ÎCCJ, decizie (scj.ro #85454)

Ordonanță de urgență a guvernului. Anulare. Acțiune în contencios administrativ. Admisibilitate Ordonanța de urgență a Guvernului nu este act administrativ ci act legislativ exceptat de la controlul legalității pe calea contenciosului administrativ, conform art.2 litera a din Legea nr.29/1990. Decizia nr.610 din 19 februarie 2002 Prin acțiunea înregistrată sub nr.2060/2000 reclamantul Consiliul Concurenței, în contradictoriu cu Guvernul României, a solicitat anularea în parte a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.75/2000, respectiv art.6 alin.1 litera b și c; suspendarea prevederilor mai sus-menționate; recuperarea ajutorului de stat acordat de către Agenția Națională pentru Dezvoltare Regională, Ministerul Finanțelor și Direcția Generală a Vămilor, în calitate de furnizori ai ajutorului de stat.

În motivarea acțiunii s-a arătat că la adoptarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.75/2000 care a modificat Ordonanța de urgență a Guvernului nr.24/1998, nu au fost luate în considerare condițiile impuse de Consiliul Concurenței prin decizia nr.244/15 februarie 2000, menținându-se facilitățile referitoare la scutirea de plata taxelor vamale pentru materiile prime importate în vederea realizării producției proprii în zona defavorizată, fapt ce denaturează mediul concurențial normal. Curtea de Apel București, Secția de contencios administrativ, prin sentința nr.26/26 ianuarie 2001, a respins ca inadmisibilă acțiunea, reținând că actul contestat, prin natura lui, este un act legislativ, determinat de raporturile dintre Guvern și Parlament, precum și prin formele specifice ale controlului de legalitate instituite pentru un asemenea act.

Împotriva sentinței a declarat recurs Consiliul Concurenței, susținând că acțiunea era admisibilă deoarece, în baza art.18 din Legea nr.143/1999, putea cere instanței de contencios administrativ anularea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.75/2000. Recursul este nefondat. Instanța de fond în mod legal a constatat conform art.2 litera a din Legea nr.29/1990, că acțiunea este inadmisibilă întrucât Ordonanța de urgență a Guvernului nu este un act administrativ ci un act legislativ deoarece se reglementează relațiile sociale ce țin de domeniul legii. Guvernul emite astfel de acte conform art.114 alin.4 și 5 din Constituție, delegarea fiind în sfera raporturilor guvern-Parlament.

Aprobarea sau respingerea ordonanțelor de urgență se face prin lege, Ordonanța de urgență a Guvernului nr.75/2000, atâta vreme cât nu a intervenit o lege, poate fi supusă amendării cu ocazia dezbaterilor la Comisia pentru politică economică a Camerei Deputaților, fiind posibilă validarea sau invalidarea după caz. Dezbaterea parlamentară asupra textului Ordonanței conform art.114 alin.5 din Constituție poate aproba textul, îl poate adopta cu modificări sau să respingă actul în întregime. Astfel fiind, față de natura juridică a actului contestat și formele specifice ale controlului de legalitate, în mod legal și temeinic instanța de fond a admis excepția de inadmisibilitate a acțiunii. În consecință recursul a fost respins ca nefondat.