ÎCCJ, decizie (scj.ro #83664)

Contract de închiriere. Lipsa

înscrisului. Raporturi contractuale comerciale

Când între

locator și locatar  nu a existat un contract scris și semnat de ambele

părți, este în afara oricărui dubiu că prin folosirea spațiului comercial de

către locatar și prin achitarea chiriei, între părți au existat raporturi

comerciale.

Secția

comercială, decizia nr.876 din 12 februarie 2002

Reclamanta SC „S” SA Aleșd a chemat în judecată pe pârâta B.C.R. Filiala

Aleșd, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, aceasta să fie obligată la

plata sumei reprezentând chiria restantă.

Tribunalul Bihor – Oradea, prin sentința civilă nr.208/LC din 2 martie 2000

a respins acțiunea și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a

pârâtei  reținând că reclamanta în calitate de locator a emis un proiect

de contract de închiriere pentru un spațiu comercial în care locatarul este

pârâta, actul juridic nefiind semnat de reprezentanții pârâtei și neperfectat

și în consecință nu produce efecte juridice între părți.

Prin decizia nr.454 din 17 octombrie 2000, Curtea de Apel Oradea, Secția

comercială și de contencios administrativ, a  respins apelul reclamantei

ca nefondat, reținând, că între părți nu a fost perfectat nici un contract,

motiv pentru care  în mod corect a fost respinsă acțiunea.

Reclamanta a declarat recurs susținând că problema nu o constituie existența

sau inexistența raporturilor contractuale, deoarece pârâta a folosit imobilul

și a achitat chiria, ci diferența de chirie rămasă de plătit.

Recursul este fondat.

Din examinarea actelor dosarului, se constată că prima instanță, în mod greșit,

a considerat  că între părți nu au existat raporturi contractuale și că

acțiunea este nefondată.

Este adevărat că în cauză instanța a unit excepția cu fondul și s-a pronunțat

deopotrivă asupra lor, conform art.137 alin.2 C.proc.civ., numai că motivul

avut în vedere în soluționarea acestora nu este întemeiat.

Astfel, chiar dacă relațiile comerciale existente între părți nu au îmbrăcat

forma unui contract scris, semnat de ambele părți, este în afara oricărui dubiu

că între părți au existat raporturi contractuale, comerciale, pentru că pârâta

a folosit spațiul aparținând reclamantei și a achitat chiria.

Ca atare, instanța trebuia să crceteze cauza în fond și să dea relevanță

dispozițiilor art.46 C.com., privind administrarea probelor, să soluționeze

cauza   având ca obiect plata diferenței de chirie restantă.

În consecință, recursul și apelul reclamantei au fost admise, decizia curții de

apel și sentința tribunalului au fost desființate, cu trimiterea cauzei primei

instanțe.