ÎCCJ, decizie (scj.ro #83259)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83259) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Nulitatea contractului de societate. N eretroactivitate Nulitatea contractelor de societate și dizolvarea celor două societăți, echivalează cu nulitatea societății însăși, iar regimul juridic al declarării nulității este prevăzut de dispoziții legale speciale, dispoziții ce prevăd că nulitatea nu retroactivează , ci produce efecte numai pentru viitor, potrivit art.58 din Legea nr.31/1990. (Înalta Curte de Casație și Justiție Secția comercială decizia nr.1545 din 8 mai 2008) Prin acțiunea introductivă, înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, reclamanta SC T.M.N. SA a chemat în judecată pe pârâtele SC U.T. & T. SRL și SC B. SRL, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate existența dreptului său de proprietate asupra unor active.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că societatea a fost constituită în baza Legii nr.15/1990 și a Hotărârii Guvernului nr. 1041/1990, iar prin Ordinul Ministrului Turismului a fost stabilită lista imobilelor care fac parte din patrimoniul său, listă în care se regăsesc toate imobilele enumerate în petitul cererii introductive de instanță. Totodată, a susținut reclamanta că în anul 1992, a participat la constituirea celor două societăți, SC U.T. & T. SRL și SC B. SRL, participarea sa fiind prevăzută prin acte constitutive autentificate. A mai susținut reclamanta că la constituirea celor două societăți pârâte, a transmis numai dreptul de folosință asupra activelor sus menționate și nu dreptul de proprietate, astfel cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art.13 din actele constitutive.
În ceea ce privește nulitatea actelor constitutive ale societății, reclamanta a susținut că se impune a se face distincție între nulitatea actului constitutiv și nulitatea societății, cele două concepte beneficiind de reglementări distincte și chiar și în situația transmiterii dreptului de proprietate asupra activelor litigioase, având în vedere caracterul nulității, acest drept a revenit în patrimoniul reclamantei. La data de 6.09.2006, BRD – G.S.G. a formulat cerere de intervenție în interes propriu și în interesul pârâtelor. Prin sentința nr.962/COM din 14 februarie 2007, Tribunalul Constanța-Secția comercială a respins ca nefondată acțiunea introductivă formulată de reclamanta SC T.M.N. SA și a admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta BRD – G.S.G.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că cele două societăți pârâte, au fost înființate în anul 1992, iar prin actele constitutive ale acestora, reclamanta a participat la capitalul social al celor două societăți comerciale, cu un aport în natură constând în activele indicate în cererea de chemare în judecată. Totodată, instanța de fond a reținut că prin sentințele nr.199 , respectiv 200 din 22 aprilie 1998 ale Tribunalului Constanța-Secția comercială, s-a dispus dizolvarea celor două societăți pârâte, ca o consecință a nulității contractelor de societate. În ceea ce privește nulitatea contractelor de societate, respectiv nulitatea societăților, potrivit Legii nr.31/1990, efectele nulității se produc pentru viitor, iar nu retroactiv, ca mijloc de protecție a terților de bună-credință.
Prin urmare, bunurile litigioase nu au reintrat în patrimoniul reclamantei care le-a aportat, în acest sens fiind și dispozițiile art.59 din Legea nr.31/1990, ci au rămas în componența capitalului social al celor două societăți, până la data încheierii lichidării. Împotriva sentinței nr.962/COM din 14 februarie 2007, reclamanta a formulat apel. Prin decizia nr.153/COM din 28 iunie 2007, Curtea de Apel Constanța - Secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondat apelul reclamantei. Curtea a mai constatat că nu poate fi primită critica ce vizează nulitatea contractelor de societate, cu motivarea că nulitatea contractelor echivalează cu nulitatea societății însăși, urmând a se aplica regulile specifice prevăzute de Legea nr.31/1990, în sensul că societatea nelegal constituită își păstrează personalitatea juridică pentru operațiunile lichidării, până la terminarea acestora.
Prin urmare, bunurile aportate în natură, rămân în componența capitalului social al societății, până la data închiderii procedurii lichidării, putând fi urmărite de creditorii societății, în acest sens fiind și dispozițiile art.59 din Legea nr.31/1990. Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta și în temeiul dispozițiilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă, a solicitat modificarea deciziei recurate și pe fond, admiterea acțiunii în constatare astfel cum a fost formulată. Recursul este nefondat. (...) În ceea ce privește nulitatea contractelor de societate și dizolvarea celor două societăți, aceasta echivalează cu nulitatea societății însăși, iar regimul juridic al declarării nulității este prevăzut de dispoziții legale speciale, dispoziții ce prevăd că nulitatea nu retroactivează , ci produce efecte numai pentru viitor, potrivit art.58 din Legea nr.31/1990.
Prin urmare, în mod just au reținut instanțele că bunurile litigioase au intrat în patrimoniul societăților nou înființate și se află și în prezent în patrimoniul acestora, în acest sens fiind și dispozițiile art.59 din Legea nr.31/1990. Pentru considerentele înfățișate, în temeiul dispozițiilor art.312 (1) Cod procedură civilă, Înalta Curte a respins recursul ca nefondat.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.