ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

ÎCCJ

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3876/2013

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3876/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele,

Prin sentința penală nr. 84 din 21 decembrie 2012 a Tribunalului Sălaj, pronunțată în Dosarul nr. 1651/84/2012, pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.J., la: 3 (trei) ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe timp de 1 an.

S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

S-a înlăturat din conținutul constitutiv al infracțiunii actul material din data de 27 mai 2010.

În baza art. 86 raportat la 85 C. pen. s-a anulat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 201 din 11 mai 2011 a Judecătoriei Zalău.

S-a descontopit pedeapsa de 3 ani aplicată prin această sentință în componentele ei de:

- 2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de deținere în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile, supuse marcării, fără a fi marcate, prev. de art. 296

alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 republicată;

- 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de deținere a bunurilor ce trebuie plasate sub regim vamal, cunoscând că provin din contrabandă, prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 republicată și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a pe timp de 2 ani.

În baza art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen. s-au contopit toate pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de: 3 (trei) închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe timp de 2 ani.

S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 7 ani calculat de la data de 12 noiembrie 2011, data rămânerii definitive a sentinței penale nr. 201/2011 a Judecătoriei Zalău.

S-a încredințat supravegherea Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Sălaj.

În baza art. 863 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare, a fost obligat inculpatul să se supună următoarelor măsuri:

a) să se prezinte la datele fixate, la Serviciul de Probațiune;

b) să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință, locuință ori orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice locul de muncă;

d) să comunice orice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

S-a atras atenția asupra prevederilor art. 86 C. pen. privind cazurile de revocare a suspendării.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a suspendat executarea pedepselor accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

S-a dispus anularea formelor de executare emise în baza sentinței penale nr. 201/2011 a Judecătoriei Zalău, menținând celelalte dispoziții ale sentinței penale.

În baza art. 14 C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen. și art. 1389 C. civ., a fost obligat inculpatul la 1.135 lei despăgubiri către A.N.A.F. București - A.N.V., cu majorările de întârziere, penalitățile de întârziere și dobânzile aferente până la data efectivă a plății.

S-a menținut sechestrul asigurător instituit prin Ordonanța procurorului din data de 05 ianuarie 2011 asupra imobilului situat în Aghireș și prin Ordonanța din 14 septembrie 2010 asupra autoturismului.

În baza art. 118 lit. f) C. pen. s-a dispus confiscarea unui număr de 9980 pachete de țigări ridicate de la inculpat cu ocazia percheziției domiciliare din data de 31 martie 2010 și depuse la Camera de corpuri delicte a I.P.J. Sălaj.

A fost obligat inculpatul la 500 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău din data de 27 martie 2012 a fost trimis în judecată inculpatul B.J. pentru comiterea infracțiunilor de evaziune fiscal prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., reținându-se că acesta a deținut 37.980 pachete de țigări în vederea valorificării, în perioada 02 martie 2009 -14 iulie 2010, sustrăgându-se de la plata obligațiilor fiscale.

În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele probe și mijloace de probă : proces verbal de constatare a actelor premergătoare fila 19, declarații de inculpat filele 22-26, declarații de martori fila 30, procese verbale de percheziție domiciliară, filele 29-30, 33-34, procese verbale de redare a convorbirilor telefonice filele 37-96, pachete de țigări ridicate de la inculpat, alte înscrisuri.

Coroborând aceste probe, cu probele administrate în cursul judecății, respectiv, declarații de inculpat, adrese de la partea civilă, declarații de martori, tribunalul a reținut următoarea stare de fapt:

La data de 26 noiembrie 2009 a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Zalău sesizarea D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Sălaj privind efectuarea de cercetări față de inculpatul B.J. și numiții L.A., B.I., S.C.J., K.J., V.D.C.I. și V.,T.V.A., sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzută de art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005.

Inițial D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Sălaj a efectuat cercetări față de aceste persoane sub aspectul comiterii infracțiunilor prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și art. 270 din Legea nr. 86/2006 însă prin ordonanța din data de 12 noiembrie 2009 emisă în Dosarul nr. 7/D/2008 al D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Sălaj, s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru comiterea acestor infracțiuni, disjungerea cauzei și sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău pentru efectuarea de cercetări penale sub aspectul comiterii infracțiunii de evaziune fiscală.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău, din data de 24 noiembrie 2011, întocmit în Dosarul nr. 2784/P/2009 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților R.G., E.A., G.M., E.M., D.R., V.J., pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, și a infracțiunii prevăzute de art. 296

alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 și art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, reținându-se în sarcina lor că în perioada 2009-2011 au deținut și comercializat în mod repetat țigări care nu aveau aplicate timbre fiscale emise de autoritățile din țară, întrucât nu fuseseră amplasate în antrepozit fiscal, care fuseseră introduse ilegal pe teritoriul statului român. Prin același rechizitoriu s-a dispus disjungerea cauzei în ceea ce-l privește pe inculpatul B.J. și completarea cercetărilor, apreciindu-se că nu au fost lămurite pe deplin toate aspectele cauzei. Cu ocazia continuării cercetărilor penale s-au efectuat doua percheziții domiciliare, în data de 31 martie 2010 și în data de 15 iulie 2010.

Cu ocazia percheziției domiciliare efectuată în data de 31 martie 2010, în baza autorizației din 30 martie 2010, a Judecătoriei Zalău, la locuința inculpatului din Aghireș au fost găsite și ridicare un număr de 9.980 pachete de diferite mărci care aveau aplicate timbre tip "duty free,, sau timbre fiscal emise de autoritățile altor state. Referitor la proveniența acestor țigări, inculpatul a declarant că le-a cumpărat de la persoane necunoscute din piața din Oradea, pentru uzul familiei și al muncitorilor care prestau diverse munci în livada sa.

Cu ocazia percheziției domiciliare din data de 15 iulie 2010, efectuată în baza autorizației din 13 iulie 2010 emisă de către Judecătoria Zalău, tot la locuința inculpatului, nu au fost identificate niciun fel de țigări care să nu fie marcate de autoritățile din țară, așa cum a rezultat și din procesul verbal încheiat cu ocazia percheziției efectuată.

De asemenea, în data de 2 martie 2009 s-a stabilit că inculpatul a fost oprit în trafic.în localitatea Șimleu-Silvaniei conducând autoturismul, iar la controlul efectuat asupra mijlocului de transport, s-au găsit asupra sa un număr de 650 de pachete de țigări cu inscripția „duty free,, pentru care acesta nu a putut prezenta documente de proveniență, acesta fiind sancționat contravențional. Ținând cont de caracterul repetabil al comercializării țigărilor, rezultă în mod neîndoielnic că vânzarea țigărilor era o îndeletnicire, fapta din data 2 martie 2009 nu a fost un caz izolat, astfel încât aceasta se va constitui un act material al infracțiunii fiscale.

În rechizitoriul parchetului s-a reținut ca în perioada de 27 mai 2010-14 iulie 2010 inculpatul a comercializat cantitatea de 27.350 pachete de țigări de diferite mărci, țigări care nu aveau aplicate timbrele corespunzătoare. Ca și mijloace de probă în dovedirea acestui act material s-au reținut procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice efectuate de inculpat cu diverse persoane. Or, pentru reținerea infracțiunii de evaziune fiscală în formă descrisă în actul de sesizare, respectiv deținerea de țigări în vederea valorificării, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale, trebuie dovedit în mod cert valoarea acestor bunuri întrucât stabilirea obligațiilor fiscal se face în funcție de contravaloarea acestora.

Din interceptarea convorbirilor telefonice s-a reținut existenta anumitor convorbiri legate de țigări, de sume de bani, însă nu a rezultat dacă au avut loc aceste tranzacții, ce cantități de țigări a deținut inculpatul, dacă a vândut aceste țigări și ce cantități a vândut. Această probă nu se poate corobora cu nicio altă probă, având în vedere că nu au fost identificate de către organele de poliție persoane care au cumpărat țigări de la inculpat. Martorul audiat în instanță O.T. fila 60 a declarant că el nu a cumpărat niciodată țigări de la inculpat, și audiind C.D.-ul în instanță a recunoscut convorbirea din data de 27 iunie 2010, avută cu inculpatul, dar nu era despre țigări, ci despre ciuperci, dar convorbirea din data de 28 iunie 2010 nu o recunoaște. Martorul L.V., a declarant la fila 61 că nu-l cunoaște pe inculpat și nici nu a vorbit niciodată cu el, numărul de telefon al acestuia regăsindu-se între convorbirile redate în procesele verbale existente la dosar. Intr-o asemenea situație având în vedere că în materie de probațiune, dreptul procesual român prevede că probele nu au valoare prestabilită și nu sunt ierarhizate, forța lor probantă depinzând de intimă convingere a judecătorilor în ceea ce privește ansamblul probelor administrate, fără să existe, așadar, prezumția de preeminență a unei probe față de alta, și jurisprudența C.E.D.O. care a statuat că înregistrarea nu trebuie să fie singura probă pe care să se bazeze condamnarea, tribunalul a înlăturat din conținutul constitutiv al infracțiunii de evaziune fiscală actul material din perioada 27 mai 2010-14 iulie 2010.

În apărarea să inculpatul a arătat că pentru țigările cumpărate în regim „duty free,, nu se percep taxe vamale, dar, din adresa din 02 iulie 2012 înaintată de către D.R.V. s-a reținut că potrivit dispozițiilor Ordinul M.F.P.nr. 2007/2008 mărfurile admise la vânzare prin magazinele „duty free„ pot fi comercializate numai în cantitățile destinate uzului personal. în conformitate cu prevederile art. 41 din Regulamentul C.E.E. nr. 1186/2009 al Consiliului rap. la art. 5 alin. (1) lit. a) din Ordinul M.F.P. nr. 3424 din 20 noiembrie 2008, în vigoare la data comiterii actului material, sunt scutite de plată T.V.A. și de la accize importurile următoarelor tipuri de produse din tutun, în următoarele limite cantitative - 40 bucăți de țigări, adică 2 pachete. Prin O.U.G. nr. 48/2006 a fost respinsă O.U. nr. 48/2006.

În drept fapta inculpatului B.J. de deține bunuri în vederea comercializării, respectiv țigări fără a fi supuse unui regim vamal, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale a întrunit elementele constitutive ale infracțiuni de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005.

Sub aspectul laturii obiective, s-a reținut că și simpla deținere a acestor țigări se circumscrie conținutului constitutiv al infracțiunii prev. de art. 9 lit. a), prin acest mod ascunzându-se sursa impozabilă, avându-se în vedere dispozițiile art. 224 C. vam., potrivit cărora datoria vamală la import se naște și prin:

a) introducerea ilegală pe teritoriul țării a mărfurilor supuse drepturilor de import;

b) introducerea ilegală a mărfurilor pe teritoriul vamal al României dintr-o zonă liberă sau antrepozit liber, iar debitorul datoriei vamale este orice persoană care a cumpărat sau deține mărfurile și care nu știa sau ar fi trebuit să știe, în momentul achiziționării că au fost introduse ilegal.

La individualizarea pedepsei s-a avut în vedere faptul că inculpatul nu se afla la prima abatere, că a mai fost condamnat pentru fapte tot de acest gen prin sentința penală nr. 201/2011 a Judecătoriei Zalău, în Dosarul nr. 138/337/2011, pentru fapte concurente, motiv pentru care în sarcina acestuia nu se justifica reținerea de circumstanțe atenuante, o pedeapsă de 3 ani închisoare fiind proporțională cu fapta comisă.

În baza art. 865 raportat la 85 C. pen. s-a anulat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 201 din 11 mai 2011 a Judecătoriei Zalău.

S-a descontopit pedeapsa de 3 ani aplicată prin această sentință în componentele ei de:

- 2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de deținere în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile, supuse marcării, fără a fi marcate, prev. de art. 296

alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 republicată;

- 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de deținere a bunurilor ce trebuie plasate sub regim vamal, cunoscând că provin din contrabandă, prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86 din 20 iunie 2006 republicată și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a pe timp de 2 ani.

S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Referitor la modalitatea de executare s-a apreciat, că pentru acest gen de fapte, având în vedere și valoarea prejudiciului, scopul măsurilor preventive poate fi atins și fără privarea de libertate a inculpatului, motiv pentru care în baza art. 86

C. pen. s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 7 ani calculat de la data de 12 noiembrie 2011, data rămânerii definitive a sentinței penale nr. 201/2011 a Judecătoriei Zalău.

S-a încredințat supravegherea Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Sălaj.

În baza art. 86

alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare, a fost obligat inculpatul să se supună următoarelor măsuri:

a) să se prezinte la datele fixate, la Serviciul de Probațiune;

b) să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință, locuință ori orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice locul de muncă;

d) să comunice orice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

S-a atras atenția asupra prevederilor art. 864 C. pen. privind cazurile de revocare a suspendării.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a suspendat executarea pedepselor accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

S-a dispus anularea formelor de executare emise în baza sentinței penale nr. 201/2011 a Judecătoriei Zalău, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.

Sub aspectul laturii civile a cauzei s-a reținut că A.N.A.P. București prin D.R.V. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 329.465 lei, reprezentând 38.258 lei taxa vamală, 227.999 lei accize și 63.208 lei T.V.A. Pentru primele două acte materiale (mai puțin cele din perioada mai-iulie 2010) s-au calculat taxe vamale în suma de 1.135 lei, accize în suma de 59.034 lei și T.V.A. în sumă de 11.806 lei. La stabilirea prejudiciului instanță va avea în vedere doar obligația de plată a taxei vamale, nu și a T.V.A.-ului și accizelor. Datoria vamală reprezintă obligația unei persoane de a plăti cuantumul drepturilor de import sau de export, iar drepturile de import sunt potrivit dispozițiilor art. 4 pct. 14 taxele vamale și taxele cu efect echivalent al taxelor vamale etc. Potrivit Curții Europene de Justiție datoria vamală nu se stinge prin simpla confiscare a bunurilor deoarece ea se naște în momentul în care mărfurile sunt introduse ilegal, adică trec de primul birou vamal.

În privința T.V.A. - ului și al accizelor se reține că potrivit art. 177 și 153 C. fisc. aceste taxe se datorează în momentul în care bunurile sunt comercializate, sau cel puțin de poate dovedi existența unei asemenea activități. Or în cazul de față acest aspect nu a fost dovedit, astfel încât, în baza art. 14 C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen. și art. 1389 C. civ., obligă inculpatul la 1.135 lei despăgubiri către A.N.A.P. București - A.N.V., cu majorările de întârziere, penalitățile de întârziere și dobânzile aferente până la data efectivă a plății.

În baza art. 118 lit. f) C. pen. s-a dispus confiscarea unui număr de 9.980 pachete de țigări ridicate de la inculpat cu ocazia percheziției domiciliare din data de 31 martie 2010 și depuse la Camera de corpuri delicte a I.P.J. Sălaj.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj și A.N.A.F.-Direcția Vamală Cluj.

Prin apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj a fost criticată sentința atacată ca fiind nelegală și netemeinică și a solicitat desființarea sentinței instanței de fond și pronunțarea unei decizii prin care să se dispună reținerea în sarcina inculpatului și a actului material comis în perioada 27 mai 2010-14 iulie 2010 și obligarea acestuia la plata T.V.A.-ului și a acizelor.

În motivarea apelului s-a arătat că săvârșirea actului material din perioada 27 mai 2010-14 iulie 2010 este probată fără dubiu din analiza convorbirilor telefonice și din care rezultă că inculpatul discută cu diverse persoane despre vânzarea țigărilor, prețul, marca, încasarea sumelor, etc. și că procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice se coroborează cu alte probe administrate, cu referire la declarațiile martorului O.T.V. (fila 157 dos. u.p.) și procesul-verbal privind totalizarea cantităților de țigarete valorificate de inculpat.

S-a mai arătat că în virtutea rolului activ instanța de fond avea posibilitatea ca pentru acest act material să pună în discuție schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de contrabandă prev. și ped. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 deoarece acest act material a fost comis după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 54/2010 cu motivarea că din ansamblul probelor rezultă că inculpatul avea cunoștință despre faptul că țigările deținute și comercializate proveneau din contrabandă.

Referitor la latura civilă, s-a arătat că inculpatul datorează T.V.A. și accize potrivit art. 206

lit. b), art. 206

și art. 206

lit. d) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. și art. 136 alin. (1) din aceeși lege potrivit cărora produsele accizabile sunt supuse accizelor în momentul importului acestora pe teritoriul comunității, că accizele devin exigibile în momentul eliberării pentru consum (iar eliberarea pentru consum reprezintă și importul de produse accizabile chiar și neregulamentar), precum și faptul că la import bunurile sunt supuse taxelor vamale sau altor taxe comunitare.

Partea civilă A.N.A.F.-Direcția Vamală Cluj a criticat soluția primei instanțe ca nelegală sub aspectul soluționării laturii civile și a solicitat desființarea hotărârii atatacte sub acest aspect și pronunțarea unei decizii prin care să se dispună obligarea inculpatului la plata sumei totale de 329.465 lei compusă din taxe vamale-38.258 lei, accize-227.999 lei și T.V.A. -63.208 lei, la care să se aplice dobânzi și penalități aferente.

Apelul a fost motivat arătându-se că aceste sume rezultă din deținerea și comercializarea cantităților de 10.630 pachete țigarete și, respectiv, 27.350 pachete țigarete, că datoria vamala constând în plata drepturilor de import sau export a luat naștere prin introducerea ilegală pe teritoriul Comunității a mărfurilor supuse drepturilor de import, dată la care devine exigibilă și plata accizelor și T.V.A.

Prin Decizia penală nr. 58/A din 26 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj și partea civilă A.N.A.F.-Direcția Vamală Cluj împotriva sentinței penale nr. 84 din 21 decembrie 2012 a Tribunalului Sălaj.

A obligat pe partea civilă să plătească în favoarea statului suma de 600 lei cheltuieli judiciare, restul cheltuielilor judiciare rămânând în sarcina statului, din care 100 lei reprezentând onorar avocațial parțial.

A stabilit în favoarea Baroului Cluj suma de 100 lei, reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, urmând a se avansa din fondul Ministerului Justiției.

Procedând la soluționarea apelurilor prin prisma motivelor invocate și pe baza actelor și lucrărilor dosarului, Curtea a constatat următoarele:

Instanța de fond a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea și sprijinită pe interpretarea și analiza judicioasă a unui probatoriu complet administrat atât în faza de urmărire penală, cât și în fața primei instanțe, probatoriu pe baza căruia s-a stabilit întemeiat că inculpatul a comis actele materiale din 2 martie 2009 și 31 martie 2010 și, totodată, că față de inculpatul B.J. nu se poate reține comiterea actului din perioada 27 mai 2010-14 iulie 2010.

Curtea și-a însușit în întregime argumentația instanței de fond astfel cum această posibilitate este conferită de practica C.E.D.O. și potrivit căreia poate constitui o motivare preluarea motivelor instanței inferioare (Helle împotriva Finlandei), urmând a fi reținute cu privire la criticile aduse soluției instanței de fond următoarele:

La pronunțarea unei condamnări instanța trebuie să-și întemeieze convingerea vinovăției inculpatului pe bază de probe sigure și certe. Atunci când probele în acuzare nu au caracter cert, nu sunt decisive sau sunt incomplete, lăsând loc unei nesiguranțe în privința vinovăției inculpatului, se impune a da eficiență principiului „in dubio pro reo" care constituie un complement al prezumției de nevinovăție, un principiu instituțional care reflectă modul în care principiul aflării adevărului, consacrat în art. 3 C. proc. pen., se regăsește în materialul probațiunii.

Înfăptuirea justiției penale cere ca judecătorii să nu se întemeieze în hotărârile pe care le pronunță pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea sus a intrat în vigoare la data de 28 iulie 2010, deci ulterior datei consumării actului material pretins a fi fost comis de inculpat.

Cu privire la critica privind faptul că instanța nu s-a pronunțat asupra întregii perioade infracționale, indicându-se în dispozitiv doar data de 27 mai 2010, Curtea a notat că este vorba de o simplă eroare atâta timp cât în considerentele sentinței se face vorbire de perioada 27 mai 2010-14 iulie 2010.

Referitor la latura civilă, Curtea a reținut că în mod corect instanța de fond a dispus obligarea inculpatului doar la plata sumei de 1.135 lei, cu accesoriile aferente deoarece, pe de o parte, fiind înlăturat actul material din perioada 27 mai 2010-14 iulie 2010 inculpatul nu datorează despăgubiri, iar cu privire la accize și T.V.A. s-a reținut corect că acestea se datorează potrivit art. 177 și 153 din C. fisc. doar în momentul în care bunurile sunt comercializate sau cel puțin se poate dovedi existența unei activități economice, ceea ce nu s-a probat în speță. Mai mult, în sarcina inculpatului s-a reținut infracțiunea de deținere în scopul comercializării, ascunzându-se sursa impozabilă.

Pentru toate aceste motive Curtea a conchis că soluția atacată este legală și temeinică, urmând a fi menținută în totalitate. Astfel, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondate apelurile declarate în cauză.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și partea civilă A.N.A.F., A.N.V., D.R.A.O.V. Cluj.

Prin motivele scrise de recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a invocat incidența cazului de casare prev. de art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. susținând că hotărârile instanțelor de fond și apel sunt greșite întrucât în mod nejustificat au înlăturat din conținutul constitutiv al infracțiunii continuate reținute în sarcina inculpatului, actul material din 27 mai 2010 și au omis să se pronunțe pentru perioada infracțională 27 mai 14 iulie 2010, aspecte care coroborate cu o interpretare eronată a dispozițiilor legale aplicabile în domeniu au avut efecte nefaste și în ceea ce privește soluționarea laturii civile a cauzei. Totodată, prin motivele de recurs s-a susținut că probele administrate în cauză demonstrează că inculpatul B.J. a deținut și a comercializat-o provenite din contrabandă în perioada 02 martie 2009-14 iulie 2010, însă "chiar dacă s-ar accepta prin absurd că nu s-a făcut dovada activității infracționale a inculpatului pentru perioada 27 mai 14 iulie 2009 și în această situație prejudiciul tot ar fi fost greșit calculat de obiectivă (fapta supusă judecății). Numai așa se formează convingerea, izvorâtă din dovezile administrate în cauză, că realitatea obiectivă este fără echivoc, cea pe care o înfățișează realitatea reconstituită ideologic cu ajutorul probelor

Coroborând probele administrate în cursul urmăririi penale cu cele administrate nemijlocit în cursul judecății, Curtea a reținut că în mod corect instanța de fond a constatat că în cauză nu există probe indubitabile care să conducă la concluzia că inculpatul ar fi comis actul material din perioada 27 mai 2010-14 iulie 2010.

De asemenea, Curtea a reținut că din conținutul convorbirilor telefonice, astfel cum au fost redate potrivit proceselor-verbale existente la dosar, nu rezultă în mod indubitabil că în perioada arătată inculpatul ar fi deținut cantitatea de țigări reclamată și că ar fi comercializat-o în afara dispozițiilor legale. Deși s-a făcut referire, în dovedirea acestui act, la o serie de afirmații sau expresii (ex, „golden", „galben", „marmeladă","lemne", „țăran", etc) nicio probă nu confirmă că aceste cuvinte ar corespunde unui limbaj codificat care ar face trimitere la țigări și la proveniența acestora din acte de contrabandă.

Este adevărat că inculpatului i-au fost expediate 2 mesaje (fila 40 verso, fila 43 verso dos. u.p.), din conținutul acestora rezultând că acesta este întrebat de expeditori dacă are „vice roșu" ori „Winston cu filtru alb", însă aceste mesaje sunt insuficiente pentru a concluziona că inculpatul se afla în posesia unor țigări de felul celor arătate și că le-ar fi comercializat, mai ales că toate aceste mesaje nu au fost urmate de răspuns sau de o conduită a inculpatului în sensul celor arătate în actul infracțional.

Mai mult, au fost audiate și persoanele cu care inculpatul a purtat o parte din convorbirile telefonice, însă acestea au negat că discuția ar fi fost disimulată și au infirmat că ar fi vorbit despre comercializarea țigărilor de proveniență ilicită.

În final, cu ocazia percheziției domiciliare din data de 15 iulie 2010, efectuată în baza autorizației din 13 iulie 2010 emisă de către Judecătoria Zalău, la locuința inculpatului, nu au fost identificate niciun fel de țigări care să nu fie marcate de autoritățile din țară, așa cum a rezultat și din procesul verbal încheiat cu ocazia percheziției efectuată.

În ce privește susținerea potrivit căreia instanța de fond ar fi trebuit să dispună schimbarea încadrării juridice pentru acest act în infracțiunea de contrabandă prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind C. vam., Curtea a constatat că această critică nu este fondată deoarece O.U.G. nr. 54/2010 de modificare a Legii nr. 86/2006 și prin care s-a introdus textul legal de mai instanță". Astfel, pentru perioada 02 martie 2009 - 31 martie 2010 A.N.A.F., A.N.V. s-a constituit parte civilă cu suma de 71.975 lei, compusă din 1.135 lei reprezentând taxe vamale, 59.034 lei reprezentând accize și 11.806 lei reprezentând T.V.A. or, prejudiciul cauzat bugetului de stat în cazul mărfurilor care provin din afara U.E. și au fost introduse ilegal în comunitate, se compun din taxe vamale, accize și T.V.A.

Cu prilejul dezbaterilor reprezentantul Ministerului Public a precizat că restrânse motivele de recurs numai cu privire la greșita soluționare a laturii civile vizând perioada infracțională cuprinsă între 02 martie 2009 - 31 martie 2010, apreciind că includerea în cuantumul despăgubirilor ce trebuie acordate, a taxei pe valoare adăugată și a accizelor, reprezintă o problemă de aplicare a C. fisc., fiind un aspect ce vizează aplicarea corectă a legii și nu unul de calcul.

Totodată, procurorul de ședință a învederat că în cauză sunt incidente cazurile de casare prevăzute de noua reglementare, precizând că împrejurarea că anumite acte materiale sunt sau nu probate este o chestiune de fapt ce nu mai poate fi pusă în discuție, față de abrogarea cazului de casare prevăzut de art. 385

pct. 18 C. proc. pen.

Cu privire la soluționarea laturii civile procurorul a susținut că instanțele au făcut o greșită aplicare a legii privind dispozițiile Codului vamal și ale C. fisc., respectiv art. 202 alin. (2) lit. a) și alin. (3) din Regulamentul (C.E.E.) nr. 2913/92 de instituire a C. vam. comunitar, dispoziții care se regăsesc și în legislația internă, respectiv în art. 224 din Legea nr. 86/1996 privind C. vam.

Plecând de la aceste dispoziții, trebuia să se rețină că sunt aplicabile acele norme care privesc aplicarea accizelor, respectiv art. 2065, art. 2066 raportat la art. 2067 lit. b) din C. fisc., sens în care se arată că recursul formulat de A.N.A.F. este diferit, având în vedere că partea civilă se întemeiază pe dispozițiile art. 206

lit. d) care se referă la eliberarea pentru consum și nu lit. b) care au în vedere deținerea în afara antrepozitului fiscal.

Astfel, dispozițiile C. fisc. statuează că regimul suspensiv de accize este cel al antrepozitului fiscal or, țigările erau deținute în afara antrepozitului fiscal așa încât se datorau accize pentru acestea. Cât privește T.V.A.-ul, dispozițiile art. 131 și art. 136 din C. fisc. stabilesc aplicabilitatea faptului generator și exigibilitatea pentru importul de bunuri, drept urmare se datora și T.V.A.

A arătat că dispozițiile invocate de instanța de apel se referă la o situație juridică diferită, și anume pentru situația în care în mod legal o persoană a deținut și a comercializat țigările, situație ce nu se regăsește în speță.

Pentru aceste considerente a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 71.975 lei plus dobânzi și penalități.

În ceea ce privește latura penală, a menționat că faptele din prezenta cauză sunt încadrate în dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 înainte de intrare în vigoare a noii reglementări prin care se incriminează fapta de deținere prevăzută de dispozițiile art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 republicată raportat la art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 republicată, instanța nefiind scutită de sarcina de a face o încadrare juridică corectă, întrucât dispozițiile art. 296

alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 prevăd o pedeapsă de la un an la 4 ani închisoare, pe când pedeapsa pentru evaziune fiscală este între 2 și 8 ani închisoare, fiind aplicată o pedeapsă de 3 ani închisoare, deci o pedeapsă spre minimul special.

Prin urmare, a solicitat să se constate în ce măsură ar opera o lege mai favorabilă care să retroactiveze, având în vedere că practica judiciară nu este constantă sub acest aspect, fiind declarat un recurs în interesul legii, care însă nu a fost soluționat.

Ca atare, fie se vor reține toate cele trei infracțiuni, fie două câte două, fie o singură infracțiune. Astfel, în situația în care instanța de recurs ar ajunge la concluzia reținerii încadrării juridice conform art. 296

alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003, ce prevede o pedeapsă de la 1 la 4 ani închisoare, legea urmează a retroactiva.

În opinia parchetului, încadrarea juridică ipotetică corectă a faptei ar fi cea de concurs ideal, conform dispozițiilor art. 296 alin. (1) lit. 1 din Legea nr. 571/2003 republicată raportat la art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 republicată, întrucât obiectul juridic și obiectul material al faptei este diferit.

În situația în care încadrarea juridică ar fi concursul de infracțiuni nu ar putea interveni dispozițiile unei legi mai favorabile, întrucât pedeapsa este orientată spre minim, iar minimul prevăzut pentru fapta reglementată de dispozițiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 republicată este egal cu minimul pentru evaziune fiscală.

Prin motivele scrise de recurs A.N.A.F., A.N.V. a criticat decizia sub aspectul greșitei soluționări a laturii civile a cauzei susținând că prejudiciul nu a fost integral reparat. Prin motivele de recurs partea civilă critică implicit și soluția dată pe latură penală din moment ce prin nereținerea actelor materiale din perioada 27 mai 14 iulie 2010 a condus la diminuarea prejudiciului. în consecință, a solicitat obligarea inculpatului la repararea integrală a prejudiciului produs în cuantum de 329.465 lei.

Examinând recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, în limitele precizate de procurorul de ședință dar și recursul părții civile A.N.A.F., A.N.V. prin raportare la dispozițiile art. 385

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, se impun următoarele considerații de ordin teoretic referitoare la limitele examinării cauzei în calea de atac a recursului.

Din analiza conținutului cazurilor de casare expres prevăzute de art. 385

alin. (1) C. proc. pen., rezultă că, prin limitarea obiectului judecății în recurs, legiuitorul a urmărit ca nu orice încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanțiale să constituie temeiuri pentru a casa hotărârea atacată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

Prin modificările aduse cazurilor de casare prin Legea nr. 2/2013, legislația procesuală a instituit regula casării exclusiv în ceea ce privește chestiunile de nelegalitate, menționate în art. 385

alin. (1) C. proc. pen., recursul devenind așadar, o jurisdicție exercitabilă numai în cazuri strict determinate, astfel că judecata nu mai poate purta asupra fondului, ci exclusiv asupra corectei aplicări a legii.

Prin urmare, din perspectiva finalității avute în vedere, recursul nu are drept scop soluționarea unei cauze penale prin reaprecierea faptelor, respectiv a situației de fapt, stabilirea vinovăției, individualizarea pedepsei aplicate, ci doar sancționarea sentințelor ori deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală.

Pornind de la principiul, impus prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, potrivit căruia examinarea cauzei în recurs se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanța a cărei hotărâre a fost recurată sub aspectul soluționării cauzei prin aplicarea și interpretarea corectă a legii, instanța de recurs nu poate cenzura situația de fapt.

Decizia recurată a fost pronunțată la data de 26 martie 2013, ulterior intrării în vigoare, pe 15 februarie 2013, a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, așa încât este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat.

Cu privire la modul de soluționare a laturii penale atât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj cât și partea civilă au formulat critici de netemeinicie, arătând că hotărârile instanțelor de fond și apel sunt greșite întrucât, în mod nejustificat, au înlăturat din conținutul constitutiv al infracțiunii continuate de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., reținute în sarcina inculpatului, actul material din 27 mai 2010 și au omis să se pronunțe pentru perioada infracțională 27 mai 14 iulie 2010, aspecte care coroborate cu o interpretare eronată a dispozițiilor legale aplicabile în domeniu au avut efecte asupra soluționării laturii civile a cauzei.

Cu prilejul dezbaterilor reprezentantul Ministerului Public a învederat că, în cauză, sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 385

alin. (1) C. proc. pen., text de lege modificat prin Legea nr. 2/2013, precizând că împrejurarea că anumite acte materiale sunt sau nu probate este o chestiune de fapt ce nu mai poate fi pusă în discuție, față de abrogarea cazului de casare prevăzut de art. 385

pct. 18 C. proc. pen.

Prin urmare, a precizat că restrânse motivele de recurs numai cu privire la greșita soluționare a laturii civile vizând perioada infracțională cuprinsă între 02 martie 2009 - 31 martie 2010, apreciind că includerea în cuantumul despăgubirilor ce trebuie acordate, a taxei pe valoare adăugată și a accizelor, reprezintă o problemă de aplicare a C. fisc., fiind un aspect ce vizează aplicarea corectă a legii și nu unul de calcul.

Partea civilă deși a invocat nelegala soluționare a laturii civile, din formularea motivelor de recurs rezultă că, în realitate, prin solicitarea de a i se acorda și despăgubirile aferente actelor materiale din perioada 27 mai 14 iulie 2010, a formulat implicit critici și cu privire la modul de soluționare a laturii penale.

Așa cum s-a precizat anterior, examinarea cauzei în recurs se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanța a cărei hotărâre a fost recurată sub aspectul soluționării cauzei prin aplicarea și interpretarea corectă a legii, niciunul dintre cazurile de casare prev. de art. 385

alin. (1) C. proc. pen. nepermițând cenzurarea situației de fapt și nici verificarea concordanței dintre cele reținute în hotărârea de condamnare și probele administrate.

Teoretic, cazul de casare prev. de pct. 18 permitea instanței de recurs de a cenzura modul în care au fost reținute faptele și împrejurările de fapt ale cauzei, dar chiar și sub imperiul legii de procedură, anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, cazul de casare prev. la pct. 18 presupunea existența unei erori grave de fapt, care nu echivala cu o apreciere greșită a faptelor ori a probelor, astfel cum s-a solicitat de către recurenți. Însă, prevederile pct. 18 al art. 385

C. proc. pen. au fost abrogate prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, astfel încât netemeinicia deciziei penale atacate nu mai poate fi cenzurată în calea de atac a recursului.

Concluzionând, Înalta Curte reține că pentru a analiza temeinicia hotărârilor atacate, instanța de recurs ar trebui să cenzureze situația de fapt, să verifice concordanța dintre cele reținute în hotărârea de condamnare și probele administrate, ceea ce nu este permis prin prisma niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 385

alin. (1) C. proc. pen.

Totodată, Înalta Curte notează că motivele invocate privind greșita interpretare a probelor de către instanțele de fond și de apel nu se circumscriu noțiunii de „greșită aplicare a legii" și nu pot fi cenzurate de instanța de recurs prin prisma cazului de casare prev. de art. 385 pct. 17 C. proc. pen.

Cu prilejul dezbaterilor procurorul solicitat să se constate în ce măsură ar opera o lege mai favorabilă care să retroactiveze, cu referire la art. 296

alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 care prevede o pedeapsă de la un an la 4 ani închisoare, pe când pedeapsa pentru evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, este între 2 și 8 ani închisoare, în condițiile în care inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă orientată către minimul special, de 3 ani închisoare.

În acest sens, procurorul a menționat că faptele din prezenta cauză sunt încadrate în dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 înainte de intrare în vigoare a noii reglementări prin care se incriminează fapta de deținere prevăzută de dispozițiile art. 296

alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 republicată raportat la art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 republicată. Ca atare, fie se vor reține toate cele trei infracțiuni, fie două câte două, fie o singură infracțiune. Astfel, în situația în care instanța de recurs ar ajunge la concluzia reținerii încadrării juridice conform art. 296

alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003, ce prevede o pedeapsă de la 1 la 4 ani închisoare, legea urmează a retroactiva. Cu toate acestea, a precizat că în opinia parchetului, încadrarea juridică ipotetică corectă a faptei ar fi cea de concurs ideal, conform dispozițiilor art. 296

alin. (1) lit. 1 din Legea nr. 571/2003 republicată raportat la art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 republicată. Astfel, în situația în care încadrarea juridică ar fi concursul de infracțiuni nu ar putea interveni dispozițiile unei legi mai favorabile, întrucât pedeapsa este orientată spre minim, iar minimul prevăzut pentru fapta reglementată de dispozițiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 republicată este egal cu minimul pentru evaziune fiscală.

Cererea procurorului privind încadrarea juridică a faptei inculpatului se circumscriu formal cazului de casare prev. de art. art. 385

pct. 172 C. proc. pen., însă nu pot fi examinate întrucât în termenul de motivare a recursului nu a fost invocată nerespectarea vreunei dispoziții legale referitoare la încadrarea juridică.

Prin motivele scrise de recurs s-a avut în vedere, în mod concret, în ceea ce privește latura penală a cauzei, numai înlăturarea nejustificată din conținutul constitutiv al infracțiunii continuate de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. a actelor materiale pentru perioada infracțională 27 mai 14 iulie 2010.

Incidența cazului de casare prev. de art. art. 385

pct. 172 C. proc. pen., invocat în termen, se examinează prin raportare la motivul de recurs circumscris acestuia. Ca atare, invocarea și a altor situații de greșită aplicare a legii, subsumate aceluiași caz de casare, cu prilejul dezbaterilor, echivalează cu nedepunerea motivelor de recurs în termenul prevăzut de lege.

Prin urmare, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute în art. 385

alin. (2) C. proc. pen. de a fi fost formulate în termenul prevăzut de acest text de lege, critica de nelegalitate formulată de procuror în dezbateri, nu poate fi examinată.

Cu toate acestea, în legătură cu încadrarea juridică a faptei se impune precizarea că problema de drept a primit o rezolvare prin Decizia nr. 17 din 18 noiembrie 2013 dată în recurs în interesul legii de Completul competent al Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a statuat că:" fapta de a deține în afara antrepozitului fiscal produse accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limitele prevăzute de lege, cunoscând că acestea provin din contrabandă, constituie infracțiunea prevăzută în art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind C. vam. al României".

Dispozițiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind C. vam. al României dar și ale art. 296

alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 au intrat în vigoare începând cu data de 23 iunie 2010, astfel că la data epuizării faptei, 31 martie 2010, nu erau aplicabile. De altfel, chiar procurorul prin motivele scrise de recurs a menționat că la data comiterii faptei, O.U.G. nr. 54 din 2010, prin care a fost modificată Legea nr. 86/2006 și a fost introdus art. 270 alin. (3), nu intrase în vigoare. Ca atare, legea aplicabilă se stabilește în funcție de momentul epuizării infracțiunii continuate și la acel moment erau în vigoare numai dispozițiile art. art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005.

Cât privește aplicarea legii penale mai favorabile ca urmare a faptului că de la momentul epuizării infracțiunii continuate și până la judecarea definitivă a cauzei s-au succedat mai multe legi penale și că există o continuitate a incriminării faptei de a deține în afara antrepozitului fiscal produse accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limitele prevăzute de lege, cunoscând că acestea provin din contrabandă, se constată că cererea procurorului formulată în dezbateri poate fi examinată în prezenta cale de atac, chiar în lipsa unui caz de casare prin prisma căruia hotărârea devenită nelegală să fie casată, ca efect al aplicării principiului constituțional menționat în art. 15 alin. (2) din legea fundamentală.

Având în vedere situația de fapt reținută cu titlu definitiv în prezenta cauză dar și soluția dată în recursul în interesul legii, privind încadrarea juridică a faptei de a deține în afara antrepozitului fiscal produse accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limitele prevăzute de lege, cunoscând că acestea provin din contrabandă, în art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, nu se mai impune examinarea criticii privind aplicarea legii penale mai favorabile și cu referire la art. 29

alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003.

In ceea ce privește sancțiunile pentru cele două infracțiuni supuse analizei din perspectiva aplicării legii mai favorabile se constată că maximul special al pedepsei închisorii este mai redus în ceea ce privește incriminarea din art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, respectiv de 7 ani închisoare, față de 8 ani închisoare în cazul infracțiunii prev. art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, minimul special al pedepsei este același în cazul ambelor legi penale succesive, și anume 2 ani închisoare.

Or, în condițiile în care pedeapsa aplicată prin decizia atacată a fost orientată spre minim modificarea limitei maxime de pedeapsă nu are efect asupra pedepsei aplicate potrivit legii vechi, așa încât nu sunt îndeplinite condițiile pentru aplicarea legii penale mai favorabile.

Cu privire la critica comună a Parchetului și a părții civile vizând omisiunea instanței de fond de a obliga pe inculpat la repararea integrală a prejudiciului incluzând plata accizelor și a taxei pe valoare adăugată, în conformitate cu legislația în vigoare, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că motivul de recurs se referă la greșita aplicare a legii civile în materia reparării prejudiciului, se circumscrie cazului de casare prev. de art. 385

pct. 172 C. proc. pen. și a fost invocat în termenul prev. de art. 385

alin. (2) C. proc. pen. de către recurenți.

Este adevărat că principiul general care guvernează soluționarea acțiunii civile în cadrul procesului penal este acela al reparării integrale a prejudiciului cauzat prin fapta ilicită.

Art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 incriminează fapta de evaziune fiscală, constând în ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile, săvârșită în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.

Art. 2 lit. e) din Legea nr. 241/2005 definește noțiunea de "obligații fiscale" ca reprezentând "obligațiile prevăzute de C. fisc. și de C. proc. fisc."

Totodată, se constată că obligațiile fiscale definite de Legea nr. 241/2005 în art. 2 lit. e) includ taxele vamale prevăzute de C. vam. Taxele vamale sunt incluse în C. proc. fisc., în art. 1 alin. (2) și art. 2 alin. (2) prevăzându-se că acest cod se aplică și pentru administrarea drepturilor vamale și constituie procedura de drept comun pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat.

În drept, în sarcina inculpatului B.J. s-a reținut deținerea de bunuri în vederea comercializării, respectiv țigări fără a fi supuse unui regim vamal, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiuni de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005.

Prin urmare, având în vedere fapta reținută, în mod corect instanța de fond a dispus obligarea inculpatului doar la plata taxelor vamale, reținând cu privire la accize și T.V.A. că acestea se datorează potrivit art. 177 și 153 din C. fisc. doar în momentul în care bunurile sunt comercializate sau cel puțin se poate dovedi existența unei activități economice, ceea ce nu s-a probat în speță.

În susținerea motivelor de recurs, procurorul și partea civilă au susținut că instanțele au făcut o greșită aplicare a legii privind dispozițiile C. vam. și ale C. fisc., respectiv art. 202 alin. (2) lit. a) și alin. (3) din Regulamentul (C.E.E.) nr. 2913/92 de instituire a C. vam. comunitar, dispoziții care se regăsesc și în legislația internă, respectiv în art. 224 din Legea nr. 86/1996 privind C. vam.

Potrivit art. 224 alin. (1) din Legea nr. 86/1996 privind C. vam., datoria vamală la import ia naștere și prin:

a) introducerea ilegală pe teritoriul vamal al României a mărfurilor supuse drepturilor de import;

b) introducerea ilegală a mărfurilor pe teritoriul vamal al României dintr-o zonă liberă sau antrepozit liber aflat pe teritoriul României. În sensul prezentului articol, introducerea ilegală reprezintă orice introducere care încalcă dispozițiile art. 64 - 67 și art. 195 lit. b).

În conformitate cu alin. (2) al aceluiași text de lege, datoria vamală se naște în momentul în care mărfurile sunt introduse ilegal.

Textul de lege menționat reglementează mo

§ Cauze similare