ÎCCJ, decizie (scj.ro #84304)

Extrădare activă. Computarea arestării Cuprins pe materii : Drept procesual penal. Proceduri prevăzute în legi speciale. Extrădarea Indice alfabetic : Drept procesual penal - extrădare - computarea arestării Legea nr . 302/2004, art . 18 alin. (1) În conformitate cu prevederile art . 18 alin. (1) din Legea nr . 302/2004, durata arestului executat în străinătate în îndeplinirea unei cereri de extrădare formulate de autoritățile române se compută din durata pedepsei aplicate de instanțele române. În raport cu aceste prevederi, numai durata măsurilor preventive privative de libertate dispuse de autoritățile judiciare străine se compută din durata pedepsei aplicate de instanțele române, iar nu și durata măsurilor preventive neprivative de liberate dispuse de aceste autorități, cum este măsura de obligare a persoanei extrădate de a-și stabili locuința într-o localitate, cu interzicerea îndepărtării din locuință într-un anumit interval orar.

I.C.C.J., secția penală, decizia nr . 4990 din 4 septembrie 2006 Prin sentința penală nr . 77 din 8 februarie 2006, Tribunalul Brașov a admis contestația la executare împotriva sentinței penale nr . 291 din 24 mai 2001 a Tribunalului Iași, formulată de condamnatul H.M. și, în baza art . 461 alin. (1) lit . d) C. proc . pen . raportat la art . 18 alin. (1) din Legea nr . 302/2004, s-a computat din pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată condamnatului, durata arestării provizorii în vederea extrădării, de la 13 aprilie 2004 până la 11 iulie 2005 inclusiv. Instanța a reținut că, prin sentința penală nr . 291 din 24 mai 2001, rămasă definitivă prin decizia penală nr . 48 din 14 februarie 2002 a Curții de Apel Iași, condamnatului H.M.

i s-a aplicat o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare, iar la 8 martie 2002 Tribunalul Brașov a emis mandatul de executare nr . 372/2001, condamnatul fiind dat în urmărire națională și internațională. La 13 aprilie 2004, condamnatul a fost localizat în Italia și arestat provizoriu în vederea extrădării către România. Prima instanță a reținut că, potrivit adresei nr . 69212/AD/BCR din 17 ianuarie 2006 emisă de Ministerul Administrației și Internelor - Centrul de Cooperare Polițienească Internațională, Biroul Național Interpol, condamnatul a fost arestat provizoriu în vederea extrădării către România, de la 13 aprilie 2004 până la 11 iulie 2005, când a fost predat autorităților române. În raport cu această situație, în temeiul dispozițiilor art . 18 din Legea nr . 302/2004, prima instanță a admis contestația la executare formulată de condamnat și a computat durata arestării provizorii pe care acesta a executat-o în străinătate.

Prin decizia nr . 139/AP din 10 mai 2006 a Curții de Apel Brașov , Secția penală, a fost respins ca nefondat apelul declarat de procuror. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs procurorul, care a invocat cazul de casare prevăzut în art . 385 9 alin. (1) pct . 17 1 C. proc . pen . și a criticat decizia sub aspectul greșitei computări din pedeapsa ce urmează a fi executată de condamnat a perioadei cuprinse în intervalul 29 iulie 2004 - 11 iulie 2005. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând atât motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art . 385 9 alin. (3) combinate cu art . 385 6 alin. (1) C. proc . pen ., constată că recursul declarat de procuror este fondat.

Măsurile preventive sunt instituții de drept procesual penal, puse la dispoziția organelor judiciare și constau în anumite privațiuni sau constrângeri, personale sau reale, determinate de condițiile și împrejurările în care se desfășoară procesul penal. Potrivit legislației române, măsurile preventive sunt reglementate în Titlul IV din Partea generală a Codului de procedură penală, Capitolul I, și constau în reținere, obligarea de a nu părăsi localitatea, obligarea de a nu părăsi țara și arestarea preventivă. Deși, în ansamblu, grupul măsurilor preventive prezintă, sub anumite aspecte, omogenitate, analitic apar însă unele deosebiri care impun o subdivizare a grupului în măsuri preventive privative de libertate (reținerea și arestarea preventivă) și măsuri preventive restrictive de libertate (obligarea de a nu părăsi localitatea și obligarea de a nu părăsi țara).

Spre deosebire de reținere și arestare preventivă, obligarea de a nu părăsi localitatea și obligarea de a nu părăsi țara sunt măsuri preventive restrictive de libertate care constau în îndatorirea impusă învinuitului sau inculpatului de a nu părăsi localitatea sau țara în care locuiește, fără încuviințarea organului care a dispus această măsură. Rezultă că, în cazul acestor din urmă măsuri preventive, restricționarea este susceptibilă de atenuări prin acordarea de încuviințări. În esență, se poate observa că măsurile preventive restrictive de libertate prevăzute în legislația română au un efect direct asupra stării de libertate a persoanei, aceasta fiind împiedicată să-și manifeste liber capacitatea de circulație.

Pe de altă parte, legislația română nu cunoaște o măsură mai laxă de limitare a libertății de mișcare, cum ar fi cea impusă condamnatului prin ordonanța din 29 iulie 2004 a Curții de Apel din Torino . Se poate vorbi, însă, de o similitudine între măsura dispusă de autoritățile judiciare italiene (măsura coercitivă de obligare a stabilirii locuinței în localitatea R., cu interzicerea îndepărtării din locuința proprie în intervalul orar 22 30 -7 00 ) și măsurile preventive prevăzute în art . 145 și art . 145 1 C. proc . pen . (obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara).

Dacă există această similitudine în materia consecințelor față de persoana condamnatului, și anume limitarea libertății de mișcare, pe cale de consecință trebuie recunoscută și similitudinea privind introducerea ori neintroducerea duratei acestei măsuri în calculul executării efective a unei părți din pedeapsă, cu ocazia deducerii operate potrivit art . 88 C. pen . Această dispoziție din legislația penală română, conform căreia timpul reținerii și al arestării preventive se scade din durata pedepsei închisorii pronunțate, are corespondent în conținutul art . 18 alin. (1) din Legea nr . 302/2004 privind computarea arestării, care se referă la durata arestului efectuat în străinătate în îndeplinirea unei cereri formulate de autoritățile române.

Dacă legiuitorul ar fi intenționat să se deducă din pedeapsa de executat și alte perioade privind măsuri preventive neprivative de libertate luate față de condamnat, ar fi arătat-o în mod explicit. Interpretarea dată în cauză de instanța de apel noțiunii de arest la care face referire Legea nr . 302/2004 constituie o adăugare la lege, deoarece nici din textul art . 88 C. pen . și nici din textul art . 18 alin. (1) din Legea nr . 302/2004 nu rezultă că s-ar putea admite și alte interpretări, care să asimileze lipsirea efectivă de libertate prin deținerea într-un loc special celor privați de libertate, cu măsurile ce limitează ori restrâng libertatea de mișcare.

Interzicerea îndepărtării de locuința proprie între anumite ore, dispusă de Curtea de Apel din Torino , nu poate echivala cu instituirea unui arest, deoarece condamnatul rămâne în continuare în sfera socială a familiei ori a apropiaților săi, fapt care dimpotrivă, în situația arestului preventiv, este unul din obiectivele interdicției, și anume ruperea relațiilor sociale pentru prevenirea unor activități de natură a periclita ancheta. Pe de altă parte, deducerea sau computarea se referă la termene calculabile în zile, măsurile preventive privative de libertate fiind stabilite pe zile întregi. Măsura coercitivă dispusă de Curtea de Apel din Torino se referă la o perioadă orară din zi (între orele 22 30 - 7 00 ) ce nu poate fi dedusă (computată) după regulile stabilite de legislația română.

Mai mult, între orele 7 00 - 22 30 ale fiecărei zile, din perioada 29 iulie 2004 - 11 iulie 2005, condamnatul a avut deplină libertate de mișcare, așa-zisul arest la domiciliu neincluzând și acest interval orar, conform ordonanței Curții de Apel din Torino . Față de considerentele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție, în conformitate cu prevederile art . 385 15 pct . 2 lit . d) C. proc . pen ., a admis recursul declarat de procuror, a casat decizia penală atacată și, în parte, sentința penală nr . 77 din 8 februarie 2006, iar în rejudecare a modificat dispoziția privind durata arestării provizorii în vederea extrădării ce urmează a fi computată, în sensul că această perioadă este cuprinsă între 13 aprilie 2004 și 29 iulie 2004, iar nu între 13 aprilie 2004 și 11 iulie 2005, computând această ultimă perioadă din pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată condamnatului.