ÎCCJ, decizie (scj.ro #84639)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #84639) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Recidivă. Închisoare militară. Reabilitare de drept După executarea pedepsei într-o închisoare militară, cel condamnat este, potrivit art. 62 alin. (5) C. pen., reabilitat de drept. Ca atare, în cazul săvârșirii din nou, cu intenție, a unei infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an, conform art. 38 alin. (2) C. pen. starea de recidivă nu poate fi reținută . Secția penală, decizia nr. 4236 din 3 octombrie 2003 Judecătoria Târgu Mureș, prin sentința penală nr. 2193 din 13 noiembrie 2000, a condamnat, între alții, pe inculpatul L.I. la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice prevăzută în art. 321 alin. (1), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.
Tribunalul Mureș, prin decizia penală nr. 45 din 31 ianuarie 2002 și Curtea de Apel Târgu Mureș, prin decizia penală nr. 638/A din 18 decembrie 2002 au respins apelul și recursul declarate de inculpat. Împotriva hotărârilor pronunțate în cauză s-a declarat recurs în anulare, cu motivarea că în mod greșit s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 37 lit. b) C. pen. Recursul în anulare este fondat. Potrivit art. 37 lit. b) C. pen., există recidivă, între altele, când după executarea unei pedepse cu închisoare mai mare de 6 luni, cel condamnat săvârșește din nou o infracțiune cu intenție pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an, iar conform art. 38 alin. (2) din același cod, la stabilirea stării de recidivă nu se ține seama de condamnările pentru care a intervenit reabilitarea.
Totodată, conform art. 62 alin. (1) și (5) C. pen., executarea pedepsei închisorii care nu depășește 2 ani, de către militarii în termen, se face într-o închisoare militară în cazurile prevăzute de lege, precum și în cazurile când instanța judecătorească, ținând seama de împrejurările cauzei și de persoana condamnatului dispune aceasta, iar după executarea ei cel condamnat este reabilitat de drept. Prin sentința nr. 195 din 14 septembrie 1995 a Tribunalului Militar Timișoara, rămasă definitivă prin neapelare, inculpatul a fost condamnat la un an și 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de dezertare prevăzută în art. 332 alin. (1) C. pen. Potrivit art. 62 din același cod, s-a dispus executarea pedepsei în închisoarea militară; inculpatul a executat pedeapsa începând cu 18 iulie 1995 până la 13 martie 1997, când a fost liberat condiționat și a fost reabilitat de drept la 17 mai 1997, când s-a împlinit durata pedepsei.
Ca atare, pentru fapta dedusă judecății, săvârșită la 17 februarie 1999, nu sunt întrunite condițiile stării de recidivă. În consecință, recursul în anulare a fost admis, s-au casat hotărârile pronunțate în cauză și s-a înlăturat aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., constatându-se, totodată, că pedeapsa de 3 luni închisoare este grațiată conform art.1 și 7 din Legea nr. 543/2002.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.