ÎCCJ, decizie (scj.ro #85537)

Strămutarea pricinilor. Inadmisibilitatea recursului împotriva hotărârii de soluționare a cererii de strămutare. Cuprins pe materii . Drept procesual civil. Strămutarea pricinilor. Inadmisibilitatea recursului împotriva hotărârii de soluționare a cererii de strămutare. Index alfabetic. Drept procesual civil. - Strămutarea pricinilor. - Recurs inadmisibil. C.pr.civ . art . 37-40.

Hotărârea de soluționare a cererii de strămutare a unei pricini nu este supusă niciunei căi de atac, conform art . 40 alin. 4 C.pr.civ ., fiind inexactă susținerea că prin această reglementare se încalcă prevederi constituționale sau drepturile prevăzute de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale . Î.C.C.J ., Completul de 9 judecători, decizia nr.161 din 6 iunie 2005. Prin încheierea nr.465 din 25 ianuarie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție-Secția civilă și de proprietate intelectuală a admis cererea formulată de T.A ., T.M ., T.D . și a strămutat judecarea procesului civil ce formează obiectul dosarului nr. 11763/2004 al Judecătoriei Buzău la Judecătoria Brașov.

Împotriva acestei încheieri, Parohia Cândești a declarat recurs. Recurenta a arătat că petenții care au solicitat strămutarea judecării cauzei sunt locuitori ai municipiului Brașov și, prin urmare, instanțele de pe raza Curții de Apel Brașov ar putea fi subiective. În consecință, fără a se opune strămutării judecării cauzei civile, recurenta a arătat că ar prefera ca procesul civil să fie judecat pe raza Curții de Apel Galați. Recursul este inadmisibil:. Dând eficiență principiului constituțional stabilit prin art.129 din Constituția României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesuale, precum și a celui privind liberul acces la justiție statuat prin art.21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art.13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, legea procesual civilă a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Revine așadar părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesuale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate. În cauză, Completul de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva unei încheieri prin care Secția civilă și de proprietate industrială a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a pronunțat asupra unei cereri de strămutare a judecării unei cauze civile. În raport cu dispozițiile art.299 din Codul de procedură civilă, cu referire la art.282 alin.2 din același cod, împotriva încheierilor nu se poate face recurs decât odată cu fondul. De la regula generală menționată, legea procesual civilă a prevăzut o singură excepție, de strictă interpretare, care nu privește încheierile prin care se soluționează cererile de strămutare a judecării cauzelor.

Mai mult, prin art.40 alin.4 din Codul de procedură civilă s-a prevăzut expres că hotărârea asupra strămutării nu este supusă nici unei căi de atac. Or, recunoașterea unei căi de atac în cazuri neprevăzute de legea procesual civilă sau, mai mult, contrar dispozițiilor sale, constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Așadar, excepția pusă în discuție se constată a fi întemeiată. Este de reținut că textul menționat nu încalcă nici una din prevederile constituționale sau drepturile prevăzute de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Astfel, atât Curtea Constituțională, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-au pronunțat constant, cu referire la accesul liber la justiție, că acesta semnifică, exclusiv, accesul la mijloacele procedurale prin care justiția se înfăptuiește, fără a însemna accesul, în toate situațiile, la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege,deoarece acestea sunt stabilite de legiuitorul care, în considerarea unor situații diferite, instituie reguli deosebite, aceleași însă pentru persoane aflate în situații identice. Prin urmare, regula menționată și anume că nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiție semnifică numai faptul că legiuitorul nu poate exclude nici o categorie sau grup social de la exercitarea unor drepturi pe care le-a instituit prin lege.

Așadar, în raport de dispozițiile art.126 alin.2 și 129 din Constituția României, precum și ale art.13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, este dreptul exclusiv al organului legislativ de a stabili regula potrivit căreia hotărârea prin care instanța competentă se pronunță asupra cererii de strămutare a judecării cauzei nu este supusă nici unei căi de atac, în considerarea faptului că prin aceasta instanța nu se pronunță asupra fondului, iar exercitarea unor căi de atac ar prelungi nejustificat judecarea irevocabilă a cauzelor civile, antrenând și, aspect ce nu poate fi neglijat, cheltuieli suplimentare pentru justițiabili.

Pe de altă parte, cum instanța sesizată cu cererea de strămutare a judecării cauzei nu examinează și nu se pronunță asupra fondului litigiului dedus spre soluționare instanței competente, nu s-ar putea reține cu temei nici știrbirea în acest mod a dreptului constituțional, preluat în legea procesuală, a dreptului la apărare care, în fapt, se realizează în integralitatea conținutului său constitutiv cu prilejul judecării în fond și căi de atac a cauzei. În realitate, faptele și împrejurările asupra cărora este chemată să se pronunțe instanța sesizată cu cererea de strămutare a judecării cauzei nu țin de litigiul însăși dedus spre soluționare ci de asigurarea condițiilor implicate de art.37 din Codul de procedură civilă ce privesc nepărtinirea și obiectivitatea în soluționarea cauzei, respectiv oferirea imparțială a protecției judiciare, condiție ce vizează și interesează toate părțile din proces, indiferent de calitatea lor procesuală.

De altfel, din modul de redactare a art.38 din Codul de procedură civilă rezultă că cererea de strămutare a judecării cauzei pentru motive de bănuială legitimă poate fi repetată de partea interesată, ori de câte ori apar elementele noi, neavute în vedere de instanță la soluționarea cererii precedente. Cu alte cuvinte, ori de câte ori apar elemente noi vizând acest caz, formularea anterior a unei cereri, pentru alte fapte și împrejurări relevate în aceasta, nu constituie un fine de neprimire pentru noua cerere, întemeiată pe alte motive. În consecință, pentru considerentele ce preced și ca urmare a admiterii excepției, Curtea a respins recursul ca inadmisibil.