ÎCCJ, decizie (scj.ro #81827)

Notificare formulată în nume propriu prin

care se solicită despăgubiri pentru un imobil preluat de stat de la autorii

notificatorului, în situația în care unul dintre autorii săi era în viață

la momentul apariției Legii nr. 10/2001 și nu a urmat procedura legii

speciale de reparație. Stabilirea măsurilor reparatorii cuvenite persoanei

îndreptățite în raport de cota sa parte din dreptul asupra imobilului.

Cuprins pe materii :

Drept civil. Drepturi reale. Drept de proprietate.

Index alfabetic :

notificare

-

imobil

-

gestiune de afaceri

-

drept de acrescământ

Legea nr. 10/2001 : art. 4

Codul familiei : art. 30, art. 36

Notificarea formulată în nume propriu, prin care se solicită acordarea

de despăgubiri pentru un imobil preluat abuziv de stat de la autorii persoanei

solicitante, în condițiile în care unul dintre autorii săi era în viață

la data apariției Legii nr. 10/2001 și nu a formulat notificare, îi

dă dreptul notificatorului la

obținerea măsurilor reparatorii doar

potrivit cotei sale părți.

În această situație, notificatorul nu

poate solicita acordarea despăgubirilor pentru întreg imobilul în temeiul

gestiunii de afaceri, deoarece pentru a fi în

prezența acestei instituții de drept, trebuia ca garantul să facă actul

juridic, respectiv notificarea, atât în interes propriu cât și în interesul

autoarei sale.

Pe de altă parte, chiar dacă între notificator și autoarea sa ar fi

operat gestiunea de afaceri, aceasta din urmă ar fi fost îndreptățită să

solicite măsurile reparatorii pentru cota sa parte din imobilul naționalizat

și nu notificatorul, întrucât, cu privire la această cotă nu devin aplicabile

prevederile art. 4 alin.(4) din Legea nr. 10/2001.

ICCJ, Secția

Civilă și de proprietate intelectuală, decizia civilă

nr. 4146 din

18 mai 2011

Prin sentința civilă nr. 11/2010, Tribunalul Mureș a

admis în parte contestația formulată de reclamantul L.L.S., în contradictoriu

cu Municipiul Târgu Mureș, a stabilit în favoarea reclamantului dreptul la măsuri

reparatorii prin echivalent, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005,

pentru

o cotă de 1/2 părți din

imobilul-apartament nr. 12, situat în Târgu Mureș, reprezentând diferența

dintre valoarea de piață a cotei de 1/2 parte din imobil și contravaloarea

cotei de 1/2 parte din despăgubirea primită în temeiul Decretului nr. 223/1974.

Prima instanță a reținut că reclamantul, în calitatea de

fiu al foștilor proprietari tabulari ai imobilului în litigiu, a solicitat, în

temeiul Legii nr. 10/2001, măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu, ce a

trecut în proprietatea Statului Român în baza Decretului nr. 223/12974.

În notificare reclamantul a indicat calitatea de

moștenitor al tatălui său decedat, însă nu a putu dovedi că demersul său este

făcut și în numele mamei sale și astfel măsurile reparatorii vizează doar cota

de 1/2 părți din imobilul naționalizat. Măsurile reparatorii pot fi acordate

doar prin echivalent în condițiile în care imobilul naționalizat a fost vândut

chiriașilor, în temeiul Legii nr. 112/1995.

Prin decizia nr. 82/A/2010, Curtea de Apel Târgu-Mureș –

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, cu

opinie separată, a respins apelul formulat de reclamant, reținând că pentru a

fi incidente dispozițiile art. 4 alin. 4 din Legea nr. 10/2001, în sensul de a

beneficia de drepturile celorlalți coproprietari ai imobilului, trebuia ca și

mama reclamantului să fie decedată, iar reclamantul să vină în concurs cu un

alt moștenitor care nu a făcut demersurile necesare pentru acordarea măsurilor

reparatorii. Mandatul tacit, la care face trimitere reclamantul atunci când

invocă faptul că cererea sa reprezintă un act de conservare a dreptului de

proprietate, nu poate fi aplicabil în speță în condițiile în care reglementează

acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul

naționalizat și nu pot fi reținute ca fiind aplicabile dispozițiile art.

30, respectiv art. 36 C.fam., privind dreptul de proprietate în devălmășie,

deoarece acestea sunt aplicabile doar în timpul

căsătoriei, ori în cauză, prin decesul unuia din soți, căsătoria a

încetat.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamantul

arătând că, așa cum s-a reținut prin

motivarea opiniei separate, demersurile întreprinse de unul dintre

coproprietari pentru restituirea imobilului preluat în mod abuziv de stat au

drept scop conservarea patrimoniului comunitar, având caracterul unui act de

administrare util, conform gestiunii de afaceri, urmând ca, ulterior,

coproprietarii să se desocotească între ei pe calea dreptului comun sau pe cale

amiabilă. În raport de prevederile art. 4 din Legea nr. 10/2001, trebuie să se

stabilească dreptul de proprietate pe cote-părți ideale numai când restituirea

este cerută de mai multe persoane îndreptățite, coproprietare ale bunului imobil

solicitat.

În aplicarea Legii nr. 10/2001 nu operează regula

unanimității ca în cazul indiviziunii, indiferent de izvorul acestuia, și că,

potrivit dispozițiilor art. 30 și art. 36 C.fam., trebuie să se țină seama și

de consecințele dreptului de proprietate comună în devălmășie.

Examinând decizia recurată în limita criticilor

formulate, ce permit încadrarea în

art. 304 pct. 9 C.proc.civ., instanța constată recursul nefondat, pentru

următoarele considerente:

În ceea ce privește situația de fapt, așa cum a fost

stabilită de instanțele de fond și apel, se constată că imobilul în litigiu,

proprietatea autorilor reclamantului, a trecut în proprietatea statului,

potrivit Deciziei nr. 11 din 24 ianuarie 1989, în baza

Decretului nr. 223/1974.

Anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, autorul

reclamantului a decedat și la data formulării notificării, mama reclamantului

era în viață, iar, prin notificarea înregistrată sub nr. 1165/2001 la BEJ

„S.P.”, reclamantul a solicitat în nume propriu acordarea de despăgubiri

bănești, reprezentând diferența dintre așa-zisa „justă” despăgubire și

contravaloarea reală a apartamentului în litigiu, potrivit art. 1 alin.(2) ,

art. 2 lit. g, art. 22, art. 24 alin.(2) și art. 36 din Legea nr. 10/2001.

Dreptul de proprietate în devălmășie al autorilor reclamantului, potrivit art.

30 și art.36 C.fam., nu mai subzistă, deoarece aceste dispoziții sunt

aplicabile în timpul căsătoriei, ori, în cauză, căsătoria a încetat prin

decesul unuia dintre soți.

Reclamantul susține că este incidentă instituirea

gestiunii de afaceri și, prin urmare, este îndreptățit la despăgubiri pentru

întregul imobil și că sunt aplicabile dispozițiile art.30 și art. 36 C.fam.,

privind

proprietatea codevălmașă, precum

și că dispozițiile art. 4 din Legea nr. 10/2001 sunt aplicabile când

„restituirea în natură este cerută de mai multe persoane îndreptățite

coproprietare ale bunului imobil solicitat”.

Or, proprietatea devălmașă asupra bunului în litigiu,

potrivit art. 30 și art. 36 C.fam., a încetat anterior intrării în vigoare a

Legii nr. 10/2001, prin decesul autorului reclamantului, iar în măsura în care

nu s-au făcut dovezi în sensul că

aportul unuia din soți la dobândirea bunului comun a fost mai mare decât

al celuilalt, legal instanțele de fond și apel au constatat

că autorii reclamantului au dobândit, în cote

egale, apartamentul în litigiu, respectiv în cotă de 1/2 fiecare.

Prin urmare, reclamantul și mama sa se aflau în

indiviziune asupra cotei de 1/2 din imobil, ce a aparținut tatălui său,

respectiv soțului predecedat, situație în care reclamantul, în măsura în care

celălalt comoștenitor, respectiv mama sa, nu a urmat procedura prevăzută la

capitolul III din lege, a profitat de cota acestuia, ca moștenitor al persoanei

îndreptățite ce a formulat cererea de restituire în termen, potrivit art. 4

alin.(4) din Legea nr. 10/2001.

Cu alte cuvinte, reclamantul a beneficiat de dreptul de

acrescământ, reglementat de art. 697 C.civ., asupra cotei de 1/4 din 1/2 din

imobilul în litigiu, ce îi revenea mamei sale din succesiunea autorului

reclamantului, ca soție supraviețuitoare, întrucât, deși acesta avea dreptul

succesoral doar de 3/4 din cota de 1/2 parte din imobilul în litigiu,

instanțele de fond și apel i-au recunoscut dreptul la măsuri reparatorii pentru

o cotă de 1/2 parte din

imobilul

în litigiu.

Prin urmare, în speță, nu sunt incidente prevederile art.

30 și art. 36 C.fam., privind proprietatea codevălmașă, iar în privința cotei

de 1/2 parte din imobilul în litigiu ce a aparținut autorului L.L., instanțele

de fond și apel au făcut aplicarea corectă a prevederilor art. 4 alin. (4) din

Legea nr. 10/2001.

Critica potrivit căreia, în speță, este incidentă

instituția gestiunii de afaceri, deoarece demersurile întreprinde de reclamant,

în calitate de coproprietar, au drept scop

conservarea patrimoniului comunitar este, de asemenea, nefondată.

Așa cum s-a arătat, reclamantul a formulat notificare în

temeiul Legii nr. 10/2001, în nume propriu nu și în interesul mamei sale.

Pentru a fi în

prezența gestiunii de afaceri trebuie ca garantul să facă un act

juridic, în speță notificarea, atât în interes propriu cât și în interesul

mamei sale. Or, câtă vreme din conținutul notificării nu rezultă că între

reclamant și mama sa a operat gestiunea de afaceri, în sensul că notificarea,

ca act juridic, a fost făcută și în interesul mamei sale, în mod legal au

reținut instanțele de fond și apel că în speță nu este incidentă instituția

gestiunii de afaceri.

Pe de altă parte, chiar dacă între reclamant și mama sa

ar fi operat gestiunea de afaceri, aceasta din urmă ar fi fost îndreptățită să

solicite măsurile reparatorii pentru cota de 1/2 parte din imobilul în litigiu

și nu reclamantul, întrucât, cu privire la această cotă nu devin aplicabile

prevederile art. 4 alin.(4) din Legea nr. 10/2001.

Pentru considerentele expuse, instanța, în baza art. 312

alin.(1) C.proc.civ., a respins recursul declarat de reclamantul L.L.S.