ÎCCJ, Decizia nr. 646/2004

Măsuri reparatorii. Stabilirea valorii acestora conform actelor normative aplicabile la data soluționării contestației formulate în temeiul Legii nr. 10/2001. Cuprins pe materii : Drept civil. Drepturi reale. Drept de proprietate privată. Index alfabetic : imobil naționalizat - dispoziție emisă de primar - măsuri reparatorii Legea nr. 247/2005, Titlul VII Măsurile reparatorii prin echivalent, pe care instanța este obligată să le stabilească pentru n imobil preluat abuziv, sunt cele existente în cadrul normativ la momentul soluționării contestației, iar nu cele de la data emiterii dispoziției, care nici nu ar mai putea fi valorificate (acțiuni, titluri de valoare nominală), având în vedere modificările intervenite sub aspectul normelor de drept material aplicabile raportului juridic dedus judecății.

ICCJ, Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 1689 din 18 februarie 2009 Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, reclamanții V.S.A.M. și M.J. au chemat în judecată Primarul municipiului Orăștie, solicitând anularea dispoziției nr. 645/2003 emisă de pârât și obligarea acestuia la restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv de către stat, situate în localitatea Orăștie, cu menținerea tuturor opțiunilor prevăzute de Legea nr. 10/2001, în ipoteza imposibilității restituirii în natură. Prin sentința civilă nr. 1034/2003, Tribunalul Hunedoara, Secția civilă a respins ca nefondată acțiunea. Prin decizia nr. 646/2004, Curtea de Apel Alba Iulia, Secția civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței.

Prin decizia nr. 4224/2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamanți, a casat decizia atacată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel. Pentru a pronunța această decizie, Curtea a avut în vedere următoarele : Instanța de apel a reținut că imposibilitatea restituirii în natură a imobilului este dată de ocuparea integrală a terenului cu o construcție de utilitate publică, cu toate că, deși a refuzat restituirea în natură a terenului adevăraților proprietari, chiar înainte de finalizarea procesului, deținătorul a schimbat regimul juridic al terenului și a vândut o suprafață din acesta unei societăți comerciale.

Tot astfel, reclamanții au înțeles să conteste și întinderea măsurilor reparatorii propuse de pârât prin echivalent, susținând în mod constant că terenul lor a fost subevaluat, acest aspect fiind neanalizat de Curtea de Apel, deși, chiar în cazul incidenței art. 11 din Legea nr. 10/2001, alin. 6 al textului de lege menționat obliga instanța să aibă în vedere valoarea de piață a imobilului, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare. După rejudecare, a fost pronunțată decizia civilă nr. 121/A din 26iunie 2008 a Curții de Apel Alba-Iulia, prin care apelul a fost respins ca nefondat. Instanța de apel a reținut că la rejudecarea cauzei s-a mai efectuat un raport de expertiză topografică, ale cărui concluzii, necontestate de către reclamanți, au fost în sensul că în prezent nu mai există suprafețe de teren, aparținând antecesorului reclamanților, care să nu fie ocupate de construcții și deci, imposibil de restituit în natură.

S-a reținut că reclamanții nu au contestat măsura nerestituirii în natură și nu au solicitat niciun moment ca reparația să se facă în natură, ceea ce au contestat fiind modalitatea de restituire prin echivalent, solicitând despăgubiri bănești. În ce privește trecerea terenului din domeniul public în domeniul privat și faptul că acesta a fost vândut unui particular, s-a apreciat că sunt aspecte care nu mai pot fi puse în discuție, câtă vreme au fost analizate și soluționate irevocabil prin decizia nr. 1545/CA/2006 a Curții de Apel Alba-Iulia.

Cu privire la natura și valoarea măsurilor reparatorii, s-a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 11 alin. 9, cu referire la art. 11 alin. 4 și art. 9 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora, în astfel de situații, în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent, în titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau în acțiuni la societățile comerciale tranzacționate pe piața de capital ori prin compensare cu alte bunuri ori servicii oferite în echivalent de deținător, cu acordul persoanei îndreptățite (fiind excluse despăgubirile bănești, formă reparatorie solicitată de reclamanți).

Referitor la valoarea măsurilor reparatorii, s-a constatat că, în acțiunea inițială, reclamanții nu au contestat niciun moment valoarea estimativă a ofertei stabilită de Primarul municipiului Orăștie, ei criticând îngrădirea dreptului de alegere a persoanelor îndreptățite. Prin urmare, critica reclamanților referitoare la valoarea măsurilor reparatorii a fost formulată pentru prima dată în fața instanței de apel, deci cererea de a fi despăgubiți la valoarea de piață a terenului, de 9 eur/mp, este o cerere nouă, fiind inadmisibilă în apel.

Pe de altă parte, întrucât prin decizia de casare s-a dispus ca instanța de apel să verifice valoarea reală a măsurilor reparatorii, s-a reținut că este aplicabil art. 11 alin. 6 din Legea nr. 10/2001, în vigoare la data emiterii dispoziției, potrivit căruia valoarea terenurilor aparținând imobilelor expropriate în vederea demolării se stabilește conform actelor normative aplicabile la data intrării în vigoare a legii și în niciun caz potrivit valorii de piață a imobilului și standardelor internaționale de evaluare (așa cum prevede actualul articol 11 alin. 6 al Legii nr. 10/2001), întrucât aceasta ar însemna aplicarea retroactivă a legii, ceea ce ar contraveni principiului neretroactivității consacrat de codul civil.

Potrivit art. 24 alin. 6 din Legea nr. 10/2001, în vigoare la data emiterii dispoziției, dacă oferta acceptată constă în titluri de valoare nominală folosite în procesul de privatizare sau, după caz, în acțiuni, persoana îndreptățită va urma procedura prevăzută la cap. IV, deci reclamanții trebuiau să urmeze această procedură prevăzută de cap. V din lege, privind măsurile reparatorii prin echivalent sub formă de titluri de valoare nominală sau acțiuni. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții care au formulat critici sub următoarele aspecte: Instanța de apel nu a respectat dispozițiile deciziei de casare referitoare la identificarea suprafeței de teren care ar putea fi restituită în natură și determinarea naturii precum și a valorii reale a măsurilor reparatorii.

S-a reținut în mod greșit că reclamanții nu ar fi solicitat restituirea terenului în natură. Chiar dacă nu s-ar fi solicitat ca reparația să se facă în natură, instanța era obligată să determine cuantumul real al despăgubirilor prin raportare la valoarea de circulație a terenului. Pe de altă parte, acordând măsuri reparatorii prin echivalent, instanța a validat o convenție de vânzare-cumpărare asupra terenului încheiată de unitatea deținătoare cu încălcarea dispozițiilor legii. Instanța a reținut în mod greșit temeiul preluării bunului ca fiind reprezentat de Decretele de expropriere nr. 218/1960 și nr. 712/1966, întrucât, în realitate preluarea s-a realizat în fapt, fără niciun fel de titlu, în anul 1958. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 7, pct.9 și pct.10 C.proc.civ.

Examinând criticile formulate, Înalta Curte a reținut următoarele: Statuând asupra preluării abuzive a imobilului pe temeiul Decretelor de expropriere nr. 218/1960 și nr. 712/1960, în scopul construirii stadionului „Dacia” Orăștie și în vederea construirii unor blocuri de locuințe, instanța de apel s-a întemeiat pe mențiunile de carte funciară și a stabilit în mod corect situația juridică a terenului. De altfel, reclamanții înșiși, prin notificarea transmisă, ca și prin contestația adresată ulterior instanței au arătat că terenurile au fost expropriate, că nu solicită restituirea în natură față de impedimentul existenței unor construcții de utilitate publică. Susținerea unui alt temei juridic al preluării a justificat doar demersul reclamanților de a obține măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor bănești.

În realitate, chiar în condițiile în care preluarea abuzivă s-ar fi realizat pe baza unei preluări în fapt (fără niciun fel de titlu) măsurile reparatorii nu s-ar fi datorat sub forma despăgubirilor bănești, dispozițiile art. 24 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 (în forma existentă la momentul soluționării notificării), reglementând această posibilitate pentru situația imobilelor cu destinația de locuință a căror restituire în natură nu mai este posibilă (or, în speță, obiectul notificării l-au reprezentat imobile-terenuri). Raportat așadar, la temeiul preluării bunului, instanța de apel a reținut corect că măsurile reparatorii se datorează în cadrul reglementat de art. 11 din Legea nr. 10/2001 și că acestea nu pot fi stabilite decât prin echivalent, față de imposibilitatea restituirii în natură relevată de probele administrate.

Susținerea că prin nerestituirea bunului în natură (solicitare formulată de altfel, abia cu ocazia rejudecării apelului după casarea cu trimitere) ar fi fost validat contractul de vânzare-cumpărare încheiat de municipalitate, deși aceasta, ca unitate deținătoare, ar fi procedat nelegal, nu poate fi primită. Recurenții nu au atacat în justiție contractul de vânzare-cumpărare, ci doar hotărârea consiliului local - de trecere a bunului din domeniul public în domeniul privat al unității administrativ-teritoriale -, și care a fost validată prin decizie irevocabilă (decizia nr. 1545/2006 a Curții de Apel Alba-Iulia).

Această hotărâre, verificată jurisdicțional sub aspectul legalității sale, a stat la baza încheierii contractului de vânzare-cumpărare la licitație publică, a cărui nulitate nu a făcut obiectul unei judecăți pe cale separată și a cărui lipsire de efecte pe cale incidentală în prezentul proces, prin aplicarea dispozițiilor art. 21 alin. 5 din Legea nr. 10/2001 (text introdus prin Legea nr. 247/2005) nu este posibilă pentru că ar însemna o aplicare retroactivă a cauzei de nulitate, ulterioară datei încheierii contractului. Critica recurenților este însă întemeiată sub aspectul nesocotirii dispozițiilor deciziei de casare și de aici, a cuantumului măsurilor reparatorii.

Astfel, potrivit îndrumărilor date de către instanța supremă, obligatorii conform art. 315 C.proc.civ., la rejudecare, instanța de trimitere urma să determine valoarea reală a măsurilor reparatorii, ținând seama de valoarea de piață a imobilului, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare. Contrar acestor dispoziții, instanța de apel reține că prevederile legale în vigoare la data emiterii dispoziției (art. 11 alin. 6 din Legea nr. 10/2001, nemodificată) statuau ca valoarea terenurilor să se determine potrivit actelor normative aplicabile la data intrării în vigoare a legii. Procedând la o asemenea interpretare, instanța de apel a ignorat faptul că avea de determinat legea aplicabilă unui raport juridic în desfășurare (facta pendentia), contestația nefiind soluționată - și deci, măsurile reparatorii nefiind definitiv stabilite -la data intrării în vigoare a legii noi.

Ca atare, trebuia „observate exigențele noii reglementări, integrate scopului reparator al legii”, de a stabili, așa cum de altfel se dispusese prin decizia de casare, întinderea măsurilor reparatorii prin echivalent în funcția de standardele internaționale de evaluare. Pe acest aspect, al determinării cuantumului despăgubirilor, prin decizia în interesul legii nr. 52/2007, s-a statuat că „în măsura în care, în cazul notificărilor soluționate înainte de intrarea în vigoare a noii legi, contestațiile formulate privesc nu doar îndreptățirea persoanelor la măsuri reparatorii pentru imobilele preluate abuziv, ci și, după caz, natura sau întinderea acestora, instanțele se vor pronunța asupra contestațiilor în limitele învestirii lor, în baza principiului plenitudinii de competență”.

Or, ignorând această plenitudine jurisdicțională, care o obliga la stabilirea întinderii măsurilor reparatorii, în acord, astfel cum s-a arătat, cu standardele internaționale, instanța de apel face trimitere la necesitatea ca reclamanții să urmeze procedura reglementată de Cap. IV privind măsurile reparatorii prin echivalent sub formă de titluri de valoare nominală sau acțiuni. Un asemenea considerent se întemeiază pe dispozițiile legale abrogate (Cap. IV fiind abrogat prin Legea nr. 247/2005) și pe de altă parte, nu ține seama de faptul că titlurile de valoare nominală nevalorificate până la intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005 „se convertesc de drept în titluri de despăgubire” (art. 3 din Titlul VII).

Măsurile reparatorii prin echivalent sunt cele existente în cadrul normativ la momentul soluționării pricinii, iar nu cele de la data emiterii dispoziției (anul 2003), care nici nu ar mai putea fi valorificate (acțiuni, titluri de valoare nominală), având în vedere modificările intervenite sub aspectul normelor de drept material aplicabile raportului juridic de față. În consecință, pentru considerentele arătate, referitoare la nesocotirea dispozițiilor deciziei de casare și aplicarea unor texte de lege abrogate, recursul a fost admis în temeiul art. 304 pct. 5 și pct.9 Cod procedură civilă (în care se încadrează de fapt criticile formulate). Drept urmare, a fost casată decizia și conform art. 313 Cod procedură civilă, cauza a fost trimisă spre rejudecare instanței de apel.