ÎCCJ, decizie (scj.ro #83854)

Indivizibilitate. Infracțiune continuată. Judecarea separată a acțiunilor care intră în conținutul aceleiași infracțiuni. Consecințe Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea generală. Competența. Felurile competenței.

Competența în caz de indivizibilitate și conexitate Indice alfabetic: Drept procesual penal - indivizibilitate C. pen ., art. 43 C. proc . pen ., art. 33 lit. c), art. 449 În cazul infracțiunii continuate - caz de indivizibilitate prevăzut în art. 33 lit. c) C. proc . pen . - dacă prima instanță, competentă după materie, după calitatea persoanei și din punct de vedere teritorial, a fost învestită prin două rechizitorii, la date diferite, cu judecarea acțiunilor care intră în conținutul aceleiași infracțiuni continuate și le-a judecat separat, nereunirea cauzelor nu atrage nulitatea absolută a primei hotărâri pronunțate, întrucât nu au fost încălcate nici dispozițiile privind competența după materie, nici dispozițiile privind competența după calitatea persoanei.

În dispozițiile art. 43 C . pen . și art. 449 C . proc . pen . sunt reglementate remediile pentru cazul în care, cu privire la unele dintre acțiunile sau inacțiunile care intră în conținutul infracțiunii continuate, s-a pronunțat, anterior, o hotărâre definitivă.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 2379 din 14 iunie 2011 Prin sentința penală nr. 618 din 20 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr. 6870/117/2010, au fost condamnați: - inculpatul R.I., în baza art. 257 C . pen . raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen ., art. 19 din O. U. G. nr. 43/2002 și art. 320 1 alin. (7) C. proc . pen ., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în formă continuată; în baza art. 255 C . pen . raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 19 din O. U. G. nr. 43/2002 și art. 320 1 alin. (7) C. proc . pen ., pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită (sesiunea iunie-iulie 2009); în baza art. 255 C . pen . raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 19 din O. U. G. nr. 43/2002 și art. 320 1 alin. (7) C. proc . pen ., pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită (sesiunea august-septembrie 2009); în baza art. 26 raportat la art. 288 alin. (1) și (2) C. pen ., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen ., coroborat cu art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 19 din O. U. G. nr. 43/2002 și art. 320 1 alin. (7) C. proc . pen ., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată; în baza art. 26 raportat la art. 242 alin. (1) și (3) C. pen .,

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen . și art. 320 1 alin. (7) C. proc . pen ., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la sustragere sau distrugere de înscrisuri în formă continuată.

S-a constatat că infracțiunile au fost săvârșite în condițiile concursului real de infracțiuni; - inculpatul V.I., în baza art. 254 C . pen . raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen ., art. 19 din O. U. G. nr. 43/2002 și art. 320 1 alin. (7) C. proc . pen ., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată; în baza art. 257 C . pen . raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen ., art. 19 din O. U. G. nr. 43/2002 și art. 320 1 alin. (7) C. proc . pen ., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în formă continuată; în baza art. 288 alin. (1) și (2) C. pen ., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen ., coroborat cu art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 19 din O. U. G. nr. 43/2002 și art. 320 1 alin. (7) C. proc . pen ., pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată; în baza art. 242 alin. (1) și (3) C. pen ., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen . și art. 320 1 alin. (7) C. proc . pen ., pentru săvârșirea infracțiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri în formă continuată.

S-a constatat că infracțiunile au fost săvârșite în condițiile concursului real de infracțiuni; - inculpatul A.D., în baza art. 257 C . pen . raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen ., art. 19 din O. U. G. nr. 43/2002 și art. 320 1 alin. (7) C. proc . pen ., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în formă continuată; - inculpatul M.H., în baza art. 255 alin. (1) C. pen ., cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc . pen ., pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită. Prin decizia nr. 74/A din 4 aprilie 2011, Curtea de Apel Cluj, Secția penală și de minori, a admis apelurile Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj și inculpaților V.l ., R.l . și A.D.

și a desființat în totalitate sentința atacată. Instanța de apel a constatat că instanța de fond a fost învestită cu judecarea a două rechizitorii care aveau ca obiect acte materiale ale unei unice infracțiuni de trafic de influență în formă continuată comisă de inculpații V.I. și R.I., situație ce atrăgea incidența dispozițiilor art. 33 lit. c) C. proc . pen . Cum cel de-al doilea rechizitoriu - nr. 119/P/2010 al Direcției Naționale Anticorupție - a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Cluj la data de 9 decembrie 2010, adică anterior pronunțării sentinței nr. 618 din 20 decembrie 2010 din prezenta cauză, s-ar fi impus reunirea cauzelor de către Tribunalul Cluj și judecarea lor împreună.

Datorită faptului că acest lucru nu s-a realizat, instanța de apel a constatat că au fost încălcate dispozițiile cu privire la competența materială a instanței, împrejurări ce atrag nulitatea absolută a hotărârii pronunțate și a dispus desființarea hotărârii atacate, conform prevederilor art. 379 pct. 2 lit. b) teza a II-a C. proc . pen . și rejudecarea cauzei de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată.

Curtea de apel a apreciat că există un caz de nulitate absolută reglementat în art. 197 alin. (2) C. proc . pen ., deoarece nulitatea operează nu numai în caz de necompetență după materie și calitatea persoanei a organelor de urmărire penală (art. 207, art. 208), a procurorilor (art. 209) și a instanțelor de judecată (art. 25 până la art. 29, art. 40 și art. 41), ci și caz de încălcare a normelor ce se referă la prorogarea competenței în caz de indivizibilitate și conexitate (prevăzută în art. 32 - art. 37), a schimbării încadrării juridice a faptei de către instanța ierarhic superioară (art. 41) și chestiuni prealabile (art. 44). De asemenea, s-a reținut ca argument al incidenței acestui caz de nulitate absolută și împrejurarea că inculpaților R.I.

și V.I. li s-a produs o vătămare ce nu poate fi înlăturată în niciun alt mod, decât prin anularea actului, vătămare ce rezidă din faptul că nu este indiferent sub aspectul regimului sancționator dacă inculpații sunt judecați în două dosare diferite sau într-unul singur, că pentru o mai bună administrare a actului de justiție și pentru respectarea termenelor rezonabile ale procedurilor judiciare se impune ca o singură activitate infracțională să nu fie împărțită în dosare diferite și că pentru aflarea adevărului și pronunțarea unei soluții juste trebuie avută o viziune de ansamblu asupra tuturor actelor materiale ce intră în conținutul aceleiași infracțiuni unice. Împotriva acestei decizii penale au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj și inculpatul A.D.

Parchetul a susținut că, în mod greșit, instanța de apel a absorbit în dispozițiile care reglementează competența după materie și pe cele referitoare la cazurile de indivizibilitate și a extins, astfel, și asupra celor din urmă incidența sancțiunii nulității absolute prevăzută în art. 197 alin. (2) C. proc . pen . A solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale atacate și trimiterea cauzei la Curtea de Apel Cluj în vederea continuării judecării apelurilor.

Examinând hotărârea atacată atât prin prisma motivelor de recurs formulate, cât și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 385 9 alin. (3) C. proc . pen ., Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele: Instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor legale privind competența în caz de indivizibilitate și conexitate, sancțiunea nulității absolute și soluțiile la judecata în apel, desființând în mod neîntemeiat sentința instanței de fond și dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Cluj. Potrivit dispozițiilor art. 32 C . proc . pen ., în caz de indivizibilitate sau de conexitate, judecata în primă instanță, dacă are loc în același timp pentru toate faptele și pentru toți făptuitorii, se efectuează de aceeași instanță.

Art. 33 lit. c) C. proc . pen . stabilește că este indivizibilitate în cazul infracțiunii continuate sau în orice alte cazuri când două sau mai multe acte materiale alcătuiesc o singură infracțiune. În cazul de indivizibilitate prevăzut în art. 33 lit. c) C. proc . pen ., cauzele trebuie să fie reunite întotdeauna. Examinarea textelor de lege referitoare la sediul materiei aplicabil speței de față impune următoarele constatări: În scopul unei bune înfăptuiri a justiției și pentru a evita judecata separată de către aceeași instanță și pronunțarea unor hotărâri contradictorii în cauze între care există legături substanțiale necesare aflării adevărului, în cadrul aceluiași proces penal, legiuitorul a prevăzut instituția reunirii cauzelor conexe sau indivizibile.

Reunirea cauzelor la aceeași instanță poate avea loc în cursul judecării în primă instanță, în apel sau la instanța de recurs. Reunirea cauzelor în primă instanță (art. 32 C . proc . pen .) este posibilă numai în situația în care cauzele conexe sau indivizibile se află în aceeași fază procesuală (a judecății în primă instanță), neavând relevanță stadiul de judecată în care se găsesc, reunirea putând avea loc și cu ocazia deliberării. Reunirea cauzelor este posibilă și la instanța de apel sau de recurs, dacă sunt îndeplinite două condiții: - instanțele să fie de același grad; - cauzele să se afle în același stadiu de judecată. De la regula stabilită, legiuitorul a prevăzut excepția cazului de indivizibilitate prevăzut în art. 33 lit. c) C. proc . pen ., când cauzele trebuie să fie reunite întotdeauna, fără a avea importanță faza procesuală sau stadiul de judecată în care se află.

În caz de indivizibilitate sau conexitate are loc, de regulă, și o prorogare a competenței în favoarea instanței la care se reunesc cauzele (instanța principală). Prin prorogarea competenței, instanței principale i se conferă - datorită conexității sau indivizibilității dintre cauze - dreptul de a soluționa și cauze penale care în mod obișnuit sunt de competența altei instanțe. Reunirea cauzelor conexe sau indivizibile se hotărăște din oficiu, la cererea părților sau a procurorului, de către instanța căreia îi revine competența de judecată prin prorogare (instanța la care sunt reunite cauzele, dacă acestea se află în aceeași fază și etapă procesuală).

Doctrina a decelat existența a două modalități de reunire: - în cazul în care urmărirea penală a fost efectuată de același organ, în același timp, pentru toate infracțiunile și toți participanții, procurorul va sesiza cu rechizitoriu instanța competentă să judece cauza în întregime; - în cazul în care urmărirea penală a fost efectuată de organe diferite și în perioade de timp diferite, iar sesizarea prin rechizitoriu s-a făcut la mai multe instanțe, reunirea cauzelor la instanța competentă prin prorogare este obligatorie, dacă judecata în primă instanță are loc în același timp. În speță, învestirea aceleiași instanțe, Tribunalul Cluj - competent atât material, cât și după calitatea persoanei, precum și din punct de vedere teritorial - s-a făcut succesiv, prin două rechizitorii emise la interval de 3 luni de zile, de către același organ de urmărire penală, doi dintre făptuitori - V.I.

și R.I.

- regăsindu-se în calitatea de inculpați în ambele acte de sesizare, și pentru fapte care intră în conținutul infracțiunii unice de trafic de influență în formă continuată prevăzută în art. 257 C . pen . raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen . În prima cauză, Tribunalul Cluj se afla în deliberare (a se vedea încheierea din 13 decembrie 2010, dosarul nr. 6870/117/2010) și s-a pronunțat la data de 20 decembrie 2010, în timp ce cea de-a doua cauză a fost înregistrată la 9 decembrie 2010, primind termen de judecată la 6 ianuarie 2011. Or, o cerere de reuniune a cauzelor care să permită instanței verificarea îndeplinirii condițiilor legale nu s-ar fi putut formula decât într-o singură ipostază, și anume până la pronunțarea sentinței nr. 618 din 20 decembrie 2010, impunând o repunere pe rol a cauzei pentru a se verifica incidența dispozițiilor art. 33 lit. c) C. proc . pen . Ulterior acestui moment, o cerere de reunire a cauzelor în fața primei instanțe nu se mai putea formula, nemaifiind îndeplinite cerințele legale arătate în considerentele de mai sus.

Cererea de reunire a cauzelor nu s-a efectuat, în consecință reunirea cauzelor pe motiv de indivizibilitate nu s-a dispus, ceea ce impune din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea consecințelor sub aspect procesual a acestei situații. Înalta Curte de Casație și Justiție constată că nereunirea cauzelor care au format obiectul dosarelor penale nr. 6870/117/2010 și nr. 9069/117/2010 pe rolul Tribunalului Cluj nu este sancționată cu nulitatea. Nesocotirea obligativității reunirii cauzelor este sancționată cu nulitatea absolută când prorogarea se referă la competența materială și personală și cu nulitatea relativă când prorogarea se referă la competența teritorială. Or, în cauză nu se pune problema prorogării de competență în sensul art. 35 C . proc . pen ., competența în raport cu făptuitorii și faptele lor revenind uneia și aceleiași instanțe - Tribunalul Cluj -, iar nu mai multor instanțe egale în grad ori de grade diferite.

În consecință, nereunirea cauzelor nu a afectat în niciun mod competența materială, personală și/sau teritorială a instanței care rămâne în mod legal câștigată aceleiași unice instanțe, Tribunalul Cluj, învestită de la început cu soluționarea celor două pricini. Prin urmare, dispozițiile art. 197 C . proc . pen . nu sunt incidente în cauză, neexistând temei de sancționare a hotărârii examinate prin prisma nulității absolute ori relative, astfel cum în mod greșit a apreciat curtea de apel. Așa fiind, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că în cauză nu au existat motive de desființare a sentinței pronunțate în fond de Tribunalul Cluj și de trimitere a cauzei spre rejudecare, în vederea reunirii prezentei cauze cu cea care formează obiectul dosarului nr. 9069/117/2010 și pronunțării unei singure hotărâri.

Pe de altă parte, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că dosarul nr. 9069/117/2010 și-a urmat cursul pe rolul Tribunalului Cluj, aflându-se în faza deliberărilor, pronunțarea soluției fiind amânată la 12 iulie 2011, ceea ce ar fi făcut, practic, nerealizabilă reunirea cauzelor, în situația în care ea s-ar fi dovedit a constitui un motiv legal de desființare a sentinței. În sfârșit, Înalta Curte de Casație și Justiție mai constată că, prin dispozițiile cuprinse în conținutul art. 43 C . pen . și art. 449 C . proc . pen ., legiuitorul a prevăzut remedii pentru situația în care, privitor la unele din actele care intră în conținutul aceleiași infracțiuni, s-a pronunțat, anterior, o hotărâre definitivă.

În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj împotriva deciziei nr. 74/A din 4 aprilie 2011 a Curții de Apel Cluj, Secția penală și de minori, a casat decizia penală atacată și a trimis cauza Curții de Apel Cluj în vederea continuării judecării apelurilor.