ÎCCJ, decizie (scj.ro #81963)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #81963) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Imobil trecut în
proprietatea statului fără titlu valabil, în baza Decretului
nr
. 92/1950. Acțiune pentru acordarea de măsuri
reparatorii. Inexistența autorității de lucru judecat în materia revendicării
bunurilor preluate în mod abuziv de stat.
Cuprins pe materii.
Drept civil. Drept de proprietate. Imobil trecut în
proprietatea statului fără titlu valabil, în baza Decretului
nr
. 92/1950. Acțiune pentru acordarea de măsuri
reparatorii. Inexistența autorității de lucru judecat în materia revendicării
bunurilor preluate în mod abuziv de stat.
Index alfabetic
. Drept civil.
-
Imobil trecut în proprietatea statului fără titlu
valabil, în baza Decretului
nr
. 92/1950.
-
Acțiune pentru acordarea de măsuri reparatorii.
-
Inexistența autorității de lucru judecat în materia
revendicării bunurilor preluate în mod abuziv de stat.
Legea
nr
.
10/2001:
art
. 47
C.civ
.
art
1200 alin. (4)
Potrivit
art
. 47 din Legea
nr
.
10/2001, republicată, persoanele îndreptățite, precum și persoanele vătămate
într-un drept al lor, cărora până la data intrării în vigoare a legii li s-au
respins, prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, acțiunile având
ca obiect bunuri preluate în mod abuziv de stat, de organizații cooperatiste
sau de orice alte persoane juridice, pot solicita, indiferent de natura
soluțiilor pronunțate, măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, în
condițiile acestei legi.
Drept
urmare, prin voința expresă a legiuitorului a fost înlăturată autoritatea de
lucru judecat a hotărârilor pronunțate în această materie, persoanele
îndreptățite putând apela din nou la concursul autorității judecătorești pentru
a obține măsuri reparatorii în sistemul legii speciale.
Î.C.C.J., Secția
civilă și de proprietate intelectuală, decizia
nr
.
2725 din 27 martie 2007.
La
27 noiembrie 2002, reclamantul V.V. a chemat în judecată pe pârâții S.C. Rial
SRL
Brașov
, N.S. și P.R. pentru ca instanța să
constate că imobilul situat în
Brașov
, înscris în CF
20960
Brașov
a trecut în proprietatea statului în
temeiul deciziei penale
nr
. 123 din 19 ianuarie 1949
a Curții București; să se constate că naționalizarea imobilului în baza
Decretului
nr
. 92/1950 nu a mai avut obiect și a fost
înscris în mod eronat în listele anexe ale decretului; rectificarea în CF la
poziția B – 4 a înscrierii actului prin care statul a devenit proprietar, în
loc de Decretul
nr
. 92/1950 sentința penală
nr
. 123/1949; rectificarea CF în sensul radierii dreptului
de proprietate al Statului Român și restabilirea situației anterioare
naționalizării; să se constate că defuncții I.I. și V. au edificat înainte de
anul 1949 o construcție formată din casă cu parter, etaj și anexe garaj și corp
de gardă pe terenul în cauză; să se constate că imobilul a trecut în
proprietatea statului fără titlu valabil; să se constate nulitatea contractelor
de vânzare-cumpărare încheiate de pârâți; să se dispună desființarea în parte a
deciziei
nr
. 56/2001 emisă de S.C. Rial SRL
Brașov
în sensul înlăturării din decizie, la
art
. 2 alin. 3 a mențiunii „restituirea este condiționată
de plata către chiriaș a sumei de 71.684 lei”; obligarea S.C. Rial SRL
Brașov
de a completa decizia cu restituirea în natură a
întregului imobil.
În
subsidiar, reclamantul a solicitat să se constate inaplicabilitatea Decretului
nr
. 92/1950 privind proprietatea lui I.I. asupra imobilului
din CF 20960
Brașov
; să se dispună modificarea
art
. 4 din Decizia
nr
. 56/2001 în
sensul stabilirii valorilor despăgubirilor oferite la valoarea de circulație a
imobilului revendicat și plata acestora actualizate, la data achitării,
potrivit indicelui de inflație.
În
motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că pe terenul cumpărat în
anul 1935 autorul reclamantului a edificat o construcție care nu a fost
întabulată
în evidențele de publicitate imobiliară. Prin
hotărâre penală I.I. a fost condamnat la 8 ani de temniță grea dispunându-se și
confiscarea averii. În aceste condiții, autorului reclamantului nu îi erau
aplicabile prevederile Decretului
nr
. 92/1950.
Prin
sentința civilă
nr
. 386 S din 17 octombrie 2003
Tribunalul
Brașov
, secția civilă a admis în parte
acțiunea și a constatat că imobilul situat în
Brașov
,
a trecut în proprietatea statului fără titlu valabil. A desființat în parte
Decizia
nr
. 56 din 19 octombrie 2001 emisă de pârâta
S.C. Rial SRL
Brașov
în sensul că a înlăturat
dispoziția cuprinsă în alin. 3 al
art
. 2 privitor la
faptul că restituirea imobilului este condiționată de plata către chiriași a
sumei de 71.684 lei, reactualizată la data plății. A modificat prima parte a
art
. 4 din decizia sus menționată în sensul că a stabilit
valoarea estimativă a părții din imobil pentru care se oferă despăgubiri ca
fiind de 2.180.183.213 lei. Au fost respinse celelalte pretenții.
Pentru
a hotărî astfel, prima instanță a reținut că într-un proces anterior, finalizat
prin decizia civilă
nr
. 142 din 13 februarie 1998 a
Curții de Apel
Brașov
, s-a stabilit irevocabil că
I.V. este succesoarea lui I.I. iar V.V. este succesor testamentar al lui I.V.
Într-o
nouă acțiune introdusă de același reclamant a fost reținută autoritatea de
lucru judecat întemeiată pe hotărârea pronunțată în primul litigiu.
În
privința
petitelor
relative la constatarea faptului
că imobilul a fost preluat de stat în temeiul unei hotărâri penale prin
confiscarea averii defunctului I.I.; la constatarea faptului că naționalizarea
imobilului în temeiul Decretului
nr
. 92/1950 nu a mai
avut obiect; la rectificarea cărții funciare și a faptului că defuncții I.I. și
V. au edificat pe teren o construcție înainte de anul 1949 există o statuare
jurisdicțională ce are valoarea unei prezumții legale absolute, potrivit
art
. 1200
pct
. 4 C.
civ
.
Antecesorul
reclamantului era, la data naționalizării imobilului în litigiu, general
pensionar, astfel încât îi erau aplicabile prevederile
art
.
II din decret, preluarea fiind făcută fără titlu valabil.
Cât
privește constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare s-a reținut că
prin sentința civilă
nr
. 6223/2000 a Judecătoriei
Brașov
a fost admisă cererea de intervenție în interes
propriu formulată de P.R. și soția acestuia și s-a constatat că aceștia sunt
proprietarii apartamentului situat în imobilul în litigiu, în baza contractului
de vânzare-cumpărare
nr
. 23658 din 7 aprilie 1998.
Această constatare jurisdicțională a intrat în puterea lucrului judecat,
pârâtul putându-se prevala în prezentul litigiu dea ea.
Nu
a fost dovedită reaua – credință a pârâtei N.S. la data perfectării
contractului de vânzare-cumpărare. Această parte a încheiat actul translativ de
proprietate cu persoana care figurează în evidențele de publicitate imobiliară
ca fiind titularul dreptului de proprietate asupra imobilului. La data
încheierii contractului de vânzare-cumpărare proprietar tabular al imobilului
era statul și nu era notată în evidențele de publicitate vreo acțiune în
rectificare de CF și nici nu s-a făcut dovada că la acea dată N.S. cunoștea
despre existența pe rolul instanțelor a unei astfel de acțiuni.
Decizia
nr
. 56/2001 emisă de Rial SRL
Brașov
este nelegală întrucât Legea
nr
. 10/2001 nu conține
nici o prevedere din care să rezulte posibilitatea condiționării restituirii
părții din imobil deținută cu chirie contra unei sume de bani decât în cazurile
prevăzute de
art
. 49. Valoarea estimativă a părții
din imobil ce nu se restituie în natură a fost stabilită prin expertiză, însă
instanța nu are competență în materia stabilirii, cuantificării și acordării
despăgubirilor bănești, aceste atribuții revenind altor organe ale statului.
Apelurile
declarate de reclamant și de pârâții persoane fizice au fost respinse prin
decizia civilă
nr
. 267
Ap
.
din 31 martie 2004 pronunțată de Curtea de Apel
Brașov
,
Secția civilă.
În
considerentele hotărârii sale instanța de apel a arătat, cu privire la apelul
reclamantului, că prima instanță nu a omis să se pronunțe asupra
petitului
5 din acțiune, ci l-a respins cu motivarea că
asupra acestui capăt de cerere, ca și asupra altora din acțiunea introductivă,
există o statuare jurisdicțională cu valoarea unei prezumții legale absolute
potrivit
art
. 1200
pct
. 4
C.
civ
. Faptul că prin dispozitiv s-au respins
„restul pretențiilor” nu constituie o
nepronunțare
asupra unui capăt de cerere, atâta timp cât acesta este analizat în
considerente. De altfel, identificarea și
întabularea
construcției s-a realizat în cartea funciară ca urmare a cererii reclamantului,
după cum rezultă din extrasul CF aflat la fila 189 dosar fond. Din același
extras rezultă că nu este întemeiată nici critica privitoare la
nepronunțarea
asupra terenului, atâta timp cât acesta este
evidențiat în cartea funciară în lotul
nr
. 1 care îl
are ca proprietar pe reclamant.
Relativ
la reaua – credință a chiriașilor cumpărători, deși a afirmat că aceasta reiese
din probele de la dosar, apelantul nu indică ce probe au fost omise în analiza
primei instanțe și care ar fi putut duce la această concluzie, ci face
afirmații generale, fără trimitere la acte sau file din dosarul de fond.
Contractele au fost încheiate după finalizarea proceselor relative la titlul
statului, după obținerea unei hotărâri irevocabile, ceea ce denotă că chiriașii
au depus diligențe și au așteptat încheierea ciclului procesual pentru a fi
siguri că vor cumpăra de la adevăratul proprietar. Din notificările depuse la
dosar nu reiese data certă la care acestea au fost expediate pârâților, așa
încât ele nu pot constitui o dovadă a relei – credințe.
Cât
privește apelul pârâților, s-a reținut că în mod corect prima instanță a
respins capătul de cerere privitor la menținerea hotărârii penale ca titlu valabil
de preluare a statului, reținând prezumția puterii lucrului judecat în temeiul
art
. 1200
pct
. 4 C.
civ
.
Decizia
instanței de apel a fost
recurată
atât de către
reclamant cât și de către pârâții P.R. și N.S.
În
recursul reclamantului, se arată că decizia este nelegală întrucât ambele
instanțe nu s-au pronunțat asupra
petitului
nr
. 5 din acțiunea introductivă privind constatarea
faptului că defuncții I.I. și V. au edificat înainte de anul 1949 o construcție
pe terenul situat în
Brașov
.
Ambele
instanțe au omis să se pronunțe asupra
petitului
nr
. 9 din acțiunea introductivă prin care s-a solicitat
completarea Deciziei
nr
. 56/2001 cu restituirea în natură și a terenului în
suprafață de 3955, 60
m.p
. Păstrând sentința prin
care instanța de fond nu s-a pronunțat asupra acestui capăt de cerere, instanța
de apel a încălcat dreptul de proprietate al reclamantului și s-a refuzat
analizarea dreptului său de a primi întreaga suprafață de teren. Instanța de apel
s-a folosit de un extras de carte funciară care nu mai este valabil, întrucât
acea înscriere de CF a fost anulată de Tribunalul
Brașov
,
în urma unei decizii definitive.
Cât
privește
petitul
7 privitor la constatarea nulității
absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, instanțele au reținut greșit că
aceștia au fost de bună – credință deoarece trebuiau să facă un minim de
verificări, iar mențiunea din cartea funciară, privind dreptul de proprietate
al statului asupra imobilului revendicat nu este suficientă în dovedirea bunei
credințe a acestora.
Părțile
au încheiat contractele de vânzare-cumpărare în cunoștință de cauză, știind că
lucrul vândut este proprietatea antecesorilor reclamantului, fapt pentru care
aceste contracte au o cauză ilicită.
Recursul
pârâților vizează faptul că instanțele au nesocotit prevederile
art
. 1201 C.
civ
. atunci când au
acceptat să repună în discuție o chestiune care își găsește rezolvarea
judiciară irevocabilă.
Astfel,
ignorând prezumția absolută de putere de lucru judecat, reclamantul cere iar să
se constate inaplicabilitatea Decretului
nr
. 92/1950
la persoana autorului său cu privire la imobilul în litigiu.
Întrucât
în etapa recursului reclamantul a decedat, poziția sa procesuală a fost
transmisă moștenitorilor săi.
Analizând
recursurile, în limitele criticilor formulate și în raport de dovezile
administrate în primă instanță, Înalta Curte a apreciat că acestea nu sunt
întemeiate pentru următoarele considerente:
1.
Recursul reclamantului.
Ambele
instanțe s-au pronunțat asupra cererii având ca obiect constatarea faptului că
autorii reclamantului au edificat înainte de anul 1949 o construcție pe terenul
în litigiu.
Astfel,
prima instanță a reținut că în privința acestui petit există o statuare
jurisdicțională ce are valoarea unei prezumții legale absolute, potrivit
art
. 1200
pct
. 4 C.
civ
., decurgând din existența unei hotărâri judecătorești
irevocabile prin care a mai fost analizată această chestiune. La rândul ei,
instanța superioară de fond a înlăturat acest motiv de apel, arătând că prima
instanță a făcut aplicarea
art
. 1200
pct
. 4 C.
civ
.
Neanalizarea
pe fond a acestei cereri și în litigiul de
față nu a fost de natură să-l prejudicieze pe reclamant, de vreme ce pârâții nu
s-au apărat în sensul că autorii reclamantului nu ar fi edificat pe teren
construcția menționată.
Nu
este întemeiată nici critica privitoare la
neanalizarea
petitului
având ca obiect terenul în suprafață de
3955,60
m.p
. Reclamantul a arătat că în mod greșit
instanța de apel a luat în considerare extrasul de carte funciară cu motivarea
că acesta nu mai este valabil, înscrierea fiind anulată de Tribunalul
Brașov
, dar nu a administrat dovezi în acest sens. La dosar
a fost depus un extras de carte funciară din 27 iunie 2002 și extrasul de
carte funciară din 16 decembrie 2002, luat în considerare de instanța de apel
Or, într-adevăr în acest extras figurează reclamantul în calitate de proprietar
al terenului în discuție.
Cât
privește criticile privitoare la nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare,
instanța de recurs a reținut că reclamantul a formulat această cerere la 27
noiembrie 2002. Or, în condițiile
art
. 45 alin. final
din Legea
nr
. 10/2001, în forma după republicare,
acțiunea în anulare a actelor de înstrăinare putea fi introdusă până la data de
14 august 2002. În aceste condiții, criticile privitoare la modul în care
instanțele de fond au apreciat buna – credință a cumpărătorilor nu sunt
întemeiate, soluția de respingere a acestui capăt de cerere urmând a fi
păstrată;
2.
Recursul pârâților.
Potrivit
art
. 47 din Legea
nr
.
10/2001, republicată, persoanele îndreptățite, precum și persoanele vătămate
într-un drept al lor, cărora până la data intrării în vigoare a legii li s-au
respins, prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, acțiunile având
ca obiect bunuri preluate în mod abuziv de stat, de organizații cooperatiste
sau de orice alte persoane juridice, pot solicita, indiferent de natura
soluțiilor pronunțate, măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, în
condițiile acestei legi.
Drept
urmare, prin voința expresă a legiuitorului a fost înlăturată autoritatea de
lucru judecat a hotărârilor pronunțate în această materie, persoanele
îndreptățite putând apela din nou la concursul autorității judecătorești pentru
a obține măsuri reparatorii în sistemul legii speciale.
Având
în vedere cele mai sus arătate, Înalta Curte a respins recursurile ca
nefondate
, cu consecința rămânerii irevocabile a hotărârii
atacate.