ÎCCJ, decizie (scj.ro #83664)

Contract de închiriere. Lipsa înscrisului. Raporturi contractuale comerciale Când între locator și locatar nu a existat un contract scris și semnat de ambele părți, este în afara oricărui dubiu că prin folosirea spațiului comercial de către locatar și prin achitarea chiriei, între părți au existat raporturi comerciale. Secția comercială, decizia nr.876 din 12 februarie 2002 Reclamanta SC „S” SA Aleșd a chemat în judecată pe pârâta B.C.R. Filiala Aleșd, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, aceasta să fie obligată la plata sumei reprezentând chiria restantă.

Tribunalul Bihor – Oradea, prin sentința civilă nr.208/LC din 2 martie 2000 a respins acțiunea și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei reținând că reclamanta în calitate de locator a emis un proiect de contract de închiriere pentru un spațiu comercial în care locatarul este pârâta, actul juridic nefiind semnat de reprezentanții pârâtei și neperfectat și în consecință nu produce efecte juridice între părți. Prin decizia nr.454 din 17 octombrie 2000, Curtea de Apel Oradea, Secția comercială și de contencios administrativ, a respins apelul reclamantei ca nefondat, reținând, că între părți nu a fost perfectat nici un contract, motiv pentru care în mod corect a fost respinsă acțiunea.

Reclamanta a declarat recurs susținând că problema nu o constituie existența sau inexistența raporturilor contractuale, deoarece pârâta a folosit imobilul și a achitat chiria, ci diferența de chirie rămasă de plătit. Recursul este fondat. Din examinarea actelor dosarului, se constată că prima instanță, în mod greșit, a considerat că între părți nu au existat raporturi contractuale și că acțiunea este nefondată. Este adevărat că în cauză instanța a unit excepția cu fondul și s-a pronunțat deopotrivă asupra lor, conform art.137 alin.2 C.proc.civ., numai că motivul avut în vedere în soluționarea acestora nu este întemeiat. Astfel, chiar dacă relațiile comerciale existente între părți nu au îmbrăcat forma unui contract scris, semnat de ambele părți, este în afara oricărui dubiu că între părți au existat raporturi contractuale, comerciale, pentru că pârâta a folosit spațiul aparținând reclamantei și a achitat chiria.

Ca atare, instanța trebuia să crceteze cauza în fond și să dea relevanță dispozițiilor art.46 C.com., privind administrarea probelor, să soluționeze cauza având ca obiect plata diferenței de chirie restantă. În consecință, recursul și apelul reclamantei au fost admise, decizia curții de apel și sentința tribunalului au fost desființate, cu trimiterea cauzei primei instanțe.