ÎCCJ, decizie (scj.ro #82997)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82997) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Hotărâre
pronunțată de un stat membru al Uniunii Europene. Cerere de
recunoaștere și încuviințare a executării silite. Cale de
atac. Competența materială
Cuprins
pe materii: Drept procesual civil. Competenta instanțelor
judecătorești
Index
alfabetic: cale de atac
-
competență materială
-
recunoaștere și încuviințare a executării
silite
-
hotărâre pronunțată de un stat membru
Regulamentul (CE) nr. 44/2001, art. 43 alin. (1)-(2), art. 44
In vederea atingerii obiectivului liberei circulații a
hotărârilor în materie civilă și comercială și a
administrării armonioase a justiției la nivel comunitar, Regulamentul
(CE) nr. 44/2001 statuează recunoașterea de plin drept a
hotărârilor pronunțate într-un stat membru fără să fie
necesară, cu excepția contestațiilor, recurgerea la o altă
procedură și executarea silită rapidă și simplă a
hotărârilor pronunțate într-un stat membru în urma unor
verificări pur formale ale documentelor furnizate.
Conform art. 44 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001,
hotărârea pronunțată în cererea de recunoaștere și
încuviințare a executării silite a unei hotărâri
judecătorești pronunțate într-un stat membru al Uniunii Europene
în materie comercială poate face obiectul doar al căii de atac a
contestației în anulare sau revizuirii menționate în Anexa IV pentru
România, cale de atac care este dată în competența de
soluționare a Curții de Apel.
Secția comercială, Decizia nr. 1540 din 12 aprilie
2011
Obiectul cauzei și hotărârea pronunțată de
Tribunalul București, Secția a VI-a comercială, ca primă
instanță.
Reclamanta B. AG București înmatriculată în Registrul
Comerțului Nűrnberg, cu sediul în Nűwmarkt Germania, a solicitat
prin acțiunea introductivă de instanță înregistrată pe
rolul Tribunalului București, formulată în contradictoriu cu pârâta
SC 3 FT. SRL cu sediul în București, să se dispună
recunoașterea, declararea executorie în România și
încuviințarea executării silite a hotărârii
judecătorești nr. 2HK 0 2414/2007 pronunțată de Tribunalul
regional Nűrnberg-Fűrth Germania în data de 23 februarie 2009, precum
și a hotărârii judecătorești accesorii pronunțată
de același tribunal în data de 30 aprilie 2009.
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe
dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22
decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea
și executarea hotărârilor în materie civilă și
comercială.
În susținerea cererii sale, reclamanta a arătat
că hotărârile judecătorești pronunțate de Tribunalul
regional Nűrnberg-Fűrth Germania prin care pârâta debitoare a fost condamnată
să-i plătească suma de 141.488,68 euro plus dobânzi de
întârziere de opt puncte procentuale peste dobânda legală și 6.596,25
euro reprezentând cheltuieli de judecată (prin hotărâre accesorie),
sunt definitive și irevocabile și îndeplinesc toate condițiile
prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 44/2001 referitoare la
recunoașterea, declararea executorie și încuviințarea
executării silite în România, respectiv au fost pronunțate într-un
stat membru UE (Germania), au fost investite cu formulă executorie în
Germania, îndeplinesc cerințele din art. 53 pentru stabilirea
autenticității acestora și sunt însoțite de certificatul
prevăzut la art. 54 din Regulament eliberat de instanța care a
pronunțat hotărârile.
Prin sentința comercială nr. 14351/2009, Tribunalul
București, Secția comercială, a respins ca neîntemeiată
acțiunea formulată de reclamantă.
Tribunalul a constatat din verificarea înscrisurilor depuse la
dosar că pârâtei nu i-a fost comunicat actul de sesizare și nici
hotărârile pronunțate la 23 februarie 2009 și respectiv 30
aprilie 2009 la adresa corectă din Calea Victoriei nr.101-103, iar în
certificatul emis conform art. 54 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 codul unic
de identificate al pârâtei este diferit de cel real atribuit potrivit
certificatului său de înregistrare.
În opinia instanței, aceste neregularități de
natură să afecteze posibilitatea pârâtei de a-și pregăti
apărarea, se încadrează în ipoteza reglementată de art. 34 pct.
2 din Regulament cu consecința respingerii cererii de recunoaștere
și încuviințare a executării silite a celor două
hotărâri judecătorești.
Decizia pronunțată la data de 26 mai 2010 de Curtea de
Apel București, Secția a V-a comercială, ca instanță
de apel.
Împotriva sentinței pronunțate de tribunal reclamanta
B. AG a declarat recurs, invocând motive de nelegalitate și netemeinicie
în raport de cele reținute de prima instanță în considerentele
sentinței.
Curtea de Apel București, astfel investită, a
calificat calea de atac exercitată de reclamanta ca fiind apel, în raport
de obiectul acțiunii introductive și prin decizia nr. 326 din 26 mai 2010 a respins ca nefondat apelul reclamantei.
Curtea a apreciat că atâta vreme cât hotărârile
pronunțate în Germania conțin mențiunea sediului social al
pârâtei la o altă adresă poștală decât cea reală
și nu există dovada că acestei părți i-a fost
comunicat actul de sesizare al instanței, cererea reclamantei de
recunoaștere, declararea executorie și încuviințarea
executării silite nu poate fi admisă, nefiind îndeplinite
cerințele stabilite prin Regulamentul (CE) nr. 44/2001, care este
obligatoriu și are aplicabilitate directă în toate statele membre ale
Uniunii Europene.
Recursul. Motivele de recurs.
Rec
lamanta a declarat recurs, în termen legal, împotriva deciziei
pronunțată de Curtea de Apel, solicitând, în principal, casarea
hotărârii pronunțate cu încălcarea dispozițiilor imperative
privind compunerea instanței, iar, în subsidiar, modificarea
hotărârii în sensul admiterii cererii de recunoaștere și
încuviințare a executării silite.
În argumentarea criticilor formulate recurenta a susținut,
sub un prim aspect, întemeiat în drept pe ipoteza reglementată de art.
304 pct. 1 C. proc. civ., că decizia atacată a fost
pronunțată de o instanță alcătuită cu
încălcarea dispozițiilor legale.
Potrivit recurentei, curtea de apel, în complet de apel, a
calificat în mod greșit calea de atac ca fiind apel, încălcând
dispozițiile legale exprese din Regulament, respectiv art. 39, art. 43
și art. 44 potrivit cărora singura cale de atac ordinară
exercitabilă împotriva hotărârii prin care au fost soluționate
de tribunal ca primă instanță cererile întemeiate pe
dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 44/2001, este recursul, iar
instanța competentă material este curtea de apel.
Sub un al doilea aspect, recurenta a invocat în susținerea
cererii subsidiare de modificare motivele de nelegalitate prevăzute de
art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc.civ., arătând că în mod greșit s-a reținut că nu s-a îndeplinit procedura de
citare cu pârâta și comunicarea actului de sesizare al instanței la
adresa corectă a sediului acesteia (Calea Victoriei nr...), față
de înscrisurile atașate la dosar, respectiv dovada de comunicare și
certificatul de comunicare și îndeplinire a procedurii de citare nr. 144/1217/2008
din care rezultă îndeplinirea acestor proceduri la sediul pârâtei din
Calea Victoriei nr... București.(...)
Intimata-pârâtă nu a formulat întâmpinare la cererea de
recurs.
Recursul este fondat pentru considerentele ce urmează:
Chestiunea de drept pe care o implică soluționarea
prezentului recurs privește sub un prim aspect stabilirea căii de
atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârii pronunțate de
tribunal în cererea de recunoaștere și încuviințare a
executării silite astfel cum a fost formulată de reclamanta cu
privire la două hotărâri judecătorești pronunțate
într-un stat membru al Uniunii Europene în materie comercială.
Dispozițiile legale incidente sunt cele cuprinse în
Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2010 privind
competența judiciară, recunoașterea și executarea
hotărârilor în materie civilă și comercială, instrument
legislativ comunitar, cu caracter imperativ și aplicare directă, în
sensul că statele membre nu pot deroga de la dispozițiile sale
și nu își pot folosi puterea discreționară în implementarea
lui.
Potrivit principiilor înscrise în preambulul acestui instrument
legislativ, în vederea atingerii obiectivului liberei circulații a
hotărârilor în materie civilă și comercială și a
administrării armonioase a justiției la nivel comunitar, regulamentul
statuează recunoașterea de plin drept a hotărârilor
pronunțate într-un stat membru fără să fie necesară,
cu excepția contestațiilor, recurgerea la o altă procedură
și executarea silită rapidă și simplă a hotărârilor
pronunțate într-un stat membru în urma unor verificări pur formale
ale documentelor furnizate.
Cu toate acestea, potrivit regulamentului, în vederea
respectării dreptului la apărare, pârâtul are posibilitatea de a
introduce o acțiune în procedură contradictorie împotriva
hotărârii de încuviințare a executării, în cazul în care
consideră că unul din motivele de neexecutare este îndeplinit.
Dreptul
la acțiune îi este recunoscut și reclamantului în cazul în care
hotărârea de încuviințare a executării este respinsă.
Or, aceasta este ipoteza pe care o implică cauza de
față, acțiunea formulată de reclamanta privind
recunoașterea și încuviințarea executării silite a celor
două hotărâri pronunțate de Tribunalul regional Nűrenberg,
a fost respinsa de Tribunalul București astfel învestit, competent
material și teritorial conform art. 39 pct. 1 și 2 din Regulament
și Anexei II.
În sensul art. 43 alin. (1) și (2) din Regulament ,,oricare
dintre părți poate introduce o acțiune împotriva hotărârii
privind cererea de încuviințare a executării, la instanța
indicată în listă din Anexa III.
Potrivit acestei anexe, pentru România instanța înaintea
căreia poate fi introdusă
acțiunea
prevăzută
la art. 43 alin. (2) este Curtea de Apel.
Astfel, conform art. 44 din Regulament, hotărârea
pronunțată cu privire la acțiunea reglementată de art. 43
poate face obiectul doar al căii de atac a contestației în anulare
sau revizuirii menționate în Anexa IV pentru România.
Prin urmare, singura cale de atac – acțiunea -
reglementată de art. 43 din Regulament ce poate fi exercitată de
reclamantă împotriva hotărârii de respingere a cererii de
încuviințare a executării silite pronunțată de tribunal ca
primă instanță, este dată în competența Curții de
Apel, care pronunță o hotărâre irevocabilă.
Așa fiind, soluționând această cale de atac
specială printr-o hotărâre irevocabilă, Curtea de apel
judecă în compunerea prevăzută de dreptul intern, ca
instanță de recurs, potrivit art. 3 pct. 3 C. proc. civ. teza ultimă, respectiv ,,ca instanță de recurs în cazurile expres
prevăzute de lege”, dispozițiile din Regulament cu caracter imperativ
și aplicare directă reprezentând legea în această ipoteză.
Construcția juridică pe care intimata-pârâtă din
prezenta cauză încearcă să o acrediteze cu privire la calea de
atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârii pronunțate de
tribunal ca primă instanță, de respingere a cererii reclamantei,
separând în mod arbitrar recunoașterea hotărârii de procedura
încuviințării executării silite, sub aspectul căilor de atac,
nu își găsește niciun fundament legal în principiile care au
stat la baza reglementărilor din Regulament, care au urmărit,
așa cum s-a precitat în preambulul acestor considerente adoptarea unor
dispoziții care să unifice și să simplifice
formalitățile de recunoaștere și executare rapidă
și simplă a hotărârilor provenind din statele membre UE.
Dispozițiile cuprinse în Capitolul III din Regulament
intitulat ,,Recunoaștere și executare” stabilesc în mod expres
că în cazul unei contestații, orice parte interesată care
invocă pe cale principală recunoașterea unei hotărâri poate
solicita, în conformitate cu procedurile prevăzute în Secțiunea 2
(Recunoaștere) și Secțiunea 3 (Executarea) ca hotărârea să
fie recunoscută și pusă în executare silită, oricare dintre
părți putând introduce o acțiune privind cererea de
încuviințare a executării, respectiv pârâtul în cazul admiterii
recunoașterii și încuviințării, iar reclamanta în ipoteza
respingerii cererii.
Pentru rațiunile mai sus înfățișate, Înalta
Curte, găsind întemeiate criticile recunoscute cu privire la
încălcarea dispozițiilor din Regulament privind calea de atac
și, pe cale de consecință, compunerea instanței care
exercită controlul judiciar, critici pe care Curtea le încadrează în
ipoteza motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 și
pct. 1 C. proc. civ., a admis recursul și a casat decizia atacată cu
trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel București, Secția
a V-a comercială ca instanță de recurs.