Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ
casat

ÎCCJ, decizie (scj.ro #82592)

CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82592) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Despăgubiri. Acțiune pentru plata contravalorii imobilului trecut abuziv în proprietatea statului Dreptul foștilor proprietari de a cere despăgubiri pentru imobilul trecut abuziv la stat se prescrie în termenul de 3 ani prevăzut de art.3 din Decretul nr.167/1958, termen care, potrivit art.7 și art.9, a început să curgă de la data de 22 decembrie 1989 când au încetat actele de violență morală ce au împiedicat pe cei îndreptățiți să ceară restabilirea dreptului încălcat. Secția civilă, decizia nr.626 din 19 februarie 2003 Prin acțiunea introdusă la data de 2 mai 1995, astfel cum a fost completată și precizată ulterior, reclamanții M.N. și M.E. au chemat în judecată Consiliul Local al Municipiului Ploiești, Regia Autonomă de Gospodărie Comunală – R.A.G.C.

– Ploiești și Administrarea Financiară a Municipiului Ploiești solicitând obligarea pârâților la retrocedarea suprafeței de 352 m.p. teren situat în Ploiești, sau la plata contravalorii acestuia precum și a construcțiilor demolate după preluarea abuzivă a imobilului de către stat. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că, prin contractul autentic de vânzare-cumpărare nr.2172, transcris la Grefa Tribunalului Județului Prahova sub nr.2830 din 24 martie 1938, au cumpărat suprafața de 1174 mp teren loc de casă, din care, prin Decretul nr.488/1961, le-a fost expropriată suprafața de 352 m.p. teren și 90 m.p. construcții, fără plata cuvenitelor despăgubiri. Ulterior, reclamanții au susținut că, în realitate, întregul imobil a fost naționalizat în temeiul Decretului nr.92/1950, cu încălcarea dispozițiilor art.II care îi exceptau de la naționalizare.

Rejudecând cauza în fond după casarea hotărârilor pronunțate într-un prim ciclu procesual, Tribunalul Prahova, Secția civilă, prin sentința nr.146 din 3 mai 2000, a respins excepția prescrierii dreptului la acțiune invocată de Consiliul Local Ploiești, a admis în parte acțiunea față de acest pârât pe care l-a obligat să plătească reclamanților despăgubiri în valoare totală de 778.797.728 lei, reprezentând contravaloarea construcțiilor demolate (486.297.728 lei) și a suprafeței de 352 m.p. teren (293.500.000 lei). S-a respins acțiunea față de pârâtele Regia Națională de Gospodărie Comunală Ploiești și Administrația Financiară a Municipiului Ploiești. Apelul declarat de Consiliul Local al Municipiului Ploiești a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr.127 din 23 noiembrie 2000 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția Civilă.

Pentru a hotărî astfel, instanțele au reținut că nu sunt incidente dispozițiile Decretului nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă întrucât au fost investite cu soluționarea unei acțiuni în revendicare imobiliară, imprescriptibilă, dar cum nu este posibilă restituirea în natură a imobilului preluat abuziv de către stat întrucât construcțiile au fost demolate iar terenul este afectat unor utilități publice (trotuar, alee betonată, linii de tramvai și drum de acces la podul peste calea ferată), reclamanții fiind îndreptățiți la despăgubiri reprezentând contravaloarea acestora la prețul de circulație.

Împotriva deciziei instanței de apel pârâtul Consiliul Local Ploiești a declarat recurs invocând motivele de casare prevăztute de art.304 pct.7, 9 și 11 Cod de procedură civilă , în baza cărora solicită, în principal, casarea hotărârilor pronunțate, cu trimitere spre rejudecare pentru ca reclamanții să-și precizeze temeiul juridic al acțiunii în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor care trebuia introdus în cauză, iar, în subsidiar, respingerea acțiunii îndreptată împotriva apelantului. Recursul este fondat și va fi admis pentru motivul de ordine publică invocat în condițiile art.306 alin.2 C.proc.civ. vizând prescrierea dreptului la acțiune pentru plata de despăgubiri.

Astfel, deși inițial reclamanții au cerut restituirea în natură a terenului ce face obiectul litigiului, ulterior, invocând dispozițiile art.998 și art.481 C.civ., ei au cerut ca pârâții să fie obligați la plata de despăgubiri „pentru fapta lor ilicită de a nu fi plătit la preluarea terenului și construcției” expropriate. După casarea hotărârilor pronunțate în primul ciclu procesual, cu ocazia rejudecării cauzei reclamanții au formulat o cerere completatoare, extinzând obiectul acțiunii la suprafața de 1174 m.p., motivat de faptul că între timp au descoperit în arhiva Primăriei Ploiești Deciziunea nr.32999/1956 a fostului Sfat popular al Orașului Ploiești, conform căreia, în realitate, imobilul a fost naționalizat prin Decretul nr.92/1950, ale cărui dispozițiuni nu le erau însă aplicabile întrucât făceau parte din categoria celor exceptați de la naționalizare potrivit art.II din decret.

Prin concluziile scrise depuse la data de 2 mai 2000, reclamanții, recunoscând că este imposibilă restituirea imobilului în natură, au cerut obligarea pârâților la plata contravalorii acestora calculată conform expertizelor aflate la dosar. Așadar, acțiunea nu a fost susținută ca fiind una în revendicare, ci ca o acțiune în pretenții, pentru plata de despăgubiri, care este supusă termenului general de prescripție de 3 ani prevăzut de art.3 din Decretul nr.167/1958, termen care, potrivit art.7 și art.9, a început să curgă de la data de 22 decembrie 1989 când au încetat actele de violență morală ce au împiedicat pe cei îndreptățiți să ceară restabilirea dreptului încălcat. Or, acțiunea a fost introdusă la 2 mai 1995, după împlinirea termenului de prescripție în care puteau fi cerute despăgubiri repărezentând contravaloarea imobilului a cărui restituire în natură era imposibilă.

Față de cele ce preced, hotărârile pronunțate în cauză fiind nelegale sunt supuse casării, în condițiile art.312 și art.314 C.proc.civ., în temeiul cărora se impune admiterea recursului.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-02-19
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 626/2003
al Municipiului Ploiești,Regia Autonomă de Gospodărie Comunală – R.A.G.C. – Ploiești și Administrarea Financiară a Municipiului Ploiești solicitând obligarea pârâților la retrocedarea suprafeței de 352 m.p. teren situat în Ploiești, str.Dem
ÎCCJ 2006-09-14
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7022/2006
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanții S.G.N. și S.I. prin acțiune precizată a chemat în judecată pe pârâții Consiliul Local Ploiești, Municipiul Ploiești prin Primar și în contradi
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82373)
rea formulată la 23 mai 2001 reclamantul, a solicitat Primăriei Municipiului Ploiești acordarea măsurilor reparatorii pentru un imobilul din Ploiești, constând în despăgubiri bănești, pentru construcție - demolată ulterior exproprierii prin
ÎCCJ 2004-11-16
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6361/2004
nței civile nr. 553 din 22 octombrie 2002 a Tribunalului Prahova, secția civilă, cu motivarea că just prima instanță a reținut că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001. În termen legal, împotriva deciziei civile nr. 3 d
ÎCCJ 2010-02-04
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 645/2010
de 164,10 mp, magazie cu suprafața de 55,77 mp și șopron Corp C cu suprafața utilă de 61,95 mp, situat in Ploiești, petiționarelor A.R. și I.A.M. A mai reținut prima instanță că, în baza art. 1 din Legea nr. 10/2001, modificată și completat
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă