ÎCCJ, decizie (scj.ro #85022)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #85022) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Societate comercială la care Statul este acționar
majoritar. Conducere în baza unui contract de performanță. Natura actului.
Eliberare din funcție. Instanța competentă material să judece contestarea.
O.U.G.
nr
. 79/2001, art.1,
art
. 4 alin.(1)
Cod procedură civilă,
art
. 2
alin. (1)
lit
. a)
Potrivit
art
.
1 și
art
. 4 alin. (1) din Ordonanța de Urgență a
Guvernului
nr
. 79/2001 privind întărirea disciplinei
economico-financiare și alte dispoziții cu caracter financiar, societățile
naționale la care statul este acționar majoritar sunt agenți economici iar
conducerea lor se asigură de către persoane fizice în baza unui contract de
performanță, anexă la contractul individual de muncă.
Verificarea legalității eliberării
din funcția de conducător al unei astfel de societăți nu intră în competența
materială a instanței de contencios administrativ, întrucât actele pe care se
întemeiază litigiul, respectiv contractul de performanță și ordinul de
eliberare din funcția de conducere, fiind întocmite cu privire la administrarea
unei societăți comerciale pe acțiuni, sunt lipsite de caracterul unor acte
administrative de autoritate. Competența de soluționare a litigiului va
aparține astfel tribunalului, ca instanță comercială.
Î.C.C.J., Secția de
contencios administrativ și fiscal,
Decizia
nr
. 2066
din 18 aprilie 2007
Notă:
O.U.G.
nr
79/2001
privind întărirea
disciplinei economico-financiare și alte dispoziții cu caracter financiar,
publicată în
M.Of
.
nr
.
297
din
07/06/2001
a fost adoptată prin Legea
nr
.
59/2002, publicată în
M.Of
.
nr
. 49
din
24/01/2002
.
Prin acțiunea înregistrată la 12 ianuarie 2006, reclamantul GV a solicitat
anularea Ordinului
nr
. 1900/4 noiembrie 2005 emis de
Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului pentru
eliberarea sa din funcția de director general și președinte al
consiliului de administrație al Societății Naționale „Aeroportul Internațional
București –
Băneasa
Aurel
Vlaicu
”
S.A., reîncadrarea în funcția deținută și plata drepturilor
salariale
de la data de 4 noiembrie 2005 și până la data pronunțării sentinței.
În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că ordinul atacat nu cuprinde
motivele de fapt pentru care a fost eliberat din funcție și a fost emis abuziv,
cu încălcarea drepturilor sale stabilite prin contractul de performanță
nr
. 28/11 iulie 2005.
Pârâtul Ministrul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului a invocat
excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că a semnat
actul atacat în exercitarea atribuțiilor prevăzute de
art
.
12 alin. (4) din Hotărârea Guvernului
nr
. 412/2004,
dar calitatea procesuală aparține autorității publice emitente, ca
titulară a obligației corelative dreptului dedus judecății.
Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și
fiscal a pronunțat sentința civilă
nr
. 1934/21
septembrie 2006, prin care a admis excepția lipsei calității procesuale pasive
a ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului și a respins ca
neîntemeiată acțiunea formulată de reclamant.
Instanța de fond a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de
art
. 16 și
art
. 24 din Legea
nr
. 554/2004, motiv pentru care conducătorul
autorității publice emitentă a actului contestat nu are calitate procesuală
pasivă și a admis excepția invocată în acest sens.
Acțiunea a fost respinsă cu motivarea că ordinul de eliberare din funcție
a reclamantului a fost legal emis în raport cu dispozițiile
art
. 9 alin. (2) și (3) din Hotărârea Guvernului
nr
. 524/1998, coroborate cu dispozițiile
art
. 12 alin. (4) din Hotărârea Guvernului
nr
. 412/2004.
Instanța de fond a reținut că reclamantul a fost eliberat din funcție ca urmare
a
neîndeplinirii
condițiilor de încredere necesare
executării mandatului încredințat de ministerul pârât la data numirii în
funcție prin Ordinul
nr
. 1017/6 iulie 2005. Pentru
acest considerent, instanța de fond a respins motivul de
nelegalitate
privind
nemotivarea
ordinului contestat, reținând că
actul de eliberare din funcție este consecința retragerii încrederii acordate
reclamantului și nu reprezintă o sancțiune pentru
neîndeplinirea
criteriilor din contractul de performanță
nr
. 28/27
iulie 2005 sau pentru o abatere disciplinară.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamantul, solicitând, în
temeiul
art
. 312 alin. (2) și (6),
art
. 314 raportat la
art
. 304/1
Cod procedură civilă, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre soluționare
la instanța competentă, iar în subsidiar, modificarea în tot a hotărârii, în
sensul respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive și
admiterea acțiunii formulate pentru anularea Ordinului
nr
.
1900/4 noiembrie 2005 și obligarea pârâților la plata drepturilor
salariale
cuvenite.
În primul motiv de recurs, s-a susținut că instanța de fond a soluționat
greșit cauza în baza Legii
nr
. 554/2004, având în
vedere că raporturile juridice dintre părți au fost stabilite prin
contractul de performanță, supus normelor de dreptul muncii.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs a fost criticată soluția de
admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministrului
Transporturilor, Construcțiilor și Turismului și s-a arătat că ministrul este
emitentul ordinului contestat și are calitatea de a răspunde în justiție pentru
legalitatea actului administrativ.
În motivele de recurs invocate pe fondul pricinii, s-a susținut că
instanța de fond a respins neîntemeiat acțiunea, considerând că
nemotivarea
ordinului nu este o cauză de
nelegalitate
, întrucât ministerul emitent a acționat în
calitate de mandant. Recurentul a învederat că raportul juridic dedus
judecății are ca obiect ordinul ministrului, ca act administrativ de
autoritate și nu contractul de performanță sau contractul individual de muncă,
astfel încât exista obligația motivării ordinului, ca o condiție de
legalitate a actului
administrativ. Recursul este
fondat.
Prin Ordinul
nr
. 1900/4 noiembrie 2005 emis de Ministrul Transporturilor,
Construcțiilor și Turismului în baza
art
. 9 alin. (2)
și alin. (3) din Hotărârea Guvernului
nr
. 524/1998 și
art
. 12 alin. (4) din Hotărârea Guvernului
nr
. 412/2004, recurentul GV a fost eliberat din
funcția de director general și președinte al consiliului de
administrație al Societății Naționale „Aeroportul Internațional
București
Băneasa
– Aurel
Vlaicu
”
S.A. și a fost încadrat la aceeași societate pe un post corespunzător
pregătirii profesionale.
Recurentul a fost numit în
această funcție prin Ordinul
nr
. 1070/6 iulie 2005
emis de Ministrul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului și a încheiat
cu Societatea Națională „Aeroportul Internațional București
Băneasa
– Aurel
Vlaicu
” S.A. contractul de performanță
nr
. 28/11 iulie 2005, precum și contract de muncă în
condițiile dreptului comun, aflat încă în vigoare.
Ordinul de eliberare din
funcție a recurentului este sub aspect formal un act administrativ, pentru că a
fost emis de o autoritate publică, dar prin conținutul său nu reprezintă un act
de autoritate,
nefiind
emis de ministerul intimat în
regim de putere publică.
La întocmirea acestui act,
Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului a acționat în numele
statului, în calitate de titular al capitalului social la Societatea Națională
„Aeroportul Internațional București
Băneasa
– Aurel
Vlaicu
” S.A.
Conform
art
.
9 alin. (2) și (3) din Hotărârea Guvernului
nr
.
524/1998 privind înființarea Societății Naționale „Aeroportul Internațional
București
Băneasa
– Aurel
Vlaicu
”
S.A., coroborate cu dispozițiile
art
. 12 alin.
(4) din Hotărârea Guvernului
nr
. 412/2004
privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor,
Construcțiilor și Turismului, directorul general al societății naționale este
numit și eliberat din funcție prin ordin al ministrului.
Denumirea de ordin a actului
și autoritatea publică emitentă au fost greșit considerate de instanța de fond
ca fiind de esența actului administrativ de autoritate, supus controlului
judecătoresc în condițiile prevăzute de Legea
nr
.
554/2004 a contenciosului administrativ.
Calificarea juridică dată actului de
instanța de fond nu corespunde raporturilor juridice dintre părți, dat fiind că
recurentul nu a îndeplinit o funcție publică și a desfășurat activitatea
de conducător al unui agent economic în baza contractului individual de muncă
și a contractului de performanță încheiate cu Societatea Națională „Aeroportul
Internațional București
Băneasa
– Aurel
Vlaicu
” S.A., în regim de drept comun, ca acte de drept
privat.
Prin ordinul contestat,
recurentul a fost eliberat din funcția de conducător al unei societăți
naționale, înființată prin Hotărârea Guvernului
nr
.
524/1998 sub forma juridică a societății comerciale pe acțiuni, al cărei unic
acționar este statul, reprezentat de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor
și Turismului pentru actele de gestiune a patrimoniului persoanei juridice.
Din actele constitutive
ale Societății Naționale „Aeroportul Internațional București
Băneasa
– Aurel
Vlaicu
” S.A.
rezultă că societatea nu exercită prerogative de serviciu public, în sensul de
activitate organizată sau autorizată de o autoritate publică, în scopul
satisfacerii unui interes public. De asemenea, se reține că societatea nu
are exploatarea directă a bunurilor din domeniul public în numele statului,
folosind numai elemente de infrastructură aparținând domeniului public în baza
contractului de concesiune
nr
. MM2715/2001 încheiat
cu Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței.
Potrivit
art
.
1 și
art
. 4 alin. (1) din Ordonanța de Urgență a
Guvernului
nr
. 79/2001, aprobată prin Legea
nr
. 412/2001, societățile naționale la care statul este
acționar majoritar sunt agenți economici și conducerea lor se asigură de către
persoane fizice în baza unui contract de performanță, anexă la contractul
individual de muncă.
Contractul de performanță este
definit de același act normativ ca fiind acordul de voință încheiat între
agentul economic, printr-un reprezentant și conducătorul agentului economic,
care are ca obiect îndeplinirea criteriilor și obiectivelor de performanță,
aprobate prin bugetul de venituri și cheltuieli, în schimbul drepturilor
salariale
, stabilite prin contractul individual de muncă și
se revizuiește anual.
În raport de clauzele specifice
pe care le cuprinde, contractul de performanță are natura juridică de mandat
comercial, fiind reglementat ca anexă la contractul de muncă numai pentru
conducătorul agentului economic la care statul este acționar unic sau
majoritar. De altfel, chiar la
art
. 8
lit
. d) din contractul de performanță încheiat de recurent
s-a stipulat expres încetarea de drept a contractului în cazul renunțării
directorului general la mandatul încredințat.
Prin încheierea acestui
contract, recurentul a devenit titularul altor drepturi și obligații decât cele
rezultate din contractul individual de muncă, astfel încât nu a avut numai
calitatea de funcționar și implicit, de salariat al societății comerciale,
pentru a fi incidente în cauză normele de drept comun din legislația muncii,
cum neîntemeiat s-a susținut în primul motiv de recurs.
Spre deosebire de contractul individual de
muncă, ordinele de numire și eliberare din funcția de director general și
de președinte al consiliului de administrație, precum și contractul de
performanță produc efecte juridice în privința administrării societății
comerciale la care statul este acționar majoritar, pentru care
art
. 1 din Ordonanța Guvernului
nr
.
20/2001 a prevăzut expres aplicarea Legii
nr
.
31/1990 privind societățile comerciale.
Ordinele astfel emise de
ministerul intimat condiționează exercitarea funcției de conducător al
agentului economic la care statul este acționar majoritar, motiv pentru care
validitatea actului de eliberare din funcție a recurentului nu poate fi analizată
independent de contractul de performanță.
În consecință, raportul
juridic dedus judecății se întemeiază pe ordinul emis de ministerul intimat în
exercitarea atribuțiilor de reprezentant al statului, ca acționar
majoritar al agentului economic și pe contractul de performanță, acte juridice
pentru care instanța de contencios administrativ nu este competentă să se
pronunțe, având în vedere că nu sunt acte administrative de autoritate,
nu au fost încheiate în regim de putere publică și nu cuprind clauze
preponderent de drept public.
Fiind acte întocmite cu
privire la administrarea unui agent economic, organizat sub forma
societății comerciale pe acțiuni, competența de soluționare a cererii de
anulare aparține în primă instanță tribunalului, conform
art
.
2 alin. (1)
lit
. a) Cod procedură civilă.
Recursul a fost admis.