ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3601/2011

Ședința publică din 15 noiembrie 2011 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 7702 din 24 iunie 2010 pronunțată în dosar nr. 50861/3/2009 al Tribunalului București, secția a VI-a comercială, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul I.A. împotriva pârâților SC S.P.V.I.I. SA și Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, reclamantul fiind obligat la 5.900 lei cheltuieli de judecată către pârâte. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut în esență că reclamantul I.A. a solicitat să se constate nulitatea absolută a hotărârii nr. 1 din 25 iunie 2009 a AGEA a SC S.P.V.I.I.

SA nulitatea fuziunii prin absorbție a societății comerciale pârâte, cu societățile comerciale A.T.C.V. SA , T.C.D. SA, T.S.F. SRL, E.L.J.A.I. SRL, E.L.J.P.P. SRL, M.P. SA, Q.C.T.L. SA și L.C. SA. În motivarea acțiunii reclamantul a susținut că prin hotărârea contestată s-a aprobat proiectul de fuziune nr. 1 din 29 aprilie 2009 și fuziunea prin absorbție a societăților comerciale anterior menționate, însă în absența unei hotărâri de principiu privind fuziunea și a împuternicirii administratorilor pentru întocmirea acestui proiect au fost încălcate dispozițiile art. 239 și art. 113 din Legea nr. 31/1990, hotărârea adunării generale adoptată în aceste condiții fiind lovită de nulitate absolută.

Aceeași sancțiune este aplicabilă și pentru nerespectarea termenului în care se putea exercita dreptul de retragere conferit de art. 134 din lege și respectiv pentru nesocotirea prevederilor art. 117 raportat la art. 239 din același act normativ, cu referire la condițiile de cvorum și majoritate, hotărârea atacată fiind contrară ordinii publice și bunelor moravuri. În acest context, tribunalul a apreciat că nu pot fi reținute motivele de nulitate ale fuziunii și ale hotărârii adunării generale deoarece la data întocmirii și publicării proiectului de fuziune Legea nr. 31/1990 republicată nu mai prevedea obligativitatea desfășurării fuziunii în două etape, art. 239 din lege nu cuprinde nicio sancțiune pentru lipsa hotărârii de principiu privind fuziunea sau divizarea, iar nulitatea fuziunii poate fi declarată numai în condițiile stabilite de art. 251 din același act normativ.

Motivul de nulitate al hotărârii contestate derivat din încălcarea prevederilor art. 134 din același act normativ a fost înlăturat cu motivarea că acesta nu se regăsește printre motivele de nulitate prevăzute de art. 251 din lege. Pe de altă parte nu se poate reține că acționarilor societăților participante la fuziune li s-ar fi încălcat dreptul de retragere din societate ci li s-a acordat posibilitatea de a se retrage și înainte de adoptarea adunării generale, respectiv la sfârșitul primei zile lucrătoare de la data publicării proiectului de fuziune în Monitorul Oficial al României, opțiunea retragerii din societate înainte sau după adoptarea hotărârii adunării generale aparținând fiecărui acționar, în funcție de propriile interese.

În plus, art. 134 din lege, ocrotește un interes particular și nu unul general, astfel încât eventuala nesocotire a acestei dispoziții legale este sancționată cu nulitatea relativă și nu absolută. De asemenea, lipsa din convocator a mențiunilor privind numărul de acțiuni și procentul aferent ce urma să fie deținut de acționarii societății absorbante nu puteau fi prevăzute în momentul convocării adunării , pentru că nu se cunoștea numărul acționarilor care își vor exercita dreptul de retragere , motiv pentru care a fost înlăturată și critica referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 117 din Legea nr. 31/1990. S-a mai reținut că aprobarea actului constitutiv actualizat al pârâtei, în calitate de societate absorbantă, anterior adoptării hotărârii AGEA a societății absorbite SC A.T.C.R.

SA, nu constituie un motiv de nulitate al hotărârii contestate, deoarece fuziunea produce efecte, potrivit art. 241 alin. (1) din lege, dacă toate societățile implicate în operațiunea de fuziune au aprobat proiectul întocmit în acest scop, condiție îndeplinită în speță la data publicării hotărârii nr. 1 din 25 iunie 2009, în Monitorul Oficial al României. Referitor la motivele de nulitate ale hotărârii adoptate de pârâtă constând în fraudarea intereselor acționarilor minoritari și abuzul de majoritate, prima instanță a arătat că reclamanta nu a făcut dovada că acționarul majoritar a acționat cu rea-credință împotriva intereselor societății și ale celorlalți acționari, astfel că a înlăturat ca nedovedite susținerile reclamantului referitoare la încălcarea prevederilor art. 136 1 din Legea nr. 31/1990.

Apelul declarat de reclamant a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 121 din 16 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, în considerarea faptului că prima instanță a interpretat și aplicat corect prevederile legale pretins încălcate prin adoptarea hotărârii contestate, pronunțând o hotărâre temeinică și legală. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul I.A., criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea criticilor recurentul invocă faptul că instanța de apel a încălcat prevederile art. 261 alin. (5) C. proc. civ., deoarece prin decizia recurată nu a analizat toate motivele de apel.

Sub acest aspect, recurentul arată că a susținut că hotărârea nr.1 din 25 iunie 2009 privind fuziunea prin absorbție este nulă absolut întrucât nu a existat o hotărâre de principiu a AGEA de aprobare a fuziunii deși obligativitatea desfășurării fuziunii în două etape rezultă din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 239 și art. 113 lit. h) din Legea nr. 31/1990. Tribunalul nu a examinat cauza din această perspectivă , iar instanța de apel, deși investită cu această critică, a reținut că prima instanță a analizat dispozițiile art.239 din lege concluzionând că potrivit art. 241 și art. 246 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, administratorii societăților implicate în fuziune pot întocmi proiectul de fuziune fără a exista o hotărâre a adunării generale a acționarilor, acesta fiind supus apoi aprobării adunării generale a societăților comerciale implicate în procesul fuziunii.

Această concluzie este eronată pentru că art. 113 din lege prevede fără echivoc că aprobarea, deci implicit declanșarea procedurii de fuziune se hotărăște de AGEA, singura în măsură să decidă în privința fuziunii, prin adoptarea unei hotărâri de principiu, chiar dacă la data întocmirii și publicării proiectului de fuziune Legea nr. 31/1990 nu mai prevedea expres obligativitatea desfășurării fuziunii în două etape. O altă critică vizează omisiunea instanței de apel de a examina critica referitoare la încălcarea dreptului de retragere convențional al acționarilor, în condițiile în care acestora li s-a acordat doar formal posibilitatea de a se retrage, dreptul fiind acordat înainte de aprobarea fuziunii de către AGEA.

În ultimul motiv, recurentul invocă nelegalitatea deciziei din perspectiva aplicării dispozițiilor art. 117 din Legea nr. 31/1990, convocatorul fiind incomplet în privința structurii acționariatului în condițiile în care în speță s-a încălcat dreptul de retragere cunoscut acționarilor prin proiectul de fuziune. Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte, observă că deși recurenta și-a întemeiat în drept criticile doar pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dezvoltarea acestora relevă și incidența prevederilor art. 304 pct. 7, derivată din omisiunea instanței de apel de a examina toate criticile formulate. Din această perspectivă se va reține că primul motiv de recurs constând în încălcarea prevederilor art. 261 pct. 5 C. proc.

civ. este nefondat deoarece din considerentele deciziei recurate rezultă că au fost analizate motivele de apel care au vizat interpretarea greșită a prevederilor art. 241 raportat la art. 239 și art. 113 din Legea nr. 31/1990, încălcarea dreptului de retragere al acționarilor și ale art. 117 alin. (7) din lege, precum și a ordinii publice și a bunelor moravuri. În aceeași ordine de idei, critica recurentului privind omisiunea instanței de apel de a analiza aplicabilitatea în speță a dispozițiilor art. 239 și art. 113 din lege este nefondată. Astfel, potrivit art. 239 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, fuziunea se hotărăște de fiecare societate în parte în condițiile stabilite pentru modificarea actului constitutiv al societății, iar în conformitate cu prevederile art. 241 din lege, administratorii societăților care urmează să participe la fuziune vor întocmi un proiect de fuziune care va cuprinde mențiunile prevăzute la lit. a)-k) a aceluiași text.

În speță, aceste dispoziții legale au fost corect interpretate prin decizia recurată, în condițiile în care, pe baza proiectului de fuziune, întocmit de administratori adunările generale ale societăților comerciale implicate în fuziune au hotărât, cu privire la acest proces, adoptând în acest sens propriile hotărâri. De altfel, în legătură cu necesitatea existenței unei hotărâri de principiu referitoare la fuziune, însuși recurentul precizează că la data întocmirii și publicării proiectului de fuziune, Legea nr. 31/1990 nu mai prevedea expres obligativitatea desfășurării fuziunii în două etape, ceea ce demonstrează caracterul formal al acestei critici și respectiv legalitatea deciziei în această privință.

Motivul de recurs referitor la încălcarea dreptului de retragere al acționarilor, în sensul că acest drept a fost doar formal acordat este de asemenea, nefondat. În această privință, în mod corect au reținut instanțele anterioare, că în speță nu s-a dovedit, ci doar s-a invocat nesocotirea acestui drept, iar pe de altă parte, o eventuală încălcare a prevederilor art. 134 din Legea nr. 31/1990 nu constituie un motiv de nulitate a fuziunii în absența unei mențiuni exprese în acest sens. Aplicabilitatea art. 117 din Legea nr. 31/1990, a cărui încălcare a fost invocată prin ultimul motiv de recurs, trebuie analizată în raport de dispozițiile art. 239 și art. 241 din lege, context în care, lipsa din convocator a mențiunilor privind numărul de acțiuni și procentul ce urma să fie deținut de acționarii societății absorbante, după fuziune derivă din faptul că la momentul convocării nu se cunoștea numărul celor care își vor exercita dreptul de retragere.

În consecință, recursul este nefondat și va fi respins în conformitate cu art. 12 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul I.A. împotriva deciziei comerciale nr. 121 din 16 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială. Obligă recurentul la 2.480 lei cheltuieli de judecată către intimata SC S.P.V.I.I. SA. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 noiembrie 2011.