ÎCCJ, decizie (scj.ro #82976)

Hotărâre a Consiliului General al Municipiului de aprobare a eliberării certificatului de atestare a dreptului de proprietate. Natura juridică Cuprins pe materii: Drept comercial. Alte materii Index alfabetic: certificat de atestare a dreptului de proprietate HG nr. 834/1991 Legea nr. 15/1990 C. proc. civ., art. 174 Hotărârea emisă de HGCMB prin care se aprobă eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate nu are valoarea unui titlu de proprietate. Astfel, hotărârea HCGMB nu este constitutivă de drepturi, doar certificatul de atestare a dreptului de proprietate dovedind dobândirea de către parte a dreptului de proprietate asupra terenurilor aflate în administrarea sa.

Secția comercială, Decizia nr. 396 din 27 ianuarie 2011 Prin sentința comercială nr. 5721 din 18 aprilie 2008, pronunțată în dosarul nr. 34xxx/3/2007, judecătorul fondului din cadrul Tribunalului București, Secția a VI-a comercială, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanții SC H. 98 SRL și SC S. SRL în contradictoriu cu pârâta SC Z. SA.

În considerentele sentinței, judecătorul fondului a reținut că reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la identificarea cadastrală a suprafețelor de teren – cote părți indivize, aferente construcțiilor transmise celor două reclamante, în baza protocoalelor de predare primire nr. 233 și nr. 247 din 4 mai 1999 și a certificatului de atestare a dreptului de proprietate; obligarea pârâtei la majorarea capitalului social cu valoarea terenului atribuit conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate, conform HG nr. 500/1994 și emiterea de acțiuni corespunzătoare acestei valori; obligarea pârâtei la transmiterea acțiunilor rezultate din majorarea de capital, conform proiectului de divizare din 11 decembrie 1998; stabilirea unui termen de 6 luni de la data pronunțării hotărârii până la care pârâta să îndeplinească aceste obligații, cu daune cominatorii de 100 lei/zi de întârziere de la data expirării acestui termen până la executarea efectivă a obligațiilor stabilite.

Din probatoriul administrat, judecătorul a reținut că în conformitate cu proiectul de divizare al SC Z. SA, la data de 11 decembrie 1998, A.G.E.A. societății a hotărât reorganizarea prin divizare, prin desprinderea a 10 societăți comerciale autonome, printre care și cele două reclamante. Prin clauza 4.2 a proiectului de divizare s-a stabilit că fiecare societate nou creată va prelua clădirile și terenul aferent fiecărui sediu social, după obținerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor se vor aplica prevederile HG nr. 50/1994 și se va proceda la înscrierea valorii în capitalul social al fiecărei societăți, cu respectarea prevederilor legale privind transmiterea acțiunilor rezultate din majorarea capitalului social cu valoarea terenurilor.

Prin protocoalele de predare – primire nr. 247 și nr. 233 din 4 mai 1999 au fost predate reclamantului SC H. 98 SRL imobilul cu destinație de spațiu comercial din București, bd. U. nr. 20, în suprafață de 93 mp, iar reclamantului SC S. SRL, imobilul situat la aceeași adresă în suprafață de 70 mp. Prin hotărârea HCGMB nr. 33/2000 s-a aprobat eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață totală de 278,9 mp cotă parte indiviză aflată în administrarea SC Z. SA la data înființării. În anexa la această hotărâre figurează imobilul cu destinație de restaurant – cofetărie situat în Bd. U. nr. 20, sector 4, în suprafață de 90,5 mp – cotă parte indiviză.

S-a reținut că reclamanții nu au dovedit înregistrarea proiectului de divizare la registrul comerțului și nici publicarea lui în Monitorul oficial, a faptului înființării societăților reclamante ca urmare a divizării SC Z. SA. S-a mai reținut că nu a rezultat identitatea dintre terenul menționat în hotărârea HGCMB și suprafețele indicate de reclamante ca fiind predate, și că în proiectul de divizare la adresa din bd. U. nr. 20, sector 4 figurează mai multe spații, cu suprafețe diferite, neputându-se stabili la care dintre acestea se referă hotărârea HCGMB.(...) Sentința de fond a fost apelată de reclamante, printr-o primă decizie comercială nr. 515/2008, completul de judecată din cadrul Curții de Apel București, Secția a V-a comercială, respingând calea de atac ca nefondată.

Prin decizia nr. 2727/2009, completul de recurs din cadrul Î.C.C.J. a admis recursul reclamanților, a casat decizia de apel și a trimis cauza spre rejudecare. În rejudecare, prin decizia comercială nr. 353/2010, completul de judecată din cadrul Curții de Apel București, Secția a V-a comercială, a respins ca nefondat apelul reclamanților, cu următoarele considerente: a fost respinsă solicitarea reclamanților apelanți de citare a pârâtei-intimate prin afișare la ușa instanței cu mențiunea de a depune la dosarul cauzei certificatul de atestare a dreptului de proprietate, reținând consecința gravă la care este expusă partea prin neprezentarea înscrisului solicitat, în sensul că afirmațiile adversarului privitoare la cuprinsul acelui înscris se socotesc dovedite; a mai apreciat că nu se poate ordona înfățișarea înscrisului numai în baza susținerilor părții, aceasta trebuind să dovedească, în modalitățile prevăzute de art. 174 C. proc.

civ., împrejurarea că adversarul său se află în posesia lui, ori această dovadă se reiasă din dezbateri. S-a reținut că dacă partea refuză să răspundă la interogatoriu ce s-a propus în dovedirea deținerii sau existenței înscrisului, dacă reiese din dezbateri că l-a ascuns sau l-a distrus, sau dacă după ce s-a dovedit deținerea înscrisului, nu-l înfățișează la cererea instanței, aceasta va putea socoti ca dovedite pretențiile părții care a cerut înfățișarea, cu privire la cuprinsul acelui înscris. Interpretând această prevedere legală, completul de apel a concluzionat că sancțiunea prevăzută de text nu intervine automat, ci judecătorul are facultatea de a aprecia, în raport și de restul probelor administrate, dacă se impune concluzia că neprezentarea înscrisului echivalează cu o dovadă a pretențiilor susținute de adversar.

Or, s-a apreciat că din înscrisurile existente la dosar nu rezultă împrejurarea că pârâta intimată se află în posesia certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor ce s-au aflat în administrarea sa, astfel încât nu a făcut aplicarea prevederilor art. 174 C. proc. civ. S-a mai reținut că din probele administrate rezultă că nu există o identitate între terenul menționat în hotărâre și suprafețele de teren indicate de reclamante ca fiind predate, precum și faptul că la adresa din bd. U. nr. 20, sector 4 figurează mai multe spații cu suprafețe diferite, neputându-se stabili la care dintre aceste suprafețe se referă hotărârea HCGMB. Decizia de apel a fost recurată de reclamanții SC H. 98 SRL și SC S. SRL, aceștia solicitând admiterea apelului, modificarea hotărârilor pronunțate în cauză în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

Reclamanții au invocat prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., în dezvoltarea motivelor de recurs susținând următoarele: - instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, în sensul că a apreciat în mod eronat că hotărârea HGCMB nu echivalează cu certificatul de atestare a dreptului de proprietate propriu-zis; au mai arătat că judecătorii apelului au apreciat greșit natura certificatului, dreptul pârâtei intimate asupra terenurilor fiind doar atestat de acest înscris, actul juridic constitutiv de dreptul fiind hotărârea HGCMB; a precizat că instanța trebuia să aibă în vedere existența dreptului a cărui dovadă au făcut-o cu hotărârea HCGMB, faptul că pârâta era sau nu în posesia certificatului neavând relevanță în cauză.

- hotărârea pronunțată în apel este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, din perspectiva neaplicării sancțiunii prevăzute de art. 174 C. proc. civ. și art. 225 C. proc. civ., apreciind că probele administrate erau suficiente pentru a demonstra deținerea înscrisului de către intimata pârâtă.(...) Analizându-se actele și lucrările dosarului, în raport de criticile formulate, s-a apreciat că recursul nu este fondat. Astfel, nu poate fi reținută critica reclamanților, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., referitoare la greșita interpretare a actului juridic dedus judecății.

În mod legal au apreciat judecătorii instanțelor inferioare că hotărârea emisă de HGCMB nu are valoarea unui titlu de proprietate, în ședința de Consiliu fiind aprobată doar eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, unicul titlu care conferă dreptul de proprietate asupra terenurilor fiind certificatul de atestare a dreptului de proprietate. Această concluzie rezultă din interpretarea dispozițiilor HG nr. 834/1991, care stabilește modalitatea de trecere în patrimoniul societăților comerciale a terenurilor deținute de fostele unități de stat, transformate în societăți comerciale în conformitate că Legea nr. 15/1990. Actul normativ prevede în mod expres că până la eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, societățile plătesc în continuare taxele legale, ulterior emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate achitând obligațiile fiscale, în conformitate cu prevederile legale.

Deci, doar certificatul de atestare a dreptului de proprietate reprezintă dovada dreptului de proprietate asupra terenurilor, doar acest act urmând a fi întabulat și înscris în evidențele fiscale pentru stabilirea impozitelor și taxelor datorate la bugetul local. În consecință, susținerea reclamanților în sensul că hotărârea HCGMB este constitutivă de drepturi nu poate fi reținută, doar certificatul de atestare a dreptului de proprietate dovedind dobândirea de către pârâta intimată a dreptului de proprietate asupra terenurilor aflate în administrarea sa. Nu poate fi reținută nici critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., completul de apel făcând o corectă aplicare a prevederilor art. 174 C. proc.

civ. Se apreciază că simpla depunere a hotărârii HCGMB prin care s-a convenit asupra eliberării certificatului de atestare a dreptului de proprietate pentru terenurile deținute în administrare de către pârâta intimată nu reprezintă o dovadă suficientă în sensul că această parte se află în posesia înscrisului, reclamantele neadministrând probe din care să rezulte punerea în aplicare de către autoritatea locală a dispoziției de emitere a acestui certificat. În lipsa unor probe concrete care să dovedească punerea în executare a hotărârii de eliberare a certificatului de atestare a dreptului de proprietate pe numele intimatei, în mod legal a apreciat completul de apel că nu poate da eficiență sancțiunii prevăzută de art. 174 C. proc.

civ. Din același considerent nu s-a putut da eficiență nici prevederilor art. 225 C. proc.civ., sancțiunea nefiind aplicabilă în măsura nedovedirii deținerii de către pârâta intimată a înscrisului pretins de reclamantele recurente.(...) Pentru considerentele reținute și constatându-se legalitatea deciziei pronunțată de completul de apel, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul declarat în cauză a fost respins ca nefondat.