ÎCCJ, decizie (scj.ro #83053)

Acțiune

formulată împotriva unei agenții bancare. Lipsa capacității procesuale de

folosință

Cuprins

pe materii: Drept procesual civil. Procedura contencioasă. Părțile

Index

alfabetic: daune morale

-

excepția lipsei capacității procesuale de folosință

-

agenție bancară

C. proc. civ., art. 41 alin. (1), art. 43 alin. (1)

Legea nr. 31/1990, art. 43 alin. (3)

Capacitatea procesuală de folosință reprezintă alături de

capacitatea procesuală de exercițiu o condiție de exercițiu a acțiunii civile

în lipsa căreia procesul civil nu poate fi început sau continuat.

O agenție înființată de o instituție bancară, conform art. 43

alin. (3) din Legea nr. 31/1990, nu poate fi titulară de drepturi și obligații

întrucât este o entitate lipsită de personalitate juridică. Raporturile de

subordonare în care se află agenția față de societatea mamă determină

obligația agenției de a încheia acte juridice numai în numele societății mamă,

doar aceasta din urmă având,  capacitate procesuală ca titular de drepturi

și obligații.

Secția

a II-a civilă, Decizia nr. 4197 din 16 decembrie 2011

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, Secția

comercială, reclamantul F.R. a chemat în judecată pe pârâta Banca I.R. -

Agenția Arad, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, să fie

obligată pârâta la plata sumei de 60.000 euro, cu titlu de daune morale.

Î

n motivarea cererii,

reclamantul a arătat că a îndeplinit funcția de

administrator unic al SC

F.A. SRL și în exercitarea atribuțiilor sale a emis OP din 22 mai 2007, prin

care a solicitat pârâtei schimbul valutar lei - euro a unei sume de bani aflați

în contul societății, precum și plata unui furnizor, însă a refuzat să

procedeze la plata

furnizorului, invocând

existența unei hotărâri

AGA de revocare a reclamantului din funcția de

administrator al societății.

Reclamantul a apreciat această faptă a băncii ca ilicită,

întrucât SC F.A. SRL era reprezentată în raporturile cu terții de el, în calitate

de administrator unic, raporturile dintre asociați și administrator fiind

raporturi interne ale societății, banca neavând competența legală de a analiza

legalitatea sau oportunitatea acțiunilor unui asociat.(…)

Pârâta a invocat excepția lipsei capacității procesuale de

folosință a Agenției Arad care nu poate fi titular de drepturi și obligații

întrucât este o entitate lipsită de personalitate juridică, înființată de Banca

I.R. SPA Italia Treviso conform art. 43 alin. (3) din Legea nr. 31/1990;

raporturile de subordonare în care se află societatea mamă și agenția impun

acesteia din urmă obligația de a încheia acte juridice numai în numele

societății mamă, care este și titulara drepturilor și obligațiilor, astfel că

numai societatea mamă are capacitate procesuală; că dispozițiile art. 41 alin.

(2) C. proc. civ. nu-i sunt aplicabile agenției, pentru că exclud raportul de

subordonare.

Prin sentința comercială nr. 1501/2010, Tribunalul Arad a respins

excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei Banca I.R. Spa -

Agenția Arad și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului

F.R.

A respins acțiunea formulată de reclamantul F.R. în

contradictoriu cu pârâta Banca I.R. Spa - Agenția Arad.(…)

Împotriva menționatei sentințe a declarat apel reclamantul F.R.,

solicitând schimbarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii.(…)

Curtea de Apel Timișoara a invocat excepția de ordine publică a

lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei Banca I.R. - Agenția Arad.

Curtea de Apel Timișoara, Secția comercială, prin decizia civilă

nr. 60/A/2011 a admis apelul declarat de reclamantul F.R. împotriva sentinței

comerciale nr. 1501/2010 pronunțată de Tribunalul Arad.

A schimbat în tot hotărârea atacată în sensul că a admis

excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei Banca I.R. -

Agenția Arad și a respins acțiunea reclamantului, ca fiind introdusă împotriva

unei persoane lipsite de capacitate de folosință, iar ca atare a respins și

excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel Timișoara a

reținut următoarele:

Instanța de fond în mod greșit a respins excepția lipsei

capacității de folosință a pârâtei, însușindu-și opinia reclamantului, în

sensul că agenția reprezintă o extensie comercială în teritoriu a societății

mamă.

Curtea a reținut că, potrivit art. 41 alin. (1) C. proc. civ.,

orice persoană care are folosința drepturilor civile poate fi parte în judecată

și că textul impune existența capacității de folosință a reclamantului, ca o

condiție a accesului la justiție.

În egală măsură, principiul contradictorialității, ce guvernează

procesul civil conform art. 129 alin. (4)-(5) C. proc. civ., impune ca cerința

capacității procesuale să fie îndeplinită și în persoana pârâtului. Excepția

lipsei capacității procesuale poate fi invocată în orice stare a pricinii și

chiar de către instanță, conform art. 43 alin. (1) C. proc. civ., fiind lovite

de nulitate atât actele de procedură ale incapabilului, cât și hotărârea

pronunțată în aceste condiții.

În speță, pârâta are statut de agenție, care este un sediu

secundar, definit de art. 41 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, modificat prin

Legea nr. 441/2006, agenția fiind un dezmembrământ fără personalitate juridică

al societății comerciale.

Fiind un dezmembrământ al societății, agenția nu poate fi o

societate ori o asociație în sensul art. 41 alin. (2) C. proc. civ. ce prevede

că asociațiile sau societățile care nu au personalitate juridică pot sta în

judecată ca pârâte, dacă au organe proprii de conducere.

Angajarea răspunderii delictuale presupune săvârșirea unei fapte

culpabile, în sensul art. 998 C. civ.

Cum în cauză reclamantul a solicitat angajarea răspunderii directe

a agenției care nu are personalitate juridică și funcționează în baza unei

împuterniciri de a reprezenta sau promova societatea, agenția fiind un sediu

secundar, cât timp răspunderea delictuală exclude prin ipoteză existența unui

mandat, acțiunea reclamantului a fost respinsă pe fond.

Împotriva menționatei decizii, reclamantul F.R. a declarat

recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului,

modificarea în tot a deciziei în sensul admiterii cererii de chemare în

judecată.(…)

Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma criticilor

formulate, în raport de actele aflate la dosar și de dispozițiile legale

incidente în cauză, a constatat că motivele invocate de recurentul reclamant nu

se încadrează în art. 304 C. proc. civ. care să conducă la modificarea

acesteia, astfel că recursul este nefondat.

Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea unei

hotărâri se poate cere atunci când hotărârea este lipsită de temei legal ori a

fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Recurentul reclamant critică a doua ipoteză, încălcarea,

aplicarea greșită a legii.

În argumentarea acestui motiv, recurentul a invocat încălcarea

dispozițiilor art. 295 C. proc. civ. în soluționarea excepției lipsei

capacității procesuale de folosință a intimatei-pârâte Banca I.R. Spa - Agenția

Arad, critică ce se dovedește a fi nefondată.

Excepțiile procesuale constituie un mijloc prin care, în

condițiile legii și fără a pune în discuție fondul, partea interesată,

procurorul sau instanța, din oficiu, invocă neregularități procedurale sau

lipsuri referitoare la dreptul material la acțiune.

Excepția lipsei capacității procesuale de folosință a

intimatei-pârâte Banca I.R. Spa - Agenția Arad este o excepție de ordine

publică, referitoare la exercițiul dreptului la acțiune, ce poate fi pusă în

discuție în orice stare a pricinii inclusiv în calea de atac a recursului

și, cu atât mai mult în calea de atac  a apelului.

Potrivit art. 41 alin. (1) C. proc. civ., orice persoană care

are folosința drepturilor civile poate fi parte în judecată, textul legal

definește prin urmare capacitatea de folosință ca fiind aptitudinea unei

persoane fizice sau juridice de a avea drepturi și obligații în plan procesual.

Capacitatea procesuală de folosință reprezintă alături de

capacitatea procesuală de exercițiu o condiție de exercițiu a acțiunii civile

în lipsa căreia procesul civil nu poate fi început sau continuat.

Potrivit art. 43 alin. (1) C. proc. civ. lipsa capacității de

exercițiu a drepturilor procedurale poate fi invocată în orice stare a

pricinii.(…)

Referitor la dezlegarea dată excepției lipsei capacității de

folosință a intimatei-pârâte, dispozițiile art. 41 alin. (2) C. proc. civ. care

reglementează folosința și exercițiul drepturilor procesuale au fost corect

aplicate, astfel că agenția nu are capacitate procesuală de folosință de a sta

în judecată în calitate de pârâtă.

Nici critica privind greșita aplicare a legii asupra fondului

excepției nu poate fi reținută în raport de dispozițiile art. 41 alin. (2)

C.proc.civ., avându-se în vedere că agenția, ca dezmembrământ al băncii, nu

poate fi asimilată unei asociații, cu structură de conducere de sine

stătătoare, cu autonomie decizională și patrimonială, niciuna dintre aceste

trăsături nefiind întrunite în cazul agenției.

Pe de altă parte, agenția nu poate fi asimilată nici unei

societăți fără personalitate juridică, de vreme ce și această entitate

beneficiază de putere de decizie, patrimoniu și autonomie, ceea ce nu este

cazul în materia agenției, văzută doar ca un dezmembrământ operațional în

teritoriu al societății, care păstrează mai departe, toate prerogativele de

decizie, angajare și control cu privire la activitatea personalului din

agenție.

În raport de specificul raportului litigios dedus judecății –

răspundere civilă delictuală – este cu neputință de admis că autorul faptei

ilicite, cu o răspundere proprie, să fie agenția unei persoane juridice, în

condițiile în care o atragere a acestei răspunderi ar implica, în mod

inevitabil, angajarea patrimonială a societății, ca autor al faptului ilicit,

fără însă ca aceasta să fie parte în proces, prin organele sale de conducere.

Față de această situație, Înalta Curte, cu aplicarea dispozițiilor

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins ca nefundat recursul reclamantului.