ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3639/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată la data de 12 decembrie 2008 reclamanta A.V.A.S. București, a

chemat în judecată pe pârâta

SC L. SA

Giurgiu prin care a solicitat, în principal,

obligarea pârâtei la majorarea capitalului social prin emiterea de noi acțiuni

în favoarea sa, în schimbul noului aport în natură, cu referire la diferența

dintre valoarea reactualizată a terenului pentru care s-a eliberat certificatul

de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor Seria M 07 nr. 3054

din 9 martie 2005 emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării

Rurale și valoarea cu care pârâta a procedat la majorarea capitalului social,

conform art. 12 alin. (3) și (5)din Legea nr. 137/2002, cu modificările

ulterioare, coroborat cu art. 6 din H.G. nr. 834/1991, cu modificările

ulterioare. În subsidiar, în cazul neconformării pârâtei la dispoziția

instanței de judecată, în termenul legal de 30 de zile, să fie autorizată

reclamanta să solicite Oficiului Registrului Comerțului înregistrarea majorării

capitalului social, cu referire la corecția acestuia în sensul arătat și a

modificării corespunzătoare a actelor constitutive.

În motivarea cererii

sale, reclamanta a arătat că pârâta

SC L. SA

Giurgiu a obținut certificat de atestare a

dreptului de proprietate Seria M 07 nr. 3054 din 9 martie 2005 emis de

Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale pentru două suprafețe

de teren totalizând 2361 mp, iar conform legislației în vigoare, pârâta avea

obligația să efectueze majorarea capitalului social, considerată aport în

natură al statului în schimbul căruia trebuiau emise acțiuni suplimentare ce

reveneau de drept instituției publice implicate în privatizare, în speță

reclamanta, majorare ce a fost efectuată de aceasta cu întârziere, abia în anul

2007, deși avea această obligație încă din anul 2005.

Suma de 7.0248,1 lei

cu care a fost majorat capitalul social al societății a fost determinată

printr-un raport de expertiză tehnică judiciară, la valoarea „de piață” prin

metoda „comparației prin bonitare”, astfel cum a fost menționat în anexa 2 a

raportului.

Reclamanta a mai

arătat că pârâta

SC

L. SA

Giurgiu

a majorat necorespunzător și cu întârziere capitalul social al societății, fără

să respecte prevederile art. 143 din H.G. nr. 577/2002 privind aprobarea

Normelor Metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 88/1997 și a Legii nr. 137/2002

privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării care prevăd următoarele:

„Valoarea cu care se majorează capitalul social este valoarea preluată din

anexele la certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra

terenului, reactualizate cu coeficientul de reevaluare stabilit de legislația

în vigoare „iar valoarea cu care s-a majorat capitalul social al pârâtei

SC L. SA

Giurgiu reprezintă

valoarea preluată din anexa certificatului de atestare a dreptului de

proprietate asupra terenului, reactualizată cu coeficientul de reevaluare

stabilit de legislația în vigoare.

Prin sentința

comercială nr. 548 din 29 iunie 2010, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, în

dosarul nr. 2933/122/2008 acțiunea a fost respinsă, ca neîntemeiată

reținându-se, în esență, că reclamanta nu a achitat onorariul provizoriu pentru

efectuarea unei noi expertize, încuviințată la cererea acesteia în condițiile

în care prima expertiză efectuată nu a fost concludentă în cauză, astfel că

reclamanta nu și-a probat susținerile.

Reclamanta a formulat

apel, prin care a arătat că instanța i-a respins neîntemeiat proba cu

expertiză, apreciind greșit că nu a achitat onorariul provizoriu pentru

efectuarea unei noi expertize.

Instanța a examinat

superficial cererea acesteia de chemare în judecată și precizările depuse la

dosarul cauzei, concluzionând greșit că ar fi solicitat efectuarea unei noi

expertize, pentru care trebuia să achite un alt onorariu.

Prin raportul de

expertiză judiciară, expertul nu a răspuns obiectivului dispus de instanță,

motivând că „nu este abilitat pentru efectuarea unor lucrări de evaluare

privind imobilizări corporale deoarece nu este autorizat ca expert tehnic”.

Având în vedere

aceste considerente, cât și faptul că achitase onorariul necesar efectuării

expertizei, a solicitat înlocuirea expertului desemnat în cauză, urmând ca

instanța să dispună prin tragere la sorți numirea unui expert abilitat pentru

efectuarea expertizei judiciare astfel cum a fost încuviințată.

Prin precizările

depuse pentru termenul din data de 24 iunie 2010, a învederat instanței că nu

avea obligația achitării unui nou onorariu de expert, motivat de faptul că nu a

solicitat o nouă expertiză (deoarece în opinia apelantei în cauză, raportul de

expertiză nu a fost efectuat), ci numirea unui expert abilitat pentru

efectuarea expertizei judiciare astfel cum a fost încuviințată.

Prin ceea ce expertul

a denumit „raport de expertiză judiciară”, acesta nu a răspuns obiectivului

dispus de instanță, ceea ce echivalează cu neefectuarea raportului de

expertiză.

A adus, de asemenea,

la cunoștință instanței, că și în situația în care s-ar fi apreciat că se

impunea achitarea unui nou onorariu, s-ar fi aflat în imposibilitate temporară

de plată, motivat de faptul că Bugetul de Venituri și Cheltuieli al reclamantei

pe anul 2010, din venituri proprii, încă nu era aprobat la acel moment.

Prin decizia

comercială nr. 154 din 6 aprilie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București,

s

ecția a V-a comercială, apelul a fost respins, ca

nefondat.

Instanța

de apel a reținut că

instanța

de fond a dispus efectuarea unei expertize, raport efectuat de expertul S.N.

care a constatat că majorarea capitalului social s-a efectuat anterior lunii

decembrie 2007 cu suma de 70.248,10 lei și a învederat că în ceea ce privește

evaluarea imobilizărilor corporale nu este autorizat pentru efectuarea unor

asemenea lucrări.

Prin urmare, în mod

corect, față de răspunsul expertului, instanța de fond a apreciat că pentru a

obține un răspuns complet raportat la obiectivul propus de reclamantă se

impunea efectuarea unei noi expertize de către un expert tehnic evaluator.

În același sens,

instanța de apel a apreciat că, în cauză, se impune efectuarea unei astfel de

expertize și a dat posibilitatea apelantei să propună proba și în faza

procesuală a apelului, cererea de la fond neputând fi apreciată ca obiecțiuni

la expertiza inițială, dar fără rezultat, deoarece partea nu s-a mai prezentat

în instanță.

Față de această

situație și având în vedere că potrivit art. 129 C. proc. civ. părțile au

îndatorirea să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului, să

îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele

stabilite, să-și exercite drepturile procedurale conform art. 723 alin. (1) C.

proc. civ., precum și să-și probeze pretențiile și apărările, iar prin conduita

sa procesuală, atât în fond cât și la instanța de apel, reclamanta nu a înțeles

să-și respecte obligațiile procesuale și nu a depus diligențele necesare pentru

a-și proba pretențiile, instanța de apel a constatat că apelul este nefondat.

Împotriva acestei

hotărâri a formulat recurs reclamanta, în termenul legal, solicitând admiterea

acestuia, modificarea în tot a deciziei atacate și schimbarea sentinței apelate

în sensul admiterii acțiunii.

În drept, a invocat

dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ. neincident, în cauză, nefiind

vorba de o hotărâre supusă numai recursului, dar din dezvoltarea criticilor

rezultă că acestea se circumscriu dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

limite în care va fi analizat.

Recurenta a susținut,

în esență, că instanța de apel a respins nelegal efectuarea probei cu

expertiză, apreciind eronat că aceasta nu a achitat onorariul provizoriu pentru

efectuarea unei noi expertize, atât timp cât prin încheierea de ședință din 12

martie 2009 a fost încuviințată proba cu expertiză având ca obiectiv

determinarea sumei cu care pârâta urma să fie obligată să majoreze capitalul

social, iar prin raportul de expertiză inițial, expertul nu a răspuns

obiectivului dispus de instanță motivând că „nu este abilitat pentru efectuarea

unor lucrări de evaluare privind imobilizări corporale, deoarece nu este

autorizat ca expert tehnic”, – ceea ce echivalează cu neefectuarea lucrării,

astfel că instanța trebuia să dispună înlocuirea acestuia cu un alt expert și

să-i retragă onorariul și nicidecum să o decadă pe recurentă din probă.

În aceste condiții,

solicitarea de a se achita un nou onorariu nu are suport legal, fapt făcut

cunoscut de aceasta încă de la fond, prin precizările din data de 24 iunie

2010.

Prin urmare,

instanțele au examinat nelegal cauza numai prin prisma înscrisurilor depuse,

limitându-se la a constata fără probe suficiente, că majorarea s-a făcut cu

respectarea dispozițiilor legale deși s-au încălcat H.G. nr. 834/1991, H.G. nr.

500/1994, Precizările nr. 86592 din 16 septembrie 1994 privind unele completări

la adresa M.F. nr. 86515/1994 privind aplicarea H.G. nr. 500/1994. H.G. nr. 983/1998,

H.G. nr. 95/1999 și H.G. nr. 403/2000 și H.G. nr. 1553/2003.

Recursul este

nefondat.

Potrivit art. 170 alin.

(1) C. proc. civ. când se încuviințează o expertiză, partea care a solicitat-o

este obligată ca, în termen de 5 zile de la încuviințare să depună suma

stabilită de instanță pentru plata expertului.

Conform art. 170

alin. (3) C. proc. civ., neîndeplinirea obligației atrage decăderea din dovada

încuviințată.

Aceste dispoziții au

fost aplicate corect de instanța de apel, care, pe de o parte, a stabilit că

prima instanță a dispus justificat efectuarea altei expertize în condițiile în

care a constatat caracterul deficitar al primei expertize, ceea ce atrăgea

evident plata unui nou onorariu potrivit textului de lege precitat iar, în

calea devolutivă a apelului s-a sancționat lipsa de diligență a părții, care

deși a solicitat chiar prin cererea de apel în condițiile art. 292 C. proc.

civ. efectuarea unei probe cu expertiză tehnică în susținerea cererii și instanța

de apel a acordat termen în vederea punerii în discuție a acestei probe, partea

nu s-a mai prezentat.

Prin urmare, este

nejustificată legal susținerea părții din recurs potrivit căreia, pe de o

parte, instanța de fond era obligată să dispună retragerea onorariului de

expertiză deși, parțial, expertul desemnat inițial a identificat terenurile și

a verificat și confirmat valoarea cu care s-a majorat capitalul social fără a

concluziona însă dacă există o diferență de valoare față de procedura legală de

majorare a capitalului social ceea ce a și determinat proba suplimentară și, pe

de altă parte, să se dispună în calea de atac a apelului efectuarea unei alte

expertize tehnice pe baza onorariului plătit în primă instanță.

De asemenea, este

lipsit de relevanță juridică faptul că recurenta – reclamantă nu avea

posibilități financiare, suma stabilită la fond fiind una rezonabilă, iar

stabilirea de către legiuitor a unor condiții și termene în vederea exercitării

drepturilor procesuale nu constituie o restrângere a acestora, ci doar o

modalitate eficientă de a preveni exercitarea lor abuzivă.

Instanța de apel

luând în considerare dispozițiile art. 129 C. proc. civ. coroborat cu art. 723 alin.

(1) C. proc. civ., respectiv ale art. 1169 C. civ., s-a pronunțat, în consecință,

în limita probelor administrate și din care a reținut că majorarea capitalului

social s-a efectuat de către pârâtă pe baza unei expertize tehnice de evaluare,

cu aprobarea A.G.A. – necontestată, nedovedindu-se de către reclamantă, care

avea sarcina probei, temeinicia cererii de chemare în judecată.

Prin urmare, recursul

formulat este neîntemeiat și în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat

la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va fi respins,

ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. BUCUREȘTI împotriva deciziei

comerciale nr. 154 din 6 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a V-a

comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

16 noiembrie 2011.