ÎCCJ, decizie (scj.ro #83662)

Tacita

relocațiune. Proba. Proces verbal de predare preluare a spațiului. Despăgubiri.

Justificare

Procesul

verbal de predare preluare a spațiului reprezintă o probă a folosinței efective

a spațiului de către locatar cât și a recunoașterii indirecte a valabilității

contractului, cu clauze obligatorii pentru ambele părți, încât, chiar dacă la

un moment dat a operat o reziliere voluntară a contractului de închiriere, de

vreme ce locatarul nu a eliberat spațiul, el datorează despăgubiri.

Secția

comercială, decizia nr.868 din 12 februarie 2002

Reclamanta R.A APATERM Oradea a chemat-o în judecată pe pârâta COOP. „M.I.”

Oradea, solicitând instanței, ca aceasta să fie obligată la plata sumei

reprezentând despăgubiri, deși inițial a cerut plata chiriei.

Prin sentința civilă nr.417 /LC din 2 mai 2000, Tribunalul Bihor, Oradea a

respins ca nefondată acțiunea, reținând că deși a notificat-o pe pârâtă că nu

mai dorește să prelungească contractul de închiriere, reclamanta nu s-a

prezentat pentru preluarea spațiului, cu toate că pârâta i-a comunicat că

renunță la acesta, astfel că  reclamanta nu-și poate invoca propria culpă

în susținerea pretențiilor.

Curtea de Apel Oradea,Secția comercială și de contencios administrativ, prin

decizia nr.488/C-A din 19 octombrie 2000, a respins, ca nefondat apelul

reclamantei, cu motivarea că aceasta nu a trimis nici un reprezentant

pentru a prelua spațiul, fapt ce nu poate fi imputat pârâtei, cu atât mai mult

cu cât nu s-a făcut dovada folosirii în continuare a spațiului de către pârâtă,

iar facturile și ordinele de plată depuse la dosar de reclamantă sunt

irelevante, fiind emise global.

Reclamanta a declarat recurs, susținând că în mod greșit, i-a fost respinsă

acțiunea, atâta timp cât este de esența contractului de închiriere faptul că

acesta se poate încheia și prin acordul tacit al părților, fără vreo formalitate,

iar pârâta s-a folosit de  spațiu pe perioada aprilie 1997 – iunie 2000,

refuzând achitarea chiriei, așa că a anexat  și procesul verbal de

predare-preluare din 20 martie 2000, act care făce dovada atât a folosirii

spațiului în continuare de către pârâtă (după notificare), cât și a

recunoașterii indirecte a valabilității contractului de închiriere, cu clauze

obligatorii pentru ambele părți.

Recursul este fondat.

Din examinarea criticilor formulate în recurs, raportate la actele dosarului și

la hotărârile pronunțate în cauză se constată că actul nou depus în recurs de

reclamantă, respectiv procesul verbal de predare-preluare a spațiului,

demonstrează într-adevăr că pârâta a folosit efectiv spațiul în discuție, atât

pe perioada facturată cât și în continuare, până când s-a procedat la predarea

și respectiv preluarea acestuia, în martie 2000.

Este adevărat că la un moment dat a operat o reziliere voluntară a contractului

de închiriere, dar de vreme ce pârâta nu a eliberat spațiul, este cert că ea

datorează reclamantei în continuare despăgubiri, ca urmare a folosinței

spațiului în baza unui raport juridic clar și dovedit, iar modificarea de

acțiune, pentru perioada în care contractul nu a mai subzistat, este corectă.

Ca atare,  pretențiile reclamantei, sunt întemeiate și necontestate

în ceea ce privește situația de fapt.

În consecință, recursul a fost admis, decizia casată și sentința

schimbată în sensul admiterii acțiunii și obligării pârâtei la plata

despăgubirilor.