ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3639/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3639/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea lucrărilor din
dosar, constată următoarele:
Prin cererea
înregistrată la data de 12 decembrie 2008 reclamanta A.V.A.S. București, a
chemat în judecată pe pârâta
SC L. SA
Giurgiu prin care a solicitat, în principal,
obligarea pârâtei la majorarea capitalului social prin emiterea de noi acțiuni
în favoarea sa, în schimbul noului aport în natură, cu referire la diferența
dintre valoarea reactualizată a terenului pentru care s-a eliberat certificatul
de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor Seria M 07 nr. 3054
din 9 martie 2005 emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării
Rurale și valoarea cu care pârâta a procedat la majorarea capitalului social,
conform art. 12 alin. (3) și (5)din Legea nr. 137/2002, cu modificările
ulterioare, coroborat cu art. 6 din H.G. nr. 834/1991, cu modificările
ulterioare. În subsidiar, în cazul neconformării pârâtei la dispoziția
instanței de judecată, în termenul legal de 30 de zile, să fie autorizată
reclamanta să solicite Oficiului Registrului Comerțului înregistrarea majorării
capitalului social, cu referire la corecția acestuia în sensul arătat și a
modificării corespunzătoare a actelor constitutive.
În motivarea cererii
sale, reclamanta a arătat că pârâta
SC L. SA
Giurgiu a obținut certificat de atestare a
dreptului de proprietate Seria M 07 nr. 3054 din 9 martie 2005 emis de
Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale pentru două suprafețe
de teren totalizând 2361 mp, iar conform legislației în vigoare, pârâta avea
obligația să efectueze majorarea capitalului social, considerată aport în
natură al statului în schimbul căruia trebuiau emise acțiuni suplimentare ce
reveneau de drept instituției publice implicate în privatizare, în speță
reclamanta, majorare ce a fost efectuată de aceasta cu întârziere, abia în anul
2007, deși avea această obligație încă din anul 2005.
Suma de 7.0248,1 lei
cu care a fost majorat capitalul social al societății a fost determinată
printr-un raport de expertiză tehnică judiciară, la valoarea „de piață” prin
metoda „comparației prin bonitare”, astfel cum a fost menționat în anexa 2 a
raportului.
Reclamanta a mai
arătat că pârâta
SC
L. SA
Giurgiu
a majorat necorespunzător și cu întârziere capitalul social al societății, fără
să respecte prevederile art. 143 din H.G. nr. 577/2002 privind aprobarea
Normelor Metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 88/1997 și a Legii nr. 137/2002
privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării care prevăd următoarele:
„Valoarea cu care se majorează capitalul social este valoarea preluată din
anexele la certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra
terenului, reactualizate cu coeficientul de reevaluare stabilit de legislația
în vigoare „iar valoarea cu care s-a majorat capitalul social al pârâtei
SC L. SA
Giurgiu reprezintă
valoarea preluată din anexa certificatului de atestare a dreptului de
proprietate asupra terenului, reactualizată cu coeficientul de reevaluare
stabilit de legislația în vigoare.
Prin sentința
comercială nr. 548 din 29 iunie 2010, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, în
dosarul nr. 2933/122/2008 acțiunea a fost respinsă, ca neîntemeiată
reținându-se, în esență, că reclamanta nu a achitat onorariul provizoriu pentru
efectuarea unei noi expertize, încuviințată la cererea acesteia în condițiile
în care prima expertiză efectuată nu a fost concludentă în cauză, astfel că
reclamanta nu și-a probat susținerile.
Reclamanta a formulat
apel, prin care a arătat că instanța i-a respins neîntemeiat proba cu
expertiză, apreciind greșit că nu a achitat onorariul provizoriu pentru
efectuarea unei noi expertize.
Instanța a examinat
superficial cererea acesteia de chemare în judecată și precizările depuse la
dosarul cauzei, concluzionând greșit că ar fi solicitat efectuarea unei noi
expertize, pentru care trebuia să achite un alt onorariu.
Prin raportul de
expertiză judiciară, expertul nu a răspuns obiectivului dispus de instanță,
motivând că „nu este abilitat pentru efectuarea unor lucrări de evaluare
privind imobilizări corporale deoarece nu este autorizat ca expert tehnic”.
Având în vedere
aceste considerente, cât și faptul că achitase onorariul necesar efectuării
expertizei, a solicitat înlocuirea expertului desemnat în cauză, urmând ca
instanța să dispună prin tragere la sorți numirea unui expert abilitat pentru
efectuarea expertizei judiciare astfel cum a fost încuviințată.
Prin precizările
depuse pentru termenul din data de 24 iunie 2010, a învederat instanței că nu
avea obligația achitării unui nou onorariu de expert, motivat de faptul că nu a
solicitat o nouă expertiză (deoarece în opinia apelantei în cauză, raportul de
expertiză nu a fost efectuat), ci numirea unui expert abilitat pentru
efectuarea expertizei judiciare astfel cum a fost încuviințată.
Prin ceea ce expertul
a denumit „raport de expertiză judiciară”, acesta nu a răspuns obiectivului
dispus de instanță, ceea ce echivalează cu neefectuarea raportului de
expertiză.
A adus, de asemenea,
la cunoștință instanței, că și în situația în care s-ar fi apreciat că se
impunea achitarea unui nou onorariu, s-ar fi aflat în imposibilitate temporară
de plată, motivat de faptul că Bugetul de Venituri și Cheltuieli al reclamantei
pe anul 2010, din venituri proprii, încă nu era aprobat la acel moment.
Prin decizia
comercială nr. 154 din 6 aprilie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București,
s
ecția a V-a comercială, apelul a fost respins, ca
nefondat.
Instanța
de apel a reținut că
instanța
de fond a dispus efectuarea unei expertize, raport efectuat de expertul S.N.
care a constatat că majorarea capitalului social s-a efectuat anterior lunii
decembrie 2007 cu suma de 70.248,10 lei și a învederat că în ceea ce privește
evaluarea imobilizărilor corporale nu este autorizat pentru efectuarea unor
asemenea lucrări.
Prin urmare, în mod
corect, față de răspunsul expertului, instanța de fond a apreciat că pentru a
obține un răspuns complet raportat la obiectivul propus de reclamantă se
impunea efectuarea unei noi expertize de către un expert tehnic evaluator.
În același sens,
instanța de apel a apreciat că, în cauză, se impune efectuarea unei astfel de
expertize și a dat posibilitatea apelantei să propună proba și în faza
procesuală a apelului, cererea de la fond neputând fi apreciată ca obiecțiuni
la expertiza inițială, dar fără rezultat, deoarece partea nu s-a mai prezentat
în instanță.
Față de această
situație și având în vedere că potrivit art. 129 C. proc. civ. părțile au
îndatorirea să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului, să
îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele
stabilite, să-și exercite drepturile procedurale conform art. 723 alin. (1) C.
proc. civ., precum și să-și probeze pretențiile și apărările, iar prin conduita
sa procesuală, atât în fond cât și la instanța de apel, reclamanta nu a înțeles
să-și respecte obligațiile procesuale și nu a depus diligențele necesare pentru
a-și proba pretențiile, instanța de apel a constatat că apelul este nefondat.
Împotriva acestei
hotărâri a formulat recurs reclamanta, în termenul legal, solicitând admiterea
acestuia, modificarea în tot a deciziei atacate și schimbarea sentinței apelate
în sensul admiterii acțiunii.
În drept, a invocat
dispozițiile art. 304
1
C. proc. civ. neincident, în cauză, nefiind
vorba de o hotărâre supusă numai recursului, dar din dezvoltarea criticilor
rezultă că acestea se circumscriu dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,
limite în care va fi analizat.
Recurenta a susținut,
în esență, că instanța de apel a respins nelegal efectuarea probei cu
expertiză, apreciind eronat că aceasta nu a achitat onorariul provizoriu pentru
efectuarea unei noi expertize, atât timp cât prin încheierea de ședință din 12
martie 2009 a fost încuviințată proba cu expertiză având ca obiectiv
determinarea sumei cu care pârâta urma să fie obligată să majoreze capitalul
social, iar prin raportul de expertiză inițial, expertul nu a răspuns
obiectivului dispus de instanță motivând că „nu este abilitat pentru efectuarea
unor lucrări de evaluare privind imobilizări corporale, deoarece nu este
autorizat ca expert tehnic”, – ceea ce echivalează cu neefectuarea lucrării,
astfel că instanța trebuia să dispună înlocuirea acestuia cu un alt expert și
să-i retragă onorariul și nicidecum să o decadă pe recurentă din probă.
În aceste condiții,
solicitarea de a se achita un nou onorariu nu are suport legal, fapt făcut
cunoscut de aceasta încă de la fond, prin precizările din data de 24 iunie
2010.
Prin urmare,
instanțele au examinat nelegal cauza numai prin prisma înscrisurilor depuse,
limitându-se la a constata fără probe suficiente, că majorarea s-a făcut cu
respectarea dispozițiilor legale deși s-au încălcat H.G. nr. 834/1991, H.G. nr.
500/1994, Precizările nr. 86592 din 16 septembrie 1994 privind unele completări
la adresa M.F. nr. 86515/1994 privind aplicarea H.G. nr. 500/1994. H.G. nr. 983/1998,
H.G. nr. 95/1999 și H.G. nr. 403/2000 și H.G. nr. 1553/2003.
Recursul este
nefondat.
Potrivit art. 170 alin.
(1) C. proc. civ. când se încuviințează o expertiză, partea care a solicitat-o
este obligată ca, în termen de 5 zile de la încuviințare să depună suma
stabilită de instanță pentru plata expertului.
Conform art. 170
alin. (3) C. proc. civ., neîndeplinirea obligației atrage decăderea din dovada
încuviințată.
Aceste dispoziții au
fost aplicate corect de instanța de apel, care, pe de o parte, a stabilit că
prima instanță a dispus justificat efectuarea altei expertize în condițiile în
care a constatat caracterul deficitar al primei expertize, ceea ce atrăgea
evident plata unui nou onorariu potrivit textului de lege precitat iar, în
calea devolutivă a apelului s-a sancționat lipsa de diligență a părții, care
deși a solicitat chiar prin cererea de apel în condițiile art. 292 C. proc.
civ. efectuarea unei probe cu expertiză tehnică în susținerea cererii și instanța
de apel a acordat termen în vederea punerii în discuție a acestei probe, partea
nu s-a mai prezentat.
Prin urmare, este
nejustificată legal susținerea părții din recurs potrivit căreia, pe de o
parte, instanța de fond era obligată să dispună retragerea onorariului de
expertiză deși, parțial, expertul desemnat inițial a identificat terenurile și
a verificat și confirmat valoarea cu care s-a majorat capitalul social fără a
concluziona însă dacă există o diferență de valoare față de procedura legală de
majorare a capitalului social ceea ce a și determinat proba suplimentară și, pe
de altă parte, să se dispună în calea de atac a apelului efectuarea unei alte
expertize tehnice pe baza onorariului plătit în primă instanță.
De asemenea, este
lipsit de relevanță juridică faptul că recurenta – reclamantă nu avea
posibilități financiare, suma stabilită la fond fiind una rezonabilă, iar
stabilirea de către legiuitor a unor condiții și termene în vederea exercitării
drepturilor procesuale nu constituie o restrângere a acestora, ci doar o
modalitate eficientă de a preveni exercitarea lor abuzivă.
Instanța de apel
luând în considerare dispozițiile art. 129 C. proc. civ. coroborat cu art. 723 alin.
(1) C. proc. civ., respectiv ale art. 1169 C. civ., s-a pronunțat, în consecință,
în limita probelor administrate și din care a reținut că majorarea capitalului
social s-a efectuat de către pârâtă pe baza unei expertize tehnice de evaluare,
cu aprobarea A.G.A. – necontestată, nedovedindu-se de către reclamantă, care
avea sarcina probei, temeinicia cererii de chemare în judecată.
Prin urmare, recursul
formulat este neîntemeiat și în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat
la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va fi respins,
ca
nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge
recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. BUCUREȘTI împotriva deciziei
comerciale nr. 154 din 6 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a V-a
comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi
16 noiembrie 2011.