ÎCCJ, decizie (scj.ro #82592)

Despăgubiri. Acțiune pentru plata

contravalorii  imobilului trecut abuziv în proprietatea statului

Dreptul foștilor proprietari de a cere despăgubiri pentru imobilul trecut

abuziv  la stat se prescrie în termenul de 3 ani prevăzut de art.3 din

Decretul nr.167/1958, termen care, potrivit art.7 și art.9, a început să curgă

de la data de 22 decembrie 1989 când au încetat actele de violență morală ce au

împiedicat pe cei  îndreptățiți să ceară restabilirea dreptului încălcat.

Secția

civilă, decizia nr.626 din 19 februarie 2003

Prin acțiunea introdusă la data de 2 mai 1995, astfel cum a fost completată și

precizată ulterior, reclamanții M.N. și M.E.  au  chemat

în  judecată  Consiliul  Local  al Municipiului Ploiești,

Regia Autonomă de Gospodărie Comunală – R.A.G.C. – Ploiești și Administrarea

Financiară a Municipiului Ploiești solicitând obligarea pârâților la

retrocedarea suprafeței de 352 m.p. teren situat în Ploiești, sau la plata

contravalorii acestuia precum și a construcțiilor demolate după preluarea

abuzivă a imobilului de către stat.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că, prin contractul autentic de

vânzare-cumpărare nr.2172, transcris la Grefa Tribunalului Județului Prahova

sub nr.2830 din 24 martie 1938,  au cumpărat suprafața de 1174 mp teren

loc de casă,  din care, prin Decretul  nr.488/1961, le-a fost

expropriată suprafața de 352 m.p. teren și 90 m.p. construcții, fără plata

cuvenitelor despăgubiri.

Ulterior, reclamanții au susținut că, în realitate, întregul imobil a fost

naționalizat în temeiul Decretului nr.92/1950, cu încălcarea dispozițiilor

art.II care îi exceptau de la naționalizare.

Rejudecând cauza în fond după casarea hotărârilor pronunțate într-un prim ciclu

procesual, Tribunalul Prahova, Secția civilă, prin sentința nr.146 din 3 mai

2000, a respins excepția prescrierii dreptului la acțiune invocată de Consiliul

Local Ploiești, a admis în parte acțiunea față de acest pârât pe care l-a

obligat  să plătească reclamanților despăgubiri în valoare totală de

778.797.728 lei, reprezentând contravaloarea construcțiilor demolate

(486.297.728 lei) și a suprafeței de 352 m.p. teren (293.500.000 lei). S-a

respins acțiunea față de  pârâtele Regia Națională de Gospodărie Comunală

Ploiești și Administrația Financiară a Municipiului Ploiești.

Apelul declarat de Consiliul Local al Municipiului Ploiești a fost respins, ca

nefondat, prin decizia nr.127 din 23 noiembrie 2000 pronunțată de Curtea de

Apel Ploiești, secția  Civilă.

Pentru a hotărî astfel, instanțele au reținut că nu sunt incidente dispozițiile

Decretului nr.167/1958 privitor la prescripția  extinctivă întrucât au

fost investite cu soluționarea unei acțiuni în revendicare imobiliară,

imprescriptibilă, dar cum nu este posibilă restituirea în natură a imobilului

preluat abuziv de către stat întrucât construcțiile au fost demolate iar

terenul este afectat  unor utilități publice (trotuar, alee betonată,

linii de tramvai  și  drum  de  acces  la  podul

peste calea ferată),  reclamanții  fiind îndreptățiți la despăgubiri

reprezentând contravaloarea acestora la prețul de circulație.

Împotriva deciziei instanței de apel pârâtul Consiliul Local Ploiești a

declarat  recurs invocând motivele de casare prevăztute de art.304 pct.7,

9 și 11 Cod de procedură civilă , în baza cărora solicită, în principal,

casarea hotărârilor pronunțate, cu trimitere spre rejudecare pentru ca

reclamanții să-și precizeze temeiul juridic al acțiunii în contradictoriu cu

Ministerul Finanțelor care trebuia introdus în cauză, iar, în subsidiar,

respingerea acțiunii îndreptată împotriva apelantului.

Recursul este fondat și va fi admis pentru motivul de ordine publică invocat în

condițiile art.306 alin.2 C.proc.civ. vizând prescrierea dreptului la acțiune

pentru plata de despăgubiri.

Astfel, deși inițial reclamanții au cerut restituirea în natură a terenului ce

face obiectul litigiului, ulterior, invocând dispozițiile art.998 și art.481

C.civ., ei au cerut ca pârâții să fie obligați la plata de despăgubiri „pentru

fapta lor ilicită de a nu fi plătit la preluarea terenului și construcției”

expropriate.

După casarea hotărârilor pronunțate în primul ciclu procesual, cu ocazia

rejudecării cauzei reclamanții au formulat o cerere  completatoare,

extinzând obiectul acțiunii la suprafața de 1174 m.p., motivat de faptul că

între timp au descoperit în arhiva Primăriei Ploiești Deciziunea nr.32999/1956

a fostului Sfat popular al Orașului Ploiești, conform căreia, în realitate,

imobilul a fost naționalizat prin Decretul nr.92/1950, ale cărui dispozițiuni

nu le erau însă aplicabile întrucât făceau parte din categoria celor exceptați

de la naționalizare potrivit art.II din decret.

Prin concluziile scrise depuse la data de 2 mai 2000, reclamanții, recunoscând

că este imposibilă restituirea imobilului în natură, au cerut obligarea

pârâților la plata  contravalorii acestora calculată conform

expertizelor  aflate la dosar.

Așadar, acțiunea nu a fost susținută ca fiind una în revendicare, ci ca o acțiune

în pretenții, pentru plata de despăgubiri, care este supusă termenului

general  de  prescripție  de  3  ani prevăzut de art.3

din Decretul nr.167/1958, termen care, potrivit art.7 și art.9, a început să

curgă de la data de 22 decembrie 1989  când au încetat actele de violență

morală ce au împiedicat pe cei îndreptățiți să ceară restabilirea dreptului

încălcat.

Or, acțiunea a fost introdusă la 2 mai 1995, după împlinirea termenului de

prescripție în care puteau fi cerute despăgubiri repărezentând contravaloarea

imobilului a cărui restituire  în natură era imposibilă.

Față de cele ce preced, hotărârile pronunțate în cauză fiind nelegale sunt

supuse casării, în condițiile art.312 și art.314 C.proc.civ., în temeiul cărora

se impune admiterea recursului.