ÎCCJ, decizie (scj.ro #85281)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #85281) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Unitate
de învățământ superior neautorizată. Scutire de T.V.A. Neîntrunirea condițiilor
Index
alfabetic
: Unitate de învățământ
Scutire de T.V.A.
T.V.A.
Legea
nr. 345/2002
, art. 9 alin. 1 lit. c
Legea
nr. 88/1993
Susținerea recurentei că este scutită de plata TVA, conform
art.9 alin. (1) lit. c) din Legea nr.345/2002, nu poate fi reținută pentru că
acest text de lege condiționează scutirea de plată a TVA a unităților de
învățământ numai pentru cele autorizate de Ministerul Educației și Cercetării
și care sunt cuprinse în sistemul național de învățământ.
Faptul că a desfășurat numai activitate de învățământ superior,
este irelevant în cauză, deoarece legea prevede expres că beneficiază de
scutirea de plată a TVA numai unitățile de învățământ autorizate, cuprinse în
sistemul național de învățământ, în categoria cărora recurenta nu este inclusă
până în prezent.
I.C.C.J.,
secția de contencios administrativ și fiscal,
decizia
nr.8855 din 9 decembrie 2004
Notă:
Legea nr. 345/2002 a fost abrogată de Codul fiscal din 2003 (M: Of. nr.927/23
decembrie 2003).
Prin acțiunea înregistrată la 9 decembrie 2003 reclamanta Institutul Academic
de Consultanță, Instruire, Editură și Servicii „Tehnoeconomia Europeană” S.R.L.
București a solicitat anularea deciziei nr.370 din 17 noiembrie 2003 emisă de
Ministerul Finanțelor Publice-Direcția Generală de soluționare a contestațiilor
și a procesului-verbal de control nr.730 din 15 septembrie 2003 încheiat de
Garda Financiară Centrală și exonerarea sa de plata sumei totale de
2.486.864.178 lei reprezentând datorii către bugetul de stat.
În motivarea acțiunii, reclamanta arată că s-a reținut greșit în sarcina sa
această datorie către bugetul de stat, sumă ce ar reprezenta TVA și impozit pe
salarii, cu majorările de întârziere și penalitățile aferente, cu toate că este
scutită de plata TVA, conform prevederilor art.9 alin.1 din Legea nr.345/2002,
raportat la art.15 alin.5 din Legea nr.84/1995, republicată, având ca unic
obiect de activitate - învățământ superior.
Mai arată că nu a fost luată în evidența administrației financiare ca
plătitoare de TVA, că își desfășoară activitatea pe principiul non-profit,
obținând venituri numai din taxele școlare, că la controalele anterioare
efectuate de organele fiscale nu s-a reținut că ar fi plătitoare de TVA și că
în prezent se află în stadiu de acreditare.
Prin cererea depusă la 9 martie 2004 reclamanta solicită și suspendarea
executării debitului reținut prin procesul-verbal contestat.
Curtea de Apel București, secția contencios administrativ, prin sentința civilă
nr.599 din 29 martie 2004 a respins acțiunea ca neîntemeiată, iar cererea de
suspendare a executării actelor administrative contestate a respins-o ca rămasă
fără obiect.
Instanța reține că reclamanta a fost înregistrată ca societate comercială și
pentru a beneficia de scutire de la plata TVA trebuia să obțină autorizația de
funcționare provizorie iar apoi acreditarea, conform Legii nr.88/1993,
modificată și completată prin Legea nr.144/1999, neputând fi scutită de plata
TVA în temeiul art.9 alin. (1) lit. e) din Legea nr.345/2002 și art.15 alin.
(2) din Legea nr.84/1995, cum susține aceasta, pentru că nu sunt îndeplinite
condițiile prevăzute de art.3 din Legea nr.88/1993.
Mai reține că în ce privește capătul de cerere referitor la impozitul pe
salarii, cu toate că reclamanta a susținut că l-a vărsat la bugetul de stat, nu
a prezentat dovezi în acest sens.
Reclamanta a declarat recurs împotriva sentinței, în temeiul
art.304 pct.7 și 10 din Codul de procedură civilă, susținând că este nelegală
și netemeinică.
Consideră că este scutită de plata TVA pentru că are ca obiect
unic de activitate învățământul superior, nu a fost luată în evidența
administrației financiare ca plătitoare de TVA, n-a efectuat înregistrări
distincte în evidențele contabile, organele financiare care au controlat-o
anterior nu au reținut că ar fi plătitoare de TVA și că numai urmare unor
influențe politice s-a stabilit că datorează TVA.
Menționează că instanța nu a reținut aspectul că nu desfășoară
activități economice și că a solicitat în mod continuu autorizație de
funcționare și cea de obținere a acreditării.
Arată și că instanța nu s-a pronunțat asupra unor mijloace de
apărare și dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea
pricinii, și anume asupra adresei nr.266256 din 18 septembrie 2002 a Direcției
Generale de Politică și Legislație Fiscală din Ministerul Finanțelor Publice
către Garda Financiară Centrală și a notei de constatare din 19 septembrie 2002
a Gărzii Financiare Centrale, că pe rolul instanței se mai află o cauză cu
același obiect și nici nu a dispus completarea probatoriului prin solicitarea
unor relații.
Consideră că instanța a reținut greșit și faptul că n-ar fi
reținut și plătit la termen sume reprezentând impozitul pe salarii, ceea ce nu
este real.
Recursul este nefondat.
Din probele dosarului rezultă că recurenta a fost înființată ca societate
comercială cu răspundere limitată, în baza Legii nr.31/1990, prin sentința
civilă nr.1981 din 10 iulie 1991, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2
București.
În principiu, o societate comercială are obligația de a achita TVA și impozit
pe profit pentru activitatea pe care o desfășoară.
Pentru a fi scutită de TVA recurenta trebuia să fie autorizată provizoriu sau
acreditată ca instituție de învățământ superior, conform prevederilor Legii
nr.88/1993, cu modificările și completările aduse de Legea nr.144/1999.
Susținerea recurentei că este scutită de plata TVA conform art.9 alin. (1) lit.
c) din Legea nr.345/2002, nu poate fi reținută pentru că acest text de lege
condiționează scutirea de plată a TVA a unităților de învățământ numai pentru
cele autorizate de Ministerul Educației și Cercetării și care sunt cuprinse în
sistemul național de învățământ.
Chiar recurenta recunoaște că până în prezent nu a obținut nici autorizarea de
funcționare provizorie ca unitate de învățământ superior, astfel că nu intră
sub incidența dispozițiilor art.9 alin. (1) lit. e) din Legea nr.345/2002.
Faptul că a desfășurat numai activitate de învățământ superior, este irelevant
în cauză, deoarece legea prevede expres că beneficiază de scutirea de plată a
TVA numai unitățile de învățământ autorizate, cuprinse în sistemul național de
învățământ, în categoria cărora recurenta nu este inclusă până în prezent.
Este irelevant pentru soluționarea pricinii că nu a fost luată în evidența
organelor fiscale, deoarece luarea în evidență se face, de regulă, la
cererea persoanei respective.
Nu prezintă relevanță nici faptul că în evidențele sale contabile n-a efectuat
înregistrări distincte cu TVA și nici împrejurarea că până la controlul în
discuție organele financiare nu au reținut că ar fi plătitoare de TVA.
În ce privește susținerea recurentei că instanța de fond nu a avut în vedere
unele înscrisuri aflate la dosar, se reține că nu prezentau relevanță în
soluționarea pricinii și ca atare nu se impunea a fi analizate separat și în
detaliu.
Nici completarea probatoriului nu era necesară, prima instanță având la
dispoziție suficient material probator pentru a-și putea forma o justă părere
privind soluția ce urma să o dea.
Referitor la impozitul pe salarii, pretins nedatorat de către recurentă, este
de reținut că acesta este aferent lunii decembrie 2002 și nu este tot una cu
suma care a făcut obiectul dosarului nr.2235/2003 al Curții de Apel București,
secția contencios administrativ, în care s-a pronunțat sentința civilă nr.1534
din 23 iunie 2004.
Pentru suma de 118.512.943 lei reținută în procesul verbal de control contestat
în cauza de față, recurenta nu a făcut dovada că a reținut-o și a virat-o către
bugetul de stat.
Pentru toate considerentele menționate mai sus, în temeiul art.299 și art.312