ÎCCJ, decizie (scj.ro #83037)

Contract

de asigurare. Lipsirea asiguratului de folosința bunului asigurat. Acțiune în

despăgubire formulată împotriva asigurătorului. Condiții de admisibilitate

Cuprins pe materii: Dreptul afacerilor.

Contracte comerciale

Index alfabetic: contract de asigurare

-

răspundere contractuală

- culpă

-

despăgubiri

- lipsă

folosință bun asigurat

Legea

nr. 136/1995, art. 2

C.

civ., art. 998-999

C.proc.civ., 294

Asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru pagubele produse

asiguratului prin întreruperea folosirii bunului asigurat în cazul în care nu

poate fi reținută fapta ilicită sau culpa asigurătorului.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3533 din 9

noiembrie 2011

Prin sentința comercială nr.2909/2010, pronunțată de Tribunalul

Arad, Secția comercială, s-a respins acțiunea comercială  formulată de

reclamanta P.A.B. România SRL. S-a luat act de renunțarea la judecată formulată

de reclamanta P.A.B. România SRL împotriva pârâtei SC A.B.  SRL.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta a

încheiat cu pârâta Polița de asigurare facultativă seria AV nr. 364516, pentru

autoturismul proprietatea sa, la data de 11.10.2006, iar la data de 05.11.2006

acest autoturism a fost implicat într-un eveniment rutier care  a

avut  ca rezultat avarierea gravă a acestui autoturism.

La data de 09.11.2006 la sediul reprezentantei BMW din Arad, în

urma evaluărilor tehnice, s-a constatat că suma de 58.212,95 euro reprezintă

costurile în vederea reparării acestui  autoturism.

Din adresa nr. 270 din 30.01.2007 rezultă că reclamanta a

menționat  că este de acord ca autoturismul proprietatea sa să fie reparat

la A.B. SRL. Din adresa nr. 72/12.02.2007, rezultă că pârâta a menționat, la

rândul ei, că este de acord cu opțiunea reclamantei ca autoturismul

de  mai sus să fie reparat la reprezentanța din București, respectiv la

A.B. SRL, din cele două adrese nerezultând clar, însă, cine a cerut ca acest

autoturism să fie reparat la București.

Din procesul verbal de predare primire încheiat la 02.07.2007

rezultă că autoturismul avariat a ajuns la reprezentanța din București la acea

dată; la 19.07.2007 a avut loc prima  constatare, iar la 06.08.2008 a fost

necesară efectuarea unei noi constatări, în urma căreia s-a dat accept de plată

pentru reparație și s-au acordat despăgubiri în cuantum de 139.777,33 lei.

Instanța a mai reținut că reclamanta nu a achitat integral

ratele de primă la polița de asigurare, rămânând până la momentul plății

despăgubirii o restanță de primă de asigurare în sumă de 12.597,14 lei, iar din

totalul sumei reprezentând despăgubirea cuvenită, respectiv 152.374,47 lei,

reprezentând contravaloarea reparațiilor la autoturismul BMW, s-a scăzut suma

de 12.597,14 lei și s-a plătit  diferența de 139.777,33 lei.

Din expertiza tehnică auto rezultă că durata de reparație a

autoturismului din litigiu, în urma accidentului din 05.11.2006, este de 16,51

zile. Din concluziile expertizei contabile judiciare rezultă că prejudiciul

creat reclamantei, prin lipsa folosirii autoturismului este de 188.856,86

lei.(…)

Conform art. 9 pct. 2 din Condițiile de asigurare CASCO,

stabilirea și plata despăgubirilor se fac de către asigurător, în baza

documentației complete privind cauzele și împrejurările în care s-a produs

evenimentul asigurat precum și pagubele produse.

Conform art. 3 pct. 3 lit. b), din aceleași condiții,

asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru pagubele produse prin întreruperea

folosirii autovehiculului asigurat, chiar ca urmare a unei clauze cuprinse în

asigurare.

Instanța, raportat la condițiile de asigurare CASCO de mai sus

și la dispozițiile legii privind asigurările și reasigurările, precum și la

art. 969 C. civ., conform cărora, convențiile legal făcute au putere de lege

între părțile contractante, a respins ca nefondată acțiunea comercială formulată

de formulată, precizată de reclamanta P.A.B. România SRL împotriva pârâtei

U.A.  SA (fosta U.V.I.G. SA) București  pentru pretenții.

Astfel, avându-se în vedere art. 3 pct. 3 lit. b) din Condițiile

de asigurare CASCO, nu se pot acorda despăgubiri pentru faptul că, pe perioada

noiembrie 2006-decembrie 2008, reclamanta a fost lipsită de posibilitatea

utilizării autoturismului, neputându-se reține totodată existența faptei

ilicite din partea pârâtei.

Împotriva acestei sentințe reclamanta a declarat apel. Apelul a

fost respins ca nefondat prin decizia comercială nr. 122/2011 pronunțată de

Curtea de Apel Timișoara, Secția comercială. Instanța de apel a apreciat că

hotărârea atacată este temeinică și legală.

Împotriva cestei decizii a declarat recurs reclamanta care a

invocat dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. și a solicitat admiterea

lui, modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii acțiunii.

Recurenta a criticat faptul că instanța de fond a reținut că,

raportat la prevederile art. 9.2, art. 3.3 lit. b) în condițiile de asigurare

casco, acțiunea este nefondată și nu se pot acorda despăgubiri pentru faptul că

pe perioada indicată, respectiv noiembrie 2006-decembrie 2008, a fost lipsită

de folosința autoturismului, astfel că nu se poate reține culpa pârâtei.

Această motivare nu poate fi reținută, în opinia recurentei, deoarece

prevederile art. 3.3 lit. b) se referă la întreruperea folosinței

autovehiculului din cu totul alte cauze, și nu din propria culpă a

asiguratorului.

Recurenta a susținut că, în speță, asigurătorul nu a respectat

propriile obligații, mai precis le-a executat cu întârziere, obligații

prevăzute la art. 9.1-9.2 din aceleași condiții de asigurare casco.

Recurenta a învederat că instanța, interpretând contractul, ar

fi trebuit să dea contur unor asemenea clauze, urmând regulile prevăzute de

art. 981 și de art. 970 C. civ. În consecință, instanța de apel a interpretat

în mod greșit actul juridic dedus judecății și a schimbat înțelesul lămurit și

neîndoielnic al acestuia, căci recurenta  nu a solicitat despăgubiri

pentru daune interese intimatei, care din culpa sa – prin nerespectarea

condițiilor de asigurare CASCO a creat prejudicii prin neutilizarea

autoturismului, datorită culpei intimatei de a aproba în timp real devizul de

reparație și de a exprima acordul și acceptul de plată cu încălcarea

prevederilor art. 9.1-9.2 din condițiile de asigurare CASCO.

Înalta Curte, analizând decizia atacată prin prisma criticilor

formulate de către reclamantă, a constatat că soluția instanței de apel este

corectă prin aplicarea dispozițiilor art. 294 C.proc.civ., pentru următoarele

considerente:

Curtea de Apel Timișoara a constatat in mod corect ca nu poate

fi antrenata răspunderea societății SC U.A. SA in calitate de asigurător,

reținând in cauza aplicabilitatea art. 3.3 lit. b) din condițiile de asigurare

a autovehiculelor pentru avarii si furt-CASCO, unde se prevede ca asigurătorul

nu acorda despăgubiri pentru pagubele produse pentru întreruperea folosirii

autovehiculului asigurat chiar si ca urmare a unor clauze cuprinse in

asigurare. Aceasta clauza contractuala, coroborata cu art. 2 din Legea nr.

136/1995 modificata, privind asigurările si reasigurările in România, ce

prevede ca: "in asigurarea facultativă raporturile dintre asigurat și

asigurător, precum si drepturile și obligațiile fiecărei părți se stabilesc

prin contractul de asigurare", determina exonerarea pârâtei - societatea

de asigurări - de plata unor despăgubiri de natura celor solicitate de

reclamanta."

Ca instanța de control judiciar, instanța de recurs soluționând

calea de atac nu va judeca din nou procesul, ci va verifica daca hotărârea

atacata a fost sau nu pronunțata cu respectarea dispozițiilor legale. Fiind o

instanța de control, si nu de judecata in fond, instanța de recurs va verifica

hotărârea atacata pe baza probelor deja administrate, cu excepția probei cu

înscrisuri în cadrul căreia instanța de recurs poate primi acte noi cu o

înrâurire hotărâtoare daca ar fi fost folosite de instanța a cărei hotărâre s-a

atacat.

Recurenta însă, si in motivele de recurs, invoca in continuare

prevederile art. 998-999 C. civ., făcând abstracție de faptul ca despăgubirea a

solicitat-o si a primit-o in baza unui contract de asigurare facultativa si ca

in condițiile in care solicita repararea unui prejudiciu rezultat din

executarea contractului ar trebuie sa se întemeieze tot pe contractul de

asigurare casco. Recurenta reclamanta nu a înțeles să arate si sa dovedească

care sunt dispozițiile contractuale încălcate generatoare ale unui prejudiciu

de 188.000 de lei. Societatea intimată  nu a săvârșit vreo fapta ilicita

cauzatoare de prejudicii, nu a încălcat prevederile contractuale, iar in ceea

ce privește prejudiciul solicitat de reclamanta, acesta nu este cert si nici

dovedit.

Curtea de apel, in mod corect a reținut ca in condițiile acestui

litigiu cerințele existentei unui prejudiciu nu sunt îndeplinite, deși la dosar

exista o expertiza tehnica contabila, constatările expertului sunt

insuficiente, incomplete si fără relevanță.

Pe cale de consecință, raportat la ansamblul considerentelor de

fapt și de drept anterior învederate, răspunderea contractuală a societății

intimate nu poate fi angajată, motiv pentru care conform art. 312 C. proc.

civ.  s-a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC P.A.B.

România SRL Arad împotriva deciziei nr. 122 din 5 mai 2011 pronunțată de Curtea

de Apel Timișoara,  Secția comercială.