ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3133/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3133/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Ședința publică de la 13 octombrie 2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința nr. 492/COM

din 15 aprilie 2009, Tribunalul Bihor a respins ca nefondate excepțiile

prescripției dreptului la acțiune și a lipsei calității procesuale active

invocate de pârâta SC L. SA. A luat act de renunțarea la judecarea cererii formulate

de reclamantul B.D. în contradictoriu cu pârâta SC L. SA în ceea ce privește

constatarea nulității absolute a hotărârilor adunării generale ordinare și a

adunării generale extraordinare din data de 23 septembrie 2005 și 27-28 aprilie

2007 și a respins ca nefondată cererea formulată de reclamantul B.D. în

contradictoriu cu pârâta SC L. SA.

Prima instanță a

reținut în ce privește excepțiile invocate, că reclamantul prin cererea

formulată a invocat nerespectarea regulilor referitoare la convocarea adunărilor

generale, reguli ce sunt stabilite prin norme cu caracter imperativ și având în

vedere calitatea de acționar al acestuia, în raport de prevederile art. 132 alin.

(3) din Legea nr. 31/1990 s-au respins ca nefondate excepțiile prescripției

dreptului la acțiune și a lipsei calității procesuale active.

Referitor la fondul

cauzei instanța a reținut că la data de 25 august 2004 a avut loc adunarea generală ordinară și extraordinară a SC L. SA în cadrul căreia a fost votată

modificarea statutului acesteia (art. 17 și art. 18), revocarea cenzorilor și a

administratorilor, a fost certificată modificarea structurii acționariatului și

s-a decis vânzarea tuturor imobilelor către SC M. SA. Fiind vorba de o hotărâre

adoptată în cursul anului 2004, verificarea respectării formalităților impuse

de lege trebuie făcută prin raportare la forma Legii nr. 31/1990 la acel moment

întrucât în caz contrar s-ar aduce atingere principiului neretroactivității

legii civile.

Instanța de fond din

coroborarea înscrisurilor aflate la filele 44, 87 și 184 a constatat că pârâta a publicat în Monitorul Oficial partea a IV-a din data de 6 august 2004

convocările pentru cele două adunări, anunțul regăsindu-se și în cotidianul „C.”

din data de 14 august 2004. Raportat la momentul la care s-au ținut cele două

adunări – 25 august 2004 – s-a constatat că nu a fost respectat termenul de 15

zile în privința convocării publicate în cotidianul „C.”.

Comparând cuprinsul

hotărârilor adoptate de AGA și AGEA cu cel al convocărilor publicate în Monitorul

Oficial și presă, instanța a reținut că nu sunt deosebiri semnificative.

Singura diferență apare în ceea ce privește pct. 4 din hotărârea AGA prin care

s-a decis vânzarea tuturor imobilelor aparținând societății către SC M. SA.

Această mențiune se

regăsește la pct. 3 din convocarea publicată pentru ședința AGEA, formularea ei

nediferențiindu-se esențial de rezultatul votului. Faptul că nu a fost înscrisă

în convocarea AGA, ci în cea a AGEA nu poate duce la reținerea vreunei cauze de

nulitate atâta timp cât ambele adunări au avut loc în aceeași dată și în

același loc. Concluzia se impune cu atât mai mult cu cât în cuprinsul celor

două procese-verbale întocmite cu acest prilej (filele 39 și 59) au fost

reflectate în mod distinct împrejurările amintite. Tocmai de aceea, instanța a

considerat că sub acest aspect au fost respectate dispozițiile legale

pertinente.

În ceea ce privește

decizia de transmitere a dreptului de proprietate asupra imobilelor aflate în

patrimoniul pârâtei către SC M. SA, s-a precizat că prin intermediul cererii

reglementate de art. 132 din Legea nr. 31/1990 instanța exercită numai un

control de legalitate asupra hotărârilor adoptate. Oportunitatea măsurii luate

ține de voința proprie a societății ce scapă controlului judecătoresc.

Motivele care au

determinat adoptarea punctului 4 de către AGA atâta timp cât nu îmbracă forma

fraudei la lege nu pot fi cenzurate pe cale judecătorească. Ca atare,

considerând că oportunitatea vânzării imobilelor nu îmbracă această formă

ilicită, instanța a reținut că ea nu poate fi examinată în cadrul prescris de

art. 132 din Legea nr. 31/1990.

Pe de altă parte,

desființarea hotărârilor adoptate de către cele două adunări în condițiile în

care s-a stabilit că nu a fost respectat termenul de 15 zile amintit anterior,

presupune luarea în considerare a poziției reclamantului față de pârâtă la acel

moment.

Întrucât prin

intermediul convocării se urmărește aducerea la cunoștința tuturor acționarilor

a măsurilor ce urmează a fi supuse dezbaterii în cadrul adunării, în măsura în

care nu a fost deținută o asemenea calitate este neîndoielnic că nici

convocarea nu îi putea fi adusă la cunoștință. Admiterea soluției contrare ar

duce la obligarea uneia dintre părți la ceva imposibil contrar principiului

ad

imposibilium nulla est obligatio

.

Din această

perspectivă instanța a reținut că abia la data de 31 august 2006 reclamantul a

dobândit calitatea de acționar în cadrul SC L. SA. Raportat la momentul

adoptării hotărârilor era imposibil ca față de acesta să se fi efectuat formalitățile

de convocare, astfel încât respectarea sau nu a termenului de 15 zile în

privința lui nu are nici o relevanță. Tocmai de aceea, consideră că aplicarea

sancțiunii nulității absolute nu are nici un temei întrucât contravine scopului

avut în vedere de lege. Or, este de principiu că acolo unde încetează rațiunea

legii, trebuie să înceteze și aplicarea ei (

cessant ratione legis, cessat

ejus dispositio

).

Prin Decizia nr. 15

din 24 noiembrie 2009 Curtea de Apel Oradea a admis apelul declarat de

reclamantul B.D., a desființat sentința nr. 492/COM din 15 aprilie 2009

pronunțată de Tribunalul Bihor, și a trimis cauza la Tribunalul Bihor, pentru o nouă judecare.

Prin Decizia nr. 4386

din 15 decembrie 2010 Înalta Curte de Casație și Justiție București a admis recursul

formulat de reclamantul B.D. împotriva deciziei Curții de apel Oradea nr. 15

din 24 noiembrie 2009, pe care a casat-o cu trimitere spre rejudecare la

aceeași instanță.

În rejudecarea

apelului, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, prin decizia nr. 7/2011-AC din 19 aprilie 2011 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul B.D.

În argumentarea

acestei decizii instanța de apel a reținut, în esență, că analizarea

legalității hotărârilor adoptate de intimată în anul 2004 trebuie analizată

prin prisma formei dispozițiilor legale cuprinse în Legea 31/1990 republicată

în vigoare la momentul adoptării hotărârilor atacate, atât în privința

motivelor de nulitate invocate cu privire la convocare și conținutul convocatorului,

cât și al modului de exercitare al votului acționarului majoritar cu privire la

punctul 4 al hotărârii AGA.

În speță, astfel cum

a reținut și instanța de fond, termenul de 15 zile prevăzut pentru publicarea

convocatorului anterior datei la care va avea loc ședința, prevăzut la art. 117

alin. (1)-(3) din Legea 31/1990, a fost respectat doar în privința publicării

convocatorului în Monitorul Oficial, nefiind respectat termenul față de

publicarea în cotidianul „C.” care a avut loc cu 10 zile înainte de adunările

generale ordinare și extraordinare.

Dispozițiile legale

cuprinse în Legea 31/1990, în forma în vigoare la momentul ținerii celor două

adunări, nu făceau nici un fel de referire la momentul de la care curge

termenul de 15 zile anterior datei ședinței, în cazul în care cele două

convocatoare nu se publică simultan în aceeași zi. Abia ulterior s-au completat

dispozițiile legale în sensul specificării exprese a faptului că termenul de 15

zile se socotește de la data publicării în Monitorul Oficial .

Cum în speță,

convocatorul adunărilor generale a fost publicat în Monitorul Oficial în

termenul prevăzut de lege, moment de la care acționarii societății direct

vizați de publicarea convocării au putut lua cunoștință despre data, locul și

obiectul celor două adunări generale, nu se poate reține producerea vreunei

vătămări ori încălcarea unor drepturi legale doar prin simplul fapt că cea de-a

doua formă de publicitate prevăzută de lege prin ziar, a avut loc mai târziu cu

câteva zile, respectiv cu 10 zile înainte de data ținerii ședinței.

De asemenea, în

analizarea cauzelor de nulitate invocate s-a avut în vedere scopul pentru care

legiuitorul a prevăzut în mod imperativ respectarea acestor dispoziții legale,

cât și scopul pentru care se aplică sancțiunea nerespectării dispozițiilor

respective.

Instanța de apel a

apreciat că, caracterul social al acțiunii nu poate fi reținut decât în

privința acționarilor societății care sunt direct vătămați de nerespectarea

dispozițiilor legale, ce acționează în folosul societății și pentru protejarea

drepturilor lor de acționari, precum și în privința oricăror altor persoane

care dovedesc în fața instanței un interes legitim în promovarea acțiunii.

Totodată s-a reținut

că nerespectarea termenului de 15 zile de la publicare a convocatorului în ziar

nu are relevanță față de apelantul, ce nu era acționar la momentul adoptării

hotărârilor, iar aplicarea sancțiunii nulității hotărârilor pentru acest

considerent contravine scopului avut în vedere de legiuitor pentru reglementarea

dispozițiilor legale privitoare la convocarea adunărilor generale.

De asemenea, aceleași

argumente au fost reținute și în privința motivului de nulitate invocat prin

prisma conținutului convocărilor celor două adunări generale ordinare și

extraordinare, deoarece scopul întocmirii convocatorului acela al aducerii la

cunoștința acționarilor a problemelor ce vor urma a fi dezbătute în adunările

generale.

Instanța de apel a

apreciat că diferența din compararea celor două convocatoare referitoare la

imobilele societății nu se poate reține că ar fi influențat esențial rezultatul

votului și formarea voinței sociale, câtă vreme ambele adunări, ordinară și

extraordinară, au avut loc în aceeași zi, loc și oră de desfășurare, iar în

cuprinsul proceselor verbale această împrejurare a fost reflectată în mod

distinct.

Aspectele invocate în

privința acționarului majoritar și al comportamentului pe care acesta ar fi

trebuit să-l adopte în cadrul adunării generale ordinare, cu privire la punctul

4 referitor la vânzarea imobilelor societății, au fost analizate prin prisma

dispozițiilor legale care reglementează drepturile și obligațiile acționarilor

unei societăți.

Cât privește

susținerile apelantului că prin adoptarea acestui punct al hotărârii s-a

încălcat scopul pentru care s-a constituit societatea și s-a deturnat funcția

socială a votului, hotărârea fiind luată împotriva interesului social, s-a

reținut că sancțiunea ce ar putea intervenii ar fi eventual o nulitate relativă

deoarece interesul vizat de normele invocate, nu este unul general obștesc, ci

unul privat legat de interesele societății și al acționarilor ei.

Ori câtă vreme

apelantul la momentul adoptării hotărârii nu era acționar al societății nu

poate invoca încălcarea intereselor sale legitime, interese ce trebuie analizate

și prin prisma momentului la care acesta a devenit acționar și patrimoniul pe

care îl deținea societatea la acel moment.

La momentul

dobândirii calității de acționar al societății apelantul putea lua cunoștință

despre situația financiară a societății și patrimoniul ei la acel moment,

existența anterioară cu 2 ani înainte a unor imobile ce au fost înstrăinate din

patrimoniul societății, neputând naște în folosul acestuia drepturi pe care

nici societatea nu le avea la momentul respectiv.

Însă câtă vreme

ceilalți acționari ai societății intimate nu au înțeles să conteste

participarea la vot a acționarului majoritar și să invoce prejudicierea

intereselor lor de acționari minoritari, aplicarea vreunei sancțiuni datorită

nerespectării drepturilor acestora, la cererea unei persoane terțe de societate

la acel moment nu are

justificare.

Instanța de apel a

apreciat că oportunitatea adoptării respectivei hotărâri aparține analizei

acționarilor

societății de la acel moment și nu instanței de judecată, excepție făcănd cazul

fraudei la lege, aspect care însă nu s-a dovedit în cauză.

Faptul că în perioada

următoare de activitate a societății s-ar fi înregistrat o scădere a profitului

și s-au cumulat rezultate negative a exercițiului financiar, nu s-a dovedit a

fi o consecință directă a măsurii adoptate în adunare, știut fiind că

înregistrarea de pierderi financiare poate fi influențată de o multitudine de

factori obiectivi și subiectivi.

Totodată s-a apreciat

că nu a fost reținută o încălcare a scopului social al societății, câtă vreme

măsura adoptată nu era interzis a fi luată de actele constitutive ale

societății, iar desfășurarea în continuare a obiectului de activitate putea

avea loc și fără a deține în proprietate spațiile respective.

De asemenea nu s-a

reținut o deposedare de bunurile societății de către acționarul majoritar, care

deși potrivit hotărârii putea să achiziționeze toate spațiile, în fapt a

achiziționat doar 8 spații din cele 19 spații înstrăinate de societatea

intimată.

Cât privește excepția

lipsei interesului în declararea căii de atac, invocată de intimată, s-a

reținut că aceasta nu poate fi primită câtă vreme apelantul a fost parte în

hotărârea apelată respingându-i-se acțiunea formulată, situație în care nu se

poate reține că nu justifică interes în declararea căii de atac.

Împotriva acestei

decizii reclamantul B.D. a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304

punctele 7-9 C. proc. civ., în argumentarea cărora, a susținut, în esență, că

nici un articol al Legii nr. 31/1990 nu prevede că un acționar al unei

societăți comerciale care invocă motive de nulitate absolută ale unor hotărâri

AGA de la societatea la care este acționar, trebuie să demonstreze existența

unei vătămări personale și nici art. 117 și art. 132 ale Legii nr. 31/1990 nu

pot fi interpretate în acest sens.

În opinia

recurentului dispozițiile legale care reglementează modalitatea de convocare și

de desfășurare AGA sunt de ordine publică, ocrotind un interes general, iar

hotărârile AGA luate cu nerespectarea lor sunt lovite cu nulitatea absolută.

Totodată, susține recurentul, reclamantul care invocă motive de nulitate

absolută nu trebuie să facă dovada existenței unei vătămări suferite de el

atunci când invocă nerespectarea unor dispoziții de ordine publică.

Redând citate din

decizia recurată și puncte de vedere din doctrină și practica judiciară,

recurentul consideră că instanța după ce a constatat că termenul publicării în

ziarul Crișana nu a fost respectat, trebuia să constate nulitatea absolută a

hotărârilor AGA luate cu nerespectarea acestei cerințe, deoarece nici o

prevedere legală nu cere reclamantului să facă dovada existenței unei vătămări

suferite de el atunci când invocă nerespectarea dispozițiilor legale.

De asemenea,

recurentul, redând iarăși citate din decizia recurată, păreri din doctrină și

practica judiciară, consideră că hotărârea adoptată cu privire la problema ce

nu a fost menționată în convocator, înstrăinarea tuturor imobilelor societății

către SC M. SA, este nulă, decizia luată de acționari nefăcând obiectul unei

prealabile informări impuse de lege. Ordinea de zi menționată în convocare

determină competența AGA, neputându-se lua o hotărâre asupra altor probleme

decât cele inserate în cuprinsul ordinii de zi publicate.

Recurentul mai

învederează faptul că instanța era obligată să se pronunțe cu privire la

hotărârea de vânzare a tuturor spațiilor comerciale ale SC L. SA, respectiv

dacă această hotărâre este sau nu contrară intereselor societății, respectiv

textelor de lege invocate : art. 57 din Constituția României, art. 1080 C. civ.,

art. 136

1

din Legea 31/1990, art. 210 alin. (2) și art. 225 alin.

(2) din Legea 297/2004, art. 34 din Decretul 31/1954 și art. 127 alin. (1) din

Legea 31/1990.

Totodată, consideră

că instanța a reținut în mod greșit că nerespectarea procedurii de convocare

stabilită de art. 117 alin. (7) al Legii nr. 31/1990 „nu poate afecta

drepturile și interesele terțelor persoane ce nu au nici o legătură directă cu

societatea și acționarii acesteia la momentul respectiv”, întrucât informațiile

conținute într-un convocator AGA sunt de interes general ele interesând pe

lângă acționarii și creditorii societății, pe comercianți și pe investitorii de

pe piața de capital.

Pentru aceste motive

recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în

sensul constatării în principal a nulității absolute a hotărârilor AGA și AGEA,

de la SC L. SA din 25 august 2004 și a Actului adițional nr. 10080 din 28

octombrie 2004, iar în subsidiar a punctelor hotărârilor AGA și AGEA luate cu

încălcarea legii, să se dispună menționarea în Registrul Comerțului Bihor și

publicarea în Monitorul Oficial a hotărârii ce se va da și radierea din

Registrul comerțului Bihor a mențiunilor făcute în urma Hotărârilor AGA și AGEA

din 25 august 2004 și a Actului adițional nr. 10080 din 28 octombrie 2004.

Prin întâmpinarea

depusă la dosar intimata SC L. SA a solicitat respingerea recursului ca nefondat

și menținerea ca temeinice și legale a deciziei recurate și a sentinței

instanței de fond.

Recursul este

nefondat.

Prima chestiune de

drept care se impune a fi examinată în raport de recursul reclamantului B.D.

vizează modalitatea în care recurentul a înțeles să respecte regulile

procedurale impuse pentru promovarea acestei căi extraordinare de atac.

Din acest punct de

vedere trebuie observat că recurentul a invocat motivele de nelegalitate

prevăzute de art. 304 punctele 7, 8 și 9 C. proc. civ. fără a argumenta

distinct, în fapt și în drept, fiecare motiv în parte. Având în vedere că

dezvoltarea motivelor de nelegalitate a deciziei recurate, presupune încadrarea

într-unul din motivele limitativ prevăzute de art. 304, că recursul nu se poate

limita la o simplă indicare de formă a textelor, Înalta Curte apreciază că

lipsește pentru punctele (7) și (8), evocate ca temei al recursului, o minimă

argumentare a criticii în fapt și în drept astfel că aceste motive nu vor fi

analizate întrucât recursul nu este cale de atac devolutivă pentru ca instanța

să fie ținută să le examineze imaginând eventuale critici care ar putea fi

încadrate în aceste motive. În consecință nemulțumirea exprimată de recurent

dincolo de cerințele legii nu constituie motive de nelegalitate în sensul

prevederilor art. 304 alin. (1) C. proc. civ.

Motivul prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează două ipoteze, cea a lipsei temeiului

legal și cea a aplicării greșite a legii.

Această diferențiere

pe care o cere textul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu a fost făcută de

recurent, așa încât Înalta Curte va examina doar criticile ce ar putea fi

încadrate în ipoteza aplicării greșite a legii.

Potrivit acestor

dispoziții se va examina dacă normele de drept substanțial incidente situației

de fapt, în cauză, nu au fost aplicate în litera și spiritul lor ori au fost

aplicate greșit ca o consecință a unei interpretări eronate a legii.

Aceste dispoziții

vizează aplicarea unui text de lege străin situației de fapt prin restrângerea

sau extinderea nejustificată a aplicării normelor unei situații de fapt

determinată, interpretarea și aplicarea greșită a textului de lege la o anumită

situație de fapt sau încălcarea unor principii generale de drept.

Față de aceste

precizări și având în vedere că în apel se verifică legalitatea și temeinicia

sentinței primei instanțe trebuie reținut că pentru nulitatea AGA și AGEA din

25 august 2004 a SC L. SA

s-au

invocat în drept dispozițiile art. 117 și art. 132 din Legea nr. 31/1990 care

potrivit recurentului reclamant au fost încălcate cu ocazia adoptării celor

două hotărâri.

Fiind

vorba de o hotărâre adoptată în cursul anului 2004, verificarea respectării

formalităților impuse de lege s-a făcut prin raportare la forma Legii nr. 31/1990

la acel moment și la calitatea reclamantului la momentul adoptării celor

hotărârilor.

Astfel, se constată

că instanța de apel în analiza legalității sentinței apelate și argumentarea

propriei decizii a făcut o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor

Legii nr. 31/1990 republicată și în vigoare la momentul adoptării hotărârilor

atacate reținând în mod corect că aceste dispoziții, la momentul respectiv, nu

făceau nici un fel de referire la momentul de la care curge termenul de 15 zile

anterior datei ședinței și cum recurentul la momentul adoptării hotărârilor nu

era acționar al societății termenul de 15 zile de la publicare a convocatorului

în ziar nu are relevanță față de acesta.

Totodată se constată

că susținerea recurentului conform căreia dispozițiile Legii nr. 31/1990 sunt

motive de ordine publică ocrotind un interes general, este eronată, întrucât

interesul vizat de normele invocate nu este unul general obștesc ci unul privat

legat de interesele societății și al acționarilor ei. Ori, așa cum corect a

apreciat și instanța de apel, câtă vreme la momentul adoptării hotărârii

recurentul nu era acționar al societății nu poate invoca încălcarea intereselor

sale legitime.

Nici susținerile

privind faptul că instanța era obligată să se pronunțe cu privire la hotărârea

de vânzare a tuturor spațiilor comerciale ale SC L. SA, nu poate fi reținută,

întrucât prin intermediul cererii reglementate de art. 132 din Legea nr. 31/1990

instanța exercită numai un control de legalitate asupra hotărârilor adoptate.

Oportunitatea măsurilor luate ține de voința proprie a societății ce scapă

controlului judecătoresc.

Motivele care au

determinat adoptarea punctului 4 de către AGA atâta timp cât nu îmbracă forma

fraudei la lege nu au putut fi cenzurate pe cale judecătorească. Ca atare, s-a

considerat corect că oportunitatea vânzării imobilelor nu îmbracă această formă

ilicită, reținându-se că ea nu poate fi examinată în cadrul prescris de art. 132

din Legea nr. 31/1990.

În consecință, față

de cele ce preced,

hotărârea pronunțată de instanța de apel

este dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale și

conform art. 312

alin. (1) C. proc. civ., recursul se va respinge ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamantul B.D. împotriva deciziei nr. 7/2011-AC din 19

aprilie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 octombrie 2011.