ÎCCJ, decizie (scj.ro #85217)

Excepția

necompetenței materiale. Instanța competentă să judece în materia statutului refugiaților

în România

O.G.

nr. 102/2000

, art. 15 alin. 8

Potrivit dispozițiilor art.

15 pct. 8 din O.G. nr.102/2002, recursul formulat  împotriva hotărârii

instanței „se judecă în termen de 30 zile de la înregistrarea sa de către

tribunalul în a cărei circumscripție se află judecătoria a cărei hotărâre se

atacă”.

I.C.C.J., secția de contencios

administrativ,

decizia nr. 1294 din 30 martie 2004

Prin sentința civilă nr. 6188/2003 pronunțată de Judecătoria sectorului 6

București a fost respinsă plângerea formulată de petentul K.N.H. împotriva

hotărârii nr.316204/h/MR din 2 iulie 2003 emisă de Oficiul Național pentru

Refugiați. Prin aceeași sentință, petentul a fost obligat să părăsească

teritoriul României în termen de 15 zile de la rămânerea definitivă și

irevocabilă a hotărârii.

La pronunțarea acestei soluții, instanța de fond a avut în vedere că în cauză

nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.5 din O.G. nr.102/2000 pentru

acordarea protecției umanitare condiționate.

Împotriva sentinței civile nr. 6188/2003 a  formulat recurs

petentul.

Recursul a fost înregistrat la 10 octombrie 2003 la Judecătoria sectorului 6

București, care  prin rezoluția din aceeași dată a  dispus

înaintarea dosarului în vederea soluționării recursului, Înaltei Curți de

Casație și Justiție.

Curtea a pus în discuție excepția necompetenței materiale, excepție de ordine

publică, constatând următoarele:

Instanța de fond a fost învestită prin acțiunea  introductivă în

condițiile art. 20 pct.3 și 4  din O.G. nr.102/2000 privind Statutul și

regimul refugiaților din România, cu o plângere împotriva hotărârii de

respingere a  cererii de acordare a protecției umanitare condiționată.

Or, potrivit dispozițiilor art.15 pct.8 din aceeași ordonanță, astfel cum a

fost modificată prin O.U.G. nr.76/2003, recursul formulat  împotriva

hotărârii instanței „se judecă în termen de 30 zile de la înregistrarea sa de

către tribunalul în a cărei circumscripție se află judecătoria a cărei hotărâre

se atacă”.

Prin această reglementare legală a fost stabilită astfel printr-o lege

specială, derogându-se de la dreptul comun, instanța competentă material să

soluționeze recursul.

Așa fiind, în mod greșit, judecătoria a înaintat recursul  petentului spre

soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție, în cauză nefiind aplicabile

dispozițiile art. 299 C. proc. civ.

În acest sens, în art.299 (2) C. proc. civ. se prevede în mod expres că

„recursul se soluționează de Curtea Supremă de Justiție, dacă prin lege nu se

prevede altfel”.

În consecință, Curtea a admis excepția necompetenței materiale și a trimis

recursul spre soluționare Tribunalului București, ca instanță  competentă

în condițiile  art.15 (8) din O.G. nr.102/2000.