ÎCCJ, decizie (scj.ro #84935)

Competența materială a instanței de contencios. Prorogarea legală de competență nu poate opera împotriva normelor imperative de competență. Codul de procedură civilă, art. 17 Legea nr. 554/2004, art. 1 Cuprins pe materii: Drept procesual civil Indice alfabetic: Cerere principală. Capete de cerere accesorii prorogare legală de competență Instanța de contencios administrativ. Competența Întabulare Norme imperative. Din conținutul prevederilor art. 1 din Legea nr. 554/2004, rezultă că obiectul unei acțiuni în contencios administrativ este limitat strict la următoarele aspecte: anularea actului administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate.

Instanța de contencios administrativ, admițând acțiunea în anularea unui act administrativ nu se poate pronunța și asupra unor aspecte accesorii cererii principale, ce nu cad în competența sa strictă de soluționare, prorogarea legală de competență prevăzută de art. 17 din Codul de procedură civilă neputând opera împotriva regulilor imperative de competență. Astfel, capătul de cerere privind radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate asupra imobilului ce face obiectul deciziei atacate în contencios administrativ și întabulare a dreptului respectiv în favoarea reclamantului, nu poate fi soluționat de instanța de contencios administrativ, aceasta fiind datorare să dispună disjungerea acestui petit și trimiterea spre soluționare la instanța de drept civil – căreia îi revine competența materială.

Î.C.C.J, Secția contencios administrativ și fiscal Decizia nr. 4656 din 28 octombrie 2009 Prin sentința civilă nr. 20/F din 27 ianuarie 2009, Curtea de Apel Brașov – Secția de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea în contencios administrativ formulată și precizată de reclamanta Biserica A în contradictoriu cu pârâții Guvernul României – Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri ce au aparținut Cultelor Religioase din România, S.C. „T.A.” SA Sfântu Gheorghe și Statul Român prin Municipiul Sfântu Gheorghe reprezentat prin Primar și a dispus rectificarea Cărții Funciare nr. 3756 a localității Sfântu Gheorghe în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei S.C. „TA” SA Sfântu Gheorghe asupra terenului nr. top 789/2 în suprafață de 160 mp.

și reînscrierea dreptului de proprietate al Statului Român. Totodată, s-a dispus anularea deciziei nr. 966 din 4 septembrie 2006 emisă de Guvernul României – Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri ce au aparținut Cultelor Religioase din România, precum și restituirea în natură către reclamantă a imobilului-teren în suprafață de 160 mp., identificat, cu titlul de retrocedare în baza O.U.G. nr. 94/2000 republicată. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că din probatoriile administrate în cauză, inclusiv expertiza judiciară topografică, a rezultat că parcela cu nr. top 789/2 de 160 mp. suprafață teren înscrisă în C.F. nr. 3756 Sf. Gheorghe, a fost intabulată fără titlu în favoarea pârâtei S.C.

„TA” SA, astfel încât potrivit art. 34 pct. 1 din Legea nr. 7/1996 înscrierea astfel efectuată nu este valabilă. Reține instanța de fond, că în realitate acest imobil aparține Statului Român prin Municipiul Sfântu Gheorghe în urma preluării abuzive de la cultul religios reclamant, împrejurare care permite potrivit art. 2 din O.U.G. nr. 94/2000, restituirea în natură a imobilului, în prezent acest teren fiind liber, folosit ocazional ca parcare. Pentru o reparare integrală a pagubei cauzate, corelativ cererii de anulare a actului administrativ vătămător reprezentat de decizia nr. 966 din 4 septembrie 2006 emisă de pârâtă, mai reține instanța de fond, este admisibilă cererea reclamantei în sensul rectificării CF nr. 3756 Sf.

Gheorghe în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei și reînscrierea dreptului de proprietate al Statului Român și pe cale de consecință intabularea dreptului de proprietate al reclamantei, situație în care este justificată cererea acesteia de restituire în natură a imobilului, potrivit O.U.G. nr. 94/2000, republicată. Împotriva sentinței a declarat recurs, în termenul prevăzut de lege, pârâta S.C. „TA” SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând motivele de casare sau modificare a hotărârii atacate prevăzute de art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă – „când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești”, art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă – „când instanța a acordat mai mult decât ceea ce s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut”, și art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă „când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”.

Prin motivele de recurs formulate, recurenta-pârâtă susține în esență că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, prin reînscrierea dreptului de proprietate al Statului Român asupra imobilului în litigiu, fiind încălcat dreptul său de proprietate reprezentat prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate, certificat a cărei veridicitate nu a fost pusă niciodată la îndoială, valabilitatea sa nefiind contestată. Mai susține recurenta că soluția instanței de fond este criticabilă și sub aspectul faptului că instanța a dat câștig de cauză reclamantei, cu toate că din probele administrate nu a rezultat cu certitudine calitatea sa de succesoare în drepturi a Bisericii A, nefiind dovedită astfel calitatea sa de persoană îndreptățită a solicita anularea deciziei susmenționate.

S-a solicitat admiterea recursului și în principal casarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, iar în subsidiar modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii. Au formulat întâmpinări, intimata-reclamantă Biserica A și intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică. Recursul este fondat. Potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004, Legea contenciosului administrativ, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Rezultă, din textul de lege enunțat, că obiectul acțiunii în contencios administrativ poate fi anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei cauzate. Astfel spus în cadrul unei acțiuni în contencios administrativ, recunoașterea sau realizarea unui drept ori a unui interes legitim vătămat sunt condiționate de existența unui act administrativ nelegal, tipic sau asimilat. În speță, obiectul acțiunii în contencios administrativ formulate de reclamanta Biserica A, îl constituie anularea deciziei nr. 966 din 4 septembrie 2006 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut Cultelor Religioase din Românie, prin care s-a respins cererea de restituire în natură a terenului înscris în C.F.

nr. 3756 Sf. Gheorghe, sub nr. top 789/2 în suprafață de 160 mp., reclamanta considerând că este îndreptățită la restituirea în natură a acestui imobil, decizie care întrunește elementele constitutive ale unui act administrativ în înțelesul Legii contenciosului administrativ, fiind sesizată astfel instanța competentă – cea de contencios administrativ. În condițiile în care pe parcursul judecății, reclamanta și-a precizat acțiunea, solicitând și rectificarea CF nr. 3756 Sfântu Gheorghe în sensul radierii dreptului de proprietate al S.C. „TA SA pentru parcela cu nr. top 789/2 în suprafață de 160 mp.

și reînscrierea dreptului de proprietate al Statului Român, respectiv intabularea dreptului său de proprietate asupra imobilului revendicat și care face obiectul deciziei atacate în contencios administrativ, procedura ce trebuie urmată pentru a putea opera restituirea în natură a imobilului, instanța era datoarea să dispună disjungerea cauzei și să trimită spre soluționare la instanța competentă din punct de vedere material și anume instanța de drept civil, cu privire la acest capăt de acțiune. Art. 17 Cod procedură civilă, privind prorogarea de competență, invocat de instanța de fond, nu este aplicabil în speță, deoarece prorogarea de competență nu poate avea loc împotriva regulilor imperative de competență.

Instanța de contencios administrativ nu se poate pronunța asupra unor aspecte ce țin de rectificarea Cărții Funciare, radierea unui drept de proprietate și reînscrierea dreptului de proprietate al Statului Român, respectiv intabularea acestui drept de proprietate asupra imobilului în litigiu – suprafața de 160 mp., decât cu încălcarea regulilor de competență, în materia contenciosului administrativ aceste reguli fiind stricte.

Aceasta cu atât mai mult cu cât potrivit art. 34 din Legea nr. 7/1996, situațiile în care se poate cere rectificarea cărții funciare sunt limitativ prevăzute de lege, iar acestea nu pot fi verificate și aplicate speței de față, decât în urma unei analize concrete făcută numai de instanța de drept comun, cu atât mai mult cu cât prin întâmpinările depuse recurenta-pârâtă a precizat că acest teren este în proprietatea sa, fiind inclus în certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului seria M 08 nr. 0381 și anexa la acesta, certificat ce este în vigoare nefiind contestat în instanță.

Este cert că în speță, numai după lămurirea aspectelor legate de înscrierea în cartea funciară, în funcție de stabilirea caracterului legal sau nelegal al acestora determinându-se și adevăratul proprietar al imobilului, instanța de contencios administrativ poate face și o analiză corectă a legalității actului administrativ contestat și reprezentat de decizia nr. 966 din 4 septembrie 2006 emisă de Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri ce au aparținut Cultelor Religioase din România. În consecință, se impune admiterea recursului declarat de pârâta S.C. „TA l” SA și casarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, în speță operând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă, unul din capetele de acțiune fiind soluționat cu încălcarea competenței altei instanțe.