ÎCCJ, decizie (scj.ro #84304)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #84304) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Extrădare
activă. Computarea arestării
Cuprins pe materii
: Drept procesual penal. Proceduri prevăzute
în legi speciale. Extrădarea
Indice alfabetic
: Drept procesual penal
- extrădare
-
computarea arestării
Legea
nr
. 302/2004,
art
. 18 alin.
(1)
În conformitate cu prevederile
art
. 18 alin. (1) din
Legea
nr
. 302/2004, durata arestului executat în
străinătate în îndeplinirea unei cereri de extrădare formulate de autoritățile
române se compută din durata pedepsei aplicate de instanțele române. În raport
cu aceste prevederi, numai durata măsurilor preventive privative de libertate
dispuse de autoritățile judiciare străine se compută din durata pedepsei
aplicate de instanțele române, iar nu și durata măsurilor preventive
neprivative
de liberate dispuse de aceste autorități, cum
este măsura de obligare a persoanei extrădate de a-și stabili locuința într-o
localitate, cu interzicerea îndepărtării din locuință într-un anumit interval
orar.
I.C.C.J.,
secția penală, decizia
nr
. 4990 din 4 septembrie 2006
Prin sentința penală
nr
. 77 din 8 februarie 2006,
Tribunalul
Brașov
a admis contestația la executare
împotriva sentinței penale
nr
. 291 din 24 mai 2001 a
Tribunalului Iași, formulată de condamnatul H.M. și, în baza
art
. 461 alin. (1)
lit
. d) C.
proc
.
pen
. raportat la
art
. 18 alin. (1) din Legea
nr
.
302/2004, s-a computat din pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată
condamnatului, durata arestării provizorii în vederea extrădării, de la 13
aprilie 2004 până la 11 iulie 2005 inclusiv.
Instanța a reținut că, prin sentința penală
nr
. 291
din 24 mai 2001, rămasă definitivă prin decizia penală
nr
.
48 din 14 februarie 2002 a Curții de Apel Iași, condamnatului H.M. i s-a
aplicat o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare, iar la 8 martie
2002 Tribunalul
Brașov
a emis mandatul de executare
nr
. 372/2001, condamnatul fiind dat în urmărire națională
și internațională. La 13 aprilie 2004, condamnatul a fost localizat în
Italia
și arestat provizoriu în vederea extrădării către
România.
Prima instanță a reținut că, potrivit adresei
nr
.
69212/AD/BCR din 17 ianuarie 2006 emisă de Ministerul Administrației și
Internelor - Centrul de Cooperare Polițienească Internațională, Biroul Național
Interpol, condamnatul a fost arestat provizoriu în vederea extrădării către
România, de la 13 aprilie 2004 până la 11 iulie 2005, când a fost predat
autorităților române.
În raport cu această situație, în temeiul dispozițiilor
art
.
18 din Legea
nr
. 302/2004, prima instanță a admis
contestația la executare formulată de condamnat și a computat durata arestării
provizorii pe care acesta a executat-o în străinătate.
Prin decizia
nr
. 139/AP din 10 mai 2006 a Curții de
Apel
Brașov
, Secția penală, a fost respins ca
nefondat
apelul declarat de procuror.
Împotriva
acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs procurorul, care a invocat
cazul de casare prevăzut în
art
. 385
9
alin. (1)
pct
. 17
1
C.
proc
.
pen
. și a criticat decizia sub aspectul greșitei
computări din pedeapsa ce urmează a fi executată de condamnat a perioadei
cuprinse în intervalul 29 iulie 2004 - 11 iulie 2005.
Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând atât motivele de recurs
invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor
art
. 385
9
alin. (3) combinate cu
art
. 385
6
alin. (1) C.
proc
.
pen
., constată că recursul declarat de procuror este
fondat.
Măsurile preventive sunt instituții de drept procesual penal, puse la
dispoziția organelor judiciare și constau în anumite privațiuni sau
constrângeri, personale sau reale, determinate de condițiile și împrejurările
în care se desfășoară procesul penal.
Potrivit legislației române, măsurile preventive sunt reglementate în Titlul IV
din Partea generală a Codului de procedură penală, Capitolul I, și constau în
reținere, obligarea de a nu părăsi localitatea, obligarea de a nu părăsi țara
și arestarea preventivă.
Deși, în ansamblu, grupul măsurilor preventive prezintă, sub anumite aspecte,
omogenitate, analitic apar însă unele deosebiri care impun o subdivizare a
grupului în măsuri preventive privative de libertate (reținerea și arestarea
preventivă) și măsuri preventive restrictive de libertate (obligarea de a nu
părăsi localitatea și obligarea de a nu părăsi țara). Spre deosebire de
reținere și arestare preventivă, obligarea de a nu părăsi localitatea și
obligarea de a nu părăsi țara sunt măsuri preventive restrictive de libertate
care constau în îndatorirea impusă învinuitului sau inculpatului de a nu părăsi
localitatea sau țara în care locuiește, fără încuviințarea organului care a
dispus această măsură. Rezultă că, în cazul acestor din urmă măsuri preventive,
restricționarea este susceptibilă de atenuări prin acordarea de încuviințări.
În esență, se poate observa că măsurile preventive restrictive de libertate
prevăzute în legislația română au un efect direct asupra stării de libertate a
persoanei, aceasta fiind împiedicată să-și manifeste liber capacitatea de
circulație.
Pe de altă parte, legislația română nu cunoaște o măsură mai laxă de limitare a
libertății de mișcare, cum ar fi cea impusă condamnatului prin ordonanța din 29
iulie 2004 a Curții de Apel din
Torino
. Se poate
vorbi, însă, de o similitudine între măsura dispusă de autoritățile judiciare
italiene (măsura coercitivă de obligare a stabilirii locuinței în localitatea
R., cu interzicerea îndepărtării din locuința proprie în intervalul orar 22
30
-7
00
)
și măsurile preventive prevăzute în
art
. 145 și
art
. 145
1
C.
proc
.
pen
. (obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara).
Dacă există această similitudine în materia consecințelor față de persoana
condamnatului, și anume limitarea libertății de mișcare, pe cale de consecință
trebuie recunoscută și similitudinea privind introducerea ori
neintroducerea
duratei acestei măsuri în calculul
executării efective a unei părți din pedeapsă, cu ocazia deducerii operate
potrivit
art
. 88 C.
pen
.
Această dispoziție din legislația penală română, conform căreia timpul
reținerii și al arestării preventive se scade din durata pedepsei închisorii
pronunțate, are corespondent în conținutul
art
. 18
alin. (1) din Legea
nr
. 302/2004 privind computarea
arestării, care se referă la durata arestului efectuat în străinătate în
îndeplinirea unei cereri formulate de autoritățile române.
Dacă legiuitorul ar fi intenționat să se deducă din pedeapsa de executat și
alte perioade privind măsuri preventive
neprivative
de libertate luate față de condamnat, ar fi arătat-o în mod explicit.
Interpretarea dată în cauză de instanța de apel noțiunii de arest la care face
referire Legea
nr
. 302/2004 constituie o adăugare la
lege, deoarece nici din textul
art
. 88 C.
pen
. și nici din textul
art
. 18
alin. (1) din Legea
nr
. 302/2004 nu rezultă că s-ar
putea admite și alte interpretări, care să asimileze lipsirea efectivă de
libertate prin deținerea într-un loc special celor privați de libertate, cu
măsurile ce limitează ori restrâng libertatea de mișcare.
Interzicerea îndepărtării de locuința proprie între anumite ore, dispusă de
Curtea de Apel din
Torino
, nu poate echivala cu
instituirea unui arest, deoarece condamnatul rămâne în continuare în sfera
socială a familiei ori a apropiaților săi, fapt care dimpotrivă, în situația
arestului preventiv, este unul din obiectivele interdicției, și anume ruperea
relațiilor sociale pentru prevenirea unor activități de natură a periclita
ancheta.
Pe de altă parte, deducerea sau computarea se referă la termene calculabile în
zile, măsurile preventive privative de libertate fiind stabilite pe zile
întregi.
Măsura coercitivă dispusă de Curtea de Apel din
Torino
se referă la o perioadă orară din zi (între orele 22
30
- 7
00
)
ce nu poate fi dedusă (computată) după regulile stabilite de legislația română.
Mai mult, între orele 7
00
- 22
30
ale fiecărei zile, din
perioada 29 iulie 2004 - 11 iulie 2005, condamnatul a avut deplină libertate de
mișcare, așa-zisul arest la domiciliu
neincluzând
și
acest interval orar, conform ordonanței Curții de Apel din
Torino
.
Față de considerentele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție, în
conformitate cu prevederile
art
. 385
15
pct
. 2
lit
. d) C.
proc
.
pen
., a admis recursul
declarat de procuror, a casat decizia penală atacată și, în parte, sentința
penală
nr
. 77 din 8 februarie 2006, iar în
rejudecare
a modificat dispoziția privind durata arestării
provizorii în vederea extrădării ce urmează a fi computată, în sensul că
această perioadă este cuprinsă între 13 aprilie 2004 și 29 iulie 2004, iar nu
între 13 aprilie 2004 și 11 iulie 2005, computând această ultimă perioadă din
pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată condamnatului.