ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 305/2013

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Comercial Cluj, reclamantul K.A. în contradictoriu cu pârâta BCR Asigurări V.I.G. SA București, a solicitat instanței, obligarea pârâtei la plata sumei de 70.000 euro, echivalent în lei la cursul BNR din data plății, cu titlu de despăgubiri în temeiul contractului de asigurare nr. 0332115 din 7 august 2009, precum și la plata cheltuielilor ocazionate de prezenta procedură judiciară. Prin Sentința comercială nr. 2051 din 30 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul K.A., în contradictoriu cu pârâta SC BCR Asigurări V.I.G.

SA, și în consecință: A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 70.000 euro, echivalent în lei la cursul BNR din data plății, cu titlul de despăgubiri în temeiul contractului de asigurare nr. 0332115 din 7 august 2009. A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 9.267,30 RON cu titlul de cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a constatat că la data de 7 august 2009, între reclamantul K.A. și pârâta SC BCR Asigurări V.I.G.

SA s-a încheiat polița ACL nr. 0332115 de asigurare complexă a locuinței, cu privire la imobilul situat în localitatea Poiana Negri, jud. Suceava, asigurarea fiind încheiată pentru o despăgubire de maximum 70.000 euro, pentru riscuri produse în perioada 8 august 2009 -7 august 2010. Prima instanță a reținut că, potrivit art. 3.2 din condițiile generale de asigurare, polița acoperă, printre altele, daunele produse de incendiu, iar în art. 3.4, se prevede că nu se acordă despăgubiri pentru pagube produse prin acte comise cu neglijență gravă de către asigurat, sau persoanele cuprinse în asigurare.

La data de 14 februarie 2010, urmare a unui incendiu imobilul asigurat a pierit în întregime, iar în procesul verbal de intervenție nr. 36 din 14 februarie 2010 încheiat de ISU Bucovina s-a reținut că locul focarului s-a situat la mansardă, sursa probabilă de aprindere fiind efectul termic, iar mijlocul care putea produce aprinderea a fost coșul de fum amplasat/neprotejat termic față de materialele de combustie. În temeiul raportului juridic încheiat cu pârâta, reclamantul s-a adresat acesteia la 16 februarie 2010 în vederea achitării asigurării, solicitare respinsă de către pârâta SC BCR Asigurări V.I.G. SA invocându-se dispozițiile art. 3.4 pct. 10 alin. 14 din condițiile generale de asigurare.

În vederea lămurii contradicției cu privire la cauza incendiului între procesul verbal de intervenție nr. 36 din 14 februarie 2010 încheiat de ISU Bucovina și concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară în specialitatea construcții, instanța din oficiu a dispus efectuarea unei expertize tehnice judiciare în specialitatea procese pirotehnice și incendii, expertiză întocmită de expert O.R.I. Potrivit art. 3.2 din Condițiile generale de asigurare, polița de asigurare încheiată între părți acoperă daunele provocate de incendiu, iar potrivit art. 3.4 din același contract, nu sunt acoperite pagubele produse ca urmare a actelor de neglijență gravă de către asigurat, persoanele cuprinse în asigurare sau beneficiarul asigurării.

Prin neglijență gravă, părțile au înțeles să definească comportamentul unei persoane care dă dovadă de o lipsă neobișnuită de grijă și de atenție precum și de indiferență față de ceea ce ar trebui în principiu să fie clar pentru oricine într-o anumită situație. Din probele administrate în cauză, s-a constatat că bunul imobil a pierit în întregime din cauza unui incendiu, coșul de fum menționat în procesul verbal de intervenție nefiind probabil cauza acestui incendiu, coșul de fum fiind edificat de o societate comercială cu respectarea normativelor în vigoare, fiind curățat periodic, astfel, prima instanța a apreciat că nu se poate reține în sarcina acestuia o neglijență gravă de natură a duce la exonerarea pârâtei de la plata primei de asigurare urmare a producerii riscului asigurat.

Totodată, instanța de fond a reținut că la data încheierii poliței de asigurare, prepușii pârâtei au procedat anterior la verificarea șemineului și a coșului de fum, astfel că aceste elemente existau la data încheierii contractului de asigurare, iar eventualele riscuri presupuse de către elemente au fost acceptate ca atare de către pârâtă prin încheierea poliței de asigurare. Împotriva acestei sentințe, pârâta BCR Asigurări V.I.G. SA, a declarat recurs, recalificat apel, solicitând în condițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. să se dispună admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii reclamantului. Prin Decizia nr. 27/2012 din 15 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, a fost respins apelul declarat de pârâta BCR Asigurări V.I.G.

SA și a fost obligată apelanta să plătească intimatului K.A. suma de 15000 RON, cheltuieli de judecată parțiale în apel. În motivarea hotărârii s-a reținut, în esență, că, în raport de probatoriu administrat în cauză: înscrisuri, declarațiile martorilor și cele două rapoarte de expertiză efectuate, prima instanță a admis acțiunea, apreciind că pârâta nu se poate prevala de clauza exoneratoare de răspundere, nefiind dovedită grava neglijență a asiguratului. S-a constatat că apelanta își întemeiază criticile pe faptul că instanța de fond a interpretat greșit probele dosarului și nu a constatat existența neglijenței grave care ar fi exonerat-o de la plata sumei asigurate. În raport de concluziile expertizei, instanța de apel a apreciat că toate normativele tehnice în construcții au fost respectate în privința execuției coșului de fum.

S-a constatat că pârâta nu a formulat obiecțiuni împotriva acestui raport, în cadrul cărora să pună în discuție cele relevate prin apel, conform cărora incendiul nu s-ar fi datorat modului în care coșul de fum a fost construit inițial, ci modificărilor ulterioare realizate de către reclamant. De asemenea, s-a reținut că nici prin apel nu s-au formulat cereri în probațiune sub acest aspect. Întrucât expertul în construcții a ajuns la o concluzie ce se contrazicea cu procesul verbal întocmit de ISU Bucovina, (proces -verbal ce stabilea faptul ca incendiul a pornit de la coșul de fum care nu ar fi fost protejat termic de materialele adiacente), instanța a dispus din oficiu efectuarea unei expertize în specialitatea procese pirotehnice și incendii.

Concluziile acestei expertize au fost în sensul în care declanșarea incendiului datorită coșului de fum este foarte puțin probabilă, însă, dat fiind faptul că imobilul în materialitatea sa nu mai există, nu s-a putut stabili cauza exactă a incendiului. În raport de întregul probatoriu administrat în cauză, instanța de apel a apreciat ca fiind întemeiate susținerile intimatului K.A., conform cărora toată construcția apelantei apare ca fiind lipsită de temei, în contextul în care probele dosarului de fond au fost corect interpretate și coroborate de către tribunal, împrejurarea că nu s-au stabilit, cu certitudine, cauzele incendiului, neputând duce la schimbarea soluției, din moment ce probele tehnice sunt concordante în a exclude culpa reclamantului în edificarea construcției și, implicit, în producerea evenimentului asigurat.

În termen legal, pârâta BCR Asigurări V.I.G. SA București a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului și respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată. În motivarea recursului, pârâtă susține, în esență, că instanța de apel a respins apelul formulat în cauză, motivându-și decizia extrem de laconic, superficial și succint în drept și chiar subliniind faptul unei reale suspiciuni în ceea ce privește producerea incendiului. De asemenea, în opinia recurentei, motivarea Curții de Apel Cluj este confuză și neclară, aspect ce echivalează cu o nemotivare. Raportat la prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta mai susține că există contrarietate între considerentele deciziei instanței de apel, din unele rezultând netemeinicia cererii formulate de către intimatul-reclamant, în timp ce din alte considerente rezultând că această acțiune ar fi fondată.

În acest context susține recurenta, instanța de apel reține faptul că, în conformitate cu prevederile contractului de asigurare încheiat între părți, pârâta în calitate de asigurător era exonerată de obligația de plată în cazul daunelor ce sunt rezultatul neglijenței grave a asiguratului, iar edificarea coșului de fum cu nerespectarea normelor tehnice intră în logica acestei clauze, dar în același timp, instanța respinge apelul BCR Asigurări V.I.G. S.A. Chiar dacă instanța de apel a constatat faptul că pârâta era exonerată de obligația de plată a despăgubirilor, apelul a fost respins ca nefondat. Consideră că în drept instanța de apel a ignorat cu desăvârșire contractul de asigurare încheiat între părțile prezentului litigiu, legea părților conform art. 1270 Noul C. civ.

Sub aspectul incidenței dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta apreciază că instanța de apel a interpretat în mod eronat contractul de asigurare intervenit între părțile aflate în litigiu, alterând în mod substanțial natura acestui contract. Astfel, prin interpretarea în mod greșit a contractului de asigurare, instanța a schimbat înțelesul vădit neîndoielnic al acestuia. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 8 C. proc. civ. raportat la art. 1270 Noul C. civ. (art. 969 C. civ.). La data de 28 ianuarie 2013, recurenta-pârâtă a transmis, prin fax, note de ședință, prin care a învederat, totodată, instanței intervenită fuziunea prin absorbție a societății absorbite SC O. V.I.G.

SA de către societatea absorbantă SC BCR Asigurări V.I.G. SA și schimbarea denumirii după fuziune a societății absorbante din BCR Asigurări V.I.G. SA în SC O. V.I.G. SA. Intimatul-pârât K.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, anularea recursului ca nemotivat, iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat, deoarece nu se poate reține culpa gravă sau neglijență, din partea sa, care să determine aplicarea dispozițiilor contractuale privind exonerarea pârâtei de la plata despăgubii. Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs și susținerile din întâmpinare, constată următoarele: Recursul pârâtei s-a întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 C. proc.

civ., susținându-se că decizia cuprinde motive contradictorii și că instanța de apel a interpretat greșit actul dedus judecății și anume contractul de asigurare - respectiv art. 3.4 pct. 10 alin. (14) din condițiile generale de asigurare care prevăd că „Asigurătorul nu va acorda despăgubiri pentru pagubele produse prin acte comise cu neglijență gravă de către asigurat/persoanele cuprinse în asigurare/beneficiar (efectuarea unor lucrări de reparații de către persoane neautorizate). Criticile recurentei - pârâte subsumate dispozițiilor art. 304 pct. 7 -și pct. 8 au fost dezvoltate în motivele de recurs și în consecință susținerea reclamantului privind nulitatea recursului pe aspectul neîncadrării criticilor în textele precitate este o simplă alegațiune făcută pro causa, care urmează a fi înlăturată, motivele de recurs încadrându-se în dispozițiile Codului de procedură civilă.

Pe fondul recursului, Înalta Curte constată că între părți s-a încheiat o poliță de asigurare (precitată) pe o perioadă de 1 an, înăuntrul acestei perioade producându-se un risc (incendiul), conform art. 3.2 din Condițiile generale de asigurare, însă pârâta a refuzat să acopere daunele produse de acest risc, invocând incidența dispozițiilor 3.4 pct. 10 alin. 14 din condițiile generale de asigurare, coroborate cu dispozițiile art. 4.3.3 și art. 4.3.14 care prevăd următoarele: - Art. 3.4 pct. 10 alin. 14 „Nu sunt acoperite în baza acestei secțiuni și deci Asigurătorul nu acoperă despăgubiri pentru actele comise din neglijență gravă de către Asigurat/persoanele cuprinse în asigurare/Beneficiar (exemple: nerespectarea normativelor în vigoare/actelor publicate de organele în drept privind siguranța în construcții, nerespectarea instrucțiunilor/specificațiilor producătorului/ furnizorului; efectuarea unor lucrări de reparații/modificări de către persoane neautorizate; folosirea focului deschis, inclusiv folosirea unei surse de lumină cu flacără deschisă neprotejată de sită/sticlă, precum și fumatul în încăperi în care sunt depozitate sau manipulate produse inflamabile - ex.: produse petroliere derivate, ușor combustibile -, in,

cânepă sau în apropierea unei clădiri/construcții cu pereții exteriori sau învelitoarea acoperișului din materiale combustibile - exceptând cazurile când acestea sunt protejate cu strat protector de tencuială/pământ folosirea unor produse ușor inflamabile pentru curățarea parchetului, dușumelelor în încăperi în care arde flacăra sau există reșouri/radiatoare, transvazarea conținutului unor butelii (recipienți) de aragaz sau alte gaze lichefiate sub presiune, în condițiile interzise prin legislația în vigoare).

Prin „neglijența gravă" se înțelege comportamentul unei persoane care dă dovada de o lipsă neobișnuită de grijă și atenție, precum și de indiferență față de ceea ce ar trebui, în principiu, să fie clar pentru oricine într-o anumită situație". - Art. 4.3.3: „Obligațiile asiguratului/persoanelor cuprinse în asigurare: să întrețină bunurile asigurate în bune condiții în conformitate cu dispozițiile legale/specifice/producătorului, să ia măsurile necesare în scopul prevenirii producerii riscurilor asigurate și să permită Asigurătorului să verifice modul în care acestea sunt întreținute". - Art. 4.3.14: „În cazul neîndeplinirii obligațiilor prevăzute mai sus și/sau în clauzele speciale/suplimentare atașate contractului.

Asigurătorul are dreptul, după caz: - să refuze plata despăgubirii sau să o ajusteze corespunzător influenței obligațiilor neîndeplinite asupra producerii evenimentului asigurat/determinării primelor de asigurare". Din analiza dispozițiilor contractuale rezultă că asigurătorul are dreptul să refuze plata despăgubirii în cazul în care asiguratul nu și-a îndeplinit obligațiile și nu a luat măsurile necesare în scopul prevenirii riscului asigurat. În speță, în raport de obiectul contractului de asigurare și anume clădire cu destinație locativă, din polița de asigurare rezultă că s-a asigurat o cabană (casă de vacanță) construită din lemn pe o fundație de piatră, a cărei încălzire se realizează cu o centrală termică, folosindu-se drept combustibil - lemnul.

Cu ocazia încheierii poliței, pe baza declarațiilor asiguratului (reclamantul) privind sistemul de încălzire și materialele din care este construit imobilul, precum și construirea unui coș de fum necesar conectării cazanului care asigură încălzirea, pârâta, prin reprezentanții săi, specializați în acest domeniu, avea dreptul și obligația de a verifica instalația de încălzire și mai ales coșul de fum, pentru a constata dacă s-au respectat dispozițiile legale în materie privind protecția împotriva declanșării unui incendiu din cauza construirii necorespunzătoare a coșului de fum, care a constituit cauza incendiului. în raport de constatările specialiștilor, pârâta avea posibilitatea să impună reclamantului remedierea deficiențelor sau să refuze încheierea poliței.

În acest sens, atât tribunalul cât și curtea de apel cu reținut faptul, necontestat de pârâtă, că anterior încheierii poliței, prepușii pârâtei au efectuat verificări la șemineu și coșul de fum și nu au făcut vreo obiecțiune privind construcția sau funcționarea lor necorespunzătoare. În consecință, având în vedere că în polița de asigurare (contractul părților) nu se stipulează nicio mențiune privind construirea sau funcționarea necorespunzătoare a coșului de fum, rezultă fără putință de tăgadă că acesta îndeplinirea condițiile legale privind construcția și funcționarea.

Astfel fiind, susținerile pârâtei în sensul că edificarea coșului de fum s-a făcut cu nerespectarea normelor tehnice și că incendiul este posibil să fi pornit de la acest coș, deoarece imobilul în materialitatea lui a fost distrus total în incendiu, cum se reține în expertiza tehnică, sunt nefondate și pro cauza, deoarece, cum s-a precizat mai sus, pârâta nu a formulat obiecțiuni privind coșul de fum, anterior încheierii poliței. Deosebit de cele expuse, în concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară în specialitate efecte pirogene și incendii, se precizează că declanșarea incendiului datorită coșului de fum este foarte puțin probabilă, deoarece acesta a fost edificat cu respectarea normelor în vigoare și că din cauza lipsei de informații și a distanței în timp față de momentul producerii incendiului nu se poate face precizarea referitoare la cauza și modalitatea producerii incendiului.

Din cele expuse rezultă pe de o parte că pârâta nu a formulat obiecțiuni privind construirea coșului fără respectarea dispozițiilor legale iar pe de altă parte nu s-a constatat științific că acest coș a fost construit cu încălcarea dispozițiilor legale, astfel încât susținerile pârâtei privind îndeplinirea condițiilor referitoare la aplicare clauzei contractuale care o exonerează de obligația de a plăti despăgubirea sunt nefondate. Dimpotrivă, astfel cum în mod legal au reținut atât tribunalul cât și curtea de apel, în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 3.2 din condițiile generale de asigurare, care stipulează expres că sunt acoperite daunele produse de riscul incendiului și în consecință s-a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 70.000 euro, cu titlu de despăgubiri, în temeiul contractului de asigurare.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte constată că motivele de recurs sunt nefondate și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. urmează să respingă recursul. Potrivit art. 274 C. proc. civ. pârâta - recurentă SC O. V.I.G. SA (fostă BCR Asigurări V.I.G. SA București) va fi obligată la plata sumei de 4340 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul -reclamant K.A., reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC O. V.I.G. SA (fostă BCR Asigurări V.I.G. SA București) împotriva Deciziei nr. 27/2012 din 15 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurenta-pârâtă SC O. V.I.G. SA (fostă BCR ASIGURĂRI V.I.G. SA București) la plata sumei de 4340 RON cheltuieli de judecată către intimatul reclamant K.A. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 ianuarie 2013. Procesat de GGC - DG