Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, decizie (scj.ro #85415)

CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, decizie (scj.ro #85415) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Strămutat politic. Hotărâre a comisiei de aplicare a legii nr.189/2000. Conflict de competență între instanța de contencios administrativ și instanța anume prevăzută de legea specială Competența de soluționare a contestației la Hotărâreea Comisiei de aplicare a Legii nr.189/2000 aparține curții de apel, anume prevăzută în legea specială, iar nu tribunalului ca instanță de contencios administrativ. Decizia nr.203 din 23 ianuarie 2002 Reclamantul C.M. a chemat în judecată pe pârâta Direcția de Muncă și Solidaritate Socială Ialomița, solicitând anularea hotărârii nr.31/2001 a Comisiei pentru aplicarea Decretului Lege nr.118/1990, modificat și completat prin Legea nr.189/2000 și acordarea drepturilor prevăzute de această lege.

În motivarea cererii, reclamantul a învederat că anul 1940, când era minor, au fost strămutați, el și părinții săi, din județul Durostor-Cadrilater în județul Ialomița, astfel că are dreptul de a beneficia de indemnizația prevăzută de Legea nr.189/2000, întrucât a fost persecutat din motive etnice. Curtea de Apel București, Secția contencios administrativ, prin sentința civilă nr.015 din 25 iunie 2001, a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ialomița, reținând că, în urma modificării codului de procedură civilă, competența materială de judecare aparține tribunalului, pârâta fiind o autoritate administrativă de nivel județean. La rândul său, Tribunalul Ialomița a dispus, prin sentința civilă nr.491 din 17 septembrie 2001, declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Tribunalul a reținut că instanța competentă să soluționeze litigiile de natura celui ce formează obiectul prezentei cauze este cea prevăzută de legile speciale ce reglementează asemenea litigii, respectiv curtea de apel, în acest sens fiind invocate Legea nr.189/2000 și Legea nr.367/2000 prin care s-a aprobat O.U.G. nr.242/2000 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr.105/1999. Asupra conflictului negativ de competență. Deși potrivit art.3 pct.1 Cod procedură civilă,curțile de apel judecă în materie de contencios administrativ numai procesle și cererile privind actele autorităților centrale, ele sunt competente să soluționeze și litigiile referitoare la aplicarea Legii nr.189/2000. Potrivit art.7 alin.4 din acest act normativ, rămas în vigoare, împotriva hotărârii date de Comisia pentru stabilirea drepturilor persoanelor persecutate, deportate ori constituit în prizonieri se poate face contestație la curtea de apel, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

În consecință, Curtea a stabilit competența materială în favoarea Curții de Apel București.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, decizie (scj.ro #85460)
Persecutat politic în perioada 1940-1945. Măsuri reparatorii. Strămutare. Cazul funcționarului transferat în interesul serviciului Persoana transferată, în interesul serviciului, dintr-o localitate în altă localitate, fără dovada existenței
ÎCCJ
0,92
ÎCCJ, decizie (scj.ro #85475)
Persecutați politic în perioada 1940-1945. Măsuri reparatorii. Cazul strămutarii ce nu s-a datorat statului român Nu beneficiază de măsurile reparatorii prevăzute de Ordonanța Guvernului nr.105/1999, aprobată cu modificări prin Legea nr.189
ÎCCJ 2008-12-05
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4548/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița reclamanta M.E. a solicitat în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Ialomița anularea hotăr
ÎCCJ 2003-02-18
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 665/2003
S-a luat în examinare recursul declarat de Casa județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței nr.350/CA/2002-P din 17 iunie 2002 a Curții de Apel Oradea. La apelul nominal s-a prezentat intimata-reclamantă C.E. personal, lipsind recurenta-p
ÎCCJ
0,92
ÎCCJ, decizie (scj.ro #85348)
Persecutat etnic. Persoană strămutată. Indemnizație Beneficiază de indemnizația reglemnetată prin O.G. nr.105/1999 și persoana strămutată în baza unui schimb de populație ca urmare a unui tratat bilateral (Secția de contencios administrativ
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă