ÎCCJ, decizie (scj.ro #84134)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #84134) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Pedeapsă accesorie. Interzicerea

dreptului de a alege

Cuprins pe materii:

Drept penal.

Partea generală. Pedepsele. Pedepsele complementare și pedepsele

accesorii aplicabile persoanei fizice

Indice alfabetic:

Drept penal

-

pedeapsă accesorie

-

interzicerea dreptului de a alege

C. pen.,

art. 64 alin.

(1) lit. a), art. 71 alin. (1)

Protocolul nr. 1 adițional la

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a

libertăților fundamentale,

art. 3

În lumina jurisprudenței

Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la art. 3 din Protocolul

nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului

și a libertăților fundamentale, pedeapsa accesorie privind

interzicerea dreptului de a alege, prevăzută în art. 71 alin. (1)

raportat la art. 64 alin. (1) lit. a) C. pen., nu se aplică în mod

automat, ci numai în baza unei hotărâri judecătorești definitive

de condamnare, dacă instanța constată că, în raport cu

gravitatea infracțiunii comise, interzicerea dreptului de a alege

respectă principiul proporționalității.

I.C.C.J.,

secția penală, decizia nr. 623 din 2 februarie 2007

Prin

sentința penală nr. 276 din 10 mai 2006 a Tribunalului Brașov,

în baza art. 174 și art.

175 alin. (1) lit. c) și i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) și

art. 74 alin. (1) lit. a) și c) raportat la

art. 76 C. pen., a fost condamnat

inculpatul B.G. la 7 ani închisoare

și la pedeapsa complementare a interzicerii drepturilor prevăzute în

art. 64 alin. (1) lit. a)-c) C. pen. pe o durată de 3 ani după

executarea pedepsei principale, făcându-se și

aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a), b), c) și e) C. pen.

Prin decizia penală nr.

323 din 9 noiembrie 2006, Curtea de Apel Brașov a admis apelul declarat de

procuror

și apelul inculpatului

împotriva sentinței penale nr. 276

din 10 mai 2006

, pe care a

desființat-o numai cu privire

la conținutul pedepsei accesorii

aplicate inculpatului, respectiv interzicerea dreptului de a alege

prevăzut în art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen.

Recursul declarat, între

alții, de procuror, cu privire la individualizarea pedepsei, prin care

acesta a criticat hotărârea pentru înlăturarea de către

instanța de apel, din conținutul pedepsei accesorii aplicate, a

interzicerii dreptului de a alege prevăzut în art. 71, art. 64 alin. (1)

lit. a) teza I C. pen., este fondat.

Pentru a dispune înlăturarea din

conținutul pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a alege,

instanța de apel a motivat sumar: „Față de hotărârea Hirst

contra Marii Britanii din 30 martie 2004 prin care CEDO a statuat că o

interdicție absolută de a vota impusă tuturor

deținuților nu intră în marja de apreciere a statului, fiind

violat art. 3 din Protocolul nr. 1 al Convenției, întrucât nu există

o legătură între interdicția votului și prevenirea

infracțiunilor sau scopul reinserției sociale a infractorilor, se

impune înlăturarea din conținutul pedepsei accesorii aplicate

inculpatului interzicerea dreptului de a vota prevăzut în art. 64 alin.

(1) lit. a) teza I C. pen.”

Decizia instanței de apel

este greșită, bazându-se pe o interpretare sumară, extrasă

din motivarea nuanțată și complexă a Deciziei nr. 2 din 6

octombrie 2005 a Curții Europene a Drepturilor

Omului (Marea Cameră) pronunțată în cauza Hirst contra

Regatului Unit

al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

Din examinarea cauzei Hirst

contra Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, rezultă

că aceasta are la origine o plângere

adresată

Curții (CEDO) de către John Hirst, cetățean al acestui stat

care a

reclamat faptul că a fost lezat în drepturile sale în

calitate de deținut condamnat, care își ispășește

pedeapsa, prin lipsirea totală a dreptului de vot. Reclamantul a invocat

art. 3 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Curtea Europeană a

Drepturilor Omului a reținut, ca circumstanțe esențiale ale

cauzei la abordarea în fapt, împrejurarea că la 11 februarie 1980

cetățeanul John Hirst a fost condamnat de instanța națională

la o pedeapsă cu închisoarea pe viață pentru „omor involuntar”,

calificare reținută având în vedere responsabilitatea sa

diminuată relevată de actele medicale.

În

realitate, pedeapsa se compune dintr-o parte cu executare reală

(care să

răspundă exigențelor de reprimare și intimidare) care a

expirat la 25 iunie 1994 și o parte în care reclamantul a rămas în

detenție din considerente de risc și periculozitate, comisia de

liberare condiționată considerând că el continuă să

prezinte risc grav pentru public.

Sesizarea

Curții Europene a Drepturilor Omului a fost făcută de reclamant

în această a

doua

parte a executării pedepsei.

Potrivit art. 3 din „Legea din

1983” privind reprezentarea poporului, din Regatul Unit al Marii Britanii

și Irlandei de

Nord „orice

persoană condamnată este în timpul încarcerării sale într-un

penitenciar

în executarea pedepsei sale (...) incapabil din punct de vedere legal de a vota

la alegerile parlamentare sau locale.”

La abordarea în drept - având

în vedere temeiul plângerii reclamantului - Curtea Europeană a Drepturilor

Omului a examinat cauza în raport cu prevederile art. 3 din Protocolul nr. 1

adițional la Convenția pentru apărarea dreptului omului și

a libertăților fundamentale, potrivit căruia „

înaltele

Părți contractante se angajează să organizeze la intervale

de timp rezonabile alegeri libere cu vot secret, în condițiile care

asigură libera exprimare de opinie a poporului privind alegerea corpului

legislativ.”

Referitor la acest text, în

motivarea în drept a deciziei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a

făcut aprecieri

de esență

pentru înțelegerea corectă a

modului cum trebuie interpretate prevederile art. 3 din Protocolul nr. 1,

astfel încât dreptul la alegeri libere să nu fie încălcat. Astfel, la

paragraful nr. 60 din decizie se motivează:

drepturile consacrate de art. 3 din Protocolul

nr. 1 nu sunt

absolute. Există loc

pentru limitări și statele contractante

trebuie să

știe să-și acorde o marjă de apreciere în materie.

Pe de

altă parte, Curtea Europeană a Drepturilor Omului reține că

nu este acceptabil ca

un

deținut să fie decăzut din drepturile sale garantate de

Convenție (drepturi electorale) pentru simplul fapt că el se

găsește închis ca urmare a unei condamnări.

Dacă

în privința scopului interdicției de a vota impus reclamantului

din cauza Hirst, Curtea

Europeană a Drepturilor Omului nu exclude legitimitatea acestuia, în

privința

proporționalității

acestei interdicții instanța subliniază, în paragraful

nr. 76, că

„

măsura în cauză este

disproporționată mai ales că este vorba de o interdicție

care lovește în mod automat în toți deținuții

condamnați, având efecte arbitrare” și neputând să treacă

ca o pedeapsă legal aplicată reclamantului din moment ce acesta

și-a terminat de ispășit pedeapsa retributivă (respectiv

aceea cu executare reală care a expirat la 25 iulie 1994).

Curtea

Europeană a Drepturilor Omului a reafirmat că, dacă marja de

apreciere este largă,

ea nu este nelimitată. Prin urmare art. 3 din „Legea

britanică din 1983”

care interzice tuturor deținuților să voteze este un instrument

fără nuanțe care lipsește de dreptul de vot garantat un

mare număr de indivizi în mod nediferențiat

Așa

fiind,

Curtea Europeană a

Drepturilor Omului a considerat că o astfel de restricție

generală, automată și nediferențiată, la un drept

consacrat de Convenție și care are o importanță

crucială, trece peste o marjă de apreciere acceptabilă oricât de

largă ar fi ea și este incompatibilă cu art. 3 din Protocolul

nr. 1 al Convenției.

Pentru aceste motive, a decis

că există

în cauza Hirst contra

Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord o

încălcare

a art. 3 din Protocolului nr. 1 adițional la Convenție.

Sintetizând, din motivarea

Deciziei nr. 2 din 6 octombrie 2005 a Curții Europene a Drepturilor

Omului, rezultă că

dreptul la vot garantat de art. 3 din Protocolul nr. 1 al

Convenției nu este absolut și poate face obiectul unor limitări,

statele contractante având o largă marjă de apreciere în materie.

Această

marjă de aprecierea nu este nelimitată.

Restricțiile

și limitările în materia dreptului la vot trebuie apreciate de o

instanță independentă

în

fiecare caz în parte.

Parlamentul nu poate interzice automat (prin

lege) exercitarea

unui drept subiectiv

fundamental, ca dreptul de a alege, unei categorii întregi, cum este aceea a

deținuților dintr-un stat parte al Convenției, întrucât acest

fapt ar avea efecte arbitrare.

De aceea, este necesară

aprecierea instanței în fiecare caz în

parte

și în contradictoriu, astfel încât necesitatea și

proporționalitatea să

poate fi apreciate individual și în

contradictoriu.

În cauza Hirst contra Regatului

Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord încălcarea dreptului

subiectiv ce exprimă conținutul dreptului la alegeri libere este

generată de „Legea britanică din 1983" ce reglementează

alegerile, interdicția de a vota operând

ope legis

și față

de toți condamnații, instanțele

britanice nefiind chemate să se pronunțe

pentru fiecare caz în

parte.

Prin

urmare, din decizia instanței europene rezultă că ceea ce este

criticabil este legea ce

interzice automat și nediferențiat dreptul la vot unei categorii

întregi de persoane.

Referitor la cauza din

prezentul dosar privind pe inculpatul recurent B.G., în care este pusă în

discuție pedeapsa accesorie a interdicției de a vota în cursul

executării pedepsei de 7 ani închisoare aplicată pentru

infracțiunea de omor calificat, Înalta Curte de Casație și

Justiție

constată că

potrivit art. 36 din Constituția României cetățenii au drept de

vot

de la vârsta de 18 ani împliniți până la ziua alegerilor inclusiv.

Nu au

drept de vot debilii sau alienații mintali, puși sub

interdicție, și

nici persoanele condamnate, prin hotărâre

judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor electorale.

Dispozițiile constituționale sunt preluate în

Legea electorală.

Art. 71

al. (1) C. pen., referitor la pedepsele accesorii, prevede: condamnarea la

pedeapsa detențiunii pe viață sau a închisorii

atrage de drept interzicerea

drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a)-c), din momentul în

care hotărârea de condamnare a rămas definitivă și

până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea

totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea

termenului de prescripție a executării pedepsei.

Art. 64 alin. (1) lit. a) C.

pen. se referă la dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile

publice sau în funcțiile elective publice.

Din examinarea textului art. 71

alin. (1) C. pen. referitor la pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a

alege și de a fi ales

rezultă

că acesta se aplică de drept odată cu pronunțarea unei

pedepse privative de libertate pentru comiterea unei infracțiuni.

Pedeapsa accesorie referitoare

la interdicția de a alege și de a fi

ales operează, prin urmare, chiar dacă instanța omite

să o menționeze în

hotărâre.

Din acest punct de vedere, ca

și Legea britanică din 1983, care a făcut obiectul Deciziei nr.

2 din 6 octombrie 2005 a Curții Europene a Drepturilor Omului - deși

mai puțin restrictive - dispozițiile art. 71 alin. (1) raportat la

art. 64 C. pen. aduc atingere dreptului la alegeri libere garantat prin Protocolul

nr. 1 al Convenției întrucât prin formula „ atrage de drept interzicerea

drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a)-c)”

restrâng în mod

automat și nediferențiat drepturile electorale ale condamnaților

la închisoare, fără a examina proporționalitatea măsurii de

limitare a acestor drepturi fundamentale de la caz la caz.

Este posibil, astfel, ca un

condamnat care execută o pedeapsă

pentru

o infracțiune ușoară, considerată de lege mai puțin

periculoasă, să

fie

sancționat cu interzicerea dreptului la vot, la fel ca și un

condamnat la

pedeapsa închisorii pentru o infracțiune gravă,

cum este infracțiunea de omor calificat.

Acest procedeu este

nerezonabil, interdicția drepturilor electorale fiind aplicată

fără respectarea principiului proporționalității în

fiecare caz în parte.

Din acest motiv în acord

și cu decizia Curții Europene a Drepturilor Omului din cauza Hirst

contra Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord se impune ca

aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor electorale să fie

realizată numai în baza hotărârii definitive a instanței,

după ce în prealabil această pedeapsă accesorie este pusă

în discuție în fiecare caz în contradictoriu și după examinarea

împrejurării dacă interdicția respectă principiul

proporționalității.

În cauză, inculpatul a

comis o infracțiune de omor calificat constând în uciderea fratelui

său. Gravitatea faptei relevă că inculpatul nu avea capacitatea

de a aprecia asupra unor valori fundamentale cum este viața.

Este

adevărat că într-o societate democratică și dreptul la

alegeri

libere

este o valoare fundamentală.

Din

moment ce inculpatul nu are maturitatea de a respecta dreptul

la viață al celor mai

apropiați semeni, acesta fiind unul din motivele pentru care va fi lipsit

de libertate până la executarea pedepsei, se impune în mod rezonabil

concluzia că inculpatul nu este în măsură să aprecieze

asupra modului cum este guvernată țara și să-și

exprime opinia cu privire la alegea corpului legislativ.

Prin urmare, este

proporțională și justificată măsura interzicerii

drepturilor sale electorale de către instanță pe durata

executării pedepsei.

Așa fiind, decizia

instanței de apel care printr-o interpretare a dispozitivului deciziei

Curții Europene a Drepturilor Omului, fără a vedea motivarea

complexă și nuanțată a

acesteia, a înlăturat pedeapsa accesorie aplicată

inculpatului de prima instanța este

nelegală.

În

consecință, recursul declarat de procuror a fost admis, iar decizia

atacată a fost casată, fiind menținută sentința

pronunțată de prima instanță.