ÎCCJ, decizie (scj.ro #85327)

T.V.A. Promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare imobiliară Pentru suma de bani plătită cu titlu de avans conform unei convenții de promisiune de vânzare-cumpărare se datorează T.V.A. în perioada de aplicare a O.U.G. nr.17/2000 și H.G: nr.401/2000 (Secția de contencios administrativ, decizia nr.689 din 19 februarie 2003) Reclamanta Societatea comercială „T.T.” SRL a solicitat anularea procesului-verbal de control nr.752 din 7 noiembrie 2001 întocmit de Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș Severin și a deciziei nr.148 din 7 februarie 2002 emise de Ministerul Finanțelor Publice cu privire la suma de 763.482.275 lei, reprezentând TVA colectată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a fost nelegal obligată să plătească TVA pentru suma de 4.781.810.039 lei primită cu titlul de garanție în baza convenției de promisiune de vânzare a unui imobil, fără a se avea în vedere că nu este proprietara imobilului și că, potrivit Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.17/2000, taxa pe valoarea adăugată se datorează pentru transferul proprietății imobilelor. Prin sentința civilă nr.124 din 21 mai 2002, Curtea de Apel Timișoara, Secția comercială și de contencios administrativ a admis acțiunea, a anulat actele atacate, în partea privind obligația reclamantei de a plăti la bugetul statului suma de 763. 482.275, reprezentând TVA. Instanța a reținut că, reclamanta nu datorează TVA pentru avansul încasat în baza promisiunii de vânzare a unui imobil, întrucât convenția încheiată cu societatea N.H.

nu reprezintă o vânzare și nu este un fapt generator al exigibilității taxei pe valoarea adăugată. Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Caraș Severin. În recursul declarat de Parchetul s-a susținut că instanța de fond a interpretat eronat dispozițiile art.12 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.17/2000, ale pct.7.9 lit.c din Hotărârea Guvernului nr.401/2000, precum și convenția de promisiune de vânzare din care rezultă că suma încasată de intimată reprezintă un avans din prețul vânzării, pentru care avea obligația să colecteze taxa pe valoare adăugată calculată de organele de control.

În recursul declarat de pârâți s-a susținut că, în mod greșit, instanța de fond nu a avut în vedere că, intimata a încasat un avans care nu se încadrează în excepțiile prevăzute la pct.7.9 lit.c din Hotărârea Guvernului nr.401/2000 privind exigibilitatea anticipată a taxei pe valoarea adăugată. Sub acest aspect, recurenții au arătat că, în cauză, este lipsit de relevanță faptul că nu s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare a imobilului, cu atât mai mult cu cât, intimata nu este proprietara imobilului și perfectarea vânzării reprezintă un eveniment incert. Analizând, Curtea va admite recursurile pentru următoarele considerente: Prin contractul preliminar de vânzare-cumpărare imobiliară și de sublocație încheiat la 1 martie 2001, S.C.

„T.T.” SRL, în calitate de promitent-vânzător și firma N.H., în calitate de promitent-cumpărător, au consimțit să încheie în viitor un contract de vânzare-cumpărare a spațiului industrial în suprafața de 2.134 mp., și aflat la acea dată în proprietatea S.C. „Cartex” SA. Prețul vânzării a fost fixat la suma de 330.000.000 LIT, urmând a fi plătit promitentului-vânzător în momentul în care acesta va emite în favoarea promitentului-cumpărător o garanție bancară aferentă îndeplinirii propriilor obligații asumate și restituirii prețului. În luna septembrie 2001, societatea intimată a încasat de la firma N.H. suma de 4.781.810.039 lei, reprezentând avans promisiune de vânzare imobil, pentru care nu a achitat la bugetul statului TVA colectată în sumă de 763.482.275 lei.

Deși a calificat corect convenția părților ca fiind o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, instanța de fond a interpretat și a aplicat greșit prevederile legale care au constituit temeiul actelor de control și al obligației intimatei de a plăti TVA colectată, aferentă avansului primit. În art.12 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.17/2000 și pct.7.9 lit.c din Hotărârea Guvernului nr.401/2000 se prevede că exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată este anticipată faptului generator atunci când se încasează avansuri, cu excepția avansurilor acordate pentru plata importurilor și a datoriei vamale, pentru realizarea producției destinate exportului sau pentru efectuarea de plăți în contul clientului.

Față de aceste dispoziții legale, instanța de fond a apreciat eronat ca fiind relevant în cauză faptul că nu s-a transmis dreptul de proprietate asupra imobilului, fără a avea în vedere că în cazul avansurilor încasate, exigibilitatea TVA este anticipată transferului proprietății, ca fapt generator al obligației de plată. Apărarea intimatei că avansul primit este exceptat de la plata anticipată a TVA aferente, pentru că este destinat efectuării de plăți în contul clientului, nu poate fi reținută în condițiile în care nu a fost dovedită o asemenea convenție, iar achiziționarea imobilului și înstrăinarea lui către promitentul-cumpărător reprezintă obligațiile pe care intimata și le-a asumat în nume propriu.

Această apărare este infirmată și de temeiul plății afectuate de promitentul-cumpărător, ca reprezentând avans promisiune vânzare imobil, astfel încât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la pct.7.9 lit.c/3 pentru exceptarea sumei respective de la plata anticipată a TVA. De asemenea, este nefondată apărarea intimatei că suma primită de la promitentul-cumpărător reprezintă o garanție și nu un avans din prețul stabilit. Din clauzele contractului încheiat la 1 martie 2001 rezultă dimpotrivă, că pentru garantarea executării obligației asumate, și anume aceea de a transmite proprietatea imobilului, intimata este cea care s-a obligat să constituie o garanție în favoarea promitentului-cumpărător, ca o condiție pentru achitarea prețului.

În consecință, suma primită de intimată nu a reprezentat un preț al promisiunii de vânzare la care s-a obligat și nici o garanție pentru executarea de către promitentul-cumpărător a propriilor obligații. Față de considerentele expuse, Curtea a admis recursurile, a casat hotărârea atacată și a respins acțiunea.