ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1033/2011

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.

262 din 28 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj, s-a admis excepția

tardivității și a fost respinsă plângerea formulată de reclamanta P.L.,

împotriva pârâtului Primarul Municipiului Cluj-Napoca, ca tardivă și ca

nefondată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Tribunalul a apreciat că raportat la data comunicării

dispoziției, la prima adresă, acțiunea reclamantei înregistrată la 16 februarie

2009 este tardivă, potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

În acțiunea

formulată, reclamanta nu a invocat vreunul dintre motivele prevăzute de art. 103

C. proc. civ., care să justifice repunerea sa în termenul de atacare a

dispoziției.

Este irelevantă cea

de a treia comunicare de la data de 19 ianuarie 2009, întrucât prima

comunicare, făcută în conformitate cu dispozițiile legale, este și cea care

determină curgerea termenului de formulare a contestației.

Pe fond, s-a reținut

că prin sentința civilă nr. 2755/2007, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca,

s-a statuat că imobilul teren în suprafață de 129 m.p. a fost expropriat în baza Decretului nr. 213/1984, astfel că cererea reclamantei intră sub

incidența Legii nr. 10/2001.

Pentru imobilele care

intră sub incidența Legii nr. 10/2001, legiuitorul a stabilit un termen de 6

luni pe care l-a prelungit succesiv, ultima dată de depunere a notificărilor

fiind 14 februarie 2002.

Reclamanta a

notificat pârâtul pentru restituirea terenului în litigiu la data de 8

septembrie 2005, cu mult după expirarea termenului legal.

În lipsa formulării

notificării în termen, aceasta se consideră neavenită, astfel că în mod corect

pârâtul nu a mai procedat la soluționarea pe fond.

Prin decizia civilă nr.

14 din 22 ianuarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj s-a dispus

respingerea excepției tardivității apelului declarat de reclamanta P.L.

împotriva sentinței civile nr. 262 din 28 aprilie 2009 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul civil nr. 1193/117/2009 și respingerea ca nefondat a

apelului reclamantei P.L. în contra aceleiași sentințe, pe care o menține în

tot.

Pentru a se pronunța

astfel instanța a reținut următoarele:

excepția tardivității apelului:

Prin înscrisul depus

în ședința publică din data de 18 martie 2009, în fața primei instanțe,

reclamanta a înștiințat despre schimbarea domiciliului, solicitând ca toate

actele de procedură să-i fie comunicate.

Cu toate acestea,

hotărârea primei instanțe a fost comunicată reclamantei la adresa de domiciliu

indicată prin cererea de chemare în judecată.

La data de 22 iunie

2009, reclamanta a solicitat recomunicarea sentinței la adresa de corespondență

indicată în timpul judecății, act de procedură realizat la data de 2 octombrie

2009 (p. 102 dosar).

În raport cu cea din

urmă dată a comunicării hotărârii, apelul depus la 15 octombrie 2009 (p. 2

dosar) este în mod evident în termenul procedural de 15 zile reglementat prin art.

284 C. proc. civ., excepția tardivității fiind respinsă ca neîntemeiată.

tardivitatea contestației formulate de reclamanta P.L. împotriva dispoziției de

respingere a notificării nr. 778 din 4 februarie 2008, dată de Primarul

Municipiului Cluj-Napoca.

Dispoziția de

respingere a notificării, obiect al prezentei contestații, a fost emisă de

Primarul municipiului Cluj-Napoca cu nr. 778 din 4 februarie 2008, pentru

soluționarea notificării înregistrată cu nr. 844 din 8 septembrie 2005 (p. 5

dosar).

În cuprinsul

notificării reclamanta P.L. și-a indicat adresa de domiciliu, respectiv Cluj-Napoca.

Dispoziția nr. 778/2008

a fost expediată părții la adresa menționată, la data de 6 februarie 2008,

corespondența fiind restituită cu mențiunea că a intervenit o schimbare de

domiciliu (p. 10 și 28 dosar).

Prin cererea

înregistrată cu nr. 7797/45 din 24 aprilie 2008 (p. 48 dosar), reclamanta P.L.

a solicitat Primăriei Municipiului Cluj-Napoca comunicarea răspunsului la

notificare la domiciliu ales din „Cluj-Napoca.

Dispoziția nr. 778

din 04 februarie 2008 a fost recomunicată prin adresa nr. 77794/4521 din 05 mai

2008, cu aviz de primire, la noul domiciliu indicat (p. 47 dosar tribunal).

Ulterior, la data de

4 iunie 2008, reclamanta s-a adresat

Primăriei

Municipiului Cluj-Napoca prin cererea înregistrată, indicând o nouă adresă de

corespondență, și anume.

Aceeași adresă este

menționată și în nota de audiență înregistrată cu nr. 111387/21 din 23 iunie 2008

(p. 50 dosar).

Urmează recomunicări

ale dispoziției Primarului Municipiului Cluj-Napoca, la cea din urmă adresă

indicată, cu confirmare primire, prin adresele expediate din 13 iunie 2008, 03

iulie 2008 și 15 august 2008 (p. 10 și 11 dosar).

Ultima comunicare este

datată „18 august 2008” și poartă semnătura primitorului „F.”, proprietar al

imobilului (p. 11 dosar).

În raport cu această

dată certă a comunicării, contestația depusă de reclamantă la 16 februarie 2009

este situată în afara termenului legal de 30 de zile de la comunicare,

reglementat prin art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată.

Neexercitarea căii de

atac înăuntrul termenului special de 30 de zile atrage sancțiunea decăderii,

astfel cum în mod corect a apreciat și prima instanță.

Schimbarea repetată a

domiciliului nu este o împrejurare de natură să justifice repunerea în termen,

în temeiul art. 103 alin. (2) C. proc. civ., în condițiile în care partea avea obligația

legală să indice o adresă de corespondență și să înștiințeze entitatea

învestită cu soluționarea notificării cu privire la orice modificare de

domiciliu. Mai mult, nu este lipsită de relevanță împrejurarea că dispoziția a

fost recomunicată la toate adresele precizate, în cel mai scurt timp de la data

înregistrării cererii de recomunicare.

Prin declarația de

apel reclamanta precizează data de „19 ianuarie 2009” ca fiind aceea la care a

intrat „în posesia dispoziției atacate”.

Or, acceptând chiar

această dată, legea de procedură civilă, prin dispozițiile alin. (2) al art. 103,

obligă partea ca în termen de 15 zile să formuleze o cerere de repunere în

termen, iar o astfel de cerere nu a depusă. Sancțiunea decăderii este, așadar,

operantă în cauză.

Aprecierile primei instanțe

cu privire la legalitatea dispoziției de respingere a notificării reclamantei

sunt corecte, cererile de restituire depuse după intrarea în vigoare a Legii nr.

247/2005 fiind tardive în condițiile în care acest act normativ nu a conferit

persoanelor îndreptățite dreptul de a depune noi cereri de retrocedare cu

privire la imobilele aflate sub incidența Legii nr. 10/2001, așa cum s-a

întâmplat în cazul legilor fondului funciar. Nu a operat o repunere în termenul

de formulare a notificării, care s-a împlinit la data de 14 februarie 2002, cu

consecința stingerii dreptului subiectiv la obținerea măsurilor reparatorii (art.

22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, republicată).

Prima instanță s-a

pronunțat însă, cu prioritate în mod corect, asupra unei excepții de procedură,

aceea a tardivității acțiunii or, admiterea acestei excepții exclude

posibilitatea examinarea pricinii pe fond, pentru că ea operează cu efect

peremptoriu, având drept consecință directă respingerea contestației.

Împotriva acestei decizii

a declarat recurs la 29 martie 2010 reclamanta P.L., iar motivarea a fost

depusă la instanță la data de 12 noiembrie 2010.

La termenul din 9

februarie 2011 instanța a pus în discuția părților excepția vizând nulitatea

recursului, ca nemotivat, în termenul prevăzut de lege.

Astfel, potrivit art.

303 alin. (1) recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul

termenului de recurs, iar conform alin. (2) al aceluiași text, termenul pentru

depunerea motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii, doar dacă

recursul s-a făcut mai înainte.

Tot astfel, conform art.

306 alin. (1) C. proc. civ. recursul este nul dacă nu a fost motivat în

termenul prevăzut de lege, cu excepția cazurilor în care sunt incidente

motivele de ordine publică.

Prin urmare,

motivarea recursului expediată de reclamantă după expirarea termenului de

recurs, este sancționată cu nulitatea recursului, motivele de recurs remise

instanței la peste șapte luni de la expirarea termenului de recurs neconținând

excepții de ordine publică ci de ordine privată.

În consecință,

conform art. 306 C. proc. civ. se va constata nulitatea recursului ca nemotivat

în termenul imperativ prevăzut de lege.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul

recursul declarat de

reclamanta P.L. împotriva deciziei nr. 14/A din 22 ianuarie 2010 a Curții de

Apel Cluj – secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și

familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 februarie 2011.