ÎCCJ, decizie (scj.ro #82727)

Persoană juridică îndreptățită la restituirea imobilului preluat de stat în mod abuziv. Condiții Persoana juridică este îndreptățită la restituire, dacă face dovada că este continuatoarea persoanei juridice de la care imobilul a fost preluat de stat în mod abuziv. Secția civilă, decizia nr.437 din 6 februarie 2002 Tribunalul Botoșani – Secția civilă, prin sentința nr.46 din 19 aprilie 2000, a admis în parte acțiunea reclamantei APERD-DOR împotriva Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și a dispus retrocedarea în proprietate a imobilului revendicat. Prin aceeași sentință s-a luat act de renunțarea reclamantei la capătul de cerere privind restituirea fructelor, s-a respins ca nefondată acțiunea față de pârâta C.A.R S.I.D.

și s-a respins acțiunea față de pârâtul Municipiul Dorohoi pentru lipsa calității procesuale pasive. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că fosta A.I.J.D., persoană juridică, a cumpărat cu actul autentic din 9 iulie 1938 de la familia P.G. și P.M. imobilul în litigiu, care a fost naționalizat în baza Decretului nr.92/1950 de la „moștenitorii S. și E.C.”, situație în care trecerea bunului în proprietatea statului a reprezentat o operațiune nelegală, deoarece nu a existat identitate între persoanele menționate în listele anexe la Decret și adevăratul proprietar.

A mai reținut tribunalul că, deși naționalizat în anul 1950, imobilul a făcut obiectul Decretului de expropriere nr.43 din 3 februarie 1986 emis de fostul Consiliu de Stat, scopul actului fiind construirea unui cartier de locuințe și, cum scopul exproprierii nu s-a realizat, a apreciat că sunt incidente prevederile art.35 din Legea nr.33/1994 care permit retrocedarea imobilului către reclamantă. Apelurile declarate împotriva acestei sentințe de pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și C.A.R.S.I.D. au fost admise de Curtea de Apel Suceava-Secția civilă, prin decizia nr.10 din 21 martie 2001, a schimbat în tot hotărârea tribunalului în sensul că a respins acțiunea reclamantei.

Recursul declarat de reclamantă nu este fondat. Este necontestat în cauză că, după anul 1945, Asociația A.I.J.D., fostă proprietară a imobilului revendicat, s-a dizolvat în forma prevăzută de art.53 pct.II lit.b) din Legea nr.21/1924, potrivit căreia asociația își pierde personalitatea juridică de plin drept când scopul asociațiunii nu mai poate fi realizat. Prin sentința civilă nr.59 din 18 decembrie 1998, pronunțată de Tribunalul Botoșani, în temeiul Legii nr.21/1924, s-a acordat personalitate juridică A.P.E.R.D.D.O.R., dispunându-se înregistrarea acesteia în registrul special al instanței.

În dispozitivul acestei hotărâri se face trimitere la statutul societății autentificat sub nr.2170 din 11 iunie 1998. În art.4 din statut se menționează că asociația se constituie pe durată nedeterminată și continuă tradiția fostei A.I.J.D., iar art.33 din același statut stipulează că patrimoniul asociației se constituie și din imobilul care a fost proprietatea fostei asociații, “ai căror continuatori suntem”. La rândul lor, pârâții au negat susținerea reclamantei în sensul că aceasta ar fi continuatoarea fostei asociații, arătând totodată că sentința civilă nr.59 din 18 decembrie 1998 a Tribunalului Dorohoi, pronunțată în condițiile Legii nr.21/1994 nu le este opozabilă; mai mult, pârâta C.A.R.S.I.D.

neagă reprezentativitatea reclamantei, afirmând că asociația are 50 de membri, în timp ce în municipiul Dorohoi și în cele 12 comune alăturate își desfășoară activitatea 2456 membri ai corpului didactic cotizanți la C.A.R.S.I.D. În raport cu situația de fapt expusă mai sus, se constată că recursul de față pune în discuție forța probantă a unei hotărâri judecătorești pronunțată în materie necontencioasă (art.331-339 C.proc.civ.) sub aspectul dovedirii existenței unei continuități între două persoane juridice cu referire specială la patrimoniul acestora. Această continuitate patrimonială reclamanta și-o atribuie din prevederile Statutului său de organizare și funcționare, pe care l-a creat și adoptat singură și la care hotărârea judecătorească de acordare a personalității juridice face trimitere.

Soluția ce se dă prezentei acțiuni în revendicare trebuie să răspundă la întrebarea legată de întinderea controlului exercitat de judecătorii care au acordat personalitate juridică reclamantei, în sensul dacă acest control a trebuit și a putut viza atât legitimitatea continuității invocată de reclamantă, cât și întinderea ori componența patrimoniului viitoarei persoane juridice. Astfel, spre deosebire de procedura contencioasă, procedura necontencioasă se caracterizează prin lipsa unui litigiu, prin inexistența unui conflict de interese și de aceea o atare procedură se mai numește și grațioasă sau voluntară.

Potrivit art.331 C.proc.civ., procedura necontencioasă se aplică în ceea ce privește cererile pentru dezlegarea cărora este nevoie de mijlocirea instanței fără însă să se urmărească stabilirea unui drept potrivnic față de o altă persoană, precum sunt cererile referitoare la darea autorizațiilor judecătorești, la luarea unor măsuri legale de supraveghere, de ocrotire sau de asigurare. De aceea, este reputat în drept că, în materie grațioasă judecătorul nu tranșează un litigiu, nu acționează în calitate de judecător ce exercită funcția jurisdicțională și nu pronunță o veritabilă hotărâre, ci săvârșește mai degrabă un act administrativ prin natura lui. Întrucât nu tranșează un conflict de drepturi, cel ce decide în jurisdicția grațioasă acționează într-o zonă de frontieră dintre funcția jurisdicțională și cea administrativă.

Din perspectiva acestei interpretări, se constată că instanța care a pronunțat sentința civilă nr.59 din 18 decembrie 1998, prin care s-a acordat personalitate juridică reclamantei, nu a exercitat un control jurisdicțional nici asupra susținerii legate de continuitatea dintre cele două persoane juridice și nici asupra întinderii și componenței drepturilor din patrimoniul reclamantei. De aceea, cele două chestiuni stipulate de reclamantă însăși în propriul statut, neformând obiectul unui proces datorită caracterului unilateral al cererii de acordare a personalității juridice, nu se bucură de puterea lucrului judecat și nu au opozabilitate față de cel de al treilea.

Cum reclamanta nu a făcut dovada că este continuatoarea fostei asociații care a avut în proprietate imobilul arătat și cum o atare dovadă este greu de administrat, cât timp reclamanta recunoaște că fosta asociație a încetat a mai exista prin dizolvare, în mod legal instanța de apel a respins acțiunea în revendicare, situație care justifică și soluția de respingere ca nefondată a recursului declarat de reclamantă.