ÎCCJ, decizie (scj.ro #82727)

Persoană juridică

îndreptățită la restituirea imobilului preluat de stat în mod abuziv. Condiții

Persoana juridică este

îndreptățită la restituire, dacă face dovada că este continuatoarea persoanei juridice

de la care imobilul a fost preluat de stat în mod abuziv.

Secția civilă, decizia

nr.437 din 6 februarie 2002

Tribunalul Botoșani – Secția

civilă, prin sentința nr.46 din 19 aprilie 2000, a admis în parte acțiunea

reclamantei APERD-DOR împotriva Statului Român, prin Ministerul Finanțelor

Publice, și a dispus retrocedarea în proprietate a imobilului revendicat. Prin

aceeași sentință s-a luat act de renunțarea reclamantei la capătul de cerere

privind restituirea fructelor, s-a respins ca nefondată acțiunea față de pârâta

C.A.R S.I.D. și s-a respins acțiunea față de pârâtul Municipiul Dorohoi pentru

lipsa calității procesuale pasive.

Pentru a pronunța această sentință,

tribunalul a reținut că fosta A.I.J.D., persoană juridică,  a cumpărat cu

actul autentic din 9 iulie 1938 de la familia P.G. și P.M. imobilul în litigiu,

care a fost naționalizat în baza Decretului nr.92/1950 de la „moștenitorii S. și

E.C.”, situație în care trecerea bunului în proprietatea statului a reprezentat

o operațiune nelegală, deoarece nu a existat identitate  între persoanele

menționate în listele anexe la Decret și adevăratul proprietar.

A mai reținut tribunalul că, deși

naționalizat în anul 1950, imobilul a făcut obiectul Decretului de expropriere

nr.43 din 3 februarie 1986 emis de fostul Consiliu de Stat, scopul actului

fiind construirea unui cartier de locuințe și, cum scopul exproprierii nu s-a

realizat, a apreciat că sunt incidente prevederile art.35 din Legea nr.33/1994

care permit retrocedarea imobilului către reclamantă.

Apelurile declarate împotriva acestei

sentințe de pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și

C.A.R.S.I.D. au fost admise de Curtea de Apel Suceava-Secția civilă, prin

decizia nr.10 din 21 martie 2001, a schimbat în tot hotărârea tribunalului în

sensul că a respins acțiunea reclamantei.

Recursul declarat de reclamantă nu este

fondat.

Este necontestat în cauză că, după anul

1945, Asociația A.I.J.D., fostă proprietară a imobilului revendicat, s-a

dizolvat în forma prevăzută de art.53 pct.II lit.b) din Legea nr.21/1924,

potrivit căreia asociația își pierde personalitatea juridică de plin drept când

scopul asociațiunii nu mai poate fi realizat.

Prin sentința civilă nr.59 din 18

decembrie 1998, pronunțată de Tribunalul Botoșani, în temeiul Legii nr.21/1924,

s-a acordat personalitate juridică A.P.E.R.D.D.O.R., dispunându-se

înregistrarea acesteia în registrul special al instanței. În dispozitivul acestei

hotărâri  se face trimitere la statutul societății autentificat sub

nr.2170 din 11 iunie 1998.

În art.4 din statut se menționează că

asociația se constituie pe durată nedeterminată și continuă tradiția fostei

A.I.J.D., iar art.33 din același statut stipulează că patrimoniul

asociației se constituie și din imobilul care a fost proprietatea fostei

asociații, “ai căror continuatori suntem”.

La rândul lor, pârâții au negat

susținerea reclamantei în sensul că aceasta ar fi continuatoarea fostei

asociații, arătând totodată că sentința civilă nr.59 din 18 decembrie 1998 a

Tribunalului Dorohoi, pronunțată în condițiile Legii nr.21/1994 nu le este

opozabilă; mai mult, pârâta C.A.R.S.I.D. neagă reprezentativitatea reclamantei,

afirmând că asociația are 50 de membri, în timp ce în municipiul Dorohoi și în

cele 12 comune alăturate își desfășoară activitatea 2456 membri ai corpului

didactic cotizanți la C.A.R.S.I.D.

În raport cu situația de fapt expusă

mai sus, se constată că recursul de față pune în discuție forța probantă a unei

hotărâri judecătorești pronunțată în materie necontencioasă (art.331-339

C.proc.civ.) sub aspectul dovedirii existenței unei continuități între două

persoane juridice cu referire specială la  patrimoniul acestora. Această

continuitate patrimonială reclamanta și-o atribuie din prevederile Statutului

său de organizare și funcționare, pe care l-a creat și adoptat singură și la

care hotărârea judecătorească de acordare a personalității juridice face

trimitere. Soluția ce se dă prezentei acțiuni în revendicare trebuie să

răspundă la întrebarea legată de întinderea controlului exercitat de

judecătorii care au acordat personalitate juridică reclamantei, în sensul dacă

acest control a trebuit și a putut viza atât legitimitatea continuității invocată

de reclamantă, cât și întinderea ori componența patrimoniului viitoarei

persoane juridice.

Astfel, spre deosebire de procedura

contencioasă, procedura necontencioasă se caracterizează prin lipsa unui

litigiu, prin inexistența unui conflict de interese și de aceea o atare

procedură se mai numește și  grațioasă sau voluntară.

Potrivit art.331 C.proc.civ., procedura

necontencioasă se aplică în ceea ce privește cererile pentru dezlegarea cărora

este nevoie de mijlocirea instanței fără însă să se urmărească stabilirea unui

drept potrivnic față de o altă persoană, precum sunt cererile referitoare la

darea autorizațiilor judecătorești, la luarea unor măsuri legale de

supraveghere, de ocrotire sau de asigurare.

De aceea, este reputat

în drept că, în materie grațioasă judecătorul nu tranșează un litigiu, nu

acționează în calitate de judecător ce exercită funcția jurisdicțională și nu pronunță

o veritabilă hotărâre, ci săvârșește mai degrabă un act administrativ prin

natura

lui.

Întrucât nu tranșează un conflict de drepturi, cel ce decide în

jurisdicția grațioasă acționează într-o zonă de frontieră dintre funcția jurisdicțională

și cea administrativă.

Din perspectiva acestei interpretări,

se constată că instanța care a pronunțat sentința civilă nr.59 din 18 decembrie

1998, prin care s-a acordat personalitate juridică reclamantei, nu a exercitat

un control jurisdicțional nici asupra susținerii legate de continuitatea dintre

cele două persoane juridice și nici asupra întinderii și componenței

drepturilor din patrimoniul reclamantei. De aceea, cele două chestiuni

stipulate de reclamantă însăși în propriul statut, neformând obiectul unui

proces datorită caracterului unilateral al cererii de acordare a personalității

juridice, nu se bucură de puterea lucrului judecat și nu au opozabilitate față

de cel de al treilea.

Cum reclamanta nu a făcut dovada că

este continuatoarea fostei asociații care a avut în proprietate imobilul arătat

și cum o atare dovadă este greu de administrat, cât timp reclamanta recunoaște

că fosta asociație a încetat a mai exista prin dizolvare, în mod legal instanța

de apel a respins acțiunea în revendicare, situație care justifică și soluția

de respingere ca nefondată a recursului declarat de reclamantă.