ÎCCJ, decizie (scj.ro #83264)

Competență materială Despăgubiri pentru anularea unei licitații într-o achiziție publică În raport de dispozițiile art. 2 (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, văzând și dispozițiile art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă, se constată că litigiul dedus judecății nu are caracter comercial, Înalta Curte urmând a admite excepția necompetenței materiale a instanțelor comerciale, cauza fiind de competența instanțelor de contencios administrativ. (Înalta Curte de Casație și Justiție Secția comercială decizia nr.1656 din 15 mai 2008) Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Toplița sub nr. 385/2006, reclamanta SC. P. SRL, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. a solicitat obligarea acesteia la plata sumei cu titlu de pretenții care i se cuvin în urma anulării licitației organizate de pârâtă.

Judecătoria Toplița prin sentința nr. 322 din 13 iunie 2006, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita – Secția Civilă. Prin sentința civilă nr. 4109 din 7 decembrie 2006, Tribunalul Harghita – Secția Civilă a admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma cu titlu de pretenții, reprezentând diferență la factura fiscală de executare silită și cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, anularea licitației și a procesului verbal de adjudecare s-a datorat și culpei reclamantei care nu s-a conformat obligației plății cauțiunii de 10% din prețul de evaluare, scrisoarea de garanție bancară nefiind îndestulătoare, astfel că, s-a apreciat că pârâta datorează doar suma de 15.194 RON, recunoscută de pârâtă în faza concilierii prealabile.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta SC P. SRL și pârâta D.G.F.P. HARGHITA, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie. Curtea de Apel Târgu Mureș – Secția Comercială, de Contencios Administrativ și Fiscal, prin decizia nr. 67/A din 15 octombrie 2007 a admis apelul pârâtei D.G.F.P. HARGHITA și a schimbat în parte sentința în sensul eliminării obligației de plată privind cheltuielile de judecată, menținând restul dispozițiilor sentinței, iar apelul reclamantei SC. P. SRL a fost respins ca nefondat. Împotriva acestei decizii, în termen legal, reclamanta SC P. SRL a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă. La termenul de dezbateri în fond, Înalta Curte a ridicat, din oficiu, excepția necompetenței materiale a secției comerciale, în raport de data formulării acțiunii și de obiectul litigiului dedus judecății, respectiv despăgubiri ca urmare a unei licitații anulate.

Din examinarea actelor dosarului, se constată că acțiunea a fost introdusă la Judecătoria Toplița , la data de 4 aprilie 2006, dată la care era în vigoare OUG nr. 61 din 25 aprilie 2001, iar conform art. 81 (1) „ Orice persoană fizică sau juridică care are un interes legitim în legătură cu un anumit contract de achiziție publică și care a suferit un prejudiciu, are dreptul de a utiliza căile de atac prevăzute de prezenta ordonanță”, iar conform art. 82 „Despăgubirile se solicită numai prin acțiune în justiție, care se introduce la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărui arie teritorială de competență se află sediul autorității contractante”.

La data soluționării cauzei în primă instanță - 7 decembrie 2006 - erau în vigoare dispozițiile OUG nr. 34 din 19 aprilie 2006, conform cărora la art. 255 (1) „Persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act al autorității contractante, cu încălcarea dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice, are dreptul de a contesta actul respectiv pe cale administrativ-jurisdicțională, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, sau în justiție, în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare”, iar potrivit alin. 2 „ despăgubirile se solicită numai prin acțiune în justiție, în conformitate cu dispozițiile legii contenciosului-administrativ”.

Ca atare, în raport de dispozițiile art. 2 (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, văzând și dispozițiile art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă, se constată că litigiul dedus judecății nu are caracter comercial, Înalta Curte urmând a admite excepția necompetenței materiale a instanțelor comerciale, cauza fiind de competența instanțelor de contencios administrativ. Admiterea excepției de necompetență materială face inutilă examinarea motivelor de recurs. Așa fiind, recursul va fi admis și în raport de dispozițiile art. 312 (6) Cod procedură civilă, urmează ca decizia atacată și sentința să fie casate, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare Tribunalului Harghita, ca instanță de contencios administrativ.