ÎCCJ, decizie (scj.ro #82340)

Acțiune pentru constatarea dobândirii prin

uzucapiune a dreptului de proprietate. Încălcarea de către instanța de judecată

a principiului disponibilității.

Cuprins

pe materii

. Drept procesual civil. Judecata.

Acțiune pentru

constatarea dobândirii prin uzucapiune a dreptului de proprietate. Încălcarea

de către instanța de judecată a principiului disponibilității.

Index

alfabetic.

Drept procesual civil

-

Principiul disponibilității;

-

Încălcare.

C.pr.civ. art. 129 alin.(6)

Față de prevederile art. 129 alin. (6) din Codul de procedură

civilă este eronată aprecierea instanței în sensul că reclamantul nu trebuia

să-și întemeieze acțiunea pe dispozițiile Codului Civil. Această interpretare

este dată cu încălcarea legii și constituie motiv de casare întrucât încalcă

principiul disponibilității ce guvernează procesul civil.

Î.C.C.J.,

Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 5661 din 27 iunie

2005.

La data de 3 februarie 2004, reclamantul S.I. i-a chemat în

judecată pe pârâții B.G. B.D., B.M., B.M., B.I., a solicitat Judecătoriei

Harghita să constate că este proprietarul prin uzucapiune a unui imobilul

situat în satul Făgețel, comuna Frumoasă, Județul Harghita, compus din teren în

suprafață de 3100 m

2

și casă de locuit. De asemenea,

reclamantul a mai solicitat să se dispună dezmembrarea imobilului și înscrierea

dreptului de proprietate, astfel dobândit.

În motivarea acțiunii, întemeiată în drept pe dispozițiile

art.1847 Cod civil, art. 27 și 28 din Decretul-Lege nr.115/1938, reclamantul a

arătat că terenul mai sus individualizat a fost dobândit de tatăl său,

S.P.I.,  din anul 1950, că, în 1973 acesta din urmă a ridicat o construcție

casă de locuit, nefiind tulburat în posesia sa, fiind întrunite condițiile

pentru a uzucapa, întrucât proprietarii tabulari au decedat.

Prin sentința civilă nr.  567 din 13 aprilie 2004

Judecătoria Harghita a respins acțiunea reclamantului S.I. (decedat) continuată

de moștenitorii acestuia S.M., S.A. împotriva pârâților B.G. B.D., B.M., B.M.,

B.I.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență

că, imobilul în litigiu face parte din  parcela cu nr.top.2943/1/3 din CF

nr.1702 a comunei Frumoasa, iar proprietarii tabulari pe cote-părți ai acestui

teren sunt pârâții mai sus menționați.

Instanța a constat că nu s-a făcut dovada decesului lui B.M. și

a lui B.I., și, totodată, a arătat că, în situația în care nu toți

coproprietarii tabulari ai imobilului în litigiu sunt decedați, nu este

îndeplinită condiția prevăzută de  art. 28 alin. 1 din Decretul-Lege nr.

115/1938, care impune, pentru dobândirea dreptului de proprietate prin

uzucapiune, ca posesia să fie exercitată, în condițiile legii, timp de 20 de

ani de la moartea proprietarului înscris în CF.

S-a arătat totodată că acțiunea privind dobândirea dreptului de

proprietate prin efectul uzucapiunii nu trebuia întemeiată pe prevederile

Codului Civil, întrucât în sistemul publicității imobiliare, în regimul de

carte funciară, uzucapiunea este reglementată potrivit art. 72 alin. (2) din

Legea  nr. 7/1996 și ca atare, era aplicabil Decretul-Lege nr. 115/1938.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel A.M. (în calitate de

reprezentant legal al lui S.A) și S.M. (succesoarea defunctului S.I.) criticând

sentința Judecătoriei Miercurea Ciuc pentru nelegalitate și netemeinicie,

întrucât, instanța de fond avea îndatorirea de a stabili corect cadrul

procesual pasiv, față de decesul unora dintre pârâți și de a lămuri cu cine se

judecă reclamantul în contradictoriu, punând în dezbaterea părților aceste

chestiuni.

Prin decizia nr.855/A din 27 octombrie 2004, Curtea de Apel

Târgu Mureș, secția Civilă a respins ca nefondate ambele apeluri declarate în

cauză.

Pentru a decide ca atare, în esență, instanța de control

judiciar ordinar a reținut că judecătoria a apreciat corect cadrul procesual

pasiv, conform actelor de deces depuse în dosarul Judecătoriei Miercurea Ciuc

decedând B.G., B. M., B.D., B.M., acțiunea soluționându-se în contradictoriu cu

pârâții B.V., B. D. și B.I., și că cererea reclamantului trebuia întemeiată pe

prevederile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 115/1938, text ce stipulează că

posesorul unui bun imobil care l-a stăpânit, în condițiile legii, timp de 20 de

ani de la moartea titularului dreptului de proprietate înscris în Cartea

Funciară, poate invoca uzucapiunea și că aceste condiții nu sunt întrunite în

speță, întrucât titularii tabulari ai dreptului de proprietate asupra terenului

nu au decedat, unii fiind în viață, iar reclamantul nu a posedat imobilul timp

de cel puțin 20 de ani de la moartea acestora.

Astfel, cum rezultă din Cartea Funciară, dreptul de proprietate

este indiviz, și, până la sistarea stării de indiviziune, nu se poate stabili

asupra cărei părți din teren se întinde dreptul de proprietate, cota-parte din

acest drept vizând întregul imobil în materialitatea lui.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta S.M.

Astfel, s-a arătat în dezvoltarea motivelor de recurs, că

instanța nu a cercetat fondul cauzei, că decizia cuprinde motive contradictorii

și nu a ținut cont de expertiza judiciară efectuată care a identificat o

suprafață mai mare, și anume 8000 m

2

, din care autorul

reclamantului a uzucapat 3100 m

2

.

Mai arată reclamanta, în susținerea motivului de recurs

referitor la aplicarea greșită a legii, că instanțele au încălcat principiul

disponibilității, dând altă calificare acțiunii, stabilind temeiul juridic ca

fiind acela al legii nr.7/1996, deși în cererea de chemare în judecată,

reclamantul S.I. și-a întemeiat acțiunea pe prevederile art.1847 Cod civil, ale

art.27 și ale art. 28 din Decretul-Lege nr.115/1998 și că au ignorat rolul

activ pe care instanța trebuia să-l exercite în lămurirea cadrului procesual și

în ceea ce privește omisiunea de a se pronunța asupra tuturor dovezilor

administrate în cauză, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.

Recursul este fondat.

Reclamantul S.I. a investit Judecătoria Miercurea Ciuc cu o

acțiune având ca obiect constatarea dobândirii de către acesta prin uzucapiune

a dreptului de proprietate asupra imobilului, privind  un teren în

suprafață de 3100 m

2

și construcția edificată pe acesta,

situat în satul Făgețel, comuna Frumoasa, Județul Harghita și dezmembrarea imobilului

ce-l deține reclamantul cu transcrierea dreptului de proprietate al acestuia.

În cauză au fost chemați în judecată pârâții  B.G., B.D.,

B.M., B.M. și B.I., aceștia fiind proprietarii tabulari ai imobilului mai sus

individualizat, înscris în Cartea Funciară 1702, Frumoasa, nr.top.2943/1/3, iar

pe parcursul procesului au fost produse dovezi din care a rezultat decesul

pârâților B.D. la 4 martie 1964, B.G. la 28 aprilie 1947, B.M. la 1 mai 1950,

deci cu mult anterior introducerii acțiunii de către reclamant.

În ceea ce privește cadrul procesual activ, este de precizat că,

reclamantul S.I. a decedat pe parcursul procesului, respectiv la 30 martie

2004, iar instanța a pronunțat o hotărâre în care a menționat că acțiunea

acestuia a fost continuată de S.M. și S.A. deși nu s-a făcut dovada legitimării

procesuale active a acestora, în sensul de a se depune certificat de calitate

succesorală sau de moștenitor, de pe urma defunctului S.I. și nici cerere de

introducere în cauză a acestor moștenitori, instanța nedând dovadă de rol

activ.

Potrivit art. 129 alin. (4) care consacră acest principiu,

judecătorul, în tot cursul procesului este în drept să pună în dezbaterea

părților orice împrejurări de fapt și de drept.

Astfel, urmare decesului reclamantului, instanța, în virtutea

rolului activ trebuia să solicite moștenitorilor reclamantului să facă dovada

calității procesuale în sensul depunerii certificatului de calitate succesorală

sau a aceluia de moștenitor de pe urma defunctului S.I. decedat la 30 martie

2004, copia certificatului de naștere al lui S.A. nefiind concludentă cât timp

nu s-a făcut dovada că acesta are calitatea de moștenitor al defunctului.

Totodată după producerea acestor dovezi instanța trebuia să pună

în dezbaterea părților necesitatea formulării unei cereri de introducere în

cauză a acestora, numai astfel, după dovedirea calității și a opțiunii de a

continua procesul început de defunct, fiind lămurită legitimarea procesuală

activă.

Nici în stabilirea cadrului procesual pasiv, instanța nu a

manifestat rol activ, a apreciat greșit că nu s-a făcut dovada decesului lui

B.M. (ignorând copia certificatului de deces al acestuia) și a susținut că,

înainte de prima zi de înfățișare, reclamantul și-a modificat acțiunea

indicându-i în calitate de pârâți, pe moștenitorii proprietarilor de carte

funciară B.V., B.D., B.I..

Verificând actele dosarului este de observat că nu există vreo

modificare de acțiune, astfel cum o califică instanța, nefiind depusă vreo

cerere, în sensul art.132 din Codul de procedură civilă.

Înscrisurile depuse de părți la judecătorie nu pot constitui o

modificare de acțiune în sens procesual, iar împrejurarea că B.V., B.D. și B.I.

ar fi moștenitorii defuncților B.G., B.D., B.M. nu a fost dovedită, nefiind

depuse acte de stare civilă, certificat de calitate sau certificat de

moștenitor, din care să rezulte legitimarea procesuală pasivă a acestora, în

cauza dedusă judecății.

Nici motivarea dată de Judecătoria Miercurea Ciuc în sensul că

reclamantul nu trebuia să-și întemeieze acțiunea pe dispozițiile Codului Civil

nu este la adăpost de critici, întrucât instanța a încălcat principiul

disponibilității, potrivit cu care reclamantul a folosit mijlocul procesual

ales de acesta pentru a-și exercita în instanță dreptul material la acțiune,

delimitarea obiectului și precizarea temeiul juridic, fiind de esența

investirii, modalitatea juridică de sesizare a instanței și stabilirea cadrului

procesual, revenindu-i exclusiv reclamantului, în procesul civil.

Este de observat că organizarea publicității imobiliare sub

forma cărților funciare, după principiul înscrierii, potrivit căruia asemenea

drepturi nu pot fi dobândite decât prin efectul legii și din momentul

înscrierii în cartea funciară, a impus un mod diferit de reglementare a

uzucapiunii.

După o scurtă perioadă în care, în temeiul Legii nr. 389/1943 au

fost în vigoare și în regiunile cu carte funciară dispozițiile Codului civil

român, în privința uzucapiunii, prin Legea nr. 241/1947 a fost pus în aplicare

în Transilvania, Decretul-Lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispozițiilor

privitoare la cărțile funciare, aplicabil deja în Bucovina potrivit

Decretului-Lege nr. 115/1938.

Noua reglementare prevede două situații diferite de aplicare a

uzucapiunii, prima reglementată de art. 27 din Decretul-Lege nr.115/1938, care

permite dobândirea dreptului de către cel care, fiind înscris nelegitim în

cartea funciară, l-a posedat timp de 10 ani, constituind astfel un efect al

posesiei „tabulare” și cea de-a doua, de art. 28 care reglementează uzucapiunea

„extratabulară”, împotriva cărții funciare, prin stăpânirea de fapt asupra

imobilului timp de 20 de ani de la decesul titularului înscris în cartea

funciară, ori de la înscrierea declarației acestuia de renunțare la drept.

Menținând instituția cărților funciare, însă cu modificări

esențiale, de natură a-i transforma fundamental configurația juridică, noua

Lege a cadastrului funciar și a publicității imobiliare nr. 7/1996 nu mai

cuprinde o reglementare specială a uzucapiunii, referindu-se la aceasta, doar

pentru a-i recunoaște efectul și față de terți, independent de înscrierea

dreptului dobândit așa încât proceselor în curs le rămân aplicabile vechile

prevederi ale art. 27 și ale art.  28 din Decretul-Lege nr.115/1938.

Cu acest înțeles se răspunde motivului de recurs referitor la

aplicarea greșită a legii de către instanțe și, concluzionând, este de arătat

că, în această interpretare, este eronată aprecierea instanței în sensul că

reclamantul nu trebuia să-și întemeieze acțiunea pe dispozițiile Codului Civil,

interpretare dată cu încălcarea legii care constituie motiv de casare, prin

care se încalcă principiul disponibilității ce guvernează procesul civil.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte a admis recursul, a

casat ambele hotărâri și a trimis cauza judecătoriei spre rejudecare, urmând ca

instanța de trimitere să stabilească cu respectarea principiului

disponibilității cadrul procesual activ și  pasiv în limita obiectului

dedus judecății, conform temeiului de drept indicat de reclamant și cu

manifestarea rolului activ, astfel cum prevăd dispozițiile art. 129 din Codul

de procedură civilă, dând eficiență prevederilor art.312 și ale art. 313 din

același cod.