ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4146/2011

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 11 din 05 ianuarie 2010, Tribunalul Mureș a admis în parte contestația formulată

de reclamantul L.L.S., în contradictoriu cu Municipiul Târgu Mureș; a stabilit în

favoarea reclamantului dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, conform Titlului

VII din Legea nr. 247/2005, pentru o cotă de 1/2 părți din imobilul-apartament situat

în Târgu Mureș, reprezentând diferența dintre valoarea de piață a cotei de 1/2 parte

din imobil și contravaloarea cotei de 1/2 parte din despăgubirea primită în temeiul

Decretului nr. 223/1974.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut că reclamantul, în calitatea de fiu al foștilor proprietari

tabulari ai imobilului în litigiu, a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, măsuri

reparatorii pentru imobilul în litigiu, ce a trecut în proprietatea Statului Român

în baza Decretului nr. 223/12974; că în notificare reclamantul a indicat calitatea

de moștenitor al tatălui său decedat, însă nu a putut dovedi că demersul său este

făcut și în numele mamei sale și astfel măsurile reparatorii vizează doar cota de

1/2 părți din imobilul naționalizat, și că măsurile reparatorii pot fi acordate

doar prin echivalent în condițiile în care imobilul naționalizat a fost vândut chiriașilor,

în temeiul Legii nr. 112/1995.

Prin decizia nr. 82/A

din 27 mai 2010, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări

sociale, pentru minori și familie, cu opinie separată, a respins apelul formulat

de reclamantul L.L.S., reținând, în esență, că pentru a fi incidente în speță dispozițiile

art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, în sensul de a beneficia de drepturile celorlalți

coproprietari ai imobilului, trebuia ca și mama reclamantului să fie decedată, iar

reclamantul să vină în concurs cu un alt moștenitor care nu a făcut demersurile

necesare pentru acordarea măsurilor reparatorii; că mandatul tacit, la care face

trimitere reclamantul atunci când invocă faptul că cererea sa reprezintă un act

de conservare a dreptului de proprietate, nu poate fi aplicabil în speță în condițiile

în care reglementează acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul naționalizat

și că nu pot fi reținute ca fiind aplicabile dispozițiile art. 30, respectiv

art. 36 C. fam., privind dreptul de proprietate în devălmășie, deoarece acestea

sunt aplicabile doar în timpul căsătoriei, ori în cauză, prin decesul unuia din

soți, căsătoria a încetat.

Împotriva acestei decizii,

a declarat recurs reclamantul L.L.S. arătând că, așa cum s-a reținut prin motivarea

opiniei separate, demersurile întreprinde de unul dintre coproprietari pentru restituirea

imobilului preluat în mod abuziv de stat au drept scop conservarea patrimoniului

comunitar, având caracterul unui act de administrare util, conform gestiunii de

afaceri, urmând ca, ulterior, coproprietarii să se desocotească între ei pe calea

dreptului comun sau pe cale amiabilă; că, în raport de prevederile art. 4 din Legea

nr. 10/2001, trebuie să se stabilească dreptul de proprietate pe cote-părți ideale

numai când restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptățite, coproprietare

ale bunului imobil solicitat; că în aplicarea Legii nr. 10/2001 nu operează regula

unanimității ca în cazul indiviziunii, indiferent de izvorul acestuia, și că, potrivit

dispozițiilor art. 30 și 36 C. fam., trebuie să se țină seama și de consecințele

dreptului de proprietate comună în devălmășie.

Examinând decizia recurată

în limita criticilor formulate, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., instanța constată recursul nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește situația

de fapt, așa cum a fost stabilită de instanțele de fond și apel, se constată că

imobilul în litigiu, proprietatea autorilor reclamantului, a trecut în proprietatea

statului, potrivit deciziei nr. 11 din 24 ianuarie 1989, în baza Decretului nr.

223/1974; că, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, autorul reclamantului

a decedat; și că la data formulării notificării, mama reclamantului era în viață,

iar, prin notificarea înregistrată în 08 septembrie 2001 la BEJ S.P., reclamantul

a solicitat în nume propriu acordarea de despăgubiri bănești, reprezentând diferența

dintre așa-zisa „justă” despăgubire și contravaloarea reală a apartamentului în

litigiu, potrivit art. 1 alin. (2), art. 2 lit. g), art. 22, art. 24 alin. (2) și

art. 36 din Legea nr. 10/2001, și că dreptul de proprietate în devălmășie al autorilor

reclamantului, potrivit art. 30 și art. 36 C. fam., nu mai subzistă, deoarece aceste

dispoziții sunt aplicabile în timpul căsătoriei, ori, în cauză, căsătoria a încetat

prin decesul unuia dintre soți.

Reclamantul susține că,

în speță, este incidentă instituirea gestiunii de afaceri și, prin urmare, este

îndreptățit la despăgubiri pentru întregul imobil și că, în speță, sunt aplicabile

dispozițiile art. 30 și art. 36 C. fam., privind proprietatea codevălmașă, precum

și că dispozițiile art. 4 din Legea nr. 10/2001 sunt aplicabile când „restituirea

în natură este cerută de mai multe persoane îndreptățite coproprietare ale bunului

imobil solicitat”.

Or, proprietatea devălmașă

asupra bunului în litigiu, potrivit art. 30 și art. 36 C. fam., a încetat anterior

intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, prin decesul autorului reclamantului, iar

în măsura în care nu s-au făcut dovezi în sensul că aportul unuia din soți la dobândirea

bunului comun a fost mai mare decât al celuilalt, legal instanțele de fond și apel

au constatat că autorii reclamantului au dobândit, în cote egale, apartamentul în

litigiu, respectiv în cotă de 1/2 fiecare.

Prin urmare, reclamantul

și mama sa se aflau în indiviziune asupra cotei de 1/2 din imobil, ce a aparținut

tatălui său, respectiv soțului predecedat, situație în care reclamantul, în măsura

în care celălalt comoștenitor, respectiv mama sa, nu a urmat procedura prevăzută

la Capitolul III din lege, a profitat de cota acestuia, ca moștenitor al persoanei

îndreptățite ce a formulat cererea de restituire în termen, potrivit art. 4 alin.

(4) din Legea nr. 10/2001.

Cu alte cuvinte, reclamantul

a beneficiat de dreptul de acrescământ, reglementat de art. 697 C. civ., asupra

cotei de 1/4 din 1/2 din imobilul în litigiu, ce îi revenea mamei sale din succesiunea

autorului reclamantului, ca soție supraviețuitoare, întrucât, deși acesta avea dreptul

succesoral doar de 3/4 din cota de 1/2 parte din imobilul în litigiu, instanțele

de fond și apel i-au recunoscut dreptul la măsuri reparatorii pentru o cotă de 1/2

parte din imobilul în litigiu.

Prin urmare, în speță,

nu sunt incidente prevederile art. 30 și art. 36 C. fam., privind proprietatea codevălmașă,

iar în privința cotei de 1/2 parte din imobilul în litigiu ce a aparținut autorului

L.L., instanțele de fond și apel au făcut aplicarea corectă a prevederilor art.

4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.

Critica potrivit căreia,

în speță, este incidentă instituția gestiunii de afaceri, deoarece demersurile întreprinde

de reclamant, în calitate de coproprietar, au drept scop conservarea patrimoniului

comunitar este, de asemenea, nefondată.

Așa cum s-a arătat, reclamantul

a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, în nume propriu nu și în interesul

mamei sale.

Pentru a fi în prezența

gestiunii de afaceri trebuie ca garantul să facă un act juridic, în speță notificarea,

atât în interes propriu, cât și în interesul mamei sale.

Or, câtă vreme din conținutul

notificării nu rezultă că între reclamant și mama sa a operat gestiunea de afaceri,

în sensul că notificarea, ca act juridic, a fost făcută și în interesul mamei sale,

în mod legal au reținut instanțele de fond și apel că în speță nu este incidentă

instituția gestiunii de afaceri.

Pe de altă parte, chiar

dacă între reclamant și mama sa ar fi operat gestiunea de afaceri, aceasta din urmă

ar fi fost îndreptățită să solicite măsurile reparatorii pentru cota de 1/2 parte

din imobilul în litigiu și nu reclamantul, întrucât, cu privire la această cotă

nu devin aplicabile prevederile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.

Pentru considerentele

expuse, instanța, în baza art. 312 alin. (1) C. pen., va respinge recursul declarat

de reclamantul L.L.S.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamantul L.L.S. împotriva deciziei nr. 82/A din 27 mai 2010

a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru

minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 mai 2011.