ÎCCJ, decizie (scj.ro #82976)

Hotărâre

a Consiliului General al Municipiului de aprobare a eliberării

certificatului de atestare a dreptului de proprietate. Natura juridică

Cuprins pe materii: Drept comercial. Alte materii

Index alfabetic: certificat de atestare a dreptului de proprietate

HG nr. 834/1991

Legea nr. 15/1990

C. proc. civ.,

art. 174

Hotărârea emisă de HGCMB prin care se aprobă

eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate nu are

valoarea unui titlu de proprietate.

Astfel, hotărârea HCGMB nu este constitutivă de

drepturi, doar certificatul de atestare a dreptului de proprietate dovedind

dobândirea de către parte a dreptului de proprietate asupra terenurilor

aflate în administrarea sa.

Secția comercială, Decizia nr. 396 din 27 ianuarie

2011

Prin sentința comercială nr. 5721 din 18 aprilie 2008,

pronunțată în dosarul nr. 34xxx/3/2007, judecătorul fondului din

cadrul Tribunalului București, Secția a VI-a comercială, a

respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanții SC H.

98 SRL și SC S. SRL în contradictoriu cu pârâta SC Z. SA.

În considerentele sentinței, judecătorul fondului a

reținut că reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la

identificarea cadastrală a suprafețelor de teren – cote

părți indivize, aferente construcțiilor transmise celor

două reclamante, în baza protocoalelor de predare primire nr. 233 și

nr. 247 din 4 mai 1999 și a certificatului de atestare a dreptului de

proprietate; obligarea pârâtei la majorarea capitalului social cu valoarea

terenului atribuit conform certificatului de atestare a dreptului de

proprietate, conform HG nr. 500/1994 și emiterea de acțiuni

corespunzătoare acestei valori; obligarea pârâtei la transmiterea

acțiunilor rezultate din majorarea de capital, conform proiectului de

divizare din 11 decembrie 1998; stabilirea unui termen de 6 luni de la data

pronunțării hotărârii până la care pârâta să

îndeplinească aceste obligații, cu daune cominatorii de 100 lei/zi de

întârziere de la data expirării acestui termen până la executarea

efectivă a obligațiilor stabilite.

Din probatoriul administrat, judecătorul a reținut

că în conformitate cu proiectul de divizare al SC Z. SA, la data de 11

decembrie 1998, A.G.E.A. societății a hotărât reorganizarea prin

divizare, prin desprinderea a 10 societăți comerciale autonome,

printre care și cele două reclamante. Prin clauza 4.2 a proiectului de divizare s-a stabilit că fiecare societate nou creată va prelua

clădirile și terenul aferent fiecărui sediu social, după

obținerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra

terenurilor se vor aplica prevederile HG nr. 50/1994 și se va proceda la

înscrierea valorii în capitalul social al fiecărei societăți, cu

respectarea prevederilor legale privind transmiterea acțiunilor rezultate

din majorarea capitalului social cu valoarea terenurilor.

Prin protocoalele de predare – primire nr. 247 și nr. 233

din 4 mai 1999 au fost predate reclamantului SC H. 98 SRL imobilul cu

destinație de spațiu comercial din București, bd. U. nr. 20, în

suprafață de 93 mp, iar reclamantului SC S. SRL, imobilul situat la

aceeași adresă în suprafață de 70 mp.

Prin hotărârea HCGMB nr. 33/2000 s-a aprobat eliberarea

certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului în

suprafață totală de 278,9 mp cotă parte indiviză

aflată în administrarea SC Z. SA la data înființării. În anexa

la această hotărâre figurează imobilul cu destinație de

restaurant – cofetărie situat în Bd. U. nr. 20, sector 4, în

suprafață de 90,5 mp – cotă parte indiviză.

S-a reținut că reclamanții nu au dovedit

înregistrarea proiectului de divizare la registrul comerțului și nici

publicarea lui în Monitorul oficial, a faptului înființării

societăților reclamante ca urmare a divizării SC Z. SA. S-a mai

reținut că nu a rezultat identitatea dintre terenul menționat în

hotărârea HGCMB și suprafețele indicate de reclamante ca fiind

predate, și că în proiectul de divizare la adresa din bd. U. nr. 20,

sector 4 figurează mai multe spații, cu suprafețe diferite,

neputându-se stabili la care dintre acestea se referă hotărârea

HCGMB.(...)

Sentința de fond a fost apelată de reclamante,

printr-o primă decizie comercială nr. 515/2008, completul de

judecată din cadrul Curții de Apel București, Secția a V-a

comercială, respingând calea de atac ca nefondată. Prin decizia nr.

2727/2009, completul de recurs din cadrul Î.C.C.J. a admis recursul

reclamanților, a casat decizia de apel și a trimis cauza spre

rejudecare.

În rejudecare, prin decizia comercială nr. 353/2010,

completul de judecată din cadrul Curții de Apel București,

Secția a V-a comercială, a respins ca nefondat apelul

reclamanților, cu următoarele considerente: a fost respinsă

solicitarea reclamanților apelanți de citare a pârâtei-intimate prin

afișare la ușa instanței cu mențiunea de a depune la

dosarul cauzei certificatul de atestare a dreptului de proprietate,

reținând consecința gravă la care este expusă partea prin

neprezentarea înscrisului solicitat, în sensul că afirmațiile

adversarului privitoare la cuprinsul acelui înscris se socotesc dovedite; a mai

apreciat că nu se poate ordona înfățișarea înscrisului

numai în baza susținerilor părții, aceasta trebuind să

dovedească, în modalitățile prevăzute de art. 174 C. proc. civ., împrejurarea că adversarul său se află în posesia lui, ori

această dovadă se reiasă din dezbateri.

S-a reținut că dacă partea refuză să

răspundă la interogatoriu ce s-a propus în dovedirea deținerii

sau existenței înscrisului, dacă reiese din dezbateri că l-a

ascuns sau l-a distrus, sau dacă după ce s-a dovedit deținerea

înscrisului, nu-l înfățișează la cererea instanței,

aceasta va putea socoti ca dovedite pretențiile părții care a

cerut înfățișarea, cu privire la cuprinsul acelui înscris.

Interpretând această prevedere legală, completul de apel a

concluzionat că sancțiunea prevăzută de text nu intervine

automat, ci judecătorul are facultatea de a aprecia, în raport și de

restul probelor administrate, dacă se impune concluzia că

neprezentarea înscrisului echivalează cu o dovadă a pretențiilor

susținute de adversar. Or, s-a apreciat că din înscrisurile existente

la dosar nu rezultă împrejurarea că pârâta intimată se află

în posesia certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra

terenurilor ce s-au aflat în administrarea sa, astfel încât nu a făcut

aplicarea prevederilor art. 174 C. proc. civ.

S-a mai reținut că din probele administrate

rezultă că nu există o identitate între terenul menționat

în hotărâre și suprafețele de teren indicate de reclamante ca

fiind predate, precum și faptul că la adresa din bd. U. nr. 20, sector

4 figurează mai multe spații cu suprafețe diferite, neputându-se

stabili la care dintre aceste suprafețe se referă hotărârea

HCGMB.

Decizia de apel a fost recurată de reclamanții SC H.

98 SRL și SC S. SRL, aceștia solicitând admiterea apelului, modificarea

hotărârilor pronunțate în cauză în sensul admiterii

acțiunii astfel cum a fost formulată.

Reclamanții au invocat prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., în dezvoltarea motivelor de recurs susținând următoarele:

- instanța de apel a interpretat greșit actul juridic

dedus judecății, în sensul că a apreciat în mod eronat că

hotărârea HGCMB nu echivalează cu certificatul de atestare a

dreptului de proprietate propriu-zis; au mai arătat că judecătorii

apelului au apreciat greșit natura certificatului, dreptul pârâtei

intimate asupra terenurilor fiind doar atestat de acest înscris, actul juridic

constitutiv de dreptul fiind hotărârea HGCMB; a precizat că

instanța trebuia să aibă în vedere existența dreptului a cărui

dovadă au făcut-o cu hotărârea HCGMB, faptul că pârâta era

sau nu în posesia certificatului neavând relevanță în cauză.

- hotărârea pronunțată în apel este lipsită

de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea

greșită a legii, din perspectiva neaplicării sancțiunii

prevăzute de art. 174 C. proc. civ. și art. 225 C. proc. civ., apreciind că probele administrate erau suficiente pentru a demonstra

deținerea înscrisului de către intimata pârâtă.(...)

Analizându-se actele și lucrările dosarului, în raport

de criticile formulate, s-a apreciat că recursul nu este fondat.

Astfel, nu poate fi reținută critica

reclamanților, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., referitoare la greșita interpretare a actului juridic dedus

judecății. În mod legal au apreciat judecătorii instanțelor

inferioare că hotărârea emisă de HGCMB nu are valoarea unui

titlu de proprietate, în ședința de Consiliu fiind aprobată doar

eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, unicul titlu

care conferă dreptul de proprietate asupra terenurilor fiind certificatul

de atestare a dreptului de proprietate. Această concluzie rezultă din

interpretarea dispozițiilor HG nr. 834/1991, care stabilește

modalitatea de trecere în patrimoniul societăților comerciale a

terenurilor deținute de fostele unități de stat, transformate în

societăți comerciale în conformitate că Legea nr. 15/1990. Actul

normativ prevede în mod expres că până la eliberarea certificatului

de atestare a dreptului de proprietate, societățile plătesc în

continuare taxele legale, ulterior emiterii certificatului de atestare a

dreptului de proprietate achitând obligațiile fiscale, în conformitate cu

prevederile legale. Deci, doar certificatul de atestare a dreptului de

proprietate reprezintă dovada dreptului de proprietate asupra terenurilor,

doar acest act urmând a fi întabulat și înscris în evidențele fiscale

pentru stabilirea impozitelor și taxelor datorate la bugetul local.

În consecință, susținerea reclamanților în

sensul că hotărârea HCGMB este constitutivă de drepturi nu poate

fi reținută, doar certificatul de atestare a dreptului de proprietate

dovedind dobândirea de către pârâta intimată a dreptului de

proprietate asupra terenurilor aflate în administrarea sa.

Nu poate fi reținută nici critica întemeiată pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., completul de apel făcând

o corectă aplicare a prevederilor art. 174 C. proc. civ. Se apreciază că simpla depunere a hotărârii HCGMB prin care s-a

convenit asupra eliberării certificatului de atestare a dreptului de proprietate

pentru terenurile deținute în administrare de către pârâta

intimată nu reprezintă o dovadă suficientă în sensul

că această parte se află în posesia înscrisului, reclamantele

neadministrând probe din care să rezulte punerea în aplicare de către

autoritatea locală a dispoziției de emitere a acestui certificat. În

lipsa unor probe concrete care să dovedească punerea în executare a

hotărârii de eliberare a certificatului de atestare a dreptului de

proprietate pe numele intimatei, în mod legal a apreciat completul de apel

că nu poate da eficiență sancțiunii prevăzută de

art. 174 C. proc. civ.

Din același considerent nu s-a putut da eficiență

nici prevederilor art. 225 C. proc.civ., sancțiunea nefiind

aplicabilă în măsura nedovedirii deținerii de către pârâta

intimată a înscrisului pretins de reclamantele recurente.(...)

Pentru considerentele reținute și constatându-se

legalitatea deciziei pronunțată de completul de apel, în temeiul art.

312 C. proc. civ., recursul declarat în cauză a fost respins ca nefondat.