ÎCCJ, decizie (scj.ro #85497)

Drumuri publice.Fondul special al drumurilor

publice.Cazul autoturismelor aduse în țară în sistem leasing și al

autovehiculelor neradiate din circulație

1.

Pentru vehiculele aduse în țară în

sistem leasing se datorează, pentru fondul special al drumurilor publice, o

cotă de 5% ce se stabilește în raport  cu valoarea în vamă declarată la

intrarea în țară a acestora la care se referă art.4 pct.2 lit.b din Legea

nr.118/1996.

2.

Numai pentru vehiculele radiate din

circulație nu se datorează contribuții la fondul special al drumurilor, conform

art.5 alin.3 din Legea nr.118/1996.

Secția

de contencios administrativ, decizia nr.2939 din  9 octombrie 2002

Societatea comercială „C” SA  a chemat

în judecată Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței,

solicitând :

- anularea procesului-verbal  nr.5419

încheiat de reprezentanții Administrației Naționale a Drumurilor la 22

noiembrie 2000, prin care s-a stabilit obligația de plată a sumei  de

339.827.816 de lei la fondul special al drumurilor publice și la majorări de

întârziere aferente, pentru perioada 1 ianuarie 1997 – 31 octombrie 2000, deși

nu datora taxe pentru două autovehicule și două remorci  pe care le-a adus

în țară în sistem de leasing, și pentru 52 autovehicule care nu au circulat,

fiind scoase din funcție;

- anularea deciziei nr.81 din 18 decembrie 2000  prin care Ministerul

Transporturilor i-a respins contestația.

Pentru temeiurile invocate, acțiunea a fost admisă prin sentința nr.130 din 19

septembrie 2001 pronunțată de Curtea de Apel Pitești – Secția comercială și de

contencios administrativ, în sensul că a fost anulată decizia nr.81 din 18

decembrie 2000 a Ministerului Transporturilor și în parte procesul verbal

nr.5419 din 22 noiembrie 2000 încheiat de Administrația Națională

a   Drumurilor,   prin  înlăturarea

obligației   de  plată a sumei de

783.751.462 lei.

Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței - continuatorul

legal al Ministerului Transporturilor - a declarat recurs susținând că cele

două autovehicule și cele două remorci introduse în țară, utilizate în sistem

leasing, sunt bunuri importate conform art.25 din Ordonanța de urgență a

Guvernului nr.51/1997 și art.64 din Codul vamal și intră sub incidența

prevederilor art.4 pct.2 lit.b din Legea nr.118/1996, care instituie o cotă de

5% pentru autovehiculele și vehiculele importate; că  intenția

legiuitorului a fost ca pentru toate autovehiculele care circulau pe drumurile

publice din România, indiferent de regimul vamal, să se contribuie la refacerea

infrastructurii rutiere, contrar punctului de vedere al reclamantei și al

instanței de fond că bunurile aduse în sistem leasing erau la acea dată scutite

de plata taxei respective.

În ce privește sumele fixe anuale prevăzute de art.4 pct.3 din Legea

nr.118/1996, consideră că se datorează pentru autovehiculele  scoase din

circulație, pentru  că reclamanta nu le-a radiat din circulație.

Recursul este fondat.

Prin procesul verbal nr.5419 din 22 noiembrie 2000 încheiat de o echipă

specializată din Administrația Națională a Drumurilor s-a reținut, la pct.II,

că reclamanta datorează pentru Fondul special al drumurilor publice suma de

157.101.120 lei cu titlu de debite restante pentru importul a două autovehicule

și a două remorci în sistem de leasing,  precum și majorări de întârziere

aferente, calculate până la 31 octombrie 2000, în sumă de 512.856.606 lei.

Conform prevederilor art.4 pct.2 lit.b din Legea nr.118/1996 se datorează o

cotă  5%, pentru autovehiculele și remorcile importate.

În ce privește includerea sau nu a celor două autovehicule și celor două

remorci aduse în țară în sistem de leasing, la 18 aprilie 1997, în categoria

„bunuri importate”, punctele de vedere ale părților sunt diferite,

intimata-reclamantă susținând (ca de altfel și instanța de fond) că aceste

bunuri au un regim special și nu pot fi incluse în categoria bunuri importate,

spre deosebire de recurenta-pârâtă care susține contrariul.

Curtea consideră că punctul de vedere al  recurentei este cel legal.

Pentru vehiculele aduse în sistem leasing se datorează cota de 5% la Fondul

special al drumurilor publice, cotă ce se stabilește în raport de valoarea în

vamă  declarată la intrarea în țară a acestora.

Împrejurarea că prin Ordonanța Guvernului nr.72/1998 s-a completat art.4 pct.2

lit.b din Legea nr.118/1996 prin adăugarea specificației „indiferent de regimul

vamal aplicabil, inclusiv pentru  autovehiculele și remorcile introduse în

țară în sistem de leasing ori închiriate din străinătate”, nu poate fi

interpretat în sensul că bunurile respective aduse anterior în țară în sistem

leasing nu erau supuse asupra cotei 5%  (inițial 10%), prin ordonanță

legiuitorul a urmărit în realitate să menționeze expres leasingul și

închirierea pentru a nu mai exista neclarități asupra conținutului art.4 pct.2

lit.b din lege.

În art.25 din Ordonanța Guvernului nr.51/1997 (așa cum avea conținutul la data

importului), se prevedea că bunurile mobile care sunt importate în scopul

utilizării în sistem leasing se încadrează în regimul bunurilor admise temporar

la import.

Din conținutul textului menționat rezultă că bunurile aduse în țară în vederea

utilizării în sistem leasing se includ în categoria bunurilor importate,

iar art.64 din Codul vamal denumește importul ca introducerea în țară a

oricărui bun de proveniență străină și intrat în circuitul economic.

Nici susținerea că obligațiile vamale ale reclamantei pentru aducerea în țară a

bunurilor în discuție se stabilesc la data definitivării importului, când

contractul   de   leasing  se  transformă

în  contract   de vânzare-cumpărare,

obligații ce se calculează în funcție de valoarea

reziduală a autovehiculelor și remorcilor, nu poate fi reținută ca fiind în

conformitate cu prevederile legale.

Astfel, Legea nr.118/1996, în art.4 și 5 prevedea că fondul special al

drumurilor publice se constituie, printre altele, și din aplicarea unei cote

procentuale asupra valorii în vamă a autovehiculelor și remorcilor importate,

indiferent de forma de organizare a producătorilor și  importatorilor, de

titularul dreptului de proprietate și de deținătorul bunului importat, cotă ce

se stabilește la data efectuării formalităților de vămuire.

Ca atare, valoarea avută în vedere era cea de la data efectuării formalităților

vamale, menționată în declarația vamală, nu cea reziduală.

Trebuie reținut și faptul că autovehiculele și remorcile aduse în țară în

sistem leasing folosesc aceleași căi de circulație rutieră ca și celelalte

mijloace de transport auto și este normal să se aplice același tratament în ce

privește obligația plății taxei pentru Fondul special al drumurilor publice.

Intimata a fost obligată prin actul de control și la plata sumei de 361.650.889

lei (din care 122.858.953 lei debit și 238.791.936 lei majorări de

întârziere aferente), reprezentând sume fixe anuale și majorări de întârziere

datorate pentru autovehiculele scoase din circulație, dar neradiate din

circulație.

S-au avut în vedere prevederile art.4 și art.5 din Legea nr.118/1996, precum și

Normele metodologice de aplicare a legii, din care se poate trage concluzia că

intimata trebuia să radieze din circulație autovehiculele pe care nu le mai

putea utiliza pentru a beneficia de scutirea la plată a sumelor fixe anuale,

ceea ce nu a făcut.

Ca atare, greșit instanța de fond a reținut că aceste sume nu s-ar datora de

către intimată.

Datorând atât taxa pentru fondul special al drumurilor publice, cât și sumele

fixe anuale prevăzute în procesul verbal de control, intimata datorează și

majorările de întârziere aferente acestor sume, pentru fiecare zi de întârziere,

conform art.7 din Legea nr.118/1996.

Pentru aceste considerente, s-a admis recursul, s-a casat sentința recurată și

s-a respins acțiunea.