ÎCCJ, decizie (scj.ro #83827)

Divulgarea secretului economic. Însușirea, fără drept, a calității de autor al unei opere. Elemente constitutive Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracțiuni la regimul stabilit pentru anumite activități economice Indice alfabetic: Drept penal - divulgarea secretului economic - însușirea, fără drept, a calității de autor al unei opere C. pen., art. 298 alin. (1) Legea nr. 8/1996, art. 141 1. În conformitate cu dispozițiile art. 298 alin. (1) C. pen., divulgarea unor date sau informații care nu sunt destinate publicității, de către cel care le cunoaște datorită atribuțiilor de serviciu, dacă fapta este de natură să producă pagube, constituie infracțiunea de divulgare a secretului economic.

În raport cu dispozițiile art. 298 alin. (1) C. pen., divulgarea informațiilor cuprinse într-o documentație referitoare la instalarea sau asamblarea unui produs, informații destinate publicității, care trebuie în mod obligatoriu să însoțească produsul conform Legii nr. 296/2004 privind Codul consumului, de către persoana care le cunoaște datorită atribuțiilor de serviciu, nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de divulgare a secretului economic. 2. Însușirea documentației referitoare la un produs, care nu constituie obiect al dreptului de autor, întrucât nu prezintă un caracter de originalitate, ci tratează într-o formă rescrisă un subiect care nu mai este nou, soluția tehnică generală de realizare a produsului fiind de domeniu public, accesibilă oricărei persoane care dorește să îl construiască, nu constituie infracțiunea de însușire, fără drept, a calității de autor al unei opere prevăzută în art. 141 din Legea nr. 8/1996.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 913 din 9 martie 2011 A. Prin sentința penală nr. 332 din 29 decembrie 2008 a Tribunalului Mureș a fost condamnat inculpatul Ț.V. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la însușirea calității de autor al unei opere, prevăzută în art. 26 C. pen. raportat la art. 141 din Legea nr. 8/1996, la pedeapsa de 8.000 de lei amendă penală. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a fost achitat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de divulgare a secretului economic prevăzută în art. 298 alin. (1) C. pen., întrucât fapta săvârșită nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii. În baza art. 141 din Legea nr. 8/1996, a fost condamnat inculpatul K.S.

pentru săvârșirea infracțiunii de însușire a calității de autor al unei opere, la pedeapsa de 10.000 de lei amendă penală. Pe baza analizei materialului probator aflat la dosarul cauzei, instanța de fond a reținut următoarele: În urma realizării produsului reprezentând cabine și camere saline cu microclimat alveolar, cu denumirea T.S. și a documentației tehnico-științifice ce cuprindea metoda realizării practice a produsului nou creat, C.l., în calitate de administrator al societății comerciale C., a încheiat contractul de distribuție exclusivă din 21 martie 2006 cu societatea B. din Ungaria.

În baza acestui contract, societatea B. se obliga să cumpere produsele societății comerciale C., să recunoască marca drept proprietate exclusivă a vânzătorului, să nu desfacă produse identice sau similare cu cele ce fac obiectul contractului, proprietarul originar fiind furnizorul direct și exclusiv al distribuitorului care, la rândul său, în baza acestui contract, a dobândit dreptul de distribuție exclusivă a produselor care fac obiectul contractului. În vederea realizării acestui contract, deoarece produsul era unul nou, nefiind evidențiat în nomenclatura vamală, în vederea exportării acestuia se impunea efectuarea unei expertize tehnice pentru încadrarea produselor în tariful vamal, singura societate acreditată în acest sens fiind societatea comercială R. Ca urmare, C.I.

a înaintat o comandă la Agenția Târgu Mureș a societății comerciale R., înregistrată la 6 aprilie 2006. În vederea efectuării expertizei, C.I. a pus la dispoziția persoanei desemnate din cadrul societății comerciale R., respectiv a inculpatului Ț.V., datele privind identificarea societății comerciale C. și specificația tehnică a produsului respectiv. În baza cererii și a documentației depuse, inculpatul Ț.V. împreună cu un coleg de serviciu, G.V., s-au deplasat la executantul cabinelor saline, respectiv societatea comercială F., unde au procedat la expertizarea produsului, eliberând și certificatul de expertiză tehnică din 5 aprilie 2006. După efectuarea expertizei din 5 aprilie 2006, inculpatul Ț.V.

a luat legătura cu inculpatul K.S., punându-i acestuia la dispoziție documentația tehnică în original a produsului cabină salină primită de la C.I., precum și datele de contact ale societății B. din Ungaria, propunându-i acestuia să facă o ofertă de preț societății maghiare pentru produsul arătat în documentație. După primirea documentației, K.S. a luat legătura telefonică cu B.T., reprezentantul societății B., care, respectând clauzele contractului de distribuție exclusivă, la data de 14 iunie 2006, a anunțat pe C.I. cu privire la faptul că aceleași produse care fac obiectul contractului dintre cele două părți i-au fost oferite la un preț redus, de către un alt producător, respectiv societatea comercială F.H., reprezentată de inculpatul K.S.

Instanța a reținut că, prin fapta sa, inculpatul K.S. și-a însușit fără drept calitatea de autor al unei opere în sensul art. 141 din Legea nr. 8/1996, iar inculpatul Ț.V. l-a ajutat la comiterea acestei fapte, punându-i la dispoziție documentația și informațiile necesare. Fapta inculpatului K.S. a fost încadrată ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute în art. 141 din Legea nr. 8/1996, de însușire fără drept a calității de autor al unei opere. Fapta inculpatului Ț.V., care a pus la dispoziția inculpatului K.S.

documentația întocmită de titularul C.l., permițându-i acestuia să-și însușească fără drept calitatea de autor al unei opere, punându-i la dispoziție în același timp și datele de contact al unei persoane interesate de achiziționarea produsului obținut în baza documentației respective, s-a apreciat ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la însușirea fără drept a calității de autor al unei opere, faptă prevăzută în art. 26 C. pen. raportat la art. 141 din Legea nr. 8/1996. Referitor la fapta aceluiași inculpat care, după ce a intrat în posesia documentației tehnice, a divulgat această documentație, punându-o la dispoziția lui K.S., s-a apreciat că nu constituie infracțiunea de divulgare a secretului economic prevăzută în art. 298 alin. (1) C. pen., deoarece documentația tehnică referitoare la cabinele saline nu este secretă, o documentație conținând informații asemănătoare poate fi găsită pe un site și documentația întocmită de C.I.

și ajunsă la inculpați nu conține nicio indicație că ar fi secretă. B. Prin decizia nr. 34/A din 13 mai 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-au admis apelurile formulate, între alții, de procuror și de inculpații Ț.V. și K.S. împotriva sentinței penale nr. 332 din 29 decembrie 2008 a Tribunalului Mureș. S-a desființat parțial sentința atacată și, în urma rejudecării cauzei, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul Ț.V. pentru infracțiunea prevăzută în art. 26 C. pen. raportat la art. 141 din Legea nr. 8/1996 - complicitate la însușirea calității de autor al unei opere. În baza art. 298 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul Ț.V.

la 2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de divulgare a secretului economic. În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de mai sus, stabilindu-se termenul de încercare pe o durată de 4 ani. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul K.S. pentru infracțiunea prevăzută în art. 141 din Legea nr. 8/1996 - însușirea calității de autor al unei opere. Pentru a decide în acest sens, instanța de apel a constatat că instanța de fond a reținut corect starea de fapt, însă pentru a clarifica dacă documentația tehnică referitoare la cabinele saline reprezintă o operă științifică protejată de lege, circumscriindu-se astfel în sfera de aplicare a Legii nr. 8/1996, s-a dispus efectuarea unei expertize de specialitate în proprietate intelectuală, expertiză care a fost întocmită de către expertul R.S.

Cu privire la această expertiză, s-au depus obiecțiuni de către părți, obiecțiuni la care expertul a răspuns, de asemenea, prin suplimentul de expertiză. În cauză, și cu privire la acest supliment de expertiză s-au făcut obiecțiuni de către părți, expertul răspunzând acestor obiecțiuni prin expertiza aflată la dosarul instanței de apel. Din analiza expertizei întocmite în cauză și a suplimentelor existente la dosar, instanța de apel a reținut că documentația tehnico-științifică ce cuprinde metoda realizării cabinelor saline cu microclimat alveolar, cu denumirea T.S., pentru care există cerere de marcă din 23 iunie 2006, nu constituie obiect al dreptului de autor, așa cum este el reglementat în Legea nr. 8/1996.

Având în vedere aceste concluzii, instanța de apel a apreciat că prima instanță, în mod greșit, a considerat că activitatea inculpatului K.S., descrisă mai sus, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de însușire a calității de autor al unei opere. Corelativ, instanța de apel a apreciat că nu se poate reține că fapta inculpatului Ț.V., care a pus la dispoziția lui K.S. documentația întocmită de către C.l., punându-i la dispoziție și datele de contact ale unei persoane interesate de achiziționarea produsului obținut în baza documentației, ar întruni elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la însușirea fără drept a calității de autor al unei opere, în condițiile în care documentația respectivă nu constituie obiect al dreptului de autor.

În ceea ce privește infracțiunea de divulgare a secretului economic prevăzută în art. 298 alin. (1) C. pen., pentru care a fost trimis în judecată inculpatul Ț.V., instanța de apel a apreciat că prima instanță, în mod greșit, a considerat că această faptă nu constituie infracțiunea de divulgare a secretului economic. Analizând dispozițiile art. 298 alin. (1) C. pen., instanța de apel a reținut că pentru a ne afla în fața infracțiunii de divulgare a secretului economic trebuie să fie divulgate o serie de date sau informații care nu sunt destinate publicității, divulgarea să se facă de către cel care le cunoaște datorită atribuțiilor de serviciu, iar fapta este de natură să producă pagube. În literatura de specialitate s-a statuat că există date și informații cu caracter economic care, deși nu sunt secrete de stat, nu sunt destinate publicității.

Aceste date și informații trebuie să fie păstrate cu strictețe, deoarece, chiar dacă nu sunt de o însemnătate care să constituie secret de stat, de ele se leagă interese importante ale economiei. Totodată, divulgarea unor astfel de date sau informații de către cel care le cunoaște datorită atribuțiilor de serviciu prezintă un pericol social, deoarece poate să producă pagube. În speță, inculpatul Ț.V., în calitate de reprezentant al societății comerciale R., a intrat în posesia documentației reprezentând cabine saline, aparținând lui C.l. În virtutea atribuțiilor de serviciu, documentația tehnică, deși nu avea caracter secret, nu trebuia să fie făcută publică de către inculpat, deoarece informațiile cu referire la cabinele saline erau deținute ca urmare a exercitării atribuțiilor de serviciu ale inculpatului Ț.V.

Prin urmare, în opinia instanței de apel, prin faptul că inculpatul Ț.V. a luat legătura cu inculpatul K.S. și a pus acestuia la dispoziție documentația tehnică în original a produsului cabine saline, primită de la C.I., precum și prin faptul că a pus la dispoziția coinculpatului și datele de contact ale societății din Ungaria, spunându-i inculpatului să facă o ofertă de preț societății maghiare, acesta a comis infracțiunea de divulgare a secretului economic prevăzută în art. 298 alin. (1) C. pen. C. Împotriva acestei decizii au declarat recurs, între alții, procurorul și inculpatul Ț.V. Procurorul a criticat decizia prin prisma cazului de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc.

pen., arătând că în mod greșit instanța de apel a dispus achitarea inculpaților, luând în considerare doar expertiza efectuată în cauză, fără a fi coroborată cu restul probatoriului administrat în cauză. Inculpatul Ț.V. a criticat decizia, între altele, prin prisma cazului de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.

A arătat că în mod greșit s-a dispus condamnarea sa pentru comiterea infracțiunii de divulgarea a secretului economic, deși în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, având în vedere că, pe de o parte, nu a avut cunoștință cu privire la faptul că documentația nu era destinate publicității, iar, pe de altă parte, niciunul dintre seturile de acte aflate la dosarul cauzei nu conțin date ori informații concrete care să se refere la dimensiuni de execuție, de tratare, cote de execuție, repere profilate și esența materialului lemnos utilizat, precum și modalitatea de realizare a microclimatului, elemente care ar face posibilă realizarea unui produs și care, într-adevăr, nu ar fi fost destinate publicității.

Totodată, nu s-a dovedit că s-ar fi produs un prejudiciu ori că fapta reținută în sarcina sa ar fi de natură să producă pagube, soluția tehnică de realizare a camerelor și cabinelor saline fiind de mult timp cunoscută, soluția tehnică este de domeniu public și accesibilă oricărei persoane care dorește să le construiască. Examinând decizia recurată prin prisma cazului de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele: 1. În raport cu situația de fapt corect stabilită de instanța de fond pe baza materialului probator administrat în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța de apel a apreciat în mod fundamentat, pe baza expertizei de specialitate efectuate în cauză, că documentația tehnică depusă de C.I.

la societatea comercială R., cuprinzând o prezentare generală plus mod de asamblare, nu constituie obiect al dreptului de autor, în contextul în care ideea de tratament în cabine saline nu este nouă, putându-se găsi sub alte titluri, pe alte site-uri, neprezentând un caracter de originalitate, tratând într-o formă rescrisă un subiect care nu mai este nou. Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că materialul probator relevă o serie de aspecte care confirmă soluția de achitare a celor doi inculpați sub aspectul infracțiunilor prevăzute în art. 141 din Legea nr. 8/1996, reținută în sarcina inculpatului K.S. și, respectiv, în art. 26 C. pen. raportat la art. 141 din Legea nr. 8/1996, pentru care a fost trimis în judecată inculpatul Ț.V.

Astfel, potrivit adresei din 7 ianuarie 2008 emisă de societatea comercială R. , înscrisurile depuse de societatea comercială C. la înmânarea comenzii pentru efectuarea expertizei vamale, respectiv 4 pagini schițe de montaj, nu reprezintă documentație de execuție, întrucât lipsesc o serie de elemente importante, respectiv: clasa de calitate a cherestelei, umiditatea acesteia și defectele neadmise; dimensiunile reperelor componente, gradul de prelucrare al acestora și abaterile admisibile; planul de operații și toleranțele elementelor componente; finisajul, modul de ambalare, marcare - etichetare etc., aspect confirmat prin chiar declarația lui C.l., care arată că nu a depus la societatea comercială R. desenele de execuție.

În plus, C.I. arată că documentația de pe internet (pe site-ul www.saline.ro care aparține unui distribuitor al său, societatea comercială S.) este mai amplă decât cea de la dosar, grafic este asemănătoare cu cea din dosar, dar tehnic nu este aceeași. Sub un alt aspect, schița de asamblare la care s-a făcut referire nu purta mențiunea „reproducere interzisă” sau că produsul este „marcă înregistrată” ori „brevetat”, întrucât, la acel moment, C.I. nu făcuse cerere pentru înregistrarea mărcii - formulată abia la 23 iunie 2006, iar în ceea ce privește brevetul de invenție, nu a avut niciodată intenția să facă o astfel de solicitare datorită procedurii greoaie și de durată, astfel cum rezultă din declarația sus-menționată.

Pe de altă parte, din materialul probator aflat la dosar reiese că prospectul conținând cele 4 pagini care au ajuns în posesia inculpatului K.S. a fost înmânat inculpatului Ț.V. de către reprezentantul firmei din Ungaria, martorul B.T., așa cum reiese din chiar declarația acestuia din urmă, luată prin intermediul comisiei rogatorii, ce se coroborează cu declarația inculpatului Ț.V. și nu cuprindea date referitoare la producție, ci doar la „publicitate, popularizarea cabinelor saline.” Chiar dacă admitem că documentația prezentată de C.I. inculpatului Ț.V. ar constitui obiect al dreptului de autor, protejat prin Legea nr. 8/1996, din modul în care s-au derulat faptele, prospectul respectiv fiindu-i înmânat chiar de către reprezentantul distribuitorului exclusiv, reiese că inculpatul Ț.V.

nu a avut și nu putea avea reprezentarea că ajută în vreun mod la însușirea fără drept a calității de autor al unei opere. În ceea ce privește scopul acestei remiteri, el nu poate fi stabilit cu certitudine, declarațiile martorului B.T. și ale inculpatului Ț.V. nefiind convergente, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciind totuși ca fiind pertinentă susținerea inculpatului că respectivul prospect i-a fost înmânat pentru a găsi și un alt producător al cabinelor saline.

Sub un ultim aspect, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază ca extrem de relevante constatările din raportul de expertiză tehnică de specialitate, în proprietate intelectuală, întocmit cu rigurozitate de către expertul R.S., precum și suplimentul la acest raport, în care se demonstrează motivat că, încă din 2005, în România fusese emis brevetul de invenție cu titlul „microsalină artificială de suprafață” având ca titular pe R.N., invenție care are extrem de multe în comun cu „camera salină” și, în aceste condiții, produsele, chiar noi, pe care C.I. le oferă nu au caracter original, care să dea naștere unui drept exclusiv, iar soluția tehnică generală de realizare a camerelor și cabinelor saline este de domeniu public, fiind accesibilă oricărei persoane care dorește să le construiască.

În concluzie, pentru aceste considerente, precum și a celor reținute de instanța de apel, ce nu au mai fost reluate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că infracțiunea de însușire fără drept a calității de autor al unei opere, respectiv de complicitate la această infracțiune, nu subzistă, astfel că soluția de achitare dispusă de instanța de apel este corectă, recursul procurorului fiind nefondat. 2. Recursul inculpatului Ț.V. referitor la greșita condamnare a inculpatului pentru infracțiunea de divulgare a secretului economic prevăzută în art. 298 alin. (1) C. pen. este întemeiat, sub acest aspect fiind corectă soluția primei instanțe. Prin prisma propriului examen, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că informațiile cuprinse în respectiva documentație, ajunsă în posesia inculpatului Ț.V.

în virtutea atribuțiilor sale de serviciu, erau destinate publicității, din chiar denumirea broșurii de prezentare: „Asamblarea cabinei saline” - părți componente, reieșind că însoțea produsul și putea fi consultată de oricine. Dacă respectiva documentație ar fi cuprins date despre materialele folosite și alte detalii constructive, s-ar fi putut pune în discuție caracterul secret al acesteia; or, în situația concretă a speței, fiind vorba doar de instrucțiuni de instalare/asamblare, care trebuie în mod obligatoriu să însoțească produsul la vânzare (art. 53 din Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului), fiind destinate publicității, este exclus caracterul secret al acesteia. O dovadă în plus că documentația nu conținea date constructive rezultă inclusiv din împrejurarea că pentru a proceda la expertizarea produsului și eliberarea certificatul de expertiză, inculpatul Ț.V.

împreună cu un coleg de serviciu, G.V., s-au deplasat la executantul cabinelor saline, respectiv societatea comercială F., mențiunile din documentație nefiind suficiente nici măcar pentru încadrarea produselor în tariful vamal, cu atât mai mult pentru realizarea unui produs similar. Pe de altă parte, nu este întrunită nici cerința ca fapta inculpatului să fie de natură a produce o pagubă. Că soluția tehnică de realizare a cabinelor saline nu este nouă - așa cum s-a demonstrat inclusiv prin expertiza tehnică de specialitate realizată în cauză - reiese din chiar atitudinea subiectivă a lui C.I.

care, în loc să solicite Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci un brevet de invenție - ce poate fi acordat pentru un produs cu condiția ca acesta să implice o activitate inventivă și să prezintă elemente de noutate -, a ales varianta de a înregistra marca - ceea ce îi conferă doar dreptul de folosire exclusivă a respectivului semn distinctiv pentru produsele fabricate/comercializate. Aceasta înseamnă că nimic nu împiedică alte persoane să fabrice același produs - ex. cabină salină - și să-l comercializeze sub altă denumire comercială. Ca atare, fapta inculpatului Ț.V. nu era de natură a produce o pagubă, mai ales în condițiile în care între C.I. și societatea B. din Ungaria (adică firma pe care a indicat-o inculpatului K.S.

în vederea ofertării) exista un contract de distribuție exclusivă, potrivit căruia societatea maghiară se obliga să cumpere produsele societății comerciale C., să recunoască marca drept proprietate exclusivă a vânzătorului și să nu desfacă produse identice sau similare. Pe de altă parte, infracțiunea prevăzută în art. 298 alin. (1) C. pen. nu subzistă nici sub aspectul laturii subiective, inculpatul susținând în mod pertinent că nu a avut reprezentarea că broșura nu era destinată publicității, un prospect similar fiindu-i remis și de reprezentantul distribuitorului din Ungaria și, totodată, făcând dovada că nu a acționat cu intenția de a prejudicia interesele lui C.I., ci în ideea existenței pe piața românească și a unui alt potențial producător, care, pe cale de consecință, putea apela la societatea la care inculpatul era angajat și de la care primise recomandarea de a identifica și adăuga în portofoliu noi clienți.

În consecință, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute în art. 298 alin. (1) C. pen., atât sub aspectul laturii obiective, cât și al celei subiective, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat, între alții, de inculpatul Ț.V. împotriva deciziei nr. 34/A din 13 mai 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a casat, în parte, decizia recurată și, rejudecând, î n baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul Ț.V. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de divulgare a secretului economic prevăzută în art. 298 alin. (1) C. pen.

În conformitate cu art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, recursul declarat de procuror.