ÎCCJ, decizie (scj.ro #83827)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #83827) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Divulgarea secretului economic.

Însușirea, fără drept, a calității de autor al unei opere. Elemente

constitutive

Cuprins

pe materii:

Drept penal. Partea specială. Infracțiuni la regimul stabilit

pentru anumite activități economice

Indice

alfabetic:

Drept penal

-

divulgarea

secretului economic

-

însușirea,

fără drept, a calității de autor al unei opere

C.

pen.,

art. 298 alin. (1)

Legea

nr. 8/1996,

art. 141

divulgarea unor date sau informații care nu sunt destinate publicității, de

către cel care le cunoaște datorită atribuțiilor de serviciu, dacă fapta este

de natură să producă pagube, constituie infracțiunea de divulgare a secretului

economic. În raport cu dispozițiile art. 298 alin. (1) C. pen., divulgarea

informațiilor cuprinse într-o documentație referitoare la instalarea sau

asamblarea unui produs, informații destinate publicității, care trebuie în mod

obligatoriu să însoțească produsul conform Legii nr. 296/2004 privind Codul

consumului, de către persoana care le cunoaște datorită atribuțiilor de

serviciu, nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de divulgare a

secretului economic.

constituie obiect al dreptului de autor, întrucât nu prezintă un caracter de

originalitate, ci tratează într-o formă rescrisă un subiect care nu mai este

nou, soluția tehnică generală de realizare a produsului fiind de domeniu

public, accesibilă oricărei persoane care dorește să îl construiască, nu

constituie infracțiunea de însușire, fără drept, a calității de autor al unei

opere prevăzută în art. 141 din Legea nr. 8/1996.

I.C.C.J., Secția penală,

decizia nr. 913 din 9 martie 2011

A. Prin sentința penală nr. 332 din 29 decembrie 2008 a Tribunalului Mureș a fost condamnat inculpatul Ț.V. pentru săvârșirea infracțiunii de

complicitate la însușirea calității de autor al unei opere, prevăzută în art. 26 C. pen. raportat la art. 141 din Legea nr. 8/1996, la pedeapsa de 8.000 de lei amendă penală.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1)

lit. d) C. proc. pen., a fost achitat același inculpat pentru săvârșirea

infracțiunii de divulgare a secretului economic prevăzută în art. 298 alin. (1)

C. pen., întrucât fapta săvârșită nu întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii.

În baza art. 141 din Legea nr. 8/1996, a fost condamnat

inculpatul K.S. pentru săvârșirea infracțiunii de însușire a calității de autor

al unei opere, la pedeapsa de 10.000 de lei amendă penală.

Pe baza analizei materialului probator

aflat la dosarul cauzei, instanța

de fond a reținut următoarele:

În urma realizării produsului reprezentând

cabine și camere saline cu

microclimat alveolar, cu denumirea T.S. și

a documentației tehnico-științifice ce cuprindea metoda realizării practice a

produsului nou creat, C.l., în calitate de administrator al societății

comerciale C., a încheiat contractul de distribuție exclusivă din 21 martie

2006 cu societatea B. din Ungaria. În baza acestui contract, societatea B. se

obliga să cumpere produsele societății comerciale C., să recunoască marca drept

proprietate exclusivă a vânzătorului, să nu desfacă produse identice sau similare

cu cele ce fac obiectul contractului, proprietarul originar fiind furnizorul

direct și exclusiv al distribuitorului care, la rândul său, în baza acestui

contract, a dobândit dreptul de distribuție exclusivă a produselor care fac

obiectul contractului.

În vederea realizării acestui contract, deoarece produsul era

unul nou, nefiind evidențiat în nomenclatura vamală, în vederea exportării

acestuia se impunea efectuarea unei expertize tehnice pentru încadrarea

produselor în tariful vamal, singura societate acreditată în acest sens fiind

societatea comercială R.

Ca urmare, C.I. a înaintat o comandă la Agenția Târgu Mureș a societății comerciale R., înregistrată la 6 aprilie 2006. În vederea

efectuării expertizei, C.I. a pus la dispoziția persoanei desemnate din cadrul

societății comerciale R., respectiv a

inculpatului

Ț.V., datele privind identificarea societății comerciale C. și

specificația

tehnică a produsului respectiv.

În baza cererii și a documentației depuse, inculpatul Ț.V.

împreună cu un coleg de serviciu, G.V., s-au deplasat la executantul

cabinelor saline, respectiv societatea comercială

F., unde au procedat

la expertizarea produsului, eliberând și

certificatul de expertiză tehnică din 5 aprilie 2006.

După efectuarea expertizei din 5 aprilie 2006, inculpatul Ț.V. a

luat legătura cu inculpatul K.S., punându-i acestuia la dispoziție documentația

tehnică în original a produsului cabină salină primită de la C.I., precum și datele de contact ale societății B. din Ungaria, propunându-i acestuia să

facă o ofertă de preț societății maghiare pentru produsul arătat în

documentație.

După primirea documentației, K.S. a luat

legătura telefonică

cu B.T., reprezentantul societății B., care, respectând clauzele

contractului de distribuție exclusivă, la data de 14 iunie 2006, a anunțat pe C.I. cu privire la faptul că aceleași produse care fac obiectul contractului

dintre cele două părți i-au fost oferite la un preț redus, de către un alt

producător, respectiv societatea comercială F.H., reprezentată de inculpatul

K.S.

Instanța a reținut că, prin fapta sa, inculpatul K.S. și-a

însușit fără drept calitatea de autor al unei opere în sensul art. 141 din

Legea nr. 8/1996, iar inculpatul Ț.V. l-a ajutat la comiterea acestei fapte,

punându-i la dispoziție documentația și informațiile necesare.

Fapta inculpatului K.S. a fost încadrată ca întrunind

elementele constitutive ale infracțiunii

prevăzute în art. 141 din Legea nr. 8/1996,

de însușire fără drept a

calității de autor al unei opere.

Fapta inculpatului Ț.V., care a pus la dispoziția inculpatului

K.S. documentația întocmită de titularul C.l.,

permițându-i

acestuia să-și însușească fără drept calitatea de autor al

unei opere, punându-i la dispoziție în același timp și datele de contact al

unei persoane interesate de achiziționarea produsului obținut în baza

documentației respective, s-a apreciat ca întrunind elementele constitutive ale

infracțiunii de complicitate la însușirea fără drept a calității de autor al

unei opere, faptă prevăzută în art. 26 C. pen. raportat la art. 141 din Legea nr. 8/1996.

Referitor la fapta aceluiași inculpat care, după ce a intrat în

posesia documentației tehnice, a divulgat această documentație, punându-o la

dispoziția lui K.S., s-a apreciat că nu constituie infracțiunea de divulgare a

secretului economic prevăzută în art. 298 alin. (1) C. pen., deoarece documentația

tehnică referitoare la cabinele saline nu este secretă, o documentație

conținând informații asemănătoare poate fi găsită pe un site și documentația

întocmită de C.I. și ajunsă la inculpați nu conține nicio indicație că ar fi

secretă.

B. Prin decizia nr. 34/A din 13 mai 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-au admis

apelurile formulate, între alții, de procuror și de inculpații Ț.V. și K.S. împotriva

sentinței penale nr. 332 din 29 decembrie 2008 a Tribunalului Mureș.

S-a desființat parțial sentința atacată

și, în urma rejudecării cauzei, în

baza art. 11 pct. 2 lit. a)

raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a fost

achitat inculpatul Ț.V. pentru infracțiunea

prevăzută în art. 26 C. pen. raportat la

art. 141 din Legea nr. 8/1996 -

complicitate la însușirea calității de autor al unei opere.

În baza art. 298 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul

Ț.V. la 2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de divulgare a

secretului economic.

În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a

executării pedepsei de mai sus, stabilindu-se termenul de încercare pe o durată

de 4 ani.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10

alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul K.S. pentru

infracțiunea prevăzută în art. 141 din Legea nr. 8/1996 - însușirea calității

de autor al unei opere.

Pentru a decide în acest sens, instanța de apel a constatat că

instanța de fond a reținut corect starea de fapt,

însă pentru a clarifica dacă

documentația tehnică referitoare la

cabinele saline reprezintă o operă științifică protejată de lege,

circumscriindu-se astfel în sfera de aplicare a Legii nr. 8/1996, s-a dispus

efectuarea unei expertize de specialitate în proprietate intelectuală,

expertiză care a fost întocmită de către expertul

R.S.

Cu privire la această expertiză, s-au depus obiecțiuni de către

părți, obiecțiuni la care expertul a răspuns, de asemenea, prin suplimentul de

expertiză. În cauză, și cu privire la acest supliment de expertiză s-au făcut

obiecțiuni de către părți, expertul răspunzând acestor obiecțiuni prin

expertiza aflată la dosarul instanței de apel.

Din analiza expertizei întocmite în cauză și a suplimentelor

existente la dosar, instanța de apel a reținut că documentația

tehnico-științifică ce cuprinde metoda realizării cabinelor saline cu

microclimat alveolar, cu

denumirea T.S.,

pentru care există cerere de marcă

din 23 iunie 2006, nu constituie obiect

al dreptului de autor, așa cum este el reglementat în Legea nr. 8/1996.

Având în vedere aceste concluzii, instanța de apel a apreciat că

prima instanță, în mod greșit, a considerat că activitatea inculpatului K.S.,

descrisă mai sus, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de

însușire a calității de autor al unei opere.

Corelativ, instanța de apel a apreciat că nu se poate reține că

fapta inculpatului Ț.V., care a pus la dispoziția lui K.S. documentația

întocmită de către C.l., punându-i la dispoziție și

datele de contact ale unei persoane interesate de achiziționarea

produsului

obținut în baza documentației, ar întruni elementele

constitutive ale infracțiunii de complicitate la însușirea fără drept a

calității de autor al unei opere, în condițiile în care documentația respectivă

nu constituie obiect al dreptului de autor.

În ceea ce privește infracțiunea de divulgare a secretului

economic prevăzută în art. 298 alin. (1) C. pen., pentru care a fost trimis în

judecată inculpatul Ț.V., instanța de apel a apreciat că prima instanță, în mod

greșit, a considerat că această faptă nu constituie infracțiunea de divulgare a

secretului economic.

Analizând dispozițiile art. 298 alin. (1) C. pen., instanța de

apel a reținut că pentru a ne afla în fața infracțiunii de divulgare a

secretului economic trebuie să fie divulgate o serie de date sau informații

care nu sunt destinate publicității, divulgarea să se facă de către cel care le

cunoaște datorită atribuțiilor de serviciu,

iar fapta este de natură să producă

pagube.

În literatura de specialitate s-a statuat că există date și

informații cu caracter economic care, deși nu sunt secrete de stat, nu sunt

destinate publicității. Aceste date și informații trebuie să fie păstrate cu

strictețe, deoarece, chiar dacă nu sunt de o însemnătate care să constituie

secret de stat, de ele se leagă interese importante ale economiei. Totodată,

divulgarea unor astfel de date sau informații de către cel care le cunoaște

datorită atribuțiilor de serviciu prezintă un pericol social, deoarece poate să

producă pagube.

În speță, inculpatul Ț.V., în calitate de reprezentant al

societății comerciale R., a intrat în posesia documentației reprezentând cabine

saline, aparținând lui C.l. În virtutea atribuțiilor de serviciu, documentația

tehnică, deși nu avea caracter secret, nu trebuia să fie făcută publică de

către inculpat, deoarece informațiile cu referire la cabinele saline erau

deținute ca urmare a exercitării atribuțiilor de serviciu ale inculpatului Ț.V.

Prin urmare, în opinia instanței de apel, prin faptul că

inculpatul Ț.V. a luat legătura cu inculpatul K.S. și a pus acestuia la

dispoziție documentația tehnică în original a produsului cabine saline, primită

de la C.I., precum și prin faptul că a pus la dispoziția coinculpatului și datele

de contact ale societății din Ungaria, spunându-i inculpatului să facă o ofertă

de preț societății maghiare, acesta a comis infracțiunea de divulgare a

secretului economic prevăzută în art. 298 alin. (1) C. pen.

C. Împotriva acestei decizii au declarat

recurs, între alții, procurorul și

inculpatul Ț.V.

Procurorul a criticat decizia prin prisma cazului de casare

prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., arătând că în mod greșit instanța de apel a dispus achitarea inculpaților, luând în

considerare doar expertiza efectuată în

cauză, fără a fi coroborată cu restul

probatoriului administrat în

cauză.

Inculpatul Ț.V. a criticat decizia, între altele, prin prisma

cazului de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.

A arătat că în mod greșit s-a dispus condamnarea sa pentru

comiterea infracțiunii de divulgarea a secretului

economic, deși în cauză nu

sunt întrunite elementele constitutive ale

acestei infracțiuni, având în vedere că, pe de o parte, nu a avut cunoștință cu

privire la faptul că documentația nu era destinate publicității, iar, pe de

altă parte, niciunul dintre seturile de acte aflate la dosarul cauzei nu conțin

date ori informații concrete care să se refere la dimensiuni de execuție, de

tratare, cote de execuție, repere profilate și esența materialului lemnos

utilizat, precum și modalitatea de realizare a microclimatului, elemente care

ar face posibilă realizarea unui produs și care, într-adevăr, nu ar fi fost

destinate publicității. Totodată, nu s-a dovedit că s-ar fi produs un

prejudiciu ori că fapta reținută

în sarcina

sa ar fi de natură să producă pagube, soluția tehnică de realizare

a

camerelor și cabinelor saline fiind de mult timp cunoscută, soluția tehnică

este de domeniu public și accesibilă oricărei persoane care dorește să le

construiască.

Examinând decizia recurată prin prisma cazului de casare

prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

fond pe baza materialului probator administrat în cauză, Înalta Curte de

Casație și Justiție constată că instanța de apel a apreciat în mod fundamentat,

pe baza expertizei de

specialitate

efectuate în cauză, că documentația tehnică depusă de C.I. la societatea

comercială

R., cuprinzând o prezentare generală plus mod de asamblare,

nu constituie obiect al dreptului de autor, în contextul în care ideea de

tratament în cabine saline nu este nouă, putându-se găsi sub alte titluri, pe

alte site-uri, neprezentând un caracter de originalitate, tratând într-o formă

rescrisă un subiect care nu mai este nou.

Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că

materialul probator relevă o serie de aspecte care confirmă soluția de achitare

a celor doi inculpați sub aspectul infracțiunilor prevăzute în art. 141 din

Legea nr. 8/1996, reținută în sarcina inculpatului K.S. și, respectiv, în art. 26 C. pen. raportat la art. 141 din Legea nr. 8/1996, pentru care a fost trimis în judecată

inculpatul Ț.V.

Astfel, potrivit adresei din 7 ianuarie

2008 emisă de societatea comercială R.

, înscrisurile depuse de

societatea comercială C. la înmânarea comenzii pentru efectuarea expertizei

vamale, respectiv 4 pagini schițe de

montaj,

nu reprezintă documentație de execuție, întrucât lipsesc o serie de

elemente

importante, respectiv: clasa de calitate a cherestelei, umiditatea

acesteia și defectele neadmise; dimensiunile

reperelor componente, gradul

de prelucrare al acestora și abaterile

admisibile; planul de operații și toleranțele elementelor componente;

finisajul, modul de ambalare, marcare - etichetare etc., aspect confirmat prin

chiar declarația lui C.l., care arată că nu a depus la societatea comercială

R. desenele de execuție. În plus, C.I. arată că

documentația

de pe internet (pe site-ul www.saline.ro care

aparține unui

distribuitor al său,

societatea comercială S.) este mai amplă decât cea de

la dosar, grafic

este asemănătoare cu cea din dosar, dar tehnic nu este aceeași.

Sub un alt aspect, schița de asamblare la care s-a făcut

referire nu purta mențiunea „reproducere interzisă” sau că produsul este „marcă

înregistrată” ori „brevetat”, întrucât, la

acel moment, C.I. nu făcuse

cerere pentru înregistrarea mărcii -

formulată abia la 23 iunie 2006, iar în ceea ce privește brevetul de invenție,

nu a avut niciodată intenția să facă o astfel de solicitare datorită procedurii

greoaie și de durată, astfel cum rezultă din declarația sus-menționată.

Pe de altă parte, din materialul probator aflat la dosar reiese

că prospectul conținând cele 4 pagini care au ajuns în posesia inculpatului

K.S. a fost înmânat inculpatului Ț.V. de către reprezentantul firmei din

Ungaria, martorul B.T., așa cum reiese din chiar declarația acestuia din urmă,

luată prin intermediul comisiei rogatorii, ce se coroborează cu declarația

inculpatului Ț.V. și nu cuprindea date referitoare la

producție, ci doar la „publicitate, popularizarea cabinelor saline.”

Chiar dacă admitem că documentația prezentată de C.I.

inculpatului Ț.V. ar constitui obiect al dreptului de autor, protejat prin

Legea nr. 8/1996, din modul în care s-au derulat faptele, prospectul respectiv

fiindu-i înmânat chiar de către reprezentantul distribuitorului exclusiv, reiese

că inculpatul Ț.V. nu a avut și nu putea avea reprezentarea că ajută în vreun

mod la însușirea fără drept a calității de autor al unei opere. În ceea ce

privește scopul acestei remiteri, el nu poate fi stabilit cu certitudine,

declarațiile martorului B.T. și ale inculpatului Ț.V. nefiind convergente,

Înalta Curte de Casație și Justiție apreciind totuși ca fiind pertinentă

susținerea inculpatului că respectivul prospect i-a fost înmânat pentru a găsi

și un alt producător al cabinelor saline.

Sub un ultim aspect, Înalta Curte de Casație și Justiție

apreciază ca extrem de relevante constatările din raportul de expertiză tehnică

de specialitate, în proprietate intelectuală, întocmit cu rigurozitate de către

expertul R.S.,

precum și suplimentul la

acest raport, în care se demonstrează motivat că,

încă din 2005, în

România fusese emis brevetul de invenție cu titlul

„microsalină artificială de suprafață” având ca titular pe R.N.,

invenție care are extrem de multe în comun cu „camera

salină” și, în

aceste condiții, produsele, chiar noi, pe care C.I. le oferă nu au caracter

original, care să dea naștere unui drept exclusiv, iar soluția tehnică generală

de realizare a camerelor și cabinelor saline este de domeniu public, fiind

accesibilă oricărei persoane care dorește să le construiască.

În concluzie, pentru aceste considerente, precum și a celor

reținute de instanța de apel, ce nu au mai fost reluate, Înalta Curte de

Casație și Justiție constată că infracțiunea de însușire fără drept a calității

de autor al unei opere, respectiv de complicitate la această infracțiune, nu

subzistă, astfel că soluția de achitare dispusă de instanța de apel este

corectă, recursul procurorului fiind nefondat.

inculpatului pentru infracțiunea de divulgare a secretului economic prevăzută

în art. 298 alin. (1) C. pen. este întemeiat, sub acest aspect fiind corectă

soluția primei instanțe.

Prin prisma propriului examen, Înalta Curte de Casație și

Justiție constată că informațiile cuprinse în respectiva documentație, ajunsă

în posesia inculpatului Ț.V. în virtutea atribuțiilor sale de serviciu, erau

destinate publicității, din

chiar denumirea

broșurii de prezentare: „Asamblarea cabinei saline” - părți

componente,

reieșind că însoțea produsul și putea fi consultată de oricine. Dacă respectiva

documentație ar fi cuprins date despre materialele folosite și alte detalii

constructive, s-ar fi putut pune în discuție caracterul secret al acesteia; or,

în situația concretă a speței, fiind vorba doar de instrucțiuni de

instalare/asamblare, care trebuie în mod

obligatoriu să însoțească produsul

la vânzare (art. 53 din Legea nr.

296/2004 privind Codul consumului), fiind destinate publicității, este exclus

caracterul secret al acesteia. O dovadă în plus că documentația nu conținea

date constructive rezultă inclusiv din împrejurarea că pentru a proceda la

expertizarea produsului și eliberarea

certificatul

de expertiză, inculpatul Ț.V. împreună cu un coleg de serviciu,

G.V., s-au

deplasat la executantul cabinelor saline, respectiv societatea comercială F., mențiunile

din documentație nefiind suficiente nici măcar pentru încadrarea produselor în

tariful vamal, cu atât mai mult pentru realizarea unui produs similar.

Pe de altă parte, nu este întrunită nici cerința ca fapta

inculpatului să fie de natură a produce o pagubă. Că soluția tehnică de

realizare a cabinelor saline nu este nouă - așa

cum s-a demonstrat inclusiv

prin expertiza tehnică de specialitate

realizată în cauză - reiese din chiar

atitudinea

subiectivă a lui C.I. care, în loc să solicite Oficiului de Stat pentru

Invenții și Mărci un brevet de

invenție - ce poate fi acordat pentru un

produs cu condiția ca acesta să implice o activitate inventivă și să prezintă

elemente de noutate -, a ales varianta de a înregistra marca - ceea ce îi

conferă doar dreptul de folosire exclusivă a respectivului semn distinctiv

pentru produsele fabricate/comercializate. Aceasta înseamnă că nimic nu

împiedică alte persoane să fabrice același produs - ex. cabină salină - și să-l

comercializeze sub altă denumire comercială. Ca atare, fapta inculpatului Ț.V.

nu era de natură a produce o pagubă, mai ales în condițiile în care între C.I.

și societatea B. din Ungaria (adică firma pe care a indicat-o inculpatului K.S.

în vederea ofertării) exista un contract de distribuție exclusivă, potrivit

căruia societatea maghiară se obliga să cumpere produsele societății comerciale

C., să recunoască marca

drept proprietate

exclusivă a vânzătorului și să nu desfacă produse identice

sau similare.

Pe de altă parte, infracțiunea prevăzută în art. 298 alin. (1)

C. pen. nu subzistă nici sub aspectul laturii subiective, inculpatul susținând

în mod pertinent că nu a avut reprezentarea că broșura nu era destinată

publicității, un prospect similar fiindu-i remis și de reprezentantul

distribuitorului din Ungaria și, totodată, făcând dovada că nu a acționat cu

intenția de a prejudicia interesele lui C.I., ci în ideea existenței pe piața

românească și a unui alt potențial producător,

care, pe cale de consecință, putea apela la societatea la care inculpatul era

angajat și de la care primise recomandarea de a identifica și adăuga în

portofoliu noi clienți.

În consecință, nefiind întrunite elementele constitutive ale

infracțiunii prevăzute în art. 298 alin. (1) C. pen., atât sub aspectul laturii

obiective, cât și al celei subiective, în baza art. 385

15

pct. 2

lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul

declarat, între alții, de inculpatul Ț.V. împotriva deciziei nr. 34/A din 13

mai 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, Secția penală și pentru cauze cu minori

și de familie, a casat, în parte, decizia recurată și, rejudecând, î

n baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10

alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a

achitat pe inculpatul Ț.V. sub

aspectul săvârșirii infracțiunii de divulgare a secretului economic prevăzută

în art. 298 alin. (1) C. pen.

În

conformitate cu art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, recursul declarat de

procuror.