ÎCCJ, decizie (scj.ro #86683)

Notificare formulată în baza Legii nr. 10/2001. Calitatea de unitate deținătoare a imobilului notificat. Cuprins pe materii : Drept civil. Drepturi reale. Drept de proprietate privată. Index alfabetic : imobil expropriat - notificare formulată în baza Legii nr. 10/2001 - unitate deținătoare - drept de administrare Legea nr. 10/2001, art. 1, art. 21, art. 29 Are calitatea de entitate deținătoare în sensul Legii nr. 10/2001 și are obligația de a răspunde notificărilor formulate de persoanele pretins îndreptățite la măsuri reparatorii, acea entitate cu personalitate juridică care are imobilul înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat.

Entitățile deținătoare nu pot refuza soluționarea notificărilor care le sunt adresate cu privire la imobile pentru care exercită un drept de administrare, doar sub motiv că nu exercită un drept de proprietate sau că nu s-a finalizat procedura administrativă prevăzută prin HG nr. 834/1995, prin care statul le constituie un atare drept. ICCJ, Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 999 din 4 februarie 2009 Prin cererea înregistrată la 4 iulie 2007, reclamanta D.M. a chemat în judecată Municipiul Arad, respectiv Primarul și Primăria municipiului Arad, precum și Autoritatea pentru valorificarea activelor statului (AVAS) București și SC Z. SA, solicitând să fie obligați să emită dispoziție motivată cu privire la notificarea pe care a formulat-o în procedura Legii nr. 10/2001 și prin care a cerut restituirea în natură a suprafeței de 4448 m .p., teren expropriat de stat prin Decretul nr. 143/1979.

Reclamanta a solicitat ca în cazul în care restituirea nu mai este posibilă să se dispună acordarea în compensare a unui alt teren. Prin sentința civilă nr. 1087 din 9 octombrie 2007, Tribunalul Arad a admis cererea și a obligat pe pârâta SC Z. SA să emită dispoziție motivată de soluționare a notificării formulată de reclamantă, respingând cererea formulată în contradictoriu cu ceilalți pârâți. Instanța a reținut că terenul în litigiu a fost expropriat de stat și se găsește în administrarea pârâtei SC Z. SA, situație în care acestei societăți îi revine obligația de a soluționa notificarea, soluție ce se impune în raport de dispozițiile art. 22 și art.25 din Legea nr.10/2001 și de prevederile cap. 2 din Normele de aplicare a legii menționate, potrivit cărora prin unitate deținătoare se înțelege acea entitatea cu personalitate juridică care are înregistrat în patrimoniul său bunul și nu numai aceea care deține bunul în proprietate.

Prin decizia civilă nr.37 din 20 februarie 2008, Curtea de Apel Timișoara a respins apelurile declarate de reclamantă și de pârâta SC Z. SA. Instanța de apel a reținut, pentru aceleași considerente evidențiate și de tribunal, că nu pot fi primite criticile formulate de apelante în sensul că obligația de soluționare a notificării ar reveni pârâtei AVAS București și că atâta timp cât pârâta SC Z. SA deține în mod efectiv terenul în litigiu, aceasta are obligația de a răspunde notificării, fiind irelevant faptul că nu îl are înregistrat în patrimoniu, aceasta întrucât noțiunea de patrimoniu reprezintă o ficțiune a legii fără relevanță asupra calității de deținător.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC Z. SA, invocând incidența art. 304 pct. 9 C.proc.civ., în motivarea recursului, susținând că numai printr-o interpretare greșită a dispozițiilor legale incidente și prin ignorarea sensului noțiunii de entitate deținătoare, instanțele de fond au dispus obligarea sa să răspundă notificării formulată de către reclamantă. Recurenta susține că atâta timp cât prin probele administrate a făcut dovada că terenul în litigiu nu se află înregistrat în patrimoniul său, în mod eronat instanțele de fond au reținut că are calitatea de entitate deținătoare și au dispus obligarea sa la soluționarea notificării, cu mențiunea că și reclamanta, la rândul său, a susținut că această obligație incumbă AVAS București.

Analizând criticile formulate de pârâtă, Înalta Curte constată că nu pot fi primite pentru următoarele considerente: În drept, are calitatea de entitate deținătoare în sensul Legii nr. 10/2001 și are obligația de a răspunde notificărilor formulate de persoanele pretins îndreptățite la măsuri reparatorii acea entitate cu personalitate juridică care are imobilul înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat. Este de menționat că prin patrimoniu se înțelege totalitatea drepturilor (activul) și a obligațiilor (pasivul) unei persoane fizice ori juridice care au o valoare economică. Cu alte cuvinte, activul patrimonial aparținând unei persoane este constituit din totalitatea drepturilor cu valoare economică care îi aparțin și nu doar a drepturilor de proprietate.

În consecință, entitățile deținătoare nu pot refuza soluționarea notificărilor care le sunt adresate cu privire la imobile pentru care exercită alte drepturi patrimoniale, doar sub motiv că nu exercită un drept de proprietate sau că nu s-a finalizat procedura administrativă prevăzută prin HG nr. 834/1995, prin care statul le constituie un atare drept. În speța supusă analizei, terenul în litigiu, a făcut obiectul unei măsuri de expropriere dispusă de stat în scopul construirii Fabricii de Zahăr Arad, întreprindere care a dobândit de la stat cu privire la acest teren un drept de administrare. Ca urmare a reorganizării fostei întreprinderi de stat în societate comercială, anume în SC Z. SA, acest teren ca, de altminteri, și celelalte active proprietate de stat ale fostei întreprinderi, au fost preluate de noua societate comercială, aceasta exercitând drepturile pe care le avea și autoarea sa.

Așa fiind, nu poate fi primită apărarea pârâtei în sensul că nu ar avea acest imobil în patrimoniu, aceasta întrucât aparțin patrimoniului său nu numai bunurile asupra cărora exercită un drept de proprietate, cum greșit susține, ci și cele asupra cărora exercită alte drepturi cu valoare economică, cum sunt dreptul de administrare ori de folosință. Ca atare, în mod just instanțele de fond, constatând că exercită asupra imobilului în litigiu un drept de administrare, au statuat că recurenta are obligația de a dispune, în raport cu situația de fapt a terenului și de prevederile art. 1 și art. 21 sau, după caz a dispozițiilor art. 29 din Legea nr.10/2001, cu privire la notificarea formulată de reclamantă, aspect cu privire la care este irelevantă poziția procesuală a acesteia din urmă.

Așa fiind, cum instanțele de fond au interpretat și aplicat corect dispozițiile legale incidente raportului juridic dedus judecății, Înalta Curte a constatat că recursul este nefondat.