ÎCCJ, decizie (scj.ro #84134)

Pedeapsă accesorie. Interzicerea dreptului de a alege Cuprins pe materii: Drept penal. Partea generală. Pedepsele.

Pedepsele complementare și pedepsele accesorii aplicabile persoanei fizice Indice alfabetic: Drept penal - pedeapsă accesorie - interzicerea dreptului de a alege C. pen., art. 64 alin. (1) lit. a), art. 71 alin. (1) Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 3 În lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la art. 3 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, pedeapsa accesorie privind interzicerea dreptului de a alege, prevăzută în art. 71 alin. (1) raportat la art. 64 alin. (1) lit. a) C. pen., nu se aplică în mod automat, ci numai în baza unei hotărâri judecătorești definitive de condamnare, dacă instanța constată că, în raport cu gravitatea infracțiunii comise, interzicerea dreptului de a alege respectă principiul proporționalității.

I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 623 din 2 februarie 2007 Prin sentința penală nr. 276 din 10 mai 2006 a Tribunalului Brașov, în baza art. 174 și art. 175 alin. (1) lit. c) și i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) și art. 74 alin. (1) lit. a) și c) raportat la art. 76 C. pen., a fost condamnat inculpatul B.G. la 7 ani închisoare și la pedeapsa complementare a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a)-c) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale, făcându-se și aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a), b), c) și e) C. pen. Prin decizia penală nr. 323 din 9 noiembrie 2006, Curtea de Apel Brașov a admis apelul declarat de procuror și apelul inculpatului împotriva sentinței penale nr. 276 din 10 mai 2006 , pe care a desființat-o numai cu privire la conținutul pedepsei accesorii aplicate inculpatului, respectiv interzicerea dreptului de a alege prevăzut în art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen.

Recursul declarat, între alții, de procuror, cu privire la individualizarea pedepsei, prin care acesta a criticat hotărârea pentru înlăturarea de către instanța de apel, din conținutul pedepsei accesorii aplicate, a interzicerii dreptului de a alege prevăzut în art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen., este fondat.

Pentru a dispune înlăturarea din conținutul pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a alege, instanța de apel a motivat sumar: „Față de hotărârea Hirst contra Marii Britanii din 30 martie 2004 prin care CEDO a statuat că o interdicție absolută de a vota impusă tuturor deținuților nu intră în marja de apreciere a statului, fiind violat art. 3 din Protocolul nr. 1 al Convenției, întrucât nu există o legătură între interdicția votului și prevenirea infracțiunilor sau scopul reinserției sociale a infractorilor, se impune înlăturarea din conținutul pedepsei accesorii aplicate inculpatului interzicerea dreptului de a vota prevăzut în art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen.” Decizia instanței de apel este greșită, bazându-se pe o interpretare sumară, extrasă din motivarea nuanțată și complexă a Deciziei nr. 2 din 6 octombrie 2005 a Curții Europene a Drepturilor Omului (Marea Cameră) pronunțată în cauza Hirst contra Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

Din examinarea cauzei Hirst contra Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, rezultă că aceasta are la origine o plângere adresată Curții (CEDO) de către John Hirst, cetățean al acestui stat care a reclamat faptul că a fost lezat în drepturile sale în calitate de deținut condamnat, care își ispășește pedeapsa, prin lipsirea totală a dreptului de vot. Reclamantul a invocat art. 3 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut, ca circumstanțe esențiale ale cauzei la abordarea în fapt, împrejurarea că la 11 februarie 1980 cetățeanul John Hirst a fost condamnat de instanța națională la o pedeapsă cu închisoarea pe viață pentru „omor involuntar”, calificare reținută având în vedere responsabilitatea sa diminuată relevată de actele medicale.

În realitate, pedeapsa se compune dintr-o parte cu executare reală (care să răspundă exigențelor de reprimare și intimidare) care a expirat la 25 iunie 1994 și o parte în care reclamantul a rămas în detenție din considerente de risc și periculozitate, comisia de liberare condiționată considerând că el continuă să prezinte risc grav pentru public. Sesizarea Curții Europene a Drepturilor Omului a fost făcută de reclamant în această a doua parte a executării pedepsei.

Potrivit art. 3 din „Legea din 1983” privind reprezentarea poporului, din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord „orice persoană condamnată este în timpul încarcerării sale într-un penitenciar în executarea pedepsei sale (...) incapabil din punct de vedere legal de a vota la alegerile parlamentare sau locale.” La abordarea în drept - având în vedere temeiul plângerii reclamantului - Curtea Europeană a Drepturilor Omului a examinat cauza în raport cu prevederile art. 3 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea dreptului omului și a libertăților fundamentale, potrivit căruia „ înaltele Părți contractante se angajează să organizeze la intervale de timp rezonabile alegeri libere cu vot secret, în condițiile care asigură libera exprimare de opinie a poporului privind alegerea corpului legislativ.” Referitor la acest text, în motivarea în drept a deciziei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a făcut aprecieri de esență pentru înțelegerea corectă a modului cum trebuie interpretate prevederile art. 3 din Protocolul nr. 1, astfel încât dreptul la alegeri libere să nu fie încălcat.

Astfel, la paragraful nr. 60 din decizie se motivează: drepturile consacrate de art. 3 din Protocolul nr. 1 nu sunt absolute. Există loc pentru limitări și statele contractante trebuie să știe să-și acorde o marjă de apreciere în materie. Pe de altă parte, Curtea Europeană a Drepturilor Omului reține că nu este acceptabil ca un deținut să fie decăzut din drepturile sale garantate de Convenție (drepturi electorale) pentru simplul fapt că el se găsește închis ca urmare a unei condamnări.

Dacă în privința scopului interdicției de a vota impus reclamantului din cauza Hirst, Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu exclude legitimitatea acestuia, în privința proporționalității acestei interdicții instanța subliniază, în paragraful nr. 76, că „ măsura în cauză este disproporționată mai ales că este vorba de o interdicție care lovește în mod automat în toți deținuții condamnați, având efecte arbitrare” și neputând să treacă ca o pedeapsă legal aplicată reclamantului din moment ce acesta și-a terminat de ispășit pedeapsa retributivă (respectiv aceea cu executare reală care a expirat la 25 iulie 1994). Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reafirmat că, dacă marja de apreciere este largă, ea nu este nelimitată.

Prin urmare art. 3 din „Legea britanică din 1983” care interzice tuturor deținuților să voteze este un instrument fără nuanțe care lipsește de dreptul de vot garantat un mare număr de indivizi în mod nediferențiat Așa fiind, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că o astfel de restricție generală, automată și nediferențiată, la un drept consacrat de Convenție și care are o importanță crucială, trece peste o marjă de apreciere acceptabilă oricât de largă ar fi ea și este incompatibilă cu art. 3 din Protocolul nr. 1 al Convenției. Pentru aceste motive, a decis că există în cauza Hirst contra Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord o încălcare a art. 3 din Protocolului nr. 1 adițional la Convenție.

Sintetizând, din motivarea Deciziei nr. 2 din 6 octombrie 2005 a Curții Europene a Drepturilor Omului, rezultă că dreptul la vot garantat de art. 3 din Protocolul nr. 1 al Convenției nu este absolut și poate face obiectul unor limitări, statele contractante având o largă marjă de apreciere în materie. Această marjă de aprecierea nu este nelimitată. Restricțiile și limitările în materia dreptului la vot trebuie apreciate de o instanță independentă în fiecare caz în parte. Parlamentul nu poate interzice automat (prin lege) exercitarea unui drept subiectiv fundamental, ca dreptul de a alege, unei categorii întregi, cum este aceea a deținuților dintr-un stat parte al Convenției, întrucât acest fapt ar avea efecte arbitrare.

De aceea, este necesară aprecierea instanței în fiecare caz în parte și în contradictoriu, astfel încât necesitatea și proporționalitatea să poate fi apreciate individual și în contradictoriu. În cauza Hirst contra Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord încălcarea dreptului subiectiv ce exprimă conținutul dreptului la alegeri libere este generată de „Legea britanică din 1983" ce reglementează alegerile, interdicția de a vota operând ope legis și față de toți condamnații, instanțele britanice nefiind chemate să se pronunțe pentru fiecare caz în parte. Prin urmare, din decizia instanței europene rezultă că ceea ce este criticabil este legea ce interzice automat și nediferențiat dreptul la vot unei categorii întregi de persoane.

Referitor la cauza din prezentul dosar privind pe inculpatul recurent B.G., în care este pusă în discuție pedeapsa accesorie a interdicției de a vota în cursul executării pedepsei de 7 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea de omor calificat, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că potrivit art. 36 din Constituția României cetățenii au drept de vot de la vârsta de 18 ani împliniți până la ziua alegerilor inclusiv. Nu au drept de vot debilii sau alienații mintali, puși sub interdicție, și nici persoanele condamnate, prin hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor electorale. Dispozițiile constituționale sunt preluate în Legea electorală. Art. 71 al.

(1) C. pen., referitor la pedepsele accesorii, prevede: condamnarea la pedeapsa detențiunii pe viață sau a închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a)-c), din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei. Art. 64 alin. (1) lit. a) C. pen. se referă la dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice. Din examinarea textului art. 71 alin. (1) C. pen. referitor la pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a alege și de a fi ales rezultă că acesta se aplică de drept odată cu pronunțarea unei pedepse privative de libertate pentru comiterea unei infracțiuni.

Pedeapsa accesorie referitoare la interdicția de a alege și de a fi ales operează, prin urmare, chiar dacă instanța omite să o menționeze în hotărâre. Din acest punct de vedere, ca și Legea britanică din 1983, care a făcut obiectul Deciziei nr. 2 din 6 octombrie 2005 a Curții Europene a Drepturilor Omului - deși mai puțin restrictive - dispozițiile art. 71 alin. (1) raportat la art. 64 C. pen. aduc atingere dreptului la alegeri libere garantat prin Protocolul nr. 1 al Convenției întrucât prin formula „ atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a)-c)” restrâng în mod automat și nediferențiat drepturile electorale ale condamnaților la închisoare, fără a examina proporționalitatea măsurii de limitare a acestor drepturi fundamentale de la caz la caz.

Este posibil, astfel, ca un condamnat care execută o pedeapsă pentru o infracțiune ușoară, considerată de lege mai puțin periculoasă, să fie sancționat cu interzicerea dreptului la vot, la fel ca și un condamnat la pedeapsa închisorii pentru o infracțiune gravă, cum este infracțiunea de omor calificat. Acest procedeu este nerezonabil, interdicția drepturilor electorale fiind aplicată fără respectarea principiului proporționalității în fiecare caz în parte. Din acest motiv în acord și cu decizia Curții Europene a Drepturilor Omului din cauza Hirst contra Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord se impune ca aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor electorale să fie realizată numai în baza hotărârii definitive a instanței, după ce în prealabil această pedeapsă accesorie este pusă în discuție în fiecare caz în contradictoriu și după examinarea împrejurării dacă interdicția respectă principiul proporționalității.

În cauză, inculpatul a comis o infracțiune de omor calificat constând în uciderea fratelui său. Gravitatea faptei relevă că inculpatul nu avea capacitatea de a aprecia asupra unor valori fundamentale cum este viața. Este adevărat că într-o societate democratică și dreptul la alegeri libere este o valoare fundamentală. Din moment ce inculpatul nu are maturitatea de a respecta dreptul la viață al celor mai apropiați semeni, acesta fiind unul din motivele pentru care va fi lipsit de libertate până la executarea pedepsei, se impune în mod rezonabil concluzia că inculpatul nu este în măsură să aprecieze asupra modului cum este guvernată țara și să-și exprime opinia cu privire la alegea corpului legislativ.

Prin urmare, este proporțională și justificată măsura interzicerii drepturilor sale electorale de către instanță pe durata executării pedepsei. Așa fiind, decizia instanței de apel care printr-o interpretare a dispozitivului deciziei Curții Europene a Drepturilor Omului, fără a vedea motivarea complexă și nuanțată a acesteia, a înlăturat pedeapsa accesorie aplicată inculpatului de prima instanța este nelegală. În consecință, recursul declarat de procuror a fost admis, iar decizia atacată a fost casată, fiind menținută sentința pronunțată de prima instanță.