ÎCCJ, decizie (scj.ro #83854)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83854) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Indivizibilitate.
Infracțiune continuată. Judecarea separată a acțiunilor
care intră în conținutul aceleiași infracțiuni.
Consecințe
Cuprins pe materii:
Drept procesual
penal. Partea generală. Competența. Felurile competenței.
Competența în caz de indivizibilitate și conexitate
Indice alfabetic:
Drept procesual
penal
-
indivizibilitate
C.
pen
.,
art. 43
C.
proc
.
pen
.,
art. 33 lit. c),
art. 449
În
cazul infracțiunii continuate - caz de indivizibilitate prevăzut în
art. 33 lit. c) C.
proc
.
pen
.
- dacă prima instanță, competentă după materie,
după calitatea persoanei și din punct de vedere teritorial, a fost
învestită prin două rechizitorii, la date diferite, cu judecarea
acțiunilor care intră în conținutul aceleiași
infracțiuni continuate și le-a judecat separat, nereunirea cauzelor nu
atrage nulitatea absolută a primei hotărâri pronunțate, întrucât
nu au fost încălcate nici dispozițiile privind competența
după materie, nici dispozițiile privind competența după
calitatea persoanei.
În dispozițiile
art.
43 C
.
pen
. și art.
449 C
.
proc
.
pen
. sunt reglementate remediile pentru cazul în
care, cu privire la unele dintre acțiunile sau inacțiunile care
intră în conținutul infracțiunii continuate, s-a pronunțat,
anterior, o hotărâre definitivă.
I.C.C.J., Secția
penală, decizia nr. 2379 din 14 iunie 2011
Prin sentința penală nr. 618 din 20 decembrie
2010 pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr. 6870/117/2010, au
fost condamnați:
-
inculpatul R.I.,
în baza art.
257 C
.
pen
. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu
aplicarea art. 41 alin. (2) C.
pen
., art. 19 din O.
U. G. nr. 43/2002 și art. 320
1
alin. (7) C.
proc
.
pen
., pentru săvârșirea infracțiunii
de trafic de influență în formă continuată; în baza art.
255 C
.
pen
.
raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 19 din O. U. G. nr.
43/2002 și art. 320
1
alin. (7) C.
proc
.
pen
., pentru săvârșirea infracțiunii
de dare de mită (sesiunea iunie-iulie 2009); în baza art.
255 C
.
pen
.
raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 19 din O. U. G. nr.
43/2002 și art. 320
1
alin. (7) C.
proc
.
pen
., pentru săvârșirea infracțiunii
de dare de mită (sesiunea august-septembrie 2009); în baza art. 26
raportat la art. 288 alin. (1) și (2) C.
pen
.,
cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.
pen
., coroborat cu
art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 19 din O. U. G. nr.
43/2002 și art. 320
1
alin. (7) C.
proc
.
pen
., pentru săvârșirea infracțiunii
de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale în formă
continuată; în baza art. 26 raportat la art. 242 alin. (1) și (3) C.
pen
., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.
pen
.
și art. 320
1
alin. (7) C.
proc
.
pen
., pentru săvârșirea infracțiunii de
complicitate la sustragere sau distrugere de înscrisuri în formă
continuată. S-a constatat că infracțiunile au fost
săvârșite în condițiile concursului real de infracțiuni;
- inculpatul V.I.,
în baza art.
254 C
.
pen
.
raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.
pen
., art. 19 din O. U. G. nr. 43/2002 și art. 320
1
alin. (7) C.
proc
.
pen
.,
pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în
formă continuată; în baza art.
257 C
.
pen
. raportat
la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.
pen
., art. 19 din O. U. G. nr. 43/2002 și art. 320
1
alin. (7) C.
proc
.
pen
.,
pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență
în formă continuată; în baza art. 288 alin. (1) și (2) C.
pen
., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.
pen
.,
coroborat cu art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 19 din O.
U. G. nr. 43/2002 și art. 320
1
alin. (7) C.
proc
.
pen
., pentru săvârșirea infracțiunii
de fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată; în baza
art. 242 alin. (1) și (3) C.
pen
., cu aplicarea
art. 41 alin. (2) C.
pen
. și art. 320
1
alin. (7) C.
proc
.
pen
.,
pentru săvârșirea infracțiunii de sustragere sau distrugere de
înscrisuri în formă continuată. S-a constatat că
infracțiunile au fost săvârșite în condițiile concursului
real de infracțiuni;
- inculpatul A.D.,
în baza art.
257 C
.
pen
.
raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.
pen
., art. 19 din O. U. G. nr. 43/2002 și art. 320
1
alin. (7) C.
proc
.
pen
.,
pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență
în formă continuată;
- inculpatul M.H.,
în baza art.
255 alin. (1) C.
pen
., cu aplicarea art. 320
1
alin. (7) C.
proc
.
pen
.,
pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.
Prin decizia nr. 74/A din 4 aprilie 2011, Curtea de Apel Cluj,
Secția penală și de minori, a admis apelurile Parchetului de pe
lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția
Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj și
inculpaților
V.l
.,
R.l
.
și A.D. și a desființat în totalitate sentința
atacată.
Instanța de apel a constatat că instanța de
fond a fost învestită cu judecarea a două rechizitorii care aveau ca
obiect acte materiale ale unei unice infracțiuni de trafic de
influență în formă continuată comisă de
inculpații V.I. și R.I., situație ce atrăgea incidența
dispozițiilor art. 33 lit. c) C.
proc
.
pen
.
Cum cel de-al doilea rechizitoriu - nr. 119/P/2010 al
Direcției Naționale Anticorupție - a fost înregistrat pe rolul
Tribunalului Cluj la data de 9 decembrie 2010, adică anterior
pronunțării sentinței nr. 618 din 20 decembrie 2010 din prezenta
cauză, s-ar fi impus reunirea cauzelor de către Tribunalul Cluj
și judecarea lor împreună.
Datorită faptului că acest lucru nu s-a realizat,
instanța de apel a constatat că au fost încălcate
dispozițiile cu privire la competența materială a
instanței, împrejurări ce atrag nulitatea absolută a
hotărârii pronunțate și a dispus desființarea
hotărârii atacate, conform prevederilor art. 379 pct. 2 lit. b) teza a
II-a C.
proc
.
pen
. și
rejudecarea cauzei de către instanța a cărei hotărâre a
fost desființată.
Curtea de apel a apreciat că există un caz de
nulitate absolută reglementat în art. 197 alin. (2) C.
proc
.
pen
., deoarece nulitatea operează nu numai în
caz de necompetență după materie și calitatea persoanei a
organelor de urmărire penală (art. 207, art. 208), a procurorilor
(art. 209) și a instanțelor de judecată (art. 25 până la
art. 29, art. 40 și art. 41), ci și caz de încălcare a normelor
ce se referă la prorogarea competenței în caz de indivizibilitate
și conexitate (prevăzută în art. 32 - art. 37), a
schimbării încadrării juridice a faptei de către instanța
ierarhic superioară (art. 41) și chestiuni prealabile (art. 44).
De asemenea, s-a reținut ca argument al
incidenței acestui caz de nulitate absolută și împrejurarea
că inculpaților R.I. și V.I. li s-a produs o vătămare
ce nu poate fi înlăturată în niciun alt mod, decât prin anularea actului,
vătămare ce rezidă din faptul că nu este indiferent sub
aspectul regimului sancționator dacă inculpații sunt
judecați în două dosare diferite sau într-unul singur, că pentru
o mai bună administrare a actului de justiție și pentru
respectarea termenelor rezonabile ale procedurilor judiciare se impune ca o
singură activitate infracțională să nu fie
împărțită în dosare diferite și că pentru aflarea
adevărului și pronunțarea unei soluții juste trebuie
avută o viziune de ansamblu asupra tuturor actelor materiale ce intră
în conținutul aceleiași infracțiuni unice.
Împotriva acestei decizii penale au declarat recurs
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -
Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj
și inculpatul A.D.
Parchetul a susținut că, în mod greșit,
instanța de apel a absorbit în dispozițiile care reglementează
competența după materie și pe cele referitoare la cazurile de
indivizibilitate și a extins, astfel, și asupra celor din urmă
incidența sancțiunii nulității absolute prevăzută
în art. 197 alin. (2) C.
proc
.
pen
.
A solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale
atacate și trimiterea cauzei
la
Curtea
de Apel Cluj în vederea continuării
judecării apelurilor.
Examinând hotărârea atacată atât prin prisma motivelor
de recurs formulate, cât și din oficiu, potrivit dispozițiilor art.
385
9
alin. (3) C.
proc
.
pen
., Înalta Curte de Casație și Justiție
constată următoarele:
Instanța de apel a făcut o greșită
interpretare și aplicare a dispozițiilor legale privind
competența în caz de indivizibilitate și conexitate, sancțiunea
nulității absolute și soluțiile la judecata în apel,
desființând în mod neîntemeiat sentința instanței de fond
și dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Cluj.
Potrivit dispozițiilor art.
32 C
.
proc
.
pen
., în caz de indivizibilitate sau de conexitate,
judecata în primă instanță, dacă are loc în același
timp pentru toate faptele și pentru toți făptuitorii, se
efectuează de aceeași instanță.
Art. 33 lit. c) C.
proc
.
pen
. stabilește că este indivizibilitate în cazul
infracțiunii continuate sau în orice alte cazuri când două sau mai
multe acte materiale alcătuiesc o singură infracțiune.
În cazul de indivizibilitate prevăzut în art. 33 lit.
c) C.
proc
.
pen
., cauzele
trebuie să fie reunite întotdeauna.
Examinarea textelor de lege referitoare la sediul materiei
aplicabil speței de față impune următoarele
constatări:
În scopul unei bune înfăptuiri a justiției
și pentru a evita judecata separată de către aceeași
instanță și pronunțarea unor hotărâri contradictorii
în cauze între care există legături substanțiale necesare
aflării adevărului, în cadrul aceluiași proces penal,
legiuitorul a prevăzut instituția reunirii cauzelor conexe sau indivizibile.
Reunirea cauzelor la aceeași instanță poate avea
loc în cursul judecării în primă instanță, în apel sau la
instanța de recurs.
Reunirea cauzelor în primă instanță (art.
32 C
.
proc
.
pen
.) este posibilă numai în situația în
care cauzele conexe sau indivizibile se află în aceeași fază
procesuală (a judecății în primă instanță),
neavând relevanță stadiul de judecată în care se găsesc,
reunirea putând avea loc și cu ocazia deliberării.
Reunirea cauzelor este posibilă și la
instanța de apel sau de recurs, dacă sunt îndeplinite două
condiții:
-
instanțele să fie de același
grad;
-
cauzele să se afle în același stadiu
de judecată.
De la regula stabilită, legiuitorul a prevăzut
excepția cazului de indivizibilitate prevăzut în art. 33 lit. c) C.
proc
.
pen
., când cauzele trebuie
să fie reunite întotdeauna, fără a avea importanță
faza procesuală sau stadiul de judecată în care se află.
În caz de indivizibilitate sau conexitate are loc, de
regulă, și o prorogare a competenței în favoarea instanței
la care se reunesc cauzele (instanța principală).
Prin prorogarea competenței, instanței principale i se
conferă - datorită conexității sau
indivizibilității dintre cauze - dreptul de a soluționa și
cauze penale care în mod obișnuit sunt de competența altei instanțe.
Reunirea cauzelor conexe sau indivizibile se
hotărăște din oficiu, la cererea părților sau a
procurorului, de către instanța căreia îi revine competența
de judecată prin prorogare (instanța la care sunt reunite cauzele,
dacă acestea se află în aceeași fază și etapă
procesuală).
Doctrina a decelat
existența a două modalități de reunire:
- în cazul în care urmărirea
penală a fost efectuată de același organ, în același timp,
pentru toate infracțiunile și toți participanții,
procurorul va sesiza cu rechizitoriu instanța competentă să
judece cauza în întregime;
- în cazul în care urmărirea penală a fost
efectuată de organe diferite și în perioade de timp diferite, iar
sesizarea prin rechizitoriu s-a făcut la mai multe instanțe, reunirea
cauzelor la instanța competentă prin prorogare este obligatorie,
dacă judecata în primă instanță are loc în același
timp.
În speță, învestirea aceleiași instanțe,
Tribunalul Cluj - competent atât material, cât și după calitatea
persoanei, precum și din punct de vedere teritorial -
s-a făcut succesiv, prin două
rechizitorii emise la interval de 3 luni de zile, de către același
organ de urmărire penală, doi dintre făptuitori - V.I. și
R.I. - regăsindu-se în calitatea de inculpați în ambele acte de
sesizare, și pentru fapte care intră în conținutul
infracțiunii unice de trafic de influență în formă
continuată prevăzută în art.
257 C
.
pen
.
raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.
pen
.
În prima cauză, Tribunalul Cluj se afla în deliberare (a se
vedea încheierea din 13 decembrie 2010, dosarul nr. 6870/117/2010) și s-a
pronunțat la data de 20 decembrie 2010, în timp ce cea de-a doua
cauză a fost înregistrată la 9 decembrie 2010, primind termen de
judecată la 6 ianuarie 2011.
Or, o cerere de reuniune a cauzelor care să
permită instanței verificarea îndeplinirii condițiilor legale nu
s-ar fi putut formula decât într-o singură ipostază, și anume
până la pronunțarea sentinței nr. 618 din 20 decembrie 2010,
impunând o repunere pe rol a cauzei pentru a se verifica incidența dispozițiilor
art. 33 lit. c) C.
proc
.
pen
.
Ulterior acestui moment, o cerere de reunire a cauzelor în
fața primei instanțe nu se mai putea formula, nemaifiind îndeplinite
cerințele legale arătate în considerentele de mai sus.
Cererea de reunire a cauzelor nu s-a efectuat, în
consecință reunirea cauzelor pe motiv de indivizibilitate nu s-a
dispus, ceea ce impune din partea Înaltei Curți de Casație și
Justiție examinarea consecințelor sub aspect procesual a acestei
situații.
Înalta Curte de Casație și Justiție constată
că nereunirea cauzelor care au format obiectul dosarelor penale nr.
6870/117/2010 și nr. 9069/117/2010 pe rolul Tribunalului Cluj nu este
sancționată cu nulitatea.
Nesocotirea obligativității reunirii cauzelor este
sancționată cu nulitatea absolută când prorogarea se referă
la competența materială și personală și cu nulitatea
relativă când prorogarea se referă la competența
teritorială.
Or, în cauză nu se pune problema prorogării de
competență în sensul art.
35 C
.
proc
.
pen
., competența în raport cu făptuitorii și
faptele lor revenind uneia și aceleiași instanțe - Tribunalul
Cluj -, iar nu mai multor instanțe egale în grad ori de grade diferite.
În consecință, nereunirea cauzelor nu a afectat în
niciun mod competența materială, personală și/sau
teritorială a instanței care rămâne în mod legal
câștigată aceleiași unice instanțe, Tribunalul Cluj,
învestită de la început cu soluționarea celor două pricini.
Prin urmare, dispozițiile art.
197 C
.
proc
.
pen
. nu sunt incidente în cauză, neexistând
temei de sancționare a hotărârii examinate prin prisma
nulității absolute ori relative, astfel cum în mod greșit a
apreciat curtea de apel.
Așa fiind, Înalta Curte de Casație și
Justiție constată că în cauză nu au existat motive de
desființare a sentinței pronunțate în fond de Tribunalul Cluj
și de trimitere a cauzei spre rejudecare, în vederea reunirii prezentei
cauze cu cea care formează obiectul dosarului nr. 9069/117/2010 și
pronunțării unei singure hotărâri.
Pe de altă parte, Înalta Curte de Casație și
Justiție constată că dosarul nr. 9069/117/2010 și-a urmat
cursul pe rolul Tribunalului Cluj, aflându-se în faza deliberărilor,
pronunțarea soluției fiind amânată la 12 iulie 2011, ceea ce ar
fi făcut, practic, nerealizabilă reunirea cauzelor, în situația
în care ea s-ar fi dovedit a constitui un motiv legal de desființare a
sentinței.
În sfârșit, Înalta Curte de Casație și
Justiție mai constată că, prin dispozițiile cuprinse în
conținutul art.
43 C
.
pen
. și art.
449 C
.
proc
.
pen
., legiuitorul a prevăzut remedii pentru
situația în care, privitor la unele din actele care intră în
conținutul aceleiași infracțiuni, s-a pronunțat, anterior,
o hotărâre definitivă.
În consecință, Înalta Curte de Casație și
Justiție a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta
Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională
Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj împotriva deciziei nr. 74/A din 4
aprilie
2011 a
Curții de Apel Cluj, Secția penală și de minori, a casat
decizia penală atacată și a trimis cauza Curții de Apel
Cluj în vederea continuării judecării apelurilor.