ÎCCJ, decizie (scj.ro #82928)

Contract de credit bancar. Obligația încheierii unei asigurări de viață pe numele împrumutatului. Nerespectarea obligației. Efecte Cuprins pe materii: Drept comercial. Contracte Index alfabetic: acțiune în pretenții - asigurare de viață - contract de credit bancar - deces împrumutat C. civ., art. 969 Împrejurarea că banca a încheiat o asigurare de viață pe numele unuia dintre coplătitori, deși în contractul de credit bancar s-a prevăzut că aceasta are obligația încheierii, în calitate de contractant, a unei asigurări de viață pentru împrumutat, asigurare care să acopere riscul produs ca urmare a intervenirii decesului împrumutatului în cadrul perioadei de asigurare - fiind încălcate astfel dispozițiile art. 969 C. civ.

- nu poate fi justificată prin invocarea de către bancă a unor norme interne care nu au fost cunoscute de clienți la încheierea contractului de credit. Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3143 din 12 iunie 2012 Notă: In decizie au fost avute în vedere dispozițiile din vechiul Cod civil 1. Obiectul cauzei și hotărârea pronunțată de Tribunalul Sibiu la data de 14 aprilie 2011, ca primă instanță . Prin acțiunea introductivă, înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu la data de 4 martie 2010, reclamanții S.M., S.M.P. și S.C., în calitate de moștenitori ai defunctului S.I., au solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC B.C.R. SA, obligarea acesteia la plata contravalorii sumei de 43.321,60 euro, respectiv 178.212,06 lei reprezentând echivalentul prejudiciului suferit ca urmare a neexecutării de către bancă a obligațiilor asumate în art. 21.3 din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 2007221296P încheiat la 11 ianuarie 2008, cu antecesorul acestora S.I.

Potrivit reclamanților, prin contractul de credit banca s-a obligat să încheie, în calitate de contractant, o asigurare de viață pentru împrumutat, asigurare ce urma să acopere riscul produs în cazul decesului împrumutatului în perioada asigurată. Au susținut reclamanții că, la data de 7 martie 2009, autorul lor, împrumutatul S.I., a decedat și adresându-se băncii pentru suma asigurată au constatat că nu există contract de asigurare aferent contractului de credit. Prin întâmpinare, pârâta s-a apărat arătând că, potrivit normelor interne ale băncii, contractul de asigurare s-a încheiat pe numele coplătitorului din contractul de credit, reclamanta S.P. Tribunalul Sibiu, astfel învestit, analizând actele dosarului, susținerile și apărările părților, prin sentința comercială nr. 470/C din 14 aprilie 2011 a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanți.

Tribunalul a reținut că banca avea posibilitatea, conform normelor interne, să încheie contractul de asigurare pe numele coplătitorului din contractul de împrumut, potrivit circularei nr. 2 din 19 ianuarie 2006 încheiată cu B.C.R. – Asigurări de viață SA. Că la data de 1 februarie 2008 s-a încheiat contractul de asigurare nr. 1030529 pe numele coplătitorului S.M.P., aferent contractului de credit încheiat la 11 ianuarie 2008. În aceste circumstanțe, tribunalul a apreciat că prin semnarea contractului de asigurare de către coplătitor s-a acceptat aplicarea normelor interne ale băncii, atât de împrumutat cât și de coplătitor. 2. Apelul. Decizia pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia la data de 21 octombrie 2011. Împotriva sentinței fondului, reclamanții au declarat apel, susținând, în esență, că atât împrumutatul cât și coplătitorii nu au aderat la circulara nr. 2/2006 invocată de bancă, de care nu au avut cunoștință nefiindu-le prezentată de bancă.

Curtea de Apel, prin decizia civilă nr. 96/2011, a respins ca nefondat apelul reclamanților. Pentru a hotărî astfel, instanța de control judiciar a constatat că încheierea contractului de asigurare de către coplătitor își are izvorul în dispozițiile art. 6 din Condițiile generale de creditare, anexă la contractul de credit încheiat cu împrumutatul S.I., dispoziții conform cărora împrumutatul se obligă să încheie un contract de asigurare având pe B.C.R. (banca finanțatoare) ca beneficiar, la o societate de asigurări agreată de bancă. A reținut instanța că faptul încheierii contractului de asigurare de viață de către coplătitor nu poate avea o altă explicație decât cunoașterea și acceptarea de împrumutat și coplătitor a normelor speciale, respectiv Circulara nr. 2/2006, prin care B.C.R.

este autorizată să încheie în numele și în contul B.C.R. Asigurări de viață SA. În continuarea raționamentului său, instanța de apel a apreciat că doar în considerarea dispozițiilor convenției dintre cele două entități juridice pot fi interpretate prevederile art. 21.3 din contractul de credit încheiat cu B.C.R. potrivit cu care banca încheie contractul de asigurare de viață cu împrumutatul S.I. Concluzionând, instanța de apel a constatat că, contractul de asigurare a fost încheiat în baza Circularei nr. 2/2006 în deplină cunoștință a părților implicate, în primul rând a împrumutatului, așa încât dispozițiile art. 21.3 din contractul de credit devin inaplicabile și, ca urmare, nu se poate reține un abuz în conduita băncii în ce privește neîncheierea contractului de asigurare cu împrumutatul, antecesorul reclamanților din prezenta cauză.

3. Recursul. Motivele de recurs. Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs reclamanții solicitând modificarea în tot a hotărârii în sensul admiterii apelului declarat în cauză și, în consecință, admiterea acțiunii introductive. Recurenții și-au întemeiat recursul pe motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. apreciind că dezlegarea dată de prima instanță, menținută de instanța de control judiciar, este rezultatul aplicării greșite a dispozițiilor art. 969 C. civ. Potrivit recurenților, nu există nici un document sau dovadă scrisă din partea băncii care să ateste că împrumutatul sau coplătitorii și-au însușit circulara nr. 2/2006, document intern care nu este pus la dispoziția clienților.

Au susținut recurenții că, la solicitarea lor adresată băncii anterior promovării litigiului, aceasta răspunde în sensul că „normele interne ale B.C.R. SA cu privire la încheierea asigurărilor de viață aferente contractelor de credit sunt folosite doar pentru uzul intern al băncii”. Față de această împrejurare incontestabilă, recurenții au susținut că dezlegarea dată de instanțe este rezultatul încălcării clauzelor contractului care este legea părților, în sensul modificării clauzelor sale prin lipsa consimțământului împrumutatului. Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, a constatat că recursul este fondat pentru considerentele ce urmează: Clauza a cărei nerespectare se impută pârâtei, banca în contractul de credit bancar nr. 2007221296P/2008, este cuprinsă în art. 21.3 și are un conținut clar și precis nesusceptibil de interpretare.

Potrivit celor stipulate, banca încheie în calitate de contractant o asigurare de viață pentru împrumutat , asigurare care acoperă riscul produs ca urmare a intervenirii decesului împrumutatului în cadrul perioadei de asigurare.

Împrejurarea că banca, în temeiul unor norme interne, a încheiat asigurarea de viață pe numele unuia dintre coplătitori, este irelevantă din punct de vedere a îndeplinirii obligației prevăzute de art. 21.3 din contract, în condițiile în care părțile nu au convenit prin contract asupra posibilității ca asigurarea de viață să se încheie numai cu coplătitorul, și aceasta deoarece, după art. 969 C. civ., convențiile legal făcute au putere de lege pentru părțile contractante și ele trebuie respectate întocmai și ad literam . Prin interpretarea dată de instanțele devolutive clauzei de la art. 21.3 în sensul că atât împrumutatul cât și coplătitorul ar fi cunoscut și acceptat circulara băncii nr. 2/2006, respectiv încheierea contractului de asigurare de viață numai cu coplătitorul, se denaturează, până la anulare, înțelesul clar al clauzei, al cărui conținut este practic înlocuit cu o ipoteză străină de înțelegerea părților.

De altfel, prin întâmpinarea depusă în fața primei instanțe, banca a susținut numai faptul că potrivit normelor sale interne avea posibilitatea să încheie asigurarea de viață pe numele coplătitorului. Cum această variantă nu s-a materializat in terminus în clauza din contract referitoare la asigurare, ci s-a prevăzut expres că banca încheie în calitate de contractat o asigurare de viață pentru împrumutat, conținutul clauzei nu este susceptibil de nici o altă interpretare. Așa fiind, Înalta Curte, constatând că hotărârile pronunțate încalcă dispozițiile art. 969 C. civ. denaturând înțelesul clauzei care obliga banca la încheierea contractului de asigurare de viață pentru împrumutat, obligație nerespectată, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc.

civ., a admis recursul și a modificat decizia atacată în sensul admiterii apelului reclamanților și schimbării sentinței fondului și, în consecință, a admis acțiunea reclamanților.