ÎCCJ, decizie (scj.ro #84935)

Competența materială a instanței de contencios. Prorogarea legală

de competență nu poate opera împotriva normelor imperative de competență.

Codul de procedură

civilă, art. 17

Legea nr. 554/2004, art.

1

Cuprins

pe materii: Drept procesual civil

Indice

alfabetic: Cerere principală. Capete de cerere accesorii

prorogare legală de

competență

Instanța de contencios administrativ. Competența

Întabulare

Norme imperative.

Din conținutul

prevederilor art. 1 din Legea nr. 554/2004, rezultă că obiectul unei acțiuni în

contencios administrativ este limitat strict la următoarele aspecte: anularea

actului administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei

cauzate.

Instanța de contencios

administrativ, admițând acțiunea în anularea unui act administrativ nu se poate

pronunța și asupra unor aspecte accesorii cererii principale, ce nu cad în

competența sa strictă de soluționare, prorogarea legală de competență prevăzută

de art. 17 din Codul de procedură civilă neputând opera împotriva regulilor

imperative de competență.

Astfel, capătul de cerere

privind  radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate asupra

imobilului ce face obiectul deciziei atacate în contencios administrativ și

întabulare a dreptului respectiv în favoarea reclamantului, nu poate fi

soluționat de instanța de contencios administrativ, aceasta fiind datorare să

dispună disjungerea acestui petit și trimiterea spre soluționare la instanța de

drept civil – căreia îi revine competența materială.

Î.C.C.J,  Secția

contencios administrativ și fiscal

Decizia nr. 4656 din 28

octombrie 2009

Prin sentința civilă nr.

20/F din 27 ianuarie 2009, Curtea de Apel Brașov – Secția de contencios

administrativ și fiscal  a admis acțiunea în contencios administrativ formulată

și precizată de reclamanta Biserica A în contradictoriu cu pârâții Guvernul

României – Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri ce au aparținut

Cultelor  Religioase din România, S.C. „T.A.” SA Sfântu Gheorghe și Statul

Român prin Municipiul Sfântu Gheorghe reprezentat prin Primar și a dispus

rectificarea Cărții Funciare nr.

3756 a

localității Sfântu Gheorghe în sensul radierii

dreptului de proprietate al pârâtei S.C. „TA” SA Sfântu Gheorghe asupra

terenului nr. top 789/2 în suprafață de 160 mp. și reînscrierea dreptului de

proprietate al Statului Român.

Totodată, s-a dispus anularea

deciziei nr. 966 din 4 septembrie 2006 emisă de Guvernul României – Comisia

Specială de Retrocedare a unor Bunuri ce au aparținut Cultelor Religioase din

România, precum și restituirea în natură către reclamantă a imobilului-teren în

suprafață de 160 mp., identificat, cu titlul de retrocedare în baza O.U.G. nr.

94/2000 republicată.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut că din probatoriile administrate în cauză, inclusiv

expertiza judiciară topografică, a rezultat că parcela cu nr. top 789/2 de 160

mp. suprafață teren înscrisă în C.F. nr. 3756 Sf. Gheorghe, a fost intabulată

fără titlu în favoarea pârâtei S.C. „TA” SA, astfel încât potrivit art. 34 pct.

1 din Legea nr. 7/1996 înscrierea astfel efectuată nu este valabilă.

Reține instanța de fond, că în

realitate acest imobil aparține Statului Român prin Municipiul Sfântu Gheorghe

în urma preluării abuzive de la cultul religios reclamant, împrejurare care

permite potrivit art. 2 din O.U.G. nr. 94/2000, restituirea în natură a

imobilului, în prezent acest teren fiind liber, folosit ocazional ca parcare.

Pentru o reparare  integrală a

pagubei cauzate, corelativ cererii de anulare a actului administrativ vătămător

reprezentat de decizia nr. 966 din 4 septembrie 2006 emisă de pârâtă, mai

reține instanța de fond, este admisibilă cererea reclamantei în sensul

rectificării CF nr. 3756 Sf. Gheorghe în sensul radierii dreptului de

proprietate al pârâtei și reînscrierea dreptului de  proprietate al Statului

Român și pe cale de consecință intabularea dreptului de proprietate al

reclamantei, situație în care este justificată  cererea acesteia de restituire

în natură a imobilului, potrivit O.U.G. nr. 94/2000, republicată.

Împotriva sentinței a declarat

recurs, în termenul prevăzut de lege, pârâta S.C. „TA” SA, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, invocând motivele de casare sau modificare a

hotărârii atacate prevăzute de art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă – „când

instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești”, art. 304 pct. 6 Cod

procedură civilă – „când instanța a acordat mai mult decât ceea ce s-a cerut,

ori ceea ce nu s-a cerut”, și art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă „când

hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea

sau aplicarea greșită a legii”.

Prin motivele de recurs formulate,

recurenta-pârâtă susține în esență că instanța a acordat mai mult decât s-a

cerut, prin reînscrierea dreptului de proprietate al Statului Român asupra

imobilului în litigiu, fiind încălcat dreptul său de proprietate reprezentat

prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate, certificat a cărei

veridicitate nu a fost pusă niciodată la îndoială, valabilitatea sa nefiind

contestată.

Mai susține recurenta că soluția

instanței de fond este  criticabilă și sub aspectul faptului că instanța a dat

câștig de cauză reclamantei, cu toate că din probele administrate nu a rezultat

cu certitudine calitatea sa de succesoare în drepturi a Bisericii A, nefiind

dovedită astfel calitatea sa de persoană îndreptățită a solicita anularea

deciziei susmenționate.

S-a solicitat admiterea recursului și

în principal casarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași

instanță, iar în subsidiar modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii

acțiunii.

Au formulat întâmpinări,

intimata-reclamantă Biserica A și intimata-pârâtă Comisia Specială de

Retrocedare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea

sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.

Recursul este fondat.

Potrivit art. 1 din Legea nr.

554/2004,  Legea contenciosului administrativ, orice persoană care se consideră

vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o

autoritate publică,            printr-un act administrativ sau prin

nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa  instanței de

contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea

dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost

cauzată.

Rezultă, din textul de lege enunțat,

că obiectul acțiunii în contencios administrativ poate fi anularea actului,

recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei

cauzate.

Astfel spus în cadrul unei acțiuni în

contencios administrativ, recunoașterea sau  realizarea unui drept ori a unui

interes legitim vătămat sunt condiționate de existența unui act administrativ

nelegal, tipic sau asimilat.

În speță, obiectul acțiunii în

contencios administrativ formulate de reclamanta Biserica A, îl constituie

anularea deciziei nr. 966 din 4 septembrie 2006 emisă de Comisia Specială de

Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut Cultelor Religioase din

Românie, prin care s-a respins cererea de restituire în natură a terenului

înscris în C.F. nr. 3756 Sf. Gheorghe,  sub nr. top 789/2 în suprafață de 160

mp.,  reclamanta considerând că este îndreptățită la restituirea în natură a

acestui imobil, decizie care întrunește elementele constitutive ale unui act

administrativ în înțelesul Legii contenciosului administrativ, fiind sesizată

astfel instanța competentă – cea de contencios administrativ.

În condițiile în care pe parcursul

judecății, reclamanta și-a precizat acțiunea, solicitând și rectificarea CF nr.

3756 Sfântu Gheorghe în sensul radierii dreptului de proprietate al S.C. „TA SA

pentru parcela cu nr. top 789/2 în suprafață de 160 mp. și  reînscrierea

dreptului de proprietate al Statului Român, respectiv  intabularea dreptului

său de proprietate asupra imobilului  revendicat și care face obiectul deciziei

atacate în contencios administrativ, procedura ce trebuie urmată pentru a putea

opera restituirea în natură a imobilului, instanța era  datoarea să dispună

disjungerea cauzei și să trimită spre soluționare la instanța competentă din

punct de vedere material și anume instanța de drept civil, cu privire la acest

capăt de acțiune.

Art. 17 Cod procedură civilă, privind

prorogarea de competență, invocat de instanța de fond, nu este aplicabil în

speță, deoarece prorogarea de competență nu poate avea loc împotriva regulilor

imperative de competență.

Instanța de contencios administrativ

nu se poate pronunța asupra unor aspecte ce țin de rectificarea Cărții

Funciare, radierea unui drept de proprietate și reînscrierea dreptului de

proprietate al Statului Român, respectiv intabularea acestui drept de

proprietate asupra imobilului în litigiu – suprafața de 160 mp., decât cu

încălcarea regulilor de competență, în materia contenciosului administrativ

aceste reguli fiind stricte.

Aceasta cu atât mai mult cu cât

potrivit art. 34 din Legea nr. 7/1996, situațiile în care se poate cere rectificarea

cărții funciare sunt limitativ prevăzute de lege, iar acestea nu pot fi

verificate și aplicate speței de față, decât în urma unei analize concrete

făcută numai de instanța de drept comun, cu atât mai mult cu cât prin

întâmpinările depuse recurenta-pârâtă a precizat că acest teren este în

proprietatea sa, fiind inclus în certificatul de atestare a dreptului de

proprietate asupra terenului seria M 08 nr. 0381 și anexa la acesta, certificat

ce este în vigoare nefiind contestat în instanță.

Este cert că în speță, numai după

lămurirea  aspectelor legate de  înscrierea în cartea funciară, în funcție de

stabilirea caracterului legal sau nelegal al acestora determinându-se și

adevăratul proprietar al imobilului, instanța de contencios administrativ poate

face și o analiză corectă a legalității actului administrativ contestat și

reprezentat de decizia nr. 966 din 4 septembrie 2006 emisă de Guvernul României

- Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri ce au aparținut Cultelor

Religioase din România.

În consecință, se impune admiterea

recursului declarat de pârâta S.C. „TA l” SA și casarea sentinței cu trimiterea

cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, în speță operând motivul de casare

prevăzut de art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă, unul din capetele de acțiune

fiind soluționat cu încălcarea competenței altei instanțe.