ÎCCJ, decizie (scj.ro #81723)

Daune solicitate pentru încălcarea dreptului de autor și a dreptului asupra unui model industrial cu privire la același produs. Imposibilitatea acordării cumulative a despăgubirilor pentru încălcarea drepturile pretinse. Cuprins pe materii : Drept civil. Dreptul proprietății intelectuale. Drept de autor. Index alfabetic : drept de autor - desen/model industrial - daune materiale - daune morale Legea nr. 8/1996, art. 2, art. 4, art. 139 Legea nr. 129/1991, art. 8 , art.37 O.U.G. nr. 100/2005, art. 14 Notă : Dispozițiile Legii nr. 129/1992 au fost avute în vedere de instanțele de judecată în forma în vigoare la data introducerii acțiunii. Dispozițiile art. 8 din Legea nr. 129/1992, precum și cele ale art. 2 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, permit, într-adevăr, recunoașterea concomitentă a dreptului de autor și a drepturilor decurgând dintr-un model industrial, asupra aceluiași produs al creației umane.

Întrucât normele arătate nu disting, această posibilitate operează independent de faptul dacă există un singur titular sau titulari diferiți al ambelor drepturi. Aceste dispoziții legale vizează exclusiv coexistența drepturilor de proprietate intelectuală, nu și exercițiul simultan al acestora, atunci când a avut loc una și aceeași faptă de încălcare, iar obiectul protecției este identic, în tot sau în parte, în cazul celor două drepturi. Dacă s-ar accepta contrariul, s-ar ajunge la aplicarea unei duble sancțiuni autorului faptei de încălcare, pentru aceeași faptă, totodată, la o îmbogățire fără justă cauză, din moment ce victima încălcării ar încasa o dublă reparație pentru atingerea adusă drepturilor prin aceeași faptă (chiar în formă continuată) pretinsă în sarcina persoanei chemate în judecată în acțiunea în pretenții întemeiată pe răspunderea civilă delictuală.

Atare consecință nu este permisă nici de dreptul comun, nici de legile speciale în materia drepturilor de proprietate intelectuală, care ar fi trebuit să conțină o derogare expresă de la principiile ce guvernează răspunderea civilă delictuală. Or, nici art. 8 din Legea nr. 129/1992, nici art. 2 din Legea nr. 8/1996 nu prevăd explicit posibilitatea unei duble dezdăunări a titularului drepturilor pentru aceeași faptă de încălcare, vizând același obiect al protecției, ca atare, nu derogă de la dreptul comun. În consecință, titularul dreptului nu poate beneficia de o dublă protecție pentru același produs, oferită atât de legea dreptului de autor, cât și de legea privind modelele și desenele industriale, astfel încât este îndreptățit la despăgubiri doar pentru încălcarea unuia dintre drepturile pretinse.

Secția I civilă, decizia nr. 886 din 10 februarie 2012 Prin sentința civilă nr. 362 din 09.03.2010, Tribunalul București, Secția a III-a civilă, a admis în parte cererea reclamantei SC S. SRL în contradictoriu cu pârâta SC C.P. SRL și a obligat pe pârâtă la plata sumei de 5000 euro (în echivalent lei la data plății) către reclamantă, cu titlu de daune pentru încălcarea drepturilor de autor al design-ului. Totodată, a respins capetele de cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor materiale și morale și obligarea la publicarea hotărârii în presă, ca neîntemeiate.

În motivarea sentinței, instanța a reținut, referitor la desenul sau modelul industrial care face obiectul litigiului, respectiv botina velur cu alveole; calapod semirotund; toc conic înalt de 10 cm, îmbrăcat în velur; alveola - triunghi asimetric, cu laturile arcuite și colțurile rotunjite sau nu; piele decupată si aplicată, dar și cu privire la celelalte modele și desene industriale pe care le deține, că reclamanta beneficiază de drepturi exclusive, recunoscute atât prin Legea dreptului de autor și a drepturilor conexe nr. 8/1996, modificată prin Legea nr. 285/2004, cât și prin dispozițiile Legii nr. 129/1991, modificată, privind desenele și modelele industriale. Condiția necesară pentru recunoașterea protecției prin drept de autor este aceeași ca pentru toate celelalte opere, respectiv să fie o operă de creație, adică să fie originală, respectiv să poarte amprenta personalității autorului său, indiferent de valoarea operei.

Autorul acestor opere beneficiază de drepturile exclusive de la art. 10 (drepturile morale) și de drepturile patrimoniale exclusive de la art. 12 și art. 13 (reproducere, distribuire, import ele), ca autor al designului, fiind recunoscut și protejat, prin efectul legii dreptului de autor, de la data când a creat opera protejată, pentru o durată reglementată la art. 25 și urm. din Legea nr. 8/1996. Pentru ca designul să beneficieze de protecție prin proprietatea industrială, ca model sau desen industrial, conform Legii nr. 129/1991, modificată, este necesară, însă, obținerea certificatului de înregistrate a DMI la OSIM, în condițiile legii. Conform prevederilor acestei legi, desenul industrial reprezintă aspectul exterior al unui produs sau al unei părți a acestuia, redat în două dimensiuni, rezultată din combinația dintre principalele caracteristici, îndeosebi linii, contururi, culori, formă, textură și/sau materiale și/sau ornamentația produsului în sine.

Modelul industrial este definit de lege ca fiind aspectul exterior al unui produs sau al unei părți a acestuia, redat în trei dimensiuni, rezultat din combinația dintre principalele caracteristici, îndeosebi linii, contururi, culori, formă, textură și/sau ornamentația produsului în sine. Certificatul de înregistrare la OSIM a DMI poate fi solicitat de persoana fizică, autor al DMI, sau de persoana juridică, în speță titularul drepturilor fiind persoana juridică solicitantă și căreia îi aparțin drepturile conferite prin înregistrare. Conform dispozițiilor art. 7, recunoașterea drepturilor prevăzute în Legea nr. 129/1991 nu prejudiciază și nu exclude protecția acordată prin alte dispoziții egale privind proprietatea intelectuală, în special cu privire la dreptul de autor și cele referitoare la mărci, brevete de invenție, modele de utilitate, caractere tipografice etc., așa cum s-a menționat mai înainte.

Reclamanta susține că pârâta a încălcat deopotrivă dispozițiile legii dreptului de autor precum și dispozițiile legii DMI, întrucât a copiat modelul său de botină, l-a fabricat și l-a comercializat tară drept. Pârâta s-a apărat, susținând că în domeniul realizării de încălțăminte există o tipizare a șabloanelor, după modele italiene, cel mai adesea, așa încât a achiziționat de la o firmă specializată modele pe baza cărora a fabricat încălțăminte, situația fiind valabilă și pentru modelul în discuție, iar reclamanta a achiziționat același șablon de la aceeași firmă, așa încât nu prezintă noutate cu privire la formă, iar modelele celor două părți nu sunt identice. Cu privire la aceste susțineri, tribunalul a constatat că designul creat de reclamantă este o operă de creație protejată de lege, obiectul dreptului de autor constituindu-l desenul materialului din care sunt confecționate botinele, iar pârâta a copiat acest desen și 1-a reprodus pe produsele sale.

Data depunerii cererii la OSIM de către reclamantă reprezintă o dată certă pentru dovedirea dreptului de autor al reclamantei, cu privire la botina model nr. 14. Pe de altă parte, pârâta nu a răsturnat prezumția legală de la art. 4 din Legea nr. 8/1996, modificată, conform căreia este autor al operei (în speță reclamanta din cauză), persoana sub numele căreia opera este adusă la cunoștința publică, pentru prima oară. De asemenea, pârâta nu a făcut dovada că a creat anterior designul respectiv și are astfel drepturile de autor asupra lui, iar modelul nu figurează nici în modelele din revistele din anii 1980 depuse de pârât și nici în modelele șablon, trimise de firma italiană.

Rezultă că, prin reproducerea și fabricarea încălțămintei care copiază desenul creat de reclamantă, respectiv botina cu alveole, pârâta a încălcat drepturile exclusive de autor ale reclamantei asupra designului, fiind astfel justificat primul capăt de cerere, în parte, față de dispozițiile de la art. 139 din Legea nr. 8/1996 modificată. Având în vedere că nu s-a putut stabili un prejudiciu cauzat reclamantei, echivalent cu un câștig nerealizat de către pârâtă, tribunalul a admis primul capăt al cererii și a obligat pârâta la plata sumei de 5.000 euro, cu titlul de despăgubiri materiale pentru încălcarea dreptului de autor, stabilite prin raportare la o eventuală remunerație care s-ar cuveni autorului pentru această creație, în cazul autorizării actelor de utilizare ale acesteia.

Referitor la capătul doi al cererii, privind încălcarea drepturilor de proprietate industrială, conferite prin înregistrarea la OSIM a certificatului DMI, având ca obiect modele încălțăminte, inclusiv modelul nr. 14 în discuție (botina velur cu alveole; calapod semirotund; toc conic înalt de 10 cm, îmbrăcat în velur; alveola = triunghi asimetric, cu laturile arcuite și colțurile rotunjite sau nu; piele decupată și aplicată), tribunalul a avut în vedere declarația martorului audiat în cauză, care a afirmat că a văzut modelul reclamantei expus la vânzare într-un magazin care nu era al reclamantei, sub altă marcă și ușor modificat.

De asemenea, au fost avute în vedere concluziile expertizei de specialitate efectuate în cauză, care a stabilit că modelele părților sunt identice, întrucât fiecare are câte patru alveole pe fiecare latură, aspectul modelelor fiind identic, iar diferențele dintre acestea fiind nesemnificative, deoarece impresia globală asupra utilizatorului avizat produsă de modelul pârâtei este aceeași. Totodată, având în vedere că forma botinei S. este deja cunoscută, rezultă că esențial la produsul respectiv este desenul materialului din care se realizează produsul, anume aplicarea unui desen neobișnuit pe o formă cunoscută. Astfel, modelul reclamantei are un caracter individual, conferit de desenul aplicat pe botină, constând în alveole, acest desen nefiind un detaliu nesemnificativ, așa cum susține pârâta, ci dimpotrivă, reprezentând elementul esențial pentru respectivul model, iar impresia globală rezultată din compararea cu modelul pârâtei este aceeași.

împrejurarea că elementul decorativ aplicat pe botină de pârâtă este o bandă de culoarea sidefului, cu o formă ușor modificată, iar în interior având materialul botinei de aceeași culoare, nu este de natură să înlăture impresia generală în sensul că modelele sunt identice. Față de aceste considerente, tribunalul a apreciat că s-a probat de către reclamantă încălcarea drepturilor conferite de Legea nr. 129/1992 privind desenele și modelele industriale, dar reclamanta nu a dovedit prejudiciul suferit, având în vedere concluziile expertizei contabile efectuate în cauză, care nu a putut stabili profitul realizat de pârâta din cauză din vânzarea botinelor, tribunalul va respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei, privind acordarea despăgubirilor materiale reprezentând beneficiul realizat pe nedrept de către pârâtă, în sumă de 187.500 euro, prin reproducere, fabricație, comercializare fără drept a modelului reclamantei.

Referitor la capătul trei al cererii, s-a reținut că nu au fost dovedite daunele morale solicitate de reclamantă, în sumă de 50.000 euro, pentru încălcarea drepturilor de proprietate industrială, așa încât această cerere a fost respinsă ca neîntemeiată.

Având în vedere că nu este justificată cererea de publicare a prezentei hotărâri în presă, așa cum s-a solicitat prin ultimul capăt de cerere de către reclamantă, întrucât dispozițiile art. 139 pct. 14 lit. d) din legea dreptului de autor nu sunt incidente în cauză, nefiind întrunite condițiile prevăzute la lit. a) (remiterea încasărilor realizate prin actul ilicit, distrugerea echipamentelor aflate în proprietatea făptuitorului, scoaterea din circuitul comercial a copiilor efectuate ilegal, prin distrugere), tribunalul a respins ca neîntemeiat ultimul capăt de cerere, precum și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, în raport de admiterea acțiunii, având în vedere că nu s-au depus acte justificative conform legii.

Prin decizia civilă nr.223 din 12.10.2010, Curtea de Apel București, Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a respins, ca nefondate, apelurile formulate de ambele părți împotriva sentinței menționate. Pentru a decide astfel, s-a apreciat că motivele de apel ale pârâtei privind greșita aplicare a dispozițiilor art. 2 alin.(1) din Legea nr. 129/1992 nu sunt întemeiate. Astfel, prin cererea introductivă de instanță s-a solicitat obligarea pârâtei la plata de despăgubiri pentru încălcarea drepturilor izvorâte din calitatea de autor al design-ului în conformitate cu certificatul DMI din 12.02.2006, conform Legii nr. 129/1991 și a Legii nr. 8/1996. Obiectul certificatului de model sau design industrial îl reprezintă un număr de 19 modele de încălțăminte (fie ele pantofi, botine, cizme, ghete).

În descrierea acestor modele, astfel cum aceasta este redată în anexa certificatului de înregistrare publicat în BOPI- DMI nr. 4/2007, rezultă că modelele sunt descrise nu numai prin forma elementelor lor componente (ștaif, calapod, toc, baretă), dar și prin descrierea materialelor din care acestea sunt realizate. Mai precis, modelul 14 a cărui încălcare se invoca în speță este redat ca reprezentând „botina velur cu alveole; calapod semirotund; toc conic înalt de 10 cm, îmbrăcat în velur", alveola fiind descrisă ca fiind un „triunghi asimetric, cu laturile arcuite și colțurile rotunjite sau nu; piele decupată aplicată". Prin urmare, nu doar design-ul redat în trei dimensiuni face obiectul protecției, dar și modelul pantofilor descris în două dimensiuni, în conformitate cu prevederile legale.

Nu poate fi reținută, astfel, critica pârâtei potrivit căreia, prin luarea în considerare a design-ului materialului, expertul tehnic pe ale cărui concluzii instanța de fond și-a întemeiat soluția, a introdus o nouă noțiune în șirul elementelor descrise de către legiuitor ca fiind caracteristice acestui drept de proprietate intelectuală. Câtă vreme modelul materialului folosit la realizarea pantofului a fost protejat prin dreptul de proprietate intelectuală, folosirea neautorizată de către pârâtă a aceluiași model de material pentru un model similar de botină este suficient pentru a se reține încălcarea acestui drept. De altfel, diferențele invocate de către apelantă în descrierea comparativă a modelelor sale și a celor aparținând reclamatei sunt doar la nivel terminologic „un triunghi cu vârfurile ascuțite" comparativ cu „un triunghi cu vârfurile arcuite" și privitor la diferența de culori folosite.

Or, niciunul din aceste elemente nu poate fi reținut ca fiind de natura să contrazică concluziile raportului de expertiză, câtă vreme diferența de culori se înscrie în categoria detaliilor nesemnificative ce nu pot fi luate în considerare la determinarea caracterului individual al desenului sau modelului industrial. Analizând apelul reclamantei, Curtea a reținut că acesta privește, pe de o parte, cuantumul despăgubirilor acordate de către instanța de fond pentru încălcarea drepturilor sale exclusive de autor și, pe de altă parte, soluția de neacordare a despăgubirilor pentru încălcarea dreptului la model industrial, dată fiind imposibilitatea determinării lor în mod obiectiv. Instanța de apel a reținut că și acest apel este nefondat, cu schimbarea considerentelor de fapt și de drept reținute în soluționarea cauzei de către tribunal.

Curtea a reținut că temeiul pretențiilor reclamatei este atât dreptul de autor, cât și dreptul izvorât din certificatul de design sau model industrial eliberat de OSIM. Potrivit prevederilor art. 8 din Legea nr. 129/1992, „recunoașterea drepturilor prevăzute în prezenta lege nu prejudiciază și nu exclude protecția acordată prin alte dispoziții legale privind proprietatea intelectuală, în special cu privire la dreptul de autor (...)". Or, finalitatea urmărită de către legiuitor prin recunoașterea acestei duble protecții asupra aceleași creații este aceea de a nu crea o opoziție între titularul dreptului de autor al creației și titularul dreptului de proprietate industrială care folosește modelul industrial.

Ipoteza avută în vedere de textul de lege este aceea în care fiecare dintre aceste drepturi aparține unor persoane diferite, dar poarta asupra aceluiași produs. În niciun caz, prin protecția dubla recunoscută în textul de lege anterior citat nu s-a urmărit asigurarea dreptului la o dublă despăgubire pentru titularul care ar întruni ambele calități, pentru situația încălcării acestor drepturi. În speță, s-a depus contractul de cesiune al drepturilor patrimonial de autor din partea creatoarei modelelor de încălțăminte M.G., către reclamanta SC S. SRL. Prin urmare, drepturile morale de autor rămân în patrimoniul cedentei, iar acestea coexistă cu dreptul reclamantei la desenul industrial.

Având în vedere că reclamanta a solicitata plata de despăgubiri pentru încălcarea drepturilor sale, fără a face distincție între cuantumul cuvenit pentru fiecare dintre aceste drepturi și, totodată, faptul că acordarea acestora de către instanța de fond s-a făcut în mod global, Curtea a apreciat că nu este necesar a fi schimbată soluția pronunțată de către tribunal. Reținând, însă, încălcarea dreptului la modelul industrial, Curtea a menținut daunele acordate în cuantum de 5.000 euro pentru prejudiciul produs. Pentru determinarea cuantumului acestor despăgubiri, Curtea a avut in vedere atât concluziile raportului de expertiză întocmit în fața instanței de fond privind volumul vânzărilor, cât și considerente de echitate.

Astfel, Curtea a luat în considerare că în jurisprudența țărilor cu îndelungată tradiție în protecția proprietății intelectuale, în lipsa datelor concrete privitoare la volumul profilurilor obținute de persoana care încalcă un drept de proprietate industrială, criteriul avut în vedere pentru cuantumului despăgubirilor este cel al procentului practicat pe piața relevantă ca preț al obținerii unei licențe de folosire a dreptului.

Astfel, dată fiind importanța deosebită a valorilor sociale ocrotite prin protecția drepturilor de proprietate industrială, rămânerea nepedepsită a faptelor de încălcare ar fi un fenomen extrem de grav cu consecințe incalculabile, desigur, dificultatea aplicării aceluiași criteriu dezvoltat în practica europeană de stabilire a prejudiciului este dată de faptul că protecția acestor drepturi în România nu este încă atât de largă încât să se poată determina prețul licențelor calculate pe segmentul de piață relevant în cauză (al producătorilor de pantofi), dar acest fapt nu poate fi folosit ca motiv de impunitate de către persoanele ce nesocotesc protecția acestor drepturi.

Cât privește, însă, acordarea unei duble despăgubiri pentru un act singular de încălcare a dreptului, în sensul acordării unor despăgubiri pentru încălcarea dreptului de autor distinct de cele acordate pentru încălcarea dreptului asupra DMI, Curtea a apreciat ca aceasta ar contraveni principiilor generale ale răspunderii civile și nu poate fi acceptată. De altfel, odată ce obținerea de către reclamanta a certificatului DMI eliberat de către OSIM dreptul patrimonial de autor nu mai are o existență distinctă de acesta, certificatul OSIM asigurând o protecție mai puternică decât dreptul de autor, care nu se obiectivează precum modelele descrise cuprinse în anexa certificatului DMI, a conchis instanța de apel.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamanta SC S. SRL, cât și pârâta SC C.P. SRL, criticând-o pentru nelegalitate. 1. Prin motivele de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 C.proc.civ., reclamanta SC S. SRL a susținut următoarele: Decizia este dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 8 (devenit art. 5 prin republicarea legii din anul 2007) din Legea nr. 129/1992, instanța de apel apreciind în mod greșit că această prevedere se aplică doar în cazul în care titularul dreptului de autor și titularul dreptului de proprietate industrială care folosește modelul industrial sunt persoane diferite. Legiuitorul nu face nicio distincție în acest sens, ca atare, nici instanța nu o poate face, iar interpretarea instanței nu este nici în litera, nici în spiritul legii, după cum rezultă și din art. 2 din lege.

Constatările instanței privind dubla despăgubire în contextul aceluiași art. 8 (actual 5) sunt contradictorii, deoarece, chiar și în ipoteza în care titularul dreptului de autor și titularul dreptului de proprietate industrială sunt persoane diferite, este vorba de o dublă despăgubire, independent de faptul că se acorda aceleiași persoane sau unor persoane diferite. Cu privire la daunele acordate de către prima instanță pentru încălcarea drepturilor de autor al designului, deși inițial se menționează că nu este schimbată soluția tribunalului, acest lucru însemnând că este menținută suma de 5.000 de euro ca daune pentru încălcarea drepturilor de autor, în realitate, instanța de apel nu a menținut soluția tribunalului.

Instanța, de fapt, a transferat această suma de bani asupra capătului 2 al cererii de chemare în judecată, prin care reclamanta solicita despăgubiri pentru încălcarea drepturilor referitoare la protecția desenelor și modelelor industriale, constând în beneficiul realizat pe nedrept de către pârâtă prin încălcarea dreptului reclamantei de reproducere, fabricație, comercializare tară drept a modelului industrial, și în subsidiar, distrugerea calapoadelor și scoaterea din circuitul comercial, prin confiscare și distrugere, a încălțămintei efectuate ilegal. Privitor la capătul 2 al cererii de chemare în judecată, instanța a acordat suma de 5.000 de euro, fără a motiva soluția în drept și fără a avea în vedere prevederile legale în vigoare.

În determinarea daunelor datorate titularului drepturilor izvorâte din certificatul DMI din 2006, beneficiul realizat pe nedrept de către pârâtă, ca și beneficiul de care este lipsit titularul ca urmare a faptei de contrafacere, reprezintă criterii pertinente, prevăzute ca atare de art. 14 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 100/2005 adoptată pentru transpunerea în dreptul intern a Directivei 2004/47/CE a Parlamentului European și a Consiliului. Întrucât instanța nu a avut în vedere niciunul dintre criteriile legale, hotărârea este nemotivată, neîntrunind exigențele prevăzute de art. 261 pct. 5 C.proc.civ. Instanța a reținut că acordă suma de 5.000 de euro având în vedere concluziile raportului de expertiză întocmit de expertul contabil privind volumul vânzărilor, cât și considerente de echitate, cu toate acestea, nu a avut în vedere concluziile raportului de expertiză și nici nu s-a pronunțat asupra motivelor de apel privind cuantumul despăgubirilor.

Fapta pârâtei de reproducere, fabricație, comercializare fără drept a modelului industrial, trebuie sancționată, deoarece însăși pârâta, în cadrul motivelor de apel, a recunoscut faptul ca a confecționat câteva perechi de botine din acest model; în pofida recunoașterii fabricării botinelor, acestea nu se pot identifica în evidențele contabile, din cauza faptului că societatea C. nu și-a ținut evidența contabilă conform prevederilor legale. În lipsa altor elemente - imputabilă exclusiv pârâtei -, instanța trebuia să țină cont de concluziile raportului de expertiză. Din hotărârea pronunțată, nu reiese cum anume a valorificat instanța expertiza contabilă efectuată, deși se referă la aceasta. Expertiza contabilă efectuată a stabilit că media vânzărilor încălțămintei tip botină din totalul vânzărilor de asemenea încălțăminte - de 244.693 lei - este de 2,16%.

Instanța ar fi trebuit să acorde întreaga sumă de 244.693 lei, ca sancțiune, pe de o parte, pentru reproducerea, fabricarea și comercializarea fără drept a modelului aparținând S.C. S. S.R.L, iar, pe de altă parte, ca sancțiune pentru faptul că nu și-a înregistrat în contabilitate numărul de perechi de botine pe care le-au comercializat, probele fiind indubitabile în acest sens. Mai mult neînregistrarea în contabilitate s-a făcut cu intenție, dat fiind că modelul a fost copiat. Din actele depuse la dosarul cauzei, reiese că pârâta a reprodus modelul reclamantei și 1-a comercializat în magazine, în acest sens fiind declarația martorului O.B. și bonul de casă datat 26.10.2006, dovadă a achiziționării de către reprezentantul S.C.

S. S.R.L., D.A., din magazinul X, a botinei produse de către pârâtă, identica cu cea a S. S.R.L., pentru prețul de 360 lei. Instanța nu a menționat de ce a respins solicitarea reclamantei de a acorda suma de 244.693 lei și nu s-a pronunțat în niciun fel în privința beneficiului nerealizat solicitat. La dosar există dovezi privind anularea a trei comenzi de botine adresate reclamantei, motivul fiind tocmai „apariția pe piața de profil din România a unor produse contrafăcute copiate după modelul realizat de către S.C. S. S.R.L. și a imposibilității garantării de către S.C. S. S.R.L. a retragerii de la comercializare a produselor". Suma totală a comenzilor anulate este 12423,6 +7616+8568= 28607,6 euro, ce ar fi trebuit acordată, pe lângă suma de 244.693 lei, conform art. 14 alin. 2 lit. a) din O.U.G.

nr. 100/2005. Pe toate aspectele arătate în legătură cu care s-a invocat aplicarea greșită sau încălcarea legii, argumentarea deciziei criticate este insuficientă, întrucât nu s-au analizat motivele de apel ale reclamantei și nici nu s-a pronunțat asupra lor, de asemenea, motivarea este contradictorie, a conchis recurenta - reclamantă. 2. In motivarea criticilor formulate, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ., pârâta SC C.P. SRL a arătat următoarele: Prin motivele de apel, pârâta a criticat folosirea de către prima instanță a noțiunii de „design", pe baza opiniei expertului judiciar, în condițiile în care Legea nr. 129/1992 privind protecția modelelor și desenelor industriale nu conține o asemenea noțiune.

Instanța de apel, deși redă definiția legală a modelului și a desenului industrial, înlătură critica pârâtei pe acest aspect, cu motivarea că instanța de fond nu a introdus o nouă noțiune în definiția legală. Or, prin folosirea unei noțiuni nedefinite legal, s-a ajuns la concluzia, pe baza unei expertize - de asemenea, criticate de către pârâtă, că aceasta ar fi încălcat design-ul. Pentru a mări confuzia, instanța a reținut existența unui design în trei dimensiuni și a unui model de pantofi în două dimensiuni. Recurenta a arătat, totodată, că, făcându-se confuzie între drepturi reglementate distinct, s-a motivat încălcarea dreptului de autor, ca drept de proprietate intelectuală, reglementat de Legea nr. 8/1996, pentru a se reține încălcarea modelului de material, ca drept de proprietate industrială, reglementat de Legea nr. 129/1992.

Recurenta - pârâtă a mai susținut că instanța a făcut o interpretare greșită a legii și prin separarea, în cadrul comparării botinelor, a elementelor materialului botinei, pentru a delimita elemente considerate esențiale de alte elemente nesemnificative, încălcând, astfel, principiul potrivit căruia unde legea nu distinge, nici interpretul nu poate distinge. Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, Înalta Curte a constatat că recursurile sunt fondate, pentru următoarele considerente: 1. În ceea ce privește recursul reclamantei, se reține că recurenta - reclamantă a susținut că decizia de apel este insuficient argumentată și conține motive contradictorii, reflectând o greșită aplicare a legii.

Susținerile recurenților sunt, în parte, pertinente, urmând a fi valorificate ca atare, constatându-se o greșită aplicare a legii, totodată, că din decizia recurată lipsesc elemente faptice relevante pentru dezlegarea chestiunilor de drept la care se referă motivele de recurs, după cum se va arăta prin prezentele considerente.

Se reține că instanța de judecată a fost învestită în cauză cu soluționarea cererilor în pretenții ale reclamantei, formulate pentru încălcarea drepturilor patrimoniale de autor aparținând reclamantei, asupra designului botinei velur cu alveole create de către M.G., designer - care a cedat reclamantei drepturile patrimoniale asupra creației respective - și, distinct, pentru încălcarea drepturilor exclusive ale reclamantei, referitoare la protecția desenelor și a modelelor industriale, asupra aceleiași botine velur cu alveole, cu calapod semi-rotund, toc conic, 10 cm, îmbrăcat în velur, alveola - triunghi asimetric, cu laturile arcuite și colțurile rotunjite sau nu, piele decupată și aplicată (astfel cum rezultă din descrierea modelului nr. 14 din certificatul de înregistrare a modelului industrial emis de Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci sub nr. 017631/2007, eliberat în cursul procesului).

Prima instanță a constatat încălcarea ambelor drepturi de proprietate intelectuală, însă a acordat despăgubiri doar pentru atingerea adusă drepturilor exclusive de autor ale reclamantei asupra designului, nu și pentru drepturile conferite de Legea nr. 129/1992, pentru care nu s-a dovedit prejudiciul suferit. Împotriva sentinței, au declarat apel ambele părți. Prin motivele de apel, reclamanta a formulat critici atât în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor cuvenite pentru încălcarea dreptului de autor, ce au format obiectul primului capăt de cerere, cât și cu privire la neacordarea de despăgubiri pentru încălcarea dreptului asupra modelului industrial, în cadrul celui de-al doilea capăt de cerere.

Pârâta a criticat hotărârea primei instanțe exclusiv cu privire la constatarea, de către prima instanță, a unei încălcări a dreptului reclamantei asupra modelului industrial. Se observă că pârâta a formulat critici referitoare exclusiv la cel de-al doilea capăt de cerere, astfel încât, ținându-se cont de faptul că tribunalul a respins acea cerere, apelul pârâtei este îndreptat doar împotriva considerentelor sentinței, în conținutul cărora se regăsește aprecierea care o nemulțumește pe pârâtă, anume a existenței unei încălcări a dreptului asupra modelului industrial. Instanța de apel a socotit admisibil apelul împotriva considerentelor, din moment ce a procedat la analiza motivelor de apel ale pârâtei, respingându-l ca nefondat, și nu ca inadmisibil.

În aceste condiții, nu este posibilă o evaluare a admisibilității apelului în această fază procesuală, în caz contrar, ajungându-se la agravarea situației pârâtei în propriul apel. Considerându-se învestită prin apelul pârâtei cu cercetarea existenței unei încălcări a drepturilor prevăzute de Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor industriale, instanța de apel a procedat în mod corect analizând acest aspect. Ajungând la aceeași concluzie cu prima instanță în sensul existenței încălcării, în mod legal, a analizat posibilitatea acordării cumulative de despăgubiri pentru încălcarea atât a dreptului asupra modelului industrial, cât și a dreptului de autor, pentru care tribunalul acordase deja despăgubiri.

Este corectă aprecierea instanței de apel în sensul că reclamanta din cauză nu poate beneficia de o dublă protecție pentru același produs, oferită atât de legea dreptului de autor, cât și de legea privind modelele și desenele industriale, astfel încât este îndreptățită la despăgubiri doar pentru încălcarea unuia dintre drepturile pretinse. În speță, reclamanta este titularul ambelor drepturi, prin raportare la prerogativele patrimoniale de autor, nu și la cele morale, în condițiile în care reclamanta nu a formulat nici motive de apel, nici motive de recurs referitoare și la daunele morale.

Dispozițiile art. 8 din Legea nr. 129/1992 (în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată - 6.03.2007), precum și cele ale art. 2 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, permit, într-adevăr, recunoașterea concomitentă a dreptului de autor și a drepturilor decurgând dintr-un model industrial, asupra aceluiași produs al creației umane. Întrucât normele arătate nu disting, această posibilitate operează independent de faptul dacă există un singur titular sau titulari diferiți al ambelor drepturi. Aceste dispoziții legale vizează exclusiv coexistența drepturilor de proprietate intelectuală, nu și exercițiul simultan al acestora, atunci când a avut loc una și aceeași faptă de încălcare, iar obiectul protecției este identic, în tot sau în parte, în cazul celor două drepturi.

Dacă s-ar accepta contrariul, s-ar ajunge la aplicarea unei duble sancțiuni autorului faptei de încălcare, pentru aceeași faptă, totodată, la o îmbogățire fără justă cauză, din moment ce victima încălcării ar încasa o dublă reparație pentru atingerea adusă drepturilor prin aceeași faptă (chiar în formă continuată) pretinsă în sarcina persoanei chemate în judecată în acțiunea în pretenții întemeiată pe răspunderea civilă delictuală. Atare consecință nu este permisă nici de dreptul comun, nici de legile speciale în materia drepturilor de proprietate intelectuală, care ar fi trebuit să conțină o derogare expresă de la principiile ce guvernează răspunderea civilă delictuală. Or, nici art. 8 din Legea nr. 129/1992, nici art. 2 din Legea nr. 8/1996 nu prevăd explicit posibilitatea unei duble dezdăunări a titularului drepturilor pentru aceeași faptă de încălcare, vizând același obiect al protecției, ca atare, nu derogă de la dreptul comun.

În consecință, instanța de apel a apreciat, în mod corect, că, pentru același obiect al protecției, cumulul în discuție ar echivala cu o nepermisă dublă despăgubire. Aceste aprecieri teoretice nu conduc, însă, la confirmarea de plano a soluției adoptate în apel. Pornind de la premisa imposibilității cumulării despăgubirilor solicitate ca pretenții distincte, cele două cereri ale reclamantei trebuie considerate alternative, astfel încât, prin admiterea uneia, devine inutilă cercetarea celei de-a doua.

Este de observat că, deși prima instanță admisese primul capăt de cerere, instanța de apel nu a infirmat posibilitatea analizării celui de-al doilea, confirmând încălcarea dreptului la model industrial, însă apreciind că nu pot fi aplicate criteriile uzitate în jurisprudența țărilor cu îndelungată tradiție în protecția proprietății intelectuale pentru calcularea prejudiciului cauzat prin încălcarea acestui drept, motiv pentru care a menținut suma de 5.000 euro acordată de tribunal, ca fiind echitabilă în raport cu prejudiciul. În condițiile în care instanța de apel a analizat pretențiile din cel de-al doilea capăt de cerere, inclusiv din perspectiva modului de calcul al prejudiciului cauzat reclamantei prin încălcarea dreptului la model industrial, se constată că se impune cercetarea motivelor de recurs formulate de reclamantă pe acest aspect.

Consecința eventualei admiteri a pretențiilor din cel de-al doilea capăt de cerere ar fi, însă, aceea a respingerii primei cereri, în caz contrar, ajungându-se la cumularea despăgubirilor, a cărei nelegalitate a fost demonstrată prin prezentele considerente. Nu s-ar putea reține, în această ipoteză, o agravare a situației reclamantei în propria cale de atac, deoarece, pe de o parte, pârâta a susținut inexistența vreunei încălcări a dreptului asupra modelului industrial iar, pe de altă parte, finalitatea apelului reclamantei ar fi atinsă, prin admiterea celui de-al doilea capăt de cerere. Mai mult, prin acțiunea formulată în cauză, reclamanta tinde la repararea prejudiciului cauzat prin una și aceeași faptă a pârâtei și, chiar în condițiile unei încălcări a ambelor drepturi de proprietate intelectuală, prejudiciul decurgând din atingerea drepturilor este unic, neavând relevanță dacă dezdăunarea se realizează în raport de unul sau de altul dintre cele două drepturi.

Evident, în măsura în care se va respinge cel de-al doilea capăt de cerere, se impune menținerea primului, dat fiind că pârâta nu a formulat critici pe acest aspect, iar reclamanta, deși a pretins în apel majorarea cuantumului despăgubirilor acordate, nu a criticat soluția instanței de apel de menținere a sumei acordate, din perspectiva dreptului de autor. În ceea ce privește modul de soluționare a celui de-al doilea capăt de cerere, se reține că instanța de apel a făcut referire la criterii folosite în țări cu tradiție în proprietate intelectuală, constatând că nu există date concrete privitoare la volumul profiturilor obținute de persoana care încalcă un drept de proprietate intelectuală și nici nu se poate determina, la nivelul actual al protecției drepturilor în România, prețul licențelor calculate uzual pe segmentul de piață al producătorilor de pantofi.

Or, instanța de apel nu a avut în vedere dispozițiile art. 14 din OUG nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală, invocate prin motivele de apel ale reclamantei, nu a analizat probatoriul administrat în cauză și nici nu a arătat motivele pentru care a înlăturat susținerile și apărările reclamantei pe aspectul în discuție. Potrivit art. 14 alin.(2) lit. a) din actul normativ menționat, la stabilirea daunelor - interese, instanța va lua în considerare toate aspectele corespunzătoare, cum ar fi consecințele economice negative, în special, pierderea câștigului suferită de partea vătămată și beneficiile realizate în mod injust de către persoana care a încălcat un drept de proprietate intelectuală.

Or, reclamanta a administrat, în fața primei instanțe, proba cu înscrisuri prin care a intenționat să demonstreze pierderea câștigului suferit în urma faptei pârâtei de atingere adusă dreptului său, constând în anularea a trei comenzi de pantofi, la care instanța de apel nu a făcut nicio referire. De asemenea, instanța nu a arătat motivele pentru care a ajuns la concluzia că nu s-au dovedit beneficiile realizate de către pârâtă și pentru care a înlăturat susținerile reclamantei privind pretinsul profit al pârâtei, pe seama reclamantei, în cuantum de 244.693 lei, neanalizând probatoriul administrat, respectiv expertiza contabilă efectuată în cauză, precum și înscrisurile din care rezultă volumul vânzărilor de botine.

Este de precizat, totodată, că asemenea evaluări ar fi implicat, în primul rând, determinarea momentului nașterii dreptului reclamantei la acțiunea în pretenții pentru încălcarea drepturilor asupra modelului industrial, observându-se prevederile art. 37 din Legea nr. 129/1992 (în forma în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată) și în raport de efectele retroactive ale certificatului de înregistrare a modelului, care a fost eliberat după data formulării cererii de chemare în judecată în cauză. De asemenea, ar fi trebuit stabilit momentul săvârșirii pretinsei fapte a pârâtei de atingere adusă drepturilor reclamantei, făcându-se o corelație corespunzătoare între faptă și prejudiciu.

Or, niciun asemenea element nu a fost analizat și stabilit de către instanța de apel, ca, de altfel, nici aspectele referitoare la calculul concret al despăgubirilor, după cum s-a arătat, ceea ce atrage incidența dispozițiilor art. 314 C.proc.civ., neputând fi exercitat controlul de legalitate al deciziei de către această instanță de recurs. Pe acest temei, Înalta Curte a admis recursul și a dispus casarea deciziei, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, în cadrul căreia vor fi analizate aspectele relevate prin prezentele considerente, rămânând fără obiect criticile relative la pretinsa contradicție între considerente și dispozitiv, din perspectiva transferării sumei de 5.000 euro acordate de prima instanță pentru primul capăt de cerere asupra pretențiilor din cel de-al doilea capăt de cerere.

2. În ceea ce privește recursul pârâtei, se constată, din dezvoltarea motivelor de recurs, că este criticat modul de argumentare a soluției prin care s-a constatat existența unei încălcări a dreptului reclamantei asupra modelului industrial, ceea ce relevă incidența prevederilor art. 304 pct. 7 C.proc.civ., chiar dacă au fost invocate expres prevederile art. 304 pct. 9. Susținerile recurentei sunt fondate, considerentele deciziei reflectând o insuficientă lămurire a situației de fapt. Astfel, chiar dacă se constată incidența cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C.proc.civ., și în cazul recursului pârâtei, este aplicabil art. 314 C.proc.civ., care impune casarea deciziei de către Înalta Curte în situațiile în care situația de fapt nu rezultă cu certitudine, fiind imposibilă evaluarea aplicării legii de către instanța de apel.

În expunerea argumentării acestei aprecieri, urmează a se face referire și la criticile ce relevă modul de aplicare a legii, trimitere ce are exclusiv rolul de a se sublinia elementele esențiale, de fapt și de drept, invocate de recurentă și care ar fi trebuit să se regăsească în motivarea deciziei, și nu de a se realiza o evaluare a pertinenței și temeiniciei criticilor în contextul în care au fost concepute, din moment ce nu este posibil controlul de legalitate al deciziei. Urmează ca, în cadrul rejudecării, să se țină cont de aspectele relevate prin prezentele considerente, a căror evaluare să fie reflectată în conținutul deciziei asupra apelului pârâtei. Cu privire la obiectul concret al protecției, instanța de apel ar fi trebuit să analizeze în ce constă protecția conferită de lege dreptului asupra modelului industrial, din perspectiva susținerilor și apărărilor pârâtei.

Pe acest aspect, Înalta Curte reține că instanța de apel a reținut încălcarea dreptului la model industrial, însă a folosit noțiunea de design, fără a se raporta la prevederile art. 7 lit. g) din Legea nr. 8/1996, în condițiile în care tribunalul reținuse această noțiune în contextul obiectului dreptului de autor, nu al drepturilor prevăzute de Legea nr. 129/1992 și fără a arăta în concret conținutul conceptual al design-ului. Din punctul de vedere al domeniului concret al dreptului proprietății intelectuale ce interesează cauza, noțiunea de design este folosită în sistemul common law cu o semnificație echivalentă desenelor și modelelor industriale în sistemul de drept continental.

Referindu-se la modelul industrial înregistrat de către reclamantă, instanța ar fi trebuit să aibă în vedere definiția noțiunii de „model industrial", arătată în Legea nr. 129/1992, aceea de „aspect exterior al unui produs sau al unei părți a acestuia, redat în trei dimensiuni, rezultat din combinația dintre principalele caracteristici, îndeosebi linii, contururi, culori, formă, textură și/sau ornamentația produsului în sine." În acest sens, art. 37 din Legea nr. 24/2000 privind tehnica legislativă prevede că semnificația unui anumit termen în context se stabilește prin actul normativ ce le instituie. Or, se observă că instanța de apel se referă la „modelul pantofilor descris în două dimensiuni", în condițiile în care Legea nr. 129/1992 arată că modelul industrial este reprezentat, întotdeauna, prin trei dimensiuni.

În același timp, instanța de apel a folosit noțiunea de „model" și ca obiect al materialului, probabil în sensul obișnuit al termenului (cel mai apropiat înțeles fiind acela de „tip al unui obiect confecționat"), ceea ce induce un dubiu asupra obiectului specific al protecției dreptului reclamantei, nefiind lămurite elementele protejate prin modelul industrial înregistrat de reclamantă, relevante în cadrul comparării acestora cu produsul pârâtei. Astfel, din motivarea deciziei de apel nu rezultă situația de fapt stabilită de o manieră certă și neechivocă, care să permită exercitarea controlului judiciar de legalitate, urmând ca, în cadrul rejudecării, să se determine obiectul protecției obținute de către reclamantă prin înregistrarea modelului industrial, respectiv care sunt, în concret, trăsăturile caracteristice ale acestui model protejat.

De asemenea, trebuie identificate aceleași trăsături și în ceea ce privește produsul pârâtei, procedându-se la compararea acestora, cu scopul de a stabili dacă produsul pretins contrafăcut este substanțial diferit de modelul industrial al reclamantei, pe baza impresiei de ansamblu create de acestea consumatorului obișnuit. Se va ține cont de faptul că, în acțiunea în contrafacere, spre deosebire de acțiunea în anularea unui model industrial, nu este necesară condiția identității obiectului produselor comparate, pentru a evidenția doar detaliile nesemnificative, fiind suficientă întrunirea similarității, cu condiția ca aceasta să aibă un grad ridicat.

Analiza presupusă în sarcina instanței, în acțiunea în contrafacere se va baza pe constatările ce vor fi făcute în legătură cu apelul reclamantei, pe aspectele arătate în prezenta decizie cu ocazia evaluării motivelor de recurs ale reclamantei, privind îndreptățirea acesteia la despăgubiri, din perspectiva momentului de început al protecției recunoscute prin înregistrarea modelului industrial și al săvârșirii faptei culpabile a pârâtei. Față de considerentele expuse, în condițiile în care situația de fapt nu a fost cert și neechivoc stabilită, nu este posibilă exercitarea controlului judiciar de către această instanță, Înalta Curte a admis și recursul pârâtei, dispunând casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare, în aplicarea dispozițiilor art. 314 C.proc.civ.