ÎCCJ, decizie (scj.ro #81723)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #81723) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Daune solicitate pentru

încălcarea dreptului de autor și a dreptului asupra unui model

industrial cu privire la același produs.

Imposibilitatea acordării cumulative a

despăgubirilor pentru încălcarea drepturile pretinse.

Cuprins pe materii :

Drept civil. Dreptul

proprietății intelectuale. Drept de autor.

Index alfabetic :

drept de autor

-

desen/model

industrial

-

daune

materiale

-

daune

morale

Legea

nr. 8/1996, art. 2, art. 4, art. 139

Legea nr. 129/1991, art. 8

,

art.37

O.U.G. nr. 100/2005, art. 14

Notă

: Dispozițiile Legii nr. 129/1992 au fost avute în vedere de

instanțele de judecată în forma în vigoare la data introducerii

acțiunii.

Dispozițiile art. 8 din Legea

nr. 129/1992, precum și cele ale art. 2 din Legea nr. 8/1996 privind

dreptul de autor și drepturile conexe, permit, într-adevăr,

recunoașterea concomitentă a dreptului de autor și a drepturilor

decurgând dintr-un model industrial, asupra aceluiași produs al

creației umane. Întrucât normele arătate nu disting, această

posibilitate operează independent de faptul dacă există un

singur titular sau titulari diferiți al ambelor drepturi.

Aceste dispoziții legale

vizează exclusiv coexistența drepturilor de proprietate

intelectuală, nu și exercițiul simultan al

acestora, atunci când a avut loc una și

aceeași faptă de încălcare, iar

obiectul protecției

este identic, în tot sau în parte, în cazul celor două drepturi.

Dacă s-ar accepta contrariul,

s-ar ajunge la aplicarea unei duble sancțiuni autorului faptei de

încălcare, pentru aceeași faptă, totodată, la o

îmbogățire fără justă cauză, din moment ce

victima încălcării ar încasa o dublă reparație pentru

atingerea adusă

drepturilor prin

aceeași faptă (chiar în formă continuată) pretinsă în

sarcina

persoanei chemate în judecată în acțiunea în pretenții

întemeiată pe răspunderea civilă delictuală.

Atare consecință nu

este permisă nici de dreptul comun, nici de legile speciale în materia

drepturilor de proprietate intelectuală, care ar fi trebuit să

conțină o derogare expresă de la principiile ce guvernează

răspunderea civilă delictuală.

Or, nici

art. 8 din Legea nr. 129/1992, nici art. 2 din Legea nr.

8/1996 nu prevăd explicit posibilitatea unei duble

dezdăunări a titularului drepturilor pentru aceeași faptă

de încălcare, vizând același obiect al protecției, ca atare, nu

derogă de la dreptul comun.

În consecință,

titularul dreptului nu poate beneficia

de o

dublă protecție pentru

același produs, oferită atât

de legea dreptului de autor, cât și de legea privind modelele și

desenele industriale, astfel încât este îndreptățit la

despăgubiri doar pentru încălcarea unuia dintre drepturile pretinse.

Secția I civilă, decizia nr. 886

din 10 februarie 2012

Prin

sentința civilă nr. 362 din 09.03.2010, Tribunalul București,

Secția a III-a civilă,

a admis în parte cererea reclamantei SC S.

SRL în contradictoriu cu pârâta SC C.P. SRL

și a obligat pe pârâtă la plata sumei de 5000 euro (în echivalent lei

la data plății) către reclamantă, cu titlu de daune pentru

încălcarea drepturilor de autor al design-ului.

Totodată,

a respins capetele de cerere privind obligarea pârâtei

la plata daunelor materiale și morale și

obligarea la publicarea hotărârii în presă, ca neîntemeiate.

În motivarea sentinței,

instanța a reținut, referitor la desenul sau modelul industrial care

face obiectul litigiului, respectiv botina velur cu alveole; calapod

semirotund; toc conic înalt de 10 cm, îmbrăcat în velur; alveola - triunghi

asimetric, cu laturile arcuite și colțurile rotunjite sau nu; piele

decupată si aplicată, dar și cu privire la celelalte modele

și desene industriale pe care le deține, că reclamanta

beneficiază de drepturi exclusive, recunoscute atât prin Legea dreptului

de autor și a drepturilor conexe nr. 8/1996, modificată prin Legea

nr. 285/2004, cât și prin dispozițiile Legii nr. 129/1991,

modificată, privind desenele și modelele industriale.

Condiția

necesară pentru recunoașterea protecției prin drept de

autor este aceeași ca pentru toate celelalte

opere, respectiv să fie o operă de creație, adică să

fie originală, respectiv să poarte amprenta personalității

autorului său, indiferent de valoarea operei.

Autorul acestor opere

beneficiază de drepturile exclusive de la art. 10 (drepturile morale)

și de drepturile patrimoniale exclusive de la art. 12 și art. 13

(reproducere, distribuire, import ele), ca autor al designului, fiind

recunoscut și protejat, prin efectul legii dreptului de autor, de la data

când a creat opera protejată, pentru o durată reglementată la

art. 25 și urm. din Legea nr. 8/1996.

Pentru ca

designul să beneficieze de protecție prin proprietatea

industrială, ca model sau desen industrial,

conform Legii nr.

129/1991,

modificată, este necesară, însă, obținerea certificatului

de

înregistrate a DMI la OSIM, în condițiile legii.

Conform prevederilor acestei legi,

desenul industrial reprezintă aspectul exterior al unui produs sau al unei

părți a acestuia, redat în două dimensiuni, rezultată din

combinația dintre principalele caracteristici, îndeosebi linii, contururi,

culori, formă, textură și/sau materiale și/sau

ornamentația produsului în sine.

Modelul industrial este definit de

lege ca fiind aspectul exterior al unui produs sau al unei părți a

acestuia, redat în trei

dimensiuni,

rezultat din combinația dintre principalele caracteristici,

îndeosebi

linii, contururi, culori, formă, textură și/sau

ornamentația produsului în sine. Certificatul de înregistrare la OSIM a

DMI poate fi solicitat de persoana fizică, autor al DMI, sau de persoana

juridică, în speță titularul drepturilor fiind persoana

juridică solicitantă și căreia îi aparțin drepturile

conferite prin înregistrare.

Conform dispozițiilor art. 7,

recunoașterea drepturilor prevăzute în Legea nr. 129/1991 nu

prejudiciază și nu exclude protecția acordată prin alte

dispoziții egale privind proprietatea intelectuală, în special cu

privire la dreptul de autor și cele referitoare la mărci, brevete de

invenție, modele de utilitate, caractere tipografice etc., așa cum

s-a menționat mai înainte.

Reclamanta

susține că pârâta a încălcat deopotrivă dispozițiile

legii dreptului de autor precum și

dispozițiile legii DMI, întrucât a copiat modelul său de botină,

l-a fabricat și l-a comercializat tară drept.

Pârâta s-a apărat,

susținând că în domeniul realizării de

încălțăminte există o tipizare a șabloanelor,

după modele italiene, cel mai adesea, așa încât a achiziționat

de la o firmă specializată modele pe baza cărora a fabricat

încălțăminte, situația fiind valabilă și pentru

modelul în discuție, iar reclamanta a achiziționat același

șablon de la aceeași firmă,

așa încât nu prezintă noutate cu privire la

formă, iar

modelele celor două părți nu sunt identice.

Cu privire la

aceste susțineri, tribunalul a constatat că designul

creat de reclamantă este o operă de

creație protejată de lege, obiectul dreptului de autor constituindu-l

desenul materialului din

care sunt

confecționate botinele, iar pârâta a copiat acest desen și 1-a

reprodus

pe produsele sale.

Data depunerii cererii la OSIM de către

reclamantă reprezintă o dată certă pentru dovedirea

dreptului de autor al reclamantei, cu

privire

la botina model nr. 14. Pe de altă parte, pârâta nu a răsturnat

prezumția

legală de la art. 4 din Legea nr. 8/1996, modificată, conform

căreia este autor al operei (în speță reclamanta din

cauză),

persoana sub numele căreia

opera este adusă la cunoștința publică,

pentru prima

oară.

De asemenea,

pârâta nu a făcut dovada că a creat anterior

designul respectiv și are

astfel drepturile de autor asupra lui, iar

modelul nu figurează nici în

modelele din revistele din anii 1980

depuse de pârât și nici în modelele șablon,

trimise de firma italiană.

Rezultă

că, prin reproducerea și fabricarea încălțămintei care

copiază

desenul creat de reclamantă, respectiv botina cu alveole,

pârâta a încălcat

drepturile exclusive de autor ale reclamantei asupra designului, fiind astfel

justificat primul capăt de cerere, în parte, față

de dispozițiile de la

art. 139 din Legea nr. 8/1996 modificată.

Având în vedere

că nu s-a putut stabili un prejudiciu cauzat

reclamantei, echivalent cu un

câștig nerealizat de către pârâtă,

tribunalul a admis primul capăt

al cererii și a obligat pârâta la plata

sumei de 5.000 euro, cu titlul de

despăgubiri materiale pentru

încălcarea dreptului de autor, stabilite prin

raportare la o eventuală

remunerație care s-ar cuveni autorului pentru

această creație, în

cazul

autorizării actelor de utilizare ale acesteia.

Referitor la capătul doi al

cererii, privind încălcarea

drepturilor

de proprietate industrială, conferite prin înregistrarea la

OSIM a certificatului DMI, având ca obiect modele

încălțăminte,

inclusiv

modelul nr. 14 în discuție (botina velur cu alveole; calapod

semirotund; toc conic înalt de 10 cm,

îmbrăcat în velur; alveola =

triunghi

asimetric, cu laturile arcuite și colțurile rotunjite sau nu;

piele decupată și aplicată),

tribunalul a avut în vedere declarația

martorului audiat în cauză, care a afirmat că a văzut

modelul

reclamantei expus la vânzare

într-un magazin care nu era al

reclamantei, sub altă marcă

și ușor modificat.

De asemenea,

au fost avute în vedere concluziile expertizei de

specialitate efectuate în

cauză, care a stabilit că modelele părților

sunt identice, întrucât

fiecare are câte patru alveole pe fiecare latură,

aspectul modelelor fiind identic,

iar diferențele dintre acestea fiind

nesemnificative, deoarece impresia

globală asupra utilizatorului

avizat

produsă de modelul pârâtei este aceeași.

Totodată,

având în vedere că forma botinei S. este deja

cunoscută, rezultă că

esențial la produsul respectiv este desenul materialului din care se

realizează produsul, anume aplicarea unui

desen neobișnuit pe o

formă cunoscută. Astfel, modelul reclamantei

are un caracter individual, conferit

de desenul aplicat pe botină,

constând în alveole, acest desen nefiind un detaliu

nesemnificativ,

așa cum

susține pârâta, ci dimpotrivă, reprezentând elementul

esențial pentru respectivul model, iar

impresia globală rezultată din

compararea cu modelul pârâtei

este aceeași. împrejurarea că elementul decorativ aplicat pe

botină de pârâtă este o bandă de culoarea sidefului, cu o

formă ușor modificată, iar în interior având materialul botinei

de aceeași culoare, nu este de natură să înlăture impresia

generală în sensul că modelele sunt identice.

Față de aceste considerente,

tribunalul a apreciat că s-a probat de către reclamantă

încălcarea drepturilor conferite de Legea nr. 129/1992 privind desenele

și modelele industriale, dar reclamanta nu a dovedit prejudiciul suferit,

având în vedere concluziile expertizei contabile efectuate în cauză, care

nu a putut stabili profitul realizat de pârâta din cauză din vânzarea

botinelor, tribunalul va respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei,

privind acordarea despăgubirilor materiale reprezentând beneficiul

realizat pe nedrept de către pârâtă, în sumă de 187.500 euro,

prin reproducere, fabricație, comercializare fără drept a

modelului reclamantei.

Referitor la capătul trei al

cererii, s-a reținut că nu au fost

dovedite

daunele morale solicitate de reclamantă, în sumă de 50.000

euro,

pentru încălcarea drepturilor de proprietate industrială, așa

încât această cerere a fost respinsă ca neîntemeiată.

Având în vedere că nu este

justificată cererea de publicare a prezentei hotărâri în presă,

așa cum s-a solicitat prin ultimul capăt de cerere de către

reclamantă, întrucât dispozițiile art. 139 pct. 14

lit. d) din legea dreptului de autor nu sunt

incidente în cauză, nefiind

întrunite condițiile

prevăzute la lit. a) (remiterea încasărilor realizate prin actul

ilicit, distrugerea echipamentelor aflate în proprietatea făptuitorului,

scoaterea din circuitul comercial a copiilor efectuate ilegal, prin

distrugere), tribunalul a respins ca neîntemeiat ultimul capăt de cerere,

precum și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, în raport de

admiterea acțiunii, având în vedere că nu s-au depus acte

justificative conform legii.

Prin decizia civilă nr.223 din

12.10.2010, Curtea de Apel București, Secția a IX-a civilă

și pentru cauze privind proprietatea intelectuală,

a respins, ca nefondate, apelurile formulate de

ambele părți împotriva sentinței menționate.

Pentru a decide astfel, s-a apreciat

că motivele de apel ale

pârâtei

privind greșita aplicare a dispozițiilor art. 2 alin.(1) din Legea

nr.

129/1992 nu sunt întemeiate.

Astfel, prin

cererea introductivă de instanță s-a solicitat

obligarea pârâtei la plata de despăgubiri

pentru încălcarea drepturilor izvorâte din calitatea de autor al

design-ului în

conformitate cu certificatul

DMI din 12.02.2006, conform Legii nr.

129/1991 și a Legii nr. 8/1996.

Obiectul

certificatului de model sau design industrial îl

reprezintă un număr de 19

modele de încălțăminte (fie ele pantofi,

botine, cizme, ghete). În

descrierea acestor modele, astfel cum

aceasta este redată în anexa certificatului de

înregistrare publicat în BOPI- DMI nr. 4/2007, rezultă că modelele

sunt descrise nu numai

prin forma elementelor lor componente (ștaif, calapod, toc,

baretă), dar și prin descrierea materialelor din care acestea sunt

realizate.

Mai precis,

modelul 14 a cărui încălcare se invoca în speță

este redat ca reprezentând

„botina velur cu alveole; calapod

semirotund; toc conic înalt de 10 cm, îmbrăcat în

velur", alveola

fiind descrisă ca fiind un „triunghi asimetric, cu laturile arcuite

și

colțurile

rotunjite sau nu; piele decupată aplicată".

Prin urmare, nu

doar design-ul redat în trei dimensiuni face

obiectul protecției, dar

și modelul pantofilor descris în două

dimensiuni, în conformitate cu prevederile legale.

Nu poate fi

reținută, astfel, critica pârâtei potrivit căreia, prin

luarea în considerare a

design-ului materialului, expertul tehnic pe ale cărui concluzii

instanța de fond și-a întemeiat soluția, a introdus

o nouă noțiune în

șirul elementelor descrise de către legiuitor ca

fiind caracteristice

acestui drept de proprietate intelectuală.

Câtă vreme modelul materialului

folosit la realizarea

pantofului a fost

protejat prin dreptul de proprietate intelectuală, folosirea

neautorizată de către pârâtă a aceluiași model de material

pentru un model similar de botină este suficient pentru a se reține

încălcarea

acestui drept.

De altfel,

diferențele invocate de către apelantă în descrierea

comparativă a modelelor sale și a celor aparținând reclamatei

sunt

doar la

nivel terminologic „un triunghi cu vârfurile ascuțite"

comparativ cu „un triunghi cu vârfurile

arcuite" și privitor la diferența de culori folosite.

Or, niciunul

din aceste elemente nu poate fi reținut ca fiind de

natura să contrazică

concluziile raportului de expertiză, câtă vreme

diferența de culori se înscrie

în categoria detaliilor nesemnificative

ce

nu pot fi luate în considerare la determinarea caracterului individual al

desenului sau modelului industrial.

Analizând apelul reclamantei, Curtea

a reținut că acesta

privește,

pe de o parte, cuantumul despăgubirilor acordate de către

instanța de fond pentru încălcarea

drepturilor sale exclusive de autor

și,

pe de altă parte, soluția de neacordare a despăgubirilor pentru

încălcarea dreptului la model industrial, dată fiind imposibilitatea

determinării

lor în mod obiectiv.

Instanța

de apel a reținut că și acest apel este nefondat, cu

schimbarea considerentelor de fapt și de

drept reținute în soluționarea cauzei de către tribunal.

Curtea a

reținut că temeiul pretențiilor reclamatei este atât

dreptul de autor, cât

și dreptul izvorât din certificatul de design sau

model industrial eliberat de OSIM.

Potrivit prevederilor art. 8 din

Legea nr. 129/1992, „recunoașterea drepturilor prevăzute în prezenta

lege nu

prejudiciază și nu exclude

protecția acordată prin alte dispoziții

legale privind proprietatea intelectuală, în

special cu privire la

dreptul de autor (...)".

Or, finalitatea

urmărită de către legiuitor prin recunoașterea

acestei duble

protecții asupra aceleași creații este aceea de a nu crea

o opoziție între

titularul dreptului de autor al creației și titularul

dreptului de proprietate

industrială care folosește modelul industrial.

Ipoteza

avută în vedere de textul de lege este aceea în care fiecare dintre aceste

drepturi aparține unor persoane diferite, dar

poarta asupra aceluiași produs.

În niciun caz,

prin protecția dubla recunoscută în textul de lege

anterior citat nu s-a urmărit asigurarea

dreptului la o dublă

despăgubire

pentru titularul care ar întruni ambele calități, pentru

situația

încălcării acestor drepturi.

În speță, s-a depus

contractul de cesiune al drepturilor

patrimonial

de autor din partea creatoarei modelelor de încălțăminte

M.G., către reclamanta SC S. SRL. Prin

urmare,

drepturile morale de autor

rămân în patrimoniul cedentei, iar acestea

coexistă cu dreptul reclamantei la desenul industrial.

Având în vedere că reclamanta a

solicitata plata de

despăgubiri pentru

încălcarea drepturilor sale, fără a face distincție

între cuantumul cuvenit pentru fiecare dintre

aceste drepturi și,

totodată,

faptul că acordarea acestora de către instanța de fond s-a

făcut

în mod global, Curtea a apreciat că nu este necesar a fi schimbată

soluția pronunțată de către tribunal.

Reținând, însă,

încălcarea dreptului la modelul industrial,

Curtea a menținut daunele acordate în cuantum de 5.000 euro pentru

prejudiciul produs. Pentru determinarea cuantumului acestor

despăgubiri, Curtea a avut in vedere atât concluziile raportului de

expertiză întocmit în fața instanței de fond privind volumul

vânzărilor, cât și considerente de echitate.

Astfel, Curtea a luat în considerare

că în jurisprudența țărilor cu îndelungată

tradiție în protecția proprietății intelectuale, în lipsa

datelor concrete privitoare la volumul profilurilor obținute de persoana care

încalcă un drept de proprietate industrială, criteriul avut în vedere

pentru cuantumului despăgubirilor este cel al procentului practicat pe

piața relevantă ca preț al obținerii unei licențe de

folosire a dreptului.

Astfel, dată fiind

importanța deosebită a valorilor sociale ocrotite prin protecția

drepturilor de proprietate industrială, rămânerea nepedepsită a

faptelor de încălcare ar fi un fenomen extrem de grav cu consecințe

incalculabile, desigur, dificultatea aplicării aceluiași criteriu

dezvoltat în practica europeană de stabilire a prejudiciului este

dată de faptul că protecția acestor drepturi în România nu este

încă atât de largă încât să se poată determina prețul

licențelor calculate pe segmentul de piață relevant în

cauză (al producătorilor de pantofi), dar acest fapt nu poate fi

folosit ca motiv de impunitate de către persoanele ce nesocotesc

protecția acestor drepturi.

Cât privește, însă,

acordarea unei duble despăgubiri pentru un act singular de încălcare

a dreptului, în sensul acordării unor despăgubiri pentru

încălcarea dreptului de autor distinct de cele acordate pentru

încălcarea dreptului asupra DMI, Curtea a apreciat

ca aceasta ar contraveni principiilor generale ale răspunderii

civile și

nu poate fi acceptată.

De altfel, odată ce

obținerea de către reclamanta a certificatului DMI eliberat de

către OSIM dreptul patrimonial de autor nu mai are o existență

distinctă de acesta, certificatul OSIM asigurând o protecție mai

puternică decât dreptul de autor, care nu se obiectivează precum

modelele descrise cuprinse în anexa certificatului DMI, a conchis instanța

de apel.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs  atât reclamanta SC S. SRL, cât și pârâta SC C.P. SRL,

criticând-o pentru nelegalitate.

dispozițiile art. 304 pct.

7 și

pct. 9 C.proc.civ., reclamanta SC S. SRL a susținut următoarele:

Decizia este dată cu aplicarea

greșită a prevederilor art. 8 (devenit art. 5 prin republicarea legii

din anul 2007) din Legea nr. 129/1992, instanța de apel apreciind în mod

greșit că această prevedere se aplică doar în cazul în care

titularul dreptului de autor

și

titularul dreptului de proprietate industrială care folosește modelul

industrial sunt persoane diferite.

Legiuitorul nu

face nicio distincție în acest sens, ca atare, nici

instanța nu o poate face, iar interpretarea

instanței nu este nici în litera, nici în spiritul legii, după cum

rezultă și din art. 2 din lege.

Constatările instanței

privind dubla despăgubire în contextul aceluiași art. 8 (actual 5)

sunt contradictorii, deoarece, chiar și în ipoteza în care titularul

dreptului de autor și titularul dreptului de proprietate industrială

sunt persoane diferite, este vorba de o dublă despăgubire,

independent de faptul că se acorda aceleiași persoane sau unor

persoane diferite.

Cu privire la

daunele acordate de către prima instanță pentru

încălcarea drepturilor de autor al

designului, deși inițial se menționează că nu este

schimbată soluția tribunalului, acest lucru

însemnând că este menținută suma de 5.000 de euro ca

daune pentru

încălcarea drepturilor de autor, în realitate,

instanța de apel nu a menținut soluția tribunalului.

Instanța, de fapt, a transferat

această suma de bani asupra capătului 2 al cererii de chemare în

judecată, prin care reclamanta solicita despăgubiri pentru

încălcarea drepturilor referitoare la protecția desenelor și

modelelor industriale, constând în beneficiul realizat pe nedrept de către

pârâtă prin încălcarea dreptului reclamantei de reproducere,

fabricație, comercializare tară drept a modelului industrial, și

în subsidiar, distrugerea calapoadelor și scoaterea din circuitul

comercial, prin confiscare și distrugere, a încălțămintei

efectuate ilegal.

Privitor la capătul 2 al

cererii de chemare în judecată, instanța a acordat suma de 5.000 de

euro, fără a motiva soluția în drept și fără a

avea în vedere prevederile legale în vigoare.

În determinarea daunelor datorate

titularului drepturilor

izvorâte din

certificatul DMI din 2006, beneficiul realizat pe nedrept

de către

pârâtă, ca și beneficiul de care este lipsit titularul ca urmare a

faptei de contrafacere, reprezintă criterii pertinente, prevăzute ca

atare de art. 14 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 100/2005 adoptată pentru

transpunerea în dreptul intern a Directivei 2004/47/CE a Parlamentului European

și a Consiliului.

Întrucât instanța nu a avut în

vedere niciunul dintre criteriile legale, hotărârea este nemotivată,

neîntrunind exigențele prevăzute de art. 261 pct. 5 C.proc.civ.

Instanța a reținut că

acordă suma de 5.000 de euro având în vedere concluziile raportului de

expertiză întocmit de expertul contabil privind volumul vânzărilor,

cât și considerente de echitate, cu toate acestea, nu a avut în vedere

concluziile raportului de expertiză și nici nu s-a pronunțat

asupra motivelor de apel privind cuantumul despăgubirilor.

Fapta pârâtei de reproducere,

fabricație, comercializare fără drept a modelului industrial,

trebuie sancționată, deoarece însăși pârâta, în cadrul

motivelor de apel, a recunoscut faptul ca a confecționat câteva perechi de

botine din acest model; în pofida recunoașterii fabricării botinelor,

acestea nu se pot identifica în evidențele contabile, din cauza faptului

că societatea C. nu și-a ținut evidența contabilă

conform prevederilor legale.

În lipsa altor elemente -

imputabilă exclusiv pârâtei -, instanța trebuia să

țină cont de concluziile raportului de expertiză. Din

hotărârea pronunțată, nu reiese cum anume a valorificat

instanța expertiza contabilă efectuată, deși se referă

la aceasta.

Expertiza contabilă

efectuată a stabilit că media vânzărilor

încălțămintei tip botină din totalul vânzărilor de

asemenea încălțăminte - de 244.693 lei - este de 2,16%.

Instanța

ar fi trebuit să acorde întreaga sumă de 244.693 lei, ca

sancțiune, pe de o parte, pentru

reproducerea, fabricarea și comercializarea fără drept a modelului

aparținând S.C. S. S.R.L, iar, pe de altă parte, ca sancțiune

pentru faptul că nu și-a înregistrat în contabilitate numărul de

perechi de botine pe care le-au comercializat, probele fiind indubitabile în

acest sens. Mai mult neînregistrarea în contabilitate s-a făcut cu

intenție, dat fiind că modelul a fost copiat.

Din actele

depuse la dosarul cauzei, reiese că pârâta a reprodus

modelul reclamantei și 1-a comercializat în

magazine, în acest sens fiind declarația martorului O.B. și bonul de

casă datat 26.10.2006, dovadă a achiziționării de

către reprezentantul S.C. S. S.R.L.,  D.A., din magazinul   X, a botinei

produse de către pârâtă, identica cu cea a S. S.R.L., pentru

prețul de 360 lei.

Instanța nu a menționat de

ce a respins solicitarea reclamantei de a acorda suma de 244.693 lei și nu

s-a pronunțat în niciun fel în privința beneficiului nerealizat

solicitat.

La dosar există dovezi privind

anularea a trei comenzi de botine adresate reclamantei, motivul fiind tocmai

„apariția pe piața de profil din România a unor produse

contrafăcute copiate după modelul realizat de către S.C. S.

S.R.L. și a imposibilității garantării de către S.C.

S. S.R.L. a retragerii de la

comercializare

a produselor". Suma totală a comenzilor anulate este

12423,6

+7616+8568= 28607,6 euro, ce ar fi trebuit acordată, pe lângă suma de

244.693 lei, conform art. 14 alin. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 100/2005.

Pe toate aspectele arătate în

legătură cu care s-a invocat

aplicarea

greșită sau încălcarea legii, argumentarea deciziei criticate

este

insuficientă, întrucât nu s-au analizat motivele de apel ale reclamantei

și nici nu s-a pronunțat asupra lor, de asemenea, motivarea este

contradictorie, a conchis recurenta - reclamantă.

pe dispozițiile

art. 304 pct. 9

C.proc.civ., pârâta SC C.P.

SRL a arătat următoarele:

Prin motivele de apel, pârâta a

criticat folosirea de către prima instanță a noțiunii de

„design", pe baza opiniei expertului judiciar, în condițiile în care

Legea nr. 129/1992 privind protecția modelelor și desenelor

industriale nu conține o asemenea noțiune.

Instanța de apel, deși

redă definiția legală a modelului și a desenului

industrial, înlătură critica pârâtei pe acest aspect, cu motivarea

că instanța de fond nu a introdus o nouă noțiune în

definiția legală. Or, prin folosirea unei noțiuni nedefinite

legal, s-a ajuns la concluzia, pe baza unei expertize - de asemenea, criticate

de către pârâtă, că aceasta ar fi încălcat design-ul.

Pentru a mări confuzia, instanța a reținut existența unui

design în trei dimensiuni și a unui model de pantofi în două

dimensiuni.

Recurenta a arătat,

totodată, că, făcându-se confuzie între drepturi reglementate

distinct, s-a motivat încălcarea dreptului de autor, ca drept de

proprietate intelectuală, reglementat de Legea nr. 8/1996, pentru a se

reține încălcarea modelului de material, ca drept de proprietate

industrială, reglementat de Legea nr. 129/1992.

Recurenta - pârâtă a mai

susținut că instanța a făcut o interpretare

greșită a legii și prin separarea, în cadrul comparării

botinelor, a elementelor materialului botinei, pentru a delimita elemente

considerate esențiale de alte elemente nesemnificative, încălcând,

astfel, principiul potrivit căruia unde legea nu distinge, nici

interpretul nu poate distinge.

Examinând decizia recurată prin

prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, Înalta Curte a

constatat că recursurile sunt fondate, pentru următoarele

considerente:

reclamantei, se reține că recurenta - reclamantă a susținut

că decizia de apel este insuficient argumentată și conține

motive contradictorii, reflectând o greșită aplicare a legii.

Susținerile recurenților

sunt, în parte, pertinente, urmând a fi valorificate ca atare, constatându-se o

greșită aplicare a legii, totodată, că din decizia

recurată lipsesc elemente faptice relevante

pentru dezlegarea chestiunilor de drept la care se referă motivele

de

recurs, după cum se va arăta prin prezentele considerente.

Se reține că instanța

de judecată a fost învestită în cauză cu soluționarea

cererilor în pretenții ale reclamantei, formulate pentru

încălcarea drepturilor patrimoniale de autor

aparținând reclamantei,

asupra designului botinei velur cu alveole

create de către M.G., designer - care a cedat reclamantei drepturile

patrimoniale asupra creației respective - și, distinct, pentru

încălcarea drepturilor exclusive ale reclamantei, referitoare la

protecția desenelor și a modelelor industriale, asupra aceleiași

botine velur cu alveole, cu calapod semi-rotund, toc conic, 10 cm,

îmbrăcat în velur, alveola - triunghi asimetric, cu laturile arcuite

și colțurile rotunjite sau nu, piele decupată și

aplicată (astfel cum rezultă din descrierea modelului nr. 14 din

certificatul de înregistrare a modelului industrial emis de Oficiul de Stat

pentru Invenții și Mărci sub nr. 017631/2007, eliberat în cursul

procesului).

Prima instanță a constatat

încălcarea ambelor drepturi de proprietate intelectuală, însă a

acordat despăgubiri doar pentru

atingerea

adusă drepturilor exclusive de autor ale reclamantei asupra

designului,

nu și pentru drepturile conferite de Legea nr. 129/1992, pentru care nu

s-a dovedit prejudiciul suferit.

Împotriva sentinței, au declarat apel ambele părți.

Prin motivele

de apel, reclamanta a formulat critici atât în ceea

ce privește cuantumul despăgubirilor cuvenite

pentru încălcarea dreptului de autor, ce au format obiectul primului

capăt de cerere, cât și cu privire la neacordarea de despăgubiri

pentru încălcarea dreptului asupra modelului industrial, în cadrul celui

de-al doilea capăt de cerere.

Pârâta a

criticat hotărârea primei instanțe exclusiv cu privire la

constatarea, de către prima

instanță, a unei încălcări a dreptului reclamantei asupra

modelului industrial.

Se observă că pârâta a

formulat critici referitoare exclusiv la cel de-al doilea capăt de cerere,

astfel încât, ținându-se cont de faptul că tribunalul a respins acea

cerere, apelul pârâtei este îndreptat doar împotriva considerentelor

sentinței, în conținutul cărora se regăsește

aprecierea care o nemulțumește pe pârâtă, anume a

existenței unei încălcări a dreptului asupra modelului

industrial.

Instanța de apel a socotit

admisibil apelul împotriva considerentelor, din moment ce a procedat la analiza

motivelor de

apel ale pârâtei,

respingându-l ca nefondat, și nu ca inadmisibil.

În aceste condiții, nu este

posibilă o evaluare a admisibilității apelului în această

fază procesuală, în caz contrar, ajungându-se la agravarea

situației pârâtei în propriul apel.

Considerându-se învestită prin

apelul pârâtei cu cercetarea existenței unei încălcări a

drepturilor prevăzute de Legea nr. 129/1992 privind protecția

desenelor și modelelor industriale, instanța de apel a procedat în

mod corect analizând acest aspect.

Ajungând la aceeași concluzie

cu prima instanță în sensul existenței încălcării, în

mod legal, a analizat posibilitatea acordării cumulative de

despăgubiri pentru încălcarea atât a dreptului asupra modelului

industrial, cât și a dreptului de autor, pentru care tribunalul acordase deja

despăgubiri.

Este corectă aprecierea

instanței de apel în sensul că

reclamanta

din cauză nu poate beneficia de o dublă protecție pentru

același

produs, oferită atât de legea dreptului de autor, cât și de legea

privind modelele și desenele industriale, astfel încât este

îndreptățită la despăgubiri doar pentru încălcarea

unuia dintre drepturile pretinse.

În speță, reclamanta este

titularul ambelor drepturi, prin

raportare

la prerogativele patrimoniale de autor, nu și la cele morale,

în

condițiile în care reclamanta nu a formulat nici motive de apel, nici

motive de recurs referitoare și la daunele morale.

Dispozițiile art. 8 din Legea

nr. 129/1992 (în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în

judecată - 6.03.2007), precum și cele ale art. 2 din Legea nr. 8/1996

privind dreptul de autor și drepturile conexe, permit, într-adevăr,

recunoașterea concomitentă a dreptului de autor și a drepturilor

decurgând dintr-un model industrial, asupra aceluiași produs al creației

umane.

Întrucât normele arătate nu

disting, această posibilitate operează independent de faptul

dacă există un singur titular sau titulari diferiți al ambelor

drepturi.

Aceste dispoziții legale

vizează exclusiv coexistența drepturilor de proprietate

intelectuală, nu și exercițiul simultan al

acestora, atunci când a avut loc una și

aceeași faptă de încălcare, iar

obiectul protecției

este identic, în tot sau în parte, în cazul celor două drepturi.

Dacă s-ar accepta contrariul,

s-ar ajunge la aplicarea unei duble sancțiuni autorului faptei de

încălcare, pentru aceeași faptă, totodată, la o

îmbogățire fără justă cauză, din moment ce

victima încălcării ar încasa o dublă reparație pentru

atingerea adusă

drepturilor prin

aceeași faptă (chiar în formă continuată) pretinsă în

sarcina

persoanei chemate în judecată în acțiunea în pretenții

întemeiată pe răspunderea civilă delictuală.

Atare consecință nu este

permisă nici de dreptul comun, nici de legile speciale în materia

drepturilor de proprietate intelectuală, care ar fi trebuit să

conțină o derogare expresă de la principiile ce guvernează

răspunderea civilă delictuală.

Or, nici art.

8 din Legea nr. 129/1992, nici art. 2 din Legea nr.

8/1996 nu prevăd explicit posibilitatea unei duble

dezdăunări a titularului drepturilor pentru aceeași faptă de

încălcare, vizând același obiect al protecției, ca atare, nu

derogă de la dreptul comun.

În consecință,

instanța de apel a apreciat, în mod corect, că, pentru același

obiect al protecției, cumulul în discuție ar echivala cu o

nepermisă dublă despăgubire.

Aceste aprecieri teoretice nu

conduc, însă, la confirmarea de plano a soluției adoptate în apel.

Pornind de la premisa

imposibilității cumulării despăgubirilor solicitate ca

pretenții distincte, cele două cereri ale reclamantei trebuie

considerate alternative, astfel încât, prin admiterea uneia, devine

inutilă cercetarea celei de-a doua.

Este de observat că, deși

prima instanță admisese primul capăt

de cerere, instanța de apel nu a infirmat posibilitatea

analizării celui

de-al doilea, confirmând încălcarea dreptului

la model industrial, însă apreciind că nu pot fi aplicate criteriile

uzitate în jurisprudența

țărilor

cu îndelungată tradiție în protecția proprietății

intelectuale

pentru calcularea

prejudiciului cauzat prin încălcarea acestui drept,

motiv pentru care a menținut suma de 5.000

euro acordată de

tribunal, ca

fiind echitabilă în raport cu prejudiciul.

În

condițiile în care instanța de apel a analizat pretențiile din

cel de-al doilea capăt

de cerere, inclusiv din perspectiva modului de calcul al prejudiciului cauzat

reclamantei prin încălcarea dreptului la

model industrial, se constată

că se impune cercetarea motivelor de

recurs formulate de reclamantă pe acest aspect.

Consecința

eventualei admiteri a pretențiilor din cel de-al

doilea capăt de cerere ar fi,

însă, aceea a respingerii primei cereri, în

caz contrar, ajungându-se la

cumularea despăgubirilor, a cărei

nelegalitate a fost demonstrată

prin prezentele considerente.

Nu s-ar putea

reține, în această ipoteză, o agravare a situației

reclamantei în propria cale

de atac, deoarece, pe de o parte, pârâta a

susținut inexistența

vreunei încălcări a dreptului asupra modelului

industrial iar, pe de altă

parte, finalitatea apelului reclamantei ar fi

atinsă, prin admiterea celui

de-al doilea capăt de cerere.

Mai mult, prin

acțiunea formulată în cauză, reclamanta tinde la

repararea prejudiciului

cauzat prin una și aceeași faptă a pârâtei și,

chiar în condițiile

unei încălcări a ambelor drepturi de proprietate

intelectuală,

prejudiciul decurgând din atingerea drepturilor este

unic, neavând relevanță

dacă dezdăunarea se realizează în raport de

unul sau de altul dintre cele două drepturi.

Evident, în

măsura în care se va respinge cel de-al doilea capăt

de cerere, se impune

menținerea primului, dat fiind că pârâta nu a

formulat critici pe acest aspect,

iar reclamanta, deși a pretins în apel

majorarea cuantumului

despăgubirilor acordate, nu a criticat soluția

instanței de apel de

menținere a sumei acordate, din perspectiva

dreptului de autor.

În ceea ce

privește modul de soluționare a celui de-al doilea

capăt de cerere, se reține că

instanța de apel a făcut referire la criterii folosite în

țări cu tradiție în proprietate intelectuală, constatând

că nu există date concrete privitoare la volumul

profiturilor obținute de persoana care

încalcă un drept de proprietate

intelectuală și nici nu

se poate determina, la nivelul actual al

protecției

drepturilor în România, prețul licențelor calculate uzual

pe segmentul de piață al

producătorilor de pantofi.

Or,

instanța de apel nu a avut în vedere dispozițiile art. 14 din

OUG nr. 100/2005 privind asigurarea

respectării drepturilor de proprietate intelectuală, invocate prin

motivele de apel ale reclamantei, nu a analizat probatoriul administrat în

cauză și nici nu a arătat motivele pentru care a înlăturat

susținerile și apărările reclamantei pe aspectul în

discuție.

Potrivit art. 14 alin.(2) lit. a)

din actul normativ menționat, la stabilirea daunelor - interese,

instanța va lua în considerare toate aspectele corespunzătoare, cum

ar fi consecințele economice negative, în special, pierderea

câștigului suferită de partea vătămată

și beneficiile realizate în mod injust de

către persoana care a încălcat

un drept de proprietate

intelectuală.

Or, reclamanta a administrat, în

fața primei instanțe, proba cu

înscrisuri

prin care a intenționat să demonstreze pierderea câștigului

suferit

în urma faptei pârâtei de atingere adusă dreptului său, constând în

anularea a trei comenzi de pantofi, la care instanța de apel nu a

făcut nicio referire.

De asemenea, instanța nu a

arătat motivele pentru care a ajuns

la

concluzia că nu s-au dovedit beneficiile realizate de către

pârâtă și

pentru care a înlăturat susținerile

reclamantei privind pretinsul profit al pârâtei, pe seama reclamantei, în

cuantum de 244.693 lei, neanalizând probatoriul administrat, respectiv

expertiza contabilă efectuată în cauză, precum și

înscrisurile din care rezultă volumul vânzărilor de botine.

Este de precizat, totodată,

că asemenea evaluări ar fi implicat, în primul rând, determinarea

momentului nașterii dreptului reclamantei la acțiunea în

pretenții pentru încălcarea drepturilor asupra modelului industrial,

observându-se prevederile art. 37 din

Legea

nr. 129/1992 (în forma în vigoare la data formulării cererii de

chemare

în judecată) și în raport de efectele retroactive ale certificatului

de înregistrare a modelului, care a fost eliberat după data

formulării cererii de chemare în judecată în cauză.

De asemenea,

ar fi trebuit stabilit momentul săvârșirii pretinsei

fapte a pârâtei de atingere adusă

drepturilor reclamantei, făcându-se o corelație corespunzătoare

între faptă și prejudiciu.

Or, niciun asemenea element nu a

fost analizat și stabilit de către instanța de apel, ca, de

altfel, nici aspectele referitoare la calculul concret al despăgubirilor,

după cum s-a arătat, ceea ce atrage incidența dispozițiilor

art. 314 C.proc.civ., neputând fi exercitat controlul de legalitate al deciziei

de către această instanță de recurs.

Pe acest temei, Înalta Curte a admis

recursul și a dispus casarea deciziei, cu trimiterea cauzei spre

rejudecare, în cadrul căreia vor fi analizate aspectele relevate prin

prezentele considerente, rămânând fără obiect criticile relative

la pretinsa contradicție între considerente și dispozitiv, din

perspectiva transferării sumei de 5.000 euro acordate de prima

instanță pentru primul capăt de cerere asupra pretențiilor

din cel de-al doilea capăt de cerere.

pârâtei, se constată, din dezvoltarea motivelor de recurs, că este

criticat modul de argumentare a soluției prin care s-a constatat

existența unei încălcări a dreptului reclamantei asupra

modelului industrial, ceea ce relevă incidența prevederilor art. 304

pct. 7 C.proc.civ., chiar dacă au fost invocate expres prevederile art.

304 pct. 9.

Susținerile recurentei sunt

fondate, considerentele deciziei reflectând o insuficientă lămurire a

situației de fapt.

Astfel, chiar

dacă se constată incidența cazului de modificare

prevăzut de art. 304 pct. 7 C.proc.civ.,

și în cazul recursului pârâtei, este aplicabil art. 314 C.proc.civ., care

impune casarea deciziei de către Înalta Curte în situațiile în care

situația de fapt nu rezultă cu certitudine, fiind imposibilă

evaluarea aplicării legii de către instanța de apel.

În expunerea

argumentării acestei aprecieri, urmează a se face referire și la

criticile ce relevă modul de aplicare a legii, trimitere ce are exclusiv

rolul de a se sublinia elementele esențiale, de fapt și de

drept, invocate de recurentă și care ar

fi trebuit să se regăsească în motivarea deciziei, și nu de

a se realiza o evaluare a pertinenței și temeiniciei criticilor în

contextul în care au fost concepute, din moment ce nu este posibil controlul de

legalitate al deciziei.

Urmează ca, în cadrul

rejudecării, să se țină cont de aspectele relevate prin

prezentele considerente, a căror evaluare să fie reflectată în

conținutul deciziei asupra apelului pârâtei.

Cu privire la obiectul concret al

protecției, instanța de apel ar fi trebuit să analizeze în ce

constă protecția conferită de lege

dreptului asupra modelului industrial, din perspectiva

susținerilor și

apărărilor pârâtei.

Pe acest

aspect, Înalta Curte reține că instanța de apel a reținut

încălcarea dreptului la model industrial,

însă a folosit noțiunea de design, fără a se raporta la prevederile

art. 7 lit. g) din Legea nr. 8/1996, în condițiile în care tribunalul

reținuse această noțiune în contextul obiectului dreptului de

autor, nu al drepturilor prevăzute de Legea nr. 129/1992 și

fără a arăta în concret conținutul conceptual al design-ului.

Din punctul de vedere al domeniului

concret al dreptului

proprietății

intelectuale ce interesează cauza, noțiunea de design este

folosită

în sistemul common law cu o semnificație echivalentă desenelor

și modelelor industriale în sistemul de drept continental.

Referindu-se la modelul industrial

înregistrat de către reclamantă, instanța ar fi trebuit să

aibă în vedere definiția noțiunii de „model industrial",

arătată în Legea nr. 129/1992, aceea de „aspect exterior al unui

produs sau al unei părți a acestuia, redat în trei dimensiuni,

rezultat din combinația dintre principalele

caracteristici, îndeosebi linii, contururi, culori, formă,

textură și/sau

ornamentația produsului în sine."

În acest sens, art. 37 din Legea nr.

24/2000 privind tehnica

legislativă

prevede că semnificația unui anumit termen în context se

stabilește

prin actul normativ ce le instituie.

Or, se observă că

instanța de apel se referă la „modelul pantofilor descris în

două dimensiuni", în condițiile în care Legea nr. 129/1992

arată că modelul industrial este reprezentat, întotdeauna, prin trei

dimensiuni.

În același timp, instanța

de apel a folosit noțiunea de „model" și ca obiect al

materialului, probabil în sensul obișnuit al termenului (cel mai apropiat

înțeles fiind acela de „tip al unui obiect

confecționat"), ceea ce induce un dubiu asupra obiectului

specific al

protecției dreptului reclamantei, nefiind lămurite

elementele protejate prin modelul industrial înregistrat de reclamantă,

relevante în cadrul comparării acestora cu produsul pârâtei.

Astfel, din motivarea deciziei de

apel nu rezultă situația de fapt stabilită de o manieră

certă și neechivocă, care să permită exercitarea

controlului judiciar de legalitate, urmând ca, în cadrul rejudecării,

să se determine obiectul protecției obținute de către

reclamantă prin înregistrarea modelului industrial, respectiv care sunt,

în concret, trăsăturile caracteristice ale acestui model protejat.

De asemenea, trebuie identificate

aceleași trăsături și în ceea ce privește produsul

pârâtei, procedându-se la compararea acestora, cu scopul de a stabili dacă

produsul pretins contrafăcut este substanțial diferit de modelul

industrial al reclamantei, pe baza impresiei de ansamblu create de acestea

consumatorului obișnuit.

Se va ține cont de faptul

că, în acțiunea în contrafacere, spre deosebire de acțiunea în

anularea unui model industrial, nu este necesară condiția

identității obiectului produselor comparate, pentru a evidenția

doar detaliile nesemnificative, fiind suficientă întrunirea

similarității, cu condiția ca aceasta să aibă un grad

ridicat.

Analiza presupusă în sarcina

instanței, în acțiunea în

contrafacere

se va baza pe constatările ce vor fi făcute în legătură cu

apelul reclamantei, pe aspectele arătate în prezenta decizie cu ocazia

evaluării

motivelor de recurs ale reclamantei, privind îndreptățirea acesteia

la despăgubiri, din perspectiva momentului de început al protecției

recunoscute prin înregistrarea modelului industrial și al

săvârșirii faptei culpabile a pârâtei.

Față de considerentele expuse,

în condițiile în care situația de

fapt

nu a fost cert și neechivoc stabilită, nu este posibilă

exercitarea

controlului judiciar de către această

instanță, Înalta Curte a admis și recursul pârâtei, dispunând

casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare, în aplicarea

dispozițiilor art. 314 C.proc.civ.