ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3143/2012
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3143/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Ședința publică de la 12 iunie 2012
Asupra recursului
de față, constată următoarele:
Obiectul
cauzei și hotărârea pronunțată de Tribunalul Sibiu la data de 14 aprilie 2011,
ca primă instanță.
Prin acțiunea
introductivă, înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu la data de 4 martie
2010, reclamanții S.M., S.M.P. și S.C., în calitate de moștenitori ai
defunctului S.I., au solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC B.C.R. SA,
obligarea acesteia la plata contravalorii sumei de 43.321,60 Euro, respectiv
178.212,06 lei reprezentând echivalentul prejudiciului suferit ca urmare a
neexecutării de către bancă a obligațiilor asumate în art. 21.3 din contractul
de credit bancar pentru persoane fizice nr. 2007221296P încheiat la 11 ianuarie
2008, cu antecesorul acestora S.I.
Potrivit
reclamanților, prin contractul de credit banca s-a obligat să încheie, în
calitate de contractant o asigurare de viață pentru împrumutat, asigurare ce
urma să acopere riscul produs în cazul decesului împrumutatului în perioada
asigurată.
Susțin
reclamanții că, la data de 7 martie 2009 autorul lor, împrumutatul S.I. a
decedat, și adresându-se băncii pentru suma asigurată au constatat că nu există
contract de asigurare aferent contractului de credit.
Prin întâmpinare,
pârâta s-a apărat, arătând că, potrivit normelor interne ale băncii, contractul
de asigurare s-a încheiat pe numele coplătitorului din contractul de credit, reclamanta
S.P.
Tribunalul Sibiu,
astfel investit, analizând actele dosarului. susținerile și apărările părților,
prin sentința comercială nr. 470/C din 14 aprilie 2011 a respins ca
neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanți.
Tribunalul a
reținut că banca, avea posibilitatea conform normelor interne să încheie
contractul de asigurare pe numele coplătitorului din contractul de împrumut,
potrivit circularei nr. 2 din 19 ianuarie 2006 încheiată cu B.C.R. - Asigurări
de viață sa. Că, la data de 1 februarie 2008 s-a încheiat contractul de
asigurare nr. 1030529 pe numele coplătitorului S.M.P., aferent contractului de
credit încheiat la 11 ianuarie 2008.
In aceste
circumstanțe, tribunalul, apreciază că prin semnarea contractului de asigurare
de către coplătitor, s-a acceptat aplicarea normelor interne ale băncii, atât
de împrumutat cât și de coplătitor.
Apelul.
Decizia pronunțata de Curtea de Apel Alba Iulia la data de 21 octombrie 2011.
Împotriva
sentinței fondului, reclamanții au declarat apel, susținând, în esență, că atât
împrumutatul cât și coplătitorii nu au aderat la circulara nr. 2/2006 invocată
de bancă, de care nu au avut cunoștință nefiindu-le prezentată de bancă.
Curtea de Apel
prin decizia civilă nr. 96/2011 a respins ca nefondat apelul reclamanților.
Pentru a hotărî
astfel, instanța de control judiciar a constatat că încheierea contractului de
asigurare de către coplătitor își are izvorul în dispozițiile art. 6 din
Condițiile generale de creditare, anexă la contractul de credit încheiat cu
împrumutatul S.I., dispoziții conform cărora împrumutatul se obligă să încheie
un contract de asigurare având pe B.C.R. (banca finanțatoare) ca beneficiar, la
o societate de asigurări agreată de bancă.
Reține instanța
că faptul încheierii contractului de asigurare de viață de către coplătitor nu
poate avea o altă explicație decât cunoașterea și acceptarea de împrumutat și
coplătitor a normelor speciale respectiv Circulara nr. 2/2006 prin carte B.C.R.
este autorizată să încheie în numele și în contul B.C.R. Asigurări de viață SA.
În continuarea
raționamentului său, instanța de apel apreciază că, doar în considerarea
dispozițiilor convenției dintre cele două entități juridice, pot fi
interpretate prevederile art. 21.3 din contractul de credit încheiat cu B.C.R.
potrivit cu care banca încheie contractul de asigurare de viață cu împrumutatul
S.I.
Concluzionând,
instanța de apel, constată că, contractul de asigurare a fost încheiat în baza
Circularei nr. 2/2006 în deplină cunoștință a părților implicate, în primul
rând a împrumutatului, așa încât dispozițiile art. 21.3 din contractul de
credit devin inaplicabile și. ca urmare, nu se poate reține un abuz în conduita
băncii în ce privește neîncheierea contractului de asigurare cu împrumutatul,
antecesorul reclamanților din prezenta cauză.
Recursul.
Motivele de recurs.
Împotriva
deciziei instanței de apel, au declarat recurs, în termen legal, reclamanții
solicitând modificarea în tot a hotărârii în sensul admiterii apelului declarat
în cauză și în consecință admiterea acțiunii introductive.
Recurenții și-au
întemeiat recursul pe motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C.
proc. civ. apreciind că dezlegarea dată de prima instanță, menținută de
instanța de control judiciar este rezultatul aplicării greșite a dispozițiilor
art. 969 C. civ.
Potrivit
recurenților, nu există nici un document sau dovadă scrisă din partea băncii
care să ateste că împrumutatul sau coplătitorii și-au însușit circulara
nr.2/2006, document intern care nu este pus la dispoziția clienților.
Susțin recurenții
că la solicitarea lor adresată băncii anterior
promovării
litigiului,
aceasta răspunde în sensul că „normele interne
ale
B.C.R SA cu privire la încheierea asigurărilor de viață aferente contractelor
de credit sunt folosite doar pentru uzul intern al băncii.
Față de această
împrejurare incontestabilă, recurenții susțin ca dezlegarea dată de instanțe
este rezultatul încălcării clauzelor contractului care este legea părților, în
sensul modificării clauzelor sale prin lipsa consimțământului împrumutatului.
Înalta Curte,
verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, constată că
recursul este fondat pentru considerentele ce urmează:
Clauza a cărei
nerespectare se imputa pârâtei, banca în contractul de credit bancar nr.
2007221296P/2008, este cuprinsă în
art. 21.3
și are un conținut clar și precis nesusceptibil de interpretare.
Potrivit celor
stipulate, banca încheie în calitate de contractant o asigurare de viată pentru
împrumutat, asigurare care acoperă riscul produs ca urmare a intervenirii
decesului împrumutatului în cadrul perioadei de asigurare.
Împrejurarea că,
banca, în temeiul unor norme interne a încheiat asigurarea de viață pe numele
unuia dintre coplătitori, este irelevantă din punct de vedere a îndeplinirii
obligației prevăzute de
art. 21.3
din
contract, în condițiile în care părțile nu au convenit prin contract asupra
posibilității
ca asigurarea de viață să se încheie numai cu coplătitorul, și
aceasta
deoarece după art. 969 C. civ. convențiile legal tăcute au putere de lege
pentru părțile contractante și ele trebuie respectate întocmai și ad literam.
Prin
interpretarea dată de instanțele devolutive clauzei de la art. 21.3 în sensul
că atât împrumutatul cât și coplătitorul ar fi cunoscut și acceptat circulara
băncii nr. 2/2006 respectiv încheierea contractului de asigurare de viață numai
cu coplătitorul, se denaturează până la anulare, înțelesul clar al clauzei, al
cărui conținut este practic înlocuit cu o ipoteză străină de înțelegerea
părților.
De altfel prin
întâmpinarea depusă în fața primei instanțe, banca a susținut numai faptul că
potrivit normelor sale interne avea posibilitatea să încheie asigurarea de
viață pe numele coplătitorului.
Cum această
variantă nu s-a materializat in terminus în clauza din contract referitoare la
asigurare, ci s-a prevăzut expres că banca încheie în calitate de contractat o
asigurare de viață pentru împrumutai, conținutul clauzei nu este susceptibil de
nici o altă interpretare.
Așa fiind Înalta
Curte constatând că hotărârile pronunțate încalcă dispozițiile art. 969 C. civ.
denaturând înțelesul clauzei care obliga banca la încheierea contractului de
asigurare de viață pentru împrumutat, obligație nerespectată, în temeiul art.
312 alin. (1) și (3) C. proc. civ. va admite prezentul recurs și va modifica
decizia atacată în sensul admiterii apelului reclamanților și schimbării
sentinței fondului și în consecință va admite acțiunea reclamanților și va
oblica pârâta la plata sumei de 43.321,60 Euro în echivalent în lei din ziua
plății, cu titlu de despăgubiri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul
declarat de reclamanții S.I.C., S.M. și S.M.P. împotriva deciziei nr. 96/201 1
din 21 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secția a II-a
civilă, pe care o modifică și în consecință:
Admite apelul
declarat de reclamanți împotriva sentinței comerciale nr. 470/C din 14 aprilie
2011 a Tribunalului Sibiu, pe care o schimbă în tot, în sensul că :
Admite acțiunea
formulată de reclamanții S.I.C., S.M. și S.M.P. împotriva pârâtei B.C.R. SA
București, pe care o obligă la plata echivalentului în lei la data plății a
sumei de 43.321,60 Euro cu titlu de despăgubiri.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 12 iunie 2012.