ÎCCJ, decizie (scj.ro #81837)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #81837) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Respingerea cererii de

anulare a înregistrării unei mărci pentru lipsa

similarității produselor comercializate, deși între semnele

protejate ce compun cele două mărci există o similaritate

accentuată.

Cuprins pe materii :

Drept

civil. Dreptul

proprietății intelectuale. Marcă.

Index alfabetic :

marcă

-

distinctivitate

-

semn protejat

Legea nr. 84/1998, art. 6, art. 48

Nu există risc de confuzie și nu se

poate dispune anularea înregistrării unei mărci, în situația în

care, chiar dacă există o similaritate accentuată -

asemănări în plan vizual și

fonetic -

între cele două

mărci în conflict, însă produsele, pentru care mărcile sunt

înregistrate, sunt diferite.

Existența similarității puternice

între semne poate determina

un risc de

asociere a semnelor protejate prin mărcile în conflict, care nu este,

însă suficient pentru a determina un risc de confuzie, fiind necesară

și

întrunirea

similarității

produselor sau

serviciilor.

În ceea ce privește similaritatea

produselor, pentru aprecierea acesteia trebuie să se țină cont

de toți factorii pertinenți care caracterizează raportul între

produse, în special natura, destinația, utilizarea lor sau caracterul

concurent ori complementar.

ICCJ, Secția civilă și de proprietate

intelectuală, decizia civilă nr. 5142 din

10 iunie 2011

Prin sentința

civilă nr. 1553/2007 pronunțată de Tribunalul București, a

fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de

reclamanta

P.W.GmbH

, în contradictoriu cu

pârâții S.C. S.R. S.A. și Oficiul de Stat pentru Invenții

și Mărci.

În

motivarea sentinței, s-a reținut că marca reclamantei LA

CARDINALE nr. 829643 protejează o lista de produse din cadrul clasei

29 a

Clasificării

Internaționale de la Nisa, după cum urmează: „ceai, cacao,

zahăr, ciocolată, spirale din ciocolată, în particular umplute

cu vinuri și lichioruri, gheață comestibilă, vinegrete,

sosuri, condimente, sare, muștar, preparate din făină și

cereale, pâine, biscuiți și patiserie fină, miere, siropuri,

condimente.”

Marca primei pârâte

CARDINALI nr. 073016 este înregistrată pentru produse din clasa

30 a

Clasificării

Internaționale de la Nisa și anume: „Carne, peste, păsări

și vânat, extracte din carne; fructe și legume conservate, uscate

și fierte; jeleuri, dulcețuri, compoturi, ouă, lapte și

produse lactate, uleiuri și grăsimi comestibile.

Analizând comparativ

semnele în conflict, tribunalul a considerat că mărcile nu sunt

similare nici din punct de vedere conceptual, nici din punct de vedere vizual.

Așa cum a

menționat și reclamanta, „LA CARDINALE” semnifică în limba

italiană „CARDINAL”, în limba română expresia neavând corespondent.

Daca ne raportăm, însă, la semnificația cuvântului „cardinali”,

conform dicționarului explicativ al limbii române, denumirea nu

reprezintă doar pluralul funcției bisericești, acest cuvânt

având și semnificația de: 1. principal, esențial, fundamental.

Analizând aceleași

mărci din punct de vedere vizual trebuie avut în vedere că elementul

dominant la marca „CARDINALI” este scrierea specială a cuvântului

CARDINALI în alb pe fond roșu ce prinde imediat privirea, luând în

considerare și faptul că publicul consumator este sensibil la culori,

roșul fiind culoarea care are impactul cel mai puternic asupra

individului.

Analizând comparativ

cele două mărci sub aspectul produselor pentru care mărcile sunt

înregistrate, s-a apreciat că produsele nu sunt similare nici în natura

lor, nici în scopul pentru care sunt create.

În acest sens, este

evident ca produsele din clasa 29

pentru

care este protejată marca reclamantei sunt produse, în general, de

natură animală, iar cele din clasa 30, pentru care este

protejată marca pârâtei sunt, în principal, de natura zaharoasă

și făinoasă.

De asemenea, scopul

pentru care acestea sunt create este diferit. Pe de o parte, produsele din

clasa 30 sunt aditivi pentru mâncăruri, iar produsele din clasa 29

reprezintă mâncarea propriu-zisă. Produsele din clasa 30 nu le pot

înlocui pe cele din clasa 29.

Sunt nerelevante

susținerile reclamantei în sensul că produsele din clasa 29 și

clasa 30 „sunt distribuite prin rețele de distribuție identice, se

comercializează în cadrul acelorași magazine și se adresează

acelorași consumatori” .

În acest sens, Curtea

Europeană de Justiție a hotărât că faptul că două

categorii de produse sunt vândute în același stabiliment comercial, cum ar

fi magazine specializate sau supermarketuri, nu este semnificativ, deoarece

diferite tipuri de produse pot să se găsească în asemenea

magazine, fără ca publicul consumator să considere în mod

automat că acestea au aceeași origine sau sunt similare. (Cazul

T-8/03 El

Corte

Ingles

v.

O.H.I.M.

Pucci

(Emilio

Pucci

)

[2004] ECR II-4297).

Tribunalul a

făcut referire și la deciziile Comisiei de Opoziții a Oficiului

pentru Armonizare în Piața Internă (OHIM), depuse de către

pârâtă.

Întrucât riscul de

confuzie se discută numai în ipoteza în care se consideră că

mărcile analizate sunt similare și înregistrate pentru produse

similare, față de considerentele anterioare, în absența vreunei

similarități, riscul de confuzie ce include și riscul de

asociere este, din punct de vedere juridic, inexistent.

Apelul declarat de

către reclamantă împotriva sentinței menționate a

fost admis prin decizia civilă nr. 107A

din 20 aprilie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, cu

consecința schimbării în tot a hotărârii apelate și

admiterii, în parte, a cererii de chemare în judecată, în sensul

anulării, în parte, a înregistrării mărcii nr. 073016, depozit M

200510068 aparținând pârâtei pentru produsele jeleuri, dulciuri, compoturi

din clasa

30 a

Clasificării de la Nisa.

Instanța de apel

a constatat că tribunalul a omis să analizeze similaritatea

mărcilor în conflict din punct de vedere auditiv; or, analiza

similarității sub acest aspect conduce la concluzia că cele

două mărci sunt similare.

Astfel, din punct de

vedere fonetic, diferențele între cele două mărci – CARDINALI

și LA CARDINALE – sunt insesizabile pentru consumatorul mediu, întrucât

elementul verbal principal al mărcii LA CARDINALE, respectiv CARDINALE,

este similar mărcii CARDINALI conținând același număr de

silabe, singurul element diferit fiind ultima vocală conținută

de cele două cuvinte, element insuficient pentru a diferenția cele

doua mărci.

În plus, pentru

consumatorul mediu semnificația celor două cuvinte va fi

aceeași, indiferent dacă acesta se va gândi la semnificația lor

în limba romană sau în limba italiană.

Pe de altă parte,

prima instanță a analizat semnificația substantivului

„cardinali” în limba română în mod greșit, întrucât a analizat

semnificația acestui cuvânt la singular, omițând să remarce

că pluralul „cardinali” nu se referă nici la „puncte cardinale”

și nici la „numerale cardinale”, ci este propriu doar pluralului

substantivului „cardinal”, cu semnificația de „titlu în ierarhia bisericii

catolice”, respectiv „persoana care poartă acest titlu”, semnificație

pe care o are și substantivul „la cardinale” în limba italiană. Mai

mult, „cardinali” în limba italiană este pluralul lui „la cardinale”. Ca

atare, și din această perspectivă cele două mărci sunt

similare.

Împrejurarea că

marca pârâtei – CARDINALI – nu este doar verbala, ci și figurativă,

cuvântul fiind scris într-o anumită modalitate și cu o anumită

culoare nu este de natură să înlăture similaritatea

auditivă și semantică a celor două cuvinte și, ca

atare, caracterul similar al celor doua mărci.

În ceea ce

privește similaritatea produselor pentru care cele două mărci

sunt înregistrate, în mod greșit prima instanță a analizat

global clasele de produse pentru care sunt înregistrate, iar nu produsele în

sine. Astfel, chiar dacă una dintre mărci este înregistrată

pentru produse din clasa 29, iar cealaltă pentru produse din clasa 30,

acest singur fapt nu înlătură posibilitatea ca produse din cele

două clase să fie considerate similare sau complementare.

Analiza primei

instanțe asupra acestui aspect este corectă cu privire la majoritatea

produselor pentru care cele două mărci sunt înregistrate, însă

nu este corectă în ceea ce privește produsele „jeleuri,

dulcețuri, compoturi” din clasa

29 a

Clasificării de la Nisa pentru care

este înregistrată marca pârâtei, aceste produse fiind complementare cu

produsele „miere, sirop de melasă”, precum și cu „produse de

patiserie și cofetărie” din clasa 30, pentru care este

înregistrată marca reclamantei.

Astfel, în

compoziția jeleurilor, dulcețurilor și compoturilor poate intra

miere sau sirop de melasă, după cum mierea și siropul de

melasă preparat într-un mod specific sunt produse alternative

dulcețurilor.

Totodată,

jeleurile, dulcețurile și fructele din compoturi sunt deseori

folosite pentru prepararea unor produse de patiserie și cofetărie.

Pentru aceste produse

exista și risc de asociere în ceea ce privește proveniența lor,

consumatorul mediu putând cu ușurință considera ca produsele în

cauză aparțin aceluiași producător datorita

similarității mărcilor, caracterului complementar și,

uneori, chiar alternativ al produselor. Mai mult, pentru parte din aceste

produse modalitatea de comercializare este similară, dulcețurile,

jeleurile și compoturile fiind în mod obișnuit comercializate pe

aceleași rafturi sau pe rafturi alăturate cu mierea și siropul

de melasă pentru uz alimentar. De asemenea, atât jeleurile,

dulcețurile și compoturile, cât și mierea, siropul de

melasă, produsele de patiserie și produsele de cofetărie fac

parte din categoria generală de „dulciuri”, ceea ce facilitează

posibilitatea de asociere.

Prin încheierea de

ședință din 17 iunie 2010, Curtea de Apel București a

dispus îndreptarea erorii materiale din dispozitivul deciziei civile nr.

107/A/2010, în sensul că se va trece „clasa

29 a

Clasificării de la

Nisa” în loc de „clasa

30 a

Clasificării de la Nisa”, cum din eroare s-a menționat.

Împotriva

deciziei Curții de Apel și a încheierii de îndreptare a erorii

materiale din data de 17.06.2010 a declarat recurs pârâta S.C. S.R. S.A.

Prin

motivele de recurs împotriva deciziei, s-au invocat dispozițiile

art. 304 pct. 6, pct.7 și pct. 9

C.proc.civ

.

chemare în judecată, cât și în cererea de apel se

menționează expres că marca Cardinali este înregistrată

pentru produse din clasa 30, deci este identificat obiectul cererii de chemare

în judecată ca fiind anularea mărcii Cardinali înregistrată

pentru produsele din clasa 30.

În aceste

condiții, instanța a acordat ce nu s-a cerut și a anulat marca

Cardinali pentru „produsele jeleuri, dulcețuri, compoturi” din clasa 29,

deși, conform cererii de chemare în judecată, aceasta a fost

învestită să judece numai o cerere în anularea mărcii Cardinali

pentru clasa 30, cerere pe care trebuia să o respingă ca

inadmisibilă.

Instanța nu s-a

pronunțat asupra inadmisibilității cererii de chemare în

judecată în raport de dispozițiile art. 47 (4) coroborat cu art. 46

(1) a din Legea nr. 84/1998 în forma modificată și republicată

(fostul 18 alin. final coroborat cu art. 45 a din lege în forma

nemodificată), invocată în raport de faptul că nu se poate cere

anularea mărcii CARDINALI atât timp cât LA CARDINALE nu a făcut

obiectul unei folosiri efective într-o perioadă neîntreruptă de 5 ani

pentru produsele pentru care aceasta a fost înregistrată.

analiza mărcilor, instanța se limitează la a prelua argumentele

părții adverse, fără a explica de ce consideră că

o așa-zisă similitudine auditivă și fonetică

prevalează asupra impactului vizual al mărcilor, ceea ce

echivalează cu nemotivarea hotărârii.

În ceea ce

privește produsele pentru care mărcile sunt înregistrate,

motivarea

în sensul că produsele

„jeleuri, dulcețuri, compoturi” sunt complementare cu produsele „miere,

sirop de melasă” și „produse de patiserie și cofetărie”

este superficială.

În primul rând, marca

LA CARDINALE nu este înregistrată pentru produse de cofetărie, deci

instanța a considerat că produsele pentru care este înregistrată

marca pârâtei sunt „complementare” cu anumite produse pentru care marca pe care

se bazează cererea de chemare în judecată nu este înregistrată.

Simplul fapt că

unele produse se folosesc pentru a intra în compoziția altor produse nu le

face pe acestea complementare/similare, aspect evidențiat și în

decizia OHIM din 16.09.2009 conform căreia „…în ciuda faptului că

gălbenușele de ouă sunt folosite în prepararea maionezei,

există o pronunțată și perceptibilă

diferență între aceste produse. [...]".

În privința modului de comercializare a

produselor, instanța nu a avut in vedere natura produselor și nici

scopul pentru care sunt create.

Mai mult, există

și o contradicție între considerente și dispozitiv, deoarece, pe

de o parte, se anulează marca Cardinali pentru produsele „jeleuri,

dulcețuri, compoturi” din clasa 29, iar pe de altă parte, se

anulează marca Cardinali pentru produsele jeleuri, dulcețuri,

compoturi din clasa 30.

instanța a realizat analiza comparativă a mărcilor arată

că hotărârea atacată a fost dată și cu

încălcarea/aplicarea greșită a legii, instanța de apel

considerând în mod nelegal că mărcile în discuție sunt similare,

deși acestea sunt diferite din punct de vedere vizual, fonetic și

semantic.

Cât privește

analiza mărcilor din punct de vedere semantic, este greșită

aprecierea instanța în sensul că semnificația substantivului

„cardinali” nu trebuie analizată în limba română, deoarece se

consideră că majoritatea consumatorilor din România cunosc limba

italiană, ceea ce este evident greșit.

Instanța de apel

a reținut greșit că mărcile sunt similare din punct de

vedere vizual și fonetic, deși conform jurisprudenței stabilite

a OHIM, începutul mărcii este luat în considerare de consumator mai mult

decât sfârșitul, or în speță, începutul mărcii pârâtei este

„CA”, iar al mărcii părții adverse este „LA” (LA CARDINALE).

În privința

produselor pentru care mărcile sunt înregistrate, instanța nu a luat

în considerare factorii relevanți atunci când a comparat produsele în

discuție. Astfel, a încălcat in principal hotărârea Curții

de Justiție în cazul C-5/97 Canon

Kabushiki

Kaisha

v.

Metro-Goldwyn

Mayer

Inc. [1998] ECR 1-5507 par. 23, conform căreia acești factori includ:

natura produselor, scopul pentru care sunt create.

Scopul pentru care

produsele sunt create este diferit: pe de o parte, produsele din clasa 30 sunt

aditivi pentru

pentru

mâncare, iar produsele din

clasa 29 reprezintă mâncarea propriu-zisă.

II. Referitor la

încheierea din data de 17.06.2010 și care face corp comun cu decizia

civilă nr. 107/2010, nu sunt întrunite cerințele prevăzute de

art. 281

C.proc.civ

., deoarece, pe această cale,

nu se pot aduce modificări sau completări hotărârii

pronunțate și nici nu se pot îndrepta greșeli de judecată,

ce privesc fondul pricinii.

Atât timp cât în

cererea de chemare în judecată și în cererea de apel se

menționează expres că marca Cardinali este înregistrată

pentru produsele din clasa 30, deci este identificat obiectul cererii de chemare

în judecată ca fiind anularea mărcii Cardinali înregistrată

pentru produsele din clasa 30, cererea de chemare în judecată trebuia

respinsă ca inadmisibilă.

Examinând decizia

recurată

prin prisma criticilor formulate, Înalta

Curte constată următoarele:

I.1. În ceea ce

privește obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv

pretenția concretă dedusă judecății, acesta este

reprezentat de anularea mărcii nr. 073016, aparținând pârâtei,

indicarea numărului de înregistrare a mărcii fiind un reper suficient

pentru identificarea obiectului cererii, în aplicarea art. 112 pct. 3

C.proc.civ

.

Așadar, faptul

invocat de către recurent pârâtă, acela că reclamanta a indicat

greșit, în cererea de chemare în judecată și în cererea de apel,

clasa de produse pentru care marca pârâtei a fost înregistrată, este

lipsit de relevanță pentru configurarea acestui element al cererii

introductive. Clasa de produse interesează descrierea conținutului

și a întinderii protecției conferite de marcă, ce rezultă

ca atare din certificatul de înregistrare, drept pentru care se consideră

că indicarea sa are legătură mai degrabă cu motivele de

fapt ale cererii, și nu cu obiectul.

În aceste

condiții, sunt lipsite de suport referirile recurentei la

depășirea limitelor învestirii instanței de judecată,

instanța de apel, evocând fondul, pronunțându-se în cauză asupra

cererii cu a cărei soluționare a fost învestită, respectiv

cererea în anularea mărcii nr. 073016, ce a fost identificată și

prin numărul de depozit.

Cât privește

nepronunțarea

instanței asupra

inadmisibilității cererii de chemare în judecată în raport de

dispozițiile art. 45 lit. a din Legea nr. 84/1998 în forma de la data

înregistrării mărcii, se observă că instanța de apel

nu a fost învestită cu soluționarea unei asemenea excepții, iar

pârâta nu înțelege să o invoce nici în această fază

procesuală.

Pentru aceste motive,

susținerile recurentei cu acest obiect sunt nefondate și au fost

respinse ca atare.

privește motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct.

7

C.proc.civ

., au fost analizate în contextul modului

de aplicare a prevederilor art. 6 lit. c din Legea nr. 84/1998 de către

instanța de apel, întrucât argumentarea soluției reflectă tocmai

aprecierea întrunirii elementelor cumulative de temeinicie a cererii deduse

judecății în cauză.

la modul de aplicare a legii de către instanța de apel sunt fondate,

în ceea ce privește aprecierea similarității produselor pentru

care marca pârâtei este înregistrată.

În prealabil analizei

susținerilor recurentei pe acest aspect, pentru a se răspunde tuturor

motivelor de recurs, în ordinea logică impusă de succesiunea

cerințelor prevăzute de art. 6 lit. c din Legea nr. 84/1998, la care

trimite art. 48 lit. c din același act normativ – ce reprezintă temeiul

juridic al cererii în anularea unei mărci -, trebuie menționat faptul

că este corectă concluzia instanței de apel în sensul

existenței unei similarități accentuate a semnelor mărcilor

în conflict.

Urmând principiile

conturate în jurisprudența Curții de Justiție a

Comunităților Europene pe acest aspect, compararea pentru aprecierea

similarității semnelor se realizează de o manieră

globală, ținându-se cont de gradul de

distinctivitate

a mărcii anterioare și analizându-se asemănările lor din

punct de vedere vizual, auditiv și conceptual.

Comparând marca

reclamantei „La Cardinale” și marca pârâtei „Cardinali”, instanța de

apel a constatat că sunt puternic similare pe toate cele trei planuri,

elementul figurativ din marca pârâtei fiind banal, cu o slabă putere

distinctivă, deci nerelevant în cadrul comparației.

Această

constatare este corectă (cu excepția celei privind similaritatea

conceptuală), chiar dacă aprecierea perceperii de către

consumator a unei mărci combinate, compuse dintr-o parte figurativă

și una nominală, nu se raportează la gradul de

distinctivitate

a fiecăruia dintre elementele

componente ale mărcii, privite izolat, ci la modul în care aceste elemente

se integrează în impresia de ansamblu a mărcii.

În acest context, în

ceea ce privește impresia creată de marca pârâtei, impactul asupra

consumatorului se realizează, în primul rând, vizual, pregnant fiind

elementul verbal „Cardinali”.

Elementul figurativ

reprezentat de scrierea cu caractere speciale este abia perceptibil, deoarece

fontul este unul uzual (font italic sau chiar mai puțin stilizat decât

acest caracter), motiv pentru care consumatorul cu un grad mediu de

atenție și concentrare nu îl va percepe drept o particularitate a

semnului. Dimpotrivă, îl va asocia cu marca reclamantei, constând în

elementul verbal „La Cardinale”, care este scris tot cu caractere uzuale.

Cât privește

elementul figurativ reprezentat de o panglică ale cărei capete sunt

despicate în forma clasică de V, consumatorul îl va percepe ca pe un

chenar al cuvântului „Cardinali”, astfel încât, în loc să estompeze

impresia lăsată de elementul verbal, partea figurativă îl pune,

dimpotrivă, în valoare.

Faptul că

elementul figurativ este colorat în roșu, este nerelevant, deoarece este

numai una dintre ipostazele posibile ale mărcii, pârâta având drept culori

revendicate roșu, alb, negru; or, aprecierea pe care instanța o

realizează asupra mărcii trebuie să fie în mod egal

valabilă în orice ipostază coloristică.

După cum s-a

arătat, ceea ce percepe consumatorul este elementul verbal, a cărui

identitate cu semnul ce constituie marca reclamantei este afectată doar

prin diferențierea ultimei litere, „i”, în loc de „e”, în condițiile

în care cuvintele din alcătuirea fiecărei mărci au un număr

egal de litere. În plan auditiv, diferența este aproape

imperceptibilă, fiind vorba despre o vocală.

Cuvântul „La” din

marca reclamantei nu are

nicio

relevanță în

compararea mărcilor, deoarece consumatorul român îl percepe prin

intermediul sensului obișnuit al prepoziției „la”, aceea de

localizare sau direcționare. Astfel, nu va remarca absența acestuia

în cadrul mărcii pârâtei, amintirea unui element de subliniere a

componentei principale, la marca reclamantei, fiind asigurată, la marca

pârâtei, de elementele figurative, atât din punct de vedere vizual, cât și

auditiv.

Se constată,

așadar, că asemănările în plan vizual și fonetic sunt

foarte puternice, diferențele fiind nesemnificative, ușor de trecut

cu vederea de către consumatorul care percepe semnele ca întreg, ansamblul

fiind dominat de cuvântul „Cardinali”, în condițiile în care prezența

celorlalte elemente nu face decât să îl evidențieze pe acesta.

Comparația semnelor se realizează,

după cum s-a arătat, prin prisma consumatorului român, cu un grad

mediu de atenție în momentul rememorării caracteristicilor

mărcii anterioare și comparării mentale cu elementele

mărcii noi.

Cu toate că se

prezumă că are cunoștințe elementare de limbă

italiană, cel puțin atât cât să o recunoască în denumirea

unui semn aplicat pe un produs comercializat, consumatorul produsului va gândi

în limba română, alăturând mecanic particularitățile

mărcii unui mesaj familiar și memorându-le, în același timp, în

limba română.

Astfel, în ceea ce

privește marca reclamantei, consumatorul, deși realizează

că denumirea este în limba italiană, o va asocia cu semnificația

în limba română a cuvântului. Acest lucru se întâmplă în

situația unei denumiri care nu este fantezistă, la care asocierea se

produce în raport de diferite elemente, de la caz la caz.

Dacă denumirea

evocă un cuvânt cunoscut, o va memora prin asociere cu acela, însă,

și în acest caz, numai dacă semnificația cuvântului îi este

cunoscută sau familiară. Dacă acel cuvânt are semnificații

multiple, consumatorul o va alege reflex pe cea cunoscută sau

familiară; în cazul în care niciuna dintre ele nu întrunește

această cerință, denumirea poate fi socotită

fantezistă.

Acest mecanism

operează, pentru marca reclamantei, doar în privința cuvântului

„Cardinale”, deoarece, după cum s-a arătat, pentru consumator este

nesemnificativă prezența prepoziției: chiar dacă își

va da seama că cele două cuvinte au împreună o semnificație

în limba italiană, gândind în limba română, va elimina mental primul

cuvânt, deoarece îi alătură semnificația familiară, la

îndemână - de localizare sau direcționare.

Faptul că

respectivul cuvânt este la forma de singular sau de plural este, în principiu,

nerelevant, din moment ce semnificația în limba română poate fi doar

evocată, sugerată de acel semn, fără a fi necesar ca semnul

ca atare să reprezinte un cuvânt din vocabularul limbii române.

Cele expuse anterior

interesează similaritatea conceptuală, în legătură cu care

se pot reține următoarele în speță:

Consumatorul nu se va

gândi la puncte cardinale, o asemenea asociere producându-se doar dacă

denumirea ar fi fost reprezentată chiar de un punct cardinal (Est, Vest

etc.), ci, mai degrabă, la o funcție bisericească; însă

aceasta nu îi este familiară, pentru că este vizată o

funcție din ierarhia bisericii catolice, motiv pentru care va reține

mecanic din marca reclamantei că este vorba despre un titlu bisericesc, pe

care este posibil să nu și-l amintească în sine, dar pe care, cu

certitudine, și-l va aminti văzând marca pârâtei.

Această

constatare este de natură să reliefeze tot asemănările în

plan vizual și fonetic, deoarece datorită lor se

declanșează în mintea consumatorului asocierea cu semnificația

de funcție bisericească evocată de elementele verbale din ambele

mărci. Așadar, chiar dacă există asemănări din

punct de vedere semantic, astfel cum a apreciat instanța de apel, aceasta

nu are relevanță în sine, ci numai pentru a confirma similaritatea

accentuată în plan vizual și auditiv dintre cele două semne

comparate.

Din cele expuse,

rezultă, de asemenea, că respectivul cuvânt, prezent în ambele

mărci, nu are

nicio

semnificație în

relație cu bunurile la care se raportează, astfel încât se

consideră că marca anterioară, cea a reclamantei, este

distinctivă

per se

(în

condițiile în care reclamanta nu a pretins că marca sa ar beneficia

de o

distinctivitate

crescută în considerarea

reputației).

Constatările

anterioare indică faptul că nu poate fi ignorată existența

unui risc de asociere a semnelor protejate prin mărcile în conflict, care

nu este, însă suficient pentru a exista chiar un risc de confuzie, astfel

cum prevede art. 6 lit. c din Legea nr. 84/1998, fiind necesară întrunirea

similarității și a produselor sau serviciilor.

După cum s-a

arătat în jurisprudența Curții de Justiție a

Comunităților Europene, un grad scăzut al

similarității între produsele/serviciile pentru care o marcă

este înregistrată poate fi compensat printr-un grad ridicat al

asemănărilor între semne și invers, ceea ce înseamnă, în

speță, că, dată fiind similaritatea accentuată a

semnelor, pentru considerentele arătate, este acceptabil un nivel mai

redus al similarității produselor mărcilor adverse.

În ceea ce privește similaritatea

produselor, în aplicarea aceleiași jurisprudențe a instanței

europene, pentru aprecierea acesteia trebuie să se țină cont de

toți factorii pertinenți care caracterizează raportul între

produse, în special natura, destinația, utilizarea lor sau caracterul

concurent ori complementar, după cum s-a arătat, în mod corect, prin

motivele de recurs.

În speță,

prin prisma acestor criterii, se constată că nu există

similaritate în privința produselor pentru care cele două mărci

în conflict sunt înregistrate, strict în raport de produsele menționate în

decizia de apel.

Astfel, se reține

că produsele în considerarea cărora s-a dispus anularea mărcii

pârâtei, astfel cum rezultă și din motivarea deciziei sunt:

jeleurile, dulcețurile, compoturile, în legătură cu care s-a

apreciat că sunt complementare cu produsele „miere”, „sirop de

melasă”, „produse de patiserie și cofetărie” din clasa 30,

pentru care este înregistrată marca reclamantei „La Cardinale”.

În primul rând,

după cum rezultă din extrasul

Romarin

privind înregistrarea internațională a mărcii reclamantei

(protejată și în România), marca „La Cardinale” aparținând

reclamantei nu este înregistrată și pentru produse de cofetărie,

susținerile recurentei pe acest aspect fiind corecte.

Ca atare, nu se

impunea compararea produselor pentru care instanța de apel a apreciat

că marca pârâtei nu trebuia înregistrată cu produse de cofetărie

din clasa 30, în absența unei protecții conferite mărcii

reclamantei pentru respectivele bunuri.

În al doilea rând, se

observă că marca pârâtei a fost înregistrată, pe lângă

produsele „jeleuri, dulcețuri, compoturi”, și pentru „fructe și

legume conservate, uscate și fierte”.

Spre deosebire de

primele menționate, pentru cele din urmă, instanța de apel a

menținut hotărârea primei instanțe de respingere a cererii de

anulare a mărcii pârâtei „Cardinali”, apreciind implicit (întrucât nu s-a

făcut

nicio

referire la aceste produse în

motivarea deciziei) că nu există similaritate între acestea și

produsele reclamantei „produse de patiserie”, „miere și sirop de

melasă”. Reclamanta nu a formulat recurs în ceea ce privește

produsele „fructe și legume conservate, uscate și fierte”, dispoziția

pe acest aspect intrând în puterea lucrului judecat.

În acest context, se

constată ca fiind contradictorie admiterea cererii în anulare în

considerarea unor produse similare cu produse în raport cu care s-a apreciat

că înregistrarea mărcii pârâtei este legală, respingându-se

cererea în anularea mărcii.

„Dulcețurile”

și „compoturile” sunt similare cu „fructele fierte”, dat fiind că

natura lor este aceeași (toate produsele se referă la fructe), modul

de preparare al primelor implică fierberea fructelor, utilizarea lor nu

diferă, de asemenea, publicul și producătorii sunt aceeași

(acest raționament se regăsește în decizia OHIM din 9.07.2010 în

cauza

Société

Coopérative

Agricole

Unicoque

contra

Kuwaiti

Food

Company (Americana) S.A.K).

Ținând cont de faptul că produsul „compoturi” intră în

categoria conservelor din fructe, s-ar putea reține chiar identitatea sa

cu produsul „fructe conservate”, pentru care tot marca pârâtei este

înregistrată.

De asemenea, „jeleurile” pot fi socotite similare cu „fructele fierte”,

deoarece, și în cazul lor, fructele se fierb cu zahăr, împreună

cu diferiți agenți de gelificare (în decizia OHIM anterior

menționată, „jeleurile” sunt considerate chiar identice cu „fructele

fierte”).

În aceste condiții, compararea produselor „fructe fierte” cu

produsele pentru care este înregistrată marca reclamantei ar fi trebuit

să conducă la aceeași concluzie a lipsei de similaritate

(intrată în puterea lucrului judecat, imposibil de cenzurat în

această fază procesuală) și în cazul comparării

produselor „jeleuri, dulcețuri, compoturi” cu aceleași produse ale

reclamantei, dată fiind existența similarității între

produsele pârâtei. Formulând concluzii diferite în raționamente juridice

bazate pe aceeași premisă, instanța de apel a pronunțat o

hotărâre nelegală.

Cu toate că argumentele anterior prezentate sunt suficiente pentru

conturarea soluției de admitere a recursului, pentru a se răspunde

tuturor motivelor de recurs, se constată că soluția este

nelegală, chiar dacă s-ar ignora considerentele deja expuse.

În privința

produselor de patiserie, pentru care este înregistrată marca reclamantei,

argumentul instanței de apel a fost acela că jeleurile,

dulcețurile și fructele din compoturi sunt deseori folosite pentru

prepararea unor asemenea produse.

Astfel, chiar

dacă se poate accepta că produsele pârâtei pot reprezenta ingrediente

ale unor produse de patiserie, simplul fapt că un ingredient intră în

prepararea unui produs pentru care marca reclamantei este protejată nu

este suficient, fiind necesară analiza mărfurilor, după cum s-a

conturat în jurisprudența OHIM (decizia din 16.09.2009 din cauza Bolton

Cile/

Granarolo

).

Or, analiza

comparativă prin prisma criteriilor anterior menționate, respectiv

natura, destinația, utilizarea lor sau caracterul concurent ori

complementar, arată că produsele jeleuri, dulcețuri, compoturi

nu sunt similare cu produsele de patiserie.

Această concluzie

rezultă tot dintr-o decizie OHIM (pronunțată în cauza

Société

Coopérative

Agricole

Unicoque

contra

Kuwaiti

Food

Company (Americana) S.A.K.

), în care s-a

arătat că, în virtutea diferențelor de natură și scop

și în absența unui caracter concurent ori complementar, consumatorul

nu așteaptă ca produsele să fie fabricate, comercializate ori

furnizate de aceeași întreprindere ori de companii legate din punct de

vedere economic. O concluzie similară a fost adoptată, prin

aceeași decizie, și în legătură cu produsele „jeleuri,

dulcețuri, compoturi” în compararea cu „miere” și „sirop de

melasă”.

Este de observat

că, în măsura în care, în compoziția unui produs de patiserie,

intră fructe fierte (pentru că, în cele din urmă, acesta este

elementul de asociere a jeleurilor, dulcețurilor, compoturilor cu un

produs de patiserie), acesta nu reprezintă materie primă de

bază, ci doar un ingredient posibil al umpluturii. Or, numai în cazul

materiilor prime fără de care produsul și-ar pierde

specificitatea (folosite, așadar, în aluat, care caracterizează un

asemenea produs, conform Dicționarului explicativ al limbii române), se

poate pune problema similarității, adaosurile accidentale nefiind

relevante în comparare (un raționament asemănător a conceput

OHIM în decizia pronunțată la data de 24.09.2009 în cauza

MEVGAL S.A.

contra

Wilfried Huber

).

Dacă ar fi

așa, nu ar exista niciun motiv pentru a nu aplica același raționament

și în cazul altor ingrediente din umplutura unui produs de patiserie, cum

este carnea; or, acest produs, pentru care marca a cărei anulare se

solicită este, de asemenea, înregistrată, nu a fost considerat

similar cu produsele de patiserie, marca pârâtei nefiind anulată în ceea

ce privește produsele „carne”, „păsări”, „extrase din carne”.

Inconsecvența

instanței de apel a fost semnalată deja, în același context, în

privința fructelor fierte, fiind, totodată, de remarcat că

instanța de apel nu a regăsit probleme de similaritate în cazul chiar

al unor materii prime din compoziția aluatului, precum ouăle,

grăsimile comestibile. S-ar putea considera, în acest caz, că,

dacă aceste materii prime nu sunt similare cu produsele de patiserie, cu

atât mai mult nu sunt similare ingredientele ce pot lipsi din compoziția

acestora, ce asigură doar varietatea sortimentelor de patiserie.

În consecință, produsele de

patiserie sunt nerelevante în compararea produselor pentru care cele două

mărci în conflict sunt înregistrate.

În ceea ce

privește produsele „miere, sirop de melasă”, se reține că

instanța de apel a prezentat același argument cu cel deja analizat în

cazul produselor de patiserie, respectiv acela că similaritatea ar fi

asigurată prin însuși faptul că un produs poate face parte din

procesul de preparare a altui produs.

Instanța de apel

a mai arătat că, prin modul de preparare, mierea și siropul de

melasă sunt produse alternative dulcețurilor, iar toate aceste

produse, inclusiv jeleurile și compoturile, sunt, în mod obișnuit,

comercializate pe aceleași rafturi sau pe rafturi alăturate cu mierea

și siropul de melasă pentru uz alimentar. De asemenea, atât

jeleurile, dulcețurile și compoturile, cât și mierea, siropul de

melasă fac parte din categoria generală de „dulciuri”, ceea ce

facilitează riscul de asociere.

Ținând cont de

aceste argumente, în contextul elementelor de comparare deja menționate

(natura, destinația, utilizarea produselor sau caracterul concurent ori

complementar), Înalta Curte apreciază că nu există similaritate

între produsele „jeleuri, dulcețuri, compoturi” și produsele „miere

și sirop de melasă”.

Primele două

menționate derivă din fructe și sunt fabricate, în

esență, prin fierberea acestora cu zahăr (s-a arătat acest

lucru în considerente anterioare). Compoturile se obțin din fructe

proaspete care, în combinație cu zahărul, sunt supuse unui proces de

sterilizare. Se încadrează în grupa produselor rezultate din prelucrarea

fructelor, reprezentând fie conserve de fructe (compoturile), fie semiconserve

de fructe (jeleul, dulceața).

Mierea este un produs

alimentar natural, provenind din flori ori plante, la care intervenția

tehnologică constă doar în purificarea sa, în scopul

păstrării proprietăților organoleptice. Deși nu face

parte din categoria produselor zaharoase, mierea este alăturată

acestora în clasificarea mărfurilor în raport de compoziția

chimică. Produsele zaharoase sunt denumite și dulciuri.

Întrucât jeleurile,

dulcețurile, compoturile nu intră nici ele în categoria produselor

zaharoase, nu este corect argumentul final al instanței de apel, în sensul

că cele trei produse ar fi incluse în categoria generală de

„dulciuri”.

În ceea ce

privește siropul de melasă, conform Dicționarului explicativ al

limbii române, reprezintă un reziduu siropos de culoare brună,

provenit din extragerea zahărului din sfeclă sau din trestie de

zahăr, care servește ca hrană pentru vite, pentru producerea

alcoolului și a drojdiei.

Așadar, în mod

tradițional, siropul de melasă face parte din categoria furajelor;

s-

a răspândit, însă, și

folosirea acestuia în alimentația umană, cu rolul de substituent al

zahărului. Se obține prin fierberea sfeclei de zahăr sau a

trestiei de zahăr.

Din cele expuse

anterior, rezultă că procesul de fabricare poate fi socotit

asemănător în privința jeleurilor, dulcețurilor,

compoturilor, siropului de melasă (nu și a mierii), însă acest

fapt nu le face să fie alternative, astfel cum a apreciat instanța de

apel, în sensul că unele pot fi substituite cu celelalte (caracterul

complementar este exclus, deoarece nu se pune problema ca aceste produse

să se completeze unele pe celelalte în consum; de altfel, nici

instanța de apel nu a argumentat constatarea existenței acestuia).

Astfel, siropul de

melasă substituie zahărul, nu jeleurile, dulcețurile,

compoturile. Atare înlocuire nu are loc decât în consumul individual (ca, de

altfel, și mierea), fiind utilizat ca îndulcitor, nu și în fabricarea

conservelor ori semiconservelor de fructe, precum jeleurile, dulcețurile,

compoturile, unde se utilizează cantități mari de zahăr.

Așadar, siropul de melasă și

mierea nu sunt alternative cu jeleurile, dulcețurile, compoturile și

nici nu sunt percepute ca atare de către consumatori. Primele două

sunt produse naturale, agreate de către un segment specific de consumatori,

ce evită utilizarea zahărului rafinat, spre deosebire de consumatorii

ultimelor trei produse.

Nici modalitatea de

comercializare nu este aceeași, contrar considerentelor instanței de

apel.

În primul rând, în

ceea ce privește siropul de melasă, ar fi trebuit să se probeze

de către reclamantă că acesta se comercializează în

România, modalitatea de comercializare și tipul de magazin în care se

realizează acest lucru, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză, situație

în care considerentele instanței de apel nu pot viza decât mierea.

De altfel, dacă

s-ar fi dovedit efectuarea de acte de comerț cu acest produs în România,

și-ar găsi locul în magazine de produse naturale, iar în spații

de comercializare pe suprafețe mari, în raionul de zahăr și produse

zaharoase, în timp ce jeleurile, dulcețurile, compoturile se regăsesc

în zona destinată conservelor.

Constatările

anterioare sunt valabile și în cazul mierii, care, în mod obișnuit,

se comercializează în magazine de specialitate, altele decât produsele

pârâtei cu care se compară ori în același raion în care s-ar vinde

și siropul de melasă.

Este adevărat

că în supermarket-uri ori hipermarket-uri este posibil ca aceste reguli

să nu se respecte întocmai, însă, după cum s-a arătat de

către Organizația Mondială a Proprietății

Intelectuale, în aceste cazuri, asemenea puncte de vânzare sunt mai puțin

relevante.

Pe de altă parte,

din perspectiva participanților pe piața de produse, putându-se

vorbi, în cazul mierii, doar despre distribuitori, nu despre producători,

este exclus riscul de asociere între miere și produsele pârâtei, în mintea

consumatorilor, în privința provenienței bunurilor.

Față de

considerentele expuse, se apreciază că produsele pentru care marca

reclamantei și cea a pârâtei, în limitele învestirii acestei

instanțe, nu sunt similare, ceea ce exclude existența unui risc de

confuzie, chiar în condițiile unei similarități crescute a

semnelor.

Drept urmare, în mod

corect, prima instanță a respins în totalitate cererea în anularea

mărcii pârâtei „Cardinali”, impunându-se menținerea acesteia.

Astfel, Înalta Curte a

admits

recursul declarat de pârâtă împotriva

deciziei Curții de Apel București, pe care, în baza art. 312 cu

referire la art. 304 pct. 9

C.proc.civ

., a

modificat-o în tot, în sensul respingerii ca nefondat a apelului declarat de

reclamantă împotriva sentinței Tribunalului București,

făcând aplicarea dispozițiilor art. 296

C.proc.civ

.

II. În ceea ce

privește recursul declarat de pârâtă împotriva încheierii de

ședință din data de 17 iunie

2010 a

Curții de Apel

București, acesta a fost respins.

Se constată

că împrejurarea ce a necesitat rectificarea dispozitivului deciziei nr.

107A din 20 aprilie 2010 reprezintă o eroare materială în sensul art.

281

C.proc.civ

., în condițiile în care produsele

pentru care marca pârâtei au fost înregistrată sunt indicate chiar în

certificatul de înregistrare a mărcii „Cardinali”, inclusiv cu

mențiunea clasei în care se încadrează, fără a avea

relevanță cele arătate de către reclamantă în

cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Atât timp cât din

certificatul de înregistrare reiese că produsele pentru care marca pârâtei

a fost înregistrată aparțin clasei 29 de produse, iar în dispozitivul

deciziei se menționase clasa 30, în mod corect, s-a procedat la îndreptarea

erorii materiale.

Drept urmare, Înalta

Curte a respins recursul ca nefondat.