ÎCCJ, decizie (scj.ro #85497)

Drumuri publice.Fondul special al drumurilor publice.Cazul autoturismelor aduse în țară în sistem leasing și al autovehiculelor neradiate din circulație 1. Pentru vehiculele aduse în țară în sistem leasing se datorează, pentru fondul special al drumurilor publice, o cotă de 5% ce se stabilește în raport cu valoarea în vamă declarată la intrarea în țară a acestora la care se referă art.4 pct.2 lit.b din Legea nr.118/1996. 2. Numai pentru vehiculele radiate din circulație nu se datorează contribuții la fondul special al drumurilor, conform art.5 alin.3 din Legea nr.118/1996.

Secția de contencios administrativ, decizia nr.2939 din 9 octombrie 2002 Societatea comercială „C” SA a chemat în judecată Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, solicitând : - anularea procesului-verbal nr.5419 încheiat de reprezentanții Administrației Naționale a Drumurilor la 22 noiembrie 2000, prin care s-a stabilit obligația de plată a sumei de 339.827.816 de lei la fondul special al drumurilor publice și la majorări de întârziere aferente, pentru perioada 1 ianuarie 1997 – 31 octombrie 2000, deși nu datora taxe pentru două autovehicule și două remorci pe care le-a adus în țară în sistem de leasing, și pentru 52 autovehicule care nu au circulat, fiind scoase din funcție; - anularea deciziei nr.81 din 18 decembrie 2000 prin care Ministerul Transporturilor i-a respins contestația.

Pentru temeiurile invocate, acțiunea a fost admisă prin sentința nr.130 din 19 septembrie 2001 pronunțată de Curtea de Apel Pitești – Secția comercială și de contencios administrativ, în sensul că a fost anulată decizia nr.81 din 18 decembrie 2000 a Ministerului Transporturilor și în parte procesul verbal nr.5419 din 22 noiembrie 2000 încheiat de Administrația Națională a Drumurilor, prin înlăturarea obligației de plată a sumei de 783.751.462 lei.

Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței - continuatorul legal al Ministerului Transporturilor - a declarat recurs susținând că cele două autovehicule și cele două remorci introduse în țară, utilizate în sistem leasing, sunt bunuri importate conform art.25 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.51/1997 și art.64 din Codul vamal și intră sub incidența prevederilor art.4 pct.2 lit.b din Legea nr.118/1996, care instituie o cotă de 5% pentru autovehiculele și vehiculele importate; că intenția legiuitorului a fost ca pentru toate autovehiculele care circulau pe drumurile publice din România, indiferent de regimul vamal, să se contribuie la refacerea infrastructurii rutiere, contrar punctului de vedere al reclamantei și al instanței de fond că bunurile aduse în sistem leasing erau la acea dată scutite de plata taxei respective.

În ce privește sumele fixe anuale prevăzute de art.4 pct.3 din Legea nr.118/1996, consideră că se datorează pentru autovehiculele scoase din circulație, pentru că reclamanta nu le-a radiat din circulație. Recursul este fondat. Prin procesul verbal nr.5419 din 22 noiembrie 2000 încheiat de o echipă specializată din Administrația Națională a Drumurilor s-a reținut, la pct.II, că reclamanta datorează pentru Fondul special al drumurilor publice suma de 157.101.120 lei cu titlu de debite restante pentru importul a două autovehicule și a două remorci în sistem de leasing, precum și majorări de întârziere aferente, calculate până la 31 octombrie 2000, în sumă de 512.856.606 lei. Conform prevederilor art.4 pct.2 lit.b din Legea nr.118/1996 se datorează o cotă 5%, pentru autovehiculele și remorcile importate.

În ce privește includerea sau nu a celor două autovehicule și celor două remorci aduse în țară în sistem de leasing, la 18 aprilie 1997, în categoria „bunuri importate”, punctele de vedere ale părților sunt diferite, intimata-reclamantă susținând (ca de altfel și instanța de fond) că aceste bunuri au un regim special și nu pot fi incluse în categoria bunuri importate, spre deosebire de recurenta-pârâtă care susține contrariul. Curtea consideră că punctul de vedere al recurentei este cel legal. Pentru vehiculele aduse în sistem leasing se datorează cota de 5% la Fondul special al drumurilor publice, cotă ce se stabilește în raport de valoarea în vamă declarată la intrarea în țară a acestora.

Împrejurarea că prin Ordonanța Guvernului nr.72/1998 s-a completat art.4 pct.2 lit.b din Legea nr.118/1996 prin adăugarea specificației „indiferent de regimul vamal aplicabil, inclusiv pentru autovehiculele și remorcile introduse în țară în sistem de leasing ori închiriate din străinătate”, nu poate fi interpretat în sensul că bunurile respective aduse anterior în țară în sistem leasing nu erau supuse asupra cotei 5% (inițial 10%), prin ordonanță legiuitorul a urmărit în realitate să menționeze expres leasingul și închirierea pentru a nu mai exista neclarități asupra conținutului art.4 pct.2 lit.b din lege. În art.25 din Ordonanța Guvernului nr.51/1997 (așa cum avea conținutul la data importului), se prevedea că bunurile mobile care sunt importate în scopul utilizării în sistem leasing se încadrează în regimul bunurilor admise temporar la import.

Din conținutul textului menționat rezultă că bunurile aduse în țară în vederea utilizării în sistem leasing se includ în categoria bunurilor importate, iar art.64 din Codul vamal denumește importul ca introducerea în țară a oricărui bun de proveniență străină și intrat în circuitul economic. Nici susținerea că obligațiile vamale ale reclamantei pentru aducerea în țară a bunurilor în discuție se stabilesc la data definitivării importului, când contractul de leasing se transformă în contract de vânzare-cumpărare, obligații ce se calculează în funcție de valoarea reziduală a autovehiculelor și remorcilor, nu poate fi reținută ca fiind în conformitate cu prevederile legale.

Astfel, Legea nr.118/1996, în art.4 și 5 prevedea că fondul special al drumurilor publice se constituie, printre altele, și din aplicarea unei cote procentuale asupra valorii în vamă a autovehiculelor și remorcilor importate, indiferent de forma de organizare a producătorilor și importatorilor, de titularul dreptului de proprietate și de deținătorul bunului importat, cotă ce se stabilește la data efectuării formalităților de vămuire. Ca atare, valoarea avută în vedere era cea de la data efectuării formalităților vamale, menționată în declarația vamală, nu cea reziduală. Trebuie reținut și faptul că autovehiculele și remorcile aduse în țară în sistem leasing folosesc aceleași căi de circulație rutieră ca și celelalte mijloace de transport auto și este normal să se aplice același tratament în ce privește obligația plății taxei pentru Fondul special al drumurilor publice.

Intimata a fost obligată prin actul de control și la plata sumei de 361.650.889 lei (din care 122.858.953 lei debit și 238.791.936 lei majorări de întârziere aferente), reprezentând sume fixe anuale și majorări de întârziere datorate pentru autovehiculele scoase din circulație, dar neradiate din circulație. S-au avut în vedere prevederile art.4 și art.5 din Legea nr.118/1996, precum și Normele metodologice de aplicare a legii, din care se poate trage concluzia că intimata trebuia să radieze din circulație autovehiculele pe care nu le mai putea utiliza pentru a beneficia de scutirea la plată a sumelor fixe anuale, ceea ce nu a făcut. Ca atare, greșit instanța de fond a reținut că aceste sume nu s-ar datora de către intimată.

Datorând atât taxa pentru fondul special al drumurilor publice, cât și sumele fixe anuale prevăzute în procesul verbal de control, intimata datorează și majorările de întârziere aferente acestor sume, pentru fiecare zi de întârziere, conform art.7 din Legea nr.118/1996. Pentru aceste considerente, s-a admis recursul, s-a casat sentința recurată și s-a respins acțiunea.