ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3133/2011

Ședința publică de la 13 octombrie 2011 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 492/COM din 15 aprilie 2009, Tribunalul Bihor a respins ca nefondate excepțiile prescripției dreptului la acțiune și a lipsei calității procesuale active invocate de pârâta SC L. SA. A luat act de renunțarea la judecarea cererii formulate de reclamantul B.D. în contradictoriu cu pârâta SC L. SA în ceea ce privește constatarea nulității absolute a hotărârilor adunării generale ordinare și a adunării generale extraordinare din data de 23 septembrie 2005 și 27-28 aprilie 2007 și a respins ca nefondată cererea formulată de reclamantul B.D. în contradictoriu cu pârâta SC L. SA.

Prima instanță a reținut în ce privește excepțiile invocate, că reclamantul prin cererea formulată a invocat nerespectarea regulilor referitoare la convocarea adunărilor generale, reguli ce sunt stabilite prin norme cu caracter imperativ și având în vedere calitatea de acționar al acestuia, în raport de prevederile art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 s-au respins ca nefondate excepțiile prescripției dreptului la acțiune și a lipsei calității procesuale active. Referitor la fondul cauzei instanța a reținut că la data de 25 august 2004 a avut loc adunarea generală ordinară și extraordinară a SC L. SA în cadrul căreia a fost votată modificarea statutului acesteia (art. 17 și art. 18), revocarea cenzorilor și a administratorilor, a fost certificată modificarea structurii acționariatului și s-a decis vânzarea tuturor imobilelor către SC M. SA.

Fiind vorba de o hotărâre adoptată în cursul anului 2004, verificarea respectării formalităților impuse de lege trebuie făcută prin raportare la forma Legii nr. 31/1990 la acel moment întrucât în caz contrar s-ar aduce atingere principiului neretroactivității legii civile. Instanța de fond din coroborarea înscrisurilor aflate la filele 44, 87 și 184 a constatat că pârâta a publicat în Monitorul Oficial partea a IV-a din data de 6 august 2004 convocările pentru cele două adunări, anunțul regăsindu-se și în cotidianul „C.” din data de 14 august 2004. Raportat la momentul la care s-au ținut cele două adunări – 25 august 2004 – s-a constatat că nu a fost respectat termenul de 15 zile în privința convocării publicate în cotidianul „C.”.

Comparând cuprinsul hotărârilor adoptate de AGA și AGEA cu cel al convocărilor publicate în Monitorul Oficial și presă, instanța a reținut că nu sunt deosebiri semnificative. Singura diferență apare în ceea ce privește pct. 4 din hotărârea AGA prin care s-a decis vânzarea tuturor imobilelor aparținând societății către SC M. SA. Această mențiune se regăsește la pct. 3 din convocarea publicată pentru ședința AGEA, formularea ei nediferențiindu-se esențial de rezultatul votului. Faptul că nu a fost înscrisă în convocarea AGA, ci în cea a AGEA nu poate duce la reținerea vreunei cauze de nulitate atâta timp cât ambele adunări au avut loc în aceeași dată și în același loc. Concluzia se impune cu atât mai mult cu cât în cuprinsul celor două procese-verbale întocmite cu acest prilej (filele 39 și 59) au fost reflectate în mod distinct împrejurările amintite.

Tocmai de aceea, instanța a considerat că sub acest aspect au fost respectate dispozițiile legale pertinente. În ceea ce privește decizia de transmitere a dreptului de proprietate asupra imobilelor aflate în patrimoniul pârâtei către SC M. SA, s-a precizat că prin intermediul cererii reglementate de art. 132 din Legea nr. 31/1990 instanța exercită numai un control de legalitate asupra hotărârilor adoptate. Oportunitatea măsurii luate ține de voința proprie a societății ce scapă controlului judecătoresc. Motivele care au determinat adoptarea punctului 4 de către AGA atâta timp cât nu îmbracă forma fraudei la lege nu pot fi cenzurate pe cale judecătorească. Ca atare, considerând că oportunitatea vânzării imobilelor nu îmbracă această formă ilicită, instanța a reținut că ea nu poate fi examinată în cadrul prescris de art. 132 din Legea nr. 31/1990.

Pe de altă parte, desființarea hotărârilor adoptate de către cele două adunări în condițiile în care s-a stabilit că nu a fost respectat termenul de 15 zile amintit anterior, presupune luarea în considerare a poziției reclamantului față de pârâtă la acel moment. Întrucât prin intermediul convocării se urmărește aducerea la cunoștința tuturor acționarilor a măsurilor ce urmează a fi supuse dezbaterii în cadrul adunării, în măsura în care nu a fost deținută o asemenea calitate este neîndoielnic că nici convocarea nu îi putea fi adusă la cunoștință. Admiterea soluției contrare ar duce la obligarea uneia dintre părți la ceva imposibil contrar principiului ad imposibilium nulla est obligatio . Din această perspectivă instanța a reținut că abia la data de 31 august 2006 reclamantul a dobândit calitatea de acționar în cadrul SC L. SA.

Raportat la momentul adoptării hotărârilor era imposibil ca față de acesta să se fi efectuat formalitățile de convocare, astfel încât respectarea sau nu a termenului de 15 zile în privința lui nu are nici o relevanță. Tocmai de aceea, consideră că aplicarea sancțiunii nulității absolute nu are nici un temei întrucât contravine scopului avut în vedere de lege. Or, este de principiu că acolo unde încetează rațiunea legii, trebuie să înceteze și aplicarea ei ( cessant ratione legis, cessat ejus dispositio ). Prin Decizia nr. 15 din 24 noiembrie 2009 Curtea de Apel Oradea a admis apelul declarat de reclamantul B.D., a desființat sentința nr. 492/COM din 15 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, și a trimis cauza la Tribunalul Bihor, pentru o nouă judecare.

Prin Decizia nr. 4386 din 15 decembrie 2010 Înalta Curte de Casație și Justiție București a admis recursul formulat de reclamantul B.D. împotriva deciziei Curții de apel Oradea nr. 15 din 24 noiembrie 2009, pe care a casat-o cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță. În rejudecarea apelului, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 7/2011-AC din 19 aprilie 2011 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul B.D.

În argumentarea acestei decizii instanța de apel a reținut, în esență, că analizarea legalității hotărârilor adoptate de intimată în anul 2004 trebuie analizată prin prisma formei dispozițiilor legale cuprinse în Legea 31/1990 republicată în vigoare la momentul adoptării hotărârilor atacate, atât în privința motivelor de nulitate invocate cu privire la convocare și conținutul convocatorului, cât și al modului de exercitare al votului acționarului majoritar cu privire la punctul 4 al hotărârii AGA. În speță, astfel cum a reținut și instanța de fond, termenul de 15 zile prevăzut pentru publicarea convocatorului anterior datei la care va avea loc ședința, prevăzut la art. 117 alin. (1)-(3) din Legea 31/1990, a fost respectat doar în privința publicării convocatorului în Monitorul Oficial, nefiind respectat termenul față de publicarea în cotidianul „C.” care a avut loc cu 10 zile înainte de adunările generale ordinare și extraordinare.

Dispozițiile legale cuprinse în Legea 31/1990, în forma în vigoare la momentul ținerii celor două adunări, nu făceau nici un fel de referire la momentul de la care curge termenul de 15 zile anterior datei ședinței, în cazul în care cele două convocatoare nu se publică simultan în aceeași zi.

Abia ulterior s-au completat dispozițiile legale în sensul specificării exprese a faptului că termenul de 15 zile se socotește de la data publicării în Monitorul Oficial . Cum în speță, convocatorul adunărilor generale a fost publicat în Monitorul Oficial în termenul prevăzut de lege, moment de la care acționarii societății direct vizați de publicarea convocării au putut lua cunoștință despre data, locul și obiectul celor două adunări generale, nu se poate reține producerea vreunei vătămări ori încălcarea unor drepturi legale doar prin simplul fapt că cea de-a doua formă de publicitate prevăzută de lege prin ziar, a avut loc mai târziu cu câteva zile, respectiv cu 10 zile înainte de data ținerii ședinței.

De asemenea, în analizarea cauzelor de nulitate invocate s-a avut în vedere scopul pentru care legiuitorul a prevăzut în mod imperativ respectarea acestor dispoziții legale, cât și scopul pentru care se aplică sancțiunea nerespectării dispozițiilor respective. Instanța de apel a apreciat că, caracterul social al acțiunii nu poate fi reținut decât în privința acționarilor societății care sunt direct vătămați de nerespectarea dispozițiilor legale, ce acționează în folosul societății și pentru protejarea drepturilor lor de acționari, precum și în privința oricăror altor persoane care dovedesc în fața instanței un interes legitim în promovarea acțiunii.

Totodată s-a reținut că nerespectarea termenului de 15 zile de la publicare a convocatorului în ziar nu are relevanță față de apelantul, ce nu era acționar la momentul adoptării hotărârilor, iar aplicarea sancțiunii nulității hotărârilor pentru acest considerent contravine scopului avut în vedere de legiuitor pentru reglementarea dispozițiilor legale privitoare la convocarea adunărilor generale. De asemenea, aceleași argumente au fost reținute și în privința motivului de nulitate invocat prin prisma conținutului convocărilor celor două adunări generale ordinare și extraordinare, deoarece scopul întocmirii convocatorului acela al aducerii la cunoștința acționarilor a problemelor ce vor urma a fi dezbătute în adunările generale.

Instanța de apel a apreciat că diferența din compararea celor două convocatoare referitoare la imobilele societății nu se poate reține că ar fi influențat esențial rezultatul votului și formarea voinței sociale, câtă vreme ambele adunări, ordinară și extraordinară, au avut loc în aceeași zi, loc și oră de desfășurare, iar în cuprinsul proceselor verbale această împrejurare a fost reflectată în mod distinct. Aspectele invocate în privința acționarului majoritar și al comportamentului pe care acesta ar fi trebuit să-l adopte în cadrul adunării generale ordinare, cu privire la punctul 4 referitor la vânzarea imobilelor societății, au fost analizate prin prisma dispozițiilor legale care reglementează drepturile și obligațiile acționarilor unei societăți.

Cât privește susținerile apelantului că prin adoptarea acestui punct al hotărârii s-a încălcat scopul pentru care s-a constituit societatea și s-a deturnat funcția socială a votului, hotărârea fiind luată împotriva interesului social, s-a reținut că sancțiunea ce ar putea intervenii ar fi eventual o nulitate relativă deoarece interesul vizat de normele invocate, nu este unul general obștesc, ci unul privat legat de interesele societății și al acționarilor ei. Ori câtă vreme apelantul la momentul adoptării hotărârii nu era acționar al societății nu poate invoca încălcarea intereselor sale legitime, interese ce trebuie analizate și prin prisma momentului la care acesta a devenit acționar și patrimoniul pe care îl deținea societatea la acel moment.

La momentul dobândirii calității de acționar al societății apelantul putea lua cunoștință despre situația financiară a societății și patrimoniul ei la acel moment, existența anterioară cu 2 ani înainte a unor imobile ce au fost înstrăinate din patrimoniul societății, neputând naște în folosul acestuia drepturi pe care nici societatea nu le avea la momentul respectiv. Însă câtă vreme ceilalți acționari ai societății intimate nu au înțeles să conteste participarea la vot a acționarului majoritar și să invoce prejudicierea intereselor lor de acționari minoritari, aplicarea vreunei sancțiuni datorită nerespectării drepturilor acestora, la cererea unei persoane terțe de societate la acel moment nu are justificare.

Instanța de apel a apreciat că oportunitatea adoptării respectivei hotărâri aparține analizei acționarilor societății de la acel moment și nu instanței de judecată, excepție făcănd cazul fraudei la lege, aspect care însă nu s-a dovedit în cauză. Faptul că în perioada următoare de activitate a societății s-ar fi înregistrat o scădere a profitului și s-au cumulat rezultate negative a exercițiului financiar, nu s-a dovedit a fi o consecință directă a măsurii adoptate în adunare, știut fiind că înregistrarea de pierderi financiare poate fi influențată de o multitudine de factori obiectivi și subiectivi. Totodată s-a apreciat că nu a fost reținută o încălcare a scopului social al societății, câtă vreme măsura adoptată nu era interzis a fi luată de actele constitutive ale societății, iar desfășurarea în continuare a obiectului de activitate putea avea loc și fără a deține în proprietate spațiile respective.

De asemenea nu s-a reținut o deposedare de bunurile societății de către acționarul majoritar, care deși potrivit hotărârii putea să achiziționeze toate spațiile, în fapt a achiziționat doar 8 spații din cele 19 spații înstrăinate de societatea intimată. Cât privește excepția lipsei interesului în declararea căii de atac, invocată de intimată, s-a reținut că aceasta nu poate fi primită câtă vreme apelantul a fost parte în hotărârea apelată respingându-i-se acțiunea formulată, situație în care nu se poate reține că nu justifică interes în declararea căii de atac. Împotriva acestei decizii reclamantul B.D. a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 punctele 7-9 C. proc.

civ., în argumentarea cărora, a susținut, în esență, că nici un articol al Legii nr. 31/1990 nu prevede că un acționar al unei societăți comerciale care invocă motive de nulitate absolută ale unor hotărâri AGA de la societatea la care este acționar, trebuie să demonstreze existența unei vătămări personale și nici art. 117 și art. 132 ale Legii nr. 31/1990 nu pot fi interpretate în acest sens. În opinia recurentului dispozițiile legale care reglementează modalitatea de convocare și de desfășurare AGA sunt de ordine publică, ocrotind un interes general, iar hotărârile AGA luate cu nerespectarea lor sunt lovite cu nulitatea absolută. Totodată, susține recurentul, reclamantul care invocă motive de nulitate absolută nu trebuie să facă dovada existenței unei vătămări suferite de el atunci când invocă nerespectarea unor dispoziții de ordine publică.

Redând citate din decizia recurată și puncte de vedere din doctrină și practica judiciară, recurentul consideră că instanța după ce a constatat că termenul publicării în ziarul Crișana nu a fost respectat, trebuia să constate nulitatea absolută a hotărârilor AGA luate cu nerespectarea acestei cerințe, deoarece nici o prevedere legală nu cere reclamantului să facă dovada existenței unei vătămări suferite de el atunci când invocă nerespectarea dispozițiilor legale. De asemenea, recurentul, redând iarăși citate din decizia recurată, păreri din doctrină și practica judiciară, consideră că hotărârea adoptată cu privire la problema ce nu a fost menționată în convocator, înstrăinarea tuturor imobilelor societății către SC M. SA, este nulă, decizia luată de acționari nefăcând obiectul unei prealabile informări impuse de lege.

Ordinea de zi menționată în convocare determină competența AGA, neputându-se lua o hotărâre asupra altor probleme decât cele inserate în cuprinsul ordinii de zi publicate. Recurentul mai învederează faptul că instanța era obligată să se pronunțe cu privire la hotărârea de vânzare a tuturor spațiilor comerciale ale SC L. SA, respectiv dacă această hotărâre este sau nu contrară intereselor societății, respectiv textelor de lege invocate : art. 57 din Constituția României, art. 1080 C. civ., art. 136 1 din Legea 31/1990, art. 210 alin. (2) și art. 225 alin. (2) din Legea 297/2004, art. 34 din Decretul 31/1954 și art. 127 alin. (1) din Legea 31/1990.

Totodată, consideră că instanța a reținut în mod greșit că nerespectarea procedurii de convocare stabilită de art. 117 alin. (7) al Legii nr. 31/1990 „nu poate afecta drepturile și interesele terțelor persoane ce nu au nici o legătură directă cu societatea și acționarii acesteia la momentul respectiv”, întrucât informațiile conținute într-un convocator AGA sunt de interes general ele interesând pe lângă acționarii și creditorii societății, pe comercianți și pe investitorii de pe piața de capital.

Pentru aceste motive recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul constatării în principal a nulității absolute a hotărârilor AGA și AGEA, de la SC L. SA din 25 august 2004 și a Actului adițional nr. 10080 din 28 octombrie 2004, iar în subsidiar a punctelor hotărârilor AGA și AGEA luate cu încălcarea legii, să se dispună menționarea în Registrul Comerțului Bihor și publicarea în Monitorul Oficial a hotărârii ce se va da și radierea din Registrul comerțului Bihor a mențiunilor făcute în urma Hotărârilor AGA și AGEA din 25 august 2004 și a Actului adițional nr. 10080 din 28 octombrie 2004. Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata SC L. SA a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinice și legale a deciziei recurate și a sentinței instanței de fond.

Recursul este nefondat. Prima chestiune de drept care se impune a fi examinată în raport de recursul reclamantului B.D. vizează modalitatea în care recurentul a înțeles să respecte regulile procedurale impuse pentru promovarea acestei căi extraordinare de atac. Din acest punct de vedere trebuie observat că recurentul a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 punctele 7, 8 și 9 C. proc. civ. fără a argumenta distinct, în fapt și în drept, fiecare motiv în parte.

Având în vedere că dezvoltarea motivelor de nelegalitate a deciziei recurate, presupune încadrarea într-unul din motivele limitativ prevăzute de art. 304, că recursul nu se poate limita la o simplă indicare de formă a textelor, Înalta Curte apreciază că lipsește pentru punctele (7) și (8), evocate ca temei al recursului, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept astfel că aceste motive nu vor fi analizate întrucât recursul nu este cale de atac devolutivă pentru ca instanța să fie ținută să le examineze imaginând eventuale critici care ar putea fi încadrate în aceste motive. În consecință nemulțumirea exprimată de recurent dincolo de cerințele legii nu constituie motive de nelegalitate în sensul prevederilor art. 304 alin. (1) C. proc.

civ. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează două ipoteze, cea a lipsei temeiului legal și cea a aplicării greșite a legii. Această diferențiere pe care o cere textul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu a fost făcută de recurent, așa încât Înalta Curte va examina doar criticile ce ar putea fi încadrate în ipoteza aplicării greșite a legii. Potrivit acestor dispoziții se va examina dacă normele de drept substanțial incidente situației de fapt, în cauză, nu au fost aplicate în litera și spiritul lor ori au fost aplicate greșit ca o consecință a unei interpretări eronate a legii. Aceste dispoziții vizează aplicarea unui text de lege străin situației de fapt prin restrângerea sau extinderea nejustificată a aplicării normelor unei situații de fapt determinată, interpretarea și aplicarea greșită a textului de lege la o anumită situație de fapt sau încălcarea unor principii generale de drept.

Față de aceste precizări și având în vedere că în apel se verifică legalitatea și temeinicia sentinței primei instanțe trebuie reținut că pentru nulitatea AGA și AGEA din 25 august 2004 a SC L. SA s-au invocat în drept dispozițiile art. 117 și art. 132 din Legea nr. 31/1990 care potrivit recurentului reclamant au fost încălcate cu ocazia adoptării celor două hotărâri. Fiind vorba de o hotărâre adoptată în cursul anului 2004, verificarea respectării formalităților impuse de lege s-a făcut prin raportare la forma Legii nr. 31/1990 la acel moment și la calitatea reclamantului la momentul adoptării celor hotărârilor.

Astfel, se constată că instanța de apel în analiza legalității sentinței apelate și argumentarea propriei decizii a făcut o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor Legii nr. 31/1990 republicată și în vigoare la momentul adoptării hotărârilor atacate reținând în mod corect că aceste dispoziții, la momentul respectiv, nu făceau nici un fel de referire la momentul de la care curge termenul de 15 zile anterior datei ședinței și cum recurentul la momentul adoptării hotărârilor nu era acționar al societății termenul de 15 zile de la publicare a convocatorului în ziar nu are relevanță față de acesta. Totodată se constată că susținerea recurentului conform căreia dispozițiile Legii nr. 31/1990 sunt motive de ordine publică ocrotind un interes general, este eronată, întrucât interesul vizat de normele invocate nu este unul general obștesc ci unul privat legat de interesele societății și al acționarilor ei.

Ori, așa cum corect a apreciat și instanța de apel, câtă vreme la momentul adoptării hotărârii recurentul nu era acționar al societății nu poate invoca încălcarea intereselor sale legitime. Nici susținerile privind faptul că instanța era obligată să se pronunțe cu privire la hotărârea de vânzare a tuturor spațiilor comerciale ale SC L. SA, nu poate fi reținută, întrucât prin intermediul cererii reglementate de art. 132 din Legea nr. 31/1990 instanța exercită numai un control de legalitate asupra hotărârilor adoptate. Oportunitatea măsurilor luate ține de voința proprie a societății ce scapă controlului judecătoresc. Motivele care au determinat adoptarea punctului 4 de către AGA atâta timp cât nu îmbracă forma fraudei la lege nu au putut fi cenzurate pe cale judecătorească.

Ca atare, s-a considerat corect că oportunitatea vânzării imobilelor nu îmbracă această formă ilicită, reținându-se că ea nu poate fi examinată în cadrul prescris de art. 132 din Legea nr. 31/1990. În consecință, față de cele ce preced, hotărârea pronunțată de instanța de apel este dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale și conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va respinge ca nefondat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul B.D. împotriva deciziei nr. 7/2011-AC din 19 aprilie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 octombrie 2011.