ÎCCJ, decizie (scj.ro #82340)

Acțiune pentru constatarea dobândirii prin uzucapiune a dreptului de proprietate. Încălcarea de către instanța de judecată a principiului disponibilității. Cuprins pe materii . Drept procesual civil. Judecata. Acțiune pentru constatarea dobândirii prin uzucapiune a dreptului de proprietate. Încălcarea de către instanța de judecată a principiului disponibilității. Index alfabetic. Drept procesual civil - Principiul disponibilității; - Încălcare. C.pr.civ. art. 129 alin.(6) Față de prevederile art. 129 alin. (6) din Codul de procedură civilă este eronată aprecierea instanței în sensul că reclamantul nu trebuia să-și întemeieze acțiunea pe dispozițiile Codului Civil. Această interpretare este dată cu încălcarea legii și constituie motiv de casare întrucât încalcă principiul disponibilității ce guvernează procesul civil.

Î.C.C.J., Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 5661 din 27 iunie 2005. La data de 3 februarie 2004, reclamantul S.I. i-a chemat în judecată pe pârâții B.G. B.D., B.M., B.M., B.I., a solicitat Judecătoriei Harghita să constate că este proprietarul prin uzucapiune a unui imobilul situat în satul Făgețel, comuna Frumoasă, Județul Harghita, compus din teren în suprafață de 3100 m 2 și casă de locuit. De asemenea, reclamantul a mai solicitat să se dispună dezmembrarea imobilului și înscrierea dreptului de proprietate, astfel dobândit. În motivarea acțiunii, întemeiată în drept pe dispozițiile art.1847 Cod civil, art. 27 și 28 din Decretul-Lege nr.115/1938, reclamantul a arătat că terenul mai sus individualizat a fost dobândit de tatăl său, S.P.I., din anul 1950, că, în 1973 acesta din urmă a ridicat o construcție casă de locuit, nefiind tulburat în posesia sa, fiind întrunite condițiile pentru a uzucapa, întrucât proprietarii tabulari au decedat.

Prin sentința civilă nr. 567 din 13 aprilie 2004 Judecătoria Harghita a respins acțiunea reclamantului S.I. (decedat) continuată de moștenitorii acestuia S.M., S.A. împotriva pârâților B.G. B.D., B.M., B.M., B.I. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență că, imobilul în litigiu face parte din parcela cu nr.top.2943/1/3 din CF nr.1702 a comunei Frumoasa, iar proprietarii tabulari pe cote-părți ai acestui teren sunt pârâții mai sus menționați. Instanța a constat că nu s-a făcut dovada decesului lui B.M.

și a lui B.I., și, totodată, a arătat că, în situația în care nu toți coproprietarii tabulari ai imobilului în litigiu sunt decedați, nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 28 alin. 1 din Decretul-Lege nr. 115/1938, care impune, pentru dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, ca posesia să fie exercitată, în condițiile legii, timp de 20 de ani de la moartea proprietarului înscris în CF. S-a arătat totodată că acțiunea privind dobândirea dreptului de proprietate prin efectul uzucapiunii nu trebuia întemeiată pe prevederile Codului Civil, întrucât în sistemul publicității imobiliare, în regimul de carte funciară, uzucapiunea este reglementată potrivit art. 72 alin. (2) din Legea nr. 7/1996 și ca atare, era aplicabil Decretul-Lege nr. 115/1938.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel A.M. (în calitate de reprezentant legal al lui S.A) și S.M. (succesoarea defunctului S.I.) criticând sentința Judecătoriei Miercurea Ciuc pentru nelegalitate și netemeinicie, întrucât, instanța de fond avea îndatorirea de a stabili corect cadrul procesual pasiv, față de decesul unora dintre pârâți și de a lămuri cu cine se judecă reclamantul în contradictoriu, punând în dezbaterea părților aceste chestiuni. Prin decizia nr.855/A din 27 octombrie 2004, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția Civilă a respins ca nefondate ambele apeluri declarate în cauză.

Pentru a decide ca atare, în esență, instanța de control judiciar ordinar a reținut că judecătoria a apreciat corect cadrul procesual pasiv, conform actelor de deces depuse în dosarul Judecătoriei Miercurea Ciuc decedând B.G., B. M., B.D., B.M., acțiunea soluționându-se în contradictoriu cu pârâții B.V., B. D. și B.I., și că cererea reclamantului trebuia întemeiată pe prevederile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 115/1938, text ce stipulează că posesorul unui bun imobil care l-a stăpânit, în condițiile legii, timp de 20 de ani de la moartea titularului dreptului de proprietate înscris în Cartea Funciară, poate invoca uzucapiunea și că aceste condiții nu sunt întrunite în speță, întrucât titularii tabulari ai dreptului de proprietate asupra terenului nu au decedat, unii fiind în viață, iar reclamantul nu a posedat imobilul timp de cel puțin 20 de ani de la moartea acestora.

Astfel, cum rezultă din Cartea Funciară, dreptul de proprietate este indiviz, și, până la sistarea stării de indiviziune, nu se poate stabili asupra cărei părți din teren se întinde dreptul de proprietate, cota-parte din acest drept vizând întregul imobil în materialitatea lui. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta S.M. Astfel, s-a arătat în dezvoltarea motivelor de recurs, că instanța nu a cercetat fondul cauzei, că decizia cuprinde motive contradictorii și nu a ținut cont de expertiza judiciară efectuată care a identificat o suprafață mai mare, și anume 8000 m 2 , din care autorul reclamantului a uzucapat 3100 m 2 . Mai arată reclamanta, în susținerea motivului de recurs referitor la aplicarea greșită a legii, că instanțele au încălcat principiul disponibilității, dând altă calificare acțiunii, stabilind temeiul juridic ca fiind acela al legii nr.7/1996, deși în cererea de chemare în judecată, reclamantul S.I.

și-a întemeiat acțiunea pe prevederile art.1847 Cod civil, ale art.27 și ale art. 28 din Decretul-Lege nr.115/1998 și că au ignorat rolul activ pe care instanța trebuia să-l exercite în lămurirea cadrului procesual și în ceea ce privește omisiunea de a se pronunța asupra tuturor dovezilor administrate în cauză, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii. Recursul este fondat. Reclamantul S.I. a investit Judecătoria Miercurea Ciuc cu o acțiune având ca obiect constatarea dobândirii de către acesta prin uzucapiune a dreptului de proprietate asupra imobilului, privind un teren în suprafață de 3100 m 2 și construcția edificată pe acesta, situat în satul Făgețel, comuna Frumoasa, Județul Harghita și dezmembrarea imobilului ce-l deține reclamantul cu transcrierea dreptului de proprietate al acestuia.

În cauză au fost chemați în judecată pârâții B.G., B.D., B.M., B.M. și B.I., aceștia fiind proprietarii tabulari ai imobilului mai sus individualizat, înscris în Cartea Funciară 1702, Frumoasa, nr.top.2943/1/3, iar pe parcursul procesului au fost produse dovezi din care a rezultat decesul pârâților B.D. la 4 martie 1964, B.G. la 28 aprilie 1947, B.M. la 1 mai 1950, deci cu mult anterior introducerii acțiunii de către reclamant. În ceea ce privește cadrul procesual activ, este de precizat că, reclamantul S.I. a decedat pe parcursul procesului, respectiv la 30 martie 2004, iar instanța a pronunțat o hotărâre în care a menționat că acțiunea acestuia a fost continuată de S.M. și S.A. deși nu s-a făcut dovada legitimării procesuale active a acestora, în sensul de a se depune certificat de calitate succesorală sau de moștenitor, de pe urma defunctului S.I.

și nici cerere de introducere în cauză a acestor moștenitori, instanța nedând dovadă de rol activ. Potrivit art. 129 alin. (4) care consacră acest principiu, judecătorul, în tot cursul procesului este în drept să pună în dezbaterea părților orice împrejurări de fapt și de drept. Astfel, urmare decesului reclamantului, instanța, în virtutea rolului activ trebuia să solicite moștenitorilor reclamantului să facă dovada calității procesuale în sensul depunerii certificatului de calitate succesorală sau a aceluia de moștenitor de pe urma defunctului S.I. decedat la 30 martie 2004, copia certificatului de naștere al lui S.A. nefiind concludentă cât timp nu s-a făcut dovada că acesta are calitatea de moștenitor al defunctului.

Totodată după producerea acestor dovezi instanța trebuia să pună în dezbaterea părților necesitatea formulării unei cereri de introducere în cauză a acestora, numai astfel, după dovedirea calității și a opțiunii de a continua procesul început de defunct, fiind lămurită legitimarea procesuală activă. Nici în stabilirea cadrului procesual pasiv, instanța nu a manifestat rol activ, a apreciat greșit că nu s-a făcut dovada decesului lui B.M. (ignorând copia certificatului de deces al acestuia) și a susținut că, înainte de prima zi de înfățișare, reclamantul și-a modificat acțiunea indicându-i în calitate de pârâți, pe moștenitorii proprietarilor de carte funciară B.V., B.D., B.I.. Verificând actele dosarului este de observat că nu există vreo modificare de acțiune, astfel cum o califică instanța, nefiind depusă vreo cerere, în sensul art.132 din Codul de procedură civilă.

Înscrisurile depuse de părți la judecătorie nu pot constitui o modificare de acțiune în sens procesual, iar împrejurarea că B.V., B.D. și B.I. ar fi moștenitorii defuncților B.G., B.D., B.M. nu a fost dovedită, nefiind depuse acte de stare civilă, certificat de calitate sau certificat de moștenitor, din care să rezulte legitimarea procesuală pasivă a acestora, în cauza dedusă judecății. Nici motivarea dată de Judecătoria Miercurea Ciuc în sensul că reclamantul nu trebuia să-și întemeieze acțiunea pe dispozițiile Codului Civil nu este la adăpost de critici, întrucât instanța a încălcat principiul disponibilității, potrivit cu care reclamantul a folosit mijlocul procesual ales de acesta pentru a-și exercita în instanță dreptul material la acțiune, delimitarea obiectului și precizarea temeiul juridic, fiind de esența investirii, modalitatea juridică de sesizare a instanței și stabilirea cadrului procesual, revenindu-i exclusiv reclamantului, în procesul civil.

Este de observat că organizarea publicității imobiliare sub forma cărților funciare, după principiul înscrierii, potrivit căruia asemenea drepturi nu pot fi dobândite decât prin efectul legii și din momentul înscrierii în cartea funciară, a impus un mod diferit de reglementare a uzucapiunii. După o scurtă perioadă în care, în temeiul Legii nr. 389/1943 au fost în vigoare și în regiunile cu carte funciară dispozițiile Codului civil român, în privința uzucapiunii, prin Legea nr. 241/1947 a fost pus în aplicare în Transilvania, Decretul-Lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare, aplicabil deja în Bucovina potrivit Decretului-Lege nr. 115/1938.

Noua reglementare prevede două situații diferite de aplicare a uzucapiunii, prima reglementată de art. 27 din Decretul-Lege nr.115/1938, care permite dobândirea dreptului de către cel care, fiind înscris nelegitim în cartea funciară, l-a posedat timp de 10 ani, constituind astfel un efect al posesiei „tabulare” și cea de-a doua, de art. 28 care reglementează uzucapiunea „extratabulară”, împotriva cărții funciare, prin stăpânirea de fapt asupra imobilului timp de 20 de ani de la decesul titularului înscris în cartea funciară, ori de la înscrierea declarației acestuia de renunțare la drept.

Menținând instituția cărților funciare, însă cu modificări esențiale, de natură a-i transforma fundamental configurația juridică, noua Lege a cadastrului funciar și a publicității imobiliare nr. 7/1996 nu mai cuprinde o reglementare specială a uzucapiunii, referindu-se la aceasta, doar pentru a-i recunoaște efectul și față de terți, independent de înscrierea dreptului dobândit așa încât proceselor în curs le rămân aplicabile vechile prevederi ale art. 27 și ale art. 28 din Decretul-Lege nr.115/1938. Cu acest înțeles se răspunde motivului de recurs referitor la aplicarea greșită a legii de către instanțe și, concluzionând, este de arătat că, în această interpretare, este eronată aprecierea instanței în sensul că reclamantul nu trebuia să-și întemeieze acțiunea pe dispozițiile Codului Civil, interpretare dată cu încălcarea legii care constituie motiv de casare, prin care se încalcă principiul disponibilității ce guvernează procesul civil.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte a admis recursul, a casat ambele hotărâri și a trimis cauza judecătoriei spre rejudecare, urmând ca instanța de trimitere să stabilească cu respectarea principiului disponibilității cadrul procesual activ și pasiv în limita obiectului dedus judecății, conform temeiului de drept indicat de reclamant și cu manifestarea rolului activ, astfel cum prevăd dispozițiile art. 129 din Codul de procedură civilă, dând eficiență prevederilor art.312 și ale art. 313 din același cod.