ÎCCJ, decizie (scj.ro #85281)

Unitate de învățământ superior neautorizată. Scutire de T.V.A. Neîntrunirea condițiilor Index alfabetic : Unitate de învățământ Scutire de T.V.A. T.V.A. Legea nr. 345/2002 , art. 9 alin. 1 lit. c Legea nr. 88/1993 Susținerea recurentei că este scutită de plata TVA, conform art.9 alin. (1) lit. c) din Legea nr.345/2002, nu poate fi reținută pentru că acest text de lege condiționează scutirea de plată a TVA a unităților de învățământ numai pentru cele autorizate de Ministerul Educației și Cercetării și care sunt cuprinse în sistemul național de învățământ. Faptul că a desfășurat numai activitate de învățământ superior, este irelevant în cauză, deoarece legea prevede expres că beneficiază de scutirea de plată a TVA numai unitățile de învățământ autorizate, cuprinse în sistemul național de învățământ, în categoria cărora recurenta nu este inclusă până în prezent.

I.C.C.J., secția de contencios administrativ și fiscal, decizia nr.8855 din 9 decembrie 2004 Notă: Legea nr. 345/2002 a fost abrogată de Codul fiscal din 2003 (M: Of. nr.927/23 decembrie 2003). Prin acțiunea înregistrată la 9 decembrie 2003 reclamanta Institutul Academic de Consultanță, Instruire, Editură și Servicii „Tehnoeconomia Europeană” S.R.L. București a solicitat anularea deciziei nr.370 din 17 noiembrie 2003 emisă de Ministerul Finanțelor Publice-Direcția Generală de soluționare a contestațiilor și a procesului-verbal de control nr.730 din 15 septembrie 2003 încheiat de Garda Financiară Centrală și exonerarea sa de plata sumei totale de 2.486.864.178 lei reprezentând datorii către bugetul de stat.

În motivarea acțiunii, reclamanta arată că s-a reținut greșit în sarcina sa această datorie către bugetul de stat, sumă ce ar reprezenta TVA și impozit pe salarii, cu majorările de întârziere și penalitățile aferente, cu toate că este scutită de plata TVA, conform prevederilor art.9 alin.1 din Legea nr.345/2002, raportat la art.15 alin.5 din Legea nr.84/1995, republicată, având ca unic obiect de activitate - învățământ superior. Mai arată că nu a fost luată în evidența administrației financiare ca plătitoare de TVA, că își desfășoară activitatea pe principiul non-profit, obținând venituri numai din taxele școlare, că la controalele anterioare efectuate de organele fiscale nu s-a reținut că ar fi plătitoare de TVA și că în prezent se află în stadiu de acreditare.

Prin cererea depusă la 9 martie 2004 reclamanta solicită și suspendarea executării debitului reținut prin procesul-verbal contestat. Curtea de Apel București, secția contencios administrativ, prin sentința civilă nr.599 din 29 martie 2004 a respins acțiunea ca neîntemeiată, iar cererea de suspendare a executării actelor administrative contestate a respins-o ca rămasă fără obiect. Instanța reține că reclamanta a fost înregistrată ca societate comercială și pentru a beneficia de scutire de la plata TVA trebuia să obțină autorizația de funcționare provizorie iar apoi acreditarea, conform Legii nr.88/1993, modificată și completată prin Legea nr.144/1999, neputând fi scutită de plata TVA în temeiul art.9 alin. (1) lit. e) din Legea nr.345/2002 și art.15 alin. (2) din Legea nr.84/1995, cum susține aceasta, pentru că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.3 din Legea nr.88/1993.

Mai reține că în ce privește capătul de cerere referitor la impozitul pe salarii, cu toate că reclamanta a susținut că l-a vărsat la bugetul de stat, nu a prezentat dovezi în acest sens. Reclamanta a declarat recurs împotriva sentinței, în temeiul art.304 pct.7 și 10 din Codul de procedură civilă, susținând că este nelegală și netemeinică. Consideră că este scutită de plata TVA pentru că are ca obiect unic de activitate învățământul superior, nu a fost luată în evidența administrației financiare ca plătitoare de TVA, n-a efectuat înregistrări distincte în evidențele contabile, organele financiare care au controlat-o anterior nu au reținut că ar fi plătitoare de TVA și că numai urmare unor influențe politice s-a stabilit că datorează TVA.

Menționează că instanța nu a reținut aspectul că nu desfășoară activități economice și că a solicitat în mod continuu autorizație de funcționare și cea de obținere a acreditării. Arată și că instanța nu s-a pronunțat asupra unor mijloace de apărare și dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, și anume asupra adresei nr.266256 din 18 septembrie 2002 a Direcției Generale de Politică și Legislație Fiscală din Ministerul Finanțelor Publice către Garda Financiară Centrală și a notei de constatare din 19 septembrie 2002 a Gărzii Financiare Centrale, că pe rolul instanței se mai află o cauză cu același obiect și nici nu a dispus completarea probatoriului prin solicitarea unor relații.

Consideră că instanța a reținut greșit și faptul că n-ar fi reținut și plătit la termen sume reprezentând impozitul pe salarii, ceea ce nu este real. Recursul este nefondat. Din probele dosarului rezultă că recurenta a fost înființată ca societate comercială cu răspundere limitată, în baza Legii nr.31/1990, prin sentința civilă nr.1981 din 10 iulie 1991, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București. În principiu, o societate comercială are obligația de a achita TVA și impozit pe profit pentru activitatea pe care o desfășoară. Pentru a fi scutită de TVA recurenta trebuia să fie autorizată provizoriu sau acreditată ca instituție de învățământ superior, conform prevederilor Legii nr.88/1993, cu modificările și completările aduse de Legea nr.144/1999.

Susținerea recurentei că este scutită de plata TVA conform art.9 alin. (1) lit. c) din Legea nr.345/2002, nu poate fi reținută pentru că acest text de lege condiționează scutirea de plată a TVA a unităților de învățământ numai pentru cele autorizate de Ministerul Educației și Cercetării și care sunt cuprinse în sistemul național de învățământ. Chiar recurenta recunoaște că până în prezent nu a obținut nici autorizarea de funcționare provizorie ca unitate de învățământ superior, astfel că nu intră sub incidența dispozițiilor art.9 alin. (1) lit. e) din Legea nr.345/2002. Faptul că a desfășurat numai activitate de învățământ superior, este irelevant în cauză, deoarece legea prevede expres că beneficiază de scutirea de plată a TVA numai unitățile de învățământ autorizate, cuprinse în sistemul național de învățământ, în categoria cărora recurenta nu este inclusă până în prezent.

Este irelevant pentru soluționarea pricinii că nu a fost luată în evidența organelor fiscale, deoarece luarea în evidență se face, de regulă, la cererea persoanei respective. Nu prezintă relevanță nici faptul că în evidențele sale contabile n-a efectuat înregistrări distincte cu TVA și nici împrejurarea că până la controlul în discuție organele financiare nu au reținut că ar fi plătitoare de TVA. În ce privește susținerea recurentei că instanța de fond nu a avut în vedere unele înscrisuri aflate la dosar, se reține că nu prezentau relevanță în soluționarea pricinii și ca atare nu se impunea a fi analizate separat și în detaliu. Nici completarea probatoriului nu era necesară, prima instanță având la dispoziție suficient material probator pentru a-și putea forma o justă părere privind soluția ce urma să o dea.

Referitor la impozitul pe salarii, pretins nedatorat de către recurentă, este de reținut că acesta este aferent lunii decembrie 2002 și nu este tot una cu suma care a făcut obiectul dosarului nr.2235/2003 al Curții de Apel București, secția contencios administrativ, în care s-a pronunțat sentința civilă nr.1534 din 23 iunie 2004. Pentru suma de 118.512.943 lei reținută în procesul verbal de control contestat în cauza de față, recurenta nu a făcut dovada că a reținut-o și a virat-o către bugetul de stat. Pentru toate considerentele menționate mai sus, în temeiul art.299 și art.312 C. proc. civ., recursul a fost respins ca nefondat.