ÎCCJ, decizie (scj.ro #84297)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #84297) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Încăierare. Elemente constitutive. Favorizarea
infractorului. Favorizare personală. Acțiune civilă
Cuprins pe materii:
Drept penal.
Partea specială. Infracțiuni care aduc atingere unor relații privind
conviețuirea socială. Încăierarea
Indice alfabetic:
Drept penal
-
încăierare
- favorizarea
infractorului
-
favorizare personală
-
acțiune civilă
C.
pen
.,
art
. 264,
art
. 322
1.
Infracțiunea de încăierare prevăzută în
art
.
322 C.
pen
. presupune existența a două grupări, care
săvârșesc acte de violență una asupra celeilalte. Prin urmare, atunci când
există numai gruparea inculpaților, iar victimele actelor de violență nu
constituie o grupare,
neavând
cunoștință de intenția
inculpaților și reacționând numai pentru a se apăra, nu sunt întrunite
elementele constitutive ale infracțiunii de încăierare.
2.
În cazul
favorizării infractorului prevăzută în
art
. 264 C.
pen
., partea vătămată se poate constitui parte civilă în
procesul penal atât împotriva infractorului favorizat, cât și împotriva
favorizatorului, dar numai în cazul favorizării reale constând în ajutorului
dat unui infractor pentru a asigura folosul sau produsul infracțiunii, iar nu
și în cazul favorizării personale, atunci când ajutorul a fost dat celui care a
săvârșit o infracțiune contra integrității corporale și sănătății, pentru a
îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, întrucât, în acest caz, între acțiunea
favorizatorului și prejudiciul cauzat victimei prin infracțiunea contra
integrității corporale și sănătății nu există legătură de cauzalitate.
I.C.C.J
., secția penală, decizia
nr
. 4204 din 30 iunie 2006
Prin sentința penală
nr
. 171 din 8 iunie 2005,
Tribunalul
Mureș
a condamnat pe inculpatul
B.E
. pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat
prevăzută în
art
. 20 raportat la
art
.
174 -
art
. 175 alin. (1)
lit
.
i) C.
pen
., precum și pentru săvârșirea unei
infracțiuni de vătămare corporală gravă prevăzută în
art
.
182 alin. (2), a două infracțiuni de vătămare corporală prevăzute în
art
. 181 alin. (1), a unei infracțiuni de loviri sau alte
violențe prevăzută în
art
. 180 alin. (2) și a
infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și
liniștii publice prevăzută în
art
. 321 alin. (1) C.
pen
.
Prin aceeași sentință, inculpații
O.R
.,
B.C
.,
D.C
.,
C.A
.,
B.D
.,
G.R
.,
B.I
.,
P.M
. și
S.C
.
au fost condamnați pentru săvârșirea unei infracțiuni de vătămare corporală
gravă prevăzută în
art
. 182 alin. (2), a două
infracțiuni de vătămare corporală prevăzute în
art
.
181 alin. (1), a unei infracțiuni de loviri sau alte violențe prevăzută în
art
. 180 alin. (2) și a infracțiunii de ultraj contra
bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice prevăzută în
art
. 321 alin. (1) C.
pen
., iar
inculpatul
I.C
., pentru favorizarea infractorului
prevăzută în
art
. 264 C.
pen
.
Totodată, instanța a obligat pe inculpați, în solidar, la plata sumelor de
96.190.000 de lei cu titlu de daune materiale și 70.000.000 de lei cu titlu de
daune morale către partea civilă
B.F
., precum și la
plata sumei de 20.584.458 de lei către partea civilă Casa de Asigurări de
Sănătate
Mureș
.
Instanța a reținut că, pe fondul unui conflict care a avut loc la 22 iulie 2001
între tinerii din satul R., unde locuiesc părțile vătămate și tinerii din
comuna N., unde locuiesc inculpații, la 7 octombrie 2001, inculpații
B.E
.,
B.C
. și
O.R
.
s-au deplasat la barul din localitatea G., unde se aflau mai mulți tineri din
satul R., dintre care inculpatul
B.E
. i-a recunoscut
pe
F.A
. și
L.C
., cu care
avusese anterior conflictul.
Inculpații menționați s-au deplasat cu autoturismul în comuna N., unde s-au
întâlnit cu ceilalți coinculpați și, cu toții, au luat hotărârea să se
reîntoarcă la bar pentru a aplica unele corecții părților vătămate,
confecționându-și bâte în acest scop.
Cu excepția inculpatului
I.C
. care a rămas lângă
autoturism, toți ceilalți inculpați au pătruns în bar și, conform înțelegerii,
au început să lovească părțile vătămate cu bâtele.
Inculpatul
B.E
. i-a aplicat multiple lovituri cu
bâta, cu mare intensitate, părții vătămate
L.C
. în
zona capului și a toracelui, punându-i viața în
primejdie. Conform raportului de
expertiză medico-legală întocmit în cauză, partea vătămată a rămas cu
infirmitate fizică permanentă.
Totodată, toți inculpații au lovit cu bâte și lanțuri pe celelalte părți
vătămate, producându-le diverse leziuni. Astfel, partea vătămată
B.F
. a suferit multiple leziuni traumatice pentru a căror
vindecare i-au fost necesare 70-80 zile de îngrijiri medicale, precum și o
ruptură de splină; partea vătămată
B.J
. a suferit
leziuni la nivelul capului, brațului stâng și toracelui, a căror vindecare a
necesitat 28-30 zile de îngrijiri medicale; partea vătămată
L.S
.
a suferit leziuni în zona capului și a toracelui, a căror vindecare a necesitat
22-24 zile de îngrijiri medicale, iar partea vătămată
F.A
.
a suferit leziuni la nivelul coapsei stângi și în regiunea scapulară a căror
vindecare a necesitat 11-12 zile de îngrijiri medicale.
Acțiunile desfășurate de inculpați au avut ca rezultat devastarea barului,
aducându-se astfel atingere bunelor moravuri și producându-se scandal public.
Prin decizia penală
nr
. 13 din 30 ianuarie 2006,
Curtea de Apel Târgu
Mureș
a admis apelul declarat de
inculpatul
O.R
. cu privire la greșita reținere a
stării de recidivă
postcondamnatorie
și a respins
apelurile declarate de ceilalți inculpați.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, inculpații au declarat recurs.
Astfel, inculpatul
I.C
. a invocat cazul de casare
prevăzut în
art
. 385
9
alin. (1)
pct
. 12 C.
proc
.
pen
., solicitând să se dispună achitarea sa, în baza
art
. 11
pct
. 2
lit
. a) raportat la
art
. 10 alin.
(1)
lit
. d) C.
proc
.
pen
., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive
ale infracțiunii de favorizare a infractorului pentru care a fost condamnat,
lipsind latura subiectivă a acestei infracțiuni.
Inculpații
D.C
.,
G.R
.,
P.M
.,
C.A
.,
B.C
.,
B.I
.,
B.D
. și
B.E
. au invocat, în principal, cazul de casare prevăzut în
art
. 385
9
alin. (1)
pct
.
17 C.
proc
.
pen
.,
solicitând schimbarea încadrării juridice a faptelor, din infracțiunile ce
le-au fost reținute în sarcină, în infracțiunea de încăierare prevăzută în
art
. 322 C.
pen
., întrucât nu s-a
putut stabili cu certitudine contribuția fiecăruia la producerea consecințelor
vătămătoare asupra părților vătămate.
Motivul de recurs invocat de inculpați, privind schimbarea încadrării juridice
a faptelor în infracțiunea de încăierare prevăzută în
art
.
322 C.
pen
., este
nefondat
,
pentru următoarele
considerente:
Potrivit
art
. 322 alin. (1) C.
pen
.,
constituie infracțiunea de încăierare participarea la o încăierare între mai
multe persoane.
Ca atare, infracțiunea prevăzută în
art
. 322 C.
pen
. se realizează, sub aspectul laturii obiective, prin
acțiunea de participare la o încăierare între mai multe persoane, fapt ce
implică existența unor tabere sau grupuri rivale antrenate într-o altercație,
în așa fel încât acțiunile participanților se împletesc între ele și sunt greu
de delimitat, răspunderea pentru consecințe răsfrângându-se asupra tuturor
participanților, indiferent de grupul din care au făcut parte.
Din examinarea materialului probator aflat la dosar rezultă că noțiunea de grup
antrenat într-o agresiune poate fi reținută numai în ceea ce privește grupul
inculpaților, care s-a reunit în scopul de a aplica o corecție unor tineri din
satul R., ce se aflau într-un local public, fără a avea cunoștință de
intențiile agresorilor.
Împrejurarea că între tinerii din satul R. și grupul inculpaților existau unele
tensiuni mai vechi nu poate conduce automat la ideea că părțile vătămate au
urmărit o ripostă organizată împotriva inculpaților.
De altfel, inculpații au lovit la întâmplare, pe toți cei aflați în localul
public, fără a distinge dacă aceștia sunt din cei cu care se considerau rivali,
iar reacția părților vătămate a fost spontană și numai de apărare.
Simplul fapt că săvârșirea actelor de agresiune a aparținut mai multor persoane
nu este determinant pentru a concluziona că sunt întrunite elementele
constitutive ale infracțiunii prevăzută în
art
. 322
C.
pen
.
În afară de aceasta, organele de anchetă au putut determina obiectiv contribuția
fiecărui agresor la consecințele vătămătoare ale faptelor, distingându-se
săvârșirea de către inculpatul
B.E
. a tentativei la
infracțiunea de omor calificat asupra părții vătămate
L.C
.,
precum și contribuția personală a coinculpaților la vătămările grave sau simple
suferite de fiecare parte vătămată.
În consecință,
nefiind
întrunit nici un element al
laturii obiective a infracțiunii de încăierare prevăzută în
art
.
322 C.
pen
., nu pot fi primite cererile inculpaților
de schimbare a încadrării juridice a faptelor.
Motivul de recurs invocat de inculpatul
I.C
., privind
achitarea sa pentru infracțiunea de favorizare a infractorului, este
nefondat
.
Potrivit
art
. 264 alin. (1) C.
pen
.,
constituie infracțiunea de favorizare a infractorului ajutorul dat unui
infractor fără o înțelegere stabilită înainte sau în timpul săvârșirii
infracțiunii, pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau
executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracțiunii.
Din probatoriile administrate rezultă că inculpatul a contribuit efectiv prin
activitatea sa la reunirea grupului infracțional, transportând cu autoturismul
o parte dintre inculpați la locul săvârșirii infracțiunii. Chiar dacă inculpatul
a susținut că,
necunoscând
intențiile celorlalți
inculpați, nu ar exista concret vreun ajutor dat acestora, poziția sa
ulterioară adoptată cu ocazia audierii, când a încercat să canalizeze
cercetările pe o pistă falsă, dovedește intenția sa de a zădărnici urmărirea
penală.
Așteptând în exteriorul localului la volanul autoturismului revenirea grupului
infracțional pe care, de altfel, l-a și transportat în comuna învecinată,
inculpatul nu poate să pretindă că nu a știut despre prezența inculpaților în
local, așa cum a declarat în fața organelor de anchetă, și că intenția sa a
fost de a deruta cercetările și a asigura scăparea făptuitorilor de răspundere
penală.
Din oficiu, însă, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul
declarat de inculpatul
I.C
. urmează a fi admis pentru
un alt motiv, și anume pentru greșita sa obligare, în solidar cu ceilalți
inculpați, la plata despăgubirilor materiale și morale către părțile civile
B.F
. și Casa de Asigurări de Sănătate
Mureș
.
Favorizarea infractorului are caracterul de infracțiune autonomă, de sine
stătătoare, de infracțiune conexă, corelativă cu infracțiunea al cărei
făptuitor este ajutat, iar nu de act de participație, întrucât favorizarea are
loc atunci când nu există o înțelegere prealabilă între persoana care a
săvârșit o infracțiune și cel care-i dă ajutor.
Favorizarea poate fi de două tipuri: favorizare personală sau favorizare reală.
În speță, favorizarea săvârșită de inculpatul
I.C
. a
fost personală, în sensul îngreunării urmăririi penale, prin furnizarea de date
inexacte privitoare la împrejurările cauzei.
Partea vătămată printr-o infracțiune se poate constitui parte civilă în
procesul penal și împotriva favorizatorului, dar numai în cazul favorizării
reale, adică numai în cazul ajutorului dat unui infractor pentru a asigura
folosul sau produsul infracțiunii.
Numai în acest caz
condamnatul pentru infracțiunea de favorizare poate fi obligat la plata
despăgubirilor civile, în solidar cu autorul sau autorii infracțiunii, și numai
în limita bunurilor în legătură cu care s-a comis infracțiunea de favorizare.
Răspunderea civilă în cauzele penale este atrasă numai în limitele
consecințelor păgubitoare ale faptelor autorului sau ale participanților și
numai în măsura în care prejudiciul a fost provocat de aceștia.
Implicarea, printr-o contribuție personală, în sfera ilicitului penal a altor
persoane nu poate atrage răspunderea civilă decât în măsura în care activitatea
determinată săvârșită contribuie, fie și indirect, la producerea respectivului
prejudiciu.
În speță, prejudiciile cauzate părților civile
B.F
.
și Casa de Asigurări de Sănătate
Mureș
sunt
consecința actelor de agresiune săvârșite în mod nemijlocit de toți ceilalți
inculpați,
neexistând
raport de cauzalitate între
prejudiciul creat și fapta ulterioară a inculpatului
I.C
.
de a încerca zădărnicirea urmăririi penale.
În consecință, recursul a fost admis numai cu privire la greșita obligare a
inculpatului
I.C
. la plata despăgubirilor către
părțile civile
B.F
. și Casa de Asigurări de Sănătate
Mureș
.