ÎCCJ, decizie (scj.ro #85327)

T.V.A.

Promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare imobiliară

Pentru suma de bani plătită cu titlu de avans conform

unei convenții de promisiune de vânzare-cumpărare se datorează T.V.A. în

perioada de aplicare a O.U.G. nr.17/2000 și H.G: nr.401/2000

(Secția de contencios administrativ,

decizia nr.689 din 19 februarie 2003)

Reclamanta

Societatea comercială „T.T.” SRL a solicitat anularea procesului-verbal de

control nr.752 din 7 noiembrie 2001 întocmit de Direcția Generală a Finanțelor

Publice Caraș Severin și a deciziei nr.148 din 7 februarie 2002 emise de

Ministerul Finanțelor Publice cu privire la suma de 763.482.275 lei,

reprezentând TVA colectată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a fost nelegal obligată să

plătească TVA pentru suma de 4.781.810.039 lei primită cu titlul de garanție în

baza convenției de promisiune de vânzare a unui imobil, fără a se avea în

vedere că nu este proprietara imobilului și că, potrivit Ordonanței de Urgență

a Guvernului nr.17/2000, taxa pe valoarea adăugată se datorează pentru

transferul proprietății imobilelor.

Prin sentința civilă nr.124 din 21 mai 2002, Curtea de Apel Timișoara, Secția

comercială și de contencios administrativ a admis acțiunea, a anulat actele

atacate, în partea privind obligația reclamantei de a plăti la bugetul statului

suma de 763. 482.275, reprezentând TVA. Instanța a reținut că, reclamanta

nu  datorează TVA pentru avansul încasat în baza promisiunii de vânzare a

unui imobil, întrucât convenția încheiată cu societatea N.H. nu reprezintă o

vânzare și nu este un fapt generator  al exigibilității taxei pe valoarea

adăugată.

Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Timișoara și pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a

Finanțelor Publice a județului Caraș Severin.

În recursul declarat de Parchetul s-a susținut că instanța de fond a

interpretat eronat dispozițiile art.12  din Ordonanța de Urgență a

Guvernului nr.17/2000, ale pct.7.9 lit.c din Hotărârea Guvernului nr.401/2000,

precum și convenția de promisiune de vânzare din care rezultă că suma încasată

de intimată reprezintă un avans din prețul vânzării, pentru care avea obligația

să colecteze taxa pe valoare adăugată calculată de organele de control.

În recursul declarat de pârâți s-a susținut că, în mod greșit, instanța de fond

nu a avut în vedere că, intimata a încasat un avans care nu se încadrează în

excepțiile prevăzute la pct.7.9 lit.c din Hotărârea Guvernului nr.401/2000

privind exigibilitatea anticipată a taxei pe valoarea adăugată. Sub acest

aspect, recurenții au arătat că, în cauză, este lipsit de relevanță faptul că

nu s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare a imobilului, cu atât mai mult

cu cât, intimata nu este proprietara imobilului și perfectarea vânzării

reprezintă un eveniment incert.

Analizând, Curtea va admite recursurile pentru următoarele considerente:

Prin contractul preliminar de vânzare-cumpărare imobiliară și de sublocație

încheiat la 1 martie 2001, S.C. „T.T.” SRL, în calitate de promitent-vânzător

și firma N.H., în calitate de  promitent-cumpărător, au consimțit să

încheie în viitor un contract de vânzare-cumpărare a spațiului industrial în

suprafața de 2.134 mp., și aflat la acea dată în proprietatea S.C. „Cartex” SA.

Prețul vânzării a fost fixat la suma de 330.000.000 LIT, urmând a fi plătit

promitentului-vânzător în momentul în care acesta va emite în favoarea

promitentului-cumpărător o garanție bancară aferentă îndeplinirii propriilor

obligații asumate și restituirii prețului.

În luna septembrie 2001, societatea intimată a încasat de la firma N.H. suma de

4.781.810.039 lei, reprezentând avans promisiune de vânzare imobil, pentru care

nu a achitat la bugetul statului TVA colectată în sumă de 763.482.275 lei.

Deși a calificat corect convenția părților ca fiind o promisiune bilaterală de

vânzare-cumpărare, instanța de fond a interpretat și a aplicat greșit

prevederile legale care au constituit temeiul  actelor de control și al obligației

intimatei de a plăti TVA colectată, aferentă avansului primit.

În art.12 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.17/2000 și pct.7.9 lit.c din

Hotărârea Guvernului nr.401/2000 se prevede că exigibilitatea taxei pe valoarea

adăugată este anticipată faptului generator atunci când se încasează avansuri,

cu excepția avansurilor acordate pentru plata importurilor și a datoriei

vamale, pentru realizarea producției destinate exportului sau pentru efectuarea

de plăți în contul clientului.

Față de aceste dispoziții legale, instanța de fond a apreciat eronat ca fiind

relevant în cauză faptul că nu s-a transmis dreptul de proprietate asupra

imobilului, fără a avea în vedere că în cazul avansurilor încasate,

exigibilitatea TVA este anticipată transferului proprietății, ca fapt generator

al obligației de plată.

Apărarea intimatei că avansul  primit este exceptat de la plata anticipată

a TVA aferente, pentru că este  destinat efectuării de plăți în contul

clientului, nu poate fi reținută în condițiile în care nu a  fost dovedită

o asemenea convenție, iar achiziționarea imobilului și înstrăinarea lui către

promitentul-cumpărător reprezintă obligațiile pe care intimata și le-a asumat

în nume propriu. Această apărare este infirmată și de temeiul plății afectuate

de promitentul-cumpărător, ca reprezentând avans promisiune vânzare imobil,

astfel încât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la pct.7.9 lit.c/3 pentru

exceptarea sumei respective de la plata anticipată a TVA.

De asemenea, este nefondată apărarea intimatei că suma primită de la

promitentul-cumpărător reprezintă o garanție și nu un avans din prețul

stabilit.

Din clauzele contractului încheiat la 1 martie 2001 rezultă dimpotrivă, că

pentru garantarea executării obligației asumate, și anume aceea de a

transmite proprietatea imobilului, intimata este cea care s-a obligat să

constituie o garanție în favoarea promitentului-cumpărător, ca o condiție

pentru achitarea prețului. În consecință, suma primită de intimată nu a

reprezentat un preț al promisiunii de vânzare la care s-a obligat și nici o

garanție pentru executarea de către promitentul-cumpărător a propriilor

obligații.

Față de considerentele expuse, Curtea a admis recursurile, a casat hotărârea

atacată și a respins acțiunea.