SECȚIUNEA I DECIZIE PARȚIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii n 36399/06 prezentate de Serge FASBINDER împotriva Luxemburgului Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care are loc la 3 ianuarie 2008 într-o cameră compusă din Loukis Loucaide, președinte, Nina Vajić, Anatoli Kovler, Elisabeth Steiner, Khanlar hagiev, Dean Spielmann, Sour Erik Jebens, judecători și M. S. Nielsen, grefier de secțiune, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 21 august 2006, după ce a intenționat, face următoarea decizie, făcând apel la reclamant, dl Serge Fasbinder, este un resortisant luxemburghez, născut în 1958 și rezident la Arlon (Belgia). R. Schons, avocat în Luxemburg. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. Din dosar rezultă că, în 1995, 1999, 2000 și până la 26 octombrie 2002, numeroase jafuri au fost comise în case ale căror locuitori se aflau la o petrecere de nuntă. Hoții și-au găsit victimele prin anunțuri de nuntă într-un ziar luxemburghez, indicând numele și uneori adresele viitorilor căsătoriți și ale părinților lor, ba chiar ale bunicilor lor. Din dosar reiese că o anchetă a început la 26 octombrie 2002, ca urmare a arestării, în flagrant, a doi inculpați, inclusiv a reclamantului; s-a deschis o informație judiciară în aceeași zi; s-au efectuat, printre altele, percheziții, printre care una la domiciliul reclamantului din Arlon (Belgia) pe baza unei comisii internaționale de recurs. Reclamantul prezintă un document, intitulat "interogare Serge Fasbinder" și al cărui extrase relevante se citesc astfel cum urmează Actum Luxemburg, la 21 iunie 2004, ora 10.20, a prezentat în fața [judecătorului] de cercetare (...). Ajutat de [avocatul, numit din oficiu conform reclamantului, care îl reprezenta pe acesta din urmă la momentul respectiv]. Mi-ați spus că și eu sunt acuzat... de șeful de zbor cu ajutorul [înălțării] escaladării, care a încercat să fure prin efracție, pentru alte 22 de fapte [enumerate în procesele-verbale ale poliției întocmite între 18 februarie 1995 și 13 octombrie 2002]. Nu am comis aceste 22 de infracțiuni și nu pot decât să vă spun că nu am comis niciuna dintre infracțiunile care mi-au fost reproșate; nu mai am nimic de adăugat. La 25 octombrie 2004, camera Consiliului Tribunalului raional Luxemburg a trimis înapoi cei doi inculpați ai șefului de zbor calificat și de tentativă de jaf calificat în fața unei camere criminale din aceeași instanță (document care nu a fost furnizat Curții). La 16 februarie 2005, cei doi inculpați au fost condamnați fiecare la 12 ani de detenție, de detenție și de interdicție pentru exercitarea anumitor drepturi civile și politice, precum și pentru despăgubirea părților civile. Judecătorii, după ce au prezentat elementele anchetei și au analizat infracțiunile enumerate la diferitele puncte ale ordonanței de trimitere, și-au motivat decizia în special după cum urmează: (...) În opinia camerei criminale, evoluțiile de mai sus permit fără îndoială să se ajungă la concluzia vinovăției celor doi inculpați în ceea ce privește toate punctele din ordonanța de trimitere. Într-adevăr, este evident că așa-numitele zboruri Această serie de încălcări încetează odată cu arestarea celor doi inculpați la data de 26 octombrie 2002. În mod similar, este constant în cauză faptul că nu au existat încălcări în perioada 30 iunie 2002 - 7 septembrie 2002, perioada în care [reclamantul] avea custodia fiului său. la 2 iunie 2002, nu s-a comis nicio încălcare, în timp ce elementele anchetei au stabilit că cei doi inculpați erau invitați la o petrecere de nuntă în Belgia. În plus, trebuie remarcat faptul că nu au existat încălcări în perioada cuprinsă între sfârșitul anului 2000 și septembrie 2001 doar pentru că [reclamantul] se afla între 27 ianuarie 2001 și 13 iulie 2001 în detenție preventivă la închisoarea din Luxemburg. (...) Prin urmare, s-a stabilit în evoluțiile anterioare că, pentru aproape toate faptele reproșate inculpaților, există dovezi incontestabile. Trebuie amintit faptul că Codul de instrucțiuni penale adoptă sistemul de autoevaluare a probei de către judecător, care își formează convingerea în mod liber, fără a fi ținut mai degrabă de o astfel de dovadă decât de o altă dovadă; acesta își interoghează conștiința și decide în funcție de convingerea sa fermă (Franchimont, Manualul de procedură penală, p. 764). Jurisprudența constantă este aceea că judecătorul represiv apreciază în mod suveran, de fapt, valoarea probatorie pe care își fundamentează convingerea fermă (Cass.belge, 31.12.1985, I, 549). Cu toate acestea, această convingere trebuie să fie rezultatul unor mijloace de probă legal acceptate și administrate în forme, și anume convingerea judecătorului trebuie să fie efectul unei dovezi, încheierea unei lucrări preliminare de reflecție și de raționament, nelăsând îndoieli în mintea unei persoane rezonabile. Pe de altă parte, chiar și foarte mare, mai ales atunci când rezultă numai dintr-o probă indirectă, nu poate forma în sine convingerea instanței (Curtea, 4.11.1974, P23 p. 40). În acest caz, camera criminală consideră că, din cauza tuturor celor de mai sus, se stabilește cu excepția oricărei îndoieli că cei doi inculpați au comis împreună infracțiunile care le-au fost reproșate. Potrivit Camerei Criminale, evoluțiile de mai sus permit fără îndoială să se ajungă la concluzia vinovăției celor doi inculpați în ceea ce privește toate punctele din ordonanța de trimitere, astfel încât acestea trebuie să fie reținute în legăturile de prevenire care le sunt încredințate. (...) Prin hotărârea din 11 octombrie 2005, Camera Penală a Curții de Apel a confirmat această hotărâre. Judecătorii au respins în special o argumentație a reclamantului, în termenii următori: [reclamantul] critica modul de a proceda al judecătorului de instrucție, care, recent sesizat cu 22 de noi fapte, ar fi luat ca singur act de instruire considerat util, decizia de a închide ancheta și de a trimite dosarul înapoi la Parchet; astfel, judecătorul de instrucțiuni nu s-ar fi conformat dispozițiilor art. 51 alin. (2) din Codul de instrucțiuni criminale. În prezent, [reclamantul] este forțat să critice procedura de instrucțiune pregătitoare a cărei ordonanță i s-ar fi permis să solicite în timp util nulitatea în termen de trei zile de la cunoașterea actului, în conformitate cu art. 126 din Codul de instrucțiuni criminale. (...) Reclamantul se asigură că această hotărâre este respinsă. Memoria sa în cassation se citește astfel cum urmează MEMORIA ÎN CASSAȚIE Dirijată împotriva unei hotărâri în materie penală pronunțate de Camera Penală a Curții de Apel din și din Luxemburg, la data de 11 octombrie 2005 (...) între părțile menționate anterior calificate (...) decizia în cauză și motivele de casare Memoria este îndreptată împotriva hotărârii suplimentare, al cărei dispozitiv este următorul conținut (...) Hotărârea se întreprinde în măsura în care judecătorii de apel au declarat pârâtul FASBINDER în prezent forchis pentru a critica procedura de instrucțiune pregătitoare a cărei ordonanță i s-ar fi permis să solicite în timp util nulitatea în termen de trei zile de la cunoașterea actului, în conformitate cu art. 126 din Codul de cercetare penală. La data de 11 iunie 2004 [ministeriul public] transmite judecătorului de instrucție un rechizitoriu suplimentar la rechizitoriul său din 16 ianuarie 2004 pentru a-i incrimina pe cei [2 inculpați, inclusiv pe reclamant] pentru 22 de incriminări suplimentare. (...) În data de 21 iunie 2004 domnul FASBINDER se înfățișează în fața judecătorului de instrucție asistat de reprezentantul său autorizat, iar judecătorul de anchetă îl inculpă pentru aceste 22 fapte. Singura explicație pe care dl FASBINDER o oferă în cadrul acestui interogatoriu este aceea că nu a comis faptele pentru care a fost acuzat. (...) La 21 iunie 2004, judecătorul de instrucție îi comunică dlui procuror de stat încheierea informației împotriva celor [2 inculpați, inclusiv reclamantul]. (...) Prin urmare, judecătorul de instrucțiuni nu a inițiat nici un act de cercetare cu privire la cele 22 de infracțiuni. În memoriul său înainte de a-l revoca pe mandatar insistă asupra faptului că dl FASBINDER contestă vehement infracțiunile comise. (...) Că camera consiliului menționează în ordonanța sa că Serge FASBINDER solicită încă să fie achitat de către camera de consiliu, susține că ar fi existat o încălcare a dreptului la apărare și susține că ar fi fost acuzat în ziua în care s-a încheiat anchetarea a 22 de zboruri suplimentare. De asemenea, deși este adevărat că Serge FASBINDER a fost acuzat la 21 iunie 2004 de 22 de zboruri suplimentare, camera Consiliului constată totuși că acuzatul a luat o poziție cu privire la aceste fapte, susținând că nu a comis aceste infracțiuni. Prin urmare, judecătorul de instrucție care efectuează în conformitate cu dispozițiile art. 51 din Codul de instrucțiuni infracționale pentru actele de informare pe care le consideră utile pentru manifestarea adevărului avea dreptul să încheie instrucțiunile, atât timp cât era de părere că aceste fapte erau suficient de bine educate și că acuzatul nu i-a adresat nici o cerere oficială de a completa instrucțiunile în acest sens. La apelul dlui FASBINDER a luat următoarele concluzii cu privire la aceste 22 de incriminări suplimentare. În conformitate cu articolele 49 și 51 din Codul de Instrucțiune Criminală, art. 49 din Codul de instrucțiuni criminale dispune după cum urmează, cu excepția cazului în care există dispoziții speciale, instrucțiunile pregătitoare sunt obligatorii în materie de infracțiune. ; ea este opțională în materie de infracțiuni Or, în acest dosar se face prin valuri de incriminări . Iată dovada. În data de 16 ianuarie 2004 și 11 iunie 2004, D-le Procuror de Stat ia o rechiziție de la șeful de zbor cu ajutorul efracției și al escaladei, respectiv tentativa de furt prin efracție, și aceasta pentru alte 22 de fapte (...) Dl FASBINDER a fost ascultat pentru a șaptea oară de către judecătorul de instrucție din 21 iunie 2004 de la 10.20 până la 10.35. Singurul obiectiv al acestui interogatoriu a fost acela de a comunica aceste incriminări suplimentare dlui FASBINDER. Judecătorul de instrucție a primit declarațiile dlui FASBINDER cu privire la aceste fapte suplimentare în timpul acestui interogatoriu. Pe fond, dl FASBINDER contestă orice participare la aceste fapte, și aceasta este singura instrucțiune care se face cu privire la aceste fapte suplimentare și nu a fost ordonată de judecătorul de instrucțiuni cu privire la aceste fapte, nici cu răspundere, nici cu descărcare de gestiune și pentru cauză. De asemenea, la 21 iunie 2004, judecătorul de instrucție, care tocmai a fost sesizat cu 22 de noi fapte, ia ca unic act de instrucțiune considerat util, decizia de a închide ancheta și de a trimite dosarul la Parchet. Faptul că acest mod de instruire nu este doar serios, ci și grav contrar cerințelor articolului 49 din Codul de instrucțiuni criminale, care, să reamintim, impune instrucțiuni pregătitoare în materie penală. În plus, și pentru surplusul de la art. 51 din Codul de Instrucțiune Criminalistică dispune după cum urmează: judecătorul de instrucție procedează în conformitate cu legea, cu toate actele de informare pe care le consideră utile pentru manifestarea adevărului. El colectează și verifică, cu grijă egală, faptele și circumstanțele aflate în întreținere sau cu descărcare de gestiune ale acuzatului. Mărturia acuzatului nu îl exonerează pe judecătorul de instrucțiuni de a căuta alte dovezi. În acest caz, acuzatul își menține contestațiile și, prin urmare, nu mărturisește, ceea ce înseamnă că judecătorul de instrucție trebuie să caute alte dovezi, să vadă doar dovezi. Ce forță este de a constata că, pentru aceste 22 pretinse infracțiuni, judecătorul de instrucție, confruntat cu contestațiile dlui FASBINDER, în aceeași zi a închis instrucțiunile și astfel nu s-a conformat articolului 51 alineatul (2) din Codul de Instrucțiune Criminalistică. Cu toate acestea, faptul că dl FASBINDER a fost trimis înapoi pentru toate aceste fapte, fie din greșeală, fie din ușurință, este că instrucțiunile nu au stabilit nicio sarcină împotriva dlui FASBINDER, deoarece instruirea este inexistentă. Astfel, Curtea dvs. ar trebui să tragă singura consecință a acestei neobservări grave a unui articol important din Codul de Instrucțiune Criminală, pur și simplu pronunțând achitarea dlui FASBINDER în ceea ce privește aceste fapte. (...) Pe care hotărârea Curții de Apel din 11 octombrie 2005 o stabilește după cum urmează: Acuzatul FASBINDER este în prezent forțat să critice procedura de instrucțiune pregătitoare a cărei ordonanță i s-ar fi permis să solicite în timp util nulitatea în termen de trei zile de la cunoașterea actului în conformitate cu art. 126 din Codul de instrucțiuni penale. Din încălcarea în comun a articolelor 49 și 51 din Codul de Instrucțiune Criminalistică, care prevede după cum urmează art. 49 din Codul de Instrucțiune Criminală, cu excepția cazului în care există dispoziții speciale, instrucțiunea pregătitoare este obligatorie în materie de infracțiune; aceasta este facultativă în materie de infracțiune. art. 51 din Codul de Instrucțiune Criminală (1) În conformitate cu legea, judecătorul de instrucție procedează la toate actele de informare pe care le consideră utile pentru manifestarea adevărului. El colectează și verifică, cu grijă egală, faptele și circumstanțele aflate în întreținere sau cu descărcare de gestiune ale acuzatului. (2) mărturisirea acuzatului nu scutește judecătorul de instrucțiuni de a căuta alte elemente de probă. Examinare în drept Potrivit hotărârii Curții de Apel, pârâtul ar fi în prezent forțat să critice procedura de instrucțiune pregătitoare a cărei ordonanță i s-ar fi permis să solicite în timp util nulitatea în termen de trei zile de la cunoașterea actului în conformitate cu art. 126 din Codul de instrucțiuni penale. Cu toate acestea, exponentul nu poate decât să constate că art. 49 din Codul de instrucțiuni penale nu a fost respectat literal, făcând următoarea observație, în ceea ce privește cele 22 de infracțiuni care fac obiectul rechiziționării suplimentare din 11 iunie 2004 numai o acuzație a fost făcută de judecătorul de instrucție. Prin urmare, art. 49 din Codul de instrucțiuni penale, de ordine publică, nu a fost respectat; în plus, instanța de instrucțiuni nu a solicitat acest lucru, așa cum se solicită în art. 51, nici chiar prin intermediul unui act de cercetare, nici prin descărcare de gestiune, nici chiar în prezența contestațiilor reclamantului în casare. Prin urmare, art. 51 este, de asemenea, încălcat în fața reclamantului în Casație. (...) Prin hotărârea din 22 iunie 2006, Curtea de Casație a respins recursul, din următoarele motive cu privire la motivul de casare întemeiat pe încălcarea în comun a articolelor 49 și 51 din Codul de cercetare penală, care dispune după cum urmează: art. 49 din Codul de instrumentare penală: Cu excepția unor dispoziții speciale, instrucțiunile de pregătire sunt obligatorii în materie de infracțiuni; ele sunt facultative în materie de infracțiuni; art. 51 din Codul de instrucțiuni penale: (1) În conformitate cu legea, judecătorul de instrucție procedează la toate actele de informare pe care le consideră utile pentru manifestarea adevărului. El colectează și verifică, cu grijă egală, faptele și circumstanțele aflate în sarcina sau cu descărcarea de gestiune a acuzatului; (2) mărturisirea persoanei acuzate nu scutește judecătorul de instrucțiuni de a căuta alte elemente de probă Cu toate acestea, așteptând ca, în conformitate cu art. 43 din Legea modificată din 18 februarie 1885 privind recursurile și procedura în recurs, partea reclamantă să depună la grefa instanței în care a fost primită declarația recursului un memoriu care conține mijloacele de casare Așteptând ca recursul în casație să fie o cale extraordinară de atac ; că Curtea de Reglementare nu trebuie să răspundă decât la mijloacele necesare fără ca discuția care le dezvoltă să poată acoperi lacunele care precedă că motivul nu precizează în ce mod decizia criticată este acuzată; că, prin urmare, nu este vorba despre un motiv în sensul articolului 43 din legea menționată anterior că este, prin urmare, inadmisibilă; Invocând art. 6 din convenție, reclamantul se plânge de lipsa de imparțialitate a magistratului Parchetului în procedura care a condus la hotărârea din 16 februarie 2005, pe motiv că acesta își luase deja rechizițiile în cadrul cererilor de eliberare provizorie. Tot în temeiul articolului 6 din Convenție, reclamantul pune în discuție echitatea procedurii și reproșează judecătorilor că și-a aprobat acuzația, de către judecătorul de instrucție, pentru 22 de fapte noi chiar în ziua închiderii anchetei, astfel încât consideră că a fost condamnat fără a fi putut să-și asigure în mod valabil apărarea în această privință. Recurentul reproșează magistratului Parchetului că a participat la procedura de fond în primă instanță, în timp ce anterior își luase rechizițiile în cadrul cererilor de eliberare provizorie, invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, care prevede în special: Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către un tribunal independent și imparțial, instituit prin lege, care va decide (...) asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva ei. Cu toate acestea, Curtea arată că, în temeiul articolului 35 alineatul (1) din Convenție, aceasta nu poate fi sesizată decât după epuizarea căilor de atac interne (...) Prin urmare, art. 35 impune să se ridice în fața organismului intern adecvat, cel puțin în esență, obiecțiile care urmează să fie formulate la Strasbourg. În acest caz, nu pare că reclamantul a epuizat căile de atac interne, deoarece a omis să ridice în fața autorităților naționale cauza sa întemeiat pe lipsa de imparțialitate a magistratului Parchetului. Prin urmare, acest motiv trebuie respins pentru lipsa epuizării căilor de atac interne în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din convenție. Recurentul consideră că a fost privat de dreptul la un proces echitabil, în măsura în care judecătorii au aprobat acuzarea sa de către judecătorul de instrucție, pentru 22 de fapte noi în ziua în care a fost închisă ancheta. El a declarat că a fost condamnat fără a fi putut asigura în mod valabil apărarea sa în această privință și invocă art. 6 din convenție, care se citește astfel cum urmează: Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...) care va decide... dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei este justificată. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu se consideră în măsură să se pronunțe cu privire la admisibilitatea acestui motiv și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu articolul b) din Regulamentul său de procedură. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea cauzei reclamantului întemeiat pe lipsa de echitate a procedurii Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Søren Nielsen Loukis Loucales Modululr Președinte
de la requête n
o
36399/06
présentée par Serge FASBINDER
contre le Luxembourg
La Cour européenne des Droits de l'Homme (première section), siégeant le 3 janvier 2008 en une chambre composée de
:
Loukis Loucaides,
président,
Nina Vajić,
Anatoli Kovler,
Elisabeth Steiner,
Khanlar Hajiyev,
Dean Spielmann,
Sverre Erik Jebens,
juges
et de M. S.
Nielsen,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 21 août 2006,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Serge Fasbinder, est un ressortissant luxembourgeois, né en 1958 et résidant à Arlon (Belgique). Il était détenu au Centre pénitentiaire de Luxembourg au moment de l'introduction de la requête. Il est représenté devant la Cour par M
e
Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
Il résulte du dossier qu'en 1995, 1999, 2000 et jusqu'au 26 octobre 2002, de nombreux cambriolages furent commis dans des maisons dont les habitants se trouvaient à une fête de mariage. Les cambrioleurs repérèrent leurs victimes grâce à des annonces de mariage dans un quotidien luxembourgeois, indiquant les noms et parfois les adresses des futurs mariés et de leurs parents, voire de leurs grands-parents.
Il résulte encore du dossier qu'une enquête débuta le 26 octobre 2002, suite à l'arrestation, en flagrant délit, de deux prévenus, dont le requérant. Une information judiciaire fut ouverte le même jour. Des perquisitions furent entre autres effectuées, dont une au domicile du requérant à Arlon (Belgique) sur base d'une commission rogatoire internationale.
Le requérant produit un document, intitulé «
7
e
interrogatoire Serge Fasbinder
», dont les extraits pertinents se lisent ainsi qu'il suit
:
«
Actum Luxembourg, le 21 juin 2004 à 10.20 heures, a comparu devant [le] juge d'instruction (...).
Assisté de [l'avocat, commis d'office selon le requérant, qui représentait ce dernier à l'époque].
«
Vous m'informez que je suis également inculpé (...) du chef de vol à l'aide [illisible] d'escalade, respectivement tentative de vol à l'aide d'effraction, pour 22
autres faits [énumérés dans des procès-verbaux de police dressés entre le 18
février 1995 et le 13 octobre 2002].
Je n'ai pas commis ces 22 infractions. Je ne peux que vous répéter que je n'ai commis aucune des infractions qui me sont reprochées.
Je n'ai rien à rajouter.
(Fin de l'interrogatoire
: 10.35 heures)
»
Il résulte du dossier que le juge d'instruction procéda à la clôture de l'instruction le même jour, soit le 21 juin 2004.
Le 25 octobre 2004, la chambre du conseil du tribunal d'arrondissement de Luxembourg renvoya les deux prévenus du chef de vols qualifiés et de tentative de vols qualifiés devant une chambre criminelle du même tribunal (document non fourni à la Cour).
Le 16 février 2005, les deux prévenus furent condamnés chacun à 12 ans de réclusion, à des peines de destitution et d'interdiction d'exercice de certains droits civils et politiques, ainsi qu'à l'indemnisation des parties civiles. Les juges, après avoir relaté les éléments de l'enquête et analysé les infractions énumérées sous les différents points de l'ordonnance de renvoi, motivèrent leur décision notamment comme suit
:
«
(...) De l'avis de la chambre criminelle, les développements faits ci-avant permettent de conclure indubitablement à la culpabilité des deux prévenus en ce qui concerne tous les points de l'ordonnance de renvoi.
En effet, il est flagrant que les vols dits «
Hochzeitsabrëch
» [«
vols des mariages
»] ont tous été commis selon le même mode opératoire. Cette série d'infractions cesse avec l'arrestation des deux prévenus en date du 26 octobre 2002. De même, il est constant en cause qu'il n'y a pas eu d'infractions pendant la période du 30 juin 2002 au 7 septembre 2002, période pendant laquelle le [requérant] avait la garde de son fils. Le week-end du 1
er
au 2 juin 2002, il n'y a pas eu d'infraction, alors qu'il est établi par les éléments de l'enquête que les deux prévenus étaient eux-mêmes invités à une fête de mariage en Belgique. Il faut encore constater qu'il n'y a pas eu d'infractions au cours de la période allant de la fin de l'année 2000 et le mois de septembre 2001 pour la simple raison que le [requérant] se trouvait du 27 janvier 2001 au 13 juillet 2001 en détention préventive à la prison de Luxembourg.
(...)
Il a dès lors été établi dans les développements qui précèdent que pour presque tous les faits reprochés aux prévenus, des preuves irréfutables existent.
Il convient de rappeler que le Code d'instruction criminelle adopte le système de la libre appréciation de la preuve par le juge, qui forme sa conviction librement sans être tenu par telle preuve plutôt que par telle autre. Il interroge sa conscience et décide en fonction de son intime conviction (FRANCHIMONT, Manuel de procédure pénale, p.
764).
Il est de jurisprudence constante que le juge répressif apprécie souverainement, en fait, la valeur probante sur lequel il fonde son intime conviction (Cass.belge, 31.12.1985, I, 549).
Il faut cependant que cette conviction résulte de moyens de preuve légalement admis et administrés dans les formes, c'est-à-dire la conviction du juge doit être l'effet d'une preuve, la conclusion d'un travail préliminaire de réflexion et de raisonnement, ne laissant plus de doute dans l'esprit d'une personne raisonnable. Par ailleurs, la vraisemblance, même très grande, surtout lorsqu'elle ne résulte que d'une preuve indirecte, ne saurait à elle seule former la conviction du tribunal (Cour, 4.11.1974, P23 p. 40).
En l'espèce, la chambre criminelle estime qu'en raison de tout ce qui précède, il est établi à l'exclusion de tout doute que les deux prévenus ont commis ensemble les infractions qui leur sont reprochées.
De l'avis de la chambre criminelle, les développements faits ci-avant permettent de conclure indubitablement à la culpabilité des deux prévenus en ce qui concerne tous les points de l'ordonnance de renvoi, de sorte qu'il y a lieu de les retenir dans les liens des préventions qui sont mises à leur charge. (...)
»
Par un arrêt du 11 octobre 2005, la chambre criminelle de la Cour d'appel confirma ce jugement. Les juges rejetèrent notamment une argumentation du requérant, dans les termes suivants
:
«
(...) Le [requérant] critique la façon de procéder du juge d'instruction, qui, venant d'être saisi de 22 nouveaux faits, aurait pris comme seul acte d'instruction jugé utile, la décision de clôturer l'instruction et de renvoyer le dossier au parquet
; qu'ainsi le juge d'instruction ne se serait pas conformé à l'alinéa 2 de l'article 51 du code d'instruction criminelle.
Le [requérant] est actuellement forclos pour critiquer la procédure de l'instruction préparatoire dont il lui aurait été loisible de demander en temps utile la nullité dans un délai de trois jours à partir de la connaissance de l'acte, conformément à l'article 126 du code d'instruction criminelle. (...)
»
Le requérant se pourvut en cassation de cet arrêt. Son mémoire en cassation se lit ainsi qu'il suit
:
«
Dirigé contre un arrêt rendu en matière criminelle par la chambre criminelle de la Cour d'appel de et à Luxembourg, en date du 11 octobre 2005 (...) entre les parties ci
‑
après qualifiées
:
(...)
1.
Décision entreprise et motifs de cassation
Le mémoire est dirigé contre l'arrêt susdit, dont le dispositif est de la teneur suivante
:
(...)
L'arrêt est entrepris dans la mesure où les juges d'appel ont déclaré le prévenu FASBINDER actuellement forclos pour critiquer la procédure de l'instruction préparatoire dont il lui aurait été loisible de demander en temps utile la nullité dans un délai de trois jours à partir de la connaissance de l'acte, conformément à l'article 126 du code d'instruction criminelle.
2.
Les rétroactes
En date du 11 juin 2004 le [ministère public] transmet [au] Juge d'instruction un réquisitoire supplétif à son réquisitoire du 16 janvier 2004 pour incriminer les [2
prévenus, dont le requérant] pour 22 incriminations supplémentaires. (...)
En date du 21 juin 2004 Monsieur FASBINDER comparaît devant le juge d'instruction assisté de son mandataire, et le juge d'instruction l'inculpe pour ces 22
faits.
La seule explication que Monsieur FASBINDER fournit dans le cadre de cet interrogatoire est celle qu'il n'a pas commis les faits pour lesquels il vient d'être incriminé. (...)
En date du 21 juin 2004 le juge d'instruction communique à Monsieur le Procureur d'Etat la clôture de l'information à l'encontre des [2 prévenus, dont le requérant]. (...)
Aucun acte d'instruction concernant ces 22 infractions n'a donc été entrepris par le juge d'instruction.
Dans son mémoire avant renvoi le mandataire insiste sur le fait que Monsieur FASBINDER conteste énergiquement les infractions lui reprochées. (...)
Que la chambre du conseil relate dans son ordonnance que
:
«
Serge FASBINDER demande encore d'être acquitté par la chambre du conseil, soutient qu'il y aurait eu violation des droits de la défense et fait valoir qu'il aurait été inculpé le jour de la clôture de l'instruction de 22 vols supplémentaires «
sans qu'il n'y ait eu audition sur le fond ou expertise sur les faits.
»
«
S'il est par ailleurs exact que Serge FASBINDER a été inculpé en date du 21 juin 2004 de 22 vols supplémentaires, la chambre du conseil constate toutefois que l'inculpé a pris position quant à ces faits en affirmant qu'il n'a pas commis ces infractions. Le juge d'instruction qui procède conformément aux dispositions de l'article 51 du code d'instruction criminelle aux actes d'information qu'il juge utiles à la manifestation de la vérité, était dès lors en droit de clôturer l'instruction, du moment qu'il était d'avis que ces faits étaient suffisamment instruits et que l'inculpé ne lui a adressé aucune requête lui demandant formellement de voir compléter l'instruction à ce sujet.
»
(...)
Que lors de l'appel le mandataire de Monsieur FASBINDER a pris les conclusions suivantes concernant ces 22 incriminations supplémentaires.
«
II
Acquittement au regard des articles 49 et 51 du Code d'Instruction Criminelle
L'article 49 du Code d'instruction criminelle dispose comme suit
:
«
sauf dispositions spéciales, l'instruction préparatoire est obligatoire en matière de crime
; elle est facultative en matière de délit
»
Or, dans ce dossier on procède par «
vagues d'incriminations
» en voici la preuve.
En date du 16 janvier 2004 et du 11 juin 2004, Monsieur le Procureur d'Etat prend un réquisitoire du chef de vol à l'aide d'effraction et d'escalade, respectivement tentative de vol à l'aide d'effraction et ce pour 22 autres faits (...)
Monsieur FASBINDER fût entendu pour la 7me fois par le juge d'instruction en date du 21 juin 2004 de 10.20 jusqu'à 10.35.
Le seul objectif de cet interrogatoire fût de communiquer ces incriminations supplémentaires à Monsieur FASBINDER.
Le juge d'instruction a reçu les dires de Monsieur FASBINDER concernant ces faits supplémentaires lors de cet interrogatoire.
Sur le fond, Monsieur FASBINDER conteste une quelconque participation à ces faits.
C'est également la seule instruction qui est faite sur ces faits supplémentaires.
Aucun devoir ne fût ordonné par le juge d'instruction concernant ces faits, ni à charge, ni à décharge et pour cause.
C'est également en date du 21 juin 2004 que le juge d'instruction, venant d'être saisi de 22 nouveaux faits, prend comme seul acte d'instruction jugé utile, la décision de clôturer l'instruction et de renvoyer le dossier au Parquet.
Que cette façon d'instruire est non seulement pas sérieuse mais encore gravement contraire aux prescriptions de l'article 49 du code d'instruction criminelle qui, rappelons le, impose l'instruction préparatoire en matière criminelle.
Qu'en outre et pour le surplus l'article 51 du Code d'Instruction Criminelle dispose comme suit
:
«
le juge d'instruction procède conformément à la loi, à tous les actes d'information qu'il juge utile à la manifestation de la vérité. Il recueille et vérifie, avec soin égal, les faits et les circonstances à charge ou à décharge de l'inculpé.
L'aveu de l'inculpé ne dispense pas le juge d'instruction de rechercher d'autres éléments de preuve.
»
Qu'en l'espèce l'accusé maintient ses contestations et n'est donc pas en aveu.
Qu'a fortiori le juge d'instruction doit donc rechercher d'autres éléments de preuve, voir des éléments de preuve tout court.
Que force est de constater que pour ces 22 prétendues infractions le juge d'instruction, confronté aux contestations de Monsieur FASBINDER a, le même jour clôturé l'instruction et ne s'est ainsi pas conformé à l'alinéa 2 de l'article 51 du Code d'Instruction Criminelle.
Qu'il n'y a ainsi pour ces 22 prétendues infractions pas de preuves convaincantes.
Que cependant Monsieur FASBINDER fût renvoyé pour l'ensemble de ces faits, soit par inadvertance, soit par commodité.
Que cependant l'instruction n'a établi aucune charge à l'encontre de Monsieur FASBINDER, vu que l'instruction est inexistante.
Qu'il convient ainsi que Votre Cour en tire la seule et unique conséquence de cette inobservation grave d'un article important du Code d'Instruction Criminelle, en prononçant simplement et purement l'acquittement de Monsieur FASBINDER en ce qui concerne ces faits. (...)
Que l'arrêt de la cour d'appel du 11 octobre 2005 énonce comme suit
:
«
Le prévenu FASBINDER est actuellement forclos pour critiquer la procédure de l'instruction préparatoire dont il lui aurait été loisible de demander en temps utile la nullité dans un délai de trois jours à partir de la connaissance de l'acte conformément à l'article 126 du code d'instruction criminelle.
» (...)
3.
Moyen de cassation
Tiré de la violation ensemble des articles 49 et 51 du Code d'Instruction Criminelle qui dispose comme suit
:
Article 49 du Code d'Instruction Criminelle
:
«
Sauf dispositions spéciales, l'instruction préparatoire est obligatoire en matière de crime
; elle est facultative en matière de délit.
»
Article 51 du Code d'Instruction Criminelle
:
«
(1)
le juge d'instruction procède, conformément à la loi, à tous les actes d'information qu'il juge utile à la manifestation de la vérité. Il recueille et vérifie, avec soin égal, les faits et les circonstances à charge ou à décharge de l'inculpé.
(2)
l'aveu de l'inculpé ne dispense pas le juge d'instruction de rechercher d'autres éléments de preuve.
»
4.
Examen en Droit
D'après l'arrêt de la Cour d'Appel, le prévenu serait actuellement forclos pour critiquer la procédure de l'instruction préparatoire dont il lui aurait été loisible de demander en temps utile la nullité dans un délai de trois jours à partir de la connaissance de l'acte conformément à l'article 126 du code d'instruction criminelle.
Or, l'exposant ne peut que constater que l'article 49 du code d'instruction criminelle n'a point été respecté à la lettre et ce en faisant la remarque suivante
:
En effet, en ce qui concerne les 22 infractions objet du réquisitoire supplétif du 11
juin 2004 seule une inculpation a été faite par le juge d'instruction.
Une inculpation ne constitue pas, à elle toute seule, une instruction.
Il en résulte que l'article 49 du code d'instruction criminelle, d'ordre public n'a pas été respecté.
Pour le surplus le juge d'instruction n'a pas comme l'y invite l'article 51 entrepris voire posé d'acte d'instruction à charge ni à décharge et ce même en présence des contestations du demandeur en cassation.
Il en résulte que l'article 51 est également violé aux yeux du demandeur en cassation. (...)
»
Par un arrêt, du 22 juin 2006, la Cour de cassation rejeta le pourvoi, aux motifs suivants
:
«
Sur le moyen de cassation
:
tiré «
de la violation ensemble des articles 49 et 51 du code d'instruction criminelle qui dispose comme suit
: Article 49 du code d'instruction criminelle
: «
Sauf dispositions spéciales, l'instruction préparatoire est obligatoire en matière de crime
; elle est facultative en matière de délit
»
; Article 51 du code d'instruction criminelle
: «
(1) le juge d'instruction procède, conformément à la loi, à tous les actes d'information qu'il juge utile à la manifestation de la vérité. Il recueille et vérifie, avec soin égal, les faits et les circonstances à charge ou à décharge de l'inculpé
; (2)
l'aveu de l'inculpé ne dispense pas le juge d'instruction de rechercher d'autres éléments de preuve
»
;
Mais attendu que, selon l'article 43 de la loi modifiée du 18 février 1885 sur les pourvois et la procédure en cassation, la partie demanderesse devra déposer au greffe de la juridiction où la déclaration du pourvoi a été reçue un mémoire contenant les moyens de cassation
;
Attendu que le pourvoi en cassation est une voie extraordinaire de recours
; que la Cour régulatrice n'a à répondre qu'aux moyens sans que la discussion qui les développe ne puisse en combler les lacunes
;
Attendu que le moyen ne précise pas en quoi la décision critiquée encourt le reproche allégué
; qu'il ne s'agit donc pas d'un moyen au sens de l'article 43 de la loi précitée
;
Qu'il est dès lors irrecevable ;
»
1.
Invoquant l'article 6 de la Convention, le requérant se plaint du manque d'impartialité du magistrat du parquet dans la procédure ayant abouti au jugement du 16 février 2005, au motif que celui-ci avait déjà pris ses réquisitions dans le cadre des demandes de mise en liberté provisoire.
2.
Toujours au titre de l'article 6 de la Convention, le requérant met en cause l'équité de la procédure. Il reproche aux juges d'avoir entériné son inculpation, par le juge d'instruction, pour 22 faits nouveaux le jour même de la clôture de l'instruction. Ainsi, il estime avoir été condamné sans avoir pu valablement assurer sa défense à cet égard.
1.
Le requérant reproche au magistrat du parquet d'avoir participé à la procédure du fond en première instance, alors qu'il avait, antérieurement, pris ses réquisitions dans le cadre des demandes de mise en liberté provisoire. Il invoque l'article 6 § 1 de la Convention, qui dispose notamment
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal indépendant et impartial, établi par la loi, qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle.
»
La Cour relève toutefois qu'aux termes de l'article 35 § 1 de la Convention, elle «
ne peut être saisie qu'après l'épuisement des voies de recours internes (...)
». Aussi, l'article 35 impose-t-il de soulever devant l'organe interne adéquat, au moins en substance, les griefs que l'on entend formuler par la suite à Strasbourg.
En l'espèce, il n'apparaît pas que le requérant ait épuisé les voies de recours internes, puisqu'il a omis de soulever devant les autorités nationales son grief tiré du manque d'impartialité du magistrat du parquet.
Il s'ensuit que ce grief doit être rejeté pour défaut d'épuisement des voies de recours internes en application de l'article 35 §§ 1 et 4 de la Convention.
2.
Le requérant estime avoir été privé du droit à un procès équitable, dans la mesure où les juges ont entériné son inculpation, par le juge d'instruction, pour 22 faits nouveaux le jour même de la clôture de l'instruction. Il allègue avoir été condamné sans avoir pu valablement assurer sa défense à cet égard et invoque l'article 6 de la Convention, qui se lit ainsi qu'il suit
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal (...) qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle.
»
En l'état actuel du dossier, la Cour ne s'estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l'article
54
§
2
b) de son règlement.
Par ces motifs, la Cour, à l'unanimité,
Ajourne
l'examen du grief du requérant tiré du défaut d'équité de la procédure
;
Déclare
la requête irrecevable pour le surplus.
Søren
Nielsen
Loukis Loucaides
Greffier
Président