ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3639/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 12 decembrie 2008 reclamanta A.V.A.S. București, a chemat în judecată pe pârâta SC L. SA Giurgiu prin care a solicitat, în principal, obligarea pârâtei la majorarea capitalului social prin emiterea de noi acțiuni în favoarea sa, în schimbul noului aport în natură, cu referire la diferența dintre valoarea reactualizată a terenului pentru care s-a eliberat certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor Seria M 07 nr. 3054 din 9 martie 2005 emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și valoarea cu care pârâta a procedat la majorarea capitalului social, conform art. 12 alin. (3) și (5)din Legea nr. 137/2002, cu modificările ulterioare, coroborat cu art. 6 din H.G.

nr. 834/1991, cu modificările ulterioare. În subsidiar, în cazul neconformării pârâtei la dispoziția instanței de judecată, în termenul legal de 30 de zile, să fie autorizată reclamanta să solicite Oficiului Registrului Comerțului înregistrarea majorării capitalului social, cu referire la corecția acestuia în sensul arătat și a modificării corespunzătoare a actelor constitutive.

În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că pârâta SC L. SA Giurgiu a obținut certificat de atestare a dreptului de proprietate Seria M 07 nr. 3054 din 9 martie 2005 emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale pentru două suprafețe de teren totalizând 2361 mp, iar conform legislației în vigoare, pârâta avea obligația să efectueze majorarea capitalului social, considerată aport în natură al statului în schimbul căruia trebuiau emise acțiuni suplimentare ce reveneau de drept instituției publice implicate în privatizare, în speță reclamanta, majorare ce a fost efectuată de aceasta cu întârziere, abia în anul 2007, deși avea această obligație încă din anul 2005. Suma de 7.0248,1 lei cu care a fost majorat capitalul social al societății a fost determinată printr-un raport de expertiză tehnică judiciară, la valoarea „de piață” prin metoda „comparației prin bonitare”, astfel cum a fost menționat în anexa 2 a raportului.

Reclamanta a mai arătat că pârâta SC L. SA Giurgiu a majorat necorespunzător și cu întârziere capitalul social al societății, fără să respecte prevederile art. 143 din H.G. nr. 577/2002 privind aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 88/1997 și a Legii nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării care prevăd următoarele: „Valoarea cu care se majorează capitalul social este valoarea preluată din anexele la certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, reactualizate cu coeficientul de reevaluare stabilit de legislația în vigoare „iar valoarea cu care s-a majorat capitalul social al pârâtei SC L. SA Giurgiu reprezintă valoarea preluată din anexa certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, reactualizată cu coeficientul de reevaluare stabilit de legislația în vigoare.

Prin sentința comercială nr. 548 din 29 iunie 2010, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, în dosarul nr. 2933/122/2008 acțiunea a fost respinsă, ca neîntemeiată reținându-se, în esență, că reclamanta nu a achitat onorariul provizoriu pentru efectuarea unei noi expertize, încuviințată la cererea acesteia în condițiile în care prima expertiză efectuată nu a fost concludentă în cauză, astfel că reclamanta nu și-a probat susținerile. Reclamanta a formulat apel, prin care a arătat că instanța i-a respins neîntemeiat proba cu expertiză, apreciind greșit că nu a achitat onorariul provizoriu pentru efectuarea unei noi expertize. Instanța a examinat superficial cererea acesteia de chemare în judecată și precizările depuse la dosarul cauzei, concluzionând greșit că ar fi solicitat efectuarea unei noi expertize, pentru care trebuia să achite un alt onorariu.

Prin raportul de expertiză judiciară, expertul nu a răspuns obiectivului dispus de instanță, motivând că „nu este abilitat pentru efectuarea unor lucrări de evaluare privind imobilizări corporale deoarece nu este autorizat ca expert tehnic”. Având în vedere aceste considerente, cât și faptul că achitase onorariul necesar efectuării expertizei, a solicitat înlocuirea expertului desemnat în cauză, urmând ca instanța să dispună prin tragere la sorți numirea unui expert abilitat pentru efectuarea expertizei judiciare astfel cum a fost încuviințată. Prin precizările depuse pentru termenul din data de 24 iunie 2010, a învederat instanței că nu avea obligația achitării unui nou onorariu de expert, motivat de faptul că nu a solicitat o nouă expertiză (deoarece în opinia apelantei în cauză, raportul de expertiză nu a fost efectuat), ci numirea unui expert abilitat pentru efectuarea expertizei judiciare astfel cum a fost încuviințată.

Prin ceea ce expertul a denumit „raport de expertiză judiciară”, acesta nu a răspuns obiectivului dispus de instanță, ceea ce echivalează cu neefectuarea raportului de expertiză. A adus, de asemenea, la cunoștință instanței, că și în situația în care s-ar fi apreciat că se impunea achitarea unui nou onorariu, s-ar fi aflat în imposibilitate temporară de plată, motivat de faptul că Bugetul de Venituri și Cheltuieli al reclamantei pe anul 2010, din venituri proprii, încă nu era aprobat la acel moment. Prin decizia comercială nr. 154 din 6 aprilie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, s ecția a V-a comercială, apelul a fost respins, ca nefondat. Instanța de apel a reținut că instanța de fond a dispus efectuarea unei expertize, raport efectuat de expertul S.N.

care a constatat că majorarea capitalului social s-a efectuat anterior lunii decembrie 2007 cu suma de 70.248,10 lei și a învederat că în ceea ce privește evaluarea imobilizărilor corporale nu este autorizat pentru efectuarea unor asemenea lucrări. Prin urmare, în mod corect, față de răspunsul expertului, instanța de fond a apreciat că pentru a obține un răspuns complet raportat la obiectivul propus de reclamantă se impunea efectuarea unei noi expertize de către un expert tehnic evaluator. În același sens, instanța de apel a apreciat că, în cauză, se impune efectuarea unei astfel de expertize și a dat posibilitatea apelantei să propună proba și în faza procesuală a apelului, cererea de la fond neputând fi apreciată ca obiecțiuni la expertiza inițială, dar fără rezultat, deoarece partea nu s-a mai prezentat în instanță.

Față de această situație și având în vedere că potrivit art. 129 C. proc. civ. părțile au îndatorirea să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului, să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite, să-și exercite drepturile procedurale conform art. 723 alin. (1) C. proc. civ., precum și să-și probeze pretențiile și apărările, iar prin conduita sa procesuală, atât în fond cât și la instanța de apel, reclamanta nu a înțeles să-și respecte obligațiile procesuale și nu a depus diligențele necesare pentru a-și proba pretențiile, instanța de apel a constatat că apelul este nefondat. Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta, în termenul legal, solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot a deciziei atacate și schimbarea sentinței apelate în sensul admiterii acțiunii.

În drept, a invocat dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. neincident, în cauză, nefiind vorba de o hotărâre supusă numai recursului, dar din dezvoltarea criticilor rezultă că acestea se circumscriu dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., limite în care va fi analizat.

Recurenta a susținut, în esență, că instanța de apel a respins nelegal efectuarea probei cu expertiză, apreciind eronat că aceasta nu a achitat onorariul provizoriu pentru efectuarea unei noi expertize, atât timp cât prin încheierea de ședință din 12 martie 2009 a fost încuviințată proba cu expertiză având ca obiectiv determinarea sumei cu care pârâta urma să fie obligată să majoreze capitalul social, iar prin raportul de expertiză inițial, expertul nu a răspuns obiectivului dispus de instanță motivând că „nu este abilitat pentru efectuarea unor lucrări de evaluare privind imobilizări corporale, deoarece nu este autorizat ca expert tehnic”, – ceea ce echivalează cu neefectuarea lucrării, astfel că instanța trebuia să dispună înlocuirea acestuia cu un alt expert și să-i retragă onorariul și nicidecum să o decadă pe recurentă din probă.

În aceste condiții, solicitarea de a se achita un nou onorariu nu are suport legal, fapt făcut cunoscut de aceasta încă de la fond, prin precizările din data de 24 iunie 2010. Prin urmare, instanțele au examinat nelegal cauza numai prin prisma înscrisurilor depuse, limitându-se la a constata fără probe suficiente, că majorarea s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale deși s-au încălcat H.G. nr. 834/1991, H.G. nr. 500/1994, Precizările nr. 86592 din 16 septembrie 1994 privind unele completări la adresa M.F. nr. 86515/1994 privind aplicarea H.G. nr. 500/1994. H.G. nr. 983/1998, H.G. nr. 95/1999 și H.G. nr. 403/2000 și H.G. nr. 1553/2003. Recursul este nefondat. Potrivit art. 170 alin. (1) C. proc.

civ. când se încuviințează o expertiză, partea care a solicitat-o este obligată ca, în termen de 5 zile de la încuviințare să depună suma stabilită de instanță pentru plata expertului. Conform art. 170 alin. (3) C. proc. civ., neîndeplinirea obligației atrage decăderea din dovada încuviințată. Aceste dispoziții au fost aplicate corect de instanța de apel, care, pe de o parte, a stabilit că prima instanță a dispus justificat efectuarea altei expertize în condițiile în care a constatat caracterul deficitar al primei expertize, ceea ce atrăgea evident plata unui nou onorariu potrivit textului de lege precitat iar, în calea devolutivă a apelului s-a sancționat lipsa de diligență a părții, care deși a solicitat chiar prin cererea de apel în condițiile art. 292 C. proc.

civ. efectuarea unei probe cu expertiză tehnică în susținerea cererii și instanța de apel a acordat termen în vederea punerii în discuție a acestei probe, partea nu s-a mai prezentat. Prin urmare, este nejustificată legal susținerea părții din recurs potrivit căreia, pe de o parte, instanța de fond era obligată să dispună retragerea onorariului de expertiză deși, parțial, expertul desemnat inițial a identificat terenurile și a verificat și confirmat valoarea cu care s-a majorat capitalul social fără a concluziona însă dacă există o diferență de valoare față de procedura legală de majorare a capitalului social ceea ce a și determinat proba suplimentară și, pe de altă parte, să se dispună în calea de atac a apelului efectuarea unei alte expertize tehnice pe baza onorariului plătit în primă instanță.

De asemenea, este lipsit de relevanță juridică faptul că recurenta – reclamantă nu avea posibilități financiare, suma stabilită la fond fiind una rezonabilă, iar stabilirea de către legiuitor a unor condiții și termene în vederea exercitării drepturilor procesuale nu constituie o restrângere a acestora, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea lor abuzivă. Instanța de apel luând în considerare dispozițiile art. 129 C. proc. civ. coroborat cu art. 723 alin. (1) C. proc. civ., respectiv ale art. 1169 C. civ., s-a pronunțat, în consecință, în limita probelor administrate și din care a reținut că majorarea capitalului social s-a efectuat de către pârâtă pe baza unei expertize tehnice de evaluare, cu aprobarea A.G.A.

– necontestată, nedovedindu-se de către reclamantă, care avea sarcina probei, temeinicia cererii de chemare în judecată. Prin urmare, recursul formulat este neîntemeiat și în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. BUCUREȘTI împotriva deciziei comerciale nr. 154 din 6 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2011.