ÎCCJ, decizie (scj.ro #84841)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #84841) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Contestarea în instanță a
actului administrativ-fiscal. Preluarea în totalitate în considerentele
hotărârii judecătorești a concluziilor reținute în actul atacat. Consecințe.
Codul
de procedură civilă, art. 261 alin.(1) pct. 5, art. 304 pct. 7
Preluarea
în integralitate, în considerentele hotărârii judecătorești, a concluziilor
organului fiscal emitent al deciziei contestate echivalează cu o lipsă de
motivare a respectivei hotărâri, atrăgând în consecință incidența motivului de
recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 7 din Codul de procedură civilă.
Decizia
nr. 2677 din 1 mai 2011
Prin
sentința civilă nr. 199/CA din 31 mai 2010, Curtea de Apel Constanța - Secția
Comercială, Maritimă și Fluvială, Contencios Administrativ și Fiscal a respins
acțiunea formulată de reclamanta SC D SRL în contradictoriu cu pârâtele
Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța și Administrația Finanțelor
Publice Constanța.
Pentru
a se pronunța astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, legalitatea deciziei
nr.107/20.12.2007, prin care Direcția Generală a Finanțelor Publice
Constanța-Serviciul Soluționare contestații a soluționat contestația
reclamantei împotriva a nouă decizii referitoare la obligațiile de plată
accesorii emise de către Administrația Finanțelor Publice Constanța.
Împotriva
sentinței nr. 199/CA din 31 mai 2010 a Curții de Apel Constanța - Secția
Comercială, Maritimă și Fluvială, Contencios Administrativ, a declarat recurs
reclamanta SC D SRL, invocând dispozițiile art. 304 pct.7, pct.8 și pct.9
și art 304 indice 1 Cod procedură civilă
Recursul
este fondat.
Potrivit
art.261 alin.1 pct.5 Cod procedură civilă, hotărârea pronunțată de instanță ca
urmare a soluționării cauzei cu care a fost investită
„se dă în numele legii
și va cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea
instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”.
Respectarea
acestei dispoziții procedurale, cu valoare de principiu, se circumscrie
obligației ce revine instanței de a garanta părților exercițiul efectiv al
dreptului la un proces echitabil consacrat de art.6 din Convenția Europeană a
Drepturilor Omului.
În
acest sens, în jurisprudența CEDO s-a reținut constant că dreptul la un proces
echitabil nu poate fi examinat efectiv decât în situația în care instanța
procedează la „un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și mijloacelor de
probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența”.
Or, în
cauza dedusă judecății, Înalta Curte constată că, la pronunțarea sentinței
recurate, instanța de fond nu a procedat la o analiză efectivă a susținerilor
și apărărilor invocate de părți, ceea ce cu ușurință se poate observa din
parcurgerea considerentelor hotărârii pronunțate de instanța fondului, care de
fapt reprezintă o preluare a considerentelor Deciziei nr.107/20.12.2007 și
nicidecum o expunere a argumentelor care au format convingerea instanței în
sensul hotărârii recurate.
Instanța
de fond și-a însușit, așadar, integral concluziilor organului fiscal emitent al
deciziei contestate în cauză, fără a mai proceda la o analiză a susținerilor
recurentei în raport de celelalte mijloace de probă administrate în cauză,
respectiv înscrisurile depuse la dosar, atitudine ce nu poate fi acceptată, în
condițiile în care este de natură a afecta drepturile procedurale ale uneia
dintre părțile litigante,
În
aceste condiții, este evident că ceea ce legiuitorul a numit
“motivele de
fapt și
de drept care au format convingerea instanței
” nu se
regăsește în considerentele sentinței recurate, făcând practic imposibilă
exercitarea unui control judiciar de către instanța de recurs.
Așa
fiind, se apreciază ca întemeiat primul motiv de recurs, întemeiat pe
dispozițiile art.304 pct.7 Cod de procedură civilă, astfel că în raport cu
dispozițiile art.312 Cod procedură civilă, recursul va fi admis și hotărârea
casată cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță.
Cu
ocazia rejudecării instanța de fond urmează a analiza punctual atât din
perspectiva susținerilor reclamantei cât și a apărărilor pârâtelor, toate
aspectele de fond necesare lămuririi situației de fapt, a cadrului legal
aplicabil și a sumelor datorate de recurentă cu titlu de accesorii cu atât mai
mult cu cât aceasta susține fie că a beneficiat de o serie de eșalonări și
scutiri de plată fie că a efectuat o serie de plăți parțiale.
Totodată, având în vedere complexitatea raporturilor juridice deduse judecății,
cu ocazia rejudecării instanța de fond va pune în discuția părților necesitatea
administrării în cauză a probei cu expertiză contabilă, probă pe care, Înalta
Curte o consideră necesară pentru stabilirea cu exactitate a scutirilor,
eșalonărilor și a altor înlesniri de care a beneficiat recurenta în perioada
verificată de organele fiscale, pentru identificarea plăților parțiale pe care
recurenta susține că le-a efectuat și implicit pentru calcularea sumelor
datorate de recurentă cu titlu de accesorii.
Față
de susținerile părților litigante, de complexitatea calculelor care trebuiesc
efectuate dată fiind și perioada de timp vizată, de numărul mare al deciziilor
contestate, de complexitatea înscrisurilor financiar contabile depuse la
dosarul cauzei, de multitudinea de norme financiar-fiscale incidente în cauză,
este esențială stabilirea, de către instanța de fond, prin analiza tuturor
mijloacelor de probă administrate în cauză precum și prin administrarea de
probe suplimentare, a situației de fapt deduse prezentei judecăți.
În
acest sens instanța de fond va lua în considerare constatările și concluziile
organelor fiscale, motivele prezentate de societate, documentele existente la
dosarul cauzei precum și actele normative în vigoare în perioada verificată,
invocate de societate și de organele de inspecție fiscală dar și probele noi
ce se vor administra în cauză, respectiv înscrisuri și expertiza contabilă.
Pentru
considerentele expuse, Înalta Curte a admis recursul, a casat hotărârea
recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.