ÎCCJ, decizie (scj.ro #84290)

Rechizitoriul prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a unui învinuit și trimiterea în judecată a unui inculpat. Strămutarea judecării cauzei privind pe inculpat. Efecte Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea generală. Competența. Incompatibilitatea și strămutarea. Strămutarea Indice alfabetic: Drept procesual penal - strămutare - efecte C. proc. pen., art. 60 Potrivit prevederilor art. 60 alin. (2) C. proc. pen., în cazul în care Înalta Curte de Casație și Justiție găsește cererea de strămutare întemeiată, dispune strămutarea judecării cauzei, hotărând totodată în ce măsură actele îndeplinite în fața instanței de la care s-a strămutat cauza se mențin. Din aceste prevederi rezultă că strămutarea nu produce efecte asupra actelor îndeplinite în cursul urmăririi penale, întrucât art. 60 alin. (2) C. proc.

pen. se referă numai la actele îndeplinite în fața instanței, iar strămutarea privește numai judecarea cauzei penale. În consecință, dacă prin același rechizitoriu s-a dispus atât scoaterea de sub urmărire penală a unui învinuit, cât și trimiterea în judecată a unui inculpat, strămutarea cauzei penale privind pe inculpatul trimis în judecată nu produce efecte asupra soluției de scoatere de sub urmărire penală. Ca atare, în cazul în care împotriva soluției de scoatere de sub urmărire penală persoana vătămată formulează plângere în temeiul art. 278 1 C. proc. pen., competența de judecată a plângerii aparține instanței căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță, sesizată inițial prin rechizitoriu, iar nu instanței la care s-a strămutat judecarea cauzei privind pe inculpatul trimis în judecată.

I.C.C.J., secția penală, încheierea nr. 3592 din 5 iunie 2006 Prin sentința penală nr. 443 din 2 noiembrie 2004 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița a fost declinată competența de soluționare a plângerii formulate în temeiul art. 278 1 C. proc. pen., de persoana vătămată O.M., în favoarea Tribunalului Vâlcea, cu motivarea că această instanță este, potrivit art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., competentă material și teritorial să soluționeze cauza în primă instanță. Tribunalul Dâmbovița a apreciat că Tribunalul Vâlcea este competent să soluționeze plângerea, întrucât soluția de scoatere de sub urmărire penală a învinuitului D.G., atacată de persoana vătămată O.M., a fost dispusă prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, parchet care a sesizat Tribunalul Vâlcea ca fiind instanța competentă material și teritorial să cerceteze infracțiunile - între care și aceea prevăzută în art. 215 alin. (5) C. pen.

- săvârșite de inculpata O.M., trimisă în judecată în aceeași cauză, în stare de arest preventiv. Prin sentința penală nr. 62 din 10 mai 2006, Tribunalul Vâlcea și-a declinat, la rândul său, competența în favoarea Tribunalului Dâmbovița și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia. La adoptarea acestei soluții, Tribunalul Vâlcea a avut în vedere faptul că, prin încheierea nr. 3249 din 11 iunie 2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a dispus strămutarea dosarului privind pe inculpata O.M. la Tribunalul Dâmbovița și, ca efect al strămutării, competența de soluționare a plângerii petiționarei O.M., întemeiată pe dispozițiile art. 278 1 C. proc.

pen., aparține tot Tribunalului Dâmbovița. Examinând conflictul negativ de competență, potrivit art. 43 alin. (1), (3) și (7) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în cauză, competența de soluționare aparține Tribunalului Vâlcea, pentru următoarele considerente: Prin plângerea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița, persoana vătămată O.M. a atacat, în temeiul prevederilor art. 278 1 C. proc. pen., soluția de scoatere de sub urmărire penală a învinuitului D.G., dispusă prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, actul de inculpare vizând-o pe petiționară. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești a sesizat Tribunalul Vâlcea cu judecarea infracțiunilor - între care și aceea de înșelăciune prevăzută în art. 215 alin. (5) C. pen.

- săvârșite de inculpata O.M., apreciind că această instanță este competentă material și teritorial să soluționeze cauza. Prin încheierea nr. 3249 din 11 iunie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus strămutarea dosarului privind pe inculpata O.M. la Tribunalul Dâmbovița. Strămutarea este un remediu procesual reglementat de Codul de procedură penală în vederea înlăturării situațiilor care pun în pericol normala desfășurare a unui proces penal, datorită unor stări de fapt neconvenabile existente la locul unde urmează să fie judecată cauza penală care face obiectul acelui proces. Strămutarea are, deci, procesual caracterul unei deplasări de competență teritorială între instanțe de judecată de același grad.

Admiterea cererii de strămutare produce efecte in rem și erga omnes , cauza penală fiind strămutată în întregul ei și pentru toate părțile. Strămutarea nu modifică, însă, obiectul cauzei strămutate și nici poziția procesuală a diferitelor părți. Potrivit dispozițiilor art. 60 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, în cazul în care găsește cererea întemeiată, dispune strămutarea judecării cauzei, hotărând totodată în ce măsură actele îndeplinite în fața instanței de la care s-a strămutat cauza se mențin. Ca atare, admiterea strămutării nu aduce nici o atingere lucrărilor procesuale efectuate în cursul fazei de urmărire penală, dispoziția din art. 60 alin. (2) C. proc. pen.

referindu-se numai la actele îndeplinite în fața instanței, ceea ce este explicabil, fiindcă ceea ce se strămută este numai judecata cauzei penale. Rezultă că, vizând o anume cauză penală privind pe unul sau mai mulți inculpați trimiși în judecată în acea cauză, efectele strămutării nu pot fi extinse și asupra altor persoane în privința cărora, prin același act de inculpare, conform art. 262 C. proc. pen., s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale. Întrucât prin încheierea nr. 3249 din 11 iunie 2004 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus strămutarea de la Tribunalul Vâlcea la Tribunalul Dâmbovița numai a judecării cauzei penale privind-o pe inculpata O.M., rezultă că efectele strămutării nu pot fi extinse și asupra scoaterii de sub urmărire penală a învinuitului D.G.

dispusă prin același act de inculpare. Având în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., plângerea în fața instanței împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată este de competența instanței căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță și cum această competență materială și teritorială aparține Tribunalului Vâlcea, care a fost sesizat inițial de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, aceasta este instanța competentă să soluționeze plângerea persoanei vătămate O.M. împotriva rezoluției de scoatere de sub urmărire penală a învinuitului D.G. Față de considerentele ce preced, s-a stabilit competența de soluționare a cauzei privind plângerea formulată de petiționara O.M.

în favoarea Tribunalului Vâlcea.