ÎCCJ, decizie (scj.ro #86652)

Măsuri asigurătorii. Infracțiune prevăzută în art. 6

1

din Legea nr. 78/2000. Obligativitatea luării măsurilor asigurătorii

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal. Partea generală. Măsurile preventive și alte măsuri procesuale

Indice alfabetic:

Drept procesual penal

-

măsuri asigurătorii

Legea nr. 78/2000,

art. 6

1

, art. 20

Dispozițiile art. 6

1

din Legea nr. 78/2000 - care fac parte din Capitolul III, Secțiunea a 2-a, intitulată „Infracțiuni de corupție” - incriminează, în alin. (1),  „promisiunea, oferirea sau darea de bani, de daruri ori alte foloase, direct sau indirect, unei persoane care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar, pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu” și stabilesc, în alin. (3), că „banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul infracțiunii prevăzute la alin. (1) se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.”

În conformitate cu dispozițiile imperative ale art. 20 din Legea nr. 78/2000, în cazul în care s-a săvârșit o infracțiune dintre cele prevăzute în Capitolul III, din care face parte infracțiunea prevăzută în art. 6

1

, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie, indiferent de modalitatea normativă prin care s-a realizat elementul material al laturii obiective a infracțiunii de cumpărare de influență.

Aplicarea dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 78/2000, care impun, în mod obligatoriu, luarea unei măsuri asigurătorii în cursul procesului penal, nu are ca efect dispunerea automată a confiscării speciale, măsură de siguranță cu privire la care instanța de judecată se pronunță cu ocazia soluționării fondului cauzei.

I.C.C.J., Secția penală, încheierea din 4 martie 2011

S-a luat în examinare cauza privind, între alții, pe inculpatul C.C., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență prevăzută și pedepsită de art. 6

1

din Legea nr.  78/2000, cu modificările și completările ulterioare, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Inculpatul C.C., prin apărător, a formulat plângere împotriva măsurii asigurătorii a popririi instituită asupra sumei de 200.000 euro, măsură dispusă prin ordonanța nr. 310/P/2009 din 6 mai 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție.

În susținerea plângerii, inculpatul a arătat că acesta a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 6

1

din Legea nr. 78/2000, în modalitatea remiterii sumei sus-menționate coinculpatului V.C., persoană asupra bunurilor căreia organul de urmărire penală trebuia să ia măsura asigurătorie prevăzută în Legea nr. 78/2000.

În consecință, apreciind că ordonanța emisă de procuror a fost dată cu încălcarea legii, a solicitat admiterea plângerii și, pe cale de consecință, restituirea sumei de 200.000 euro.

Examinând plângerea formulată, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că nu este fondată.

Prin Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, modificată și completată, a fost incriminată fapta de cumpărare de influență, care, potrivit art. 6

1

alin. (1), constă în „promisiunea, oferirea sau darea de bani, de daruri ori alte foloase, direct sau indirect, unei persoane care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar, pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu.”

Inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul din 20 mai 2010, întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Secția de combatere a corupției, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 6

1

din Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Prin ordonanța nr. 310/P/2009 din 6 mai 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Secția de combatere a corupției -, în conformitate cu prevederile art. 163 și urm. C. proc. pen. și ale art. 20 din Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare, s-a dispus instituirea popririi asupra sumei de 200.000 euro, depusă de inculpatul C.C. pe numele său și la dispoziția organului de urmărire penală.

În motivarea ordonanței, procurorii de caz au reținut că, din cercetările efectuate până la data de 6 mai 2010, a rezultat că inculpatul V.C. a pretins și primit de la inculpatul C.C. suma de 200.000 euro, motiv pentru care, în temeiul art. 20 din Legea nr. 78/2000, potrivit căruia, în cazul în care s-a săvârșit o infracțiune din cele prevăzute în Legea nr. 78/2000, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie, a aplicat măsura asigurătorie asupra sumei menționate.

Inițial, prin ordonanța nr. 310/P/2009 din 4 mai 2010 a Direcției Naționale Anticorupție, s-a dispus instituirea sechestrului asigurător până la concurența sumei de 200.000 euro asupra unui imobil proprietatea inculpatului C.C. La data de 5 mai 2010, inculpatului i s-a adus la cunoștință conținutul ordonanței sus-menționate, ocazie cu care acesta a cerut organului de urmărire penală încuviințarea de a depune suma de 200.000 euro într-un cont la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție.

La data sus-menționată, inculpatul a predat recipisa ce atesta depunerea sumei de 200.000 euro, reprezentând măsura asigurătorie consemnată pe numele inculpatului și la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție.

Susținerea inculpatului, în sensul că ordonanța emisă de procuror este nelegală, nu este întemeiată.

Infracțiunea prevăzută în art. 6

1

din Legea nr. 78/2000, care în alin. (3) dispune că „banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul infracțiunii prevăzute la alin. (1) se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani”, face parte din Capitolul III, Secțiunea a 2-a intitulată „Infracțiuni de corupție.”

Potrivit dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 78/2000, modificată și completată, „în cazul în care s-a săvârșit o infracțiune dintre cele prevăzute în prezentul capitol (din care face parte și infracțiunea prevăzută în art. 6

1

), luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie.”

Având în vedere scopul luării măsurilor asigurătorii, prevăzut în art. 163 C. proc. pen. și dispozițiile imperative ale art. 20 din Legea nr. 78/2000, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în mod corect, organul de urmărire penală a instituit poprirea asupra sumei de 200.000 euro - obiect al infracțiunii de cumpărare de influență - pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.

Este adevărat că bunurile asupra cărora sunt instituite măsuri asigurătorii sunt indisponibilizate, în sensul că titularul dreptului de proprietate pierde, temporar, o componentă constitutivă a acestuia, prerogativa dispoziției -

ius abutendi

sau

abusus

-, însă nu poate fi primită susținerea inculpatului în sensul că prin luarea măsurii asigurătorii s-a ajuns la o dublă sancționare a acestuia, pe de o parte, pentru că, potrivit acuzării, a remis deja coinculpatului V.C. suma de 200.000 euro, iar pe de altă parte, pentru că, urmare a instituirii popririi, se va dispune automat și confiscarea sumei respective. Confiscarea specială nu operează automat, ca efect al luării în cursul procesului penal a unei măsuri asigurătorii, cu privire la această măsură de siguranță urmează a se pronunța instanța de judecată cu ocazia soluționării fondului cauzei.

Legea nr. 78/2000, modificată și completată, în art. 20 și art. 6

1

, nu distinge în privința luării unei măsuri asigurătorii, în funcție de modalitatea normativă prin care s-a realizat elementul material al laturii obiective a infracțiunii de cumpărare de influență, respectiv, prin promisiune, oferire sau dare efectivă de bani sau bunuri, ci conține o dispoziție imperativă ce impune, în mod obligatoriu, luarea măsurii asigurătorii, dispoziție căreia i s-a conformat organul de urmărire penală.

În consecință, plângerea formulată de inculpatul C.C. împotriva ordonanței procurorului nr. 310/P/2009 din 6 mai 2010 este nefondată, fiind respinsă, ca atare, potrivit art. 168 C. proc. pen.