înregistrat la data scadentă

imediat următoare producerii evenimentului asigurat.

Rațiunea încheierii asigurării o constituie, în termenii

contractului de creditare care o condiționează și care a

făcut-o posibilă, imposibilitatea acoperirii creditului restant, iar

aprecierea acestei stări și a opțiunii între posibilele

alternative de acoperire a creditului restant aparține creditorului din

contractul de credit, beneficiar și al asigurării.

Beneficiul asigurării, din chiar titulatură, este

pentru contractantul de asigurare în calitate de plătitor de prime, un

drept legal, iar nu o obligație contractuală, drept de care poate uza

sau nu. Beneficiul asigurării nu poate fi o obligație

contractuală a cărei neexecutare să o poată pretinde

succesorul asiguratului și pentru simplul motiv că acesteia nu-i

corespunde nicio contraprestație din partea asiguratului, situație în

care ar avea loc o permutare a calității de beneficiar în persoana

asiguratului.

În situația de față, din perspectiva

opțiunilor de executare, riscul imposibilității acoperirii

creditului restant nu s-a produs prin intervenirea decesului asiguratului,

deoarece obligația de restituire a creditului este una alternativă,

la alegerea creditorului, și ea subzistă  pentru reclamanta

debitoare, „coplătitor” în baza raportului obligațional în care are

calitatea de delegat conform art. 1132 C. civ., adăugat la raportul

obligațional al împrumutatului, alegerea aparținând creditorului

delegatar.

Un atare risc s-ar fi produs dacă ar fi intervenit și

decesul coplătitorului asigurat, nu numai al împrumutatului, când banca,

în lipsa altei opțiuni, ar fi fost în situația de a acoperi creditul

restant cu indemnizația de asigurare de care ar fi beneficiat în calitate

de contractant beneficiar în convenția de asigurare în care asigurat a

fost acesta.

Contractul de credit încheiat la 06.03.2008 este un contract

încheiat în condițiile legii, recurenții-reclamanți neinvocând

încălcarea vreunei dispoziții legale imperative în încheierea lui sub

sancțiunea nulității.

Nu au invocat nulitatea clauzei în speță nici din

perspectiva Legii nr. 193/2000 a cărei evocare au făcut-o doar sub

aspectul incidenței metodei de interpretare conținută de art. 1

alin. (2), nu sub aspectul incidenței dispozițiilor art. 4 relative

la caracterul abuziv.

Conform art. 969 C. civ., convențiile legal făcute au

putere de lege între părțile contractante, iar conform art. 970 alin.

(1) C. civ., convențiile trebuie executate cu

bună-credință.

Reclamanții-recurenți, succesori universali ai

împrumutatului, au nesocotit aceste dispoziții legale prin chiar

promovarea unei acțiuni în obligarea băncii care a acordat creditul

la plata de despăgubiri către ei corespunzătoare ratelor

restante din credit și care reprezintă o creanță a

băncii față de debitorii reclamanți.

O atare situație, în care se solicită ca

împrumutătorul să suporte el contravaloarea acestor rate, fapt care

configurează o imposibilitate juridică în limitele de reglementare

ale unui contract de împrumut, mai sus semnalată, reprezintă în

expresie juridică o încălcare a bunei-credințe în executarea

contractului de credit de către reclamanții succesori. La aceasta

concură și faptul că prin preluarea poziției juridice a

împrumutătorului în contractul de credit, reclamanții succesori

și-ar invoca propria culpă în a pretinde neexecutarea unei

condiții convenită în sarcina autorului lor, condiție care a

fost însă îndeplinită, conform considerentelor mai sus expuse.

Înalta Curte

, constatând că

instanța de apel a făcut o corectă interpretare a clauzei art.

15 ultimul paragraf din contractul de credit cu respectarea regulilor de

interpretare reglementate de art. 977 și urm. C. civ., că prevederile

art. 1 alin. (2) din Legea nr. 193/2000 nu sunt incidente în cauza de

față, că deci motivele de nelegalitate întemeiate pe

dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. sunt fără

susținere și finalitate practică, a respins, în

consecință, recursul declarat de reclamanți ca nefundat, cu

observarea prevederilor art. 274 C. proc. civ.