ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 305/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 305/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Prin cererea de

chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Comercial Cluj, reclamantul

K.A. în contradictoriu cu pârâta BCR Asigurări V.I.G. SA București, a solicitat

instanței, obligarea pârâtei la plata sumei de 70.000 euro, echivalent în lei

la cursul BNR din data plății, cu titlu de despăgubiri în temeiul contractului

de asigurare nr. 0332115 din 7 august 2009, precum și la plata cheltuielilor

ocazionate de prezenta procedură judiciară.

Prin Sentința

comercială nr. 2051 din 30 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj

a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul K.A., în

contradictoriu cu pârâta SC BCR Asigurări V.I.G. SA, și în consecință:

A fost obligată

pârâta să plătească reclamantului suma de 70.000 euro, echivalent în lei la

cursul BNR din data plății, cu titlul de despăgubiri în temeiul contractului de

asigurare nr. 0332115 din 7 august 2009.

A fost obligată

pârâta să plătească reclamantului suma de 9.267,30 RON cu titlul de cheltuieli

de judecată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a constatat că la data de 7 august 2009, între

reclamantul K.A. și pârâta SC BCR Asigurări V.I.G. SA s-a încheiat polița ACL

nr. 0332115 de asigurare complexă a locuinței, cu privire la imobilul situat în

localitatea Poiana Negri, jud. Suceava, asigurarea fiind încheiată pentru o

despăgubire de maximum 70.000 euro, pentru riscuri produse în perioada 8 august

2009 -7 august 2010.

Prima instanță a

reținut că, potrivit art. 3.2 din condițiile generale de asigurare, polița

acoperă, printre altele, daunele produse de incendiu, iar în art. 3.4, se prevede

că nu se acordă despăgubiri pentru pagube produse prin acte comise cu

neglijență gravă de către asigurat, sau persoanele cuprinse în asigurare.

La data de 14

februarie 2010, urmare a unui incendiu imobilul asigurat a pierit în întregime,

iar în procesul verbal de intervenție nr. 36 din 14 februarie 2010 încheiat de

ISU Bucovina s-a reținut că locul focarului s-a situat la mansardă, sursa

probabilă de aprindere fiind efectul termic, iar mijlocul care putea produce

aprinderea a fost coșul de fum amplasat/neprotejat termic față de materialele

de combustie.

În temeiul raportului

juridic încheiat cu pârâta, reclamantul s-a adresat acesteia la 16 februarie

2010 în vederea achitării asigurării, solicitare respinsă de către pârâta SC

BCR Asigurări V.I.G. SA invocându-se dispozițiile art. 3.4 pct. 10 alin. 14 din

condițiile generale de asigurare.

În vederea lămurii

contradicției cu privire la cauza incendiului între procesul verbal de

intervenție nr. 36 din 14 februarie 2010 încheiat de ISU Bucovina și

concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară în specialitatea

construcții, instanța din oficiu a dispus efectuarea unei expertize tehnice

judiciare în specialitatea procese pirotehnice și incendii, expertiză întocmită

de expert O.R.I.

Potrivit art. 3.2 din

Condițiile generale de asigurare, polița de asigurare încheiată între părți

acoperă daunele provocate de incendiu, iar potrivit art. 3.4 din același

contract, nu sunt acoperite pagubele produse ca urmare a actelor de neglijență

gravă de către asigurat, persoanele cuprinse în asigurare sau beneficiarul

asigurării. Prin neglijență gravă, părțile au înțeles să definească

comportamentul unei persoane care dă dovadă de o lipsă neobișnuită de grijă și

de atenție precum și de indiferență față de ceea ce ar trebui în principiu să

fie clar pentru oricine într-o anumită situație.

Din probele

administrate în cauză, s-a constatat că bunul imobil a pierit în întregime din

cauza unui incendiu, coșul de fum menționat în procesul verbal de intervenție

nefiind probabil cauza acestui incendiu, coșul de fum fiind edificat de o

societate comercială cu respectarea normativelor în vigoare, fiind curățat

periodic, astfel, prima instanța a apreciat că nu se poate reține în sarcina

acestuia o neglijență gravă de natură a duce la exonerarea pârâtei de la plata

primei de asigurare urmare a producerii riscului asigurat.

Totodată, instanța de

fond a reținut că la data încheierii poliței de asigurare, prepușii pârâtei au

procedat anterior la verificarea șemineului și a coșului de fum, astfel că

aceste elemente existau la data încheierii contractului de asigurare, iar

eventualele riscuri presupuse de către elemente au fost acceptate ca atare de

către pârâtă prin încheierea poliței de asigurare.

Împotriva acestei

sentințe, pârâta BCR Asigurări V.I.G. SA, a declarat recurs, recalificat apel,

solicitând în condițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. să se dispună admiterea

recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii

reclamantului.

Prin Decizia nr.

27/2012 din 15 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a

civilă, a fost respins apelul declarat de pârâta BCR Asigurări V.I.G. SA și a

fost obligată apelanta să plătească intimatului K.A. suma de 15000 RON,

cheltuieli de judecată parțiale în apel.

În motivarea

hotărârii s-a reținut, în esență, că, în raport de probatoriu administrat în

cauză: înscrisuri, declarațiile martorilor și cele două rapoarte de expertiză

efectuate, prima instanță a admis acțiunea, apreciind că pârâta nu se poate

prevala de clauza exoneratoare de răspundere, nefiind dovedită grava neglijență

a asiguratului.

S-a constatat că

apelanta își întemeiază criticile pe faptul că instanța de fond a interpretat

greșit probele dosarului și nu a constatat existența neglijenței grave care ar

fi exonerat-o de la plata sumei asigurate.

În raport de

concluziile expertizei, instanța de apel a apreciat că toate normativele

tehnice în construcții au fost respectate în privința execuției coșului de fum.

S-a constatat că pârâta nu a formulat obiecțiuni împotriva acestui raport, în

cadrul cărora să pună în discuție cele relevate prin apel, conform cărora

incendiul nu s-ar fi datorat modului în care coșul de fum a fost construit

inițial, ci modificărilor ulterioare realizate de către reclamant. De asemenea,

s-a reținut că nici prin apel nu s-au formulat cereri în probațiune sub acest

aspect.

Întrucât expertul în

construcții a ajuns la o concluzie ce se contrazicea cu procesul verbal

întocmit de ISU Bucovina, (proces -verbal ce stabilea faptul ca incendiul a

pornit de la coșul de fum care nu ar fi fost protejat termic de materialele

adiacente), instanța a dispus din oficiu efectuarea unei expertize în

specialitatea procese pirotehnice și incendii.

Concluziile acestei

expertize au fost în sensul în care declanșarea incendiului datorită coșului de

fum este foarte puțin probabilă, însă, dat fiind faptul că imobilul în

materialitatea sa nu mai există, nu s-a putut stabili cauza exactă a

incendiului.

În raport de întregul

probatoriu administrat în cauză, instanța de apel a apreciat ca fiind

întemeiate susținerile intimatului K.A., conform cărora toată construcția

apelantei apare ca fiind lipsită de temei, în contextul în care probele

dosarului de fond au fost corect interpretate și coroborate de către tribunal,

împrejurarea că nu s-au stabilit, cu certitudine, cauzele incendiului, neputând

duce la schimbarea soluției, din moment ce probele tehnice sunt concordante în

a exclude culpa reclamantului în edificarea construcției și, implicit, în

producerea evenimentului asigurat.

În termen legal,

pârâta BCR Asigurări V.I.G. SA București a declarat recurs, solicitând

admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii

apelului și respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În motivarea recursului,

pârâtă susține, în esență, că instanța de apel a respins apelul formulat în

cauză, motivându-și decizia extrem de laconic, superficial și succint în drept

și chiar subliniind faptul unei reale suspiciuni în ceea ce privește producerea

incendiului.

De asemenea, în

opinia recurentei, motivarea Curții de Apel Cluj este confuză și neclară,

aspect ce echivalează cu o nemotivare.

Raportat la

prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta mai susține că există

contrarietate între considerentele deciziei instanței de apel, din unele

rezultând netemeinicia cererii formulate de către intimatul-reclamant, în timp

ce din alte considerente rezultând că această acțiune ar fi fondată.

În acest context

susține recurenta, instanța de apel reține faptul că, în conformitate cu

prevederile contractului de asigurare încheiat între părți, pârâta în calitate

de asigurător era exonerată de obligația de plată în cazul daunelor ce sunt

rezultatul neglijenței grave a asiguratului, iar edificarea coșului de fum cu

nerespectarea normelor tehnice intră în logica acestei clauze, dar în același

timp, instanța respinge apelul BCR Asigurări V.I.G. S.A. Chiar dacă instanța de

apel a constatat faptul că pârâta era exonerată de obligația de plată a

despăgubirilor, apelul a fost respins ca nefondat.

Consideră că în drept

instanța de apel a ignorat cu desăvârșire contractul de asigurare încheiat

între părțile prezentului litigiu, legea părților conform art. 1270 Noul C.

civ.

Sub aspectul

incidenței dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta apreciază că

instanța de apel a interpretat în mod eronat contractul de asigurare intervenit

între părțile aflate în litigiu, alterând în mod substanțial natura acestui

contract. Astfel, prin interpretarea în mod greșit a contractului de asigurare,

instanța a schimbat înțelesul vădit neîndoielnic al acestuia.

În drept, au fost

invocate dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 8 C. proc. civ. raportat la art.

1270 Noul C. civ. (art. 969 C. civ.).

La data de 28

ianuarie 2013, recurenta-pârâtă a transmis, prin fax, note de ședință, prin

care a învederat, totodată, instanței intervenită fuziunea prin absorbție a

societății absorbite SC O. V.I.G. SA de către societatea absorbantă SC BCR

Asigurări V.I.G. SA și schimbarea denumirii după fuziune a societății

absorbante din BCR Asigurări V.I.G. SA în SC O. V.I.G. SA.

Intimatul-pârât K.A.

a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, anularea

recursului ca nemotivat, iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat,

deoarece nu se poate reține culpa gravă sau neglijență, din partea sa, care să

determine aplicarea dispozițiilor contractuale privind exonerarea pârâtei de la

plata despăgubii.

Înalta Curte,

analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs și

susținerile din întâmpinare, constată următoarele:

Recursul pârâtei s-a

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ., susținându-se că

decizia cuprinde motive contradictorii și că instanța de apel a interpretat

greșit actul dedus judecății și anume contractul de asigurare - respectiv art.

3.4 pct. 10 alin. (14) din condițiile generale de asigurare care prevăd că

„Asigurătorul nu  va acorda despăgubiri pentru pagubele produse prin acte

comise cu neglijență gravă de către asigurat/persoanele cuprinse în asigurare/beneficiar

(efectuarea unor lucrări de reparații de către persoane neautorizate).

Criticile recurentei

- pârâte subsumate dispozițiilor art. 304 pct. 7 -și pct. 8 au fost dezvoltate

în motivele de recurs și în consecință susținerea reclamantului privind

nulitatea recursului pe aspectul neîncadrării criticilor în textele precitate

este o simplă alegațiune făcută pro causa, care urmează a fi înlăturată,

motivele de recurs încadrându-se în dispozițiile Codului de procedură civilă.

Pe fondul recursului,

Înalta Curte constată că între părți s-a încheiat o poliță de asigurare

(precitată) pe o perioadă de 1 an, înăuntrul acestei perioade producându-se un

risc (incendiul), conform art. 3.2 din Condițiile generale de asigurare, însă

pârâta a refuzat să acopere daunele produse de acest risc, invocând incidența

dispozițiilor 3.4 pct. 10 alin. 14 din condițiile generale de asigurare,

coroborate cu dispozițiile art. 4.3.3 și art. 4.3.14 care prevăd următoarele:

- Art. 3.4 pct. 10

alin. 14 „Nu sunt acoperite în baza acestei secțiuni și deci Asigurătorul nu

acoperă despăgubiri pentru actele comise din neglijență gravă de către

Asigurat/persoanele cuprinse în asigurare/Beneficiar (exemple: nerespectarea

normativelor în vigoare/actelor publicate de organele în drept privind

siguranța în construcții, nerespectarea instrucțiunilor/specificațiilor

producătorului/ furnizorului; efectuarea unor lucrări de reparații/modificări

de către persoane neautorizate; folosirea focului deschis, inclusiv folosirea

unei surse de lumină cu flacără deschisă neprotejată de sită/sticlă, precum și

fumatul în încăperi în care sunt depozitate sau manipulate produse inflamabile

- ex.: produse petroliere derivate, ușor combustibile -, in, cânepă sau în

apropierea unei clădiri/construcții cu pereții exteriori sau învelitoarea

acoperișului din materiale combustibile - exceptând cazurile când acestea sunt

protejate cu strat protector de tencuială/pământ folosirea unor produse ușor

inflamabile pentru curățarea parchetului, dușumelelor în încăperi în care arde

flacăra sau există reșouri/radiatoare, transvazarea conținutului unor butelii

(recipienți) de aragaz sau alte gaze lichefiate sub presiune, în condițiile

interzise prin legislația în vigoare).

Prin „neglijența

gravă" se înțelege comportamentul unei persoane care dă dovada de o lipsă

neobișnuită de grijă și atenție, precum și de indiferență față de ceea ce ar

trebui, în principiu, să fie clar pentru oricine într-o anumită situație".

- Art. 4.3.3:

„Obligațiile asiguratului/persoanelor cuprinse în asigurare: să întrețină

bunurile asigurate în bune condiții în conformitate cu dispozițiile

legale/specifice/producătorului, să ia măsurile necesare în scopul prevenirii

producerii riscurilor asigurate și să permită Asigurătorului să verifice modul

în care acestea sunt întreținute".

- Art. 4.3.14: „În

cazul neîndeplinirii obligațiilor prevăzute mai sus și/sau în clauzele

speciale/suplimentare atașate contractului. Asigurătorul are dreptul, după caz:

- să refuze plata

despăgubirii sau să o ajusteze corespunzător influenței obligațiilor

neîndeplinite asupra producerii evenimentului asigurat/determinării primelor de

asigurare".

Din analiza

dispozițiilor contractuale rezultă că asigurătorul are dreptul să refuze plata

despăgubirii în cazul în care asiguratul nu și-a îndeplinit obligațiile și nu a

luat măsurile necesare în scopul prevenirii riscului asigurat.

În speță, în raport

de obiectul contractului de asigurare și anume clădire cu destinație locativă,

din polița de asigurare rezultă că s-a asigurat o cabană (casă de vacanță)

construită din lemn pe o fundație de piatră, a cărei încălzire se realizează cu

o centrală termică, folosindu-se drept combustibil - lemnul.

Cu ocazia încheierii

poliței, pe baza declarațiilor asiguratului (reclamantul) privind sistemul de

încălzire și materialele din care este construit imobilul, precum și

construirea unui coș de fum necesar conectării cazanului care asigură

încălzirea, pârâta, prin reprezentanții săi, specializați în acest domeniu,

avea dreptul și obligația de a verifica instalația de încălzire și mai ales

coșul de fum, pentru a constata dacă s-au respectat dispozițiile legale în

materie privind protecția împotriva declanșării unui incendiu din cauza

construirii necorespunzătoare a coșului de fum, care a constituit cauza incendiului.

în raport de constatările specialiștilor, pârâta avea posibilitatea să impună

reclamantului remedierea deficiențelor sau să refuze încheierea poliței.

În acest sens, atât

tribunalul cât și curtea de apel cu reținut faptul, necontestat de pârâtă, că

anterior încheierii poliței, prepușii pârâtei au efectuat verificări la șemineu

și coșul de fum și nu au făcut vreo obiecțiune privind construcția sau

funcționarea lor necorespunzătoare.

În consecință, având

în vedere că în polița de asigurare (contractul părților) nu se stipulează

nicio mențiune privind construirea sau funcționarea necorespunzătoare a coșului

de fum, rezultă fără putință de tăgadă că acesta îndeplinirea condițiile legale

privind construcția și funcționarea.

Astfel fiind,

susținerile pârâtei în sensul că edificarea coșului de fum s-a făcut cu

nerespectarea normelor tehnice și că incendiul este posibil să fi pornit de la

acest coș, deoarece imobilul în materialitatea lui a fost distrus total în

incendiu, cum se reține în expertiza tehnică, sunt nefondate și pro cauza,

deoarece, cum s-a precizat mai sus, pârâta nu a formulat obiecțiuni privind

coșul de fum, anterior încheierii poliței.

Deosebit de cele

expuse, în concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară în

specialitate efecte pirogene și incendii, se precizează că declanșarea

incendiului datorită coșului de fum este foarte puțin probabilă, deoarece

acesta a fost edificat cu respectarea normelor în vigoare și că din cauza

lipsei de informații și a distanței în timp față de momentul producerii

incendiului nu se poate face precizarea referitoare la cauza și modalitatea

producerii incendiului.

Din cele expuse

rezultă pe de o parte că pârâta nu a formulat obiecțiuni privind construirea

coșului fără respectarea dispozițiilor legale iar pe de altă parte nu s-a

constatat științific că acest coș a fost construit cu încălcarea dispozițiilor

legale, astfel încât susținerile pârâtei privind îndeplinirea condițiilor

referitoare la aplicare clauzei contractuale care o exonerează de obligația de a

plăti despăgubirea sunt nefondate.

Dimpotrivă, astfel

cum în mod legal au reținut atât tribunalul cât și curtea de apel, în speță

sunt aplicabile dispozițiile art. 3.2 din condițiile generale de asigurare,

care stipulează expres că sunt acoperite daunele produse de riscul incendiului

și în consecință s-a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 70.000 euro, cu

titlu de despăgubiri, în temeiul contractului de asigurare.

În raport de aceste

considerente, Înalta Curte constată că motivele de recurs sunt nefondate și în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. urmează să respingă recursul.

Potrivit art. 274 C.

proc. civ. pârâta - recurentă SC O. V.I.G. SA (fostă BCR Asigurări V.I.G. SA

București) va fi obligată la plata sumei de 4340 RON cu titlu de cheltuieli de

judecată către intimatul -reclamant K.A., reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâta SC O. V.I.G. SA (fostă BCR Asigurări V.I.G. SA București)

împotriva Deciziei nr. 27/2012 din 15 februarie 2012 pronunțată de Curtea de

Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Obligă

recurenta-pârâtă SC O. V.I.G. SA (fostă BCR ASIGURĂRI V.I.G. SA București) la

plata sumei de 4340 RON cheltuieli de judecată către intimatul reclamant K.A.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 ianuarie 2013.

Procesat de GGC - DG