ÎCCJ, decizie (scj.ro #85499)

Taxă

pe valoare adăugată.Impozit pe profit.Deductibilitatea

cheltuielilor.Probe.Facturi fiscale.Condiții pentru a fi considerate documente

justificative

Formularele tipizate cu regim special, printre care facturile fiscale, au

rubrici care trebuie completate  pentru a fi considerate documente

justificative în baza cărora se apreciază deductibilitatea cheltuielilor la

stabilirea impozitului pe profit și a taxei pe valoarea adăugată.

Realitatea unor operațiuni nu trebuie însă contestată de organele financiare

când s-a omis completarea unor rubrici nesemnificative, cum ar fi neindicarea

contului bancar și a băncii furnizorului care pot fi multiple și în

continuă schimbare sau a codului fiscal ori a sediului cumpărătorului.

Secția

de contencios administrativ – decizia nr.2971 din 10 octombrie 2001

Societatea comercială „A.B.” SRL a chemat în judecată Ministerul Finanțelor

Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Vaslui și Garda

Financiară – Secția Vaslui, solicitând  anularea deciziei nr.626 din 30

aprilie 2001, a hotărârii nr.26 din 23 noiembrie 2000 și

procesului-verbal nr.3489 din 15 septembrie 2000 prin care, aceste autorități

ale administrației publice, au obligat-o să plătească la bugetul de stat suma

de 547.030.228 lei reprezentând  impozitul pe profit, taxă pe valoarea

adăugată și majorări de întârziere.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat  că facturile de aprovizionare

primite de la firmele din București conțin  toate datele  necesare

pentru a fi considerate documente justificative la calcularea impozitului pe

profit, așa încât în mod greșit organele fiscale nu le-au luat în considerație

și i-au stabilit un impozit suplimentar de 227.702.107 lei și majorări aferente

în sumă de 206.305.022 lei.

Curtea de Apel Iași, prin sentința nr.1/CA din 7 ianuarie 2002, a admis

acțiunea și a anulat actele administrative atacate reținând, în esneță, că

facturile, pe care reclamanta le-a primit de la firmele furnizoare de piese de

schimb, au caracter justificativ pentru evidența cobntabilă conform Legii

contabilității nr.82/1991, Hotărârii Guvernului nr.83/1997 și Ordinului M.F.

nr.2055/1998, astfel încât sumele la care se referă sunt deductibile din punct

de vedere fiscal.

Împotriva sentinței a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice a

județului Vaslui în numele și pentru Ministerul Finanțelor Publice, susținând

că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a art.I

pct.6 din O.G. nr.40/1998, art.25 și 19 din O.G. nr.3/1992, modificată, art.119

din Regulamentul pentru aplicarea Legii contabilității nr.82/1991, aprobat prin

H.G. nr.704/1993, și a H.G. nr.831/1997, în sensul că aceste dispoziții legale

nu oferă agentului economic dreptul de a deduce cheltuielile și taxa pe

valoarea adăugată dacă actele în care acestea se regăsesc nu îndeplinesc

condițiile de „document justificativ”.

Recursul este nefondat.

Într-adevăr, dispozițiile legale, evocate prin motivele de recurs, prevăd

condițiile  pe care trebuie să le  îndeplinească facturile fiscale

pentru a fi considerate documente justificative în baza cărora se apreciază

deductibilitatea cheltuielilor la stabilirea impozitului pe profit și a taxei pe

valoarea adăugată.

De asemenea, este real că, de regulă, documentele justificative conțin anumite

elemente indicate enunciativ  de art.119 din Regulamentul pentru aplicarea

Legii contabilității nr.82/1991, aprobat prin H.G. nr.704/1993 și că facturile

fiscale cu regim special cuprind mai multe rubrici referitoare la furnizor,

cumpărător, cantitatea și valoarea expediției  precum și data acesteia.

Dar, toate elementele mai sus menționate au scopul de a atesta sub semnătura

persoanelor  care au întocmit, vizat și aprobat, după caz, documentele,

respectiv că operațiunea a fost efectuată.

Or, ceea ce impută organul financiar în cinci  din totalul facturilor

fiscale examinate cu ocazia controlului la sediul reclamantei, este lipsit de

relevanță în ce privește realitatea operațiunilor. Astfel, neindicarea contului

bancar și a băncii furnizorului care pot fi multiple și în continuă schimbare,

sau a codului fiscal ori sediul cumpărătorului, care în speță este agentul

economic verificat, nu sunt de natură să afecteze realitatea operațiunilor pe

care respectivele facturi le consemnează.

Așa fiind, recursul a fost respins ca nefondat.