ÎCCJ, decizie (scj.ro #86683)

Notificare

formulată în baza Legii nr. 10/2001. Calitatea de unitate

deținătoare a imobilului notificat.

Cuprins

pe materii :

Drept civil. Drepturi reale. Drept de

proprietate privată.

Index

alfabetic :

imobil expropriat

-

notificare formulată în baza Legii nr.

10/2001

-

unitate deținătoare

-

drept de administrare

Legea nr. 10/2001, art. 1, art. 21, art. 29

Are calitatea de entitate

deținătoare în sensul Legii nr. 10/2001 și are obligația de

a răspunde notificărilor formulate de persoanele pretins

îndreptățite la măsuri reparatorii, acea entitate cu

personalitate juridică care are imobilul înregistrat în patrimoniul

său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat.

Entitățile

deținătoare nu pot refuza soluționarea notificărilor care

le sunt adresate cu privire la imobile pentru care exercită un drept de

administrare, doar sub motiv că nu exercită un drept de proprietate

sau că nu s-a finalizat procedura administrativă prevăzută

prin HG nr. 834/1995, prin care statul le constituie un atare drept.

ICCJ, Secția civilă

și de proprietate intelectuală, decizia nr. 999 din 4  februarie 2009

Prin cererea înregistrată la 4 iulie 2007, reclamanta D.M.

a chemat în judecată Municipiul Arad, respectiv Primarul și

Primăria municipiului Arad, precum și Autoritatea pentru

valorificarea activelor statului (AVAS) București și SC Z. SA,

solicitând să fie obligați să emită dispoziție

motivată cu privire la notificarea pe care a formulat-o în procedura Legii

nr. 10/2001 și prin care a cerut restituirea în natură a

suprafeței de

4448 m

.p.,

teren expropriat de stat prin Decretul nr. 143/1979.

Reclamanta a solicitat ca în cazul în care restituirea nu mai

este posibilă să se dispună acordarea în compensare a unui alt

teren.

Prin sentința civilă nr. 1087 din 9 octombrie 2007,

Tribunalul Arad

a admis cererea și a obligat pe pârâta SC Z. SA să

emită dispoziție motivată de soluționare a notificării

formulată de reclamantă, respingând cererea formulată în

contradictoriu cu ceilalți pârâți.

Instanța a reținut că terenul în litigiu a fost

expropriat de stat și se găsește în administrarea pârâtei SC Z.

SA, situație în care acestei societăți îi revine obligația

de a soluționa notificarea, soluție ce se impune în raport de

dispozițiile art. 22 și art.25 din Legea nr.10/2001 și de

prevederile cap. 2 din Normele de aplicare a legii menționate, potrivit

cărora prin unitate deținătoare se înțelege acea entitatea

cu personalitate juridică care are înregistrat în patrimoniul său

bunul și nu numai aceea care deține bunul în proprietate.

Prin decizia civilă nr.37 din 20 februarie 2008, Curtea de

Apel Timișoara

a respins apelurile declarate de reclamantă

și de pârâta SC Z. SA.

Instanța de apel a reținut, pentru aceleași

considerente evidențiate și de tribunal, că nu pot fi primite

criticile formulate de apelante în sensul că obligația de

soluționare a notificării ar reveni pârâtei AVAS București

și că atâta timp cât pârâta SC Z. SA deține în mod efectiv

terenul în litigiu, aceasta are obligația de a răspunde

notificării, fiind irelevant faptul că nu îl are înregistrat în

patrimoniu, aceasta întrucât noțiunea de patrimoniu reprezintă o ficțiune

a legii fără relevanță asupra calității de

deținător.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC Z. SA,

invocând incidența art. 304 pct. 9 C.proc.civ., în motivarea recursului,

susținând că numai printr-o interpretare greșită a

dispozițiilor legale incidente și prin ignorarea sensului

noțiunii de entitate deținătoare, instanțele de fond au

dispus obligarea sa să răspundă notificării formulată

de către reclamantă.

Recurenta susține că atâta timp cât prin probele

administrate  a făcut dovada că terenul în litigiu nu se află

înregistrat în patrimoniul său, în mod eronat instanțele de fond au

reținut că are calitatea de entitate deținătoare și au

dispus obligarea sa la soluționarea notificării, cu mențiunea

că și reclamanta, la rândul său, a susținut că

această obligație incumbă AVAS București.

Analizând criticile formulate de pârâtă, Înalta Curte

constată că nu pot  fi primite pentru următoarele considerente:

În drept, are calitatea de entitate

deținătoare în sensul Legii nr. 10/2001 și are obligația de

a răspunde notificărilor formulate de persoanele pretins

îndreptățite la măsuri reparatorii acea entitate cu

personalitate juridică care are imobilul înregistrat în patrimoniul

său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat.

Este de menționat că prin

patrimoniu se înțelege totalitatea drepturilor (activul) și a

obligațiilor (pasivul) unei persoane fizice ori juridice care au o valoare

economică. Cu alte cuvinte, activul patrimonial aparținând unei

persoane este constituit din totalitatea drepturilor cu valoare economică

care îi aparțin și nu doar a drepturilor de proprietate.

În consecință,

entitățile deținătoare nu pot refuza soluționarea

notificărilor care le sunt adresate cu privire la imobile pentru care

exercită alte drepturi patrimoniale, doar sub motiv că nu

exercită un drept de proprietate sau că nu s-a finalizat procedura

administrativă prevăzută prin HG nr. 834/1995, prin care statul

le constituie un atare drept.

În speța supusă analizei,

terenul în litigiu, a făcut obiectul unei măsuri de expropriere

dispusă de stat în scopul construirii Fabricii de Zahăr Arad,

întreprindere care a dobândit de la stat cu privire la acest teren un drept de

administrare.

Ca urmare a reorganizării fostei

întreprinderi de stat în societate comercială, anume în SC Z. SA, acest

teren ca, de altminteri, și celelalte active proprietate de stat ale

fostei întreprinderi, au fost preluate de noua societate comercială,

aceasta exercitând drepturile pe care le avea și autoarea sa.

Așa fiind, nu poate fi primită

apărarea pârâtei în sensul că nu ar avea acest imobil în patrimoniu,

aceasta întrucât aparțin patrimoniului său nu numai bunurile asupra

cărora exercită un drept de proprietate, cum greșit

susține, ci și cele asupra cărora exercită alte drepturi cu

valoare economică, cum sunt dreptul de administrare ori de

folosință.

Ca atare, în mod just instanțele

de fond, constatând că exercită asupra imobilului în litigiu un drept

de administrare, au statuat că recurenta are obligația de a dispune,

în raport cu situația de fapt a terenului și de prevederile art. 1

și art. 21 sau, după caz a dispozițiilor art. 29 din Legea

nr.10/2001, cu privire la notificarea formulată de reclamantă, aspect

cu privire la care este irelevantă poziția procesuală a acesteia

din urmă.

Așa fiind, cum instanțele de

fond au interpretat și aplicat corect dispozițiile legale incidente

raportului juridic dedus judecății, Înalta Curte a constatat că

recursul este nefondat.