ÎCCJ, decizie (scj.ro #82928)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82928) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Contract de credit bancar.
Obligația încheierii unei asigurări de viață pe numele
împrumutatului. Nerespectarea obligației. Efecte
Cuprins pe materii: Drept
comercial. Contracte
Index alfabetic: acțiune
în pretenții
- asigurare de viață
- contract de credit bancar
- deces împrumutat
C.
civ., art. 969
Împrejurarea
că banca a încheiat o asigurare de viață pe numele unuia dintre
coplătitori, deși în contractul de credit bancar s-a prevăzut
că aceasta are obligația încheierii, în calitate de contractant, a
unei asigurări de viață pentru împrumutat, asigurare care
să acopere riscul produs ca urmare a intervenirii decesului împrumutatului
în cadrul perioadei de asigurare - fiind încălcate astfel dispozițiile
art. 969 C. civ. - nu poate fi justificată prin invocarea de către
bancă a unor norme interne care nu au fost cunoscute de clienți
la încheierea contractului de credit.
Secția a II-a civilă,
Decizia nr. 3143 din
12 iunie 2012
Notă:
In
decizie au fost avute în vedere dispozițiile din vechiul Cod civil
1.
Obiectul
cauzei și hotărârea pronunțată de Tribunalul Sibiu la data
de 14 aprilie 2011, ca primă instanță
.
Prin
acțiunea introductivă, înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu
la data de 4 martie 2010, reclamanții S.M., S.M.P. și S.C., în
calitate de moștenitori ai defunctului S.I., au solicitat, în
contradictoriu cu pârâta SC B.C.R. SA, obligarea acesteia la plata
contravalorii sumei de 43.321,60 euro, respectiv 178.212,06 lei reprezentând
echivalentul prejudiciului suferit ca urmare a neexecutării de către
bancă a obligațiilor asumate în art. 21.3 din contractul de credit
bancar pentru persoane fizice nr. 2007221296P încheiat la 11 ianuarie 2008, cu
antecesorul acestora S.I.
Potrivit
reclamanților, prin contractul de credit banca s-a obligat să
încheie, în calitate de contractant, o asigurare de viață pentru
împrumutat, asigurare ce urma să acopere riscul produs în cazul decesului
împrumutatului în perioada asigurată.
Au
susținut reclamanții că, la data de 7 martie 2009, autorul lor,
împrumutatul S.I., a decedat și adresându-se băncii pentru suma
asigurată au constatat că nu există contract de asigurare
aferent contractului de credit.
Prin
întâmpinare, pârâta s-a apărat arătând că, potrivit normelor
interne ale băncii, contractul de asigurare s-a încheiat pe numele
coplătitorului din contractul de credit, reclamanta S.P.
Tribunalul Sibiu, astfel
învestit, analizând actele dosarului, susținerile și
apărările părților, prin sentința comercială nr.
470/C din 14 aprilie 2011 a respins ca neîntemeiată acțiunea
formulată de reclamanți.
Tribunalul
a reținut că banca avea posibilitatea, conform normelor interne,
să încheie contractul de asigurare pe numele coplătitorului din
contractul de împrumut, potrivit circularei nr. 2 din 19 ianuarie 2006
încheiată cu B.C.R. – Asigurări de viață SA. Că la
data de 1 februarie 2008 s-a încheiat contractul de asigurare nr. 1030529 pe
numele coplătitorului S.M.P., aferent contractului de credit încheiat la
11 ianuarie 2008.
În
aceste circumstanțe, tribunalul a apreciat că prin semnarea
contractului de asigurare de către coplătitor s-a acceptat aplicarea
normelor interne ale băncii, atât de împrumutat cât și de
coplătitor.
2.
Apelul. Decizia pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia la data de 21
octombrie 2011.
Împotriva
sentinței fondului, reclamanții au declarat apel, susținând, în
esență, că atât împrumutatul cât și coplătitorii nu au
aderat la circulara nr. 2/2006 invocată de bancă, de care nu au avut
cunoștință nefiindu-le prezentată de bancă.
Curtea
de Apel, prin decizia civilă nr. 96/2011, a respins ca nefondat apelul
reclamanților.
Pentru
a hotărî astfel, instanța de control judiciar a constatat că
încheierea contractului de asigurare de către coplătitor își are
izvorul în dispozițiile art. 6 din Condițiile generale de creditare,
anexă la contractul de credit încheiat cu împrumutatul S.I.,
dispoziții conform cărora împrumutatul se obligă să încheie
un contract de asigurare având pe B.C.R. (banca finanțatoare) ca
beneficiar, la o societate de asigurări agreată de bancă.
A
reținut instanța că faptul încheierii contractului de asigurare
de viață de către coplătitor nu poate avea o altă
explicație decât cunoașterea și acceptarea de împrumutat și
coplătitor a normelor speciale, respectiv Circulara nr. 2/2006, prin care
B.C.R. este autorizată să încheie în numele și în contul B.C.R.
Asigurări de viață SA.
În
continuarea raționamentului său, instanța de apel a apreciat
că doar în considerarea dispozițiilor convenției dintre cele
două entități juridice pot fi interpretate prevederile art. 21.3
din contractul de credit încheiat cu B.C.R. potrivit cu care banca încheie
contractul de asigurare de viață cu împrumutatul S.I.
Concluzionând,
instanța de apel a constatat că, contractul de asigurare a fost
încheiat în baza Circularei nr. 2/2006 în deplină
cunoștință a părților implicate, în primul rând a
împrumutatului, așa încât dispozițiile art. 21.3 din contractul de credit
devin inaplicabile și, ca urmare, nu se poate reține un abuz în
conduita băncii în ce privește neîncheierea contractului de asigurare
cu împrumutatul, antecesorul reclamanților din prezenta cauză.
3.
Recursul. Motivele de recurs.
Împotriva
deciziei instanței de apel au declarat recurs reclamanții solicitând
modificarea în tot a hotărârii în sensul admiterii apelului declarat în
cauză și, în consecință, admiterea acțiunii
introductive.
Recurenții
și-au întemeiat recursul pe motivul de nelegalitate reglementat de art.
304 pct. 9 C. proc. civ. apreciind că dezlegarea dată de prima
instanță, menținută de instanța de control judiciar,
este rezultatul aplicării greșite a dispozițiilor art. 969 C.
civ.
Potrivit
recurenților, nu există nici un document sau dovadă scrisă
din partea băncii care să ateste că împrumutatul sau
coplătitorii și-au însușit circulara nr. 2/2006, document intern
care nu este pus la dispoziția clienților.
Au
susținut recurenții că, la solicitarea lor adresată
băncii anterior promovării litigiului, aceasta răspunde în
sensul că „normele interne ale B.C.R. SA cu privire la încheierea
asigurărilor de viață aferente contractelor de credit sunt
folosite doar pentru uzul intern al băncii”.
Față
de această împrejurare incontestabilă, recurenții au
susținut că dezlegarea dată de instanțe este rezultatul
încălcării clauzelor contractului care este legea părților,
în sensul modificării clauzelor sale prin lipsa consimțământului
împrumutatului.
Înalta
Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, a
constatat că recursul este fondat pentru considerentele ce urmează:
Clauza
a cărei nerespectare se impută pârâtei, banca în contractul de credit
bancar nr. 2007221296P/2008, este cuprinsă în art. 21.3 și are un
conținut clar și precis nesusceptibil de interpretare.
Potrivit
celor stipulate, banca încheie
în calitate de contractant
o asigurare de
viață pentru împrumutat
, asigurare care acoperă riscul
produs ca urmare a intervenirii decesului împrumutatului în cadrul perioadei de
asigurare.
Împrejurarea
că banca, în temeiul unor norme interne, a încheiat asigurarea de
viață pe numele unuia dintre coplătitori, este irelevantă
din punct de vedere a îndeplinirii obligației prevăzute de art. 21.3
din contract, în condițiile în care părțile nu au convenit prin
contract asupra posibilității ca asigurarea de viață
să se încheie numai cu coplătitorul, și aceasta deoarece,
după art. 969 C. civ., convențiile legal făcute au putere de
lege pentru părțile contractante și ele trebuie respectate
întocmai și
ad literam
.
Prin
interpretarea dată de instanțele devolutive clauzei de la art. 21.3
în sensul că atât împrumutatul cât și coplătitorul ar fi
cunoscut și acceptat circulara băncii nr. 2/2006, respectiv
încheierea contractului de asigurare de viață numai cu
coplătitorul, se denaturează, până la anulare, înțelesul
clar al clauzei, al cărui conținut este practic înlocuit cu o
ipoteză străină de înțelegerea părților.
De
altfel, prin întâmpinarea depusă în fața primei instanțe, banca
a susținut numai faptul că potrivit normelor sale interne avea
posibilitatea să încheie asigurarea de viață pe numele
coplătitorului.
Cum
această variantă nu s-a materializat in terminus în clauza din
contract referitoare la asigurare, ci s-a prevăzut expres că banca
încheie în calitate de contractat o asigurare de viață pentru
împrumutat, conținutul clauzei nu este susceptibil de nici o altă
interpretare.
Așa fiind, Înalta Curte, constatând că hotărârile
pronunțate încalcă dispozițiile art. 969 C. civ. denaturând
înțelesul clauzei care obliga banca la încheierea contractului de
asigurare de viață pentru împrumutat, obligație
nerespectată, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., a
admis recursul și a modificat decizia atacată în sensul admiterii
apelului reclamanților și schimbării sentinței fondului
și, în consecință, a admis acțiunea reclamanților.