ÎCCJ, decizie (scj.ro #82777)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82777) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Contestație în anulare formulată pe dispozițiile art.317 alin .1 pct.1 C.proc.civ.Înțelesul reglementării, în raport și de dispozițiile alineatului 2 al art.88 din același cod Retractarea hotărârii, în temeiul art.317 alin.1 pct.1 C.proc.civ. se justifică în cazul în care procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii. Printre cerințele legii, la care se referă textul enunțat, sunt și acelea referitoare la datele pe care trebuie să le cuprindă citația, conform art.88 C.proc.civ., care sancționează cu nulitate erorile cu privire la arătările de la pct.2, 3, 4 și 6 iar nu și acelea de exemplu, de la pct.5 cu privire la numele și domiciliul părții potrivnice și felul pricinii.
Secția civilă, decizia nr.4523 din 11 decembrie 2002 Prin decizia civilă nr.3887 din 17.XI.1999, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție – Secția civilă a fost respins ca nefondat recursul declarat de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Pitești împotriva deciziei civile nr.39/A din 17 iunie 1999 pronunțată de Curtea de Apel Pitești – secția civilă. Împotriva deciziei pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, a formulat contestație în anulare, întemeiată pe art.317 pct.1 Cod procedură civilă Consiliul Local Pitești, prin primar, susținând că, pentru termenul de judecată din 17.11.1999, procedura de citare față de recurentul Consiliul Local Pitești nu s-a îndeplinit cu respectarea prevederilor legale în sensul că citația indică, la rubrica privind numele și domiciliul părții potrivnice, ca pârâtă pe R.A.
Regocom Pitești, în loc de R.A. Regotrans Pitești, așa cum se numește de mai bine de doi ani regia locală, parte în proces. Că, recursul pe care l-a formulat se referă la o hotărâre în care figurau ca intimați reclamanții D.V. și alții, care, nefiind indicați la rubrica din citație privind partea adversă, nu a putut identifica cine sunt părțile din dosar și deci care este cauza care se va judeca. Contestatorul consideră că nu au fost respectate prevederile art.88 pct.6 Cod procedură civilă, situație în care sunt incidente prevederile art.317 pct.1 Cod procedură civilă pe care își întemeiază contestația în anulare. Contestația în anulare este nefondată.
Dispoziția cuprinsă în art.317 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă potrivit căreia hotărârea definitivă poate fi atacată pe calea contestației în anulare când procedura de chemare a părții, pentru ziua în care s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită în conformitate cu legea, constituie pentru acea parte o garanție a dreptului de apărare ce i-a fost încălcat în cursul procesului, finalitatea vizată de legiuitor fiind reluarea judecării în caz de admitere a contestației. În înțelesul art.317 Cod procedură civilă, prin parte se înțelege persoana care a acționat în justiție și persoana împotriva căreia s-a acționat, precum și succesorii lor în drepturi. Art.88 Cod procedură civilă arată în alin.1 care sunt mențiunile pe care trebuie să le cuprindă citația iar în alin.2 precizează că arătările de la punctul 2, 3, 4 și 6 sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.
Verificând modul cum s-a îndeplinit procedura de citare față de recurentul pârât Consiliul Local Pitești, pentru termenul de judecată în fața Curții Supreme de Justiție, din 17.XI.1999, când s-a judecat recursul declarat împotriva deciziei civile nr.39/A/17.06.1999 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, se constată că procedura de citare a fost legal îndeplinită cu respectarea prevederilor art.88 Cod procedură civilă, contestatorul semnând pentru primirea citației și aplicând pe citație ștampila instituției. Împrejurarea că în cuprinsul citației unul dintre pârâți a fost menționat cu numele de R.A. Regocom, cum de altfel a fost citat pe parcursul întregului proces, în toate fazele procesuale, în loc de R.A.
Regotrans, cum se numește în prezent, nu este de natură să vicieze procedura de citare cu recurentul-contestator, neafectându-i dreptul la apărare, atâta vreme cât contestatorul a luat cunoștință de termenul de judecată și nu a invocat nici o altă cauză care să-l împiedice să se prezinte în fața instanței la termenul din citație. Așa fiind, contestația în anulare a fost respinsă ca nefondată.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.