ÎCCJ, decizie (scj.ro #82124)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #82124) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Oprea colectivă și opera comună. Diferențe.

Cuprins

pe materii

. Dreptul proprietății intelectuale. Operă colectivă și

opera comună. Diferențe.

Index

alfabetic.

Dreptul proprietății intelectuale.

-

Operă colectivă și opera comună.

-

Diferențe.

Legea

nr

. 8/1996:

art

. 5,

art

. 6

În cazul operei colective

niciunul

dintre coautori nu poate reclama un drept distinct asupra operei create, care

înglobează și alte contribuții și care formează un tot, conform

art

. 6 din Legea

nr

. 8/1996.

Aceste trăsături diferențiază opera colectivă de cea comună,

care este tot rezultatul unei colaborări, dar cu privire la care

art

. 5 din Lege se limitează a preciza că este opera creată

de mai mulți coautori, în colaborare.

Ca atare, potrivit

art

. 6 alin. 2 din

Legea

nr

. 8/1996, în lipsa unor convenții contrare,

dreptul de autor asupra operei colective aparține persoanei fizice sau juridice

din inițiativa, sub responsabilitatea și sub numele căreia a fost creată .

Î.C.C.J

., Secția civilă și de proprietate

intelectuală, decizia

nr

. 4427 din 5 mai 2006.

La 24 iulie 2003

I.E

. a chemat

în judecată ASOCIAȚIA COMUNITATEA RUȘILOR LIPOVENI DIN ROMÂNIA solicitând

instanței să dispună recunoașterea drepturilor sale de autor, în calitate de

scenarist și creator al costumelor precum și recunoașterea dreptului conex de

autor, în calitate de regizor, constatarea încălcării acestor drepturi,

încetarea folosirii de către pârâtă a operei „Visuri trandafirii” precum și a

costumelor realizate, remiterea încasărilor realizate prin actul ilicit,

publicarea în mijloacele de comunicare în masă, pe cheltuiala pârâtei, a

hotărârii judecătorești, repararea prejudiciului în valoare de 570 milioane lei

și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea reconvențională, pârâta a solicitat obligarea

reclamantei să-i permită pașnica folosință a dreptului patrimonial de

exploatare a spectacolului „Visuri trandafirii” pe o perioadă de 2 ani, obligarea

acesteia la plata sumei de 570 milioane lei, în cazul în care exploatarea

spectacolului nu mai este posibilă și restituirea către pârâtă a costumelor,

recuzitei, decorului, echipamentului și sumei de 9.980.000 lei.

Prin sentința civilă

nr

. 985 din 16 noiembrie 2004,

Tribunalul București secția a IV-a civilă a admis în parte acțiunea principală

formulată de reclamantă, a recunoscut reclamantei calitatea de regizor al

spectacolului „Visuri trandafirii”, a respins celelalte capete de cerere ale

acțiunii principale ca neîntemeiate și, totodată, a respins ca neîntemeiată

cererea reconvențională, compensând cheltuielile de judecată efectuate de

părți.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarea situație de

fapt:

În luna august 2000, s-a încheiat între Consiliul Britanic România

(contractant) și Comunitatea Rușilor Lipoveni din România (beneficiar)

contractul pentru programe descentralizate, ajutor extern al Comunității

Europene, având ca obiect finanțarea proiectului cu titlu „Visuri trandafirii”.

Potrivit contractului,

C.R.L.R

. urma a primi

finanțarea conform termenilor și condițiilor stabilite prin contract și se

obliga să deruleze proiectul pe propria sa răspundere.

Potrivit dispozițiilor

art

. 7 alin. (1) din anexa II

a contractului de finanțare, proprietatea, posesia și drepturile de proprietate

industrială și intelectuală asupra rezultatelor proiectului, ca și rapoartele

și orice alte documente referitoarea la acesta, trec asupra beneficiarului

C.R.L.R

.

Cererea de finanțare adresată Consiliului Britanic a fost formulată de

C.R.L.R

., iar coordonatorul de proiect a fost reclamanta

Ecaterina Ivan.

Proiectul avea ca scop oportunitatea de afirmare pe plan cultural a etnicilor

din

Jurilovca

, având în vedere că lipsa unei

activități culturale atractive, bazată pe valorile morale și spirituale ale

rușilor lipoveni din

Jurilovca

, poate duce la

pierderea identității etniei.

Spectacolul construit după principiile unei piese de teatru constituie un

muzic-hall și îmbină muzica cu dansurile tradiționale ale rușilor lipoveni cu

texte din piesele într-un act ale lui A. P.

Cehov

.

În vederea derulării proiectului, între reclamantă și pârâtă au fost încheiate

contracte individuale de muncă pe perioadă determinată, conform cărora

reclamanta, în calitate de coordonator de proiect, urma a răspunde de eficiența

echipei manageriale și de diseminarea rezultatelor, reclamanta fiind, de

asemenea, regizoarea spectacolului „Visuri Trandafirii” și remunerată în

această calitate.

Este de necontestat că reclamanta a fost inițiatoarea proiectului „Visuri

trandafirii”, proiect care l-a și finalizat prin realizarea spectacolului,

însă, așa cum reiese din toate probele administrate în cauză, producător al

acestui spectacol și, în consecință, titular al drepturilor privind

reprezentarea acestuia este pârâta, în calitatea sa de beneficiar de proiect.

Prin urmare, deși titulară a dreptului conex în calitate de regizor al

spectacolului, calitate recunoscută reclamantei atât prin contractele încheiate

cât și în caietul program, reclamanta nu este îndreptățită a solicita pârâtei

încetarea reprezentării spectacolului sau a folosinței costumelor realizate.

Reclamantei nu i-au fost încălcate drepturile morale decurgând din calitatea de

regizor al spectacolului, numele său în această calitate fiind menționat în

caietul program al spectacolului și preluat în recenziile apărute în presă.

Difuzarea unor selecțiuni din spectacolului realizat în cadrul unor emisiuni

televizate nu a constituit o încălcare a drepturilor reclamantei, ci s-a

înscris în cadrul acțiunii de promovare a proiectului, reclamanta însăși având

obligații în acest sens în calitatea sa de coordonator de proiect.

Reprezentarea spectacolului de către pârâtă, în ciuda opoziției reclamantei,

s-a realizat potrivit dreptului acesteia, dat de calitatea de producător și în

conformitate cu obligațiile asumate prin contractul de finanțare.

În ceea ce privește calitatea reclamantei de autor al scenariului, tribunalul a

reținut că, pentru a se bucura de protecția legii, ca operă distinctă și

de-sine-stătătoare

, scenariul ar fi trebuit să întrunească

condiția originalității.

Pretinzându-se autor al unui scenariu pentru proiectul „Visuri Trandafirii”,

reclamanta trebuia să dovedească, așadar, existența acestuia independent de

realizarea întregului spectacol, ca operă

de-sine-stătătoare

,

susceptibilă de aducere la cunoștința publicului prin reproducere.

Deși la interogatoriul propus de pârâtă, reclamanta a afirmat că se află în

posesia scenariului, acesta nu a fost depus la dosar,

nedovedindu-se

așadar forma concretă de exprimare a operei pretins realizate.

În ceea ce privește costumele, Tribunalul a reținut din probele administrate că

reclamanta a fost creatoarea acestora, dar că nu s-a dovedit în cauză

îndeplinirea condiției originalității, ca o condiție necesară acordării protecției

dreptului de autor, deoarece costumele au reprezentat într-o manieră stilizată

portul popular al etniei.

Tribunalul a considerat că cererea reconvențională a pârâtei este neîntemeiată,

deoarece aceasta nu și-a dovedit pretențiile, respectiv nu a dovedit că sunt

întrunite condițiile răspunderii civile delictuale conform

art

.

998-999 Cod civil.

Cererea de obligare a reclamantei la restituirea costumelor, echipamentului și

recuzitei folosite în spectacol a fost considerată neîntemeiată, deoarece

potrivit clauzelor acordului de

parteneriat

încheiat

între

C.R.L.R

. și Primăria

Jurilovca

,

acestea au fost predate Comitetului Local al Rușilor Lipoveni în calitate de

custode.

De asemenea, Tribunalul a reținut că nu s-a dovedit prin nici o probă însușirea

de către reclamantă din încasări a sumei de 9.980.000 lei.

Prin decizia civilă

nr

. 149 A din 26 aprilie 2005,

Curtea de Apel București - secția a IX-a civilă și pentru cauze privind

proprietatea intelectuală a respins ca

nefondat

apelul declarat de reclamanta

I.E

. împotriva

sentinței și a obligat-o pe apelantă la plata sumei de 12.000.000 lei

cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel a reținut

următoarele:

Susținerile reclamantei din motivarea căii de atac vizează

natura și conținutul drepturilor născute în patrimoniul său în legătură cu

actul dramatico-muzical ce a beneficiat de reprezentare publică sub titlul

“Visuri Trandafirii”, însă pentru identificarea acestor aspecte, ca și a raporturilor

juridice create între părțile din prezentul proces pe același temei, este

necesară stabilirea în prealabil a existenței unei opere și a caracterului

acestei opere, în sensul

art

. 3 și

art

. 7 din Legea privind dreptul de autor și drepturile

conexe nr.8/1996.

Curtea reține, astfel, că, în urma unei selecții de aplicații

pentru finanțarea din fonduri europene a unui proiect cultural, pârâta a

obținut suma de 23.056

euro

în scopul implementării

unui asemenea proiect, ale cărui detalii au fost menționate în fișa de

aplicație.

Spectacolul, conceput după principiile unei piese de teatru, a

avut la bază texte din piesele dintr-un act ale lui

A.P.Cehov

,

respectiv “Cererea în căsătorie” și “Ursul”, îmbinate cu muzica și dansurile

tradiționale ale rușilor lipoveni, în scopul declarat și acceptat de finanțator

al “promovării tradițiilor comunității în contextul societății românești”, al

“dezvoltării încrederii în propria cultură” – după cum reiese din capitolul 2

din fișa de aplicație.

Având o atare justificare, elementele de sunet, mișcare,

recuzită (portul tradițional, uneltele de muncă pescărești) sunt “purtătoare de

mesaje și simboluri”, context în care textul cehovian este doar un “pretext

menit să scoată în evidență atitudinea comunității față de indivizi și

participarea acesteia la modelarea lor”.

Această autoevaluare a proiectului cultural, regăsită în

capitolul relativ la “calitățile inovatoare” ale proiectului, relevă caracterul

original al acestuia, constând în concretizarea într-o formulă de expresie

artistică ce poartă o amprentă proprie de creativitate umană, de natură a

conduce la existența unei “opere” în sensul art.7 din Legea nr.8/1996.

Spectacolul reprezintă, așadar, o operă

dramatico-muzicală recunoscută și protejată ca atare prin art.7

lit

. d, după cum, în mod corect, a susținut reclamanta pe

parcursul judecății.

Contrar susținerilor apelantei, poate fi

identificat un subiect al dreptului de autor, anume pârâta, chiar dacă legea nu

se referă expres la un asemenea statut în cazul reprezentațiilor dramatice

(art.58-63), astfel cum precizează în cazul operelor cinematografice și al

altor opere audiovizuale (art.65 și 66), unde se recunoaște calitatea de autor

regizorului sau realizatorului, ori creatorului adaptării, al scenariului

etc

., când obiectul efortului creativ reprezintă o parte

importantă a operei.

Constatarea anterioară se justifică prin

faptul că proiectul cultural în discuție nu reprezintă o simplă transpunere în

plan scenic sau o simplă execuție a unei anumite piese de teatru preexistente,

a unei bucăți muzicale ori a unui exercițiu coregrafic cunoscute, ci o îmbinare

într-o manieră originală a acestora, prin care elemente anterior cunoscute –

fie că sunt sau nu obiect al unui drept de autor – preluate total sau parțial, sunt

astfel aranjate, legate, în scopul redării cât mai elocvente a mesajului dorit.

Astfel, nu sunt aplicabile prevederile

art

. 58-63 sus-amintite, care vizează contractul încheiat

între autorul unei opere literare, dramatice, muzicale

etc

.

și o persoană fizică sau juridică cu finalitatea reprezentării sau executării

în public a operei, ceea ce nu este cazul în speță.

Realizarea operei nu este rezultatul unui

asemenea contract, ci al convenției încheiate în cadrul Programului

PHARE

, în termenii căreia creația nu înseamnă altceva decât

“implementarea” unui proiect.

Independent de natura juridică a contractului din punctul de

vedere al dreptului civil, ceea ce interesează cauza în legătură cu această

convenție este faptul că are drept obiect “implementarea unui proiect”,

sintagmă ce poate fi echivalată conceptual cu crearea unei opere, respectiv a

unui act cultural recunoscut și protejat de legea dreptului de autor.

Drept urmare, toate referirile făcute de apelantă la

dispozițiile legale menționate au fost considerate de curte neconcludente, ca

și pretenția reclamantei de inopozabilitate față de sine a contractului, de

vreme nu a operat vreo cesiune a calității de autor, statutul de subiect al

acestui drept derivând din îndeplinirea cerințelor legale.

Dată fiind maniera de construcție a

spectacolului, s-a constatat că rezultatul creativ se datorează fuziunii

contribuțiilor persoanelor implicate: scenarist, coregraf, scenograf,

instructor vocal, costumier, sub directa coordonare a regizorului, aspect ce

corespunde operei colective, astfel cum este definită prin art.6 din lege.

Potrivit acestei norme, opera colectivă este cea “în care

contribuțiile personale ale coautorilor formează un tot, fără a fi posibil,

dată fiind natura operei, să se atribuie un drept distinct vreunuia dintre

coautori asupra ansamblului operei create”, situație în care, în lipsa unei

convenții contrare, dreptul de autor asupra operei colective aparține persoanei

fizice sau juridice din inițiativa, sub responsabilitatea și sub numele căreia a

fost creată.

Este de precizat că atare calificare a operei dramatico-muzicale

nu vine în contradicție cu o prevedere expresă a legii, deoarece nu există vreo

reglementare a regimului juridic aplicabil operei dramatico-muzicale, astfel

cum există, de pildă, în cazul operelor audiovizuale lato

sensu

(incluzând și operele cinematografice), unde legiuitorul din 1996 prevede

explicit natura acestora de opere comune, și nu colective (cu toate că până la

acel moment fuseseră calificate drept opere colective).

Curtea a constatat că sunt întrunite cerințele legale pentru a

subzista atare calificare juridică, respectiv:

sub numele unei anumite persoane, în speță, Comunitatea Rușilor Lipoveni din România,

care a contractat proiectul de realizare a spectacolului “Visuri Trandafirii”

cu organismul european ce a asigurat finanțarea proiectului, asumându-și toate

obligațiile de realizare a acestuia.

Toate persoanele fizice implicate în proiect, inclusiv

reclamanta, au fost angajate de pârâtă fie în baza unui contract individual de

muncă, fie al unuia de colaborare, așadar, se poate spune că opera a fost

creată sub responsabilitatea persoanei pârâtei, care a stabilit cadrul concret

al derulării proiectului, dincolo de limitele impuse prin contractul de

finanțare.

Mai mult, în caietul-program al spectacolului “Visuri

Trandafirii”, ce a însoțit toate cele 16 reprezentații, sunt menționate mai

multe persoane juridice, respectiv:

EUROART

– Fondul

Cultural European pentru România finanțat de Uniunea Europeană; Comunitatea

Rușilor Lipoveni din România; Primăria Comunei

Jurilovca

– Tulcea.

Calitatea în care persoanele juridice sunt înscrise pe coperta

programului nu este precizată, spre deosebire de persoanele fizice, printre

care și reclamanta, a căror participare la operă este explicit descrisă;

astfel, numele reclamantei este însoțit de precizarea calității de regizor al

spectacolului și, totodată, de creator al costumelor.

În acest context, s-ar putea aplica tuturor persoanelor juridice

prezumția prevăzută de art.4 alin.1 din lege, potrivit căruia se prezumă a fi

autor, până la proba contrară, persoana sub numele căreia opera a fost adusă

pentru prima dată la cunoștință publică.

Dovada contrară, însă, a fost făcută în privința celorlalte

persoane decât pârâta, în condițiile în care obligativitatea menționării, pe

orice publicație realizată de pârâtă, a faptului că proiectul a beneficiat de

asistență financiară, a fost asumată prin contractul încheiat cu Consiliul

Britanic (art.6 din contract),

cocontractantul

finanțator

neasumându-și

, dealtfel, nici un drept de

proprietate intelectuală asupra rezultatelor proiectului, dimpotrivă,

recunoscând pârâtei toate drepturile de această natură (art.7), în cadrul unui

contract ce ar putea fi definit ca fiind unul de comandă (art.46 din lege).

În același timp, Primăria comunei

Jurilovca

are statutul de partener contribuabil pentru implementarea proiectului,

menționat ca atare chiar în fișa de aplicație și cu care s-a încheiat un acord

de

parteneriat

, fără ca autoritatea administrativă să

pretindă vreun drept de proprietate intelectuală asupra spectacolului, fiind,

cel mult, reprezentant al “beneficiarului final” în termenii contractului de

finanțare (art.7; a se vedea și fișa de aplicație).

întrunește și condiția fuziunii contribuțiilor coautorilor care să facă

imposibilă atribuirea de drepturi distincte asupra întregului (care nu implică

și imposibilitatea de identificare a contribuțiilor, fapt, însă,

nerelevant

, din punctul de vedere al statutului juridic al

coautorilor).

Astfel, spectacolul a fost conceput ca o îngemănare a

elementelor de limbaj, sunet, mișcare, recuzită într-o formulă artistică

neechivocă în privința mesajului propus a fi transmis, transparență ce putea fi

atinsă numai printr-o coordonare deplină a acelor elemente, a căror consistență

fizică se pierdea în ansamblul creației, devenind simboluri.

Acest rezultat semnifică o încărcătură egală a contribuțiilor

autorilor, nu în sens cantitativ, ci calitativ, de vreme ce opera este unitară

din punctul de vedere al creației artistice.

Este de precizat că, deși în art.6 se vorbește despre

“coautori”, pentru existența operei colective

protejabile

nu este necesar ca aceasta să fie una complexă, un ansamblu de alte opere în

sensul art.7, care să îndeplinească cerințele originalității și a formei

concrete de exprimare.

Este suficientă implicarea, într-o formă sau alta, într-o măsură

mai mare sau mai mică, a unui colectiv de persoane, al căror aport este

perceptibil în domeniile esențiale ale creației, ca exprimare artistică (nu

interesează contribuții de altă natură, de exemplu, de ordin tehnic), chiar în

cazul în care fiecare contribuție în parte nu se materializează într-o “operă”

în înțelesul legii.

Această constatare are relevanță în contextul argumentării de

față, în condițiile în care nu se recunoaște reclamantei statutul de autor al

scenariului și al costumelor spectacolului, după cum se va dezvolta în

considerentele ce vor fi expuse în continuare, fără ca existența operei

colective să fie

afectată.

În sfârșit, este evident că originalitatea

operei se datorează, în bună măsură, concepției regizorale, după cum se arată

prin chiar considerentele sentinței atacate, statutul de regizor

nefiind

contestat reclamantei; legea în materie, însă, nu

recunoaște un drept de autor regizorului operei de natura celei în discuție (de

altfel, nici celui al unei reprezentații teatrale), ca în cazul regizorului sau

realizatorului unei opere cinematografice, acesta fiind doar titularul unor

drepturi conexe, asimilat fiind de legiuitor, din acest punct de vedere,

artiștilor interpreți sau executanți (art.95).

Conchizând asupra naturii operei și a drepturilor născute în

legătură cu opera, fiind vorba despre o operă colectivă, subiect al dreptului

de autor este persoana pârâtei, în lipsa unei convenții contrare, ce nu s-a

dovedit în cauză.

Titularul dreptului asupra operei colective nu se confundă cu

însuși autorul operei, însă poate exercita toate celelalte prerogative morale,

precum și pe cele patrimoniale, care nu sunt la îndemâna coautorilor, după cum

rezultă din interpretarea literală și logică (prin metoda “dacă legea nu

distinge, nici interpretul legii nu o poate face”) a dispozițiilor art.6 alin.2

din lege.

A

fortiori

, nu

este posibil nici exercițiul drepturilor conexe aparținând regizorului,

descrise de art.96 și următoarele din lege, caz în care nu se poate reține vreo

încălcare a drepturilor morale sau patrimoniale de natura celor pretinse (prin

fixarea

neautorizată

a operei pe suport video,

difuzarea acestei înregistrări prin cablu, exploatarea spectacolului fără

consimțământul reclamantei).

Reclamanta, de altfel, nu a motivat încălcarea drepturilor

morale prin prisma condițiilor de exercițiu prevăzute de art.96, ci doar prin

referire la lipsa acordului său la reproducerea în orice formă a operei,

respectiv din perspectiva drepturilor patrimoniale, pe care nu le poate

exercita (conform cererii detaliate în ceea ce privește cuantumul prejudiciilor

morale și materiale invocate.

Unica pretenție ce ar putea fi luată în considerare, însă numai

dacă    s-ar accepta recunoașterea exercițiului drepturilor

morale ale regizorului în cazul operei colective, este legată de prezentarea

spectacolului “Visuri Trandafirii” la Odorheiu Secuiesc, pretinsă de reclamantă

a fi avut loc la data de 30.06.2001, sub alt nume și ca având alți autori,

faptă ce ar reprezenta o încălcare a dreptului la menționarea și comunicarea

numelui regizorului la fiecare spectacol.

Pretențiile cu acest obiect sunt, însă, neîntemeiate, întrucât

nu s-a probat în cauză că a avut loc însăși reprezentarea integrală sau

parțială a spectacolului “Visuri Trandafirii”, în condițiile în care pârâta nu

a recunoscut acest fapt, arătând la interogatoriu că, în realitate, trupa de

artiști populari din comuna

Jurilovca

ar fi prezentat

cântece și dansuri aparținând folclorului rus, chiar dacă unele dintre ele se regăseau

în spectacolul “Visuri Trandafirii”.

Și celelalte probe administrate în cauză infirmă pretențiile

reclamantei, în condițiile în care chiar un martor propus de reclamantă,

respectiv

F.E

. a arătat că la Odorheiu Secuiesc s-au

folosit toate dansurile din spectacolul “Visuri Trandafirii” și fragmente din

textele cehoviene folosite în acesta, însă într-o altă ordine.

Cum esența spectacolului “Visuri Trandafirii” constă tocmai

într-o anumită manieră de îmbinare, printre altele, a elementelor de dans tradițional,

a folclorului cu piesele cehoviene, prezentarea disparată a acestora, în forma

pe care însuși regizorul a preluat-o din fondul comun de valori tradiționale

ori într-o altă ordine decât cea imaginată de regizor, nu are nici o legătură

cu opera protejată și nu este de natură a constitui încălcare a dreptului la

nume al reclamantei.

Aceasta cu atât mai mult cu cât la data de 30 iunie .2001

costumele nu se mai aflau în posesia pârâtei și nu a rezultat să se fi folosit

la spectacolul de la Odorheiu Secuiesc, predate fiind din data de 22.02.2001

către Primăria comunei

Jurilovca

, potrivit clauzelor

contractului de finanțare (art.7), printr-un proces-verbal semnat și de către

reclamantă.

Curtea a constatat că, în mod corect, prima instanță a stabilit inexistența

vreunei încălcări a drepturilor reclamantei legate de calitatea de regizor, cu

motivarea că dreptul de autor al inițiatorului operei colective derivă din

lege, în termenii art.6 alin.2.

În ceea ce privește calitatea de

scenarist

pretinsă de reclamantă,

prin motivele de apel s-a adus o interpretare eronată considerentelor instanței

de fond referitoare la proba acestui statut prin înfățișarea scenariului în

posesia căruia reclamanta a susținut permanent că se află.

Referindu-se la forma concretă de exprimare a operei pretins

realizate, contrar susținerilor apelantei, Tribunalul nu a asimilat condiția

perceptibilității într-o formă sesizabilă senzorial, cerută pentru existența

unei opere

protejabile

, cu suportul material, astfel

încât, în lipsa acestuia din urmă, nu ar fi întrunită cerința de protecție a

operei.

Instanța de fond a arătat că, în contextul

nedepunerii

la dosar a scenariului, reclamanta nu a dovedit îndeplinirea condițiilor

prevăzute de

art

. 7 din lege, constatare pe care

Curtea o apreciază ca legală, din perspectiva dispozițiilor

art

.

1169 Cod civil, potrivit cărora oricine face o propunere în fața instanței este

ținut să o dovedească.

Pe acest temei, ceea ce ar fi trebuit să probeze reclamanta nu

este existența scenariului, astfel cum se pretinde prin motivarea căii de atac,

reproșându-se instanței de fond că nu a recurs la alte mijloace de probă pentru

stabilirea acestei situații de fapt, ci conținutul

scenariului,

respectiv existența unei opere originale, prezentate într-o formă de exprimare

care să o facă perceptibilă publicului.

Nu este vorba despre vreo formă scrisă

ad

probationem

pentru a fi necesară înfățișarea

scenariului, protecția fiind asigurată de vreme ce opera a beneficiat deja de

reprezentare publică sub o formă dramatico-muzicală,

neputându-se

contesta aptitudinea scenariului de a fi exteriorizat într-o manieră suficientă

de exprimare.

În absența acestuia, însă, probațiunea presupusă de dovedirea

celeilalte cerințe relative la originalitate este îngreunată, devenind practic

imposibil pentru reclamantă să dovedească măsura în care textul pe care s-a

bazat opera dramatico-muzicală este original, în sensul că îndepărtarea de

opera preexistentă nu este formală, având drept rezultat o creație de

sine-stătătoare, ce poartă amprenta personalității autorului său.

Apelanta nu a dovedit, însă, că a creat o operă în sensul legii,

distinctă de ansamblul spectacolului, după cum, în mod corect, a reținut prima

instanță, în condițiile în care din actele dosarului, deja analizate prin prezenta

hotărâre, reiese crearea unei opere unitare, cu un mesaj precis, transparent.

În acest sens, calitatea și ritmul adaptării textelor cehoviene

au fost impuse de concepția spectacolului ca întreg; intriga, limbajul nu au

sens decât prin raportare la dansurile și muzica ce le însoțesc, punându-se

reciproc în valoare, chiar dacă preluarea textului originar este fidelă, fapt

ce rezultă din caietul-program al spectacolului.

Considerente similare au fost reținute și

în legătură cu costumele asupra cărora reclamanta pretinde, de asemenea,

dreptul de autor, în condițiile în care este evidentă calitatea acestora de

simbol, atașată tradițiilor comunității pe care spectacolul și-a propus să le

valorifice.

Prin fișa de aplicație depusă la Consiliul Britanic, s-a menționat

includerea în proiect a portului tradițional, fapt firesc în contextul

mesajului spectacolului, prin prisma căruia nu vor fi primite susținerile

reclamantei referitoare la originalitatea costumelor.

Folosirea pieselor de îmbrăcăminte servește la sublinierea

mesajului, care trebuie să fie lesne de înțeles și într-o formă perceptibilă și

vizual,

nefiind

credibilă o alăturare nepotrivită,

lipsită de armonie, între vestimentația spectacolului și dansuri ori muzică

tradiționale, cu sugerarea îndeletnicirilor cotidiene într-un tipar arhetipal

de comunitate.

Apelanta se exprimă în termeni similari prin motivele de apel,

însă pentru a susține caracterul original al costumelor, cu referire la textura

materialului, croială, culori, accesorii: opțiunile creatoarei în privința

acestora reflectă, mai degrabă, necesitatea încadrării în concepția de ansamblu

a spectacolului, ce prezintă aspectul unei restricții, mai puțin al unei

încurajări a spiritului creator al costumierului.

Faptul că sunt sugestive și au menirea de a introduce

spectatorul în atmosfera operei dovedesc, contrar celor pretinse de reclamantă,

că nu se îndepărtează prea mult de realitate, în caz contrar, vestimentația

nefiind

credibilă, exista riscul antrenării unui eșec al

întregului proiect.

În

contextul situației de fapt reținute, o expertiză etnografică, pentru

determinarea deosebirilor dintre costumele de scenă și cele tradiționale, nu ar

fi fost concludentă.

Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs reclamanta, invocând

următoarele critici:

una colectivă, încadrându-se în prevederile

art

. 6

din Legea

nr

. 8/1996.

În realitate, nu se poate vorbi în speță despre operă colectivă cum este

exemplul ziarelor, dicționarelor, enciclopediilor,

etc

.,

ci despre o operă comună divizibilă.

Aceasta, deoarece opera este rezultatul unei activități creatoare comune a mai

multor persoane, este o operă unitară care presupune schimbul de idei și

eforturi de adaptare a aportului individual la aportul celorlalți, este creată

în aceeași unitate de timp, iar contribuția fiecărui autor poate fi

individualizată.

Dacă nu ar fi așa, s-ar ajunge la însăși negarea calităților de scenarist,

coregraf, scenograf, creator al costumelor,

etc

., în

orice operă dramatică  muzicală, contribuțiile acestora considerându-se

absorbite într-un tot, fără a se putea atribui vreun drept distinct fiecăruia.

Fiind o operă comună divizibilă și nu una colectivă, nu se poate reține că

autor al operei este persoana juridică din inițiativa sub responsabilitatea și

sub numele căruia a fost creată.

operă colectivă, deoarece nu există vreo reglementare a regimului aplicabil a

acestei opere, așa cum se întâmplă de exemplu în cazul operelor audio-vizuale.

În realitate, în lipsa unor dispoziții exprese, ele trebuie calificate conform

normelor generale aplicabile, or operele dramatico-muzicale se încadrează fără

îndoială în prevederile

art

. 5 din Legea

nr

. 8/1996.

art

. 3 alin. 1 din

Legea

nr

. 8/1996, este autor persoana fizică sau

persoanele fizice care au creat opera, astfel că nu pot fi prezumate autori

persoanele juridice sub numele cărora opera a fost adusă pentru prima dată la

cunoștința publicului așa cum se reține în mod eronat de către instanța de apel

prin aplicarea prezumției.

art

. 16 din Legea

nr

. 8/1996 constituie obiect al dreptului de autor și

operele derivate.

Instanța de apel reține că nu se poate stabili dacă opera creată trebuie

protejată, având în vedre că nu se poate stabili în ce măsura a fost adusă o

contribuție creatoare.

Or, atât timp cât s-a creat o operă distinctă plecând de la alte opere

originale, ne aflăm în prezența unei opere derivate, fără ca instanța să poată

analiza valoarea ei.

reclamante în spectacolul susținut la

Odorheiul

Secuiesc, deoarece s-au folosit toate dansurile din spectacolul Visul

Tradafirii

și fragmente din textele cotidiene folosite în

acesta, însă într-o altă ordine, iar esența spectacolului constă într-o anumită

manieră de îmbinare, printre altele a elementelor de dans tradițional a

folclorului cu piese cehoviene, iar prezentarea separată a acestora nu are

nicio

legătură cu opera protejată și nu este de natură a

constitui o încălcare a dreptului la nume al reclamantei.

Din probele administrate, a rezultat însă că s-au prezentat exclusiv fragmente

din spectacol, în aceeași manieră și urmărindu-se același efect și în

consecință, au fost încălcate drepturile morale ale reclamantei, respectiv

dreptul la menționarea numelui autorului și dreptul la integritatea operei.

În ceea ce privește costumele realizate, nu se poate reține că la acea dată

pârâta nu se mai afla în posesia lor, având în vedere că Primăria

Jurilovca

îndeplinea doar rolul unui detentor precar pentru

aceste costume.

o operă distinctă de ansamblul spectacolului.

Or, legea nu pretinde ca prestația divizibilă a fiecărui autor în cadrul unei

opere comune să fie dovedită separat pentru a putea fi protejată. Se pretinde

exclusiv aducerea operei la cunoștința publicului pentru ca fiecare autor să

poată pretinde recunoașterea contribuției sale și valorificarea separată a

dreptului său.

că sunt realizate într-o manieră stilizată, servind la sublinierea mesajului,

dar nu se recunoaște nici un merit al reclamantei în crearea acestor costume.

Cu alte cuvinte, se decide că stilizarea a fost generată de necesitatea

încadrării în concepția de ansamblu a spectacolului, or tocmai acest fapt

denotă originalitate și creativitate.

În realitate, instanța judecă valoarea operei rezultate, lucru pe care legea îl

interzice, operele fiind egal protejate.

ca fiind creată în temeiul unui contract de muncă. În realitate, legea prevede

în mod expres necesitatea încheierii contractului de concesiune care trebuie să

conțină sub sancțiunea nulității anumite clauze.

Chiar dacă ar fi posibilă cesiunea tacită în cadrul unui contract de muncă

conform regulilor generale, obiectul cesiunii ar trebui să se afle în circuitul

civil, or, în cazul cesiunii drepturilor de autor nu pot fi considerate în

circuitul civil operele pentru care autorul nu și-a manifestat voința de a le

transmite.

Recurenta a solicitat admiterea recursului, precum și admiterea în totalitate a

cererii de chemare în judecată.

În recurs, recurenta a depus la dosar ca înscris nou, copia deciziei civile

nr

. 392 A din 15 noiembrie 2005 a Curții de Apel București

- secția a

IX

a civilă și pentru cauze privind

proprietatea intelectuală.

Intimata Comunitatea Rușilor Lipoveni din România nu a depus la dosar

întâmpinare, însă cu ocazia dezbaterilor din data de 5 mai 2006, a solicitat

respingerea recursului ca

nefondat

și obligarea

recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Recursul este

nefondat

și va fi respins pentru următoarele considerente:

Recurenta nu a structurat  motivele de recurs și nu le-a

încadrat în drept, dar o parte din criticile formulate pot fi încadrate în

dispozițiile

art

. 304 C.

pr

.

civ

., în redactarea în vigoare la data pronunțării

deciziei atacate.

prevăzut de

art

. 304

pct

. 9

C.

pr

.

civ

și se referă la

greșita calificare a operei  -constând în spectacolul „Visuri trandafirii”

- ca fiind operă colectivă, și nu operă comună, ceea ce atras identificarea

greșită a titularului drepturilor de autor asupra operei și aplicarea în consecință

a dispozițiilor

art

. 6 alin. 2 din Legea

nr

. 8/1996.

Într-adevăr, pentru a stabili care este titularul drepturilor de

autor cu privire la operă în ansamblul său, respectiv dacă reclamanta are sau

nu această calitate, care să o îndreptățească la a reclama încălcarea dreptului

de exploatare a operei, instanțele au procedat mai întâi la calificarea operei.

În acest sens, corect s-a reținut că spectacolului „Visuri

trandafirii” nu-i sunt aplicabile dispozițiile capitolului VIII din Legea

nr

. 8/1996, referitor la operele audiovizuale, care se

referă la  aceste opere ca fiind  comune, prin trimitere la

dispozițiile

art

. 5 din lege.

Art

. 64 din capitolul menționat

definește opera audiovizuală ca fiind opera cinematografică, opera exprimată

printr-un procedeu similar cinematografiei sau orice altă operă constând într-o

succesiune de imagini în mișcare, însoțite sau nu de sunete.

Cum spectacolul „Visuri trandafirii” nu este o operă

audiovizuală în sensul

art

. 64, calificarea sa ca

operă comună sau colectivă a avut în vedere însușirile cerute de lege pentru

fiecare din cele două categorii de opere.

Din acest punct de vedere, corect a stabilit instanța de apel că

spectacolul îmbină mai multe contribuții, corespunzătoare diferitelor

componente ale acestuia, conceput ca o îngemănare a elementelor de limbaj,

sunet, mișcare, recuzită într-o formulă artistică neechivocă în privința

mesajului propus a fi transmis.

De asemenea, dată fiind natura operei -  dramatico-muzicală

-

niciunul

dintre coautori nu poate reclama un drept

distinct asupra ansamblului operei create.

Recurenta susține că ea este cea care a creat scenariul,

costumele și a regizat spectacolul.

Chiar în ipoteza în care s-ar fi dovedit că a avut toate aceste

contribuții la crearea spectacolului, recurenta nu poate pretinde un drept

distinct asupra întregului operei, care înglobează și alte contribuții și care

formează un tot, conform dispozițiilor

art

. 6 alin. 1

din Legea

nr

. 8/1996.

Aceste trăsături diferențiază opera colectivă de cea comună,

care este tot rezultatul unei colaborări, dar cu privire la care

art

. 5 din lege se limitează a preciza că este opera creată

de mai mulți coautori, în colaborare.

Având în vedere calificarea spectacolului „Visuri trandafirii”

ca fiind operă colectivă, în mod legal instanța a aplicat dispozițiile

art

. 6 alin. 2 din Legea

nr

.

8/1996, conform cărora, în lipsa unei convenții contrare, dreptul de autor

asupra operei colective aparține persoanei fizice sau juridice din inițiativa,

sub responsabilitatea și sub numele căreia a fost creată.

În speță, calitatea de autor al operei aparține pârâtei, care

întrunește condițiile prevăzute de textul de lege menționat,

neexistând

o convenție contrară.

Nu numai că nu există o convenție contrară, dar recunoașterea acestei calități

corespunde și clauzei cuprinse în

art

. 7 alin. 1

anexa II din contractul de finanțare a proiectului, conform căreia

proprietatea, posesia și drepturile de proprietate industrială și intelectuală

asupra rezultatelor proiectului, ca și rapoartele și orice alte documente

referitoarea la acesta, trec asupra beneficiarului

C.R.L.R

.

Cererea de finanțare adresată Consiliului Britanic a fost formulată de

C.R.L.R

., iar coordonatorul de proiect a fost recurenta

Ecaterina Ivan, care a cunoscut clauzele acestui contract.

Prin urmare, recurenta nu se poate

adresa justiției pentru a reclama dreptul exclusiv de exploatare a operei,

drept pe care nu-l are și care aparține pârâtei.

referitoare la greșita evaluare a operei derivate, în condițiile în care legea

nu permite o asemenea evaluare, este, de asemenea,

nefondată

.

În primul rând,

trebuie observat că instanțele au recunoscut spectacolului în ansamblu

calitatea de operă protejată, încadrabilă în  dispozițiile

art

. 7

lit

. d din Legea

nr

. 8/1996.

Referirile instanței

de apel la exigențele pe care trebuie să le întrunească o operă derivată pentru

a beneficia de protecție sunt făcute în contextul în care recurenta solicită

recunoașterea calității de autor al scenariului.

Sub acest aspect, nu poate

fi primit punctul de vedere al recurentei conform căruia simpla creare a

scenariului pornind de la două piese de teatru preexistente asigură scenariului

statutul de operă protejată.

Aceasta, deoarece și

opera derivată este supusă acelorași exigențe ca și opera originară, legea

nefăcând

nicio

distincție

referitoare la condițiile protecției.

Astfel, și opera

derivată trebuie să întrunească cerința originalității, cum corect a reținut

instanța de apel.

Contrar susținerilor recurentei,

această instanță nu a cenzurat valoarea artistică a scenariului, după cum nu a

negat aptitudinea acestuia de a fi adus la cunoștință publică.

Ceea ce a arătat

curtea de apel, menținând soluția tribunalului a fost faptul că reclamanta nu a

reușit să probeze conținutul acestui scenariu, pentru ca instanța să poată

verifica dacă el întrunește condiția de a fi original.

Pentru aceste considerente nici criticile de

nelegalitate

formulate la

pct

. 4 și 6 în cererea de recurs nu pot

fi primite.

pct

. 5

vizează greșita interpretare a probelor și, drept urmare, greșita reținere a

situației de fapt sub mai multe aspecte, însă aceste critici nu pot face obiect

de analiză în recurs deoarece nu se încadrează în dispozițiile

art

. 304 C.

pr

.

civ

., în redactarea în vigoare la data pronunțării

deciziei.

inexistența unui contract de cesiune a drepturilor de autor care să legitimeze

utilizarea de către pârâtă a operei sunt lipsite de suport, în condițiile în

care pârâta este titularul drepturilor patrimoniale de autor.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va menține decizia

atacată și va respinge recursul ca

nefondat

.

In baza

art

. 274 C.

pr

.

civ

. Înalta Curte o va obliga

pe recurentă  la plata sumei de 3 000 RON cheltuieli de judecată către

intimata

C.R.L.R

.